ANGHEL ANA-MARIA

A.P.I.E.
AN II

IDEI PENTRU ÎMBUNĂTĂȚIREA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

CENTRALE

Aristotel a identificat trei forme de exprimare a puterii: legislativă, executivă și

judecătorească. Administrația în consecință a devenit componentă a puterii executive, care a
fost separată de puterea legislativă și judecătorească.
Istoria administrației publice devine vie, prin legătura evolutivă cu propriile concepte/
noțiuni juridice, puntea de legătură între trecut, prezent și viitor.
Societatea este cea care indică dacă și în ce măsură sistemul administrației publice
reușește să-și autoregleze structurile și acțiunile în raport cu nevoile cetățeanului, populației,
impunându-se o cunoaștere amănunțită a sistemului social global european.
Obiectivul european este acela de a crea instituții stabile și predictibile, dar și suficient
de flexibile pentru a reacționa în fața nenumăratelor provocări sociale, deschise dialogului cu
publicul, capabile să instituie noi soluții și să furnizeze servicii mai bune.
Dimensiunea majoră a istoriei poporului nostru sunt vechimea ei de patru milenii și
statornicia sa între aceleași hotare, Munții Carpați și Balcani, apele Tisei, Dunării și Nistrului,
denumit spațiul Carpato-Danubiano-Pontic, chiar dacă admitem faptul că dacii trăiau în arcul
Carpaților, iar geții în zona extracarpatică, dar atât unii, cât și ceilalți, vorbeau aceeași limbă
și constituiau același popor.
Cu toate că este o problemă, ce poate fi îndelung controversată, datorită în principal,
legăturii între drepturile față de instituțiile statului, în funcție de tipul de stat existent, deși nu
sunt identice cu modul de împărțire în perioadele aferente istoriei României, nu se poate
identifica în totalitate cu acestea. Pornind de la această teorie economică și juridică, putem
face o scurtă evoluție a administrației.
Administrația monarhiei dacice, de la formarea statului dac, culminând cu perioada
regelui Burebista și Decebal, și până la cucerirea Daciei de către romani. Administrația
publică la geto-daci are în vârful piramidei regele, secondat de un vice- rege, care era marele
preot ca Deceneu, alături de Burebista și Vezinaș, alături de Decebal. Rolul marelui preot
consta în întărirea autorității regale, prin răspândirea și consolidarea sentimentului religios în
rândul populației, prin constrângerea pentru respectarea regulilor morale și obștești.
În exercitarea atribuțiilor sale, regele avea un consiliu din care făceau parte viceregele,
apropiați ai casei regale, membrii ai păturii nobiliare, bărbați de încredere, în exercitarea
atribuțiilor diplomatice, militare și politice. Astfel distingem alte categorii sociale: dregători
civili, ce asigurau stocul de provizii necesare garnizoanelor cetății în caz de război, dregători
militari, strângători de impozite, cavaleri, judecători, cler și căpetenii obști vicinale.
Administrația dualismului juridic în Dacia, provincie a Imperiului Roman- aplicarea
dreptului roman în Dacia, de către guvernatori, prevede acele norme de drept pentru cetățeni
romani rezidenți, latini și peregrini, din această provincie.
Astfel, organizarea Daciei s-a făcut sub formă tipică de provincie romană, totuși
dreptul roman s-a aplicat în mod diferențiat, concomitent cu dreptul autohton/ dreptul local,
geto-dac și cu Jus gentium, este un drept cutumiar aplicat de toate gentele în respectarea
motivată a standardelor de conduită internațională. Constituția din anul 224 preciza
necesitatea respectării în așezările urbane provinciale a obiceiurilor locale, cu condiția de a nu
contraveni dispozițiilor de ordine publică romană.
Administrația feudală, de la retragerea aureliană, până la formarea statelor române și
în care are loc procesul de formare a lus valachium, ce cuprinde vechiul drept cutumiar-
agrar, și perioada monarhiei, de la formarea statelor române și până la revoluția din 1821, în
care se desăvârșește dreptul cutumiar român și apar primele acte normative, în formă scrisă/
editabilă.
Existența obștilor în cadrul țărilor române, a determinat și menținerea normelor
tradiționale după care funcționau, întărite prin autoritatea aparatului politic, acestea devenind
în timp norme juridice, denumite la români „lege” cu înțeles de norme nescrise, provenind
din latinescul religio, ce însemna conștiinciozitate, simț al dreptului, obligație morală sau
datorie față de orice și a mai fost folosit mai ales în contexte seculare.
Hotărârea provine de la hotar, ceea ce dovedește că cele mai multe procese se
rezumau la fixarea/ stabilirea hotarului de la proprietatea moștenită de la înaintași. Dreptul
obișnuielnic era format dintr-un sistem de norme de conduită și conviețuire socială,
cuprinzând atât norme de drept public, privind organizarea societății și conducerea acesteia în
general, cât și norme de drept privat, privind proprietatea, moștenirea, familia.
Gruparea formațiunilor prestatare în diferite țări feudale unitare sub aspect politic si
juridic s-a realizat în jurul voievodului întemeietor, care a luat titlu de domn. În limba slavă,
voievod înseamnă conducător de oaste, s-a impus conceptul de domn, provenind din limba
latină care însemna stăpân al țării, în detrimentul celui de voievod, deși acesta din urmă era
puternic împământenit în spiritualitatea românească.
Drept dovadă este că în Transilvania acesta s-a păstrat încă multă vreme, deși regii
maghiari au încercat să impună pe cel de principe, iar domnii au continuat să-și spună multă
vreme tot voievozi și după constituirea Țărilor Române. Prin complexitatea sa, prin
importanța sa, domnia este instituția centrală a dreptului cutumiar.
