,,O scrisoare pierdută’’, I.L.

Caragiale
Comedie realistă, de moravuri
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în creaţia literară
respectivă. Tema aleasă de dramaturg este tratată într-o anumită viziune despre lume,
înţelegând prin aceasta modul în care vede lucrurile, le înţelege şi le interpretează, precum şi
atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume într-o creaţie
literară care aparține genului dramatic este, în esenţă, obiectivă, în funcţie de tipul curentului
literar căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite nuanţări. Viziunea comică este
specifică comediei, ea pornește de la orientarea tematică și continuă cu structurarea
conținutului, manifestată prin respectarea cronologiei evenimentelor, iar la acțiune participă
personaje aparținând unor anumite medii sociale și având puternice note individuale.
,,O scrisoare pierdută’’ reprezentată pe Scena Teatrului Național din București, în 1884,
comedia este a treia piesă dintre cele patru piese scrise de dramaturg, o capodoperă a genului
dramatic.
Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului, fiind inspirată din lupta electorală din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surpinderea unor moravuri,
a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu un final fericit.
Comedia aparține realismului clasic, deoarece respectă principiile societății ,,Junimea’’ și
estetica realismului care se regăsesc în critica ,,formelor fără fond’’ și a politicienilor corupți,
satirizarea unor aspecte sociale, spiritul de observație acut, veridicitatea obținută prin tehnica
acumulării detaliilor, individualizarea ,,caracterelor’’prin limbaj.
Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru
Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal) a unor
politicieni corupți.
Tema comediei o constituie satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă secvenţă ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în care Ghiţă
Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi obişnuitul
raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-administraţie locală este
surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune
servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii la ,,ciupelile”
poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate. Numărarea steagurilor este o
ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu- ,,dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al
lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din ,,datorie”. De asemenea, scena
anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia lui
Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri. Mesajul transmis este că
rezultatul alegerilor depinde de luptele de culise între oponenţi şi mai puţin de opinia
electoratului.
O a doua secvenţă ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul II de către
Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul este
decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se
întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri:
adulterul. Ignorat din naivitate sau din ,,diplomaţia” vârstei, tringhiul conjugal este înfăţişat de
Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească. Sciziunile în interiorul propriului partid,
candidatul prost şi fudul, dar cu instinctul viu al apărării propriului interes, scrisorile acuzatoare
semnate anonim, toate sunt elemente ale şaradei electorale care configurează tema piesei. Tot
acum, Trahanache scoate la iveală și plafonarea personajului principal într-o situaţie inferioară
capacităţilor sale, subjugat voinţei unei femei ambiţioase.
Un prim element de structură îl constituie titlul, care scoate în evidență intriga și contrastul
comic dintre aparență și esență. Pretinsa luptă pentru puterea politică se realizează, de fapt,
prin lupta de culise, având ca instrument de șantaj politic ,,o scrisoare pierdută’’-pretextul
dramatic al comediei. Articolul nehotarat ,,o’’ indică banalitatea întâmplării, cât și repetabilitatea
ei (pierderile succesive ale aceleiași scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context,
dar cu același efect.)
Fiind destinată reprezentării scenice, creația dramatică impune anumite limite privind amploarea
în timp și în spațiu a acțiunii. Acțiunea comediei este plasată ,,în capitala unui județ de munte, în
zilele noastre’’.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache și soția
acestuia, Zoe Trahanache) și gruparea independentă reprezentată de Nae Cațavencu,
ambițiosul avocat și proprietarul ziarului ,,Răcnetul Carpaților’’. Conflictul are la bază contrastul
comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență.
Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi și de Brânzovenescu, cei doi se temeau
de trădarea prefectului.
Comedia este structurată în patru acte.
Actul I, scrisoarea de amor a fost pierdută înainte de începerea comediei, astfel că
expozițiunea (existența triunghiului conjugal și a unui conflict de interese între două grupuri
politice) și intriga se reconstituie din replicile personajelor. Scena inițială prezintă personajele
Ștefan Tipătescu și Ghiță Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Cațavencu, ,,Răcnetul Carpaților’’
și numără steagurile. Venirea lui Trahanache, cu vestea detinerii scrisorii de amor de către
adversarul politic declanșează conflictul dramatic principal.
Actul II (desfășurarea acțiunii) începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Se
declanșează conflictul secundar, teama grupului Farfuridi și Brânzovenescu de trădarea
prefectului. Încercările amorezilor sunt contradictorii: Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea
lui Cațavencu și percheziția locuinței, Zoe, dimpotrivă îi ordonă eliberarea lui și uzează de
mijloacele de convingere feminine pentru a-l determina pe Tipătescu să susțină candidatura
avocatului din opoziție, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe
îi promite șantajistului sprijinul său. Depeșa primită de la Centru solicită însă alegerea altui
candidat pentru Colegiul al II-lea.
În actul al III-lea, în sala mare a primăriei au loc discursurile candidaților, Farfuridi și Cațavencu,
la întrunirea electorală. Între timp, Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu, pe care
intentionează s-o folosească pentru contrașantaj. Apoi, anunță în ședință numele candidatului
susținut de comitet, Agamiță Dandanache (punctul culminant). În încăierare, Cațavencu își
pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetățeanul turmentat, pe care o va
duce destinatarei în actul următor.
Actul IV aduce rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu
se supune condițiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care îi întrece prin prostie si
necinste pe candidatii provinciali. Propulsarea lor politică este cauzată de o poveste
asemănătoare: și el găsise o scrisoare compromițătoare și se folosise de santaj. În
deznodămant, Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu
sprijinul lui Trahanche, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Caragiale este cel mai mare creator al tipurilor de comic. Astfel, dramaturgul creează cinci tipuri
de comic.
Comicul de nume reiese din numele pe care personajele le poartă.
Zaharia Trahanache=zahariseală și cocă moale, el fiind modelat cu ușurință atât de Zoe, cât și
de cei de la Centru;
Agamemnon Dandanache=diminutivul caraghios ,,Agamiță’’al strașnicului nume ,,Agamemnon’’
purtat de eroul Homeric, războinicul cuceritor al Troiei, iar ,,Dandanache’’ înseamnă încurcătură;
Farfuridi si Branzovenescu= farfuria și brânza;
Cațavencu=haină cu două fețe, palavragiu;
Tipătescu= tip, tipar, tipul donjuanului.
Comicul de limbaj reiese din deformarea neologismelor, din sfera limbajului politic: ,,soțietate’’,
,,prințip’’,, ,,bampir’’, ,,dipotat’’, ,,docoment’’ și ticul verbal ,,Ai puțintică răbdare!’’
Comicul de situație reiese din pierderea scrisorii de amor, ce declanșează intriga, din
numărarea steagurilor, din confuziile pe care Dandanache le face.
Comicul de intenție, Caragiale își iubește personajele cu patimă, le ironizează și încearcă prin
intermediul acestora să îndrepte tarele societății.
Comicul de caracter creează tipologii de personaje: tipul încornoratului-Zaharia Trahanache;
tipul servilului umil-Ghiță Pristanda; tipul cochetei- Zoe Trahanache; tipul demagogului-Nae
Cațavencu; tipul incultului, pelticului, ramolitului, prostului-Agamemnon Dandanache.
Prin toate aceste mijloace, piesa ,,O scrisoare pierdută’’ provoacă râsul, dar, în același timp,
atrage atenția cititorilor, spectatorilor, în mod critic, asupra ,,comediei umane’’. Lumea eroilor lui
Caragiale este alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul ,,Scopul
scuză mijloacele’’, urmărind menținerea sau dobândirea unor funcții politice/a unui stat social/ a
unor avantaje.