Detentia in Regim Semideschis de La Intrarea in Penitenciar Pana La Reintegrarea in Societate

Detenţia în regim semideschis de la intrarea 2
în penitenciar până la reintegrarea în societate
UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT ŞI SOCIOLOGIE
SPECIALIZAREA DREPT
DISCIPLINA:
DREPT EXECUŢIONAL PENAL
TEMA:
DETENŢIA ÎN REGIM SEMIDESCHIS DE LA INTRAREA ÎN
PENITENCIAR PÂNĂ LA REINTEGRAREA ÎN SOCIETATE
Subsemnatul, Bordeianu Alina Elena declar pe proprie raspundere, sub

incidenta legii penale şi a Legii dreptului de autor că lucrarea de diploma
prezentata este elaborata de mine si am respectat normele deontologice de
folosire a bibliografiei
Data predarii lucrarii, Semnatura,
BRAŞOV
- 2010 –
Cuprins
Introducere........................................................................................................................................6
Capitolul I Instituţia penitenciară şi regimurile de executare a pedepselor privative de libertate. . .8
Secţiunea I - Consideraţii introductive.............................................................................................8
1.1. Noţiune. Natura juridică........................................................................................................8
1.2. Sancţiunile penale – premise a instituţiei penitenciare........................................................14
1.2.1. Felurile sancţiunilor penale..............................................................................................14
1.2.2. Funcţiile pedepsei.........................................................................................................18
1.2.3. Rolul şi importanţa sancţiunilor penale în conturarea instituţiei penitenciare.............19
Sectiunea II.....................................................................................................................................21
1.1. Abordare istorică a regimului penitenciar în România........................................................21
Sectiunea III Executarea pedepselor privative de libertate............................................................23
1.1. Cadrul legal al executării pedepselor privative de libertate. Judecătorul delegat...............23
1.1.1. Regimuri de executare..................................................................................................25
1.1.2. Regimul penitenciar general.........................................................................................27
1.1.3. Regimul penitenciar special.........................................................................................27
Capitolul II - Aplicarea regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate si
individualizarea acestora cu privire directa asupra aplicarii regimului de detentie semideschis...31
2.1. Scopul aplicării pedepselor privative de libertate...............................................................32
2.2. Stabilirea regimului de detenţie...........................................................................................33
2.2.1. Repartizarea în penitenciar a deţinuţilor.......................................................................33
2.2.2. Primirea în penitenciar a deţinuţilor.............................................................................35
2.2.3. Calculul şi consemnarea duratei executării pedepsei...................................................36
2.3. Schimbarea regimului de detenţie.......................................................................................37
2.3.1. Jurisprudenţă.................................................................................................................38
Capitolul III - Particularitati ale regimului penitenciar semideschis..............................................42
3.1. Consideraţii privind condiţiile de executare a pedepselor privative de libertate în regim
semideschis.................................................................................................................................42
3.2. Severitatea regimului de detenţie........................................................................................42
3.3. Drepturile şi obligaţiile specifice unui deţinut din regimul semideschis............................43
3.3.1. Dreptul la asistenţă medicală........................................................................................45
3.3.2. Dreptul la vizită şi la plimbare zilnică..........................................................................46
3.3.3. Dreptul de petiţionare şi la corespondenţă...................................................................47
3.3.4. Dreptul la convorbiri telefonice....................................................................................48
3.3.5. Dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături.................................................48
3.4. Incidente la locul de deţinere...............................................................................................49
3.4.1. Greva foamei................................................................................................................49
3.4.2. Preîntâmpinarea tentativelor de sinucidere şi a actelor de violenţă.............................51
3.4.3. Supraaglomerarea în penitenciar..................................................................................53
3.5. Munca în afara penitenciarului şi supravegherea activităţii de muncă de către alţi
condamnaţi.................................................................................................................................54
Capitolul IV Finalizarea executării pedepsei privative de libertate în regim semideschis şi
încercarea de reintegrare în societate.............................................................................................56
4.1. Reintegrarea în societate cu ajutorul activităţilor şi programelor de educare-reeducare. . .56
4.1.1. Şcolarizarea persoanelor private de libertate................................................................58

