Cuprins:

1. Introducere……………………………………………………………………………pag. 2
2. Abaterea disciplinară şi sancțiunile
disciplinare…………………………………………….……………….……………….pag. 3
2.1. Abaterea
disciplinarã………………………………………………………………..……pag. 3
2.2. Abaterile disciplinare ale polițiştilor din penitenciare……………….…pag.4
2.3. Sancțiunile disciplinare aplicabile polițiştilor……………..…… ……..pag.17
2.3.1. Scurte considerații introductive………………..……………………pag. 17
3. Procedura disciplinarã şi executarea sancțiunilor
disciplinare………………………………………………………………….………….pag.18
3.1. Procedura disciplinarã………………………………………………………….pag. 24
3.1.2. Inițierea procedurui disciplinare…………………………………..…………pag. 24
3.1.3. Organele competente sã aplice sancțiunile
disciplinare………………………………………………………………….…………pag. 24
3.1.4. Cercetarea
disciplinarã………………………………………………………………………..….pag. 25
3.1.5. Individualizarea şi aplicarea sancțiunilor………………………………….pag. 26
3.1.6. Termenele de aplicare a sancțiunilor disciplinare şi prescripția rãspunderii
disciplinare………………………………………….………………………………..pag. 27
3.1.7. Executarea sancțiunilor disciplinare……………………………………….pag. 28
4. Cãile de atac…………………………………………………………………………..pag. 29
4.1. Contestația……………………………………………….……………….………..…pag.
29
4.1.1. Reglementare………………………………………………………………….……...pag.
29
4.1.2. Motive pentru care poate fi atacatã sancțiunea disciplinarã………...….pag. 29
4.1.3. Reguli procedurale de soluționare a contestației şi consecinţele admiterii
acesteia…………………………………………………………..…………………..pag .29
4.1.4. Problema înlocuirii sancțiunii
disciplinare………………………………………………………….………………….pag.30
4.1.5. Rabilitarea
disciplinarã…………………………………………………………….….……………pag.31
5. În loc de concluzii………………………………………………………………..….pag. 32

1
 Răspunderea disciplinară a polițiștilor în sistemul penitenciar

1. Introducere
Reprimarea disciplinară în instituțiile penitenciare române este concomitentă cu însăși
înfățișarea penitenciarului.
Disciplina, necesară în toate instituțiile, este cu atât mai mult în penitenciar. Ea
garantează menținerea ordinii în detenție și este, de asemenea, un factor de coeziune în
penitenciar. Organizarea penitenciarului și relația dintre polițiștii de penitenciar și deținuți se
construiesc pe baza unei logici în care primează căutarea păcii interioare, inclusiv în
instituțiile orientate spre resocializarea deținuților.
Serviciul public penitenciar participă la executarea hotărârilor penale. Contribuie la
integrarea sau reintegrarea persoanelor care i-au fost încredințate de către autoritatea
judiciară, la prevenirea recidivei și la securitatea publică, cu respectarea intereselor societății,
a drepturilor victimelor și a drepturilor persoanelor deținute. Este organizat astfel încât să
asigure individualizarea și ajustarea pedepselor pentru persoanele condamnate.
Disciplina în penitenciare acoperă un domeniu vast care punctează viața de zi cu zi a
deținutului în cele mai diverse domenii ale vieții, dar și ale relațiilor sale cu lumea exterioară.
Disciplina se regăsește în regulile stipulate expres de actul normativ care reglementează
statutul special de care beneficiază polițiștii penitenciarelor referitoare la munca pe care o
prestează, dar și la relațiile de colegialitate, dar și în relație cu deținuții (personalul
penitenciarului, colegii deținuți, vizitatorii etc.).
Pe scurt, polițistul de penitenciar nu poate scăpa de disciplina impusă la locul de
muncă, care este o lume închisă prin excelență.
Acest lucru duce la o anumită complexitate. Aplicarea dreptului disciplinar nu se
poate reduce la o simplă lectură statică a textelor de lege din statut și codul de conduită etică
al personalului din sistemul administrației penitenciare.
Respectarea disciplinei depinde de o multitudine de factori. Natura unității, precum și
arhitectura acestuia, personalitatea directorului, politica sa disciplinară, atitudinea și
așteptările personalului penitenciarului, sentimentele care îi animă pe deținuți, în special, sunt
toți factori de natură să determine scopul și limitele autorității disciplinare represive.
Cu toate acestea, represiunea disciplinară a stârnit de mult timp îndoieli cu privire la
procedurile utilizate pentru a asigura menținerea ordinii în penitenciare. Neasigurând
respectarea de către polițiști la regulile de funcționare ale instituției, supunerea acestora putea

2
fi câștigată prin pronunțarea sancțiunilor disciplinare, încălcând cu atât mai multă ușurință
limitele legalității cu cât autoritățile disciplinare erau protejate de ochii din afară.
Datorită vagului în definirea conținutului material al infracțiunilor, dar și al abaterilor
disciplinare care au dat naștere pronunțării unei sancțiuni disciplinare și a lipsei controlului
judiciar, puterea acestora a fost exercitată în mod discreționar și arbitrar până la sfârșitul
secolului XX1.
Așadar, conform dispozițiilor Legii nr. 254/2013, activitățile pe care le întreprinde un
polițist în penitenciar în scopul realizării siguranței deținerii constă în luarea măsurilor de
însoțire, escortare, pază, şi supraveghere, în scopul menținerii ordinii și disciplinei în rândul
persoanelor lipsite de libertate.
Regulile interne ale penitenciarelor vor include în mod invariabil reguli care urmăresc
să asigure ordinea în penitenciare. Regulile penitenciare europene recunosc că menținerea
disciplinei și ordinii este necesară pentru a asigura securitatea și siguranța. Regulamentul
intern trebuie să precizeze ce conduită constituie abatere disciplinară, tipurile și durata
pedepsei care pot fi aplicate2.
2. Abaterea disciplinară și sancțiunile disciplinare- cauză a răspunderii disciplinare a
polițiștilor
2.1. Abaterea disciplinară
După cum este denumit acest subcapitol putem afirma că nu există abatere
disciplinară dacă nu există și răspunderea juridică.
Disciplina este apreciată ca fiind un atribut al activității sociale a omului, un element
specific și exclusiv uman impus de legi obiective, nu înainte ca necesitatea respectării unei
anumite ordini să fie reflectată în conștiința umană3.
Disciplina pe care trebuie să o aibă un polițist la locul de muncă este indisolubil legată
de procesul muncii prestate într-un raport de subordonare. Această disciplină înseamnă
obligația pe care polițistul o are în a respecta dispozițiile de natură normativă sau
convențională, precum și deciziile, ordinele emise în calitatea lui de subiect învestit cu
atribuții de coordonare, îndrumare și control.

1
Manual de formare pentru polițiști din perspectiva drepturilor fundamentale, European Union Agency for
Fundamental rights, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene, 2018
2
Recomandarea (2006) 2 a Comitetului de Miniștri privind Regulile penitenciare europene, Regulile 55-63
3
S. Ghimpu, I.T. Ștefănescu, Ș. Ș.Beligrădeanu, Gh.Mohanu, Dreptul muncii.Tratat, Ed. Științifică și
Enciclopedică, București, 1979, p.6; A se vedea și V.I. Câmpianu, Dreptul muncii, Ed. Didactică și pedagogică,
București, 1967, p.280

3
 Conform art. 139 din legea care reglementează statutul polițiștilor de penitenciare,
polițistul răspunde disciplinar pentru acele abateri disciplinare pe care le-a săvârșit cu
vinovăție.
Această răspundere poate fi de natură penală, sau poate face obiectul unei contravenții
sau unui delict civil sau, în funcție de caz, patrimonială, care la rândul ei nu exclude
răspunderea disciplinară, dacă faptele respective constituie prin ele însele și o abatere
disciplinară.
Cum codul muncii, dar nici legea prin care se reglementează statutul polițiștilor din
penitenciar, nu ne oferă o definiție legală a răspunderii disciplinare motiv pentru care putem
spune faptul că răspunderea disciplinară reprezintă ansamblul normelor din legislația muncii
care definesc abaterile disciplinare, stabilesc sancțiunile disciplinare și reglementează
condițiile de fond și procedurale pentru aplicarea lor4.
Cu toate acestea, răspunderea disciplinară prezintă următoarele trăsături specifice:
a. Reprezintă o răspundere care este de natură contractuală. Adică ea se naște ca urmare
a încheierii contractului de muncă. Această răspundere disciplinară este legată de
existența raportului de muncă. Pe cale de consecință, după încetarea contractului de
muncă răspunderea disciplinară nu își mai are aplicabilitate.
b. Îmbracă un caracter intuitu personae. Nimeni nu poate răspunde disciplinar pentru
fapta altuia, iar răspunderea disciplinară nu poate fi transmisă pe cale de moștenire.
c. Îndeplinește un rol preventiv educativ de a îl determina pe salariat, în cazul nostru pe
polițist de a nu mai comite vreo abatere disciplinară.

2.2. Abaterile disciplinare ale polițiștilor din penitenciare

Articolul 140 cu denumirea marginală „Răspunderea polițiștilor de penitenciare” din
legea polițiștilor de penitenciare, enumeră exhaustiv, ca abateri disciplinare, următoarele
fapte care pot fi comise de către polițiștii de penitenciare:
a). Manifestările prin care se poate aduce atingere prestigiului instituției sau autorității
unde polițistul își desfășoară activitatea;
Din redactarea acestui punct rezultă ansamblul de norme prin care se reglementează
integritatea și deontologia profesională pe care polițistul de penitenciar trebuie să le aibă.

