CAPITOLUL I PIAŢA MUNCII.

CARACTERISTICI GENERALE
Munca – sursa tuturor bogăţiilor societăţii, sursa unică a avuţiei naţiunilor” Adam Smith
1.1Definiţia,particularităţile si funcţiile pieţii muncii .
Piaţa muncii este una din principalele componente ale economiei de piaţă alături de piaţa
bunurilor şi piaţa capitalului. Piaţa muncii se referă la forţa de muncă. În percepţia cotidiană
forţa de muncă are în vedere capacitatea unui om de a munci. Din perspectivă economică piaţa
muncii reprezintă una din componentele forţelor de producţie si(sau a forţei de muncă) se
întemeiază pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Nevoia de muncă este prezentă
pretutindeni, în orice societate dar pentru ca nevoia de muncă să fie considerată în categoria
cererii de muncă trebuie îndeplinită o condiţie remunerarea/salarizarea muncii.
Astfel piaţa muncii reprezintă spaţial economico-geografic unde se confrunta, la un moment
dat, cererea cu oferta de munca, se negociază angajarea lucrătorilor, mărimea salariului,
condiţiile de munca etc. Ea exprima si sistemul relaţiilor si al tranzacţiilor care permite
echilibrarea cererii si a ofertei de forţa de munca. Obiectul tranzacţiilor,pe aceasta piaţa,îl
formează forţa de munca, respectiv potenţialul sau capacitatea de munca a celor care se
angajează.
Prin urmare, piaţa muncii este o piaţa de sinestătătoare.Ea este influenţată de diversi factori
socio-economici, demografici,sociali.Cei mai importanţi dintre factorii de influenţă asupra pieţei
muncii sunt urmatorii:
1.progresul tehnic si productivitatea socială a muncii ;
2.procesele demografice si de emigrare-imigrare ;
3.caracteristicile culturale si comportamentale ale populaţiei ;
4.nivelul de educaţie si de calificare a forţei de munca ;
5.producţia si capitalul ;
6.condiţiile de muncă [11.pag 31].

In prezent piaţa muncii este în proces de formare, căci Republica Moldova se află încă în
procesul de tranziţie la economia de piaţă. Constituirea pieţii muncii nu presupune doar nişte
mecanisme de funcţionare stabilite de cadrul instituţional-legislativ şi mersul reformelor
economice, dar şi schimbarea comportamentului economic şi a mentalităţii [1.pag 11]. Aceşti
factori fac ca procesul de formare a pieţii muncii să fie unul de durată şi puţin mai complicat.
Schimbările, survenite după declararea independenţei la 27 august 1991, au condus la:

1
 • mărirea numărului şomerilor, persoanelor subocupate şi descurajate datorită
restructurării tuturor sectoarelor economiei,
• creşterea numărului salariaţilor în sectorul privat si descreşterea numărului celor ocupaţi în
sectorul de stat,
• trecerea de la locuri de munca stabile si mai prost remunerate la locuri de munca mai putin
stabile, insa mai bine platite,
• migraţia în masă a forţei de muncă [2.pag 13].
O altă schimbare, cauzată de tranziţie, este faptul că bărbaţii au fost afectaţi de şomaj intr-o
măsură mai mare decît femeile, deoarece au dispărut mai multe intreprinderi din sectoarele
dominate de bărbaţi, de exemplu industria grea. Totodată femeile tind sa aibă acces mai uşor la
noile activităţi create in sectorul serviciilor. Problema principală în Moldova este că locurile de
muncă vechi nu sunt înlocuite într-un ritm suficient de rapid cu locuri de muncă mai productive.
Decalajul considerabil între crearea şi lichidarea locurilor de muncă afectează negativ şanşele
angajaţilor de a trece de la o ocupare mai puţin productivă la o activitate mai productivă.
Factorul principal care determină rata lentă a creării locurilor de muncă costurile înalte pentru
lansarea unei afaceri în Moldova. Birocraţia, corupţia, impozitele înalte sunt alte motive pentru
activitatea antreprenorială redusă [3.pag 5].
O altă principală disfuncţionalitate a pieţii muncii e neconcordanţa între ceea ce oferă
sistemul de învăţămînt şi necesităţile şi cerinţele pieţii muncii. Aceasta este explicaţia, pe de o
parte, pentru surplusul de specialişti ( drept, economie, limbi străine) şi, pe de altă parte, pentru
insuficienţa altora ( cusătorese, zugravi-tencuitori, sudori, electricieni etc.). În aceste condiţii se
manifestă migraţia în mase a celor care nu se pot angaja, fiindcă sunt prea mulţi specialişti în
domeniul lor, dar şi a celor a căror lipsă se simte prin „deficitul” de pe piaţă. Una din problemele
pieţii muncii este productivitatea muncii scăzută, determinată de ponderea mare a populaţiei
ocupate în agricultură (40,5 %) şi salariile mici [4.pag 13-15].
În realitate e posibil ca şi la noi şomajul să ajung la aceleaşi valori, mai ales fi indcă
oamenii continuă să emigreze [5.pag53-54]. Aceasta nu ar însemna decît un decalaj mare dintre
şomajul oficial şi cel real, care are ritmuri galopante.
Piaţa muncii din Republica Moldova este o piaţă imperfectă, căci încă nu funcţionează după
principiile acesteia. Deşi s-au adoptat un şir de legi şi Codul muncii, s-a creat o infrastructură a
pieţii muncii, schimbările de pe piaţa muncii nu sunt decît cosmetice şi superficiale, atît timp cît
agenţii economici evită să activeze în baza noului cadru instituţional-legislativ şi să apeleze la
instituţiile respective [6.pag 15-17].Conform p.d) a legii 102/2003 angajatorii, în termen de 5
2
zile, trebuie să anunţe în scris agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă că au un post vacant.
De obicei, agenţii economici preferă să anunţe această instituţie doar în cazuri de strigentă
necesitate şi cînd locurile vacante nu sunt prea bine plătite. Deseori posturile bune şi decent
remunerate sunt ţinute în secret şi sunt ocupate de cei care au aflat de la rude, cunoştinţe sau din
alte surse neformale [7.pag 13].
Şomerii, care a fi potriviţi pentru posturile vacante, nu au accces la informaţie şi sunt
dezavantajaţi. Cei mai mulţi angajatori nu şi-au format un reflex condiţionat de a apela la
serviciile gratuite ale agenţiilor de ocupare a forţei de muncă sau serviciile plătite a agenţiilor de
recrutare. Agenţii economici folosesc alte metode de angajare care permit ca recrutarea să nu
aibă costuri înalte.

