EXAMEN OMF TRAUME

1. Particularitățile clinico-anatomice ale regiunii OMF.

Repezintă 9% din toata suprafata corpului
Scheletul osos facial este alcatuit din 14 oase:
- 6 pare (nazal, lacrimal, zigomatic, maxilar, cornetul nazal inferior, palatin)
- 2 impare (mandibula, vomerul)
- Limita superioara trece pe marginea supraorbitala, osul zigomatic si arcada zigomatica pana la
orificiul auditiv extern;
- Limita inferioara corespunde limita inferioara a capului si trece pe ramura inferioara si baza
mandibulei
- Vascularizaţia bogată a teritoriului oro-maxilo-facial conferă avantajul unei vindecări rapide a
plăgilor şi al unei bune rezistenţe la infecţii, având în vedere faptul că de multe ori aceste plăgi
sunt expuse la flora bacteriană nespecifică a cavităţii orale
- Inervaţie bogată (sindrom dolor accentuat, dereglări funcţionale a sistemelor şi organelor,
pareze, paralizii, hipo-anestezia teritoriului, regenerare activă)
- Ţesut muscular cu suprafaţă întinsă , amortizează (trauma duce la dereglări funcţionale, iar
traumatismele deschide sunt beante, neconcordanţa dintre aspect şi gravitatea leziunii)
- Pielea subţire, strat neuniform, absoarbe energia cinetică a agentului traumatizant cu ţesutul
adipos (bula Bichat)
- Numeroase cavităţi (nazală, bucală, sinuzală) (risc crescut de leziuni deschise penetrante şi
complicaţiii)
- Organe vitale (creier, organe de simţ al văzului, auzului, esofag, trahee) (tulburări funcţionale,
traume cu risc vital: comoţie, meningite, encefalite, contuzie, asfixie)
- Prezenţa glandelor salivare (conţin factori nespecifici de protecţie în secreţia lor, factori de
coagulare şi fibrinolitici care contribuie la protecţia antimicrobiană, formarea cheagurilor şi,
respectiv, curăţirii rapide a rănilor, dar la leziunea glandei propriu-zise şi a canalelor ei pot apărea
fistule salivare)
- Prezenţa dinţilor (agenţi traumatizanţi secundari, surse de infecţie odontogenă, a plăgilor)
- Prezenţa unei cantităţi mari de ţ. Conjunctiv slab diferenţiat ce determină activitatea
regenerativă înaltă.

2. Leziuni traumatice oro-maxilo-faciale - definiție.

Trauma – reprezinta o acțiune subită a factorilor externi asupra organismului care, la randul sau,
provoacă in tesuturi, organe si sisteme, leziuni anatomice și funcționale, manifestate prin reacții locale

3. Etiologia traumatismelor oro-maxilo-faciale.

Factori favorizanţi: starea fizică, surminajul (surmenajul) fizic, ebrietatea;
Factori determinanţi:
• Agresiunea.
• “Căderile”.
• Accidentul rutier, sportiv, de muncă.
• Armă de foc.
• În timpul lucrului stomatologic – disc, freze, elevator, cleşte, sindesmotomul, foarfece, bisturiu.
• Automuşcătură;
• Accident provocat de animale :Muşcătură de câine; cal; porc; urs, vespe, cu copita şi cornul.
• Catatraumatism
4. Caracteristica generală a traumatismelor oro-maxilo-faciale.
Traumatologia OMF include totalitatea leziunilor post-traumatice ale viscerocraniului, inclusiv ale
părţilor moi de la acest nivel şi ale dinţilor. Există o serie de aspecte particulare ale leziunilor
traumatice OMF:
- riscul afectării căilor aeriene superioare;
- frecventă asociere cu leziuni intracraniene şi ale coloanei cervicale;
- leziuni oculare, nazale, orale sau otice, care necesită îngrijiri specifice;
- vascularizaţie extrem de bogată, prezentând riscuri legate de amploarea hemoragiilor, dar şi beneficii
raportate la o bună vindecare post-traumatică;
- leziuni specifice ale nervilor cranieni, în special ale n. facial şi n. trigemen;
- particularităţi privind estetica şi funcţionalitatea facială;
- raporturile anatomice specifice între tegumente, structuri musculare şi osoase implică deseori tehnici
specifice de îngrijire a plăgilor;
- leziunile specifice ale canalelor de excreţie ale glandelor salivare sau lacrimale pot induce complicaţii
şi dificultăţi de tratament

5. Clasificarea traumatismelor oro-maxilo-faciale.

1. După ţesuturile lezate:
○ 1. tesuturi moi – piele, mucoasa, ducturi, glande, nervi, vase, muschi, tendoane;
○ 2. tesuturi dure – os, periost
○ 3. combinate
După acţiune agentului traumatic (agresiuni, în sport, accidente de transport etc.):
○ 1. agresiune;
○ 2. caderile;
○ 3. accident rutier (in fracturile maxilei 1 loc);
○ 4. accident sportiv;
○ 5. accident de munca;
○ 6. arme de foc;
○ 7. automutilari;
○ 8. trauma profesionala (in urma unor intervenții);
○ 9. interacțiunea cu animale (atac)
După starea de activitate (în agricultură, în industrie, în viaţa socială, în război
etc.).
După regiunea afectata
○ plăgile părților moi
○ leziunile traumatice dentoparodontale
○ fracturile mandibulei
○ fracturile etajului mijlociu al fețe

6. Particularităţile clinico-anatomice ale maxilarului inferior şi influența lor în evoluția

leziunilor lui traumatice.
● mandibula este cel mai mare și rezistent os al viscerocraniului
● prezinta un segment orizontal în forma de potcoava (corp format din simfiza mentoniera și doua
portiuni laterale) continuat prin intermediul unghiului mandibular, pe de o parte și de alta, cu segmente
verticale (ramuri mandibulare)
● se fixeaza de neurocraniu la nivelul osului temporal prin condilul mandibular și apofiza coronoida
(care prin intermediul m.temporal se fixeaza de scuama temporalului)
● mandibula este supusa actiunii antagoniste a 2 grupe musculare care o mobilizeaza: grupul ridicator,
posterior (format din m.maseter, temporali și pterigoidieni care mobilizeaza mandibula în sus, înainte și
spre lateral) și grupul coborator, suprahioidian, anterior (format din muschii
●Frecvenţa fracturilor de mandibulă este cea mai mare şi egal distribuită pentru corpul, unghiul
ZONE DE REZISTENTA SCĂZUTĂ
● zona parasimfizara (în dreptul caninului inferior) - din cauza lungimii radacinii caninului și pozitiei
sale anatomice în zona de curbura a arcului mandibular
● gaura mentoniera - situata la nivelul corpului mandibular între cei 2 premolari
● unghiul mandibulei - curbura anatomica de la acest nivel, grosimea osoasa mai redusa, precum și
prezentă molarilor de minte inferiori inclusi sau semiinclusi reduc rezistenta la impactul direct sau
indirect
● colul condilului mandibular - prin forma și inclinatia să anatomica
● procesul alveolar - prezentă dinților și corticalele subtiri de la acest nivelgeniohioidieni,
milohioidieni și digastrici care mobilizeaza mandibula în sensul deschiderii gurii. 7. Complicațiile
timpurii posibile în cazul fracturilor de mandibulă: asfixia, hemoragia, șocu