4
DECIZIA nr. 32 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 14,
18, 22 și 27 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici

4
 În ceea ce privește integritatea funcțiilor sale, Curtea Constituțională a adunat o vastă
jurisprudență, reținând că exercitarea autorității și a demnității presupune, pe de o parte,
capacitatea statului de a oferi cetățenilor săi servicii publice de calitate și de a crea mijloace.
Creșterea încrederii acestora în instituțiile și autoritățile publice. Aceasta presupune că statul
are obligația de a aplica standarde etice și profesionale, în special celor care sunt chemați să
desfășoare activități sau servicii de interes public și, mai important, celor care îndeplinesc
acte de putere publică, adică cei care investesc în public sau agenți privați și capacitatea de a
invoca autoritatea statului în îndeplinirea anumitor acte sau sarcini.
Statul este dator să creeze toate premisele, iar cadrul legislativ este una dintre
elementele importante pentru exercitarea funcțiilor sale de către profesioniști care îndeplinesc
criterii profesionale și de probitate morală5.
Cu siguranță că aceste standarde se formează într-un element care face parte din statul
de drept și al democrației constituționale, valori care au fost ridicate la nivel de principiu în
interiorul unei societăți democratice, consacrate în Legea Fundamentală de art. 1 alin. (3) și
alin. (4) din Constituția României.
Așadar, calitatea profesională și morală pe care o persoană trebuie să o aibă în
desfășurarea activității în structurile ANP, în calitate de funcționar public, îmbracă haina
responsabilității acesteia, respectiv acea convingere interioară privind misiunea care îi revine,
în funcția pe care o ocupă, cu care a fost învestită.
Aceste calități, sunt strâns legate cu procesul prin care se face recrutarea la care este
supus, prin promovare și prin păstrarea lui în corpul profesional din care face parte.
Așadar, statul este dator să ia măsuri corespunzătoare în scopul asigurării
profesionalismului celor care îl realizează, pe de o parte, precum și a calității prestațiilor
serviciului public, pe de altă parte6.
Din art. 6 alin. (1) reies valori după care se ghidează sistemul administrației
penitenciarelor, și anume: integritatea, obiectivitatea, transparența, receptivitatea și
responsabilitatea profesională.
Așadar, alin. (2) nu face decât să vină în completarea alin. (1) în ceea ce privește
atitudinea pe care polițistul de penitenciar trebuie să o aibă, adică ”să respecte și să
promoveze principiile și valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională pe
care o desfășoară, dar și în relațiile cu cetățenii”.

5
Decizia Curții Constituționale nr/ 582 din 20 iulie 2016
6
Buletinul jurisprudenței în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Culegere decizii pe
anul 2019; https://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=22866

5
 Cu siguranță că atunci când dorim să analizăm condițiile de angajare a unei
răspunderi disciplinare, pentru această abatere, sunt prezente următoarele elemente:
a. statutul profesional al polițiștilor impune responsabilitatea în menținerea imaginii
instituției și nu numai, alături fiind și obligația de rezervă.
b. natura specifică a funcției de polițist și păstrarea demnității acesteia impun ca
polițistul de penitenciar să se comporte într-un așa fel încât să se asigure că în ochii
unui observator destul de rezonabil, iar conduita pe care o afișează în societate trebuie
să fie ireproșabilă, nu numai în exercitarea funcției, ci și în societate, în astfel încât
publicul să acorde sentimente de încredere în integritatea instituției.
c. fiindcă se află permanent în atenția publică, datorită importanței activității sale,
polițistul de penitenciar este nevoit să accepte anumite restricții personale, care
cetățeanului obișnuit nu i se găsește aplicabilitate.
d. din interpretarea dispozițiilor art. 7, cu denumirea marginală „Respectul față de
instituție” din Codul Etic de Conduită, rezultă că statutul profesional pe care îl are un
polițist de penitenciar implică, prin extinderea obligației de rezervă și îndatorirea de a
avea un comportament corect, demn și rezervat, de natură a menține neatins prestigiul
profesional al colegilor sau/și al imaginii instituției7.
e. Putem fi de acord că, în cazul nerespectării acestei obligații de reținere, scopul
procesului de responsabilitate disciplinară este echitabil, deoarece include asigurarea
imparțialității ofițerilor și are ca scop eliminarea oricărei umbre de părtinire,
contribuind astfel la stimularea încrederii, în munca Conduita personalului afectează
imaginea instituției în măsura în care ghidează conduita etică și profesională a
personalului sistemului de management al penitenciarului în timpul și în afara
activităților lor profesionale8.
f. dreptul polițistului de a avea liberă exprimare este garantat, polițistul de penitenciar
având obligația de a se asigura că opiniile pe care le-a exprimat nu aduc atingere
instituției, precum și, indiferent de statul acesteia, demnității, dar și reputației unei
persoane9.
Subsidiar dreptului la liberă exprimare găsim și dreptul la opinie în conturarea poziției
profesionale, în scris sau verbal.

7
conform art. 13 din Codul de Conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare.
8
Art. 1 alin. (2) din Codul de conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare.
9
conform art. 12 din Codul de Conduită etică al personalului din sistemul administrației penitenciare.

6
 Însă trebuie făcută astfel încât să nu contravină principiilor și regulilor aplicate
polițistului de penitenciar.
Cu alte cuvinte, personalul trebuie să coreleze punctul său de vedere cu opinia, dar și
poziția instituțională.

b). Polițistul care prin neglijență și superficialitate manifestate în realizarea sarcinilor

de serviciu, a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici, a sarcinilor impuse de lege sau ori de la
autoritățile care sunt abilitate prin lege.
Abaterea reglementată implică și existența unei dispoziții scrise date de către șefii
ierarhici superiori sau de la autoritățile care sunt abilitate de lege, cu ajutorul principiului
subordonării ierarhice, și fără a deosebi după cum dispoziția a fost dată, dacă privește
chestiuni administrative ori judiciare.
Cu alte cuvinte, diferența dintre această abatere și celelalte amintite mai sus rezidă în
faptul că dacă întâmpinăm atitudinea prin care se refuză executarea sarcinii sau a atribuției
sau având o atitudine de neglijență și superficialitate, iar cealaltă având condiția refuzului
justificat neatingând rezultatul dat prin dispoziția primită.

c). Polițistul care întârzie repetat și nejustificat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;

Limitat cercetării abaterii disciplinare reglementate, în această ipoteză avem de a face,
sub aspect elementului material al laturii obiective, fapta prin care nu se respectă termenul
legal/rezonabil pentru îndeplinirea unei sarcini sau a sarcinilor de serviciu.
Inacțiunea continuă pe o perioadă cuprinsă între momentul împlinirii termenului la
care ar fi trebuit ca sarcina să fie îndeplinită și momentul îndeplinirii obligației, adică
repartizarea lucrării sau orice altă sarcină.
Fapta prin care nu este respectat termenul legal/rezonabil este săvârșită pe tot
parcursul inacțiunii polițistului, adică perioada de timp în care obligația care a fost prevăzută
în dispoziție/în lege nu a fost îndeplinită și se consumă în momentul îndeplinirii sarcinii,
acesta fiind reperul temporal de la care începe să curgă termenul de exercitare a acțiunii
disciplinare prevăzut de art. 61 din legea care reglementează statutul polițistului10.
Cu siguranță că polițistul răspunde pentru cea mai mică culpă care i se impută.

10
Legea nr. 360 din 6 iunie 2002- privind Statutul polițistului, publicat în MOF nr. 440 din 24 iunie 2002

7
 d). Refuzul nejustificat al polițistului de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în
fișa postului.
Fapta polițistului fără justificare reală și temeinică, să-și îndeplinească o atribuție de
serviciu care este expres stipulată în fișa postului întrunește elementele constitutive ale
abaterii disciplinare.
Așadar, latura obiectivă a acestei abateri constă într-o acțiune sau inacțiune a
polițistului care reflectă refuzul de aduce la îndeplinire a atribuției cuprinsă în fișa postului.
Conduita polițistului care i se impută poate fi examinat prin prisma cinstirii
atribuției/atribuțiilor din fișa postului, iar nicidecum nu din perspectiva abaterii care este
reglementată de lit. b). ultima teză care vorbește de dispozițiile pe care le poate primi
subordonatul de la șefii ierarhici superiori ori de la autoritățile abilitate de lege.
e). Polițistul care manifestă un comportament necorespunzător față de persoanele
private de libertate, care străpung legea care reglementează modalitatea de executare a
pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului;
Prin acest punct se incriminează nerespectarea obligației de rezervă ce îi este impus
polițistului, precum o sinteză practică a elementelor fundamentale generale enumerate în art.
5 și art. 6 din legea care stă la baza statutului polițistului de penitenciar, și anume: polițistul
trebuie să aducă respect drepturilor persoanelor aflate în penitenciar, integritatea,
obiectivitatea, responsabilitatea profesională, transparența, receptivitatea; imparțialitatea; și
care implică moderație și reținere atât în viața profesională, cât și în viața personală, fie ea
privată sau socială.
Analizând abaterea de mai sus, putem reține săvârșirea acesteia atunci când polițistul,
de exemplu a formulat acuzații denigratoare față de cei cazați în penitenciar pe ordin etnic,
religios, fizic, sexual, limbă, opinie, apartenentă politică avere, boală ș.a.m.d. sau când a
formulat acuzații denigratoare și care privesc integritatea, cinstea și onestitatea unui superior
sau coleg din cadrul instanței, sau a postat afirmații necorespunzătoare adevărului pe rețele de
socializare.
Prin conduita pe care o prezintă polițistul în exemplele de mai sus trecute în revistă,
acțiunile sale pot face obiectului unei încălcări a obligațiilor impuse prin acest punct,
acțiunile dând naștere unei atitudini neconforme standardelor impuse funcției și care au
potențialul de aduce atingere imaginii instituției și de a afecta onoarea, dar și probitatea
profesională, prin scopul neechivoc de a aduce în spațiul public informații denigratoare.

