Fişă de documentare- Hidrografia

EUROPA
Principalii factori care influenţează hidrografia sunt: relieful (care determină repartiţia apelor
curgătoare şi stătătoare) şi clima (care influenţează dimensiunile şi regimul hidrologic).
Componentele hidrografice ale Europei sunt:
1. Oceane şi mări:
- Oceanul Atlantic (în vest), Oceanul Arctic (în nord);
- Marea Norvegiei, Marea Nordului, Marea Baltică, Marea Barents (în nord), Marea Mediterană (în sud),
Marea Neagră (în SE).
2. Fluvii şi râuri:
Cel mai mare fluviu al Europei (lungime, bazin hidrografic, debit) este Volga.
Regimul de scurgere a râurilor(variaţia debitului) se modifică în cursul unui an în funcţie de climă şi relief,
existând:
• Tipul nordic: cuprinde fluvii a căror scurgere este redusă în sezonul rece (din cauza îngheţului) şi
prezintă debite mari la sfârşitul primăverii şi vara: Peciora, Dvina de Nord;
• Tipul vestic (atlantic): curpinde râuri a căror scurgere se caracterizează prin ape bogate tot timpul
anului: Loara, Sena, Tamisa;
• Tipul sudic (mediteranean): cuprinde râuri care prezintă scurgere bogată iarna şi debite reduse vara:
Rhon, Pad, Tibru;
• Tipul central – european: cuprinde râuri care se varsă în Marea Baltică sau Marea Neagră, ce se
caracterizează printr-un regim de scurgere complex, cu ape mari primăvara, viituri vara şi ape mici
toamna şi iarna: Dunărea, Vistula;
• Tipul est – european: cuprinde râuri care se varsă în Marea Caspică, ce se caracterizează printr-un
debit oscilant, foarte mic vara (din cauza climatului continental excesiv), dar şi iarna (din cauza
îngheţului): Volga;
3. Lacurile: Cel mai mare lac al Europei, ca suprafaţă, este Marea Caspică.După modul de formare,
lacurile Europei sunt: lacuri tectonice: Marea Caspică, Balaton (în Ungaria);lacuri glaciare: Ladoga,
Onega (în Rusia), Varern, Vattern (în Suedia), cât şi în zona montană: Garda, Como (în Italia); lacuri
vulcanice: în Masivul Central Francez, în Italia (Bolseno, Albano), în Islanda;lacuri carstice: în Alpii
Dinarici; lagune, limanuri: pe ţărmurile Mării Negre, Mării Baltice; lacuri hidroenergetice (de
acumulare): pe Volga (Samara), pe Dunăre (Porţile de Fier I), etc.

ROMÂNIA
I.RÂURILE INTERIOARE. Aparţin în proporţie de 98 % bazinului Dunării. Sunt dispuse concentric, pe
margini, şi radiar, în interior. Importanţă: transporturi, hidroenergie, irigaţii, piscicultură, alimentarea cu
apă a localităţilor, turism.
Sunt organizate, în funcţie de râul colector principal, în grupe hidrografice
1.Grupa hidrografică de nord şi vest cuprinde râuri colectate de Tisa:
- Someşul, format din Someşul Mare (cu izvoare în Grupa Nordică a Carpaţilor Orientali) şi Someşul Mic (cu
izvoare în Munţii Apuseni);
- Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb (izvorăsc din Munţii Apuseni);
- Mureşul este cel mai lung râu al tării, izvorăşte din Munţii Hăşmaşul Mare, cei mai importanţi afluenţi ai
săi sunt Târnava Mică şi Târnava Mare; Arieşul;
- Bega, izvorăşte din Munţii Poiana Ruscă, este singurul râu interior canalizat şi navigabil;
2.Grupa hidrografică de SV şi S cuprinde râuri colectate de Dunăre:
- Timişul, Bârzava, Caraş, Nera (izvorăsc din Munţii Banatului);
- Cerna, izvorăşte din Grupa Retezat – Godeanu;
- Jiul, se formează în Depresiunea Petroşani, din unirea Jiului de Est (cu izvoare în Grupa Parâng) cu Jiul de
Vest (cu izvoare în Grupa Retezat - Godeanu). Principalii săi afluenţi sunt: Motru şi Gilort;
- Oltul este cel mai lung râu al ţării, care are cursul integral pe teritoriul României. Izvorăşte din Munţii
Hăşmaşul Mare, străbate cele mai multe depresiuni, principalii săi afluenţi sunt: Cibin, Lotru, Topolog,
Olteţ;
- Vedea;
- Argeşul izvorăşte din Munţii Făgăraş; principalul său afluent este Dâmboviţa;
- Ialomiţa izvorăşte din Munţii Bucegi; principalul său afluent este Prahova;
3.Grupa hidrografică de est cuprinde râuri colectate de Siret şi Prut.
Siretul este cel mai mare râu interior al tării ca bazin hidrografic şi debit. Principalii săi afluenţi sunt:
Suceava, Moldova, Bistriţa (cel mai mare afluent al Siretului), Trotuş, Buzău (izvorăsc din Carpaţii
Orientali) şi Bârlad (izvorăşte din Podişul Bârladului).Prutul formează graniţa ţării cu Rep. Moldova.
Principalul său afluent este Jijia (cu Bahlui).
4.Grupa hidrografică de SE sau dobrogeană râuri scurte, cu debite reduse, care se varsă în lacurile
din lungul litoralului: Teliţa,Taiţa,Slava,Casimcea (cel mai cuprinde mare);

