Cursul 13
Difuziunea gazelor prin membrana alveolo-capilara si la nivel tisular.
Transportul sanguin al gazelor respiratorii.
Difuziunea gazelor prin membrana
alveolo-capilara.
Membrana alveolo-capilara este
alcatuita din toate structurile pe care gazele
trebuie sa le strabata pentru a ajunge din
sange in alveole sau invers. Luandu-le in
ordine, dinspre alveola spre eritrocit, acestea
sunt:
● surfactantul
● epiteliul alveolar
● membrana bazala alveolara
● interstitiul pulmonar
● membrana bazala capilara
● endoteliul capilar (epiteliul
capilar)
● membrana eritrocitara
Difuziunea gazelor respiratorii are loc datorita
diferentei concentratiilor (presiunilor partiale)
diferite in cele 2 compartimente (alveola si
capilar). De aceea schimbul are loc pana la
egalarea concentratiilor.
aceasta diferenta reprezinta “forta” ce pune in
miscare moleculele de gaz, insa in schimburile
gazelor au rol mai multi factori:
● caracteristicile membranei alveolo-
capilare
● coeficientul de difuziune al gazului prin
membrana alveolo-capilara
● presiunea partiala a gazelor si
gradientul de presiune
● timpul de pasaj
1) Caracteristicile membranei alveolo-capilare
Membrana prezinta o serie de adaptari pentru
a optimiza schimbul gazelor:
● suprafata membranei este foarte
crescuta (40-100 m ), cu cat avem
o suprafata mai mare cu atat mai mult
sange si aer pot participa la
schimburile de gaze.
● grosimea membranei este scazuta (
mai mica de 1 micrometru) , cu cat
memebrana este mai subtire, cu atat
mai usor gazele o vor traversa
● diametrul capilarului (5 micrometrii).
Capilarul avand un diametru de 5
micrometrii, iar eritrocitele avand un
diametru ce 7 micrometrii determina
astfel eritrocitele sa isi modifice forma
pentru a-l strabate si astfel membrana
eritrocitara viine in contact cu
endoteliul capilar. asta inseamna ca
gazele nu sunt nevoite sa treaca printr-
un strat gros de plasma pentru a
ajunge la eritrocit.
2) Coeficientul de difuziune al gazului prin
membrana alveolo-capilara
Ne arata cat de rapid difuzeaza gazul si
depinde de solubilitatea acestuia in membrana:
● scazut pentru oxigen (0,03ml gaz/ml
lichid)
● pentru CO2 este crescut (0,6 ml
gaz/ml lichid). Ceea ce inseamna ca
dioxidul de carbon difuzeaza de 20 de
ori mai rapid decat oxigenul
3) Presiunea partiala a gazelor si gradientul de
presiune
Gradientul de presiune este dat de diferenta
dintre presiunile gazului din cele 2
compartimente. Gazul va difuza din
compartimentul cu presiune mai mare spre cel
cu presiune mai mica.
4) Timpul de pasaj
Reprezinta timpul in care sangele se afla in
sectorul pulmonar. In repaus este de 0,7
secunde, iar in efort 0,3 secunde.
Transferul oxigenului prin membrana
alveolo-capilara.
Tinand cont ca, alveolar, presiunea
oxigenului este 100mmHg, iar capilar aceasta
este de 40mmHg putem deduce ca acesta o sa
difuzeze spre compartimentul cu presiune mai
mica (adica spre capilar) pana cand va avea
loc echilibrarea presiunilor ( echilibrul va fi la
aproximativ 100mmHg). Timpul de difuziune a
oxigenului este de 0,3 secunde si fiind mai mic
decat timpul de pasaj al sangelui (0,7 secunde)
inseamna ca are loc o oxigenare eficienta a Functia respiratorie a
acestuia. sangelui pentru oxigen.
Odata ajuns in sange, oxigenul este transportat
Transferul dioxidului de carbon prin
in 2 moduri:
membrana alveolo-capilara.