8
 Cu siguranță că mai pot face parte din această categorie și comportamentul agresiv,
apelative necolegiale prin care se discriminează sau la aspectul fizic.
Prin folosirea unui limbaj neadecvat față de un coleg polițist, căruia i se adresează cu
apelative ce fac referire la originea sa etnică sau/și aspectul fizic.
Din interpretarea literală, sistematică și teleologică și art. 12 din Codul de conduită
etică din 14 ianuarie 2021- al personalului din sistemul administrației penitenciare, rezultă că
modelarea statutului disciplinar al polițistul de penitenciar.
Respectarea obligației de a avea un comportament corect, demn și rezervat, nu face
decât să mențină neștirbit prestigiul instituției din care face parte, responsabilitatea în
menținerea imaginii pe care o are și a statutului polițistului fiind o îndatorire profesională,
stipulată atât în legea cadru al polițiștilor de penitenciar, cât și în Codul de Conduită Etică al
polițistului de penitenciar.

f). Polițistul care absentează nemotivat ori întârzie repetat la locul de muncă.
Din câte se poate observa, din textul de lege reiese faptul că prin nerespectarea
programului de muncă, inclusiv întârzierea sau absența nemotivată la serviciu ori, in extenso,
faptul că pleacă înaintea sfârșitului de program, constituie această abatere disciplinară.
De menționat că programul de muncă al penitenciarelor diferă în funcție de sarcina/
sarcinile pe care le au subofițerii cât și ofițerii.
Așadar, pentru a putea fi considerată abatere disciplinară, acțiunea sau inacțiunea de
absentare nemotivată ori întârziere repetată la serviciu, latura obiectivă o reprezintă ca ea să
fie săvârșită în mod repetat.
Cu siguranță nu vorbește despre o simplă încălcare a programului, una, de exemplu,
întâmplătoare, ci de admiterea a cel puțin două acțiuni sau inacțiuni de încălcare.
Săvârșirea acestei abateri nu este susceptibilă de a rămâne la stadiul tentativei, ea
cunoaște atât un moment al consumării (ora începerii sau terminării programului), cât și o
dată a epuizării, adică momentul la care abaterea este considerată și la care se raportează toate
consecințele juridice.

g). Agentul sau ofițerul de poliție care părăsește nejustificat locul de muncă în
perioada de timp a programului de lucru.
Atât timp cât polițistul a intrat în programul de muncă, el nu are voie să părăsească
postul nejustificat.
Este de la sine înțeles obligația pe care o are cel care lucrează într-un penitenciar

9
 h). Polițistul care realizează distrugeri materiale unității unde își desfășoară activitatea
sau în patrimoniul ANP.
Producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului,
reprezintă o abatere de rezultat unde poate fi antrenată răspunderea civilă sau penală a
polițistului.
Excepție de la această abatere o prezintă art. 147 alin. (3), care îl exonerează pe
polițist de această abatere disciplinară.
Conform acestui articol polițistul de penitenciar nu răspunde patrimonial pentru:
a. Daune inerente care decurg din riscurile normale ale serviciului care decurg din
îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pregătire sau pregătire profesională. Adică acele
acte sau omisiuni în limitele impuse de prevederile legale în vigoare la momentul
creării lor.
b. pentru prejudiciile care s-au născut din cauze care s-au produs din cauza forței majore,
cazului fortuit ori în stare de necesitate.
c. pagubele produse în legitimă apărare.
De la ultimul punct se exceptează, conform alin. (4) de la același articol, polițiștii care
au îndeplinit dispoziții care au fost vădit ilegale și care, este posibilă eliminarea parțială sau
totală a consecințelor adverse ale unei comenzi primite fără notificare scrisă și fără a lua
măsuri pentru evitarea prejudiciului prin neglijență sau răutate, caz în care răspunde față de
persoana care a emis ordinul.
În ipoteza în care fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de o persoană pentru apărarea sa
ori a altuia sau a unui interes public, împotriva unui atac material, direct, imediat și injust
care pune în pericol grav valorile respective, nu va fi considerată ilicită, astfel că nu va putea
fi angajată obligația de apărare a prejudiciului.
i). Polițistul care se află în situația de a încălca dispozițiile legale care reglementează
caracterul de confidențialitate al activităților sau al lucrărilor.
Pornind de la definiția pe care o are termenul de confidențialitate, adică a proteja și
păstra confidențialitatea informațiilor, înseamnă a garanta că ele nu sunt făcute disponibile
sau dezvăluite entităților neautorizate11.
Cu alte cuvinte, polițistului i se incumbă obligația de a asigura un caracter
confidențial, dar și de a oferi protecție datelor care au caracter personal, adică să utilizeze

11
http://dexcert.ro/iso-27001/confidentialitatea.html

10
informațiile, datele, documentele și bazele de date doar în îndeplinirea autorității care este
acordat de lege și să nu le întrebuințeze în scop personal12.
Pe cale de consecință, înseamnă că polițistul nu are dreptul de a divulga informațiile
de care ia cunoștință prin intermediul raportului de muncă, în afara instituției sau persoanelor
neautorizate.
j). Polițistul care voit se află în situația de își depășește atribuțiile de serviciu sau
imixtiunea ilegală pe care o are în activitățile întreprinse de către un alt polițist de
penitenciar;
Este reprehensibil din punct de vedere moral și profesional ca polițistul de penitenciar
să producă o astfel de abatere disciplinară.
În interpretarea și aplicarea acestor dispoziții, noțiunea de „imixtiune”, în lato sensu,
îmbrățișează orice străpungere, oricât de mică ar fi ea, activității pe care o au polițiștii de
penitenciar13.
Cu toate acestea, norma legală nu determină existența sau perceperea existenței unei
presiuni sau fie ea o constrângere de ordin psihic.
Încălcarea normei prezentă în textul de lege înfățișează o abatere de pericol14, iar nu
de rezultat, așa cum regăsim la lit. h). care ne arată acțiunea prin care se produc pagube
materiale penitenciarului unde își desfășoară activitatea polițistul.

k). Intervenția cu scopul de a influența soluționarea unei cereri având ca obiect

satisfacerea intereselor oricărei persoane;
Așadar, sensul general al acestei abateri este că nimeni nu trebuie să dea instrucțiuni
polițistului cu privire la modul în care își exercită atribuțiile sau sarcinile pe care le-a primit.
Este de la sine înțeles faptul că nimeni nu poate da instrucțiuni unui polițist cu privire
la modul în care trebuie soluționată o anumită cerere, excepție de la regulă face
În exercitarea atribuțiilor sale, polițistul este obligat să precizeze, atunci când se
întâlnește cu astfel de influențe sau presiuni necorespunzătoare, într-un mod cât mai explicit
că exercitarea presiunilor nu este permisă și nu poate și nu vor influența soluțiile sau modul
de rezolvare a unei cereri.

12
potrivit art. 14 din Codul de conduită și etică al polițistului de penitenciar,
13
se supun regulamentelor și legii, conform art. 5 punctul a). din Legea nr. 145/2019- privind poliția de
penitenciar, și atribuțiile pe care sunt datori să le îndeplinească.
14
Așadar, nefiind o abatere de rezultat, nu interesează dacă scopul acțiunii polițistului de imixtiune a fost sau nu
atins ori dacă actul nu a fost perceput ca atare ori a fost perceput diferit sau semnificația sa a fost înțeleasă
ulterior de către persoanele care, în mod direct sau indirect, au participat la derularea evenimentelor analizate
din perspectiva actului de imixtiune.

11
 Atunci când se impune, polițistul, să anunțe conducerile penitenciarului, ori organele
însărcinate, spre exemplu comisia de disciplină.
Cu siguranță că în practica de zi cu zi pot fi întâlnite diferite cazuri care au de-a face
cu integritatea polițistului.
În cele ce urmează, putem identifica câteva probleme etice legate de activitatea lor
profesională, cu titlu numerativ:
a. Directorul penitenciarului/superiorul în grad ierarhic sau un coleg de penitenciar/ un
alt coleg polițist solicită polițistului rezolvarea unei anumite cereri cu o anumită
rezolvare care ar putea influența satisfacerea intereselor solicitantului sau în beneficiul
altei persoane.
b. Directorul penitenciarului decide să retragă o anumită cerere de la polițistul care a fost
însărcinat, în absența unei/unor cauze obiective care justifică măsura adoptată.
c. Declarațiile unor politicieni/ opinia publică cu privire la pregătirea profesională și/sau
probitatea morală a unui polițist de penitenciar.
d. Amenințări și intimidări din partea celor cazați în penitenciar sau chiar din partea
colegilor sau superiorilor prin depunerea de plângeri penale sau de alte petiții/sesizări
la organele abilitate atunci când soluțiile din cererile cu care au fost însărcinate nu
îmbrățișează dorințele acestora.
Polițistul de penitenciar are dreptul la protecție atunci când se regăsește într-una sau
mai multe situații descrise mai sus, doar la cererea acestuia și în cazuri temeinic justificate,
adică doar de luarea la cunoștință a A.N.P. sau, după caz, a unităților care se află în
subordinea acesteia, adică instituţiile şi organele specializate ale statului care au obligaţia de a
aproba protecție polițiștilor de penitenciare, dar și membrilor de familie ai acestora contra
amenințărilor sau violențelor, faptelor care constituie infracțiunea de ultraj ori altor fapte de
natură penală, precum şi în cazul în care integritatea corporală, viaţa, demnitatea sau bunurile
le sunt puse în umbra pericolului în exercitarea sarcinilor de serviciu sau în legătură cu
acestea15.

15
conform art. 112 din Legea nr. 145/2019-statutul polițiștilor de penitenciare

12
 l). Polițistul care nu a respectat obligațiile prevăzute de dispozițiile legale aflate în
sarcina acestora, inclusiv a celor care sunt cuprinse în Codul deontologic al polițistului de
penitenciare, dar și dispozițiile referitoare la incompatibilități, interdicții și conflicte de
interese.
În general, polițiștilor nu le este îngăduit să ocupe alte funcții, excepție fiind cazul în
care acestea privesc activitățile ce privesc domeniul didactic, al creației literar-artistice, al
cercetării științifice, dar și al artelor plastice, având condiția ca aceste activități să nu fie
în legătură cu sistemul poliției de penitenciare, unde nu trebuie să uităm și de faptul că
trebuie să respecte și dispozițiile legale care privesc incompatibilitățile, situația în care s-ar
afla într-un conflict de interese, dar și a legea care se aplică profesiei sau activității pe care o
întreprinde, iar în completarea acestor conflicte de interese, art. 12116 din lege enumeră
cazurile în care polițistul se află în conflict de interese.

m). Împiedicarea sau interzicerea exercitării libertăților publice, dar și a drepturilor sindicale
ale polițiștilor de penitenciare;
Niciun polițist de penitenciar nu poate obstrucționa sau interzice exercitarea
libertăților publice sau a drepturilor sindicale.
Polițiștilor le este recunoscut dreptul de a se asocia în sindicate conform Legii
Fundamentale art. 40 „Dreptul de asociere”, în temeiul convențiilor Organizației
Internaționale a Muncii nr. 97/1948 și nr. 98/1949, a Legii nr. 62/2011- a dialogului social și
al Legii nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor de penitenciar.
Libertatea conștiinței implică, inevitabil, și libertatea de exprimare, care face posibilă
exteriorizarea, prin orice mijloace, a gândurilor, a opiniilor, a credințelor religioase sau a
creațiilor spirituale de orice fel.
16
(1) Poliţiştii de penitenciare sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situaţii: a) sunt
chemaţi să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice şi juridice
cu care sunt soţ/soţie, rude de gradul I sau, după caz, au relaţii cu caracter patrimonial; b) sunt chemaţi să
participe în cadrul unor comisii constituite, conform legii, din care face parte soţul/soţia sau o rudă de gradul I;
c) interesele lor patrimoniale, ale soţului sau rudelor lor de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia
în exercitarea atribuţiilor de serviciu. (2) Nu sunt permise raporturile ierarhice directe între poliţiştii de
penitenciare care sunt soţi sau rude de gradul I. (3) În cazul existenţei unui conflict de interese, poliţistul de
penitenciare este obligat să se abţină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei
decizii şi să îl informeze de îndată pe şeful ierarhic căruia îi este subordonat direct. Acesta este obligat să ia
măsurile care se impun pentru exercitarea cu imparţialitate a funcţiei, în termen de cel mult 3 zile de la data
luării la cunoştinţă. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1), conducătorul unităţii, la propunerea şefului ierarhic
căruia îi este subordonat direct poliţistul de penitenciare în cauză, va desemna un alt poliţist, care are aceeaşi
pregătire şi acelaşi nivel de experienţă.
(5) Încălcarea dispoziţiilor alin. (3) poate atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă ori
penală, potrivit legii. (6) Prevederile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în
exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei,
cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la conflictul de interese se aplică în mod corespunzător.

