Igiena copiilor şi

adolescenţilor
 Planul
• Igiena copiilor şi adolescenţilor ca ramură a igienei. Obiectul
de studiu. Sarcinile.
• Creşterea şi dezvoltarea copiilor şi adolescenţilor. Legităţile
de bază ale creşterii şi dezvoltării.
• Dezvoltarea fizică a copiilor şi adolescenţilor. Indicii ce o
caracterizează. Metodele de apreciere a dezvoltării fizice.
• Factorii, ce influenţează dezvoltarea fizică a copiilor şi
adolescenţilor.
• Perioadele de vârstă ale copiilor şi adolescenţilor.
• Maturizarea şcolară. Criteriile de apreciere a maturizării
şcolare.
• Starea de sănătate. Indicii, ce o caracterizează şi indicatorii de
apreciere. Grupele de sănătate.
• Particularităţi ale morbidităţii la elevi şi unele măsuri de
profilaxie.
• Supravegherea stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor.
2
Igiena copilului şi adolescentului este o
ramură a igienei, care studiază condiţiile
habituale şi de activitate a copiilor şi influenţa
acestora asupra sănătăţii şi stării funcţionale
a organismului în creştere.
ICA elaborează bazele teoretice şi măsurile
practice, direcţionate spre păstrarea şi
fortificarea sănătăţii, menţinerea nivelului
optim al funcţiilor şi o dezvoltare armonioasă
a organismului copiilor şi adolescenţilor.

3
 Obiectul de studiu al igienei
copiilor şi adolescenţilor este
organismul copilului în creştere şi
dezvoltare, supus procesului
instructiv-educativ în diferite
colectivităţi respective vârstei.

4
Sarcinile
grupa I de sarcini - soluţionarea
problemelor supravegherii sanitare
curente:
1.1. studierea procesului instructiv-educativ al
preşcolarilor şi elevilor (cu scopul de a
optimiza regimul activităţilor, aplicând diferite
măsuri de asanare);
1.2. studierea procesului de instruire prin
muncă şi a învăţământului în şcolile
profesionale (pentru crearea condiţiilor
necesare de instruire, regimului optim de
activitate, profilaxia traumatismului,
organizarea orientării profesionale); 5
1.3. studierea folosirii diferitelor forme şi mijloace
de educaţie fizică (ţinând cont de faptul că ea
este o sursă principală de asanare a sănătăţii,
de profilaxie a hipochineziei şi de creare a
condiţiilor necesare pentru ocupaţii);
1.4. studierea şi aprecierea organizării
alimentaţiei copiilor şi adolescenţilor în funcţie
de vârstă, sex, consum de energie, starea de
sănătate, folosirea în raţia zilnică a produselor
alimentare bogate în vitamine şi săruri
minerale, produselor cu valoare biologică
sporită;
6
grupa a II de sarcini –
soluţionarea problemelor supravegherii sanitare
preventive:

2.1. supravegherea construcţiei şi

reconstrucţiei diferitelor instituţii pentru
copii şi adolescenţi;
2.2. controlul folosirii materialelor sintetice şi
maselor plastice ca materiale de
construcţie, la confecţionarea obiectelor
de uz pentru elevi etc.;
7
grupa a III de sarcini – studierea stării de
sănătate

3.1. analiza dinamicii stării de sănătate a

copiilor şi adolescenţilor;
3.2. aprecierea nivelului de dezvoltare fizică
a copiilor şi adolescenţilor (ca criterii de
eficienţă a măsurilor sanitaro-igienice şi de
asanare);

8
grupa a IV de sarcini - profilaxia diferitor
devieri şi patologii

4.1. aplicarea diferitor forme şi mijloace de

educaţie igienică a copiilor şi
adolescenţilor în instituţiile respective.

9
Metodele de cercetări ICA
metode fizice, chimice şi biologice,
direcţionate spre cunoaşterea factorilor mediul
natural;
metode fiziologice, biochimice, biofizice şi
clinice direcţionate spre cunoaşterea
organismului în dezvoltare;
metode medico-sociale, direcţionate spre
cunoaşterea unor aspecte ale mediului social şi
familial, în care trăiesc copiii şi adolescenţii;
metode psihologice şi psihosociale;
metode sanitaro-statistice;
metoda experimentului igienic natural sau de
control sanitar.
10
Creşterea şi dezvoltarea
copiilor
Prin creştere se au în vedere
modificările cantitative ale
organismului corelate cu majorarea
dimensiunilor celulelor, volumului
şi masei corpului, cu modificările
formei corporale cauzate de
schimbarea raportului de mărime a
diferitelor segmente ale corpului.
11
Dezvoltarea este un proces unic, în
care schimbările cantitative
evoluând treptat se transformă în
modificări calitative (cum sunt
formarea noilor celule, funcţii).

