Modul 3: Organe de maşini

1) Clasificarea organelor de maşini

Clasificarea organelor de masini
Dupa criteriul : - simple (nit,surub,roata dintata,etc.) ;

- complexe (biela,rulment,cuplaj,etc.) .

Dupa rolul functional :

- de asamblare - nedemontabile,demontabile si elastice (nit,pana,arc,etc.) ;

- ale miscarii de rotatie (osii,arbori,fusuri,etc.) ;

- de sustinere (rezemare) ale celor de rotatie lagare de alunecare,de

rostogolire ;

- de transmitere a miscarii de rotatie - curele a rotii dintate,lanturi ;

- de cuplare/decuplare a celor in miscarea de rotatie (cuplaje,ambreiaje) ;

- organe de masini ale mecanismului biela – manivela ;

- ale conducerii circulatiei fluidelor (conducte,supape distribuitoare,etc) .

Dupa destinatie :

- cu destinatie generala (pana,surub,roata dintata.) ;

- cu destinatie speciala (carburator,pompa de injectie,etc.) – fac obiectul

disciplinelor de specialitate.

Dupa structura morfologica ( raportul ):

(discuri,saibe,unele piulite,etc.) ; L - lungime

(suruburi,unele piulite,nituri,etc.) ; D - diametru

(suruburi,arbori,arbori-pinioane,etc.) ;

de forma complicata (batiuri de masini unelte,carcase de cutii de

viteza,etc.) .

Dupa grupa de grosime : pana la 16 mm ;

- intre 16 mm si 40 mm ;

- intre 40 mm si 100 mm ;

- peste 100 mm ;

Dupa caracterul de actiune al sarcinilor :

sarcini care actioneaza cvasistatic (aproape static)

- sarcini care actioneaza dinamic.

Dupa manifestarea tensiunilor (eforturilor) :

punctiforma (bila de rulment pe inel,curba-curba cu contact pe punct)

liniara (rola pe inel de rulment,role de frictiune,roti dintate,etc)

- pe suprafata (practic la roti dintate,roti cu frictiune,etc)

Dupa felul concentratorilor de tensiuni (eforturi) :

cu concentratori tari ;

- cu concentratori slabi.

Dupa viteza de variatie a sarcinilor in timp :

cu viteza de variatie mare ;

- cu viteza de variatie mica..

2) Organe de maşini specifice nituirii

Unul dintre domeniile organelor de mașini este cel al organelor de

asamblare. Asamblările pot fi nedemontabile[4] sau demontabile[5].
Asamblările nedemontabile, numite și îmbinări, nu mai pot fi desfăcute
decât prin distrugerea parțială sau totală a pieselor îmbinate. Astfel de
îmbinări sunt cele prin nituire, sudare, lipire, prin formă (fălțuire) sau
combinate. Asamblările demontabile permit montarea și demontarea
repetată a pieselor fără o deteriorare a lor. Asamblările demontabile pot fi
prin formă - cu pene, știfturi, caneluri, dinți, profile - cu șuruburi și piulițe,
prin forțe de frecare - pe conuri, cleme sau altfel de stângere.[6][7]
Asamblarea prin nituire este operaţia prin care două sau mai multe table sau alte
profile subţiri se îmbină nedemontabil prin intermediul organelor de maşini
numite nituri.
Nituirea este una dintre cele mai vechi metode de asamblare fiind utlizată în
construcţia de maşini la asamblările fixe ale diferitelor piese, în construcţiile
aviatice, la construcţia de poduri, cazane.
Avantajele asamblărilor prin nituire sunt:
prezintă siguranţă în exploatare, superioară asamblărilor sudate, la construcţii
supuse la sarcini dinamice după direcţii variabile (ex.: poduri, nave
marine/fluviale sau aeronave etc.)
tehnologie de execuţie simplă
control accesibil al calităţii îmbinării
se pot îmbina piese din materiale nesudabile, sau la care temperatura necesară
procedeului de sudare ar diminua efectul tratamentelor termice sau al
acoperirilor de protecţie sau elastice
Dezavantajele asamblărilor prin nituire sunt:
un consum mai mare de material şi de manoperă
condiţii de lucru mai incomode din cauza producerii de zgomot
corodarea niturilor în timp scade siguranţa în exploatare
se micşorează rezistenţa pieselor în secţiune
productivitate scăzută
se diminuează etanşeitatea construcţiei realizate
Nitul este organul de maşină utilizat la îmbinarea prin nituire. El este un corp
cilindric prevăzut la un capăt cu un cap cilindric, tronconic sau bombat, iar
celălalt cap se obţine prin deformare plastică.
Părţile componente ale nitului sunt prezentate în figura 1:
1- capul iniţial
2- tija
3- capul de închidere