13
 În strânsă legătură cu cele două libertăți se află libertatea de asociere, care reprezintă
forma de manifestare colectivă a acestora.
Cu privire la acest drept de a constitui sindicate, în primul rând, reamintim evoluția
dreptului internațional al muncii, că libertatea sindicală reprezintă un element esențial al
dialogului social între lucrători și angajatori și, în consecință, un instrument important pentru
a aspira la justiție și pace socială.
Reamintim art. 11 din Convenție care prezintă libertatea sindicală ca pe un aspect
special al libertății de asociere și că, deși acest articol are ca scop principal apărarea persoanei
împotriva ingerințelor arbitrare din partea autorităților publice în exercitarea drepturilor
consacrate de acesta, articolul poate implica, totodată, obligația pozitivă de a asigura
exercitarea sa efectivă17.
Pe cale de consecință, având în vedere caracterul sensibil al unor chestiuni sociale și
politice pe care le implică urmărirea unui echilibru just între interesele respective ale
salariaților și ale angajatorilor și ținând seama de nivelul ridicat de divergență între sistemele
naționale în această privință, statele contractante beneficiază de o amplă marjă de apreciere în
ceea ce privește modalitatea de asigurare a libertăților sindicale și posibilitatea sindicatelor de
a proteja interesele profesionale ale membrilor lor, de aici și obligația polițistului de a se
abține în a încerca să interzică sau să împiedice exercitarea drepturilor sindicale sau
exercitarea libertăților publice.

n). Atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici pe care au față de săvârșirea unor abateri
disciplinare de către subordonați;
Așadar, toleranța superiorului, în acest context, reprezintă pasivitatea pe care o are
conducătorul ierarhic, o pasivitate care nu trebuie confundată cu indulgența, condescendența
sau concesia pe care o poartă față de subordonatul său.
Astfel, una dintre îndatoririle, stipulate în mod expres, este ca polițiștii de penitenciare
să își ducă la îndeplinire sarcinile de serviciu, dispozițiile pe care le-au primit de la
conducătorii lor ierarhici18, dar și acele atribuții care sunt stabilite prin fișa postului în
termenul stabilit cu profesionalism.
Pe cale de consecință, există posibilitatea ca un șef ierarhic să dezvolte sentimente de
colegialitate față de un subaltern, care să străpungă cel puțin unul dintre principiile enumerate

17
cauza Demir și Baykara c. Turciei (MC), Hotărârea din 12 noiembrie 2008, par. 109 și 110
18
În concret având în vedere raportul de subordonare, astfel cum reiese din art. 4 și art. 123 din Legea. nr.
145/2019, „raporturile de serviciu ale polițiștilor de penitenciare sunt de subordonare ierarhică”.

14
în Codul de Conduită și etică al polițiștilor din penitenciare și din legea care organizează
statul polițistului de penitenciar.
Termenul de „toleranță” poate fi confundat ușor ca formă a unui dezinteres, sau de a îl
acoperi pe subordonatul său pentru anumite abateri disciplinare.
Această toleranță străpunge foarte ușor și cu nonșalanță integritatea, demnitatea,
obiectivitatea pe care trebuie să o aibă un polițist de penitenciar pus într-o funcție de
conducere.
O astfel de atitudine are un grad de periculozitate ridicat, faptul că se încearcă a fi
tolerant cu abaterile subalternilor săi, denotă lipsa unui profil psihologic care să răspundă
cerințelor pentru a îndeplini o funcție de conducere.
Cu siguranță că, principiul de responsabilitate și imparțialitate; calitatea de putea să
producă efectul așteptat, dar și îndeplinirea atribuțiilor în interes public nu își mai au locul
într-o astfel de conduită.
Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii,
echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,
într-un stat de drept și o democrație constituțională19.

o). Polițistul care în timpul programului de lucru realizează activități ce nu au legătură

cu îndatoririle sale de serviciu și care sunt de natură să afecteze ducerea la bun sfârșit și în
bune condiții a atribuțiilor de serviciu;
Textul de lege denotă atitudinea culpabilului și anume faptul că intenția sa este una
directă, urmărind rezultatul pe care dorește să-l atingă, cu toate că are posibilitatea să prevadă
rezultatul faptei sale.
Aplicativitatea textului de mai sus se poate face doar în detrimentul în care polițistul
de penitenciar întreprinde o activitate care să îndeplinească condiția impusă în teza a II-a, și
anume ca acea activitate să afecteze în mod direct exercitarea în bune condiții a atribuțiilor de
serviciu.
Se pune în discuție care ar putea fi aceste activități care ar aduce atingere atribuțiilor
de serviciu.
Uitându-ne în art. 3 din legea care reglementează poliția de penitenciar, se pare că în
exercitarea atribuțiilor sale pe care le are la serviciu, acest polițist este învestit cu exercițiul
autorității publice, în limitele competențelor care au fost precizate prin lege.

19
ICCJ Decizia nr. 631/2015. Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Suspendare executare act
administrativ. Recurs.

15
 Așadar, prin efectuarea misiunilor de escortare, de pază, de intervenție, dar nu putem
să facem abstracție și de celelalte situații care sunt temeinic justificate, în care polițistul are
posibilitatea de a folosi, în limitele impuse de către cadrul legal, mijloacele, tehnica și
armamentul pe care îl are.
Noțiunea folosită „de natură a afecta exercitarea în bune condiții a atribuțiilor de
serviciu” poate fi susceptibilă de interpretare, și anume de a rămâne la atitudinea celui care
constată posibila abatere de serviciu și de a dovedi acea legătură de cauzalitate care se află
între activitatea întreprinsă în afara atribuțiilor de serviciu și posibilitatea sau rezultatul prin
care afectează exercitarea în bune condiții a atribuțiilor de serviciu pe care polițistul de
penitenciar le are.
Pe cale de consecință, din interpretarea strică a textului de mai sus reiese că orice altă
activitate în afară de cele enumerate în art. 3 alin.(2) din lege sunt culpabile de a își găsi
aplicabilitate în abaterea disciplinară de mai sus.

16
 p). Polițistul care nu respectă obligațiile stipulate de art. 11920 din legea care stă la
baza polițistului de penitenciar.
Prin obligațiile instituite prin art. 199, polițistul este învestit cu exercițiul autorității
publice, atunci când se află în situația de a își realiza atribuții ce îi sunt conferite.
Este de la sine înțeles faptul că, prin exercițiul autorității publice cu care este învestit,
polițistul de penitenciar are o poziție socială demnă în cadrul societății, având, totodată, ca
aceste obligații să îl protejeze de eventualele riscuri la care este supus atât în viața
profesională, cât și cea privată.
Așadar, pentru a duce la îndeplinire atribuțiile sale, polițistului de penitenciar nu îi
este îngăduit polițistul de a își permite luxul să nu își ducă la îndeplinire obligațiile care sunt
prevăzute de acest articol.

20
Polițistul de penitenciar are următoarele obligații:
a) să cunoască şi să respecte principiile generale prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi, precum şi să apere
valorile democraţiei;
b) să respecte şi să protejeze viaţa, sănătatea şi demnitatea persoanelor private de libertate, drepturile şi
libertăţile acestora;
c) să împiedice orice acţiune care presupune discriminare pe criterii de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă,
religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală
cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel;
d) să execute, cu profesionalism şi în termenul stabilit, toate atribuţiile de serviciu stabilite prin fişa postului,
precum şi dispoziţiile date de conducătorii ierarhici;
e) să fie disciplinat, respectuos şi corect faţă de şefi, colegi sau subalterni şi să respecte ierarhia conferită de
funcţia şi gradul profesional deţinute;
f) să informeze în scris conducătorii ierarhici şi celelalte autorităţi abilitate cu privire la infracţiunile de care a
luat cunoştinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul;
g) să manifeste preocupare şi interes pentru perfecţionarea nivelului de instruire profesională;
h) să păstreze secretul de stat şi de serviciu, în condiţiile legii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor sau
documentelor care au acest caracter, în condiţiile legii;
i) să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice în exercitarea atribuţiilor ce îi revin;
j) să se conformeze dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici cărora le este subordonat direct, cu respectarea
prevederilor art. 4 alin. (3);
k) să respecte întocmai programul de muncă;
l) să se prezinte la programul de muncă stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate;
m) să informeze şeful ierarhic despre existenţa unui conflict de interese privind exercitarea atribuţiilor de
serviciu, în condiţiile legii; n) să se prezinte la unitatea din care face parte, în situaţii de catastrofe, calamităţi,
alarmare ca urmare a revoltelor în penitenciar, evadărilor, părăsirii locurilor de deţinere sau alte tulburări de
amploare ale activităţilor în unităţile penitenciare;
o) să acţioneze, conform legii, la instituirea stării de urgenţă sau a stării de asediu ori în caz de mobilizare şi
război;
p) să depună declaraţiile de avere şi de interese, potrivit legii;
q) să informeze şeful ierarhic despre existenţa în unitatea în care îşi desfăşoară activitatea a unor persoane
private de libertate care au calitatea de soţ/soţie sau rude până la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soţul/soţia, în
situaţia în care ia cunoştinţă de aceste situaţii;
r) să aducă la cunoştinţa compartimentului resurse umane modificările privind domiciliul, după caz, reşedinţa,
precum şi schimbările intervenite în starea civilă sau date relevante din punct de vedere profesional, în termen
de 15 zile de la producerea acestora.