12
Legităţile de bază ale creşterii şi
dezvoltării copiilor şi adolescenţilor

Rezultatele cercetărilor din domeniul

morfologiei şi fiziologiei denotă că
procesele creşterii şi dezvoltării nu se
desfăşoară în mod anarhic, întâmplător,
identic şi uniform în diverse perioade
de vârstă.
Fiecare organ şi sistem creşte şi se
dezvoltă conform anumitor legităţi.
13
 Legităţile creşterii şi dezvoltării reprezintă
baza teoretică a normării igienice a factorilor
mediului ambiant pentru copii şi adolescenţi.
Cunoaşterea lor permite medicului să înţeleagă şi
să explice activitatea organelor şi sistemelor de
organe, posibilităţile de funcţionare ale
organismului copilului ca un tot întreg, în diferite
perioade de vârstă şi ca un tot întreg cu mediu.
La etapa maturizării creşterea şi dezvoltarea
organismului decurg în corespundere cu
legităţile obiective existente:

14
1. neuniformitatea ritmului de creştere şi
dezvoltare. Cu cât copilul este mai mic,
cu atât mai intens decurg procesele de
creştere şi dezvoltare.
Cel mai intens ritm de creştere e caracteristic
pentru copilăria fragedă:
• în primul an de viaţă talia (înălţimea) la copii
creşte cu 44 – 45 %;
• în al doilea an – cu 13 – 14 %,
• în al treilea – cu 10 – 8 %,
• în anii următori – cu 7 – 5 %,
• apoi procentul scade treptat cu vârsta şi se
accentuează din nou în perioada prepubertară.
15
2. neuniformitatea creşterii şi dezvoltării
organelor şi sistemelor de organe.
Fiecărei perioade de vârstă îi sunt caracteristice
anumite particularităţi morfofuncţionale.
Legitatea fundamentală a creşterii şi dezvoltării
constă în faptul că fazele de intensitate
maximă a diviziunii celulelor şi fazele
diferenţierii lor la organismul în creştere nu
coincid după timp.

16
3. creşterea morfofuncţională diferă în
raport cu sexul (dimorfismul sexual)
Dimorfismul sexual se manifestă prin
procesele metabolice, ritmul de creştere şi
dezvoltarea diverselor sisteme funcţionale şi ale
organismul în întregime. La fete perioada
prepubertară începe mai devreme, la vârsta de
10 – 12 ani procesele de creştere şi dezvoltare se
intensifică şi la 12 – 13 ani le depăşesc pe ale
băieţilor. La băieţi, în perioada prepubertară
indicii antropometrici posedă valori mai mari şi
la 13 – 14 ani depăşesc din nou nivelul
dezvoltării fetelor, care se menţine şi la vârsta
adultă.
17
4. siguranţa biologică a sistemelor
funcţionale şi a organismului în
integritate.
Această legitate se bazează pe ideea spectrului
larg al posibilităţilor vitale. Spre exemplu, în 10 ml
de sânge la om se conţine o asemenea cantitate de
trombină, care poate provoca coagularea întregii
cantităţi de sânge din corpul uman. Peretele arterei
carotide este capabil să reziste o presiune de 20 atm,
pe când în realitate presiunea rareori depăşeşte 1/3
аtm. Aceste exemple demonstrează că posibilităţile
organismului sunt majore. În afară de aceasta,
natura a prevăzut dublarea organelor (rinichii,
pulmonii, organul vizual şi auditiv).
18
5. procesele de creştere şi dezvoltare sunt
determinate de factorii ereditari.
Creşterea copilului este un proces
programat de mărire a taliei şi greutăţii
corporale. Programul genetic asigură
ciclul vital al dezvoltării individuale.

19
6. procesele de creştere şi dezvoltare sunt
determinate de factorii de mediu.
Asupra creşterii şi dezvoltării
influenţează factorii mediului ambiant
(starea aerului atmosferic, compoziţia
apei potabile, mărimea radiaţiei solare
etc.).

20
7. accelerarea ritmului de creştere şi
dezvoltare.
Grăbirea ritmului de creştere şi dezvoltare a
copiilor şi adolescenţilor în corelare cu ritmul
generaţiilor precedente poartă numele de
аccelerare, deci, subînţelegem anticiparea
termenilor de creştere şi dezvoltare a copiilor şi
adolescenţilor. Esenţa constă în faptul că la
generaţia actuală procesele de creştere şi
dezvoltare şi maturizarea biologică se finisează
mai repede în comparaţie cu generaţiile
precedente.

21
Cauzele procesului de acceleraţie pot fi
explicate în baza următoarelor teorii
(Ю. П. Лисицин):
 teoriile fizico-chimice:
1. heliogenă – influenţa radiaţiei solare;
2. teoria magnetică şi a undelor radio
(influenţa câmpului electromagnetic);
3. radiaţia cosmică;
4. concentraţia sporită de bioxid de carbon,
condiţionată de progresele industriei;

22
 teoria influenţei factorilor condiţiilor de
viaţă:
1. teoria alimentară;
2. teoria nutritivă;
3. informarea sporită;
 teoria genetică:
1. modificări biologice ciclice;
2. eterogenitatea (amestecul populaţiei);

23
 teoria complexului de factori ai
condiţiilor de viaţă:

1. influenţa urbanisticii;
2. influenţa complexul de factori socio - biologici.