În aceste condiţii populaţia nu este motivată să lucreze acasă cu nişte salarii foarte mici, care
nu le acoperă necesităţile de bază şi nu le asigură un trai decent. Forţa de muncă preferă să plece
pe alte pieţi ale muncii. O altă tendinţă de pe piaţa muncii este existenţa unui segment
semnificativ a persoanelor ocupate în economia informală şi tenebră. Din motiv că oferta forţei
de muncă depăşeşte cererea de forţă de muncă, mulţi indivizi acceptă să lucreze fără contract de
muncă şi ca relaţia lor de muncă să nu fi e subiect al legislaţiei de muncă, de impozitare a
venitului. Totodată ei renunţă la protecţia socială şi la anumite beneficii (preaviz în caz de
concediere, indemnizaţii în caz de concediere, concediu anual plătit, concediu medical).
Deşi recunoscută pînă acum ca cea mai „eficientă” metodă de angajare în cîmpul muncii –
relaţiile de cumetrism şi cunoştinţele se observă o tendinţă de mărire a numărului posturilor
pentru care angajarea se face în baza unui concurs: se depune un CV, se merge la interviu şi se
dau testări.
Particularitaţile pieţei forţei de muncă în raport cu celelalte pieţe:
a) un grad înalt de rigiditate şi de sensibilate care condiţionează atît echilibrul economic, cît şi cel
social-politic;
b) este o piaţă mai complexă organizată şi reglementată în raport cu celelalte piete;
c) un grad mai ridicat de imperfecţiune din punctul de vedere al concurenţei în raport cu alte forme
de piaţă

Piaţa muncii trebuie privită într-o dublă ipostază:

a) ca o entitate închisă,ca un subsistem al economiei de piaţă în care mecanismele proprii si
anume cererea si oferta de muncă se ajustează

3
 b) ca un sistem deschis cu întrări si iesiri,cu legături complexe cu toate celelalte sub sisteme
sociale.
Funcţiile pieţei forţei de muncă sunt:
a) oferă posibilitatea satisfacerii nevoii de muncă prin confruntarea deţinătorilor de capital şi
posesorilor forţei de muncă;
b) asigurarea alocării eficiente a rezultatelor de muncă ale fiecărei ţări pe sectoare, ramuri,
subramuri, întreprinderi, profesii, teritorii, în concordanţă cu volumul, structura şi dinamica
cererii de forţă de muncă;
c) concură la procesul de unire şi combinare a forţei de muncă cu bunurile de productie;
d) influentează formarea şi repartizarea veniturilor;
e) furnizează informaţii pentru orientarea profesională, recalificarea şi reintegrarea forţei de
muncă;
f) echilibrează dinamica dintre cererea şi oferta de muncă, ce are impact asupra pieţei
capitalului, influenţează raelizarea investiţiilor şi piaţa bunurilor materiale şi serviciilor [2.pag
6].

1.2.Cererea forţei de muncă.

Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat
intr-o economie de piaţă. Ea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de muncă.
Satisfacerea nevoii de munca se realizează pe seama utilizarii disponibilităţilor de munca
existente in societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populatia apta de munca
a ţării respective, in perioada data.
4
 Cererea de muncă se mai concretizează în diverse stimulente ca să activeze indivizii pentru a
se ajunge la productivitatea aşteptată [6.pag 27].

Cererea de muncă reflectă volumul şi structura angajaţilor pe profesii şi niveluri de calificare

şi totodată relaţiile ce derivă din cele două. Ea este complexă, deoarece are aspecte calitative,
cantitative şi structurale [14.pag 17-18].
Există mai mulţi factori care participă la formarea cererii pe piaţa muncii şi care apoi
determină creşterea sau reducerea ei:
• mărimea capitalului şi volumul investiţiilor care se fac în sfera productivă
• nivelul înzestrării tehnice şi cu tehnologii informaţionale a întreprinderilor, care pot
cauza substituirea factorului uman cu cel tehnic
• preţul bunurilor care sunt produse cu utilizarea factorului uman şi volumul consumului
acestora. Consumul produselor naţionale poate fi multiplicator pentru producţia din ţară şi
pentru numărul de locuri de muncă.
• aşteptările antreprenorului cu privire la mersul afacerilor.
Reformele economice după 1990 au adus cu sine privatizarea, restructurarea multor
întreprinderi, precum şi lichidarea celor nerentabile şi neprofitabile. Drept rezultat s-a redus
numărul locurilor de muncă şi a crescut rata şomajului. Reformele economice au determinat
scăderea motivării pentru a munci ca urmare a unui salariu prost şi care de cele mai multe ori nu
acoperă coşul de consum şi minimul de existenţă, utilizarea ineficientă a potenţialului
intelectual şi calificativ al angajaţilor [7.pag 34].
În 2009 numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă,
însă orele efectiv lucrate în toate activităţile în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub
40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de
92,7 mii, ceea ce reprezintă 7,8% din totalul persoanelor ocupate. În trimestrul III al anului 2010
numărul persoanelor subocupate s-a situat la nivelul de 113,3 mii, sau 9,2% din totalul
persoanelor ocupate [10.pag 25].
Criza economică a condus şi la o intensificare puternică a şomajului. Astfel, numărul
şomerilor conform BIM în 2009 a fost de circa 81 mii, fiind în creştere cu 30,7 mii faţă de anul
precedent. Şomajul afectează în proporţie mai mare bărbaţii - 62,7% şi persoanele din mediul
urban – 58,6%. Rata şomajului (proporţia şomerilor BIM în populaţia activă) la nivel de ţară a
înregistrat valoarea de 6,4%, fiind în creştere cu 2,4 p.p. faţă de anul precedent. S-au înregistrat

5
disparităţi semnificative între rata şomajului la bărbaţi – 7,8% şi la femei – 4,9%; în mediul
urban – 8,0% faţă de mediul rural - 5,0% (graficul 1) [ 59.BNS].

Graficul 1. Evoluţia ratei şomajului pe medii, 2003-2009, %

14

12 12,2 11,9
11,2
10
9,2
8 7,9 8,1 8
7,3 7,4
6,9
6,4
6 5,8 5,5
5 5,1 5
4,5
4 4 4
3,6
2,7
2

0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009

total urban rural

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Anul 2010 nu a adus anumite semne de îmbunătăţire a situaţiei la capitolul şomaj care
înregistrează tendinţe stabile de creştere. Astfel, numărul şomerilor conform metodologiei BIM
în trimestrul II 2010 a marcat 94,5 mii, fiind cu 11,7 mii mai mare faţă de trimestrul II 2009, pe
când rata şomajului a înregistrat valoarea de 7,0%, fiind mai ridicată faţă de trimestrul II anul
2009 (6,1%).
Reducerea principalilor indicatori ocupaţionali are loc concomitent cu creşterea numărului
populaţiei inactive în vârstă aptă de muncă. Populaţia inactivă de 15 ani şi peste în 2009 a
constituit 1032,5 mii persoane sau 57,2% din totalul populaţiei de aceeaşi categorie de vârstă,
fiind mai mare (+1,5%) faţă de nivelul anului precedent. Din acestea 551,9 mii erau femei, iar
480,6 mii persoane de sex masculin. În trimestrul 2 al anului 2010 populaţia inactivă a crescut cu
18,3 mii persoane comparativ cu aceiaşi perioadă a anului precedent. Prin urmare, se poate
conchide că utilizarea ineficientă a potenţialului uman din republică este evidentă.
În ceea ce privesc persoanele declarate plecate peste hotarele ţări la lucru sau în căutare de
lucru, acestea au constituit circa 295 mii persoane, ceea ce constituie 17,4% în populaţia inactivă
de 15 ani şi peste. Circa două treimi din acestea au fost bărbaţi. Persoanelor plecate din
localităţile rurale le-a revenit 69,7%. În 2010 numărul persoanelor declarate plecate peste
hotarele ţări la lucru sau în căutare de lucru a înregistrat o anumită creştere cifrându-se la nivelul
de 311,6 mii persoane în trimestrul II şi, respectiv, 329,1 mii în trimestrul III al anului 2010.
6
 Ponderea persoanelor descurajate în a mai căuta un loc de muncă a constituit 1,8% în
populaţia inactivă de 15 ani şi peste, numărul acestora mărindu-se cu 12 mii faţă de anul 2008. În
trimestrul III al anului 2010 persoanele descurajate în a-şi găsi un loc de lucru dorit au constituit
circa 20,1 mii.
Astfel, din cele prezentate mai sus, precum şi a evoluţiilor aşteptate din economia naţională se
poate conchide că o eventuală ameliorare a situaţiei pe piaţa muncii nu se aşteaptă nici în anul
2011. Iar intensificarea şomajului ar condiţiona eforturi suplimentare pentru serviciul de plasare
în câmpul muncii din Republica Moldova în realizarea funcţiilor sale (tabelul 2) [15.pag 25].