17
 Respectarea obligațiilor impuse prin art. 119 consolidează încrederea publică și
permite o mai bună înțelegere a rolului pe care polițistul de penitenciar îl are atunci când
îmbracă haina de serviciu.
2.2. Sancțiunile disciplinare aplicabile polițiștilor
2.2.1. Scurte considerații introductive
Când ne gândim la poliția penitenciarelor ne gândim și la disciplina pe care trebuie să
o aibă atunci când vorbim de îndeplinirea îndatoririlor pe care le au la serviciu pe care le au.
Marea majoritate a personalului de poliție sunt ofițeri și agenți de poliție reputați și
competenți, care trebuie să demonstreze întotdeauna un nivel ridicat de integritate personală
și profesională în îndeplinirea atribuțiilor lor și care ar putea face acest lucru și mai bine cu
instituțiile de formare și sprijin, dar există, câteodată și situația când anumiți polițiști
simultan în toate poliția, servicii un element contaminat, în diferite grade, de nerespectarea
standardelor de onestitate și profesionalism care caracterizează poliția în general.
Orice culpă săvârșită de un polițist de penitenciar în exercitarea sau cu ocazia
exercitării atribuțiilor sale îl expune pe acesta la o sancțiune disciplinară, fără a prejudicia,
după caz, pedepsele prevăzute de legea penală.
Culpa care dă naștere unei sancțiuni poate consta într-o încălcare a obligațiilor legale
sau într-o faptă constituind în același timp o culpă penală.
În general, există culpă disciplinară ori de câte ori comportamentul unui funcționar
public împiedică buna funcționare a serviciului sau subminează considerația serviciului în
public.
Poate fi o culpă pur profesională, dar și o culpă săvârșită în afara activității
profesionale (cazul comportamentului incompatibil cu exercitarea funcțiilor, sau al
comportamentului care subminează demnitatea funcției).
2.2.2. Clasificarea sancțiunilor disciplinare:
Este de așteptat să coexiste și alte sancțiuni disciplinare prevăzute pentru anumite
sectoare de muncă, așadar avem:
a. Sancțiuni generale, adică acele sancțiuni care sunt prevăzute de Codul Muncii prin art.
248 , aplicate salariaților în genere, potrivit dreptului comun21.
21
(1) Sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere
disciplinara sunt:
a) avertismentul scris;
b) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea,
pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;
c) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;
d) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu
5-10%;

18
 b. Sancțiuni speciale, cum face obiectul lucrarea de față, care sunt prevăzute de
categoriile speciale de profesioniști prin statutele de personal sau în statutele
disciplinare aplicabile unor anumite sectoare de muncă sau profesii ținându-se seama
de condițiile specifice executării îndatoririlor de serviciu

3. Procedura disciplinară și executarea sancțiunilor disciplinare

Procedura disciplinară este constituită și definită prin următoarele principii:
a. Prezumția de nevinovăție
Prin acest principiu se înțelege faptul că până la deciziei de prin care s-a dispus
sancționarea disciplinară, persoana este considerată a priori nevinovată.
Acest principiu intră ca o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil,
fiind prevăzută de art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O.
Nevinovăția nu trebuie să fie înțeleasă numai ca neîndeplinirea condițiilor privind
latura subiectivă pe care o are o abatere disciplinară (mens rea), ci și ca neîndeplinirea
condițiilor laturii obiective, a celor cu privire la subiecții delictului, ori ca absența vreuneia
dintre trăsăturile esențiale22 ale abaterii disciplinare pe care o găsim în art. 247 din Codul
Muncii, și art. 145 din care reglementează statutul polițistului de penitenciar23.
Cu siguranță că acest principiu constituie atât o garanție procedurală, cât și un
veritabil drept subiectiv.
Putem afirma faptul că, acest principiu este strâns legat de noțiunea de imparțialitate a
instanței, întrucât, numai în fața unei instanțe independente și imparțiale probele pot fi în mod
adecvat administrate, cu respectarea principiilor și garanțiilor echitabilității procedurii, astfel
încât situația de fapt să fie stabilită în mod corect, pentru a se evita erorile judiciare (fie
condamnarea unui nevinovat, fie achitarea unui vinovat); va exista o încălcare a prezumției
de nevinovăție.
b. Dreptul la apărare este garantat.

e) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

(2) In cazul in care, prin statute profesionale aprobate prin lege speciala, se stabileste un alt regim sanctionator,
va fi aplicat acesta.
(3) Sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, daca salariatului nu i se aplica
o noua sanctiune disciplinara in acest termen. Radierea sanctiunilor disciplinare se constata prin decizie a
angajatorului emisa in forma scrisa.
Aceste sancțiuni se regăsesc și în art. 141 din Legea nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor de penitenciar.
22
Vlad Barbu, Curs Universitar pentru IFR/ID, Dreptul Muncii Editura Mustang, București , 2020 p. 249
23
https://lege5.ro/Gratuit/gm4doobvhe/cu-privire-la-pretinsa-incalcare-a-art-11-din-conventie-hotarare?dp=gy3d
mmrrgaydo

19
 Acest principiu îl regăsim ridicat și la nivel fundamental prin art. 24 din Constituție,
dreptul la apărare este garantat și, în tot cursul procedurii disciplinare, părțile au dreptul să fie
asistat de un avocat sau de un reprezentat al unei organizații sindicale.
Trebuie avut în vedere faptul că există un sistem de principii care stă la baza
organizării și funcționării atât a comisiei disciplinare cât și a procedurii de funcționare:
celeritatea procedurii, prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, proporționalitatea,
unicitatea, obligativitatea opiniei; sunt reglementate instituția incompatibilității, reglementată
prin art. 158 din legea polițiștilor de penitenciar, a președintelui comisiei și membrii acesteia.
Comisia de disciplină reprezintă o instanță de prim grad, iar instanța de contencios
administrativ reprezintă un control suplimentar de legalitate.

c. Celeritatea procedurii
Prin art. 166 alin (2) punctul c). definește celeritatea procedurii ca fiind o obligație
prin care comisia de disciplină acționează fără întârziere la deslușirea cauzei, respectând
drepturile persoanelor participante, dar și a regulilor scrise de lege.
Cum este evident, textul în discuție are în vedere asigurarea celerității în etapa
procedurii privind soluționarea cercetării disciplinare.
Prin sintagma „de a proceda fără întârziere la soluționarea cauze” putem face analogie
cu principiul de drept procesual penal, dar și civil și anume „optim și previzibil”, prin care se
stabilește atât măsurile pe care comisia de disciplină trebuie să le întreprindă, cât și
îndatoririle prevăzute de legea polițiștilor care își desfășoară activitatea în penitenciar, pe care
aceasta le poate stabili în sarcina părților sau a altor participanți în procesul disciplinar.
În acest sens, dispozițiile art. 174 și următoarele instituie, ca regulă, obligația comisiei
de a fixa termene.
Aceeași finalitate, a asigurării celerității cercetării procesului este urmărită de
legiuitor și prin instituirea unor mijloace de încunoștințare a părților, respectiv prin scrisoare
recomandată la domiciliul celui citat sau personal cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de
termenul de prezentare și respectiv confirmarea primirii actului, respectiv a înștiințării.
Prin fiecare dintre cele două modalități de citare enunțate, urmată de depunerea la
dosar a dosar a dovezilor de comunicare se realizează cerințele normei procedurale în
discuție, și anume: transmiterea textului actului supus comunicării ori a înștiințării pentru
prezentarea la termen, precum și confirmarea primirii actului, respectiv al procesului-verbal,
în cazul în care refuză primirea actului procedura sau nu este găsit la domiciliu.

20
 d. Contradictorialitatea
Contradictorialitatea în procesul disciplinar îngăduie părților în procedura disciplinară
să participe în mod activ la prezentare, argumentarea și dovedirea drepturilor lor în cursul
desfășurării „judecării” litigiului, având dreptul de a discuta și combate susținerile făcute de
fiecare dintre ele, precum și de a își expune punctul de vedere asupra inițiativelor comisiei de
disciplină în scopul stabilirii adevărului și al pronunțării deciziei de sancționare legale și
temeinice.
În alți termeni, acest principiu al contradictorialității reprezintă motorul procedurii
disciplinare, deoarece acest proces evoluează prin intermediul unor contradicții succesive
până la decizie, care va înlătura contradicția.
O primă cerință prin care se asigură contradictorialitatea este ca părțile să ia la
cunoștință despre existența și data judecării litigiului.
Potrivit art. 174 alin.(2) - (5)24, comisia de disciplină nu poate judeca cauza sau nu
poate lua o decizie asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu
prevede altfel.
Cu toate acestea, persoanele care au fost legal citate, dar nu s-au conformat la audieri
nu îngrădește desfășurarea etapei de cercetare a faptei, această absență se trece într-un
proces-verbal, potrivit art. 177 alin. (3).

e. Proporționalitatea
Sancțiunea aplicată de către angajator trebuie să respecte principiul proporționalității,
un principiu simplist, principiul proporționalității vizează situația în care orice măsură luată,
spre exemplu, de către organele executive trebuie să fi e bine adaptată și studiată pentru a
atinge scopurile pe care le urmărește25.
Acest principiu poate fi, din punctul meu de vedere, mai bine spus prin cuvintele
folosite de către profesorul Fritz Fleiner poliția nu ar trebui să tragă către vrăbii cu tunuri26.
24
(2) În vederea cercetării faptei care face obiectul sesizării, președintele comisiei de disciplină va stabili de
îndată termenul de prezentare și va dispune citarea polițistului de penitenciare a cărui faptă a fost sesizată, a
persoanei care a formulat sesizarea și, după caz, a altor persoane indicate în sesizare.
(3) Citarea se face cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de termenul de prezentare. Comunicarea citației se face
personal, cu semnătură de primire, sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Dovezile de
comunicare se depun la dosar.
(4) Comunicarea citației prin scrisoare recomandată se face la domiciliul celui citat. Schimbarea domiciliului în
timpul cercetării trebuie, sub sancțiunea neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința comisiei de disciplină.
(5) În cuprinsul citației se indică locul, data și ora ședinței comisiei de disciplină.
25
J. Mathews, Proportionality Review in Administrative Law [forthcoming in Comparative Administrative Law,
second edition (Peter Lindseth, Susan Rose-Ackerman & Blake Emerson, eds.), Northampton: Edward Elgar,
2017.
26
Fritz Fleiner, Institutionen des deutschen Verwaltungsrechts, Mohr, Tübingen, 1928, p. 404.