4.1.2. Activitatea de calificare a persoanelor private de libertate...........................................59
4.1.3. Activităţi cultural-artistice............................................................................................60
4.1.4. Activităţi sportive şi recreative.....................................................................................62
4.1.5. Programe de intervenţie socială....................................................................................62
4.1.6. Programe terapeutice....................................................................................................63
4.1.7. Programe de adaptare instituţională.............................................................................63
4.1.8. Alte programe:..............................................................................................................64
4.2. Contribuţia Serviciului de Probaţiune la procesul de reinserţie socială..............................65
4.3. Liberarea condiţionată........................................................................................................67
4.3.1. Acordarea liberării condiţionate...................................................................................68
4.3.2. Condiţii de acordare a liberării condiţionate................................................................68
4.3.3. Liberarea condiţionată în cazuri speciale.....................................................................70
4.3.4. Efectele liberării condiţionate.......................................................................................70
4.3.5. Jurisprudenţă. Decizia penală Nr. 169/R, cerere de liberare condiţionată....................71
Concluzii.........................................................................................................................................74
Bibliografie.....................................................................................................................................76
Listă abrevieri
Alin. - alineat(ul)
ANP - Asociaţia Naţională a Penitenciarelor
Art. - articol(ul)
C.p. - Codul penal
ed. - Ediţia
Ed. - Editura
Ex. - exemplu
Nr. - numărul
Lg. - Legea
Lit. - litera
Pag. - pagina
Vol. - volumul
Introducere
Pentru un deţinut, reintegrarea socială reprezintă cea mai importantă

etapă a recuperării sale, ca om şi cetăţean. De aceea, programele menite
să reintegreze în rândul societăţii acele persoane care, conştient sau
nevoit, au decis să o părăsească, necesită întreaga atenţie a sistemului
juridic. Susţinerea teoriei conform căreia fiecare dintre noi merită o a doua
şansă, dar şi conştientizarea importanţei reintegrării sociale a delicvenţilor
reprezintă doar două dintre motivele abordării acestei teme. În paginile
următoare, lucrarea îşi propune să evidenţieze modul în care deţinuţii, de la
intrarea în penitenciar, sunt susţinuţi să revină în mediul social, dar şi ajutaţi
să îi facă faţă.
Reintegrarea socială a detinuţilor este, aşadar, un subiect care
interesează în egală măsură ambele medii, între care există o limitare atât
fizică, dar, mai ales, mentală. Se pune aşadar întrebarea "cât sunt de
pregătiţi deţinuţii noştri să revină într-o societate retincentă?".
Datorită interesului acordat acestora de către persoanele specializate
în acest sens, tot mai mulţi deţinuţi capătă cu adevărat dreptul la o
existenţă normală, nestigmatizată, care îi oferă şansa de a avansa, de a-şi
depăşi propriile limite.
Ca o privire de ansamblu, lucrarea este gândită şi structurată în patru
mari părţi: prima parte tratează Instituţia penitenciară şi regimurile de
executare a pedepselor privative de libertate, cea de-a doua parte se referă
aplicarea regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate şi
individualizarea acestora cu privire directă asupra aplicarii regimului de
detenţie semideschis, cea de-a treia parte conţine particularităţile regimului
penitenciar semideschis, iar în cea de-a patra parte se face referire la
finalizarea executarii pedepsei privative de libertate în regim semideschis şi
incercarea de reintegrare în societate.
Capitolul întâi al lucrării abordează instituţia penitenciară şi rolul
acesteia, precum şi prezentarea regimurilor de executare a pedepselor
privative de libertate în România.
Capitolul doi al lucrării se focalizează pe evidenţierea perspectivei
aplicării regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate şi
individualizarea acestora cu privire directă asupra aplicării regimului de
detenţie semideschis. Acest capitol analizează latura juridică a executării
pedepsei cu închisoarea în România, prezentând primirea, repartizarea,
calculul şi consemnarea duratei executării pedepsei în regimul semideschis
de executare.
În cel de-al treilea capitol sunt prezentate particularităţile regimului