II.LACURILE Lacurile sunt acumulări de apă situate în excavaţiuni ale scoarţei terestre. Ocupă 1,1 % din
suprafaţa tării. Importanţă: hidroenergie, irigaţii, alimentarea cu apă a aşezărilor umane, piscicultură, turism.
După modul de formare sunt lacuri naturale şi lacuri antropice. Sunt repartizate astfel:
1. Lacuri din regiunea de munte:
-glaciare: Lala şi Buhăiescu (Munţii Rodnei), Capra, Bâlea, Podragu (Munţii Făgăraş), Gâlcescu (Munţii
Parâng), Bucura (cel mai mare lac glaciar) şi Zănoaga (cel mai adânc lac glaciar) (Munţii Retezat);
-vulcanice: Sf.Ana (situat în craterul masivului Ciomatul Mare) (Gr. Centrală a Carpaţilor Orientali);
-de baraj natural: Lacul Roşu (format în anul 1837 prin bararea văii Bicaz) (Gr. Centrală a Carpaţilor
Orientali);
-carstice: Vărăşoaia (Munţii Apuseni);
-cu apă sărată: Coştiui şi Ocna Şugatag (Depresiunea Maramureş) (Gr.Nordică a Carpaţilor Orientali);
-de acumulare (hidroenergetice): Izvorul Muntelui (pe Bistriţa, cel mai mare lac de acumulare de pe râurile
interioare – 33 km2) – Gr. Centrală a Carpaţilor Orientali , Vidraru (pe Argeş) – Gr. Făgăraş, Vidra (pe
Lotru) – Gr. Parâng, Porţile de Fier I (pe Dunăre) – sudul Munţilor Banatului.
2. Lacuri din regiunea de deal şi podiş:
-cu apă sărată: Slănic şi Telega (Subcarpaţii Curburii), Ocnele Mari (Subcarpaţii Getici), Ocna Sibiului,
Sovata, Ocna Mureş (Depresiunea Colinară a Transilvaniei);
-limanuri fluviale (lacuri formate prin bararea gurilor de vărsare a unor râuri mici cu aluviuni aduse de un alt
râu): Oltina, Vederoasa (Podişul Dobrogei);
-carstice: Ponoare (Podişul Mehedinţi);
-lagune (lacuri formate prin bararea unor golfuri cu cordoane de nisip aduse de mare): Siutghiol şi
Complexul lagunar Razim – Sinoe (pe litoral, Podişul Dobrogei);
-limanuri fluvio – maritime (lacuri formate prin bararea gurilor de vărsare a unor mici râuri dobrogene cu
cordoane de nisip aduse de mare): Taşaul, Mangalia, Costineşti, Techirghiol (cu apă sărată) (pe litoral, în
Podişul Dobrogei);
-iazuri (lacuri construite de om pentru piscicultură şi irigaţii): Dracşani (Câmpia Moldovei), Geaca, Cătina,
Zau de Câmpie (Câmpia Transilvaniei);
-de acumulare (hidroenergetice): Porţile de Fier I (pe Dunăre) – Podişul Mehedinţi, Stânca – Costeşti (pe
Prut) – Câmpia Moldovei, pe Olt, Argeş, Bistriţa;
3. Lacuri din regiunea de câmpie:
-de crov: cu apă dulce: Ianca, Plopu şi cu apă sărată : Amara, L. Sărat (Câmpia Bărăganului);
-limanuri fluviale: Snagov, Căldăruşani, Mostiştea (estul Câmpiei Române);
-de acumulare (hidroenergetice): Ostrovul Mare (pe Dunăre) – Câmpia Olteniei, pe Olt, Argeş.
4. Lacuri din Lunca şi Delta Dunării: Crapina (Lunca Dunării), Merhei, Matiţa, Fortuna, Roşu, Puiu
(Delta Dunării).