1. se dizolva fizic in sange. desii doar 1%
In cazul dioxidului de carbon, presiunea
din cantitatea de oxigen este
acestuia in alveole este de 40mmHg, iar in
transportata astfel, aceasta are
capilare de 47mmHg. Avand presiune mai
importanta deoarece determina
mica in alveole, dioxidul de carbon va difuza
presiunea partiala a oxigenului, sensul
catre acel compartiment (pana la echilibrul de
si marimea difuziunii lui
aproximativ 40mmHg). Desii diferenta dintre
2. prin intermediul hemoglobinei (99% din
presiuni este mica, dioxidul de carbon prezinta
cantitatea de oxigen)
un coeficient de solubilitate foarte crescut,
Hemoglobina este o proteina tetramerica
ceea ce ii confera o viteza de difuziune de 20
( formata din 4 unitati ) . fiecare unitate prezinta
de ori mai mare decat cea a oxigenului, putand
cate un atom de fier de care oxigenul se leaga
sa consideram astfel difuziunea dioxidului de
printr-o reactie de oxigenare. legarea
carbon cca fiind intantanee.
oxigenului are loc rapid (0,01 secunde) si
formeaza oxihemoglobina. volumul maxim de
oxigen ce poate fi fixat pe 1g de hemoglobina
caracteristici unitati de CO2 O2 este de 1,34ml. Saturatia cu oxigen a
masura hemoglobinei se calculeaza in procente si
reprezinta cat la suta din hemoglobina totala a
timpul de secunde instantaneu 0,3
devenit hemoglobina oxigenata.
difuziune
Curba de fixare/disociere a oxigenului
coeficient de ml gaz/ml 0,6 0,03 pe hemoglobina.
solubilitate lichid Aceasta curba reprezinta corelatia intre
presiunea partiala a oxigenului si saturatia cu
capacitate ml/min/m 450 21 oxigen a hemoglobinei. Curba prezinta 2
de difuziune mHg portiuni :
(in repaus)
● o portiune mai abrupta unde presiunea
capacitate ml/min/m 1200 65 partiala a oxigenului are valori intre 10-
de difuziune mHg 50 mmHg
(in efort) ● si o portiune din ce in ce mai
orizontalizata , intre 70-100 mmHg
Explicatia acestui aspect consta in structura
hemoglobinei. Hemoglobina se gaseste in
corpul nostru sub mai multe forme, insa forma
ei de baza este hemoglobina T (tight) in care
legaturile atomice dintre cele 4 unitati ale sale
sunt foarte stranse, ingreunand astfel legarea
diferitilor compusi de hemoglobina.
Cand oxigenul incepe sa se lege de
hemoglobina, acesta nu se leaga simultan la
cei 4 atomi de fier, ci o face treptat.Cand
oxigenul se leaga de primul atom de fier,
slabeste astfel legaturile dintre unitati, ceea ce
determina o legare mai usoara a urmatorului
atom de oxigen, ce va slabii la randul lui
legaturile dintre unitatiile hemoglobinei. Astfel
obtinem portiunea ascendenta a curbei in care
legarea primelor molecule de oxigen sporesc
legarea moleculelor urmatoare. In portiunea
orizontalizata a curbei, hemoglobina devine din
ce in ce mai saturata, adica raman din ce in ce
mai putini atomi de fier liberi care sa lege
oxigenul, de aceea o crestere a presiunii
partiale a oxigenului in aceasta portiune a
curbei nu determina o crestere la fel de
evidenta grafic a saturatiei hemoglobinei.
La ce ne ajuta acest grafic?
Noi stim ca sangele pleaca de la plamani cu o
presiune partiala a oxigenului de aproximativ
100mmHg, urmarind graficul aflam ca saturatia
hemoglobinei la aceasta valoare este in jur de
98%(in sangele arterial). De asemenea, stim
ca sangele ajunge la plamani cu o valoare a
presiunii partiale a oxigenului de 40mmHg,
ceea ce inseamna pe graficul nostru o
saturatie de aproximativ 70% ( in sangele
venos). Aceasta scadere a saturatiei este
cauzata de cedarea oxigenului catre tesuri.
Prin urmare, diferenta de 98-70=28%
reprezinta cantitatea de oxigen care este
cedata tesuturilor.
P50 reprezinta valoarea presiunii partiale a
oxigenului la care saturatia hemoglobinei este
de 50%. P50 exprima afinitatea dintre oxigen si
hemoglobina. in conditii normale (pH=7,4 si
temperatura de 37 grade celsius) P50 este
26,6 mmHg.
In diferite conditii, afinitatea hemoglobinei
pentru oxigen variaza, prin urmare curba de
disociere a hemoglobinei se deplaseaza spre
stanga (creste afinitatea, P50 scade, mai putin
oxigen este eliberat) sau spre dreapta (scade
afinitatea, P50 creste, mai mult oxigen este
eliberat).
Factorii ce influenteaza curba de
disociere:
1) pH-ul (concentratia ionilor de hidrogen)
Daca pH-ul scade (acidoza), P50 creste (curba
se deplaseaza spre dreapta).