24
În ultimele decenii în toate ţările
dezvoltate se marchează fenomenul de
acceleraţiе. Acceleraţia copiilor în primul
an de viaţă se manifestă prin indici mai
mari ai greutăţii, taliei, închiderea mai
precoce a fontanelelor şi apariţia dentiţiei
mai devreme. Acceleraţia copiilor între 3
şi 7 ani se manifestă, pe lângă mărireа
dimensiunilor corporale, prin schimbarea
precoce a dinţilor "de lapte" în dinţi
permanenţi.
25
În perioada şcolară, acceleraţia se
manifestă prin osificarea mai timpurie a
scheletului, având o disociere dintre
dezvoltarea sexuală şi dezvoltarea
emoţională, dezvoltarea cognitivă şi
maturaţia socială.
Se afirmă că acest proces este rezultatul
interacţiunilor complicate dintre diverşi
factori: endo- şi exogeni, genetici, de
mediu, demografici, care stimulează
creşterea. 26
 Dacă anterior procesul de acceleraţie era privit
ca unul pozitiv, acum se crede tot mai mult că
acesta influenţează negativ starea de sănătate a
organismului în creştere. Se afirmă legătura
acestui proces cu mărirea morbidităţii prin boala
hipertonică, distoniile neuro-vegetative, boala
ulceroasă, reacţii alergice în rezultatul
insuficienţei funcţiei glandelor suprarenale. A fost
demonstrat că numai la jumătate din lotul
investigat nivelul secreţiei suprarenalelor coincide
dezvoltării fizice, la cealaltă parte este mai mic.
Însă în ultimul timp atât specialiştii autohtoni,
cât şi cei străini sunt de părerea că ritmul
acceleraţiei încetineşte. 27
 Dezvoltarea fizică este unul din indicii de
bază ai sănătăţii copiilor şi adolescenţilor. De
nivelul dezvoltării fizice depind alţi indici ai
sănătăţii.
Prin termenul „dezvoltarea fizică” a copiilor
şi adolescenţilor se subînţelege starea
însuşirilor şi calităţilor morfologice şi
funcţionale şi nivelul dezvoltării biologice.
Dezvoltarea fizică în fiecare din etapele vieţii
reprezintă un complex de proprietăţi
morfofuncţionale, ce caracterizează vârsta
dezvoltării biologice atinse şi a capacităţii de
muncă a organismului copilului.

28
Indicii antropometrici:
1. indicii somatometrici:
talia (înălţimea);
greutatea corporală;
perimetrul cutiei toracice;
perimetrul craniului.

29
2. indicii somatoscopici:
forma cutiei toracice
forma coloanei vertebrale starea aparatului
starea musculaturii locomotor;
forma tălpii;
ţinuta;
depunerile de lipide;
elasticitatea pielii;
maturizarea sexuală;
starea tegumentelor şi mucoaselor. 30
3. indicii fiziometrici:

capacitatea vitală a plămânilor

(spirometria);
forţa musculară (dinamometria);
frecvenţa pulsului;
tensiunea arterială.

31
Metode utilizate pentru
aprecierea dezvoltării fizice a
copiilor şi adolescenţilor:
 metoda devierii de la sigmă cu reprezentarea
grafică a profilului dezvoltării fizice;
 metoda tabelelor de regresie (scării de regresie);
 metoda complexă de apreciere;
 metoda tabelelor centilice (scării de centile).

32
 În scopul
determinării proporţionalităţii
dezvoltării fizice se utilizează
metodele:
metoda scării de regresie;
metoda complexă.

Pentru determinarea vârstei

biologice a copiilor şi
adolescenţilor se aplică –
metoda complexă.
33
Rezultatele studierii dezvoltării
fizice a copiilor pot fi utilizate la
aprecierea:
nivelului mediu al
dezvoltării grupelor de copii
în funcţie de vârstă şi sex pe
plan teritorial,

dezvoltării fizice
individuale.
34
Factorii, ce influenţează
dezvoltarea fizică a copiilor şi
adolescenţilor

În general aceşti factori pot fi clasificaţi

în două mari categorii:
I. factorii interni – endogeni
II. factorii externi – exogeni

35
I. Factorii endogeni
1. Factorii interni ai organismului matern
(cu acţiune indirectă asupra copilului):
 deficienţe morfologice:

- malformaţii ale uterului;

- compresiuni exercitate de tumori uterine;
- bazinul îngust
 tulburări hormonale în timpul gravidităţii
(diabet);
36
 continuare

 reducerea aportului de oxigen necesar

dezvoltării din cauza afecţiunilor grave ale
mamei:
- ca afecţiuni pulmonare;
- cardio-vasculare;
- anemii etc.
 administrarea de medicamente în timpul
gravidităţii
- antibiotice, sulfamide, supradozarea
vitaminelor, sedative, hormoni etc. 37
 continuare

 bolile infecţioase ale mamei,

 tulburări de nutriţie ale mamei,

 vârsta mamei,

 numărul de naşteri anterioare,

 dezvoltarea fizică deficitară,

 condiţiile de muncă etc.