21
 Adică trebuie să existe un echilibru între abaterea săvârșită de către angajat și
sancțiunea pe i-o aplică.
f. Unicitatea sancțiunii
Sancțiunile prevăzute în legea privind statutul pe care îl au polițiștii de penitenciare
sunt consecințele pe care această lege le impune în cazul încălcării obligațiilor sau săvârșirii
abaterilor expres prevăzute în cuprinsul ei și totodată, instrumente de realizare și restabilire a
ordinii de drept.
Prin acest principiu rezultă ideea că nu pot fi aplicate mai multe sancțiuni odată, ci
doar una singură pentru mai multe abateri disciplinare27.
Prezența sancțiunilor în normele care reglementează exercitarea profesiei de polițist
de penitenciar asigură funcția preventivă, preîntâmpină posibilitatea de a se comite din nou
fapte asemănătoare celor care au servit ca sursă de inspirație pentru legiuitor.
Sancțiunile disciplinare sunt necesare și pentru a exprima gravitatea abstractă a faptei
interzise și intensitatea avertismentului pe care actul normativ îl adresează polițiștilor de
penitenciare.
Sancțiunile disciplinare reprezintă cele mai importante sancțiuni în raporturile de
muncă, fiind totodată, sancțiuni specifice, proprii dreptului muncii28.
Pe cale de consecință, ele acționează post delictum, avându-și întotdeauna cauza în
săvârșirea unei abateri disciplinare.
Sancțiunea disciplinară reprezintă instituția fundamentală a dreptului muncii alături de
incriminarea abaterii disciplinară și instituția răspunderii disciplinare. Aceste trei instituții ar
corespunde celor trei realități în jurul cărora se situează toate relațiile raporturilor de muncă,
adică abaterea disciplinară, făptuitorul și constrângerea disciplinară.
Așadar, putem achiesa asupra legăturii de la cauză la efect: răspunderea disciplinară
este efectul săvârșirii abaterii disciplinare și, totodată, cauza aplicării sancțiunii, iar
sancțiunea reprezintă efectul existenței răspunderii disciplinare, care, la rândul său, este
efectul săvârșirii abaterii.
g. Legalitatea sancțiunii
În condițiile statului de drept, adică al statului bazat pe lege, reglementarea juridică a
tuturor tipurilor de relații sociale care se desfășoară în cadrul statului de drept constituind
substanța ramurilor dreptului, se subordonează acestui principiu.

27
Vlad Barbu, Curs Universitar pentru IFD/ID, Dreptul Muncii, Editura Mustang, București, 2020, pag. 250
28
Vlad Barbu, Curs Universitar pentru IFR/ID, Dreptul Muncii Editura Mustang, București , 2020, pag.253

22
 Acest principiu reprezintă o garanție incontestabila a drepturilor și libertăților
cetățeanului, s-au remarcat, de asemenea, și neajunsurile acestui principiu29.
Legalitatea sancțiunii presupune că legiuitorul trebuie să prevadă cu exactitate
comportamentul pe care îl consideră interzis și sancțiunea aplicabilă polițistului de
penitenciar.
Potrivit acestui principiu, polițistului de penitenciar care a săvârșit o abatere
disciplinară trebuie să i se aplice numai sancțiunea prevăzută de lege pentru acea abatere,
conform principiului individualizării, și numai în condițiile stabilite de lege.
Sancțiunea disciplinară, putem spune, că îndeplinește anumite funcții sau scopuri
imediate ale sancțiunii:

● Funcția de constrângere sau represiune

Ca măsură de constrângere, sancțiunea este de neconceput fără cauzarea unei anumite
suferințe, fără impunerea unei sancțiuni, în funcție de gradul de graviditate pe care îl constată
comisia de disciplină, prin art. 14130 din legea care consacră statutul polițiștilor de
penitenciar.

● Funcția de reeducare
Această funcție decurge din caracterul pe care ăl are sancțiunea. Este de la sine înțeles
că prin această funcție trebuie să se completeze caracterul pe care îl are sancțiunea
disciplinară.

● Funcția de exemplaritate
Reprezintă o funcție adiacentă, care constă în influența pe care sancțiunea aplicată
polițistului găsit vinovat o exercită și asupra celorlalți colegi ai săi.

● Funcția de eliminare
Reprezintă tot o funcție adiacentă, și anume că prin ea se caută eliminarea temporară
sau definitivă a celui sancționat de la locul de muncă.

29
Al. Ionaș, Principiul legalității în dreptul penal, în R.P.D. nr. 1/1999, p. 9
30
Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate poliţiştilor de penitenciare sunt: a) mustrarea scrisă; b) diminuarea
drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 - 10% pe o perioadă de 1 - 3 luni; c) amânarea avansării în
grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani; d) trecerea într-o funcţie inferioară până
la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut; e) revocarea din funcţia de conducere; f) eliberarea
din funcţie.

23
 Adică prin aplicarea sancțiunilor amânare a avansării în grad profesional sau funcții
superioare, pe o perioadă determinată cuprinsă între de la 1 an la 2 ani, sau trecerea dintr-o
funcție superioară în cea inferioară, revocarea dintr-o funcție de conducere pe care polițistul a
avut-o, iar în ultimă instanță eliberarea din funcție.
Această ultimă sancțiune disciplinară nu face decât să definească în cuvinte puține
funcția de eliminare din viața polițienească.

h. Obligativitatea opiniei
Așadar, prin obligativitatea opiniei se înțelege ca membrii comisiei disciplinare au
obligația ca atunci când se pronunță să o facă motivat pentru fiecare sesizare care se află
înregistrată spre soluționare.
Motivarea și considerentele referatului comisiei de disciplină reprezintă, în esență,
motivele de fapt și de drept care au format convingerea comisiei de disciplină în adoptarea
soluției.
Pe cale de consecință, considerentele trebuie să cuprindă o analiză riguroasă și
coroborată a probelor prezentate de părți, de unde se extrag situația de fapt și raporturile
juridice dintre părți, care vor sta la baza dezlegării aspectelor supuse litigiului.
Considerentele temeinic elaborate constituie o puternică garanție a imparțialității
membrilor comisiei de disciplină, a calității referatului și oferă posibilitatea unui cerc larg de
persoane de a cunoaște conținutul motivelor care au determinat pronunțarea unui anumit
referat.

3.1. Procedura disciplinară

3.1.2. Inițierea procedurii disciplinare
Începutul proceduri disciplinare o reprezintă redactarea unei sesizări care marchează
demararea procedurii disciplinare. Aceasta din urmă se întocmește într-un timp cât mai scut
de către un agent sau ofițer de penitenciar care a asistat la săvârșirea unei infracțiuni sau care
este informat despre acest fapt.
Acțiune disciplinară urmărește să permită dezvoltarea unei vieți de comunitate
armonioasă. Este esențial pentru menținerea ordinii în penitenciare precum și respectul pentru
drepturile fundamentale ale fiecăruia om.
Acțiunea disciplinară în penitenciar este sancțiunea oricărui comportament, chiar și
non-violent, atunci când acest comportament compromite securitatea instituției penitenciare
sau buna ordine în penitenciar.

24
 3.1.3. Organele competente să aplice sancțiunile disciplinare
Acțiune disciplinară care revine personalului administrației penitenciarelor care
urmărește să permită dezvoltarea unei vieți comunitate armonioasă. Este esențial pentru
menținerea ordinii în penitenciar, dar și respectul pentru drepturile fundamentale ale precum
și respectul.
Judecarea abaterilor disciplinare din penitenciar, după cum am amintit și mai sus, este
de competența Comisiei de disciplină, care este în general plasată sub președinția directorului
unității.
Această comisie are cel puțin cinci membri: președintele supleant31 și cel puțin 4
membri supleanți.
Așadar, singurul organ competent să aplice sancțiuni disciplinare este comisia de
disciplină.

3.1.4. Cercetarea abaterii disciplinare

Cercetarea faptelor disciplinare se desfășoară sub autoritatea comisiei de disciplină
din penitenciar. Scopul anchetei este de a oferi lămuri cu privire la caracterul material al
faptelor.
În acest sens, Comisia de disciplină poate colecta informații de la părți sau din oficiu
și poate solicita opinii.
Prin urmare, Comisia de disciplină este obligată să audieze făptuitorii sau părțile
interesate și, dacă este cazul, martorii. Faza de cercetare a comisiei de disciplină a abaterilor
disciplinare, începând cu primul termen, s-a desfășurat în întregime cu citarea făptuitorilor
sau părților, reflectând astfel caracterul în mare măsură privat al drepturilor și intereselor în
litigiu în cadrul procesului. „Proces” disciplinar.
Odată cu eficiența sporită a activității de „proces” și scurtarea duratei procesului, cu
asigurarea tuturor garanțiilor procesuale, după art. 166 alin. (1) definește scopul și conținutul
studiului, reglementează activitățile și apartenența Comisiei de disciplină și este fundamentat
de art. paragraful 176. (2). El a mai spus să se asigure rapiditatea cercetării faptelor pentru a
afla adevărul.

31
Desemnarea președintelui comisiei de disciplină și a supleantului acestuia se face de către conducătorul
unităţii, conform competenţelor de gestiune a resurselor umane prevăzute de lege, în urma consultării
organizaţiei sindicale reprezentative ori a poliţiştilor de penitenciare din unitate, dacă aceştia nu sunt organizaţi
în sindicat. Preşedintele supleant al comisiei de disciplină nu se desemnează din rândul membrilor titulari sau al
membrilor supleanţi.

