Determinarea principalelor constante biologice

-VSH
-Timp de coagulare
-Hematocrit
-Glicemie
-Uremie
-Colesterolemie
-Hemograma

Generalităţi:
Sângele omului este compus din două elemente esenţiale:

partea lichidă alcătuită din apă, din substanţe organice şi minerale solubile şi

partea solidă alcătuită din elemente celulare (globule roşii, globule albe şi trombocite).

În situaţia în care sângele recoltat din vena pacientului este introdus într-o eprubetă se
coagulează după câteva minute. Apoi acesta se separă într-un strat lichid, superior, care se
numeşte ser şi într-un strat inferior, solid care este cheagul. Dacă în eprubeta în care s-a recoltat
sângele se adaugă o substanţă anticoagulantă (prin care se împiedică coagularea sângelui) atunci
sângele nu se mai coagulează, dar se separă tot în două straturi: stratul superior, lichid constituit din
plasmă şi stratul inferior, solid, constituit din elementele celuare necoagulate.

Din aceste două componente ser şi plasmă sanguină se vor efectua principalele analize medicale
biochimice şi serologice. Din elementele celulare sanguine se realizează analizele hematologice.
Analizele hematologice cercetează numărul, forma, caracteristicile şi compoziţia elementelor celulare
ale săngelui.

1.VSH-ul reprezintă viteza de sedimentare a eritrocitelor şi măsoară indirect gradul de inflamare

din sânge.

Determinarea VSH-ului este o analiză simplă care se bazează pe proprietatea globulelor roşii de a
sedimenta, de a se depune într-un tub de sticlă după ce sângele recoltat din venă a fost amestecat cu o
substanţă anticoagulantă. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul că sângele se separă spontan
după un oarecare timp în plasmă şi globule roşii, fără ca să fie centrifugat în prealabil. Dacă un tub
subţire, înalt de 200 mm, se umple cu sânge şi se menţine în poziţie verticală timp de o oră şi apoi două
ore, se observă cum deasupra se separă plasma. Valoarea VSH se socoteşte după numărul de mm de
plasmă separată într-o oră şi în două ore. Cu cât creşte înalţimea plasmei separate şi cu cât înalţimea
stratului inferior compus din globule roşii, cu atât valoarea VSH este mai crescută, mai mare. VSH-ul
trebuie să fie 12 mm/oră, iar la bărbaţi 28 mm/oră. În cazul vârstnicilor, o valoare mai crescută la
această analiză nu trebuie să constituie un motiv de panică. În această etapă a vieţii mai bine de un sfert
dintre persoane au VSH-ul peste limita superioară.

Analiza VSH este un test uşor de efectuat, necostisitor care a fost folosit de mai mulţi ani pentru a
ajuta la diagnosticarea condiţiilor asociate cu inflamaţia acută şi cronică, inclusiv infecţii, cancer şi boli
autoimune. VSH este de tip nonspecific deoarece nu indică exact cauzele infecţiei; din acest motiv,
analiza este de obicei utilizată împreună cu alte teste.

Valori normale:

 la bărbaţi = 3-10 mm, la o oră; 5-15 mm la 2 ore

 la femei = 6-13 mm la o oră; 1-20 mm la 2 ore

 la copii mici = 7-11 mm la o oră.

2.Timpul de coagulare

Timpul de coagulare reprezintă timpul necesar sângelului plasat într-un tub la 37 0C pentru a se
coagula.

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sângelui în cazul unei hemoragii sau în vederea unei
operaţii chirurgicale, se determină t.c. după cum urmează: se recoltează o picătură de sânge din pulpa
degetului, se pune pe o lamă de sticlă şi se cronometrează timpul care a trecut până la coagularea
sângelui.

Valori normale ale timpului de coagulare sunt de: 8-12 minute.

Depăşsirea acestui timp (T.C. crescut) arată că, coagularea sângelui se face cu întârziere, fapt ce
poate predispune la sângerări, la hemoragii.

Un T.C. scăzut (sub cinci minute) indică o coagulare anormal de rapidă a sângelui putând duce la
coagularea sângelui chiar în vasele sanguine, aşa cum se întâmplă în unele infecţii microbiene.

3.Hematocritul

Reprezintă masa de hematii (globule roşii) dintr-un anumit volum de sânge. Procedeul constă în
recoltarea sângelui dintr-o venă, apoi acesta se combină cu o substanţă antiocoagulantă şi se
repartizează într-un tub de sticlă foarte îngust, care se centrifughează puternic la o centrifugă. În urma
acestei operaţii se observă separarea sângelui în stratul superior (plasma) şi stratul inferior, format din
globule roşii, care constituie hematocritul.

Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule roşii (în procente) faţă de
volumul

total al sângelul din tubul de sticlă.