semideschis, caracteristicile vieţii în închisoare, drepturile şi obligaţiile
condamnaţilor, dar şi munca pe care aceştia o prestează în regimul
semideschis, precum şi incidentele din locul de detenţie, iar ultimul capitol
este despre “Finalizarea executării pedepsei privative de libertate în regim
semideschis şi încercarea de reintegrare în societate”.
În acelaşi timp, lucrarea este prezentată într-o manieră
pluridisciplinară, tema analizată ţinând deopotrivă de sfera domeniului
juridic, psihologic, dar şi sociologic. Acest lucru poate fi justificat de faptul
că fenomenul criminalităţii nu este generat de un anumit factor (mediu), ci
ea îşi are rădăcinile în totalitatea sistemului social şi factori personali.
Cauzele criminalităţii rezidă în esenţă în sărăcie, în lipsa de cultură a
indivizilor, consumul frecvent de băuturi alcoolice şi droguri, şomajul,
deficienţele în organizarea social-politică, funcţionarea defectuoasă a
justiţiei penale, tulburările sociale, ereditatea, stresul determinat de
nesiguranţa socială şi de lipsa de perspectivă mai ales a tinerilor, apariţia
unor interese şi mize în sfera relaţiilor de afaceri.
Aplicarea pedepselor a avut o evoluţie complexă de-a lungul
istoriei, căutându-se în permanenţă identificarea celei mai eficiente
modalităţi de intervenţie pentru atingerea obiectivelor majore ale justiţiei
penale: prevenirea dezvoltării fenomenului infracţional şi rentegrarea
persoanelor condamnate. În acest sens, s-a recurs la folosirea unor metode
diversificate, începând cu tortura şi exterminarea fizică, munca silnică şi
ajungându-se în prezent la tratamentul penitenciar direcţionat spre
reabilitarea şi resocializarea infractorilor. Aplicarea pedepsei cu închisoarea
poate fi justificată cel puţin din două perspective:
 asigură siguranţa pe termen scurt a societăţii, tradusă prin faptul că
infractorul respectiv nu va putea comite pentru o anumită perioadă de
timp, o altă infracţiune.
 induce siguranţa pe termen lung a societăţii, care înseamnă că, în
urma activităţilor şi intervenţiilor specializate în zona psiho-morală şi
spiritual-socială, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni după
punerea sa în libertate şi se va reintegra social ca un membru al
comunităţii, capabil să ducă o viaţă normală, cu respectarea valorilor
şi normelor sociale stabilite de comunitate.
Resocializarea condamnaţilor nu se realizează prin simpla aplicare a
pedepsei cu închisoarea, ci prin intermediul unor activităţi de reeducare,
care nu se limitează doar la un program, ci la o cmplexitate de programe
care ar trebui sa stimuleze trăsăturile pozitive necesare reinserţiei sociale.
Capitolul I Instituţia penitenciară şi regimurile de executare a

pedepselor privative de libertate
Secţiunea I - Consideraţii introductive
1.1. Noţiune. Natura juridică
Regimul penitenciar are la bază un sistem de organizare şi conducere