25
 Există posibilitatea ca membrii comisiei de disciplină să administreze din oficiu
probe, doar atunci când ei consideră de cuviință.
Astfel, pentru realizarea scopului enunțat mai sus, comisia de disciplină va dispune
următoarele:
● Va audia persoana care a înaintat sesizarea, doar dacă comisia apreciază ca este
necesară pentru a lămuri anumite elemente de fapt care sunt trecute în sesizare.
Pe tot parcursul etapei de cercetare disciplinară, persoana care a formulat sesizarea
poate fi citată în vederea audierii, doar la cererea expresă a polițistului care este cercetat
disciplinar.
● Comisia de disciplină are dreptul de audia polițistul în cauză.
● Există posibilitatea să se facă audierea și a altor persoane care pot ajuta la soluționarea
cazului.
● Informațiile care pot fi considerate necesare la clarificarea cazului pot fi obținute
numai prin mijloacele pe care legea le prevede.
● Îi este recunoscut dreptul de a face verificări cu privire la documentele, dar și al
declarațiilor prezente la dosar.
Polițistul urmărit disciplinar este obligat să se prezinte personal și să-și prezinte
explicațiile scrise sau orale, să propună probe sau să fie reprezentat de către un avocat.
La finalul cercetării, comisia de disciplină înaintează un referat de cercetare care este
supus aprobării sancțiunii disciplinare care s-a crezut a fi îndestulătoare, conducătorului
ierarhic superior sau al instituției unde își desfășoară raporturile de muncă, după caz
directorului general al ANP.
Așadar, măsura luată ca urmare a comiterii abaterii disciplinare poate să fie aplicată
doar după ce etapa cercetării disciplinare a luat sfârșit.
Sancțiunea disciplinară este emisă prin decizie scrisă emisă de către organele
competente de la art. 14332 din care privește statutul polițistului de penitenciar.

32
ministrul justiţiei, de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, de
conducătorul unităţii subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei de
disciplină, potrivit competenţelor de gestiune a resurselor umane, prin raportare la funcţia în care este numit sau
împuternicit poliţistul de penitenciare.

26
 3.4. Individualizarea și aplicarea sancțiunilor
Individualizarea regimului de sancțiuni se stabilește de către Comisia de disciplină,
ținând cont de acele motive pentru stabilirea abaterii disciplinare, de vinovăția făptuitorului,
dar și de împrejurările în care aceasta s-a produs, de conduita pe care a săvârșit-o în raport cu
beneficiul. a dat să elimine Consecințele includ și dacă există și alte antecedente disciplinare
care nu au fost eliminate în condițiile legii. Acest tip de individualizare este operația de
ajustare a pedepsei pentru fiecare abatere de disciplină, astfel încât să se realizeze scopul
prevenirii generale și al prevenirii speciale, care se numește individualizarea pedepsei33.
Individualizarea sancțiunii reprezintă una dintre cele mai importante și sensibile
operațiuni juridice de a cărei acuratețe depinde în mod direct reușita procesului de îndreptare
și recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravității abaterii
disciplinare comisă, determinarea gradului de răspundere a făptuitorului în raport cu care
urmează să se stabilească sancțiunea.
Cu toate acestea prin art. 142 din legea cadru, prin alineatul (2)34 se vine în ajutorul
comisiei de disciplină privind propunerile de sancțiuni.
Așadar, răspunderea disciplinară trebuie să fie individualizată, adică ea trebuie să fie
diferențiată în funcție de gravitatea abaterii disciplinare, de persoana făptuitorului, pentru a
asigura atât sancționarea corectă a făptuitorului, cât și realizarea prevențiunii generale.
Instituția individualizării sancțiunii își are fundamentul juridic în dispozițiile
Capitolului VII, Secțiunea a 3-a art. 181 din statutul pe care îl au polițiștii de penitenciar.

3.5. Termenele de aplicare a sancțiunilor disciplinare și prescripția răspunderii

disciplinare
Aplicarea și executarea sancțiunilor disciplinare după trecerea unui interval
îndelungat de timp, chiar dacă ar da satisfacție ideii abstracte de justiție, s-ar dovedi
ineficientă în raport cu scopul lor. Realizarea acestui scop impune, între altele, ca răspunderea
disciplinară a făptuitorului să intervină cât mai aproape de momentul comiterii abaterii
disciplinare.

33
conform art. 181 alin. (4) din Legea nr. 145-2019- privind statutul polițistului de penitenciar
34
Comisia de cercetare a abaterii disciplinare propune prin referatul de cercetare cuantumul de diminuare a
drepturilor salariale, în cazul sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. b), perioada maximă de amânare, în cazul
sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. c), sau funcția pe care să se realizeze numirea, în cazul sancțiunilor prevăzute
la art. 141 lit. d) și e).

27
 Trecerea timpului conduce la ștergerea ori denaturarea probelor, cu riscul la aplicarea
unor sancțiuni disciplinare unui nevinovat, iar rezonanța în circumscripția penitenciarului
unde polițistul își exercită activitatea profesională, dar și în viața privată a făptuitorului se
diminuează până la dispariție.
Teama de a nu fi descoperit, pe care poate ani de-a rândul făptuitorul a trebuit să o
înfrunte, este direct proporțională cu o sancțiune îndestulătoare pentru săvârșirea abaterii
disciplinare.
Spre deosebirea sancțiunii abaterii disciplinare, această prescripție a răspunderii
disciplinare operează prin prisma trecerii timpului, fără a se cere îndeplinirea vreunei condiții
active, cum ar fi buna conduită a făptașului.
Împlinirea termenului prevăzut de lege pentru fiecare abatere disciplinară în parte are
drept consecință aceea că prescripția își produce automat efectul, înlăturând posibilitatea
aplicării sancțiunilor disciplinare.
Este interesant faptul că nu există termen unitar în statutul polițistului de penitenciare
cu privire la data până când poate fi sancționat disciplinat.
Cu privire la alin. (5) al art. 142 polițiștilor de penitenciar se pot aplica sancțiunile
disciplinare în cel mult 90 de zile de la data la care a fost sesizată comisia de disciplină, dar
cu toate acestea nu se poate mai târziu de un an de zile de la data săvârșirii abaterii
disciplinare35.
Prin sintagma „luării la cunoștință” înseamnă data la care a fost înregistrată la comisia
de disciplină sesizarea care are ca obiect o abatere disciplinară.
Prin Decizia nr. 16/2012, I.C.C.J a hotărât faptul că în interpretarea și aplicarea art.
252 alin. (1) din Codul Muncii, republicat, momentul de la care începe să curgă termenul de
30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării
raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității36.
Pe cale de consecință, prin dispozițiile mai sus amintite putem spune faptul că
sancțiunea disciplinară se poate aplica în termen de cel mult de 1 an de la data când a fost
săvârșită, în funcție de abaterea săvârșită de polițist37, iar natura acestui termen fiind unul de
decăderea din dreptul de a mai sancționa disciplinar pe polițistul de penitenciar.

35
Prin art. 200 din Legea nr. 145/2019, este stipulat faptul că „Dispozițiile prezentei legi se completează, după
caz, cu prevederile cuprinse în legislația muncii”.
36
https://www.juridice.ro/234030/ril-admis-calcularea-termenului-de-30-de-zile-in-care-trebuie-aplicata-sanctiun
ea-disciplinara-si-momentul-de-la-care-incepe-sa-curga-acest-termen.html
37
art. 142 din Legea nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor de penitenciare Publicat în M.OF. nr. 631 din 30
iulie 2019

28
 3.6. Executarea sancțiunilor disciplinare
Întâlnim principiul prin care penalul ține în loc civilul, adică dacă abaterea
disciplinară este prin ea însăși o infracțiune, procedura disciplinară se suspendă de drept până
la finalizarea procesului penal.
Prin executarea sancțiunilor disciplinare înțelegem însăși punerea în aplicare a
sancțiunii disciplinare aplicate celui vinovat.
Așadar, sancțiunea disciplinară aplicată polițistului este emisă prin decizie scrisă care
îi este comunicată polițistului căruia i s-a aplicat măsura de constrângere în termen de 5 zile
lucrătoare de la data la care a fost emisă decizia38.

4. Căile de atac
4.1. Contestația
4.1.1. Reglementare
Polițistul de penitenciar nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței
care este specializată, potrivit legii, în contencios administrativ, fără parcurgea procedurii
prealabile39.
4.1.2. Motive pentru care poate fi atacată sancțiunea disciplinată
Polițistul care intenționează să conteste sancțiunea disciplinară a cărei obiect face
obiectul trebuie să exercite acțiunea în cadrul instanțelor de contencios administrativ.
Obiectul contestației diferă în funcție de motivul sau motivele invocate în susținerea
acesteia.
Sancțiunea disciplinară fiind un act administrativ individual, deoarece conține o
măsură prin care ia naștere, modifică sau stinge un raport juridic dintre o persoana care a fost
sancționată, pe de o parte și pe de altă parte, autoritatea publică40.
Ele pot fi de natură procedurală, de exemplu: nu a fost legal citat, competență, măsura
sancțiunea disciplinară aplicată în cauză este prea drastică sau lipsește unul dintre elementele
sesizării enumerate în art. 172 alin. (2), și anume: datele de identificare ale făptașului, funcția
pe care o ocupă, datele de identificare celui care formulează sesizare împreună cu funcția pe
care o deține, descrierea faptei pe care se întemeiază sesizarea, dovezile pe care se sprijină,
data și semnătura.

38
art. 144 din Legea nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor de penitenciare Publicat în M.OF. nr. 631 din 30
iulie 2019
39
art. 144 din Legea nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor de penitenciare Publicat în M.OF. nr. 631 din 30
iulie 2019
40
https://legalup.ro/suspendarea-unei-actiuni-disciplinare/

29
 În toate cazurile, obiectul contestației îl formează decizia de imputare, cu toate că
acest act administrativ se bucură de prezumția de legalitate care este recunoscută de lege ,
bazându-se pe prezumțiile autenticității și veridicității, fiind el însuși, după cum ne arată și la
art. 152 din legea cadru al polițiștilor de penitenciare, titlu executoriu.