Tabelul 2. Şomeri implicaţi în programe 2008 - 2010

Şomeri Şomeri Şomeri Şomeri

Anul, Înregistraţi plasaţi în antrenaţi la instruiţi

Trimest cîmpul lucrări publice profesional

muncii
Anul 46230 22185 2800 4275
2008
tr.I 15198 5433 1366 1366
tr.IV 10520 5311 965 4367
Anul 79241 17001 2478 4453
2009
tr.I 28145 4140 752 1479
tr.IV 17736 4547 262 612
Anul 80000 14866 2044 2389
2010
tr.I 29663 3131 458 938
tr. IV 16335 4105 447 286

Prognoza Vor apela Vor fi Vor fi Vor fi

, 2011 57700 plasaţi antrenaţi instruiţi
15012 1680 2130
Sursa: ANOFM

Întru diminuarea efectelor şomajului şi sporirea posibilităţilor de ocupare a forţei de muncă

şomerii sunt antrenaţi la lucrări publice şi cursuri de formare profesională. Numărul persoanelor
care au absolvit cursurile de formare profesională s-a diminuat de la 4616 persoane în 2007 pănă

7
la 2295 persoane în 2010, corespunzător micşorînd şi cheltuielile preconizate pentru formarea
profesională.
Grupul ocupaţional analiza căruia actualmente prezintă interes deosebit în promovarea
politicilor pe piaţa muncii din Republica Moldova sunt tinerii. Tinerii pe piaţa muncii reprezintă
persoanele în vârstă de 15-24 de ani sau 15-29 ani. Acest grup ocupaţional este prezent pe piaţa
muncii destul de modest. Tradiţional, în ţările cu economie de piaţă persoanele din categoria dată
de vârstă sunt preocupate mai mult de alte activităţi, mai utile din punctul lor de vedere, decât
prestarea serviciilor de muncă. Acest fapt este explicat, în primul rând, de calificarea joasă şi
experienţa de muncă insuficientă de care dispun tinerii, care le asigură, respectiv, un salariu
destul de jos. Din acest considerent, tinerii sunt predispuşi să se preocupe mai mult de procesul
de investire în capitalul lor uman, care, în perspectivă, pot să le aducă câştiguri cu mult mai mari,
decât de veniturile salariale obţinute în prezent în urma prestării serviciilor de muncă.

În analiza şomajului tineretului destul de relevantă este şi distribuţia acestuia în funcţie de

nivelul de instruire. Problema integrării profesionale este caracteristică pentru toţi tinerii,
indiferent de sex, mediu de reşedinţă, nivel de studiu sau specialitate. Cu toate acestea, se
observă că gradul de vulnerabilitate este mai mare, în special, pentru acei tineri, ai căror nivel de
studii este mai inferior. Astfel, în 2010 cea mai mare concentrare a şomerilor a fost specifică
pentru tinerii cu studii gimnaziale – 8,5 mii persoane sau 30,6% din totalul şomerilor tineri, din
care 2,8 mii persoane erau din mediul urban, 5,8 mii respectiv, din mediul rural. Prin urmare, se
poate constata că nivelul de instruire are o influenţă destul de mare asupra diminuării şomajului.
Persoanele tinere cu un nivel de studii mai înalt îşi găsesc un loc de muncă mai repede şi se
integrează profesional mai uşor. Totodată, în prezent, se înregistrează şi un nivel înalt al
şomajului şi printre tinerii cu studii superioare – 6,2 mii persoane sau 22,3% din totalul şomerilor
tineri, fapt determinat de nemulţumirea persoanelor tinere date de locurile de muncă, precum şi
salariile oferite. Reieşind din acestea, şomajul în rândurile tineretului este într-adevăr o problemă
stringentă care necesită măsuri speciale de politică de ocupare (tabelul 3).

Tabelul 3. Şomeri tineri (15-29 ani) pe sexe, medii şi nivel de instruire, în anul 2010, mii
persoane
Total Bărbaţi Femei Urban Rural

Total 27,8 17,0 10,8 15,3 12,5

8
 Superior 6,2 2,9 3,3 4,8 1,4

Mediu de 1,6 0,9 0,7 1,0 0,6

specialitate
Secundar 5,3 3,9 1,4 3,4 2,0
profesional
Liceal, mediu 5,6 3,4 2,2 3,2 2,4
general
Gimnazial 8,5 5,5 3,0 2,8 5,8

Primar sau fără 0,5 0,4 0,1 0,0 0,4

şcoală
Sursa: BNS.

Asupra nivelului şomajului o mare influenţă are şi experienţa de muncă. Se constată, că

persoanele şomere care nu au lucrat niciodată au o pondere destul de impunătoare în totalul
şomerilor tineri. Acest fapt este determinat, pe de o parte, de nedorinţa unei părţi din angajatori
de a angaja persoane fără experienţă de muncă, iar pe de altă parte, de lipsa unor capacităţi
profesionale ce le-ar permite acestor şomeri de a-şi găsi un loc de muncă. Astfel, în 2007
numărul şomerilor tineri care nu au lucrat niciodată a constituit 10,9 mii persoane sau 39,2% din
totalul şomerilor tineri (tabelul 4).

Tabelul 4. Şomeri BIM tineri (15-29 ani) după experienţa de muncă, în anul 2010 mii
persoane