Figura 1
În tabelul 2 sunt prezentate diferite tipuri constructive de nituri:
Tabel 2
Niturile se confecţionează din diverse materiale în funcţie de materialele
pieselor ce trebuie asamblate, precum şi forţele la cara va fi solicitat ansamblul.
Principalele caracteristici pe care trebuie să le îndeplinească materialele pentru
confecţionarea niturilor sunt rezistenţa suficient de mare la rupere şi o
plasticitate bună.
Materialele din care se confecţionează niturile sunt oţel carbon (OL 34, OL 37),
alame , cupru, aluminiu etc.
Clasificarea îmbinărilor nituite:
a) după modul de execuţie:
– nituire manuală
– nituire mecanică
b) după scopul nituirii:
– nituiri de rezistenţă
– nituiri de etanşare
– nituiri de rezistenţă-etanşare
c) după temperatura la care se execută:
– nituire executată la rece
– nituire executată la cald
d) după modul de aşezare relativă a pieselor (tablelor):
– prin suprapunere
– cap la cap (poate fi cu o eclisă sau cu două eclise)
e) după numărul rândurilor de nituri:
– cu un singur rând de nituri (figura 21 a)
– cu mai multe rânduri de nituri dispuse în paralel (figura 3 b) sau în zig-zag
(figura 3 c).
Figura 3 a,b,c
Nituirea manuală
Nituirea manuală este o operaţie care necesită un volum mare de muncă
,având o productivitate mică, deci costisitoare, fapt pentru care se execută numai
la producţia individuală şi în atelierele de întreţinere şi reparaţii.
Fazele niturii manuale sunt:
a) pregătirea niturii – operaţia constă în curăţarea suprafeţelor care vor veni în
contact de urmele de zgură, de vopsea, urmele de grăsime sau alte impurităţi.
Înainte de nituire, pe suprafeţele tablelor se aplică un strat de oxid de plumb
preparat cu ulei de in dublu-fiert. De asemenea, se pregătesc sculele şi
dispozitivele de nituit.
b) trasarea centrelor găurilor de nit – operaţia constă în trasarea centrelor
găurilor cu ajutorul acelor de trasat şi marcarea lor cu punctatorul. De precizia
acestei operaţii depinde în mare măsură corectitudinea asamblării prin nituri a
pieselor.
c) găurirea tablelor – se realizează cu maşini de găurit portabile sau pe maşini-
unelte. Diametrul găurilor trebuie sa fie mai mare decât diametrul tijei nitului,
următoarele valori:
dnit=1-5 mm => dgaură mai mare cu 0.2 mm
dnit=5-10 mm => dgaură mai mare cu 0.5 mm
dnit>10 mm => dgaură mai mare cu 1 mm
Se recomandă ca atunci când este posibil găurirea să se facă simultan prin
suprapunerea pieselor pentru a se obţine o coincidenţă optimă a găurilor
realizate în piesele care se asamblează. La găurile pentru nituri cu cap
semiînecat sau înecat acestea se teşesc cu adâncitoare.
d) montarea pieselor pentru nituire şi centrarea. Când nituirea se realizează cu
mai multe nituri tablele se prind şi se centrează folosind dornuri sau şuruburi.
Pentru prinderea provizorie se folosesc chiar găurile de nituri.
e) nituirea propriu-zisă
După ce se introduce nitul in gaură, se aşează cu capul iniţial pe contracăpuitor
şi cu ajutorul trăgătorului se apropie cele două piese de tablă pentru a nu rămâne
spaţii între ele.
Prin lovituri de ciocan axiale şi radiale se refulează capătul tijei şi se formează
capul de închidere de o formă bombată. Apoi se aşează căpuitorul pe capul de
închidere şi se loveşte cu ciocanul, rotindu-l după fiecare lovitură, până când se
obţine o formă fasonată, identică cu capul iniţial. Aceasta este metoda directă de
nituire (figura 4).