III. DUNĂREA
-este al doilea fluviu ca lungime din Europa (după Volga)
-străbate Europa de la vest (din Germania, din Munţii Pădurea Neagră) la est (Marea Neagra), trecând prin
10 ţări şi 4 capitale (Viena, Bratislava, Budapesta, Belgrad).
Cursul Dunării este împărţit în trei sectoare:
1.Cursul superior (sectorul alpin): se desfăşoară de la izvoare şi până la Bratislava. În acest sector, fluviul
primeşte o serie de afluenţi dinspre Munţii Alpi
2.Cursul mijlociu (sectorul panonic) se desfăşoară între Bratislava şi Baziaş
3.Cursul inferior (sectorul românesc): se desfăşoară de la Baziaş şi până la vărsare.(în Rom. intră la Baziaş
şi o străbate, sau formează graniţă, pe 1075 km, până la vărsarea în Marea Neagră, prin cele trei braţe ale
Deltei Dunării: Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe).
Cursul românesc al Dunării este împărţit în 4 subsectoare:
a.Sectorul Baziaş – Porţile de Fier (Defileul Dunării – 144 km: cel mai lung din Europa) situat în sudul
Munţilor Banatului;
b.Sectorul Porţile de Fier – Călăraşi (Lunca Dunării);
c.Sectorul Călăraşi – Brăila (Sectorul Bălţilor: Balta Ialomiţei şi Balta Brăilei/Insula Mare a Brăilei);
d.Sectorul Brăila – Sulina (Dunărea maritimă): permite accesul vapoarelor maritime cu pescaj de până la 7
m. La Pătlăgeanca, Dunărea se desparte în braţele Chilia şi Tulcea, iar la est de oraşul Tulcea, acest braţ se
desface în braţele Sulina (singurul navigabil) şi Sf.Gheorghe.
Importanţă: transporturi (realizează legătura între Marea Neagră şi Marea Nordului prin intermediul
canalelor Dunăre – Marea Neagră şi Dunăre – Main – Rhin ), traversează ţări fără ieşire la mare
(Austria, Slovacia,Ungaria, Serbia) facilitând schimburi comerciale, hidroenergie, irigaţii, piscicultură,
alimentarea cu apă a localităţilor, turism.

V.MAREA NEAGRĂ
-este o mare de tip continental (înconjurată de uscat);
-comunică cu Marea Azov prin strâmtoarea Kerci şi cu Marea Marmara prin Strâmtoarea Dardanele;
-mişcările apei: maree reduse, valuri mari în timpul furtunilor, curenţi circulari de suprafaţă provocaţi de
vânt şi curenţi subterani, de compensare, care aduc apă mai sărată din Marea Mediterană (şi o depun pe
fundul Mării Negre) şi prin compensare duc apă mai puţin sărată din Marea Neagră, pe la suprafaţă, în
Marea Mediterană.
-originalitatea Mării Negre constă în lipsa curenţilor verticali, aşa se explică existenţa în Marea Neagră a
două straturi de apă:
• unul, la suprafaţă, până la 200 m, se caracterizează prin salinitate mai mică, 16 – 17 ‰, puternic
oxigenat, există viaţă;
• altul, la adâncime, sub 200 m, se caracterizează prin salinitate mai mare, peste 22 ‰, lipsa
oxigenului, lipsa vieţii, existenţa unui gaz otrăvitor (H2S) rezultat din descompunerea plantelor şi
animalelor moarte în stratul de suprafaţă;
-tărmurile Mării Negre: puţin dantelate, prezintă puţine insule (I. Sacalin, I. Şerpilor), peninsule
(Pen.Crimeea) şi golfuri (Odessa);
-importanţă economică: navigaţie, zăcăminte de petrol exploatate din platforma continental, faună
piscicolă bogată (între care se remarcă sturionii – care deţin icre negre), dezvoltarea aşezărilor umane încă
din antichitate (Constanţa – Tomis, Mangalia – Callatis), dezvoltarea activităţilor turistice;