Administrația modernă capitalistă , de la revoluțiile burgheze din 1821 și 1848, până
în anul 1947, un rol important în răspândirea relațiilor și noilor instituții capitaliste avându-l
Regulamentele Organice.
Începutul epocii moderne în țările moderne în țările române constă în progresele
realizate în plan economic și social în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și începutul
secolului al XIX-lea manifestat prin extinderea producției meșteșugărești și creșterea celei
manufacturiere, volumul sporit al schimbului de mărfuri pe piața internă și externă, prin
acumulări lente de capitaluri, printr-o accentuare a legăturilor dintre exploatările agricole de
diferite dimensiuni și piețe.
Administrația capitalistă este marcată de revoluția de la 1821 condusă de Tudor
Vladimirescu, a unor categorii sociale mijlocii pentru organizarea vieții economice, politice și
administrative, bazate pe idei de emancipare națională, pe o reformă agrară și electorală
respectiv pe modul de constituire organizare, și funcționare a comunelor și județelor. În
vremea lui Alexandru Ioan Cuza au fost elaborate: Codul civil, Codul Penal, Codul de
procedură civilă și Codul de procedură penală.
Administrația socialistă care cuprindea perioada 23 august 1944-22 decembrie 1989,
divizată: în etapa, 23 august 1944-30 decembrie 1947, caracterizată prin politica de stânga și
etapa 30 decembrie 1947-22 decembrie 1989, când în România a fost instaurată dictatura
totalitară de extremă stânga- dictatura comunistă.
Administrația de tranziție, de după 22 decembrie 1989 până la integrarea României în
UE la 01 ianuarie 2007. Constituția din 21 noiembrie 1991, revizuită prin aprobarea
referendumul din 18-19 octombrie 2003, ne precizează faptul că administrația publică din
unitățile administrativ teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei
locale și deconcentrării serviciilor publice.
Administrația europeană- sprijinul alocat reformelor din administrația publică prin
intermediul politicii de coeziune este corelat cu recomandările specifice fiecărei țări, cu
programele de ajustare economică și cu programele internaționale de reformă.
 Integrarea europeană este urmare a faptului că sistemul administrativ și juridic al
statelor membre sunt obligate să se adapteze exigențelor transpunerii și aplicării dreptului
comunitar. Creșterea conexiunilor dintre administrațiile naționale, regionale și locale, conferă
o importanță crescută unei analize referitoare la administrația publică. Serviciul public
european sunt legale prin similitudini și diferențe la nivelul structurii și al culturii
administrației publice.
Trăim într-o lume în care cetățeanul devine din ce în ce mai conștient de drepturile și
rolul său în societate, venite în completarea obligațiilor pe care statul așteaptă ca acesta să și
le îndeplinească.
Situația aceasta este un mod natural- generată de schimbările prin care trece
administrația publică din toate statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv România.
Implementarea și utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a serviciilor de e-guvernare
destinate cetățenilor și mediului de afaceri, completat cu mobilitatea oferită de echipamentele
moderne de comunicații electronice, duc utilizarea tehnologiilor și digitalizarea la un alt nivel
în cadrul comunităților din România și din întreaga lume.
Digitalizarea administrației publice reprezintă o condiție necesară a dezvoltării
economice și sociale a întregii societăți și de aliniere la standardele internaționale.
Economia și dezvoltarea sunt bazate pe mijloace electronice, iar neutilizarea
tehnologiei va deveni în curând o piedică în calea progresului și a performanței unei națiuni.
O oportunitate principală rezultată din inovarea în sectorul public este reprezentată de
îmbunătățirea calității și gamei de servicii oferite comunităților, fiind incluși aici cetățenii
individuali, grupuri sociale și întreprinderi.
În acest context, modernizarea administrației publice ar trebui să se concentreze pe
îmbunătățirea eficienței, eficacității și a vitezei de furnizare a serviciilor, precum și pe
realizarea de standarde ridicate de predictibilitate, fiabilitate și responsabilitate.
Dintre obiectivele e-guvernării amintim:
- Creșterea eficienței costurilor și rentabilitatea serviciilor publice furnizate
- Asigurarea accesului la informația oficială prin intermediul paginilor WEB în rețeaua
Internet;
- Optimizarea utilizării resurselor materiale și umane, precum și a timpului necesar
prestări serviciilor
- Prestarea serviciilor publice prin intermediul mijloacelor electronice pentru cetățeni și
mediul de afaceri;
- Îmbunătățirea relațiilor din sectorul public și cetățeni:
 - Simplificarea procedurilor administrative;
- Îmbunătățirea serviciilor publice;
- Dezvoltarea infrastructurii informaționale de stat;
- Creșterea nivelului de pregătire a angajaților publici în domeniul tehnologiilor
informaționale și de comunicații
- Întărirea capacității administrative;
- Consolidarea democrației și ameliorarea corupției;
- Restructurarea profundă la nivel central și local în scopul modernizării și digitalizării
instituționale;
- Cooperarea administrației cu societatea civilă în procesul decizional;
- Asigurarea transparenței actelor administrative;
- Creșterea calității serviciilor publice;
- Instituirea unui sistem modern, eficient, tehnologizat și transparent de guvernare.
Beneficiile utilizării serviciilor publice online sunt uriașe atât la nivelul administrației
publice cât, mai ales, la nivelul cetățenilor și mediului de afaceri.