4.1.3. Reguli procedurale de soluționare a contestației și consecințele admiterii

acesteia.
Cererea civilă prin care se atacă decizia de sancționare face obiectul unui litigiu de
natură civilă.
Așadar, cererea poate fi înregistrată și fără a fi parcursă procedura prealabilă 41.
Prin admiterea contestației împotriva deciziei de sancționare, vom observa faptul că
simpla suspendare a efectelor actului administrativ unilateral prin care s-a luat măsura, poate
fi solicitată de reclamant doar pentru motivele care sunt enumerate în art. 14 din Legea care
reglementează contenciosul administrativ, dar și prin cererea care a fost adresată instanței
competente care a fost însărcinată cu declararea anulării, în tot sau în parte, actului care a fost
atacat, iar pentru motivele la care se face referire sunt cazurile bine justificate și prevenirea
unei pagube42.
Potrivit definiției legale, reprezintă cazuri bine justificate situațiile care sunt legate de
starea de fapt, dar și de drept, care pot fi de natură să nască o neîncredere serioasă în privința
caracterului legal al actului administrativ, iar paguba iminentă se află în prejudiciul material
viitor43 și previzibil44.
Această măsură este, bineînțeles, una provizorie care se solicită a se lua până la
soluționarea definitivă a cauzei45.
Cunoaștem că atunci când vorbim despre caracteristicile regimului juridic prin care se
cere suspendarea actului administrativ, esențial este caracterul de excepție operațiunii juridice
prin mijlocirea căreia se atinge scopul, adică se realizează o suspendare a efectelor juridice,

41
art 144 din Legea nr. 145/2019
42
Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788 din 26 martie
2014, https://legeaz.net/spete-contencios-ca-cluj-2014/sanctiune-disciplinara-politist-2788-2014
43
Cu privire la acest aspect Existenţa unei pagube iminente impune aprecierea condiţiei dintr-o dublă
perspectivă: paguba, care trebuie să fie certă, actuală şi exigibilă (cunoscută sub toate aspectele), şi caracterul
iminent al acesteia. Pentru a dovedi îndeplinirea acestei condiţii, reclamantul invocă faptul că dispoziţia de
sancţionare disciplinară aflată la dosarul de personal reprezintă un prejudiciu semnificativ, fiind expus unor
situaţii juridice vătămătoare pentru drepturile şi interesele sale.
44
art. 2 alin 1 lit. r și ș din Legea nr. 554/2004
45
Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788 din 26 martie
2014, https://legeaz.net/spete-contencios-ca-cluj-2014/sanctiune-disciplinara-politist-2788-2014

30
stabilit de trăsătura generală a actelor administrative de avea caracter executoriu încă din
oficiu (executio ex officio), ceea ce are înțelesul că imposibilitatea de a executa trebuie să fie
considerat just de situaţii speciale şi, bineînțeles, în limitele acestora46.
4.1.4. Problema înlocuirii sancțiunii disciplinare
Este foarte interesant cum instanța judecătorească poate dispune înlocuirea sancțiunii
disciplinare aplicate celui găsit vinovat de către comisiile de disciplină din interiorul
Această prerogativă pe care o are puterea judecătorească în soluționarea unui conflict
de muncă reprezintă un control devolutiv de natură jurisdicțională, deoarece verifică
legalitatea și temeinicia măsurii luate, nu numai prin prisma materialului administrat, dar are
şi posibilitatea efectuării unui probatoriu suplimentar.
În măsura în care constată că măsura sancţionării s-a prezentat ca fiind neîntemeiată
raportat la severitatea abaterii disciplinare, instanţa va dispune admiterea contestaţiei,
anularea parţială a deciziei contestate şi înlocuirea sancţiunii disciplinare aplicate de către
angajator cu o altă măsură de sancţionare47.
Pe cale de consecință, instanţele de judecată nu îmbracă haina de organe disciplinare,
deoarece ele nu fac din oficiu cercetările administrative pentru stabilirea actelor şi faptelor
juridice prin care s-au încălcat normele privind disciplina muncii, ci doar cenzurează măsura
sancţionatoare care a fost deja aplicată de către angajator angajatului.
Prin ea nu se face decât să se asigure un cadru de protecție a salariatului în raporturile
sale cu angajatorul, cu respectarea principiului proporționalității48.

4.1.5. Reabilitarea disciplinară.

Reabilitarea disciplinară reprezintă mijlocul prin care polițistul sancționat disciplinat
este deplin integrat, pe plan disciplinar, în raporturile de muncă.
Așadar, reabilitarea constituie o cauză care înlătură consecințele sancțiunii
disciplinare care au rezultat dintr-o condamnare disciplinară, făcând din cel sancționat să se
bucure din nou de dreptul la egalitate în fața legii.
Ca măsură de politică sancționatorie, reabilitarea urmărește să stimuleze efortul de
reintegrare în raporturile contractuale de muncă, prin repunerea sa în deplinătatea drepturilor
politice și social-economice.

46
Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2788 din 26 martie
2014, https://legeaz.net/spete-contencios-ca-cluj-2014/sanctiune-disciplinara-politist-2788-2014
47
Decizia ÎCCJ nr. 11 din 10 iunie 2013 (Decizia 11/2013)
48
Sentința nr. 534/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

31
 Condițiile reabilitării disciplinare:
a. pentru sancțiunile aplicate prevăzute art. 14149 lit a)., d)., e). este radiată din oficiu în
termen de 6 luni de când au fost dispuse, având o singură condiție, și anume ca
polițistul, fie el ofițer sau agent, să nu mai fie sancționat până la împlinirea
termenului.
b. pentru sancțiunile de la art. 141 b). și c)., abaterile disciplinare sunt radiate de drept
încă de la expirarea intervalului de timp pentru care și-au găsit aplicabilitate
sancțiunile disciplinare.
Așadar, pentru lit. e). privind „revocarea din funcție de conducere” și litera f).
eliberarea din funcție, polițistul în cauză nu are decât să încerce să își recâștige drepturile
printr-o cerere înregistrată pe rolul instanței care are specializarea în contencios administrativ.

5. În loc de concluzii
În prezent, sancțiunea disciplinară prevăzută în legea care reglementează statutul
polițiștilor care activează în cadrul administrației penitenciarelor, dar și al unităților
subordonate, se străduiește să-și găsească locul în sistemul disciplinar penitenciar.
Uneori înecat în mijlocul unui cumul de sancțiuni de tot felul, alteori deturnat de la
obiectivul său inițial, sancțiunea disciplinară se găsește puternic discreditată.
Prin urmare, este destul de firesc ca aceasta să fie în competiție.
Considerat ineficient în cazul unui incident prea grav, cum am amintit mai sus când
prin abaterea disciplinară sunt întrunite condițiile de tipicitate ale unei infracțiuni, acesta va fi
completat de alte măsuri precum retrogradarea, suspendarea și eliberarea din funcție.
Dacă sancțiunea disciplinară astăzi pare să lipsească de relevanță pentru a răspunde
suficient de eficient nevoilor de securitate și reintegrare anexate penitenciarului, este, fără
îndoială, pentru că este direct legată de încadrarea abaterilor disciplinare.
Pe parcursul acestui studiu s-a făcut o distincție între incidentele majore, pentru care
sancțiunea a fost ocolită sau completată, și incidentele minore, pentru care sancțiunea a fost
evitată.
Dacă sancțiunea disciplinară astăzi pare să lipsească de relevanță pentru a răspunde
suficient de eficient nevoilor de securitate și reintegrare anexate penitenciarului, este, fără
îndoială, pentru că este direct legată de încadrarea abaterilor disciplinare.

49
a) mustrarea scrisă; b) diminuarea drepturilor salariale pentru funcţia îndeplinită cu 5 - 10% pe o perioadă de 1
- 3 luni; c) amânarea avansării în grade profesionale sau funcţii superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani; d)
trecerea într-o funcţie inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deţinut;

32
 S-ar părea astfel că perechea culpe disciplinare/sancțiuni disciplinare nu mai este în
concordanță. O nouă reformă care să țină cont de noile metode de soluționare a conflictelor în
detenție ar face, fără îndoială, posibilă reprogramarea sancțiunilor în funcție de culpe și astfel
să se ajungă la un sistem disciplinar mai coerent.

33
Bibliografie:
A. Cărți, tratate, cursuri, monografii:
1. Fritz Fleiner, Institutionen des deutschen Verwaltungsrechts, Mohr, Tübingen, 1928
2. Al. Ionaș, Principiul legalității în dreptul penal, în R.P.D. nr. 1/1999
3. S. Ghimpu, I.T. Ștefănescu, Ș. Ș.Beligrădeanu, Gh.Mohanu, Dreptul muncii.Tratat, Ed.
Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p.6;
4. J. Mathews, Proportionality Review in Administrative Law [forthcoming in Comparative
Administrative Law, second edition (Peter Lindseth, Susan Rose-Ackerman & Blake
Emerson, eds.), Northampton: Edward Elgar, 2017
5. V.I. Câmpianu, Dreptul muncii, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1967
6. Vlad Barbu, Curs Universitar pentru IFR/ID, Dreptul Muncii Editura Mustang, București ,
2020
B. Articole și lucrări conferințe:
1. Manual de formare pentru polițiști din perspectiva drepturilor fundamentale, European
Union Agency for Fundamental rights, Luxemburg, Oficiul pentru Publicații al Uniunii
Europene, 2018
2. Buletinul jurisprudenței în materia răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.
Culegere decizii pe anul 2019;
https://www.scj.ro/CMS/0/PublicMedia/GetIncludedFile?id=22866
3. https://lege5.ro/Gratuit/gm4doobvhe/cu-privire-la-pretinsa-incalcare-a-art-11-din-con
ventie-hotarare?dp=gy3dmmrrgaydo
C. Legislație:
a. Legea nr. 145/2019- privind statutul polițiștilor din penitenciar 32
b. Codul de etică și deontologie din 14 ianuarie 2021 al personalului din sistemul
administrației penitenciare, publicat în M.Of. nr. 60 din 20 ianuarie 2021
c. Constituția României
d. Legea nr. 53/2003- privind Codul Muncii
e. Legea nr. 254/2013- privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
f. Recomandarea (2006) 2 a Comitetului de Miniștri privind Regulile penitenciare europene,
Regulile 55-63
g. Legea nr. 360/2002- privind statutul polițistului

34
h. Legea nr. 161/2003- privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea
demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției
D. Resurse web
a. http://dexcert.ro/iso-27001/confidentialitatea.html
b. https://legalup.ro/suspendarea-unei-actiuni-disciplinare/
E. Jurisprudență
a. DECIZIA nr. 32 din 23 ianuarie 2018 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a
dispozițiilor art. I pct. 14, 18, 22 și 27 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.
188/1999 privind Statutul funcționarilor publici
b. Decizia Curții Constituționale nr/ 582 din 20 iulie 2016
c. cauza Demir și Baykara c. Turciei (MC), Hotărârea din 12 noiembrie 2008, par. 109 și 110
d. ICCJ Decizia nr. 631/2015. Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Suspendare
executare act administrativ. Recurs
e. Decizia nr. 16/2012, I.C.C.J
f. Curtea de Apel Cluj, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr.
2788 din 26 martie 2014
g. Decizia ÎCCJ nr. 11 din 10 iunie 2013 (Decizia 11/2013)
h. Sentința nr. 534/2012, Curtea de Apel Cluj - Secția Contencios Administrativ și Fiscal

35