38
 2. Factorii individuali ai copilului, cu
acţiune directă, care se împart în:

 factori genetici,
 factori metabolici,
 factori endocrini.

39
 II. Factorii exogeni
1. Factorii naturali
clima şi mediul geografic,
condiţiile de habitat,
alimentaţia,
urbanizarea,
morbiditatea,
activitatea,
relaţiile interumane.
40
 continuare

2. Factorii economico-sociali

asigurarea materială a familiei,

profesiunea părinţilor,
nivelul de cultură,
nivelul de instruire şcolară şi educativă,
calitatea îngrijirii copilului.

41
Acţiunea factorilor exogeni
asupra organismului depinde de
următoarele condiţii:

intensitatea şi durata acţiunii;

vârsta copilului;
perioadele de creştere;
grupa de sănătate.

42
Factorii determinanţi ai
sănătăţii populaţiei
 Perioadele de vârstă ale copiilor şi
adolescenţilor
Etapa copilăriei se divizează în câteva perioade
de vârstă.
La baza periodizării stă divizarea copiilor în
perioade, ce posedă particularităţi fiziologice
comune.
Noţiunea perioadă de vârstă presupune acel
interval de timp, în limitele căruia atât procesele
de creştere şi diferenţiere, cât şi particularităţile
fiziologice sunt identice, iar reacţia de răspuns la
excitanţi este mai mult sau mai puţin echivalentă.44
La simpozionul internaţional din Moscova a fost
propusă schema periodizării (biologice) pe vârste
a copiilor bazată pe aprecierea particularităţilor
de creştere şi dezvoltare a organismului
copilului.
Periodizarea, în aspect biologic (Moscova)
I. nou - născut – 1 - 10 zile;
II. sugar – 10 zile - 12 luni;
III. copilăria timpurie – 1-3 ani;
IV. prima copilărie – 4-7 ani;
45
 continuare

V. a doua copilărie
băieţii 8-12 ani;
fetele 8-11 ani;
VI. adolescenţa
băieţii 13-16 ani;
fetele 12-15 ani;
VII. tinereţea
băieţii 17-21 ani;
fetele 16-20 ani.
Caracteristica perioadelor de dezvoltare fizică a copiilor şi adolescenţilor este
bine prezentată în manualul “Igiena”, Gabovici şi coautorii.
46
La determinarea şi clasificarea complexă a
etapelor de dezvoltare trebuie să se ţină cont
de faptul, că copilul este o fiinţă socială
menită să se încadreze în colectivitate, deci să
se aibă în vedere:
particularităţile somato-funcţionale;
modul de încadrare în colective;
situaţia în raport cu procesul educativ.

47
 Din acest punct de vedere sunt
stabilite următoarele etape de
dezvoltare:
Periodizarea, în aspect social (adoptată în pedagogie şi
medicina practică)
 etapa antipreşcolară – 1 - 3 ani,

 etapa preşcolară – 3 - 7 ani,

 etapa şcolară – 6-7 ani - 18 ani:

- şcolar mic – 6 - 7 - 10 ani;

- şcolar mediu – 11 - 14 ani;
- şcolar mare (adolescent) – 15 - 18 ani.

48
 În România la stabilirea etapelor de dezvoltare
au fost luate în considerare diferite criterii
morfofuncţionale, în urma cărora au fost evidenţiate
următoarele etape:

Prima copilărie:
perioada de viaţă a nou-născutului (0-28 zile)
perioada de viaţă a sugarului – 1-12 luni;
perioada de viaţă a copilului mic – 1-3 ani.
A doua copilărie:
perioada preşcolarului mic – 3-4 ani;
perioada preşcolarului mijlociu - 4½-5 ani;
perioada preşcolarului mare – 5-6 ani.