7. Complicațiile timpurii posibile în cazul fracturilor de mandibulă: asfixia, hemoragia, șocul.

Ajutorul de urgență.
Asfixia este cauzată de existenţa corpilor străini sau secreţiilor în cavitatea bucală care pot fi antrenate
în căile aeriene, sau în prin căderea bazei limbii în fracturi parasimfizare, laterale sau de gonion (unghi)
bilaterale.
Asfixia este combatuta restabilind permiabilitatea cailor respiratorii si luind masuri imediate de
reanimare respiratorie. Se inclina lateral capul accidentatului, se apuca limba cu o pensa de limba sau
cu degetele celeilalte miini se îndepărtează factorii obstructivi la nivelul orofaringelui:
-fragmente osoase, dentare, de proteze
-sânge, mucus
-lambouri post-traumatice obstructive la nivelul căilor aeriene superioare etc.
Menţinerea permeabilităţii căilor aeriene:
-aşezarea pacientului în decubit lateral, cu gura deschisă (poziţie de siguranţă) (pacient inconştient) sau
poziţie semizezândă sau semiculcată (conştient)
-aplicarea pipei Guedel sau a sondei flexibile nazo-faringiene
-intubaţie rino/oro-traheală;
- puncţie traheală/ cricotirotomie/ traheostomie, indicatie:
 Glosoptoză prin fractură dublă interforaminală – cominutivă de arc mentonier, cu pierderea
inserţiilor anterioare ale limbii
 Retropoziţia maxilarului fracturat, asociat cu edem marcat al faringelui şi glotei
 Hemoragie nazo-faringiană ce inundă căile aerine superioare şi nu poate fi controlată

Hemoragia provine din artera alveolară inferioară, dar şi din vasele intraosoase care nu s-au retractat.
Mai poate fi cauzată în traumatismele violente de arterele facială sau linguală care au fost lezate fie de
către corp contondent, fie de către capetele osoase ascuţite ale mandibulei fracturate.
Hemoragia din artera alveolară inferioară şi cea intraosoasă apar în cazul deplasărilor importante.
Hemoragia din vasul osos neretractat deşi este mică poate fi persistentă. Această hemoragie se
opreşte spontan dar poate fi declanşată din nou prin mobilizarea bonturilor. De aici decurge necesitatea
imobilizării de urgenţă în scopul de a asigura hemostaza. Sângerările pot provoca hematoame ale
obrazului sau ale planşeului oral.
Hemoragia din focarul de fractură nu este de obicei importantă şi se opreşte spontan sau prin
imobilizarea de urgenţă (frontă mentonieră, ligaturi interdentare monomaxilare, atele monomaxilare,
ligaturi interdentare intermaxilare).
În cazul fracturilor cu dislocări mari apar hemoragii mari prin lezarea vaselor din canalul mandibular.
Aceste hemoragii se exteriorizează în cavitatea bucală sau difuzează în părţile moi, cel mai de temut
fiind hematomul disecant al planşeului bucal.
Hemoragia masiva se stopeaza prin identificarea si ligaturarea vaselor care singereaza in jet, iar in
cazul unei singerari difuze prin pansament compresiv. Daca nu este eficient se mentine hemostaza prin
compresiune digitala a carotidei externe la nivelul osului hioid.

Şocul traumatic este întâlnit la politraumatizaţi. Trebuie evaluat cu atenţie care este organul cel mai
grav lezat şi care generează şocul. Fractura sceletului facial poate fi importantă prin fenomenele de
obstrucţie a căilor aeriene superioare. Hipovolemia după hemoragii importante, strivirile sau excitaţia
traumatică a unor zone reflexogene sunt generatoare de şoc.
Socul este combatut prin incalzire, hidratare, tonice cardiace, perfuzii de plasma sau singe proaspat
sau conversat, sedative sau tranchilizante

8. Complicațiile tardive posibile în cazul fracturilor de maxilare. Osteomielita posttraumatică,

consolidarea vicioasă.
Consolidarea vicioasă reprezintă consolidarea în poziţie incorectă neanatomică a fragmentelor osoase.
Cauze:
• Lipsa de reducere
• Reducerea incompletă sau incorectă a fragmentelor osoase şi imobilizarea lor în
această poziţie
• Suprimarea precoce a dispozitivului de imobilizare, fapt care permite schimbarea
poziţiei fragmentului
În fracturile cominutive sau în cele însoţite de pierderi de substanţă osoasă complicaţia este inevitabilă.
De asemenea atunci când starea generală a bolnavului politraumatizat nu permite intervenţia asupra
scheletului facial decât după un interval de timp în care fragmentele osoase s-au consolidat deja.
Consecinţe: deformaţii mandibulare ale etajului inferior, tulburări de ocluzie cu alterări ale fizionomiei,
masticaţiei şi fonaţiei.
Tratament chirurgical: -refracturarea fragmentelor vicios consolidate,
-reducerea lor în poziţie anatomică
-osteosinteză cu plăcuţe şi şuruburi.

Osteomielita posttraumatică proces purulent-necrotic în regiunile lezate ale osului, care nu au pierdut
contactul cu periostul şi ţesuturile moi adiacente în urma unei traume.
Cauze : infecţii odontogene, posibil coroziunea elementelor de fixare a fragmentelor osoase (atele,
ligaturi, plăcuţe de osteosinteză)
Patogenia: microorganismele cavităţii bucale pătrund în focarul de fractură prin mucoasa dezintegrată
(ruptă) a procesului alveolar , se fizează în hematom în zona necrozei primare osoase şi în ţesuturile
moi, cheagul sanvin se distruge şi focarul se infectează. Întrucât procesele distructive în ţesuturile moi
sunt mai accentuate/pronunţate, procesul patologic este mai activ la marginea inferioară a mandibulei,
unde este masa musculară.
Factorii ce determină dezvoltarea osteomielitei posttraumatice:
- solicitarea tardivă a asistenţei medicale;
- reducere şi fixarea fragmentelor osoase insuficient de eficientă;
- traumatism cerebral asociat;
 - traumatism multiplu al mandibulei;
- leziunea pronunţată a ţesuturilor moi în regiunea fracturii;
- prezenţa dinţilor în focarul de fractură;
- focare de infecţie odontogenă cronică;
- leziunea pachetului vasculo-nervos;
- suprainfectarea ţesuturilor moi perimandibulare;
- boli imune;
- nerespectarea regimului de tratament etc.
Stradiul acut- primele zile sau peste 7-10 zile după traumă
- Stare generală alterată datorită intoxicaţiei;
- Durerile în regiunea fracturii se accentuează
- Edem şi infiltrarea inflamatorie a ţesuturilor moi înconjurătoare (risc de abces/flegmon ulterior)
- Intraoral edem şi infiltrarea mucoasei bucale şi a periostului, se pot forma abcese submucoase
sau subperiostale
- Pe radiografie nu există semne radiologice de osteomielită
Osteomielita trebuie diferenţiată de suprainfectarea plăgii osoase,care trebuie privită ca o etapă a
evoluţiei plăgii, care parcurge ca o curaţare secundară a plăgii infectate, fără formarea sechestrelor.
Stadiul cronic
- persistă edem şi infiltrarea inflamatorie a ţesuturilor moi;
- se formează fistule cu scurgeri purulente
- pe radiografie: zonă de resorbţie cu zone de distrugere a ţesutului osos de-a lungul marginilor
fragmentelor osoase. De-a lungul liniei de fractură sechestre marginale de diferite forme şi
dimensiuni
Primul simptom alarmant este absenţa tendinţei de restrângere a focarului de fractură şi chiar creşterea
sa , marginile neclare şi neregulate ale fragmentelor osoase.
Tratament :
Stadiul acut: - deschiderea abcesului
- drenarea plăgii purulente
- igienizarea cavităţii bucale (dintele, restul radicular îndepărtat din focarul de fractură)
- imobilizarea fragmentelor
- tratament antiinflamator şi de regenerare
- igiena bucală
Stadiul cronic: - stimularea proceselor regenerative în plaga osoasă
- sechestrectomie după ce sechestrele se desprind (peste 3-4 luni după traumă)
Profilaxia:
- asistenţă medicală specializată acordată în timp util (incluzând osteosinteza)
- eliminarea factorilor ce favorizează dezvoltarea acestei complicaţii.