a vieţii condamnaţilor la pedeapsa cu închisoarea, instaurat în baza
aceleiaşi legi şi regulamentul acesteia1.
Regimul penitenciar este conceput ca un sumum de restricţii şi
sancţiuni, reglementate de lege şi aplicate în spiritul regulamentului, atunci
şi acolo unde practica penitenciarului o impune 2.
Instituţia penitenciară şi organizarea acesteia sunt prevăzute de legea
275/2006 privind executarea pedepselor. Astfel, la art. 11, alin. (1), se
stipulează că “pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a închisorii se execută în
locuri anume desamnate, denumite penitenciare”. Acestea “se înfiinţează
prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, alin. (2). Legea precizează şi
existenţa “ pentru anumite categorii de persoane condamnate la pedepse
privative de libertate înfiinţarea unor penitenciare speciale” (art.12) 3. Aceste
penitenciare speciale sunt pentru persoanele minore şi tineri, pentru femei,
dar şi penitenciare-spital.
Astfel, penitenciarele reprezintă clădiri, locuri în care sunt închişi cei
care au săvârşit infracţiuni şi au fost condamnaţi la pedepse privative de
libertate sau toţi cei care sunt arestaţi preventiv.
Închisoarea este locul în care, pentru o anumită perioadă de timp, mai
lungă sau mai scurtă, sunt încarceraţi cei care au săvârşit o faptă penală
condamnată printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă. În acest loc
se presupune că individul, cândva antisocial, îşi redefineşte modul de viaţă
şi percepţia asupra societăţii, pentru ca după un anumit timp să se poată
întoarce în comunitatea care l-a condamnat şi să demonstreze că nu mai
reprezintă un pericol pentru membrii acesteia.
La prima vedere, lumea instituţiei totale trăieşte separat de lumea din
afară; persoanelor instituţionalizate le este interzis, de regulă, contactul cu
societatea exterioară din care provin. În cazul penitenciarului, excepţiile de
1
P. Zidaru, Drept penitenciar, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2001, pag.117.
2
Rodica Stănoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003, pag. 144-147.
3
Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal.
la această caracteristică sunt foarte rare; în afara vizitelor familiei, unele

legislaţii moderne permit şi învoirea deţinuţilor, care pot pleca din
penitenciar pentru perioade scurte de timp. Caracteristica generală este
însă aceea a limitării la maximum a contactelor cu exteriorul 4.
Scopul penitenciarului este acela de a da unui deţinut adult formarea
generală pe care acesta ar fi trebuit să o primească, ceea ce se poate
traduce printr-un efort pozitiv în scopul de a face din el o fiinţă socialmente
utilă5.
Penitenciarul este o instituţie foarte puţin vizibilă din mediul exterior,
tocmai de aceea se conduce după alte reguli decât cele care funcţionează
în societatea civilă: dincolo de scopurile declarate ale reeducării, există un
univers penitenciar care se conduce după reguli proprii, de multe ori
nescrise, dar apărute ca o consecinţă a celor scrise, univers care creează
anumite cutume specifice, determinându-i pe membrii ei să simtă, să
gândească şi să acţioneze în anumite feluri, neobişnuite pentru cei aflaţi în
afara zidurilor, dar fireşti pentru cei din interiorul lor 6.
Sistemul administraţiei penitenciare în România este constituit din
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate,
considerate instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională ale statului. Administraţia Naţională a Penitenciarelor este un
serviciu public care contribuie la apărarea ordinii publice şi a siguranţei
naţionale prin asigurarea pazei, escortării, supravegherii, aplicarea
regimului de detenţie şi organizarea de activităţi de asistenţă socială şi
educaţie destinate reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate.
Penitenciarele se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului, au
personalitate juridică.
Organizarea, funcţionarea penitenciarelor din România, se stabileşte
prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I şi pe pagina de internet a
Ministerului Justiţiei şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În cadrul
penitenciarelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare
ale penitenciarelor, în raport cu regimurile de executare a pedepselor
privative de libertate, categoriile de persoane condamnate şi cerinţele
speciale de protecţie a anumitor categorii de persoane condamnate.
4
Petronel Dobrică, Instituţii totale, suport de curs.
5
Radu Ciuceanu, Regimul penitenciar din România, Ed. Institutul Naţional pentru studiul totalitarismului,
1940-1942, pag. 10.
6
Ştefan Bruno, Mediul penitenciar românesc Cultură şi civilizaţie carcerală, Ed. Institutul European, Iaşi,
2006, pag. 6.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte penitenciarul în care