49
 continuare

A treia copilărie:
perioada şcolarului mic – 6-10,11 ani;
perioada şcolarului mijlociu – 10,11– 13,15 ani.
Perioada prepubertară
Adolescenţa: 13-15 ani – 18 ani
Tinereţea: 18-25 ani

50
 Profesorul V. A. Doschin, în 1997
a propus următoarea periodizare:
I. perioada de nou - născut 18 – 24 zile;
II. perioada de sugar:
etapă I – 4 - 4,5 luni;
etapă II – până la finele I-ului an de viaţă;
III. perioada de formare a dinţilor de lapte:
- antipreşcolară 2 – 3 ani;
- preşcolară 4 – 6 ani;
IV. adolescenţă 7 – 15 (16) ani;
- şcolar mic 7 – 11 (12) ani;
- şcolar mediu (perioada prepubertară) – 11(12) –
15(16) ani;
V. perioada pubertară (şcolar mare):
- băieţi 15 (16) – 19(20) ani;
- fete 13 (14) – 18 ani.
51
„Maturizarea şcolară” este un
asemenea nivel al dezvoltării fizice şi
psihice, când copilul poate efectua toate
cerinţele programei şcolare.
„Maturizarea şcolară” este determinată
de maturizarea funcţională a sistemelor
fiziologice de bază la momentul admiterii
copilului la şcoală şi care îi va asigura
instruire fără repercusiuni asupra sănătăţii.

52
 Criteriile de apreciere a
maturizării şcolare:
• starea de sănătate;
• vârsta biologică;
• nivelul de dezvoltare fizică;
• starea funcţională a organelor şi
sistemelor de organe.

53
 Starea de sănătate,
indicatorii ei
În statutul Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii sănătatea este definită
drept “o completă bunăstare fizică,
mintală şi socială, care nu constă doar
în absenţa bolii”.
În funcţie de studierea stării sănătăţii
– în mod individual ori a grupelor de
copii – indicatorii stării de sănătate pot
fi diferiţi.

54
Indicii de apreciere a stării de
sănătate a colectivelor de copii
I. Demografici:
- natalitatea;
- letalitatea;
- durata medie a vieţii.
II. Morbiditatea:
- totală;
- infecţioasă;
- cronică;
- cu pierderea temporară a
capacităţii de muncă.
III. Dezvoltarea fizică.
55
Cu scopul de a aprecia starea de sănătate
în mod individual S. Grombah a propus să
fie folosiţi următorii indicatori:
 prezenţa ori absenţa bolilor
cronice.
 nivelul de dezvoltare fizică şi
neuropsihică a organismului.
 nivelul de funcţionare a
principalelor sisteme ale
organismului.
 gradul de rezistenţă a
organismului.
 studierea morbidităţii curente. 56
 Grupele de sănătate:

prima grupă – copii sănătoşi:

care n-au suportat boli cronice;

care n-au fost bolnavi ori rareori au fost
bolnavi de boli acute în timpul anului;
cu dezvoltare fizică şi neuropsihică
corespunzătoare vârstei;

57
grupa a doua – copii sănătoşi, cu
devieri morfofuncţionale şi
rezistenţă scăzută:

copiii şi adolescenţii, care n-au suportat

boli cronice,
dar posedă unele devieri morfologice şi
funcţionale;
deseori sunt bolnavi în timpul anului
(de 4 şi mai multe ori) sau cu o durată a
unei îmbolnăviri mare (mai mult de 25
de zile);
58
grupa a treia – copii bolnavi în
perioada de compensaţie:

care suferă de boli cronice ori au

patologii congenitale în perioada de
compensaţie,
la care cazurile de acutizare a bolilor
cronice sunt rare, cu o stare relativ
uşoară, în timpul căreia starea totală a
organismului şi dispoziţia nu se
schimbă considerabil;
59
a patra grupă – bolnavi în perioada
de subcompensare:

cu boli cronice şi patologii congenitale

în perioada de subcompensare;
cu schimbări considerabile ale stării
generale după acutizări,
cu o perioadă îndelungată de
reconvalescenţă după orice
îmbolnăvire;

60
grupa a cincia – bolnavi în perioada
de decompensaţie:
cu forme grave ale bolilor cronice în
perioada de decompensare;
cu funcţii considerabil scăzute ale
organismului.

61
 De regulă, bolnavii din grupa a V-a
nu frecventează instituţiile preşcolare şi
şcolare de profil general şi nu sunt
incluşi în controalele medicale în masă.
Dacă copilul suferă de mai multe
boli, atunci aprecierea grupei se
efectuează după cea mai grea din ele.

62
Afecţiunile preponderente, înregistrate la
vârsta şcolară sunt miopia şi scolioza.

Condiţiile de apariţie a miopiei la elevi:

iluminarea locului de muncă – insuficientă
ca intensitate;
iluminare neuniformă;
poziţia incorectă la masă;
regim de lucru incorect.

63
Măsurile de profilaxie a
miopiei la elevi:
organizarea corectă a locului de muncă;
organizarea raţională a iluminării
artificiale generale;
dotarea locului de muncă cu sursă
locală de iluminare (la domiciliu);
mobilierul şcolar trebuie să corespundă
grupei de înălţime a elevului;
respectarea poziţiei corecte în timpul
lecţiilor şi pregătirii temelor.
64
Cauzele dereglării ţinutei la elevi:

poziţia incorectă a corpului în bancă;

purtarea incorectă a ghiozdanului;

necorespunderea mobilierului cu
grupa de înălţime a elevului.