9. Particularităţile clinico-anatomice ale maxilarului superior şi influența lor în evoluția

leziunilor lui traumatice.
Maxilarul superior este format din patru apofize şi corpul în care se găseşte sinusul maxilar,
participând
la formarea orbitei, cavității nazale şi bucale. Maxilarul superior se uneşte cu neurocraniul prin
complexul nazoetmoidal, osul frontal, osul temporal şi sfenoidul.
1. Datorită proeminenței anterioare şi poziției mediane, nasul protejează maxila de traumatism,
luând asupra sa forța agentului traumatic.
2. complexul zigomatic şi arcada zigomatică protejează maxilarul superior anteriolateral.
3. Din acest punct de vedere, printre fracturile etajului mijlociu al feței nasul ocupă primul loc şi
maxilarul superior - ultimul.
4. Părțile moi ale feței acoperă cu un strat subţire şi neuniform scheletul osos şi, în cazul
impactului, diminuează forța agentului traumatizant.
5. Tesutul adipos Bichat, de asemenea, atenuează forţa cinetică a agentului vulnerant.
6. Muşchii mimici ai feței (orbicular al gurii, zigomatic mic și mare, nazal, ridicator al buzei,
coborator al septului nazal, orbicular al ochiului) , nu admit deplasarea secundară a fragmentelor
fracturate.
7. Muşchii mobilizatori ai feței, care acționează asupra maxilarului superior (pterigoid medial), nu
provoacă o deplasare vădită ca la mandibulă.
8. Fața este bogat vascularizată prin trei artere - artera facială, artera maxilară internă şi cea
temporală superficială, la care se mai adaugă anastomozele arterei carotide interne, producând
hemoragii de diferit grad.
9. Ţesutul osos al etajului mijlociu al feței este compus din țesut osos compact, cel spongios şi cel
laminar. Osul compact este distribuit neuniform în coloane verticale şi orizontale de grosimi
diferite, în zonele de unire între traveele orizontale şi verticale, realizate de stâlpii de rezistență ai
masivului facial.
10. Cavitățile masivului facial (nazale, sinusurile maxilare, celulele etmoidale, cavitatea bucală,
orbitară) sunt simetrice, multiple, de formă diferită, cu funcții diferite, cu o mucoasă care aderă la
periost.
11. Periostul în regiunea procesului alveolar este unit direct cu osul, astfel în traumatism fractura va
fi infectată.
12. Între stâlpii de rezistență se află un os laminar subțire (plafoane, planşee), nerezistent, care
orientează liniile de fractură.
13. Stâlpii mari de rezistenţă: canin (nazomaxilar), malar (zigomaticomaxilar), pterigoidian, iau
naştere prin presiune funcțională în sens vertical al mandibulei pe maxilă, în timpul procesului de
masticație.
14. Oasele feței sunt mai fragile decât alte oase ale scheletului uman.
15. Locurile slabe: osul lacrimal, partea medială a maxilei, lama papiracee (cribrosa) a osului
etmoid, pereții anterior, posterior şi medial ai maxilei, peretele inferior al orbitei, lamele laterale şi
mediale ale apofizei pterigoidiene a osului sfenoid.
16. După pierderea dinţilor şi odată cu înaintarea în vârstă osul slăbeşte, procesul alveolar devine
subțire, se atrofiază şi, odată cu el, întreaga structură osoasă.

10. Particularităţile anatomo-morfologice ale leziunilor dento-parodontale şi importanţa lor în

leziunile traumatice.
● Dintele este o formațiune anatomică alcătuită din țesuturi în fond dure (dentină, smalț, cement),
situat în alveolele maxilarelor.
● Funcția dinților, în afară de cea estetică, este de a decupa şi mesteca alimentele.
● Dintele este alcătuit din coroană, regiunea cervicală şi rădăcină. O particularitate anatomică este
că coroana dentară este unicul os, care nu este acoperit cu alte țesuturi ale organismului.
● Dezvoltarea dinţilor este un proces complicat şi îndelungat, care se finisează la 20-25 de ani de
viață.
● Altă particularitate anatomică este că în dezvoltarea lor distingem dinţi deciduali şi dinţi
permanenţi, ceea ce are importanţă în cazul traumatizării lor.
● Parodonțiul se prezintă ca o formațiune anatomică situată între alveolă şi cimentul dintelui. În
componența parodonțiului intră: cimentul dintelui, alveola maxilarelor, gingia, periostul
maxilarelor.
● Grosimea parodonțiului este variabilă: 0,20-0,25 mm.
● O particularitate anatomica este că grosimea parodonțiului se modifică în funcție de maxilar,
dinte, vârstă, edentație, traumă, proces infecțios.
● Funcțiile parodonțiului sunt multiple: trofică, amortizare, plastică, fixare, repartizare şi reglare a
presiunii exercitate pe dinte, în periodonțiu există o rețea deasă de mecanoreceptori, senzorială
şi de protecție etc.

11. Particularităţile clinico-anatomice ale osului malar, arcadei zigomatice şi influența lor în
leziunile lor traumatice.
● Osul zigomatic e situat în partea anteriolaterală a feței; stratul de țesuturi moi este subţire şi
poate fi des expus traumatismului.
● Osul zigomatic, par, este cel mai rezistent os facial, care contribuie la fixarea oaselor craniului
facial de cel cerebral, le apără pe celelalte şi conținutul cutiei cerebrale.
● Are 4 apofize (frontală, temporală, maxilară, orbitară) şi tuberul maxilar.
● Oasele malare participă la formarea aspectului feței și reprezintă o suprafață pentru inserţia
muşchilor masticatori şi mimici, de aceea orice deplasare a oaselor de la normă se va solda cu
dereglări estetice şi funcţionale.
● Periostul bogat vascularizat şi inervat are un rol important în vascularizarea osului şi în
consolidarea fragmentelor.
● Cel mai sărac periost în vase sangvine şi formațiuni nervoase este suprafața orbitară a osului
malar.
● În locul suturilor malarofrontală, temporomalară, substanța spongioasă dispare complet.
Deoarece fracturile oaselor malare se produc, de obicei, mai des în locul suturilor naturale, în
cazul traumei, substanţa medulară nu face contact cu mediul înconjurător şi de aceea aceste
fracturi rar se complică cu osteomielită, dar mai des se complică ca osteomielita odontogenă.
● Osul zigomatic asigură protecția maxilei împotriva agenţilor traumatici externi din partea
anterolaterală.
● Osul malar participă la formarea stâlpilor de rezistență alveolomolar, care încep de la molari,
trece pe sutura zigomaticoalveolară, mai apoi pe corpul osului zigomatic şi pe apofizele osului
zigomatic. În cazul în care acţiunea factorului traumatic depăşeşte elasticitatea şi rezistenţa
osului, apare fractura.
● M. A. Nahuman (1975) a demonstrat, prin cercetările sale, că pentru a fractura peretele anterior
al sinusului maxilar e nevoie de o forţă de 65-78 kg., al arcului zigomatic 83-190 kg.
● Fracturarea osului zigomatic la femei apare la impactul cu o forţă de 83-180 kg şi la bărbați - de
160-260 kg (Alexandrov H. M., 1999).
● Arcada zigomatică e formată din apofiza temporală a osului zigomatic şi apofiza zigomatică a
osului temporal. În cazul unei fracturi liniile de fractură pot fi unice, duble şi triple, porțiunea
fracturată înfundându-se ,,în treaptă" sau în ,,V", ,,U". Se pot deplasa medial, inferior, mai rar
superior excepțional lateral.