persoana condamnată va executa pedeapsa privativă de libertate. La
stabilirea penitenciarului se va avea în vedere ca acesta să fie situat cât
mai aproape de localitatea de domiciliu a persoanei condamnate 7.
În cadrul penitenciarelor se pot înfiinţa de asemenea secţii speciale
de arestare preventivă, prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor. În aceste secţii de arestare preventivă pot fi
deţinute numai persoanele condamante printr-o hotărâre definitivă la o
pedeapsă privativă de libertate, care sunt cercetate în stare de arest
preventiv în altă cauză, precum şi persoanele arestate preventiv aflate în
curs de judecată8.
Activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este coordonată
direct de către Ministerul Justiţiei şi se desfăşoară în conformitate cu
prevederile Constituţiei României, Declaraţiei Universale a Drepturilor
Omului, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul
deţinuţilor, cu dispoziţiile Legii nr.293/2004 privind Statutul funcţionarilor
publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Legii nr. 91/1991
privind siguranţa naţională a României, legislaţiei execuţional-penale şi ale
hotărârilor Guvernului date în aplicarea acestei legislaţii.
Sistemul penitenciar este un serviciu public cu un rol social deosebit,
determinat de funcţiile sale punitiv-educative şi de reinserţie socială a
persoanelor private de libertate. De aceea se pune accentul pe importanţa
modului de organizare şi coordonare a activităţilor de executare a
pedepselor private de libertate, pe asigurarea pazei, escortării şi
supravegherii condamnaţilor.
Garantarea siguranţei locurilor de detenţie este una dintre
responsabilităţile principale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în
vederea asigurării unui mediu custodial sigur. Astfel, aceasta are obligaţia
de a garanta ordinea şi disciplina locurilor de detenţie în condiţiile creării
unui climat care să respecte demnitatea persoanelor private de libertate.
Administraţia Naţională a Penitenciarelor trebuie să evalueze
permanent nevoile de asistenţă socială, educaţie şi terapeutice ale
persoanelor private de libertate, acest proces constituind baza strategiei de
reintegrare a acestora. Activitatea de pregătire şcolară şi de calificare a
persoanelor private de libertate, coordonarea şi planificarea etapelor şi a
programelor educaţionale sunt activităţi curente desfăşurate în cadrul
7
Legea nr. 275/2006, art.11, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal
8
Legea nr. 275/2006, art.13, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
sistemului pentru realizarea funcţiei educative şi de asistenţă psiho-

socială10.
La nivelul sistemului penitenciar românesc se organizează, dar sunt si
supravegheate activităţile privind asigurarea dreptului la asistenţa medicală,
a persoanelor private de libertate. Pentru realizarea acestei funcţii sistemul
utilizează personal de specialitate, o bază materială proprie şi proceduri
similare sistemului sanitar public.
Pentru a realiza toate aceste funcţii, personalul din cadrul sistemului
penitenciar trebuie să fie selectat şi evaluat pe baza unor criterii specifice
activităţii pe care urmează să o desfăşoare şi să beneficieze de formare şi
perfecţionare profesională continuă.
În egală măsură, ANP beneficiază de patrimoniul propriu prin care se
asigură condiţiile materiale necesare desfăşurării activităţii unităţilor
penitenciare. La nivelul Administraţiei, se evaluează, se planifică, în funcţie
de obiectivele sisitemului penitenciar, priorităţile, resursele materiale, cele
financiare şi se elaborează programe anuale pentru investiţii şi reparaţii
capitale ale spaţiilor de deţinere.
Sistemul organizaţional cuprinde elementele cu caracter decizional,
informaţional, oraganizatoric, metodologic prin intermediul cărora
organizaţia exercită competenţele proprii11.
Din punct de vedere organizaţional, sistemul administraţiei
penitenciare cuprinde structura administraţiei centrale şi, respectiv, unităţile
centrale la nivel teritorial. La nivel central, structura care îndeplineşte
atribuţiile de conducere a sistemului penitenciar este ANP. Ministrul Justiţiei
şi Libertăţilor Cetăţeneşti coordonează direct structura centrală a sistemului
administraţiei penitenciare.
Definirea şi rolul penitenciarelor au fost enunţate astfel:
Penitenciarele sunt organe specializate ale administraţiei de stat care,
acţionând în numele şi sub controlul Ministerului Justiţiei, înfăptuiesc
hotărârile organelor judiciare în domeniul executării pedepsei cu
închisoarea, în scopul reeducării condamnaţilor şi redării acestora ca
persoane utile societăţii12.
În România, penitenciarele conduse de Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, sunt subordonate Ministerului Justiţiei şi au ca sarcină
principală deţinerea persoanelor condamnate la pedeapsa cu închisoarea,
10
Legea nr. 275/2006, art.26, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal.
11
Legea nr. 275/2006, art.26, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal.
12
Ana Bălan, Emilian Stănişor şi Elaş Roxana, Administraţiile penitenciare europene, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2002, pag. 103.
aplicarea regimului de detenţie specific şi organizarea procesului de