 Valori normale ale hematocritului:

 la bărbaţi = 40-48%

 la femei = 36-42%

 la copii 2-15 ani = 36-39%.

Creşterea hematocritului se întâlneşte rar, când se pierde multă apă din corp prin transpiraţie, prin
febră, prin vărsături (deshidratare) precum şi în boala care se caracterizează prin creşterea exagerată a
numărului de globule roşii (poliglobulie).

Scăderea hematocritului se observă în anemii, în pierderea de sânge sau când se consumă multe
lichide înainte de recoltarea sângelui. Hematocritul, alături de numărătoarea globulelor roşii şi de
dozarea hemoglobinei, ajută la punerea unui diagnostic mai precis de anemie.

4.Glicemia

Glucoza este cea mai importantă zaharidă care se găseşte în mod normal în organele şi sângele
omului şi constituie combustibilul cel mai preţios pentru obţinerea energiei necesare activităţii omului.
Din arderea unui gram de glucoză, de către organism, rezultă 4 calorii. Glucoza în organism provine din
alimentele consumate de către om. Cele mai bogate alimente în glucoză sunt dulciurile (zahărul,
produsele zaharoase, mierea), precum şi alimentele care conţin amidon (făina de cereale şi produsele
cerealifere, cartofii etc.) care în organism se transformă prin acţiunea enzimelor hidrolitice în glucoză.
Dar organismul poate fabrica zahăr din orice nutriment, chiar din proteine şi grăsimi prin procesul de
gluconeogeneză. Pentru aprecierea cantităţii de zahăr din organism, în laborator se analizează zahărul
din sângele total ori din ser sau plasmă.

Valori normale ale glucozei din sânge: 65-110 mg la 100 ml sânge.

La persoanele de peste 40-50 ani, valorile medii ale glicemiei sunt mai crescute decât la tineri,
deoarece la ele şi consumul de glucoză în organism este mai redus. Scăderea sau creşterea glicemiei în
afara acestor valori produce perturbări grave organismului. Astfel, scăderea glicemiei prea mult sub
valorile normale (hipoglicemie) poate produce ca simptome slăbiciune, tremurături, transpiraţii şi chiar
pierderea conştienţei (coma hipoglicemică). Acest lucru se întâmplă când organismul este subalimentat
cu alimente ce conţin glucoză (glucide) sau în caz de înfometare (inaniţie). Eforturile fizice mari, mai
ales pe munte, care consumă rezervele de glucide din ficat (în special la bolnavii de ficat) pot
predispune la hipoglicemie. Hipoglicemia se întâlneşte mai rar în bolile unor glande endocrine care
secretă hormoni insuficienţi (hipofiza, tiroida, suprarenale), precum şi la bolnavii de diabet care se
tratează cu doze prea mari de insulină sau alte medicamente antidiabetice.

Creşterea glicemiei (hiperglicemie) se întâlneşte şi la persoanele sănătoase dacă analiza sângelui se

face după un consum crescut de dulciuri. De asemenea, persoanele care au avut un traumatism fizic sau
psihic (stres) sau care s-au tratat cu anumite medicamente, pot avea o glicemie crescută, fără a fi
bolnavi de diabet. În aceste situaţii glicemia revine la normal după ce a dispărut şi cauza care i-a
provocat creşterea.
 O glicemie mărită se întâlneşte în bolile glandelor endocrine care au rolul de a regla concentraţia
glucozei în sânge. Astfel, secreţia în exces a hormonilor unor glande (hiopofiza, tiroida, suprarenalele)
produce hiperglicemie.

Dar cea mai mare creştere a glicemiei se întâlneşte în diabetul zaharat sau diabetul pancreatic.
Pancreasul este o glandă mixtă, cu secreţie endocrină de insulină şi exocrină de enzime digestive ce se
elimină în duoden. Insulina este un hormon ce are rolul de a ajuta la consumul şi la arderea glucozei din
sânge şi celule. În unele boli ale pancreasului acesta secretă mai puţină insulină sau nu mai secretă
deloc şi din această cauză glucoza, în loc să se consume, să se ardă, se acumulează în sânge, crescând
glicemia. Astfel, glicemia poate ajunge la 200-300 mg% şi chiar mai mult, ceea ce duce la coma
diabetică (coma hiperglicemică) mai ales la acele persoane care nu ştiu că au diabet.

De aceea, pentru depistarea persoanelor cu diabet se fac următoarele analize în sânge sau în urină:

Analiza zahărului din sânge (glicemia) nu este obligatorie pentru persoanele tinere considerate
sănătoase. Dar după 30-40 ani vârsta când apare de obicei diabetul, este bine ca, cel puţin odata pe an să
se dozeze glicemia.