Total Bărbaţi Femei Urban Rural

Total 27,8 17,0 10,8 15,3 12,5

Şomeri care nu au
lucrat niciodată 10,9 6,9 4,0 7,4 3,5

Şomeri care au lucrat

înainte 16,8 10,1 6,7 7,8 9,0

Sursa: BNS
9
 Şomajul tineretului este un fenomen caracteristic tuturor ţărilor cu economie de piaţă. Iar
soluţionarea problemei date depinde, în mare măsură, de calitatea politicilor de ocupare a forţei
de muncă. Prin urmare, odată cu consolidarea raporturilor de piaţă în Republica Moldova,
şomajul în rândul tineretului se va afla tot mai insistent în vizorul instituţiilor guvernamentale
care promovează politici pe piaţa muncii.
Femeile şi bărbaţii pe piaţa muncii din Republica Moldova. De regulă, femeile se integrează
pe piaţa muncii din Republica Moldova mai uşor decât bărbaţii. Acest lucru este confirmat de
numărul mai mic de şomeri în rândul femeilor decât cel al bărbaţilor. Situaţia dată poate fi
explicată prin faptul că, pe de o parte, locuri de muncă considerate feminine disponibile sunt mai
multe decât locuri de muncă considerate masculine disponibile, iar pe de altă parte, scopurile
femeilor şi a bărbaţilor pe piaţa muncii sunt, într-un fel, diferite. Dacă bărbaţii, tind să-şi
găsească un loc de muncă mai bine remunerat, femeile tind să-şi găsească un loc de muncă mai
sigur şi stabil. În virtutea rolului lor social de cap şi susţinător al familiei, bărbaţii sunt
responsabili de asigurarea unui trai decent familiei sale, deseori ignorând necesitatea de investire
în propria persoană, pe când femeile, mai degrabă, tind să se realizeze profesional şi personal.
Aceste comportamente sunt determinate şi de conjunctura pieţei muncii din republică în care
locurile de muncă necalificate care necesită un efort fizic impunător sunt mai bine remunerate
decât locurile de muncă care necesită aptitudini intelectuale. Anume din acest considerent şi
calitatea forţei de muncă feminină este mai superioară decât cea a bărbaţilor, calitate care pe
piaţa muncii din republică nu poate asigura şi o remunerare mai superioară.

Reieşind din cele expuse mai sus, doar 14,3 mii din totalul şomerilor ar accepta un loc de
muncă în orice condiţii, din care 73,4% sunt bărbaţi şi 26,6%, respectiv, femei. Totodată trebuie
menţionat faptul că motivele principale de refuz al locului de muncă propus de agenţiile de
ocupare diferă în funcţie de sex. Astfel, dacă pentru bărbaţi motivul principal de refuz al locului
de muncă sunt câştigurile mici oferite, motiv pentru care au optat 65% din totalul şomerilor,
atunci pentru femei motivul principal de refuz este schimbarea domiciliului, pentru care au optat
51,7% din totalul şomerilor.(tabelul 5).

Tabelul 5.Şomeri ,după motivele care l-ar determina să refuze un loc de muncă în anul 2010
mii persoane

motivul de refuz al unui loc Total Bărbaţi Femei

de muncă
10
 (mii % %
persoane)

TOTAL 99,9 61,8 38,2

Ar accepta in orice condiţii 14,3 73,4 26,6

Ar refuza un loc de muncă 85,6 59,8 40,2

Motivele:

- schimbarea domiciliului 14,7 48,3 51,7

- lipsa unui contract de 4,7 61,7 38,3

angajare

- câştiguri mai mici 41,8 65,3 34,7

- condiţii nefavorabile de 7,2 62,5 37,5

muncă

- alte motive 17,2 54,7 45,3

Femeile la general,în plan internaţional,într-o masură mai mare sunt afectate de şomaj decît
bărbaţii.Pentru Republica Moldova aspectul de gen al şomajului se manifestă invers,fiind mai
mare la bărbaţi.

11
 1.3.Oferta fortei de munca.
Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii
salariale. Avand in vedere faptul ca factorul uman, determinant in piata muncii, este unul
complex, iar omul, ca si parte a societatii, este nu doar o „masina de lucru”, ci si o fiinta cu
nevoi complexe de cunoastere, afirmare si apartenenta in societate, se poate observa ca oferta
de munca se formeaza intr-un timp indelungat, are o mobilitate redusa, este neomogena si, cel
mai important, nu se manifesta in intregime dupa principiile economiei de piata [8.pag31].
Oferta de muncă în ansamblul său se formează în decursul unui timp îndelungat în care creşte şi
se instruieşte fiecare generaţie de oameni pînă la vîrsta la care se poate,angaja[9.pag,27].
Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează dintr-o
localitate în alta şi nu-şi schimbă cu uşurinţă munca, ci sunt ataşaţi mediului economico-social,
chiar dacă nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă depinde de vîrstă, sex,
starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc, aspecte care nu sunt neapărat de natură
economică;
Oferta de forţă de muncă are caracter relativ rigid [22.pag 22].

Referindu-ne la evoluţia proceselor din economia naţională, se poate constata că în ultimii ani
republica a înregistrat o creştere economică durabilă, rata de creştere fiind în medie de circa 6%.
Cu toate acestea în anul 2009 economia Republicii Moldova a fost afectată de efectele crizei
financiare mondiale care, pe lângă declinul de 6,5% pe care l-a generat, a paralizat activitatea din
mai multe ramuri ale economiei, înrăutăţind astfel, şi indicatorii ocupării forţei de muncă.
Totodată, în anul 2010 situaţia din economie se redresează. Astfel, pentru prima jumătate a
anului s-a înregistrat o creştere economică de circa 5,6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului
precedent, iar experţii FMI şi ai altor organisme internaţionale prognozează menţinerea acestei
creşteri până la sfârşitul anului şi o creştere de circa 4 % pentru anul viitor [11.pag 29].

12
 Graficul 2. Structura populaţiei ocupate în funcţie de domeniu de activitate, %

Analizând distribuţia populaţiei ocupate pe domenii de activitate, se constată că ponderea

celor ocupaţi în agricultură marchează o tendinţă durabilă de descreştere de la 51% în 2001 până
la 28,2% în 2009. Din cauza efectelor crizei numărul persoanelor ocupate în acest sector a scăzut
în 2009 cu 55 mii (-14,1%) comparativ cu anul precedent. Din ei jumătate au lucrat în
gospodăriile auxiliare proprii. În comparaţie cu anul precedent numărul celor care au lucrat în
gospodăriile auxiliare proprii a scăzut cu 11,1% (graficul 2).
În anul 2010 schimbări structurale semnificative în ocuparea populaţiei din sectorul agricol nu
s-au observat. Astfel, în trimestrul III al anului 2010 în sectorul agricol au activat 384,6 mii
persoane (31,3% din totalul persoanelor ocupate). Se observă o creştere a ponderii celor ocupaţi
în agricultură graţie diminuării numărului celor ocupaţi în alte domenii economice [37.pag 47].
Numărul persoanelor ocupate în sectorul non-agricol în 2009 a constituit 850,7 mii persoane,
înregistrând o scădere cu 1,4% faţă de anul 2008. Diminuări au fost înregistrate în industrie şi
construcţii, în timp ce în servicii - o creştere nesemnificativă. Ponderea celor ocupaţi în industrie
a constituit 13,1%, în construcţii - 6,2% rămânând la acelaşi nivel al anului 2008.