reeducare a condamnaţilor13.
Modelul penitenciar de azi reflectă valorile religioase şi culturale ale
secolului XX. Închisorile trebuiau să instaureze disciplina deţinuţilor, să le
insufle acestora spiritul pentru muncă şi să le ofere oportunitatea de a
reflecta asupra faptelor săvârşite14.
În România, în momentul de faţă, există mai multe categorii de
instituţii unde se execută pedepsele privative de libertate şi anume:
 Penitenciare
 Penitenciare speciale:
- penitenciare pentru minori şi tineri
- penitenciare pentru femei
- penitenciare spital
După criteriul regimurilor de executare ale pedepsei, în România
există:
 Penitenciare cu regim de maximă siguranţă - 25 penitenciare: la Aiud,
Arad, Bacău, Baia Mare, Deva, Botoşani, Brăila, Bucureşti Jilava,
Bucureşti Rahova, Codlea, Colibaşi, Craiova, Drobeta Turnu Severin,
Focşani, Galaţi, Gherla, Giurgiu, Iaşi, Mărgineni, Oradea, Poarta Albă,
Slobozia, Târgu-Jiu, Timişoara şi Tulcea;
 Penitenciare cu regim închis - 6 penitenciare: la Bistriţa, Ploieşti,
Miercurea Ciuc, Satu Mare, Târgşor, Târgu Mureş şi Vaslui.;
 Penitenciare cu regim semideschis - unul aflat la Pelendava, Judeţul
Dolj;
 Penitenciar pentru femei- unul aflat la Târgşor;
 Penitenciare pentru minori şi tineri – două, aflate la Craiova şi
Tichileşti, Judeţul Brăila;
 Penitenciare spital - 6 penitenciare aflate la Bucureşti - Jilava,
Bucureşti - Rahova, Colibaşi, Dej, Poarta Albă, Târgu Ocna;
 Centre de reeducare- 3 centre la Buziaş, Găieşti şi Târgu Ocna
 Alte unităţi specifice: Şcoala de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii
Agenţilor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor Târgu Ocna;
Centrul de Formare şi Specializare a Ofiţerilor din Administraţia
Naţională a Penitenciarelor Arad; Baza de Aprovizionare Jilava;
Subunitatea de Pază şi Escortare Deţinuţi Transferaţi.
13
Legea nr. 275/2006, art.18 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal.
14
Emilian Stănişor, Delincvenţa juvenilă, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003, pag. 109.
Personalul administratiei penitenciare este complex, fiind format din

mai multe categorii de personal15.
În conformitate cu prevederile Legii 293/2004, personalul din sistemul
administraţiei penitenciare este constituit din funcţionari publici cu statut
special, al căror statut este reglementat de prezenta lege, denumiţi în
continuare funcţionari publici cu statut special, şi din personal contractual.
Statutul special al acestei categorii de lucrători este dat de natura atribuţiilor
de serviciu, în sensul că profesia în sine implică îndatoriri şi riscuri
deosebite. Astfel, în exercitarea atribuţiilor de pază, escortare şi
supraveghere a persoanelor private de libertate, precum şi în alte situaţii
temeinice justificate, funcţionarul public din sistemul administraţiei
penitenciare foloseşte, în condiţiile legii, tehnica, mijloacele şi armamentul
din dotare16. Aceeaşi lege stipulează faptul că activitatea profesională a
personalului din sistemul administraţiei penitenciare se desfăşoară în
interesul comunităţii şi al persoanelor care execută pedepse privative de
libertate, în limitele competenţelor stabilite prin lege.
Funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în mediul
penitenciar sunt obligaţi să respecte, în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu,
Constituţia, drepturile şi libertăţile omului, precum şi reglementările interne
şi trebuie, de asemenea, să îndeplinească ordinele şi dispoziţiile legale
date de şefii superior ierarhic, legate de activitatea profesională 17.
În sistemul penitenciar îşi desfăşoară activitatea personal cu pregătire
superioară – jurişti, medici, profesori, psihologi, asistenţi sociali, economişti,
ingineri etc. – şi personal cu studii medii, specializat şi instruit pe domenii
de activitate: siguranţa deţinerii, aplicarea regimului, administraţie, logistic,
asistenţă medicală. Vârsta medie a personalului este de 35 ani, acesta fiind
încadrat, în proporţie de 80% după anul 1990.
1.2. Sancţiunile penale – premise a instituţiei penitenciare
Sancţiunile de drept penal reprezintă o instituţie de bază a dreptului