12. Particularităţile clinico-anatomice ale oaselor şi cartilajelor nazale şiinfluența lor în leziunile
lor traumatice.
● Proeminența centrală a feței, de dimensiuni şi forme variate - nasul este de foarte multe ori
componenţa facială cea mai - caracteristică, cea care imprimă feței nota specială individualizată.
● Oasele nazale sunt pare, se unesc între ele formând nasul, în partea inferioară ele se
consolidează cu cartilajele nazale. Partea superioară se uneşte cu margo nasalis al osului
frontal.
● Oasele nazale sunt unite între ele cu lamina perpendiculară a osului etmoid, care în timpul
traumatismului este afectată.
● Marginile laterale ale oaselor nazale se unesc cu procesul frontal al maxilarului superior.
● Particularitățile anatomo-topografice ce determină poziția mediană şi proeminentă a nasului,
fragilitatea mare a oaselor, dimensiunile mici, raportul intim cu oasele craniului determină o
incidență sporită de fracturare a oaselor nazale.
● Dereglările funcționale sunt multiple și depind de forța impactului, direcția agentului vulnerabil,
structurile implicate în traumă.
● Funcțiile nasului care pot fi dereglate în cazul traumatismului sunt următoarele: respirație,
olfacție, drenare, fonație, estetică, apărare, rezonanță, mimică, arhitectonica craniului.

13. Particularităţile clinico-anatomice ale ţesuturilor moi faciale şi influența lor în leziunile lor
traumatice.
1. Faţa reflectă personalitatea, intelectul, este permanent descoperită, orientată spre agentul traumatic.
1. Suprafaţa - 9%.
3. Stratul dublu: pielea, mucoasa. Mobilitatea pielii este neuniformă: nas, ureche – defecte. Pielea –
şanţuri, plici, gropiţe- este fi nă, mobilă.
4. Muşchii mimicii - plagă biantă (căscată), aspect înspăimântător, înfăţişarea accidentatului nu
coincide cu gradul leziunii, defecte „false” şi „adevărate”.
5. Organale feţei sunt legate cu alte organe ale organismului:
a) gust;
b) secreţie gastrică;
c) orientare.
6. Bogat inervată – şoc dolor, pareze, paralizii, dereglări funcţionale. Vecinătatea cu creerul -
comoţie, contuzii, insulte, encefalite, meningite.
7. Bogat vascularizate - hemoragii, emboli, colaps hematogen, edem.
8. Prezenţa orifi ciilor: bucal, nazal, orbitar, auricular cu strat dublu.
9. Prezenţa glandelor salivare.
10. Prezenţa cavităţilor - bucală, nazală, faringele - infectarea plăgii.
11. Dereglări funcţionale - fonaţie, masticaţie, deglutiţie, văz, auz, respiraţie (SCODA), sensibilitate
(Vincent), dereglarea mirosului, alimentaţie, sialoree, epiforă, emfi zem, echilibru, orientaţie în
spaţiu. Auzul şi văzul - accidentatul nu se orientează, nu îndeplineşte indicaţiile personalului medical
– trebuie de condus, are vorbirea neclară - nu poate răspunde la întrebările medicului.
12. Lipsa fasciei superfi ciale a corpului la faţă ori parţială. Ţesutul adipos-funcţia fi zionomică,
amortizare, spaţiile adipoase comunică între ele.
14. Anatomia topografică a ramului al doilea al nervului trigemen și simptomatologia
traumatizării lui la diferite niveluri.
NERVUL MAXILAR este un nerv senzitiv care deține următorul teritoriu funcțional:
● sensibilitatea durei mater din regiunile temporală și parietală,
● inervarea arterei meningee,
● sensibilitatea pleoapei inferioare, a conjunctivei, a pielii nasului și obrazului, a buzei superioare,
● sensibilitatea mucoasei respiratorii a foselor nazale,
● inervația mucoasei sinusurilor sfenoidal și maxilar,
● sensibilitatea mucoasei bolții palatine, a vălului palatin, a orificiului faringian al trompei lui
Eustache,
● sensibilitatea osului maxilar, a dinților superiori și a mucoasei gingivale corespunzătoare lor.

De la origine se îndreaptă anterior şi uşor medial, străbate gaura rotundă şi ajunge la nivelul peretelui
posterior al fosei pterigopalatine. De aici se orientează anterior, inferior şi lateral către fisura orbitală
inferioară. Aici îşi schimbă direcţia orientându-se anterior şi uşor lateral pătrunzând în canalul
infraorbital, pe care îl străbate şi apoi îl părseşte prin gaura infraorbitală.

Ramurile nervului maxilar pot fi împărţite în patru grupe, în funcţie de locul de origine.
1.La nivelul cutiei craniene ia naştere:
a. ramura meningee (R. meningeus)ia naştere în apropierea găurii rotunde şi acompaniază ramura
frontală a arterei meningee mijlocii, inervând dura mater de la nivelul fosei craniene mijlocii.

2.La nivelul fosei pterigopalatine iau naştere:

a.ramurile ganglionare spre ganglionul pterigopalatin (Rr. Ganglionares ad ganglion pterygopalatinum;
Radix sensoria ganglii pterygopalatini) , în număr de două, conectează nervul maxilar cu ganglionul
pterigopalatin şi conţin fibre nervoase secretomotorii lacrimale.
b. ramuri orbitale (Rr. orbitales)pătrund în cavitatea orbitală unde se anastomozează cu nervul lacrimal
inervând apoi pielea porţiunii laterale a pleoapei inferioare, tegumentul pomeţilor şi o parte din pielea
regiunii temporale.
c. ramuri nazale posterioare superioare laterale (Rr. nasales posteriores superiores laterales), în număr
de 5-6 şi ramuri nazale posterioare superioare mediale (Rr. nasales posteriores superiores mediales),
în număr de 2-3, care pătrund în fosele nazale inervând mucoasa cornetelor şi meaturilor nazale
(superioare şi mijlocii) şi mucoasa celulelor etmoidale.
d. nervul nazopalatin (N. nasopalatinus)străbate gaura sfeno-palatină, ajunge la nivelul septului nazal
unde se orientează inferior şi uşor anterior străbătând canalul palatin anterior până la nivelul bolţii
palatine. Inervează mucoasa septului nazal şi mucoasa bolţii palatine (porţiunea anterioară).
e.nervul zigomatic (N. zygomaticus) pătrunde în orbită prin fisura orbitală inferioară, se orientează de-a
lungul peretelui lateral al orbitei şi dă naştere ramurii zigomaticotemporale (R. zygomatico-temporalis)
şi ramurii zygomaticofaciale (R. zygomaticofacialis).Ramura zigomaticotemporală străbate canalul
zigomaticotemporal al osului zigomatic, pătrunde în fosa temporală şi se orientează superior inervând
pielea regiunii. Ramura zigomaticofacială străbate canalul zigomaticofacial al osului zigomatic,
străbate muşchiul orbicular al ochiului şi inervează pielea pomeţilor.
f. nervul faringian (N. pharyngeus) ia naştere din porţiunea posterioară a ganglionului pterigopalatin,
străbate canalul palato-vaginal şi inervează mucoasa nazofaringelui, posterior de tuba auditivă.
g.nervul palatin mare (N. palatinus major) străbate canalul palatin mare, iese prin gaura palatină mare
şi se orientează anterior spre incisivi. Inervează gingiile, mucoasa şi glandele palatului dur. La nivelul
canalului palatin mare dă naştere la ramuri nazale posterioare inferioare(Rr. nasales posteriores
inferiores)care inervează mucoasa cornetului şi meatului nazal inferior.
h.nervii palatini mici (Nn. palatini minores) străbat canalul palatin mare, ies prin gaura palatină mare şi
se orientează posterior şi inferior inervând palatul moale şi uvula. Dau naştere la ramuri tonsilare (Rr.
tonsillares) care inervează tonsila.
i.ramurile alveolare superioare posterioare (Rr. alveolares superiores posteriores), ramuri ale nervilor
alveolari superiori (Nn. alveolares superiores) iau naştere la nivelul fosei pterigopalatine, străbat faţa
infratemporală a maxilei descinzând în mucoasa sinusului maxilar, pe care o inervează. Dă naştere,
apoi, la nişte ramuri mici care participă la formarea plexului denter superior (Plexus dentalis
superior),care inervează molari superiori, gingia superioară şi pomeţii.