Daca pH-ul creste (alcaloza), P50 scade
(curba se deplaseaza spre stanga).
2) dioxidul de carbon
Cresterea dioxidului de carbon determina
scaderea afinitatii hemoglobinei pentru oxigen
(deplasarea curbei spre dreapta) prin cresterea
aciditatii si prin formarea de
carbohemoglobina. Scaderea dioxidului de
carbon determina deplasarea curbei spre
stanga.
3) Temperatura
Cresterea temperaturii determina deplasarea
curbei spre dreapta,
Scaderea temperaturii determina deplasarea
spre stanga.
4) 2,3 DPG (metabolit intraeritrocitar)
Cresterea lui deviaza curba spre dreapta.
Scaderea lui deviaza curba spre stanga.
Pentru a intelege mai usor aceste
variatii trebuie doar sa ne gandim la
comportamentul corpului in timpul unui efort
fizic. In timpul efortului fizic, curba de disociere
se deplaseaza spre dreapta.
in timpul efortului fizic corpul nostru
este supus la o utilizare mai intensa a
muschiilor. Aceasta duce la cresterea
temperaturii (datorita contractiilor repetate),
cresterea cantitatii de dioxid de carbon ( ca
urmare a utilizarii energiei), cresterea aciditatii
( ph-ul scade) si in final, pentru ca toate
acestea sa aiba loc, corpul necesita o cantitate
crescuta de oxigen. In acest caz factorii nostrii
sunt cresterea CO2 si temperaturii, alaturi de
scaderea pH-ului. Toti acestia determina
deplasarea curbei spre dreapta, adica, scad
afinitatea hemoglobinei pentru oxigen, ceea ce
rezulta in eliberarea unei cantitati mai mari de
oxigen. Astfel, este asigurat necesarul crescut
de oxigen in timpul unui efort fizic.
Iar acum ca stim ce variatii ne duc
curba spre dreapta, stim ca inversul lor o sa o
deplaseze spre stanga.
 Functia respiratorie a sangelui pentru
CO2.
Dioxidul de carbon este transportat in
sange prin 3 metode:
1. dizolvat fizic in plasma (5% din dioxidul
de carbon total)
2. combinat cu proteine plasmatice si
hemoglobina (carbohemoglobina)
(atentie: CARBOhemoglobina
reprezinta dioxidul de carbon combinat
cu hemoglobina, iar
CARBOXIhemoglobina reprezinta
monoxidul de carbon combinat cu
hemoglobina, este un compus stabil,
adica odata combinati nu se separa
usor). 4,5% din dioxidul de carbon este
transportat astfel
3. transportat sub forma de bicarbonat
crestele mitocondriale (de la 23mmHg
la 1mmHg). Aceste diferente de
presiuni determina o difuziune rapida a
oxigenului.
Dioxidul de carbon trebuie
sa paraseasca celula, asa ca se v-a
indrepta din interiorul celulei (45-
46)mmHg catre capilar (40mmHg).
Chiar daca diferenta de presiune dintre
cele 2 medii este mica, dioxidul de
carbon traverseaza rapid datorita
solubilitatii sale crescute.
Coeficientul respirator
reprezinta raportul dintre dioxidul de
carbon eliberat si oxigenul cnsumat. in
conditii normale acesta are o valoare
de 0,85.

(90% din cantitatea de dioxid). Are loc

reactia: CO2 + H2O→ H2CO3 →

HCO3 + H . Pe baza presiunii

partiale a dioxidului, reactia are loc fie
catre dreapta (presiunea de 47mmHG,
la tesuturi), fie catre stanga (presiunea
de 40mmHg, in plamani).
Difuziunea gazelor la nivel
tisular.
Schimburile de gaze au loc cu
scopul de a alimenta celulele cu
oxigen si de a evacua dioxidul de
carbon obtinut in urma respiratiei
celulare.
Pentru a se realiza acest
schimb, gazele trebuie sa strabata
urmatoarele medii: peretele capilar,
lichidul interstitial si membrana
celulara.
Oxigenul strabate aceste
straturi de la capilar spre celula.
Realizand aceasta deplasare prin
difuziune, factorul ce determina viteza
si directia este concentratia oxigenului
(presiunea lui partiala). Acesta va
difuza de la o presiune mai mare catre
una mai mica. Mai intai va trece din
capilar in lichidul interstitial (de la
95mmHg la 40mmHg), din lichidul
interstitial va intra in celula ( de la
40mmHg la 23mmHg) si se va indrepta
spre locul unde este necesar, adica