5.Uremia

Nivelul de uree din sânge. Uremia este cuprinsă în mod normal între 0,25 şi 0,45 g, adică între
3,3 şi 6,6 milimoli, pe litru de sânge: aceste cifre pot fi uşor mai mari la subiecţii care au un regim
alimentar foarte bogat în carne sau care nu consumă lichide în cantităţi suficiente. Uremia este anormal
de ridicată in caz de insuficienţă renală, anormal de scăzută în insuficienţa hepatică gravă.

6.Colesterolemia

Colesterolul face parte din lipidele mai complexe. Pe lângă rolul său fiziologic foarte important în
buna funcţionare a celulelor organismului, el poate contribui atunci când este în exces la screlozarea
arterelor. Colesterolul sau colesterina din organe şi sânge provine din alimentele bogate în colesterol ca:
ouă, unt, lapte, icre, creier, etc. Interesant este că ficatul are proprietatea de a-l sintetiza din unele
alimente care nu conţin colesterol cum sunt grăsimile, proteinele şi glucidele.

În general, scăderea colesterolului nu are importanţă mare pentru organism. Acest lucru se întâmplă
în cazul subnutriţiei şi după eforturi fizice intense care consumă o parte din colesterol. În bolile
ficatului, organ care sitetizează colesterolul, scăderea acestuia este un indiciu de reducere a funcţiei
ficatului (insuficienţa hepatică, ciroza hepatică).

Creşterea colesterolului seric se datorează unui consum exagerat de alimente care conţin colesterol,
unei supraalimentaţii, vieţii sedentare, etc. Cea mai frecventă cauză a creşterii colesterolului
(hipercolesterolemia) însă este sinteza foarte crescută a acestuia de către organism.

Colesterolul mai poate creşte şi în insuficienţa glandei tiroide, glanda a cărei hormon are rolul de a
“arde” substanţele grase. Dacă colesterolul crescut apare la o vârstă mai tânără şi rămâne permanent
crescut, riscul de a produce modificări cardiovasculare este mare. De aceea prevenirea creşterii
colesterolului sanguin trebuie făcută la o vârsta tânără nu după ce s-au produs modificări mai mult sau
mai puţin irevesibile în artere. Excesul de colesterol din sânge se depune pe pereţii arterelor contribuind
la formarea aterosclerozei. La unele persoane colesterolul se depune şi sub piele, mai ales la faţă sub
formă de pete gălbui (xantom).

Multe persoane confundă starea de obezitate cu un colesterol mare neştiind că acesta nu se găseşte
în grăsimea corpului, ci în sânge şi în unele organe.

Valorile normale ale colesterolului depind şi de vârsta omului, astfel, colesterolul creşte cu vârsta
până 50-60 ani. După vârsta de 60 ani, valorile colesterolului nu mai cresc mult, rămânând staţionar.

Un colesterol de 2,50-3,00g/l este un semnal de alarmă, în timp ce un colesterol de peste 3g/l pune
urgent problema unor măsuri de tratament. Desigur că există şi persoane cu hipersolesterolemie, care nu
fac ateroscleroză şi nici accidente vasculare (cardiace sau cerebrale), după cum există persoane cu
valori normale ale colesterolului care prezintă semne de ateroscleroză.

7.Hemograma

Hemograma este un test de laborator care măsoară diferite componente ale sângelui, prin
numărarea elementelor figurate ale sângelui, care se foloseşte la diagnosticul infecţiilor virale sau
bacteriale, a anemiilor şi a altor boli.

Hemoglobina

Hemoglobina (Hgb) - este proteina care transportă oxigenul de la plamâni la ţesuturi şi este
prezentă în globulele roşii. În drumul spre sângele venos, hemoglobina transportă anhidrida carbonică
la plămâni de unde este eliminată prin aerul expirat. Ea se formează în măduva oaselor în acelaşi timp
cu eritrocitele imature. Într-o globulă roşie sunt cca 350 milioane de molecule de hemoglobină, dintre
care fiecare transportă patru molecule de oxigen. Valorile normale: Sunt considerate valori normale
cele cuprinse între 14–18 g/100ml pentru bărbaţi şi 12–16 g/100ml pentru femei.

Cauza din care valorile sunt mai mari decât media: Valorile mai mari decât media pot fi cauzate de
diaree, de dishidratare, de policitemie, de şoc, de transfuzii de sînge repetate, etc.

Cauze pentru valorile inferioare mediei: Acestea pot fi cauzate de colagenopatie, de dificit de fier,
dificit de vitamină B12, de hemoragii, de infecţii grave, de insuficienţă renală cronică, de leucemie, etc.
Pentru sportivi intervalele normale pot fi diminuate cu o unitate.