65
 Supravegherea stării de
sănătate a copiilor este efectuată de
către instituţiile curativ-profilactice.

În afară de funcţia curativă – acordarea

ajutorului medical bolnavilor – policlinicile
efectuează şi controalele medicale aprofundate
asupra copiilor şi adolescenţilor.

66
Scopul examenelor medicale
sistematice (periodice) este de a
determina:
gradul de sănătate;
gradul de dezvoltare fizică;
grupul de educaţie fizică.

67
 Examinările medicale sistematice cu
implicarea medicilor - specialişti
(oftalmologi, orelişti, reumatologi,
ftiziatri ş. a.) permit:
depistarea precoce a maladiilor;
depistarea dereglărilor funcţionale;
stabilirea devierilor în starea de sănătate a copiilor
şi adolescenţilor.

68
Pentru caracterizarea stării de sănătate a
contingentelor de copii şi adolescenţi se
utilizează următorii indicatori:
Morbiditatea după adresabilitate - se
determină în baza evidenţei tuturor
cazurilor de boală într-un an la 100 copii
şi adolescenţi deserviţi.

Indexul de sănătate – ponderea

persoanelor care nu au fost bolnave în
decursul anului, calculate în procente faţă
de numărul persoanelor supuse
controlului medical.
69
 continuare

Numărul persoanelor care sunt

bolnave frecvent în decursul anului, se
determină în procente în raport cu
numărul persoanelor supuse controlului
medical. Frecvent bolnavi se consideră
acei copii, care în decurs de un an au
fost bolnavi de 4 ori şi mai mult.

Morbiditatea patologică – răspândirea

maladiilor cronice, devierilor funcţionale
în procente faţă de numărul persoanelor
supuse controlului medical. Se determină
în rezultatul controalelor medicale
aprofundate.
70
Catedra: Igienă generală

Cerinţele igienice către regimul zilei,

procesul instructiv, educaţie fizică şi
metodele de apreciere a lor
pregătit: Croitoru Cătălina,
dr. med., conf. univ.
Regimul zilei este ritmul vieţii.
= repartizarea pe parcursul a 24 de ore a părţilor
componente:
tuturor activităţilor din perioada de veghe,
somnului,
alimentaţiei.
Elementele Regimului zilei:

durata adecvat-determinată a diferitor activităţi,

alternarea şi reglementarea lor raţională,
aflarea suficientă în aer liber,
respectarea principiilor alimentaţiei raţionale,
durata şi condiţiile adecvate ale somnului,
formarea deprinderilor igienice

Organizarea raţională a elementelor regimului zilei =

factorul principal în dezvoltarea normală a sistemului
nervos
Regimul raţional crează condiţii favorabile pentru
formarea stereotipului dimanic şi decurgerea proceselor
fiziologice în corespundere cu ritmurile biologice,
dezvolarea fizică armonioasă, creşterea şi menţinerea
rezistenţei organismului, menţinerea capacităţii de muncă
la un nivel înalt, dispoziţie echilibrată, previne apariţia
oboselii şi surmenajului.
La alcătuirea regimului zilei trebuie să se şină cont de:
vârsta copiilor,
starea de sănătate,
particularităţile individuale,
durata necesară a somnului,
specificul activităţilor în concordanţă cu vârsta,
intervalele ditre servirea meselor,
ritmul biologic.
Activitatea este un element evident în viaţa copilului. Deaceea
activităţile copiilor trebuie dirijate cu pricepere, orientându-le
spre acţiuni individuale, dezvoltând interesul lui faţă de ceea ce
face.
Activităţile speciale trebuie organizate după un anumit sistem şi
program bazat pe principii
igienice
pedagogice
psihologice

Pentru fiecare grupă de vârstî există o animită metodică de

organizare a activităţilor.
Educaţia copilului, care include complexul dezvoltării
fizice,
morale,
intelectuale,
prin muncă,
estetice
trebuie să decurgă
de la uşor – la geu,
de la simplu – la compus,
de la concret – la abstract.
Somnul este o necesitate biologică a organismului care apare
periodic şi se caracterizează prin lipsa aproape completă a
reacţiilor la acţiunea factorilor exteriori.
Copiii adorm mai repede decât adulţii, fapt explicat prin
activitatea fizică şi intelectuală intensă în perioada de veghe şi
prin faptul că celulele cortexului cerebral la copii obosesc mai
repede.
La copii, în perioada somnului rapid, profund hipofiza elimină
cea mai mare cantitate de hormoni ai creşterii, astfel se poate
afirma că copiii cresc cel mai intens în somn.
Alimentaţia trebuie
să completeze energia consumată;
să asigure necesarul de substanţe nutritive;
administrată în corespundere cu vârsta copilului,
starea de sănătate,
tipul activităţilor;
să fie corect organizată, mesele – corect repartizate.
Organizarea corectă a procesului de
învățământ
 prelungește perioada capacităţii
înalte de muncă,
 amână apariţia oboselei,
 previne dezvoltarea supraoboselii.
corespunderea efortului instruirii cu
particularităţile de vârstă şi individuale ale
copiilor şi adolescenţilor,

organizarea științifică a procesului instructiv în

școala modernă,

asigurarea condițiilor optime de instruire.