13
 Evoluţia proceselor economice din 2010 şi-au lăsat amprenta şi asupra schimbărilor
structurale din cadrul populaţiei ocupate în sectorul non-agricol.
Astfel, în trimestrul II 2010 au fost înregistrate reduceri de personal în mărime de 20 mii
persoane sau cu 2.3% mai puţin faţă de trimestrul II 2009. Reduceri ale nivelului ocupării au
avut loc în industrie şi în servicii, respectiv cu 4,7 şi 2,5 p.p faţă de nivelul anului precedent.
Totodată în construcţii nivelul ocupării a înregistrat o anumită creştere – 103,1% faţă de anul
precedent.
În trimestrul 3 al anului 2010 în activităţile non-agricole numărul persoanelor ocupate a
fost 843,9 mii. Ponderea persoanelor ocupate în industrie a constituit 12,1% şi în construcţii,
respectiv, 7,2%. Fiecare a doua persoană ocupată (49,4%) a activat în sectorul servicii [40.pag
52].
În ceea ce priveşte distribuţia persoanelor ocupate în funcţie de forma de proprietate, se
constată că în 2009 - 67% au fost ocupate în unităţi economice private şi 27,8% în organizaţii cu
forma de proprietate publică.
Referindu-ne la calitatea ocupării se constată că în sectorul informal (care scapă înregistrărilor
oficiale şi angajează unul sau mai mulţi muncitori fără baze contractuale) au lucrat 11,7% din
totalul persoanelor ocupate în economie, iar 30,0% au avut un loc de muncă informal. Din
numărul persoanelor ocupate informal salariaţii au alcătuit 29,3%, totodată circa 12,4% din
totalul salariaţilor aveau un loc de muncă informal. În trimestrul III al anului 2010 în sectorul
informal au lucrat 14,7% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar 33,7% au avut un loc
de muncă informal [43.pag 33].
În 2009 numărul persoanelor subocupate (adică acelor persoane care au avut un loc de muncă,
însă orele efectiv lucrate în toate activităţile în total în timpul perioadei de referinţă au fost sub
40 ore pe săptămână, totodată doreau şi au fost disponibile să lucreze ore suplimentare) a fost de
92,7 mii, ceea ce reprezintă 7,8% din totalul persoanelor ocupate. În trimestrul III al anului 2010
numărul persoanelor subocupate s-a situat la nivelul de 113,3 mii, sau 9,2% din totalul
persoanelor ocupate.
In anul 2011 va creşte numărul locurilor de muncă vacante. adica 15 mii de şomeri vor fi plasaţi
în câmpul muncii în acest an iar peste două mii vor fi instruiţi profesional. Numărul şomerilor
instruiţi în anul curent va creşte astfel cu 186 iar a celor angajaţi – cu 146. Şi asta datorită
faptului că agenţii economici, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea forţei de Muncă
(ANOFM) au creat mai multe locuri de muncă decât au lichidat.

14
 După ce recesiunea a afectat majoritatea ramurilor economiei naţionale, o parte din agenţii
economici din sfera de producţie au falimentat, iar alţii, în special cei de pe segmentul de servicii
au redus numărul de angajaţi şi au trecut în mare parte la plata salariului în plic. Drept urmare o
parte din angajaţii rămaşi sau au renunţat la job sau au luat calea pribegiei.

Tendinţele modeste de redresare a economiei din republică din anul curent au avut o influenţă
benefică şi asupra procesului de creare/ lichidare a locurilor de muncă. Astfel, majoritatea
unităţilor economice au declarat un număr mai mare de locuri de muncă create decât lichidate.
Cea mai mare diferenţă pozitivă dintre locurile de muncă create şi lichidate se observă în
unităţile economice chestionate din industrie – 5784 locuri de muncă. Alte ramuri în care această
diferenţă este relativ mare sunt agricultura - 848 locuri de muncă, comerţul cu ridicata şi
amănuntul – 867 locuri de muncă, construcţiile – 307 locuri de muncă. Totodată, în astfel de
domenii de activitate ca activităţile financiare, învăţământul, industria extractivă procesul de
creare şi lichidare a locurilor de muncă a fost extrem de neînsemnat (graficul 2).

Graficul 2. Crearea şi lichidarea locurilor de muncă de către unităţile economice

În localităţile rurale unica opţiune pentru cei ce vor să se angajeze în câmpul muncii rămâne a
fi doar agricultura. În 2011 cele mai multe locuri de muncă, 6051, vor fi create în industria
prelucrătoare. În agricultură sunt libere 1501 locuri iar în comerţ – 1295. Cei din construcţii vor

15
putea opta pentru 406 locuri, iar cei din transporturi şi comunicaţii pentru 366 de posturi
vacante.
În localităţile rurale unica opţiune pentru cei ce vor să se angajeze în câmpul muncii rămâne a fi
doar agricultura. Crearea noilor locuri duce inevitabil şi la un deficit al forţei de muncă. Această
situaţie este provocată de diferenţa structurii cererii şi a ofertei forţei de muncă precum şi de
informarea insuficientă a celor interesaţi despre existenţa locurilor vacante. Totodată şi distanţa
prea mare de la domiciliul candidatului până la unitatea economică, care oferă locul de muncă
este deseori un factor care împiedică angajarea.

Mai multe întreprinderi îşi planifică crearea noilor locuri de muncă pentru anul 2011 astfel, încât
totalitatea locurilor de muncă preconizate a fi create de către întreprinderile constituie 10467
locuri. Cele mai multe locuri de muncă se aşteaptă a fi create în industria de prelucrare

– 6051 locuri, în agricultură – 1501 locuri, în comerţ – 1295 locuri, construcţii – 406 locuri,
transporturi şi comunicaţii – 366 locuri. Trebuie menţionat faptul ca aşteptările privind numărul
locurilor de muncă create în anul viitor de către unităţile economice din ramurile menţionate mai
sus depăşeşte numărul locurilor de muncă create declarate în anul curent (graficul 3).

Graficul 3. Crearea noilor locuri de muncă

16
 Dacă ţinem cont de niveluri de instruire al celor neangajaţi în câmpul muncii, anul trecut,
38% din numărul total al şomerilor înregistraţi constituiau persoane cu studii primare şi
gimnaziale iar 24% erau persoane cu studii secundar profesionale. 22% din şomeri aveau studii
liceale şi medii de cultură generală, 8% aveau studii superioare iar alte 8% – studii medii
speciale. Din această statistică reiese că persoanele cu un nivel educaţional mai înalt apelează
mai rar la agenţia de ocupare a forţei de muncă, ele posedând un grad mai înalt de capacitate de a
se angaja în câmpul muncii.

Oportunităţile de angajare:

- apelarea la agenţiile de stat pentru ocuparea forţei de muncă

- apelarea la agenţiile private de ocupare

- anunţuri în presă

- contactarea directă a patronilor

- studierea panourilor informative amplasate la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de

muncă

- prin mass-media;

- accesarea site-lor din Internet ca:

• www.anofm.md

• www.jobmarket.gov.md

• www.joblist.md

• www.moldovajob.com

Analiza cerinţelor şi necesităţilor pieţii forţei de muncă în baza presei periodice