3.La nivelul canalului infraorbital:

a.ramura alveolară superioară mijlocie (R. alveolaris superior medius) se orientează inferior şi anterior
în peretele lateral al sinusului maxilar dând naştere la mici ramuri care se ataşează la plexul dentar
superior inervând premolarii superiori.
b.ramurile alveolare superioare anterioare (Rr. alveolares superiores anteriores) se orientează anterior
şi apoi inferior dând naştere la ramuri care se ataşează la plexul denter superior şi inervează incisivii şi
canini superiori. Din plexul dentar superior iau naştere ramuri gingivale superioare (Rr. gingivales
superiores)care inervează gingia superioară. Ramurile destinate dinţilor superiori poartă numele de
ramuri dentare superioare (Rr. dentales superiore).

4.La nivelul feţei, nervul maxilar, ieşind din gaura infraorbitală,se continuă cu nervul infraorbital (N.
infraorbitalis) care are un traiect extrem de scurt , ramificându-se şi dând naştere următoarelor ramuri:
a.ramuri palpebrale inferioare (Rr. palpebrales inferiore)care se orientează superior, străbat muşchiul
orbicular al ochiului şi inervează pielea pleoapei inferioare.
b.ramuri nazale externe (Rr. nasales externi)şi ramuri nazale interne (Rr. nasales interni) care se
orientează inferior şi inervează pielea aripii nasului şi porţiunea mobilă a septului nazal.
c.ramuri labiale superioare (Rr. labiales superiores)se orientează inferior, posterior de muşchiul
ridicător al buzei superioare buza superioară şi mucoasa corespunzătoare precum şi glandele labiale.

15. Anatomia topografică a ramului al treilea al nervului trigemen și simptomatologia

traumatizării lui la diferite niveluri.
NERVUL MANDIBULAR este un nerv mixt care asigură
● sensibilitatea durei materi din porțiunea corespunzătoare arterei meningee mijlocii,
● sensibilitatea mucoasei celulelor mastoidieni și a articulației temporo-mandibulare,
● sensibilitatea tegumentelor regiunii laterale a capului, a pavilionului urechii externe, a conductului
auditiv extern și a membranei timpanice
● asigură inervația vaselor meningee mijlocii și temporale superficiale,
● sensibilitatea pielii și mucoasei obrazului, a pielii și mucoasei buzei inferioare și a pielii regiunii
mentale.
● Asigură sensibilitatea mucoasei din posțiunea „V”-ului lingual, sensibilitatea mandibulei, a dinților
inferiori,
● inervația vegetativă a glandei parotide,
● inervația gustativă la vârf și marginile limbii prin intermediul nervului intermediar al lui Wriesberg.