Organismului copilului îi este caracteristică dezvoltarea
incompletă a organelor și sistemelor funcționale
importante pentru învăţare, în special – SNC,
analizatorii vizual și auditiv. Activitățile mentale legată
de procesul de învățare sunt printre cele mai dificile
pentru copii. Celulele nervoase ale cortexului cerebral al
copiilor posedă capacităţi funcționalitate încă relativ
scăzute, de aceea efortul intelectual mare poate
provoca epuizare. În plus, învățarea cu succes, necesită
concentrarea stabilă a excitaţiei în scoarţa cerebrală, iar
copiilor le este caracteristic dezechilibrul proceselor
nervoase, predominarea excitației paralel cu procesele
relativ slabe de inhibare internă. Anume prin aceste
aspecte este condiţionată dificultatea de concentrare și
menținere a atenției în timpul lecției.
I. perioada de încadrare - se
caracterizează printr-o creșterea
eficienței
II. perioada cu capacitate înaltă de
muncă, eficiența activităţilor rămâne
ridicată
III. perioada de scădere a capacităţii de
muncă sau de obosire - în această
etapă, există trei zone:
a. compensare incompletă,
b. avansare finală,
c. scădere progresivă.
 compensare
incompletă

avansare
finală
scădere progresivă

perioada perioada cu capacitate perioada de scădere a

de încadrare înaltă de muncă capacităţii de muncă
sau de obosire
În baza acestor legităţi reiese că la începutul lecției,
săptămânii, trimestrului sau a anului ar trebui să fie
incluse obiecte uşoare, deoarece productivitatea muncii
elevilor în această perioadă este redusă.

Cerințele sporite faţă de elevi pot fi înaintate spre finele

perioadei de încadrare când capacitatea de muncă a atins
cel mai înalt nivel. În acest moment, este recomandabil
să se prezinte un material nou și mai dificil, lucrări de
control. În mijlocul săptămânii, trimestrului și anului ar
trebui să fie planificate activităţile care cer cea mai mare
încordare, activități extracurriculare, lucrul în cercuri, etc.

În zona de cădere progresivă a capacităţii de muncă nu

trebuie incluse activităţi care necesită eforturi intense:
astfel, are loc epuizarea potențialului energetic al
organismului, care ar putea afecta starea de sănătate a
elevilor.
 – metodă relativ simplă și
accesibilă de studiere a capacităţii de muncă, care
permite realizarea observării și determinarea
activităţilor generale atât în timpul zilei de școală,
cât şi pe parcursul zilei în general. Metoda dă
posibilitate să se determine ocupaţia elevilor în
diverse activități pe parcursul unei lecții și să ia
considerare durata efortului și a perioadelor de
odihnă în timpul lucrului.

Cronometrajul poate fi:

individual,
în masă.
alternarea diferitelor activități;

distribuirea disciplinelor şcolare în funcție

de dinamica zilnică și săptămânală a
capacităţii de muncă;

numărul necesar de ore pe săptămână

crește de la clasa I-a la a XII-a de la 10 la
20 de ore. Lecţiile obligatorii de cultură
fizică sunt incluse în acest tip de activitate.
pozitiv dacă se formează o creștere - miercuri sau joi
sau două - miercuri și vineri (în cazul săptămânii
şcolare de 6 zile).

neraţional cu cea mai mare cantitate de puncte în

ziua de luni sau vineri, precum și distribuirea
uniformă a sarcinii în ciclul săptămânal.
Mediu din instituțiile de învățământ au un impact semnificativ
asupra stării de sănătate, dispoziţiei şi capacităţii de muncă.
Sensibilitatea corpului copilului la majoritatea factorilor de
mediu este mult mai mare decât la adulți.
Temperatură și umiditatea ridicate, contaminarea bacteriană,
creșterea conținutului de substanţe organice, înrăutăţirea
compoziției ionice de aerului modifica brusc starea de
sănătate și dispoziţia elevilor, condiţionează creșterea rapidă
a oboselii.
Rolul principal în crearea oportunităților de capacitate de
muncă înaltă și un fon emoțional pozitiv revine iluminării şi
regimului sonor.
Pentru a asigura condiții favorabile pentru activitatea şcolară
și reducerea oboselii mentale la elevi are mare importanță
respectarea cerințelor ergonomice faţă de mobilierul şi
echipamentele școlare. Din punctul de vedere psihoigienei, ar
trebui să se acorde o mare atenție design-ului de culori în
clădirile școlilor și a echipamentelor din şcoli.
Cerințele, se bazează pe date actuale
antropometrice,
fiziologice,
ergonomice.