Globulele albe

Globulele albe (WBC) - sunt celule ale sângelui, numite şi leucocite, au un aspect de mici mase
gelatinoase incolore, sunt mai mici decît eritrocitele însă mai groase (10-12 micron diametru) şi
deasemenea fără nucleu. În general acestea au funcţii de apărare împotriva microorganismelor. Unele
din ele ajung la ţesuturile cu bacterii şi substanţe străine, inconjurindule şi distrugindule. Altele produc
substanţe numite anticorpi, care neutralizează acţiunea nociva a virusului şi a bacteriilor care eventual
penetrează în organism. Pot fi divizate în:
 Neutrofile - servesc la apărarea organismului de la infecţii, în special cauzate de bacterii. Acestea
conţin diverse proteine şi substanţe chimice în stare să distrugă ireversibil membrana organismelor
patogene.

Eozinofilele au funcţiunea de apărare a organismului de paraziţi. Numărul lor cresc mai ales în
bolile alergice (asma, rinită alergică, urticaria etc) şi pot fi responsabile de anumite simptome
caracteristice acestor boli.

Bazofilele - funcţia acestora nu e foarte bine cunoscută,chiar dacă numărul acestora cresc în cazul
alergiilor; conţinistamina care eliberată în exces în sînge sau în ţesut provoacă discomfosrt.

Monocitele - apăra organismul de anumite bacterii, cum ar fi cele care provoacă tuberculoză. Dacă
creşte numărul acestora înseamnă că infecţia e provocată de bacteii. Valorile normale sunt de la 4. 000
la 7.000 pe mm3 pentru femei şi de la 5.000 la 8.000 pe mm 3 la bărbat.

Neutrofilele constitue 40-75%, eosinofilele 0-7%, basofilele 0-2%, linfocitele 18-50% şi

monocitele

2-9%.

Numărul globulelor albe cresc dacă se consuma anumite substanţe că arginină sau periodoc (în caz
de sarcină, menstruaţii). În caz că numărul lor scăde corpul este mai mult expus bolilor căci sistemul
imunitar slăbeşte

Bilirubina

Bilirubina este un pigment biliar provenit din hemoglobină. La fiecare 120 de zile, eritrocitele sunt
reînnoite, iar hemoglobina este descompusă de macrofagi in componentele sale de baza (grupul eme si
globinele). Dacă la nounăscuţi nivelul de bilirubină întrece valoarea necesară pentru colorarea pielii,
poate produce daune creierului.

Deasemenea examenul determină existenţa unei boli de ficat.

O diminuare a bilirubinei poate fi cauzata de: 1. anumite tipuri de anemie 2. efectul anumitor
sedativi

Sideremia
Sideremia - este concentraţia fierului în sânge (de la 60 la 160 mcg/dl pentru bărbaţi şi de la 20 la
140 mcg/dl pentru femei)

Transferinemia
Transferinemia - e concentraţia de tranferină în sânge (de la 250 la 400 mg/dl). Aceasta e
responsabilă de mecanismul de compensaţie când nu ajunge fier.

Feritinemia
 Feritinemia - indică fierul existent la nivelul ficatului, adică rezerva de fier. Valorile normale sunt
5-177 ng/100ml. Cauze pentru valorile superioare mediei: excesul de fier, leucemia, transfuziile de
sânge. Cauze ale valorilor inferioare mediei: lipsa de fier, hemoragii, sarcina.

Microalbuminuria
Microalbuminuria - e proteina cea mai abundentă în sânge şi e produsă de ficat. Concentraţia
acesteia în sânge se ridică în caz de foame, când ficatul e bolnav cronic (ciroza), sau când rinichii nu
funcţionează adecvat. Atunci când albumina se elimină prin urină nu e ceva foarte grav, cel puţin pentru
început, însă indică că rinichii încep a se distruge.

Eletroliţii
Eletroliţii - controlul de sodiu (valoarea 135-145 mEq/l), şi potasiu (3,5-5,2 mEq/l), calciu şi
magneziu (1,7-2,3 mEq/l)

Creatinina
Creatinina - e formată în timpul lucrului muscular şi vine eliminată prin urină. Dacă rinichii nu
lucrează bine, valorile sale în sânge rămâne ridicat.

Trigliceridele
Trigliceridele sunt grăsimi produse de ficat sau introduse în organism pe cale alimentară (de
exemplu unt, caşcaval). Au funcţia de a „păzi” grăsimile pentru organism şi furnizează energie numai
în caz de necesitate.

Valorile normale sunt cuprinse între 40-170 mg/100ml şi sunt puternic influenţate de alimentaţia de
dinainte de recoltarea eşantioanelor de sânge pentru analize.

Cauzele pentru valorile ridicate: diabet, alcoolism, insuficienţă renală, obezitate, pancriatită acută.

Cauzele pentru valorile mici: anemie, contraceptive orale, sarcină, bătrâneţe.

Împreună cu valorile ridicate ale colesterolului, valorile peste medie ale trigliceridelor reprezintă un
factor care poate contribui la deteriorarea stării arterelor.