Rădăcina sa senzitivă provine din porţinea laterală a ganglionului trigeminal, iar rădăcina motorie, care
trece sub ganglionul trigeminal, se uneşte cu cea senzitivă după ce trec prin gaura ovală.
De la origine nervul se orientează anterior şi lateral, străbate gaura ovală , coboară apoi între muşchiul
tensor al vălului palatin (medial) şi pterigoidianul lateral (lateral), dă naştere unei ramuri meningee şi
nervului pterigoidian lateral, iar apoi se divide într-un trunchi anterior şi unul posterior, care vor da
naştere ramurilor sale terminale.
Din trunchiul anterior iau naştere nervul maseterin, temporal profund, pterigoidian lateral şi bucal. Din
trunchiul posterior iau naştere nervul auriculotemporal, lingual, alveolar inferior şi mental.
Ramurile nervului mandibular:
1.ramura meningee sau nervul spinos (R. meningeus; N. spinosus)reintră în cutia craniană prin gaura
spinoasă, însoţind artera meningee mijlocie, şi se divide într-o ramură anterioară şi una posterioară.
Inervează dura mater din fosa craniană mijlocie(prin intermediul ramurii anterioare) şi celulele aeriene
mastoidiene (prin intermediul ramurii posterioare). Conţine şi fibre postganglionare simpatice
provenite din plexul meningeal mijlociu.
2.nervul pterigoidian medial (N. pterygoideus medialis) pătrunde în profunzimea muşchiului
pterigoidian medial pe care îl inervează. Dă naştere unor ramuri subţiri către ganglionul otic
(Rr.ganglionares ad ganglion oticum; Radix sensoria ganglii otici) care străbat ganglionul otic dând
apoi naştere nervului muşchiului tensor al vălului palatin (N. musculi tensoris veli palatini )care
inervează tensorul vălului palatin şi nervului muşchiului tensor al timpanului (N. muscului tensoris
tympani) care inervează muşchiul tensor al timpanului.
3.nervul maseterin (N. massetericus)se orientează lateral şi pătrunde în profunzimea muşchiului
maseter pe care îl inervează. Asigură şi inervaţia articulaţiei temporomandibulare.
4.nervii temporali profunzi (Nn. temporales profundi), unul anterior şi unul posterior, se orientează
ascendent în fosa temporală, inervând porţiunea mijlocie a muşchiului temporal.
5.nervul pterigoidian lateral (N. pterygoideus lateralis)pătrunde în muşchiul pterigoidian lateral, pe
care îl inervează. Uneori poate lua naştere din nervul bucal.
6.nervul auriculotemporal (N. auriculotemporalis) are de obicei două rădăcini care înconjoară artera
meningee mijlocie. Se orientează posterior între ligamentul sfenomandibular şi gâtul mandibulei, iar
apoi se îndreaptă lateral, posterior de articulaţia temporo-mandibulară, şi vine în raport cu porţiunea
superioară a parotidei. De aici, se orientează ascendent, posterior de vasele temporale superficiale şi se
termină dând naştere ramurilor temporale superficiale. În traiectul său, nervul auriculotemporal, dă
naştere următoarelor ramuri:
a.nervul meatului acustic extern (N. meatus acustici externi) care inervează pielea meatului acustic
extern
b.ramurile membranei timpanice (Rr. membranae tympani) destinate membranei timpanice.
c.ramuri parotidiene (Rr. parotidei)asigură inervaţia secretomotorie a parotidei.
d.ramuri comunicante cu nervul facial (Rr.communicantes cum nervo faciale)
e.nervii auriculari anteriori (Nn. auriculares anteriores) inervează pielea tragusului şi uneori a unei
mici porţiuni din helix.
f.ramuri temporale superficiale (Rr. temporales superficiales) inervează pielea regiunii temporale.
7.nervul lingual (N. lingualis) se orientează inferior şi anterior, trece între muşchii pterigoidieni, se
inflectează anterior, superior de glanda submandibulară, încrucişează ductul submandibular, iar apoi se
orientează superior, anterior şi medial intrând în limbă. Asigură inervaţia mucoasei peretelui inferior al
cavităţii bucale, mucoasei celor două treimi anterioare a limbii şi mucoasa gingivală inferioară. Dă
naştere următoarelor ramuri:
a.ramuri comunicante cu nervul hipoglos (Rr. communicantes cum nervo hypoglosso);
b.coarda timpanului (Chorda tympani);
c.nervul sublingual (N. sublingualis);
d.ramuri linguale (Rr. linguales);
e.ramuri către ganglionul mandibular (Rr. ganglionares ad ganglion submandibulares; Radix sensoria
ganglii submandibularis);
f.ramuri către ganglionul sublingual (Rr. ganglionares ad ganglion sublinguale; Radix sensoria gangli
sublingualis).
8.nervul alveolar inferior (N.alveolaris inferior)se orientează medial de muşchiul pterigoid lateral, trece
între ligamentul sfenomandibular şi ramura mandibulei şi intră în canalul mandibular prin gaura
mandibulară. Sub primul premolar se divide dînd naştere la mai multe ramuri care formează plexul
dentar inferior (Plexus dentalis inferior)din care se desprind ramuri dentare inferioare (Rr. dentales
inferiores), care inervează primul premolar inferior, caninii şi incisivii inferiori, şi ramuri gingivale (Rr.
gingivales inferiores) care inervează gingia corespunzătoare acestora. Din nervul alveolar inferior ia
naştere, înainte de a intra în canalul mandibular, şi nervul milohioidian (N. mylohyoideus)care
inervează muşchiul milohioidian.
9.nervul mental (N. mentalis) părăseşte mandibula prin gaura mentală şi dă naştere la trei ramuri
terminale. Primele două se anastomozează cu ramurile marginale mandibulare ale facialului, iar a treia
inervează pielea buzei inferioare şi a regiunii mentoniere.
Leziuni a nervului trigemen: nevralgia nervului cu prezenta durerilor puternice
16. Anatomia clinică a nervului facial și simptomatologia leziunilor traumatice ale lui la diferite
niveluri
NERVUL FACIAL reprezintă a șaptea pereche de nervi cranieni. Nervul facial este un nerv mixt,
motor și senzitivo-senzorial. Acesta prezintă două rădăcini: una motorie și una senzitivo-senzorială.
Rădăcina motorie este reprezentată de nervul facial propriu-zis, iar cea senzitivă de nervul intermediar
al lui Wrisberg.
Nervul facial prezintă următorul teritoriu funcțional:
● inervația motorie a mușchilor mimicii, a mușchilor stilohioidian și digastric,
● inervația mușchiului scăriței, sensibilitatea porțiunii mijlocie a pavilionului, a conductului auditiv
extern și a membranei timpanice.
● are rol în sensibilitatea mucoasei buco-naso-faringiene și a mucoasei bazei limbii, în sensibilitatea
gustativă a vârfului și marginilor limbii, în secreția lacrimală, nasală și salivară a glandelor
submandibulară și sublinguală
Rădăcina motorie asigură inervaţia muşchilor faciali şi a muşchilorplatisma,stilohioidian şi digastric
(pântecul posterior).
Rădăcina senzorială asigură sensibilitatea gustativă de la nivelul celor 2/3 anterioare ale limbii şi de la
nivelul palatului moale şi inervaţia parasimpatică a glandelor salivare submandibulară şi sublinguală, a
glandelor lacrimale şi a glandelor de la nivelul mucoasei nazale şi palatine.
De la nivelul şanţului bulbo-pontin cele două rădăcini se orientează lateral spre meatul acustic intern de
pe faţa posterioară a stâncii temporale, unde străbat compartimentul lateral şi perforează apoi arahnoida
şi dura mater pentru a pătrunde în canalul facialului. Nervul facial străbate porţiunea pietroasă a stâncii
temporale perpendicular pe axul stâncii temporale şi ajunge la o primă cotitură a canalului numită
genunchiul facialului (Geniculum), nivel la care prezintă ataşat ganglionul geniculat (Ganglion
geniculi; Ganglion geniculatum). Urmează schimbarea cu 130 grade a direcţiei canalului facialului,
care devine orizontal, ajungând la peretele medial al casei timpanului pe care îl străbate dinspre antero-
superior spre postero-inferior îndreptându-se spre gaura stilomastoidiană pe care o părăseşte pentru a
pătrunde în glanda parotidă unde dă naştere ramurilor sale terminale.
Ramurile nervului facial se împart în ramuri colaterale intrapietroase şi extrapietroase şi ramuri
terminale.
Ramurile colaterale intrapietroase provin din porţiunea nervului facial care străbate porţiunea pietroasă
a osului temporal şi sunt reprezentate de:
a.nervul muşchiului scăriţei (N. stapedius) se desprinde din segmentul mastoidian al nervului facial,
străbate un canal scurt ascendent pentru a se termina la nivelul muşchiului scăriţei;
b.nervul coarda timpanului (Chorda tympani; Radix parasympathica ganglii submandibularis) se
desprinde din nervul facial aproximativ la 5 mm deasupra găurii stilomastoidiene se orientează superior
şi anterior pentru a pătrunde în canaliculul posterior al corzii printr-un orificiu situat în apropierea
marginii posterioare a feţei mediale a membranei timpanice, se orientează anterior peste nicovală şi
profund de mânerul ciocanului şi pătrunde în canaliculul anterior al corzii situat la extremitatea medială
a fisurii pietrotimpanice. Părăsind baza craniului nervul coarda timpanului se orientează anterior şi
inferior de-a lungul feţei mediale a spinei sfenoidului şi profund de muşchiul pterigoidian lateral, se
uneşte cu nervul lingual împreună cu care îşi trimite fibrele parasimpatice la ganglionii submandibular
şi sublingual de unde pleacă ramuri la glandele submandibulară şi sublinguală;
c.nervul pietros mare (N. petrosus major; Radix parasympathica ganglii pterygopalatini; Radix
intermedia ganglii pterygopalatini) se desprinde de la nivelul genunchiului nervului facial, traversează
ganglionul geniculat, canalul nervului pietros mare şi apoi faţa anterioară a porţiunii pietroase a osului
temporal, străbate gaura ruptă şi la acest nivel primeşte nervul pietros profund formând nervul
canalului pterigoidian care traversează acest canal şi se termină în ganglionul pterigopalatin. Fibrele
postganglionare provenite de la nivelul ganglionului pterigopalatin se distribuie glandelor lacrimale,
nazale, palatine, faringiene şi labiale;
d.ramura comunicantă cu nervul vag (R. communicans cum nervo vago) prin care nervul intermediar
se uneşte cu ramura auriculară a nervului vag;
e.ramura comunicantă cu plexul timpanic (R. communicans cum plexu tympanico) se anastomozează
cu nervul pietros mic, ramură din nervul timpanic, din glosofaringian;
Ramurile colaterale extrapietroase provin din porţiunea nervului facial situată sub gaura
stilomastoidiană şi sunt reprezentate de:
a.nervul auricular posterior (N. auricularis posterior) se desprinde din nervul facial în apropierea găurii
stilomastoidiene, are un traiect ascendent între meatul acustic extern şi procesul mastoidian şi se divide
în două ramuri: ramura auriculară (R. auricularis) care inervează muşchiul auricular posterior şi
muşchii intrinseci de pe faţa cranială a auriculului şi ramura occipitală (R. occipitalis) care inervează
pântecul occipital al muşchiului occipitofrontal;
b.ramura digastrică (R. digastricus) se desprinde din nervul facial în apropierea găurii stilomastoidiene
şi se distribuie pântecului posterior al muşchiului digastric;
c.ramura stilohioidiană (R. stylohyoideus) se desprinde din nervul facial izolat sau prin trunchi comun
cu ramura digastrică şi se distribuie muşchiului stilohioidian;
d.ramura comunicantă cu nervul glosofaringian (R. communicans cum nervo glossopharyngeo) se
desprinde din nervul facial în apropierea găurii stilomastoidiene şi realizează comunicarea cu o ramură
din ganglionul inferior al nervului glosofaringian.