Figura 4
Mai rar se foloseşte metoda de nituire indirectă, când lovitura de ciocan se aplică
căpuitorului aşezat pe capul iniţial, iar capul de închidere se formează în locaşul
contracăpuitorului.
La formarea capului de închidere se va avea în vedere ca ciocanul să nu atingă
suprafaţa pieselor de nituit, pentru a se evita ondularea şi deformarea tablelor.
f) ştemuirea – Îmbinările nituite, cu precădere cele de etanşare, se supun
operaţiei de ştemuire. Ştemuirea constă în presarea marginilor tablelor, în
vederea obţinerii unei etanşări mai bune şi se execută cu ajutorul ştemuitoarelor,
care au forma dălţilor, dar au muchia de tăiere teşită.
g) controlul operaţiei – se realizează în vederea verificării controlului asamblului
obţinut.
În cadrul operaţiei de control se urmăreşte:
gaura de nit să fie umplută cu material
să nu existe joc între table
capul de nit să nu prezinte bavuri
piesele să nu prezinte deformaţii
capul de închidere să nu prezinte fisuri sau rupturi
capul de nit să fie complet format
capul de nit să nu fie dezaxat
capul de nit să adere la suprafaţa tablelor
Defectele care pot apărea la nituire sunt:
Cap de închidere înclinat
Cap de închidere deplasat
Cap de închidere prea mic din cauza tijei scurte
Cap de închidere deformat, cu fisuri
Nit strâmb- dezaxat
Table deformate la nituire
Metoda de nituire manuală este prezentată în figura 5:
1 – introducerea nitului în gaură şi aşezarea lui cu capul iniţial pe contracăpuitor
2 – strângerea pieselor cu trăgătorul
3 – retezarea unei porţiuni din tijă dacă aceasta este prea lungă
4,5 – refularea capătului tijei nitului prin batere cu ciocanul, prin lovituri axiale
şi radiale pentru a obţine capul de închidere de formă bombată
6 – montarea căpuitorului pe capul de închidere şi lovire cu ciocanul pentru
obţinerea unei forme fasonate a capului de închidere
7 – forma finală a asamblării nituite

Figura 5
Nituirea mecanică
Nituirea mecanică se execută cu ajutorul maşinilor de nituit care realizează
formarea capului de închidere al nitului prin ciocănire, prin presare sau prin
rulare. Din acest punct de vedere ele pot fi numite: maşini de nituit portabile
(ciocane de nituit) sau fixe, prese de nituit şi maşini de nituit prin rulare.
Maşinile de nituit se pot de asemenea diferenţia între ele şi în funcţie de modul
de acţionare care poate fi: pneumatică, electrică sau hidraulică. Maşinile de
nituit portabile se mai numesc şi ciocane de nituit.
Figura 6
Acestea se folosesc, în exclusivitate, la nituri cu tija plină. La nituirea cu ajutorul
ciocanelor de nituit pot apărea două situaţii: contracăpuitorul este în menghină,
piesele de nituit sunt susţinute manual în poziţie orizontală, iar poziţia
ciocanului este verticală şi situaţia în care piesele sunt aşezate vertical ,o a doua
persoană va ţine contracăpuitorul, ciocanul fiind susţinut în poziţie orizontală. În
timpul lucrului, contracăpuitorul nu trebuie strâns în mână ci numai apăsat uşor
pe capul de nit. Nituirea depinde de masa contracăpuitorului şi nu de forţa de
apăsare asupra lui.