care contribuie la :
dezvoltarea fizică armonioasă a copiilor,
dezvoltarea posturii lor corecte,
păstrarea îndelungată a capacităţii de muncă,
prevenirea devierilor văzului și sistemului musculo-
scheletal.
Cerinţele igienice
corespunderea dimensiunilor mobilierului cu înălţimea şi
proporţiile copilului. Pentru elevi mobilierul este de 6 grupe
marcare colorată, pentru preşcolari - 5 grupe
aranjarea copiilor în bănci se efectuează în conformitate cu
înălţimea lor (în încălţăminte)
în fiecare clasă (cabinet de studii) trebui să fie bănci sau
mese și scaune de mai multe grupuri , în funcție de necesități
se interzice folosirea taburetelor
mobilierul trebuie să fie marcate cu cifre şi culori. Marcajul
mobilierului școlar cu culori trebuie să fie vizibilă din spaţiul
dintre rânduri, se aplică pe ambele părți ale băncilor,
scaunelor în formă de cerc cu un diametru de 22 mm sau o
bandă orizontală cu lățimea de 20 mm.
Elevii trebui e singuri să știe care grup de mobilier
îi este caracteristic. Pentru aceasta în holul şcolii
trebuie atârnată o riglă colorată pe care în
dependenţă de grupurile de mobilier sunt fâşii
colorate:

Culoare Înălţimea de la
podea, mm
oranj de la 1000 până la 1150
violet de la 1150 până la 1300
galben de la 1300 până la 1450
roşu de la 1450 până la 1600
verde de la 1600 până la 1750
albastru mai mult de 1750
 aranjarea mobilierului trebuie să fie corectă
Aranjarea băncilor, de regulă, este în trei rânduri, dar
se permite şi cu un singur rând sau în două rânduri
la dotarea sălile de clasă trebuie să fie respectate
dimensiuni pasajelor și anumite distanțe
între rândurile duble de bănci - nu mai puțin de 60 cm;
între rândurile de mese și peretele longitudinal
exterior - cel puțin 50-70 cm;
între rândurile de mese și peretele longitudinal
interior sau dulapurile ce stau de-a lungul pereților -
cel puțin 50-70 cm;
de la ultimele bănci până la peretele opus tăblii - nu
mai puțin de 70 cm, de la peretele din spate , dacă el
este exterior - nu mai puțin de 100 cm
 de la primul rând până la tablă - 2.4 - 2.7 m;
distanța de la cea mai îndepărtată bancă până la tablă -
860 de cm ;
înălțimea marginii inferioare a tablei deasupra podelei - 80-
90 cm.
elevii cu boli reumatice , bolnavi frecvent (angina
pectorală, inflamație acută a tractului respirator
superior ), trebuie așezaţi departe de peretele exterior.
cel puţin de 2 ori pe an elevii care stau în
rândurile I și III , sunt schimbaţi fără a încălca
grupa de mobilier cu lungimea corpului pentru a
preveni scolioza și strabismul..
Observarea copilului de către profesor în timpul lecției va
permite specificarea devierilor de la postura corectă și,
ulterior, stabilirea cauzelor lor.
 citirea trebuie să fie realizată prin corespunderea
dimensiunilor ratele ale mobilierului cu indicii
normaţi
poziţia reglementată a capul elevului care citeşte
în raport cu textul trebuie să fie
pentru elevii de 8-9 ani – 24,2 cm;
pentru elevii de 11-12 ani – 29,1 cm;
la vârsta mai mare distanța de la carte atunci în timpul
citirii trebuie să mai mare și ajunge la 30-35 cm.
 o cerință importantă, faţă de manualele și cărțile
pentru copii este lizibilitatea (удобочитаемость),
de exemplu, asigurarea capacităţii de muncă
maximă în timpul lucrului îndelungat a organului
vizual cu încordare și obosire minime
acest lucru creează:
design-ul exterior calitativ al manualului,
dimensiunea literelor(fontul),
modelul și stilul,
intensitatea și uniformitatea imprimării,
culoarea hârtiei,
alte elemente de design.
Greutatea manualelor
pentru clasele 1—4-a – trebuie să fie nu mai mult de 300 g.
pentru clasele 5—6- a - 400 g.
pentru clasele 7—9- a - 500 g.
pentru clasele 10—11- a - 600 g.
Greutatea manualelor pentru o zi de școală (fără
greutatea rucsacului sau genţii și accesoriile de
birotică) nu trebuie să depășească nivelurile admise
pentru seturile de manuale:
pentru elevii claselor 1—2-a — până la 1,2 kg,
pentru elevii claselor 3—6-a — până la 2,2 kg,
pentru elevii claselor 5—6-a — până la 2,2 kg,
pentru elevii claselor 7—8-a — până la 3,2 kg,
pentru elevii claselor 9—11-a — de la 3,2 până la 3,7 kg.
 Mulţumesc
pentru atenţie !

97