penal, alături de instituţia infracţiunii şi aceea a răspunderii penale,
constituie pilonii oricărui sistem de drept penal 18.
15
G. S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, pag. 68.
16
Legea nr. 293/2004, art.3, alin2, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor.
17
Legea nr. 293/2004, art.4, privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a
Penitenciarelor.
18
G. S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 12.
Reglementarea sancţiunilor de drept penal este importantă pentru

întreaga reglementare penală, înscriindu-se ca aspect esenţial al
principiului fundamental al legislaţiei şi contribuind la realizarea ordinii de
drept atât prin conformare, cât şi prin constrângere exercitată faţă de cei
care au nesocotit dispoziţiile normelor penale 19.
Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele pe care legea penală le
impune în cazul încălcării preceptelor sale, măsuri de constrângere pe care
le atrage comiterea faptelor prevăzute de legea penală şi, totodată,
instrumente de realizare şi restabilire a ordinii de drept 20.
Sancţiunile de drept penal reprezintă consecinţe ale încălcării
normelor penale, ameninţarea cu anumite privaţiuni şi suferinţe inevitabile
în cazul încălcării normelor penale, dar sunt menite să asigure atât
constrângerea, cât şi reeducarea celor care au comis fapte interzise. Astfel,
restabilindu-se ordinea de drept, se realizează prevenirea săvârşirii de
infracţiuni din partea celui sancţionat, cât şi prevenirea săvârşirii de către
alţii, de fapte interzise prin norme penale.
Prezenţa sancţiunilor în normele penale asigură funcţia preventivă a
legii penale, preîntâmpină posibilitatea de a se comite din nou fapte
asemănătoare celor care au servit ca sursă de inspiraţie pentru legiuitor 21.
Noţiunea de sancţiuni de drept penal desemnează sancţiunile pe care
dreptul penal le reglementează în mod special, anume pedepsele, măsurile
educative şi măsurile de siguranţă. Acestea formează cadrul special al
sacţiunilor dreptului penal.
În literatura de specialitate se mai folosesc şi noţiunile de “sancţiune
penală” sau “sancţiune specifică dreptului penal”, prin care se desemnează
exclusiv pedeapsa, fiindcă, numai aceasta intervine pentru a reprima şi
reprezintă mijlocul principal pentru realizarea scopului legii penale.
1.2.1. Felurile sancţiunilor penale
Ansamblul sancţiunilor de drept penal este format din trei categorii de

sancţiuni: sancţiuni penale (pedepsele), măsurile educative şi măsurile de
siguranţă.
19
C. Bulai, Manual de drept penal. Parte generală, Ed. All, Bucureşti, 1997, pag. 276.
20
Al. Boroi, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Parte generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004, pag. 270.
21
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 281.
Pedepse;
Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal, dar sunt şi măsuri de