Figura 7
Nituire cu ciocane de nituit: a) nituire orizontală, b) nituire verticală
1 – ciocan de nituit
2 – contracăpuitor
În mod obişnuit, în cazul niturilor cu diametrul până la 10 mm, nituirea se
execută la rece, iar în cazul diametrelor mai mari de 10 mm, nituirea se execută
la cald. Încălzirea niturilor, în cazul nituirilor executate la cald, se poate realiza
în cuptoare cu flacără, situaţie în care întregul nit este încălzit, şi în instalaţii cu
curenţi de înaltă frecvenţă, situaţie în care se încălzeşte numai capătul tijei
nitului. Temperatura la care se încălzesc niturile de oţel este de 750-900 0C;
niturile astfel încălzite se prind în cleşti corespunzători şi se introduc în găurile
elementelor de asamblat.
În raport cu poziţia pieselor şi cu posibilitatea introducerii niturilor, ciocanele
vor executa nituire directă sau indirectă.
Presele de nituit (figura 8) sunt maşini care realizează capul de închidere al
nitului dintr-o singură cursă a căpuitorului. Acest gen de maşini au
contracăpuitorul încorporat în structura lor, iar căpuitorul poate fi acţionat
pneumatic, hidraulic sau electric. Cu acest tip de maşini , care lucrează prin
presare, se pot executa nituiri cu nituri având tija plină, cu tija semitubulară, sau
cu tija tubulară.

Figura 8 Figura 9
Presă de nituit: Maşina de nituit prin rulare
1 – acţionare
2 – pârghie de acţionare
3 – căpuitor
4 – contracăpuitor
5 – potcoava maşinii
Maşinile de nituit prin rulare sunt prevăzute cu o rolă care are o mişcare de
rotaţie în jurul axei, prin intermediul căreia se exercită presiunea şi, de asemenea
o mişcare de rulare. Contracăpuitorul este montat în masa maşinii, la fel ca şi la
presele de nituit, iar căpuitorul este reprezentat de rolă (figura 9).

Nituiri speciale:
a) nituirea cu nituri explozive:
La această metodă nitul este introdus în gaură prin partea superioară şi apoi este
încălzit cu un ciocan electric până la o anumită temperatură prescrisă. Capul de
închidere se va forma prin explozia încărcăturii explozive din capul tijei.
b) nituirea cu tijă dublă:
Este o metodă des folosită utilizând cleştele de mână (figura 11). Se introduce
nitul în gaură, iar tija interioară a nitului este trasă forţat cu cleştele deformând
capul nitului tubular. Tija interioară se rupe într-o zonă de minimă rezistenţă şi
este îndepărtată din interiorul nitului.
Capsarea:
Capsarea este o metodă de asamblare asemănătoare nituirii, cu deosebirea că
este utilizată pentru îmbinarea materialelor nemetalice. Organele de maşini
utilizate sunt capsele care se confecţionează din material metalic sub formă de
tablă. Capsarea poate fi de asamblare, realizându-se prin lovituri de ciocan
aplicate elementului cuprins, în timp ce elementul cuprinzător este sprijinit pe o
suprafaţă metalică, şi de trecere asemănătoare cu nituirea cu nituri tubulare.
Lucrare practică: Asamblări prin nituire manuală
Nituirea manuală se realizează prin baterea capului de închidere a nitului şi
formarea lui prin deformare plastică.
Scule, dispozitive, verificatoare
Sculele utilizate la nituirea manuală sunt: ciocanul de lăcătuşerie, trăgătorul,
căpuitorul (buterol), contracăpuitorul (contrabuterola).Dispozitivele de
prindere sunt: menghine sau dispozitive speciale adecvate formei şi
dimensiunilor pieselor care se asamblează.
Verificatoarele sunt: şubler, calibre, şabloane.
Materiale utilizate: piese de asamblat, nituri
Mod de lucru
Nituirea manuală presupune parcurgerea următoarelor etape:
introducerea nitului în gaură şi aşezarea lui cu capul iniţial pe contracăpuitor
strângerea pieselor cu trăgătorul
refularea capătului tijei nitului prin batere cu ciocanul, prin lovituri axiale şi
radiale pentru a obţine capul de închidere de formă bombată
montarea căpuitorului pe capul de închidere prin lovire cu ciocanul pentru
obţinerea unei forme fasonate a capului de închidere
Se poate alege varianta nituirii directe când loviturile sunt aplicate pe tija
nitului şi indirecte când loviturile sunt aplicate căpuitorului aşezat pe capul
iniţial.
Loviturile de ciocan trebuie să fie aplicate astfel încât să nu fie lovite şi tablele
de asamblat pentru a evita deformarea acestora. Operaţia de nituire, în funcţie
de diametrul tijei nitului, se poate realiza la cald sau la rece.
Norme de tehnica securităţii muncii:
Pentru evitarea accidentelor, în timpul nituirii se vor respecta următoarele reguli:
Dacă se execută nituire la cald, se va folosi echipament de protecţie (costum de
piele, mănuşi, încălţăminte de protecţie), iar întroducerea niturilor se va face cu
ajutorul cleştilor
Când se demontează două piese nituite sau când se înlocuiesc niturile defecte ,
tăierea capului de nit se va face în faţa unui ecran de protecţie
Se verifică cu atenţie uneltele şi sculele utilizate în procesul de fabricaţie.
Uneltele de mână trebuie să fie fără crăpături, deformaţii sau bavuri.
La nituirea cu ciocane pneumatice se va verifica înainte de întrebuinţare
presiunea aerului comprimat.
Muncitorii îşi vor proteja urechie cu antifoane, deoarece zgomotul produs în
secţiile de nituire poate duce la pierderea auzului.
La nituirea mecanică se va verifica maşina înainte de pornire.