17
 Cererea pieţii muncii, reflectată de presa periodică, excluzînd ziarele de publicitate, este una
foarte săracă şi structura ofertelor este puţin variată.Se observă o tendinţă de specializare a presei
periodice în publicarea anunţurilor pentru ocuparea posturilor acordate de organizaţii şi
proiecte internaţionale (Banca Mondială, Tacis, OSCE, PNUD, Unicef, USAID etc.) şi
companii străine.Cerinţele acestor instituţii sunt foarte mari.Ele presupun pe lîngă studii
superioare în domeniul economiei, finanţelor, ştiinţelor politice, business şi administrare,
inginerie etc. în depedenţă de organizaţie şi proiect, posedarea la perfecţie a limbii engleze, o
listă întreagă de cunoştinţe, capacităţi şi abilităţi.De obicei anunţurile plasate sunt in limba
engleză şi prezintă scopurile proiectului, responsabilităţile, obiectivele pe care candidatul ar
trebui să le realizeze [29.pag 51].În toate anunţurile este obligatorie o experienţă în domeniu de
3-5 ani şi ar reprezenta un avantaj o colaborare anterioară cu o organizaţie
internaţională.Concursul de angajare se face in baza CV-ului, scrisorii de intenţie şi ulterior a
interviului.Numărul locurilor, ca de altfel şi a celor care pot aplica pentru aceste posturi şi
îndeplinesc cerinţele, este foarte redus şi exclud absolvenţii din start datorită lipsei de experienţă
[65.pag 70]
„Bursa muncii” de pe internet
În ultimului ani a apărut şi a început să se dezvolte o „bursă a muncii” pe internet. Numărul
firmelor, care plasează locurile vacante pe portal-urile de acest profil şi a celor care apelează la
serviciile acestor siteuri, este în continuă creştere, deoarece numărul utilizatorilor de internet
sporeşte şi site-urile devin din ce în ce mai populare. Totuşi numărul celor care folosesc
internetul pentru a recruta personal sau pentru a-şi găsi de lucru este încă destul de mic, deoarece
accesul la internet este scump şi încă reprezintă un lux pentru unii agenţi economici şi cei care
se află în căutarea unui loc de muncă. În internetul moldovenesc, paginile-web cu cererea şi
oferta forţei de muncă pot fi numărate pe degete, datorită lipsei de resurse financiare destinate
acestui gen de bursă a muncii. Site-urile publică ofertele firmelor ce îşi doresc să angajeze noi
persoane, dar în acelaşi timp oferă posibilitatea de a afişa propriul CV [71.pag 23-24]
Oferta siteurilor este mai diversă decît cea a presei periodice şi decît a ANOFM. Cei cu
studii superioare îşi pot găsi mai uşor un serviciu utilizînd serviciile acordate de site-uri. La
publicarea anunţurilor pe site-uri apelează companii străine ca Compudava, băncile -Banca
Naţională a Moldovei, Mobiasbanca. Totodată se pot găsi solicitări şi pentru munci necalificate
şi munci calificate ( şoferi, paznici, specialişti în construcţii). Numărul acestora este mult mai
mic decît în „Makler”. Avantajul anunţurilor publicate pe site-uri este faptul că pentru

18
majoritatea posturilor se oferă o descriere a cunoştinţelor ce sunt necesare şi a condiţiilor ce
trebuiesc îndeplinite. Uneori se specifică şi salariul. Totodată poţi aplica online [72.pag 27].
Cerinţe faţă de angajaţi

Cerinţele înaintate de agenţii economici faţă de angajaţi pot fi grupate în trei categorii, în funcţie
de ponderea/importanţa acestora, după cum urmează:

cerinţe principale

profesionalism (48%)

disciplină (34%)

cerinţe secundare

responsabilitate (23%)onestitate (23%)

abilităţi de comunicare (21%)

cerinţe terţiare

dorinţa de a munci (17%)

experienţă în domeniu (16%)

studii de specialitate (15%)

Analiza corelată evidenţiază faptul că întreprinderile din mediul urban pun accent mai mare pe
abilităţile de comunicare şi onestitatea angajaţilor, iar întreprinderile din mediul rural mai des
solicită disciplina din partea personalului (ultima constatare este consistentă şi cu datele potrivit
cărora disciplina angajaţilor este o prioritate pentru întreprinderile ce prestează produse
agricole).

Revenind la principala cerinţă a angajatorilor faţă de angajaţi – profesionalismul – dorim să

accentuăm faptul că această cerinţă (evidentă de altfel) determină, la rândul ei, dificultatea
suplinirii locurilor de muncă vacante, în condiţiile în care sistemul actual de învăţământ, pe de o
parte, nu corespunde cerinţelor prezente ale pieţei forţei de muncă, şi, pe de altă parte, nu
“produce” specialişti cu nivel de calificare necesar

19
În acest context, datele studiului evidenţiază faptul că domeniile în care agenţii economici
solicită de cele mai dese ori calificarea candidaţilor la locuri de muncă vacante sunt resursele
umane (29%), vânzări & marketing (26%) şi contabilitate & finanţe (16%). Problema calificării
în domeniul resurselor umane este mai acută pentru întreprinderile din mediul rural (38%) şi
întreprinderile medii şi mari (55%).

Şi as vrea sa va prezint datele rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de
muncă vacante, în evidenţă la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) la
data de 15.03.2011 sunt înregistrate 4506 locuri vacante.

Tabelul 6. Situaţia locurilor de muncă vacante, disponibile în fiecare AOFM, este

următoarea:
AOFM Locuri AOFM Locuri
vacante vacante
Chişinău 1701 Taraclia 49
Bălţi 748 Dubăsari 48
Hînceşti 182 Criuleni 44
Orhei 168 Anenii Noi 43
Cahul 167 Soroca 43
Călăraşi 114 Cantemir 41
Străşeni 103 Leova 37
Basarabeasca 93 Ştefan-Vodă 28
Ungheni 92 Ialoveni 26
Şoldăneşti 83 Rîşcani 24
Floreşti 81 Glodeni 23
Sîngerei 78 Teleneşti 23
Cimişlia 70 Donduşeni 22
Căuşeni 68 Briceni 21
Ocniţa 65 Făleşti 20
UTA Găgăuzia 62 Drochia 15
Rezina 61 Edineţ 4
Nisporeni 59

La nivel naţional, pentru persoane cu studii superioare şi medii de specialitate sunt

oferite 1292 locuri de muncă. Un număr mai înalt de ofertă este pentru profesiile:
medic – 392 locuri
inginer – 42 locuri
manager − 31
programator – 20 locuri;
20
 Pentru persoane cu studii medii generale şi secundar profesionale, ANOFM oferă 3214
locuri de muncă. Principalele meserii pentru care sunt oferite locuri de muncă sunt:
cusătoreasă, cusător, croitor - 1462 locuri
asamblor – 665 locuri;
muncitor – 292 locuri (tabelul 6)

1.4.Aspecte institutionale ale Republii Moldova.

La etapa actuală în Republica Moldova în realizarea politicilor în domeniul ocupării forţei de
muncă sunt implicate următoarele instituţii:
 Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si Familiei;
 Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective;
 Patronatele şi sindicatele;
 Casa Naţională de Asigurări Sociale;
 Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca;
 Inspecţia Muncii;
 Autorităţile administraţiei publice locale;
 Angajatorii;
21
  Agenţiile private de ocupare a forţei de muncă;
 Organizaţiile non-guvernamentale;
 Organismele internaţionale.

Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei -este organul central de specialitate al

administraţiei publice, subordonat Guvernului.Ministerul este persoană juridică, dispune de
ştampilă cu Stema de Stat a Republicii Moldova şi cu denumirea sa.Pentru realizarea
obiectivelor politicii statului în domeniile de competenţă, în subordinea Ministerului
funcţionează organe centrale ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii.
Ministerul are următoarele
atribuţii:
1) elaborează şi promovează proiecte de acte normative în domeniul raporturilor de muncă,
retribuirii muncii, sănătăţii şi securităţii în muncă;
2) stabileşte relaţii de colaborare cu organele guvernamentale şi cu organizaţiile;
neguvernamentale din alte ţări privind soluţionarea problemelor muncii;
3) elaborează şi promovează proiecte de acte normative în domeniul ocupării forţei de
muncă;
4) analizează şi prognozează evoluţia pieţei forţei de muncă, elaborează strategii şi
programe naţionale de ocupare a forţei de muncă [57].