Ramurile terminale ale nervului facial se anastomozează între ele constituind plexul intraparotidian
(Plexus intraparotideus) în grosimea glandei parotide din care se desprind:
a.ramurile temporale (R. temporales) se orientează superior, încrucişează arcada zigomatică şi se
distribuie muşchilor intrinseci de pe faţa laterală a auriculului, muşchilor auriculari anterior şi superior,
pântecului frontal al muşchiului occipitofrontal şi muşchilor orbicular al ochiului şi corugator al
sprâncenei;
b.ramurile zigomatice (R. zygomatici) încrucişează faţa laterală a osului zigomatic şi se distribuie
muşchiului orbicular al ochiului;
c.ramurile bucale (R. buccales) au un traiect orizontal şi se distribuie muşchilor procerus, zigomatic
mare, ridicător al buzei superioare, ridicător al unghiului gurii, zigomatic mic, ridicător al buzei
superioare şi al aripii nasului, nasal, buccinator şi orbicular al gurii;
d.ramura mandibulară marginală (R. marginalis mandibularis) se orientează anterior, iniţial inferior de
unghiul mandibulei apoi încrucişează corpul mandibulei şi se distribuie muşchilor coborâtor al
unghiului gurii, rizorius, orbicular al gurii, coborâtor al buzei inferioare şi mental;
e.ramura cervicală (R. colli; R. cervicalis) se orientează antero-inferior sub muşchiul platisma la ale
cărui fibre se distribuie.

PATOLOGIA NERVULUI FACIAL Lezarea unilaterală a nervului facial duce la pareza sau
paralizia flască a mușchilor expresiei faciale: platysma, stilohiodian, digastric, ulterior apărând atrofia
musculară. De asemenea, mușchiul stapedius va fi paralizat, astfel apărând hiperacuzia. Alte consecințe
ale lezării facialului sunt: pierderea gustului în cele două treimi anterioare ale limbii și scăderea
secreției glandelor salivare submandibulare și sublinguale. Paralizia Bell Paralizia Bell este cea mai des
întâlnită patologie a facialului și reprezintă paralizia sau slăbiciunea mușchilor de la nivelul unei
hemifețe (partea cu leziunea). Aceasta poate fi de cauză necunoscută sau consecința unei traume.
Pacienții care suferă de paralizia Bell experimentează fenomenul Bell. Acesta constă în devierea
ochiului afectat în sus și în lateral, atunci când pacientul încearcă să-și închidă ochii. Paralizia lui Bell
se manifestă clinic prin asimetrie facială, lacrimi care se scurg pe față, dificultate în realizarea
mișcărilor de încrețire a frunții, de fluierat, șuierat, pronunțare a unor sunete.

17. Particularitățile examenului clinic al pacienţilor cu traumatisme OMF.

Anamneza:
1. Identitatea accidentatului
2. Data, ora, circumstanţele accidentului, mecanismul de producere a traumatismului
3. Prezenţa şi evoluţia tulburărilor funcţionale post-traumatice : pierderea conştienţei, amnezie,
semne de insuficienţă circulatorie, respiratorie obstructivă, semne neurologice de focalizare,
zone dureroase etc.
4. Antecedente patologice stomatologice şi generale( stări alergice, medicaţia administrată,
discrazii sanguine, intoxicaţie etilică etc.)

Examenul obiectiv:
a.) Extraoral:
Stare generală:
Сunoştinţa (memoria, se orientează in (în) spaţiu, timp, răspunde la întrebări),
SCV (pulsul, TA),
Respiraţia (frecvenţa şi amplitudinea)

Inspecţie:
- Asimetria feţei (edem, deformaţii osoase, alungirea etajelor, deplasări osoase)
- Culoarea tegumentelor
- Leziuni ale ţesuturilor moi ( echimoze, hematom, excoriaţii, plăgi) (localizarea, întinderea,
profunzimea)
- Hemoragie din cavitatea bucală, nazală, urechi
- Scurgere de lichid cefalorahidian din nas și urechi într-o fractură a bazei craniului (licvoree)
- Pareza, paralizia muşchilor mimici
- Tulburări oculare (diplopie, midriază, devierea globilor oculari în ax vertical, scăderea acuităţii
vizuale, cecitate etc.)
- Leziuni ale glandelor salivare (scurgerea salivei în rană)
- Hipersalivaţie
- Tulburări funcţionale (de fonaţie, masticaţie, deglutiţie)

Palpare:
- durere în zona focarelor de fractură sau hipo-/anestezie în unele zone;
- mobilitate patologică a fragmentelor fracturate;
- simptomul de treaptă pozitiv
- положительный симптом «нагрузки
- crepitații osoase
- crepitaţii gazoase (emfizem subcutanat) (afectarea sinusulurilor paranazale)
- fluctuenţa din hematoame neorganizate;

b.) Intraoral
Inspecţie:
- deschidere limitată și dureroasă a gurii;
- culoarea mucoasei
 - leziuni ale ţesuturilor moi (plăgi, echimoze, contuzii)
- deformaţii ale arcadelor dentare (exo-/endognaţie)
- tulburări de ocluzie ( inversă, încrucişată, inocluzie în sens sagital/ vertical, ocluzie prematură)
- luxatii sau fracturi dentare
- mobilitatea dentară
- mişcările limbii

Palpare:
- mobilitate osoasă anormală
- dureri
Percuţia:
- sunet asemănător cu “ceaşca de cafea crăpată” la dinţii superiori în cazul fracturilor ce interesează
pereţii sinuzali

18. Examenele paraclinice utilizate în traumatologia OMF.

a.) Examenul radiologic:
- Radiografii retroalveolare, ocluzale
- OPG
- Fistulografie (traumele glandelor salivare, plagi oarbe)
- CT (trauma orbitei, sinusurilor paranazale, ATM)
- RMN (ATM)
-Sialografia- pentru explorarea glandelor parotide si submandibulare cu substanta de contrast.
-Scintigrafia salivara- explorarea morfologica a totalitatii parenchimului salivar, aprecierea sediului
leziunii, aprecierea vaalorii functionale a glandelor salivare.
-Punctia exploratoare- evacuarea unui hematom
-Catetirizarea traiectelor fistuloase- gradul de permeabilitate al traiectului, lungimea, directia,
sinuozitatile, consistenta peretilor, sediul fundului fistulei.
-Cataterizmul canalelor Stenon sau Warthon- permeabilitatea canalului, existenta unor corpi straini.
-Rinoscopia anterioara- aspectul mucoasei pituitare, przenta puroiului, polipi sau &ipertroa
mucosului ostiumului ce indicca leziuni ale sinusului.
-Transiluminarea -descoperirea leziunilor dentare, ale sinusului maxilar, ale obrazului.
În fracturi mandibulare- incidenţa sagitală, laterală , OPG, TC
În fracturi maxilare – incidenţă sagitală, semiaxială, laterală, CT

b.) Examen de laborator (starea generală)