3) Daţi exemple de 2 tipuri de pene:

- Pene înclinate
- Pene paralele
- Pene-disc
Clasa a X-a

Modul 1: Măsurări tehnice

Modul 2: Reprezentarea organelor de maşini

1) Reprezentaţi o asamblare filetată cu şurub-piuliţă

2) Reprezentaţi şi cotaţi un arbore drept

3)
4) Reprezentarea şi cotarea arborilor
5) Arborii sunt:
6) - organe de maşini susţinute şi ghidate de lagăre,
7) - care transmit mişcarea de rotaţie (deci puterea şi turaţia).
8) Clasificarea arborilor după secţiune:
9) - arbori cu secţiune constantă sau
10) - arbori cu secţiune variabilă (în trepte)
11) - cel mai des utilizaţi
12) - realizează solidul de egală rezistenţă)
13) - tubulari şi
14) - canelaţi.
15) Reprezentarea arborilor se realizează:
16) - într-o proiecţie principală în VEDERE;
17) - proiecţia principală va fi afectată de rupturi pentru prezentarea diferitelor prelucrări
interioare (găuri de centrare, canale de pană, racordări de trepte);
18) - secţiuni decalate (totale sau parţiale) pentru treptele cu canale de pană.
Cotarea arborilor ţine cont de rolul funcţional în ansamblul din care fac parte
Reprezentarea şi cotarea arborilor
Arborii sunt:
- organe de maşini susţinute şi ghidate de lagăre,
- care transmit mişcarea de rotaţie (deci puterea şi turaţia).
Clasificarea arborilor după secţiune:
- arbori cu secţiune constantă sau
- arbori cu secţiune variabilă (în trepte)
- cel mai des utilizaţi
- realizează solidul de egală rezistenţă)
- tubulari şi
- canelaţi.
Reprezentarea arborilor se realizează:
- într-o proiecţie principală în VEDERE;
- proiecţia principală va fi afectată de rupturi pentru prezentarea diferitelor prelucrări interioare
(găuri de centrare, canale de pană, racordări de trepte);
- secţiuni decalate (totale sau parţiale) pentru treptele cu canale de pană.
1) Cotarea arborilor ţine cont de rolul funcţional în ansamblul din care fac parte
2)
3) Reprezentarea unui arbore drept, în trepte, neted şi orizontal
4) Părţi constructive ale arborelui (Fig. 1):
5) - fusurile de capăt - zonele sau treptele care susţin şi ghidează arborele prin lagăre;
6) - zonele de calare - treptele prevăzute cu canale de pană;
7) - zonele de corp - zonele libere care fac legătura dintre treptele arborelui

Fig. 1
Treptele de fus de arbore:
- pe aceste trepte se montează rulmenţii (lagăre de rostogolire)
- sunt prelucrate foarte precis atât dimensional cât şi din punct de vedere al rugozităţii

Zonele de calare- Cotarea

Zonele de calare au prelucrate diferite tipuri de canale de pană necesare montării penei