Comisia Naţională pentru Consultări şi Negocieri Colective- Consiliul se formează din

membri şi membri supleanţi ai Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective,
precum şi din experţi desemnaţi de către părţile Comisiei naţionale, ţinîndu-se cont de principiul
parităţii reprezentării părţilor.
Obiectivele activităţii Consiliului sînt:
a) examinarea problemelor ce ţin de prevenirea şi combaterea celor mai grave forme ale
muncii copilului;
b) propunerea măsurilor de combatere a celor mai grave forme ale muncii copilului;
c) monitorizarea şi evaluarea politicilor naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii celor
mai grave forme ale muncii copilului.
Consiliul are următoarele atribuţii:

22
 a) consultă Comisia naţională pentru consultări şi negocieri colective în problemele ce ţin de
prevenirea şi combaterea celor mai grave forme ale muncii copilului;
b) asigură o coordonare continuă a activităţilor promovate de Comisia naţională pentru
consultări şi negocieri colective şi Comitetul naţional director privind munca copilului în
domeniul prevenirii şi combaterii celor mai grave forme ale muncii copilului [59].

Casa Naţională de Asigurări Sociale- Casa Naţională, fiind o instituţie publică autonomă, de
nivel naţional, este persoană juridică care administrează şi gestionează sistemul public de
asigurări sociale în Republica Moldova.Casa Naţională îşi are sediul în municipiul
Chişinău.Atributiile Casei Nationale [58].
Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca- este organul central al serviciului
public desconcentrat de specialitate, in subordinea Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei cu statut de persoană juridică, abilitat în conformitate cu Legea nr.102-XV din 13
martie 2003 privind ocuparea forţei de munca si protecţia sociala a persoanelor aflate in căutarea
unui loc de munca.
Principalele obiective ale Agentiei Nationale sunt:
 Aplicarea strategiilor,institutionalezarea dialogului social in domeniul ocuparii fortei de
munca,formarii profesinale si protecţiei sociale a şomerilor;
 elaborarea pronosticurilor si programelor naţionale pentru ocuparea forţei de munca;
 prevenirea şomajului,imbunataţtirea structurii ocuparii forţei de munca pe ramuri
economice si geografice;
 aplicarea masurilor de protectie sociala a persoanelor neîcadrate în cîmpul muncii;
 asigurarea funcţionării sistemului unic informaţional al pieţei forţei de munca;
 informarea populaţiei despre cererea si oferta pieţei muncii [61].

Inspecţia Muncii- Inspecţia Muncii ca organ de control de stat îşi are începutul in anul 1992
prin formarea Departamentului Protecţiei Muncii pe lingă Ministerul Protecţiei Sociale si
Familiei al Republicii Moldova Inspectia muncii este organul al administraţiei publice centrale
ce exercita control de stat asupra respectarii actelor legislative si altor acte normative in
domeniul muncii la intreprinderi, institutii si organizatii, cu orice tip de proprietate si forma
juridica de organizare, la persoane fizice care angajeaza salariati, precum si in autoritatile
administraţiei publice centrale si locale, denumite in continuare angajatori [62].

23
 Confederaţia Naţională a Patronatului din Republica Moldova- este o organizaţie patronală,
neguvernamentală, independentă, necomercială şi apolitică.
A fost înfiinţată la 27 ianuarie 1996 prin liberul consimţămînt al membrilor fondatori [63].

Confederatia Nationala a Sindicatelor din Republica Moldova-Confederaţia Naţionala a

Sindicatelor din Moldova este un centru sindical naţional-interamural de tip confederativ, care
întruneşte pe principii benevole centre sindicale naţional-ramurale şi este independentă faţă de
autorităţile publice, de partide şi alte organizaţii social-politice, de asociaţii ale patronatelor şi
faţă de organizaţiile obşteşti, nu este supusă controlului lor şi nu li se subordonează [64].

Sistemului de învăţămînt asupra formării ofertei de muncă şi dezvoltării pieţii muncii

Sistemul de învăţămînt asigură piaţa muncii cu resursele umane necesare.
El formează tinerii pentru muncă şi viaţă,le dezvoltă aptitudinile şi-i pregăteşte profesional şi
moral. Datorită sistemului de învăţămînt o ţară poate să realizeze paşi galopanţi pe calea
progresului. Uneori însă învăţămîntul poate conduce la dezechilibre pe piaţa
muncii, pregătind prea mulţi specialişti într-un domeniu şi prea puţini în altele sau oferindu-i
specialişti prost calificaţi şi insuficient pregătiţi. Aşa s-a întimplat în ultimii zece ani în
Republica Moldova. În prezent se simt foarte bine aceste neconcordanţe pe piaţa muncii.
Deşi structura sistemului educaţional moldovenesc pare a fi una bună şi care ar asigura
economia naţională cu forţa de muncă,acesta nu funcţionează eficient. Pentru a putea ieşi pe pia-
ţa muncii e nevoie de a trece prin mai multe trepte ale învăţămîntului şi nici nu poţi avea
certitudinea că vei avea un serviciu bine plătit.
A) Învăţămîntul secundar professional
La nivelul învăţământului secundar profesional, la începutul anului de învăţământ 2008-
2009, activau 75 de instituţii, dintre care 2 licee profesionale, 50 şcoli profesionale şi 23 şcoli de
meserii. Dintre acestea, activează 2 instituţii nestatale (şcoli de meserii), în care îşi fac studiile
185 de persoane, sau 0,8% din numărul total de elevi.
Sistemul secundar profesional şi-a pierdut prestigiul în anii tranziţiei, are o imagine proastă în
ţară. Tinerii preferă să aplice pentru admiterea la instituţiile de învăţămînt mediu de specialitate
sau superior. Cu toate acestea, învăţămîntul profesional reprezintă o posibilitate reală de a ieşi
într-un timp scurt pe piaţa muncii cu o profesie într-adevăr cerută. Plus la acestea, persoanele cu
studii secundar profesionale sunt supuse unui risc mai mic de a deveni şomer decît cei care au
studii secundare incomplete.
24
Motivele din care reiese că instruirea profesională oferită nu corespunde cerinţelor angatorilor
sunt următoarele:
1. calificările oferite sunt prea înguste;
2. tinerii absolvenţi au instruire practică incompletă sau proastă, fiindcă atelierele sunt
dotate cu tehnică şi echipament învechit şi uzat;
3. şcolile profesionale nu cunosc prea bine procesul de muncă şi nici ultimele schimbări,
necesităţile şi cerinţele de pe piaţa muncii;
4. antreprenorii solicită ca angajaţii să mai posede capacităţi de comunicare, de lucru în
echipă, de a soluţiona probleme, de a lua decizii şi de a învăţa continuu. De fapt şcolile
profesionale sunt concepute pentru persoanele ce au mai mult abilităţi practice decît
teoretice.
Programul şcolar nu este adaptat la necesităţile şi realităţile pieţii muncii. Şcolilor le mai lipsesc
ateliere moderne în care să fi e instruiţi elevii.Multe din ocupaţiile învăţate în şcolile profesionale
ar putea servi ca o bază bună pentru deschiderea sau dezvoltarea unei afaceri. Şcolile de meserii
şi polivalente conţin în programul lor doar un curs scurt „ Bazele activităţii de antreprenor”. El a
fost introdus în curriculum în anul 1998 şi nu a fost niciodată modificat. Acest curs deja nu
mai corespunde realităţilor şi nu dezvoltă capacităţile şi abilităţile de întreprinzător.
Dezvoltarea abilităţilor şi capacităţilor de antreprenor
Rolul şcolilor profesionale şi al celor de meserii în dezvoltarea abilităţilor de antreprenor ar
creşte dacă:
• în programul şcolar s-ar introduce discipline ce ţin de business şi dezvoltarea lor;
• unele şcoli profesionale ar prelua locul incubatoarelor de afaceri, totodată oferind
servicii şi facilităţi antreprenorilor locali;
• şcolile ar avea profesori competenţi şi bine pregătiţi.