- analiza generală a sângelui
- biochimia sângelui
- analiza generală a urinei
-Examen bacteriologic- ale produselor patologice pentru formarea antibioticogramei
c. ) Examene funcţionale:
- masticaţiografia
- gnatodinamometria
- reografia
- electroneuromiografia (reflex cornean)
- EOD
- endoscopia (trauma sinusurilor paranazale, mandibula)
- termoviziografie.
19. Particularitățile plăgilor părţilor moi OMF, aspecte generale.
Plagă – soluţie de descontinuitate tegumentară(mucoasei) rezultată prin acţiunea factorilor nocivi
externi (mecanici, termici, chimici, biologici) care duc la dereglări morfologiceşi funcţionale .
-hemoragie masivă datorită vascularizaţiei bogate
- plagă biantă(căscată) datorită secţionării muşchilor mimici
- aspect înspăimântător, înfăţişarea accidentatului nu coincide cu gradul leziunii datorită contracţiei şi
deplasării lambourilor cutaneo-musculare
- pierderea masivă de sânge mascată în cazul leziunilor limbii, palatului moale, întrucât pacientul
înghite sângele
- asifixie prin aspirare la pacienţi inconştienţi

20. Clasificarea leziunilor ţesuturilor moi faciale conform factorului etiologic.

● factori favorizanti:
○ starea fizica
○ surmenajul fizic
○ ebrietatea
● factori determinanti
○ agresiunea, caderile
○ accident rutier, de sport, de munca
○ arma de foc
○ în timpul lucrului stomatologic (disc, freze, elevator, cleste, sindesmotomul,
foarfece, bisturiu)
○ automuscatura
-Catatraumatismul
○ muscatura de caiine, pisica, cal, porc, urs, viespe, cu copita și cornul

21. Tabloul clinic al plăgilor părţilor moi OMF.

Clinica plăgilor depinde de:
1. Aspectul obiectului traumatic (cuţit, obiect plat, suprafaţa regulată ori rugoasă).
2. Forţa distrugătoare a agentului traumatic.
3. Caracterul plăgilor provocate (oarbă, bipolară, penetrantă, tangenţială).
4. Caracterul leziunilor asociate (rejiunii, organ).
5. Timpul trecut de la cauzarea rănii.
6. Complicaţiile apărute.
7. Condiţiile mediului înconjurător (cald, rece, uned, uscat).
8. Calitatea ajutorului medical acordat la etapele precedente.
9. Reactivitatea şi rezistenţa organismului

Clinic plaga se manifestă prin semne şi simptome obligatorii: durere, hemoragie, prezenţa plăgii şi
facultative. Cele facultative sunt: anestezia, paralizia, fi stule salivare şi orosalivare, tulburări
funcţionale, hipersialia, scurgeria salivei din cavitatea bucală. Semenle şi simptomele generale sunt:
asfi xia, hemoragia, dereglările de conştienţă.

Durerea este spontană sau provocată de atingeria suprafeţei traumate, constantă ori periodică.
Ea este cauzată de implicarea terminaţiilor nervoase (contuzii, lezări mecanice, elongarea nervului,
comprimarea lui între fragmentele fracturate). Particularităţile anatomotopografi ce ale regiunii maxi-
lofaciale, caracterul plăgii, dimensiunile ţesutului afectat vor determina durerea în fi ecare caz aparte.
În cazul şocului bolnavul nu percepe senzaţia de durere. Plăgile contuze, zdrobite sunt mult mai
dureroase decât cele tăiate. Cauza durerii mai poate fi şi asocierea infecţiei în plagă. Durerea dispare
după 10 – 12 ore spontan ori în urma unui tratament adecvat. Deci în cazul unui traumatism vom
administra
antidolorante. Durerile de intensitate variabilă şi intensitatea lor depind de volumul ţesutului lezat de
durata timpului expirat după cauzarea traumei. Durerile se înteţesc la excursia oaselor faciale ori a
muşchilor, în timpul vorbirii, alimentaţiei şi respiraţiei.

Hemoragia cauzată de lezarea unui vas (arteră ori venă) poate fi superfi cială ori profundă, în jet
(hemoragie arterială) şi continuă (hemoragie venoasă), difuză ori în masă (hemoragie capilară).
Intensitatea hemoragiei depinde de topografi a afectată, numărul şi calibrul vaselor lezate, de presiunea
în ele, prezenţa alcoolemiei, capacităţile organismului de a lupta contra hemoragiei, prezenţa maladiilor
ce acţionează asupra coagulării sângelui.
Tactica de tratament în hemoragii duce la o hemostază defi nitivă şi la crearea condiţiilor ulterioare de
vindecare a plăgii. Hemoragia poate fi în get ori difuză, în funcţie de calibrul şi numărul vaselor lezate.
În cazul în care sunt lezate ţesuturi importante, dar orifi ciul este mic, se formează un hematom difuz,
voluminos, cu tulburări funcţionale importante, mai periculoasă este asfi xia.

Prezenţa plăgii: este semnul principal, care are importanţă clinică şi legală. Apare sub acţiunea
unui factor extern momentan ori de durată cu un corp ascuţit ori contondent. Soluţia de continuitate
(plaga, rana) poate apărea drept rezultat al separării (lezării, distrugerii) de către obiectul traumatic a
planurilor moi de suprafaţă (piele, mucoasă). Pentru soluţia de continuitate este caracteristic apariţia
ţesuturilor subiacente şi de profunzime (muşchi, glande, vase, nervi, fascii, os), care sunt mediului
extern, dar care în normă sunt protejate de mucoasă ori de piele. Agentul traumatic poate
leziona: pielea, stratul adipos, fasciile, muşchii, tendoanele, glandele, articulaţiile, oasele şi mucoasa.
În diagnostic este necesar de inclus: plaga curată ori infectată (de obicei, se indică numai cele infectate,
pentru că celelalte sunt „curate”), numărul plăgilor (una, două, multiple), suprafaţa implicată
(cm.), profunzimea, lungimea (cm.), lăţimea (cm.), aspectul marginilor (are importanţă în aspect legal:
dreaptă, neregulată, punctiformă, imprignată cu pietre, sticlă ori praf de puşcă), care straturi sunt
lezate, plaga este izolată ori asociată cu: fracturi, leziuni ale altor regiuni şi organe. De inclus toate
elementele în diagnostic este imposibil, dar este obligatoriu de descris în status localis amănunţit,
deoarece plaga până la tratament are un aspect, iar după tratament altul, adică toate se transformă, mai
mult sau mai puţin, în plăgi operatorii (liniare).

Deformaţia: cauza deformaţiei este prezenţa extravagării lichidului din patul sangvin, traumatizarea
vaselor sangvine, deplasarea fragmentelor fracturate, prezenţa infecţiei, tumori cu creştere
expansivă congenitale, hematoame