28

Complicaţiile imediate în fracturile de maxilar superior.

Complicatiile imediate:
 Socul traumatic
 Hemoragia
 Tulburarile respiratorii
 Comotia cerebrala
Asfixia – poate fi cauzata:
– Prin patrunderea in caile respiratorii a unor corpi straini, cheaguri, dinti luxati, proteze
dentare,
– Prin diminuarea lumenului traheii in urma unei compresiuni
– Prin edemul glotei si epiglotei
– Prin carea limbii in fundul gatului cand accidentatul a piedut cunostinta
Hemoragia abudenta – masiva, prin lezarea unui vas important (maxilara interna, jugulara,
carotida externa)
Socul traumatic – favorizat de contuzii puternice, pierderi mari de sange sau raniri multiple

Clasificarea:fracturilor mandibulare
1. Dupa localizare
a. Fracturi mediane (mediosimfizare)
b. Paramediane (parasimfizare)
c. Laterale (ale corpului mandibular)
d. De unghi
e. De ram ascendent
f. De condil
g. De apofiza coronoida

2. Dupa gradul de interesare a osului

a. Fracturi partiale – desprind portiuni limitate de os
b. Fracturi totale – strabate osul in intregime
 Simple liniare
 Cominutive
 Complete – cu interesarea periostului deobicei sunt insotite de deplasari
 Incomplete – „in lemn verde”, fara interesarea periostului, intalnite mai ales la copii.

După relaţia cu mediul extern

• fracturi închise sau simple - focarul de fractură nu comunică cu mediul
extern (cavitatea orală sau tegument); fracturile ramului, condilului sau
coronoidei mandibulei;
• fracturi deschise sau compuse - focarul de fractură comunică cu mediul
extern; majoritatea fracturilor corpului mandibular la pacienţii , dentaţi sunt
deschise în cavitatea orală.

Nevralgii trat chirurgicale

Metode chirurgicale:
a)decompresia microvasculara
b)rizotomia (sectionarea nervilor) retr
ogausseriana sau juxtapontina,
c)tractotomia (sectionarea unor fascic
ole de fibre nervoase) trigeminala b
ulbara sautractotomia trigeminala p
ontina, distrugerea
Metoda dupa I.Munteanu
Se descrie prin grefă de nerv cadaveric conservat.
Această metodă a fost inspirată din lucrările lui I. P.
Filatov (1933), care au la bază concepţia conform
căreia ţesuturile vitale supuse unui anumit proces de
conservare se restructurează biochimic, dând naştere
unor substanţe hiperactive biologic.
•Frecvenţa transplantărilor. La începutul cercetărilor s-au efectuat
transplantul la aceeaşi persoană cu o frevenţă de 1 săptămână. Ulterior s-
a mărit frecvenţa la 3 zile, apoi la 2 zile iar în ultimii ani – zilnic. Numărul
de transplanturi pentru o serie curativă a fost în medie 5-10 grefe
din ramurile periferice ale nervului sciatic