Implicarea antreprenorilor în dezvoltarea standardelor şi realizarea părţii practice a instruirii

Pentru a îndeplini aşteptările şi cerinţele angajatorilor trebuie ca aceştia să fie implicaţi direct
în stabilirea standardelor educaţionale. Programul şcolar poate fi elaborat în conformitate cu
necesităţile şi cerinţele pieţii, dacă existăo colaborare strînsă şi productivă între şcolile
profesionale şi întreprinderi. Şcolile trebuie să dezvolte contacte cu antreprenorii şi sistematic să
afle de ce angajaţi au nevoie, care sunt cerinţele pentru elevii lor, cum se descurcă absolvenţii
şcolii, etc. Ele ar realiza o analizăa pieţii locale şi necesităţile pieţii, le-ar putea trece în

25
programul şcolar la diferite discipline. În plus companiile ar trebui să ofere locuri pentru practica
elevilor, în baza unui contract încheiat între şcoală şi angajator. Practica ar putea sădureze citeva
ore, de 3 ori pe săptămî-nă, ca elevii să aibă şi cursuri practice. Ministerul Educaţiei poate semna
un acord cu Ministerul Economie, care ar incuraja şi ar sprijini acest lucru.

Prioritatea şcolilor rurale şi dezvoltarea acestora

Şcolile profesionale ar putea contribui la reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă
în zonele rurale. După privatizarea pămîntului mulţi s-au ales cu pămînt, dar fără a avea
cunoştinţele şi educaţia necesară pentru a transforma gospodăria într-o afacere profi tabilă. În
aceste condiţii mulţi au preferat să plece peste hotare, deoerece nu-şi puteau asigura minimul
necesar. Proprietarii de pămînt rămaşi acasă ar putea să lucreze pentru desfacerea produselor
agro-alimentare pe piaţa internă şi chiar pe cea externă, dacă vor îndeplini condiţiile de calitate
şi statul va sprijini agricultorii. Pentru realizarea acestui obiectiv e nevoie ca tinerii din sate să fi
e educaţi şi instruiţi în direcţia obţinerei abilităţilor pentru deschiderea şi dezvoltarea unei
microîntreprinderi. Desigur că nu toţi absolvenţii îşi vor deschide propria afacere, dar dacă dintr-
o promoţie 2-3 o vor face, va fi un pas înainte. Ceilalţi elevi se vor alege însă cu cunoştinţe de
mecanică, agricultură, horticulutură şi altele, pe care le vor aplica în cadrul acestor întreprinderi
agricole. Şcolile profesionale ar putea oferi şi cursuri de frizeri, cusători, bucă-tari etc., ce ţin de
sfera serviciilor şi vor contribui la dezvoltarea serviciilor din localităţilele rurale.

B) Învăţămîntul universitar
Conform datelor,reţeaua învăţămîntului superior cuprindea, la începutul anului de studii 2009-
2010- 33 unităţi, dintre care 19 instituţii de stat (cu 2 unităţi mai mult decât în anul de studii
precedent - au fost incluse Universitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Institutul de Ştiinţe
ale Educaţiei (studiile de masterat) şi 14 – nestatale.
Din totalul studenţilor înscrişi în învăţămîntul superior, 90256 de studenţi sau 82,1% erau
cuprinşi în instituţiile de stat, iar 19636 de studenţi, sau 17,9% în instituţiile private
Aderarea Moldovei la Procesul de la Bologna in anul 2005 au adus cu sine doar schimbări în
sistemul de învăţămînt superior,trecerea de la învăţămîntul universitar de 4 ani la 3 ani şi durata
masteratului a crescut de la 1-1,5 ani la 2 ani. Scopul acestei reforme ar fi de a da pieţii muncii
specialişti într-un timp mai scurt. Fiindcă procesul de la Bologna are abia un an de la
implementare nu se poate vorbi despre eficienţa sau in eficienţa acestuia.

26
Scăderea continuă şi stabilă a numărului de elevi din şcolile profesionale şi creşterea numărului
studenţilor se datorează lipsei unei politici comune a Ministerului Educaţiei şi a celui a
Economiei spre orientarea tinerilor în direcţia cerinţelor pieţii muncii, neinformării tinerilor
despre avantajul şi dezavantajul fiecărui sistem educaţional, inexistenţei unui plan dur de
înmatriculare la universităţi. Un alt motiv ar fi mentalitatea populaţiei,
care îşi visează copii mari bancheri şi avocaţi, nu acceptă faptul că copiilor le lipsesc capacităţile
şi aptitudinile necesare de a finisa liceul şi de a urma o facultate.
Studiile superioare cu o accesibilitate mare
În prezent oricine poate deveni student dacă are dorinţă şi posibilităţi financiare. Concursul la
facultatea nu e selectiv pentru cei care achită taxe. Nu contează dacă ai diplomă de BAC sau
ce medie ai avut în treapta superioară a învăţămîntului secundar. În condiţiile,
în care aproape toţi fac liceu sau şcoală medie, este firesc ca apoi să urmeze
o facultate.
Lipsa analizei capitalului uman şi pieţii muncii
Neconcordanţa dintre ceea ce pregăteşte sistemul de învăţămînt şi cerinţele pieţii muncii se
datorează lipsei unei analize sistematice a tuturor informaţiilor ce ţin de piaţa muncii şi sistemul
de pregătire profesională. Există date statistice privind numărul de absolvenţi a fiecărei trepte din
învăţămînt, însă nu există informaţie despre costurile de instruire pentru fi ecare treaptă, despre
calitatea serviciilor educaţionale oferite de fi ecare instituţie. Aceste informaţii sunt necesare
pentra a avea o imagine de ansamblu despre eficienţa fiecarui tip de învăţămînt.
Promovarea unui sistem naţional de analiză şi prognoză a pieţii muncii şi implicarea
întreprinderilor în acest proces
Ministerul Educaţiei şi Ministerul Economiei ar trebui să colaboreze între ele, dar şi cu agenţii
economici pentru a cunoaşte cu adevărat necesităţile pieţii muncii . Pentru a se realiza
analiza pieţii forţei de muncă ar trebui să se determine şi să prognozeze:
tendinţele demografice şi procesele de natură socială, politică, economică care le vor
influenţa
 numărul tinerilor care vor intra în următorii 2, 5, 10 ani pe piaţa muncii;
 numărul persoanelor care vor urma diferite trepte ale sistemului educaţional;
 capacităţile de absorbţie a pieţii muncii a absolvenţilor a diverselor instituţii.

27