constrângere, ce se aplică infractorilor, ele fiind cele mai severe în stemul
sancţionar.
Pedeapsa închisorii este folosită din timpuri foarte vechi, deoarece ea
are trăsături optime pentru scopul pentru care se aplică. Constrângerea prin
pedeapsa închisorii se poate adapta la toate tipurile de infracţiuni, de orice
gravitate, poate fi utilă pentru evitarea unor fapte similare ulterioare, poate
crea timpul necesar pentru începerea unui program de corijare, ce poate să
se deruleze în interiorul pedepsei sau chiar după executarea unei părţi din
aceasta sau a terminării executării ei. Pedeapsa închisorii poate determina
diferite tipuri de constrângeri: progresive, regresive.
Pedeapsa închisorii poate primi şi trăsături de o specificitate aparte,
datorate modernizării conceptului de închidere, folosindu-se de modalităţi
ca: regim de detenţie, detenţia într-o închisoare militară, închisoare la locul
de muncă, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere.
Pedeapsa închisorii poate să înlocuiască şi pedeapsa amenzii, deşi
ea nu se poate transforma decât conform procedurilor strict stabilite prin
lege, ori pe cale de graţiere şi amnistie.
Pedepsele sunt singurele sancţiuni represive, destinate să curme
activitatea infracţională şi să determine schimbarea mentalităţii sociale a
infractorului, printr-o acţiune modelatoare coercitivă şi educativă pe care o
exercită asupra acestuia22.
Codul Penal in vigoare cuprinde o clasificare a pedepselor – in funcţie
de felul în care se aplică şi pe baza importanţei care se atribuie pedepsei
sub raport funcţional, anume în pedepse principale şi pedepse secundare.
Pedepsele principale sunt acelea care pot fi stabilite şi aplicate
singure, în timp ce pedepsele secundare – complementare sau accesorii -
apar, după caz, ca un adaos sau ca un accesoriu al unei pedepse
principale privative de libertate.
Pedepsele principale sunt:
a) detenţiunea pe viata;
b) închisoarea de la 15 zile la 30 de ani;
c) amenda de la 100 lei la 50.000 lei.
22
Al. Boroi, Gh. Nistreanu, Drept penal. Partea generală, Ediţia a III - a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 285.
Pedepsele complementare sunt:

a) interzicerea unor drepturi de la 1 la 10 ani;
b) degradarea militară.
Pedeapsa accesorie constã în interzicerea drepturilor prevãzute în
art. 64 C.p.:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii
elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a
desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit
condamnatul pentru savârşirea infracţiunii;
d) drepturile părinteşti;
e) dreptul de a fi tutore sau curator.
În doctrina şi în legislaţie se fac diverse clasificări ale pedepselor, în
funcţie de diverse criterii cum ar fi23:
 rolul şi importanţa atribuită pedepsei, distingem: pedepse principale
(se pot aplica singure infractorului, fără să fie condiţionată de
aplicarea altor sancţiuni de drept penal), complementare (sunt
aplicabile pe lângă o pedeapsă principală) şi accesorii (decurg din
pedeapsa principală, din condamnarea definitvă);
 dupa obiectul asupra căruia poartă sancţiunea, distingem pedepsele
privative de viaţă (pedeapsa cu moartea), corporale (bătaia) şi
pedepse privative de libertate (detenţiunea pe viaţă sau pedeapsa cu
închisoarea), restrictive de drepturi (se interzic anumite drepturi),
pedepsele pecuniare (privesc patrimoniul condamnatului) sau chiar
pedepse morale;
 după gradul de determinare a pedepselor avem pedepse determinate
sau pedepse nedeterminate;
 pedepse unice (sunt prevăzute câte una pentru fiecare faptă
incriminată) şi pedepse multiple-cumulative (pentru aceeaşi
infracţiune, sunt prevăzute mai multe pedepse care se aplică toate
odată), sau pedepse multiple alternative (pentru aceeaşi infracţiune
sunt prevăzute mai multe pedepse, dar instanţa alege doar una);
 pedepse ce se aplică persoanelor fizice şi pedepse care se aplică
persoanelor juridice
Pedeapsa capitală este abrogată în sistemul sancţionator al României
încă din anul 1990, dar mai este utilizată în multe alte ţări. Sunt 90 de ţări
23
I. Oancea, Explicaţii ale Codului Penal Roman. Partea generală, Vol. 1, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969,
pag. 325.
care au menţinut această pedeapsă, insa nu au mai pronunţat o astfel de

pedeapsă de peste 10 ani. Pedeapsa capitală se aplică încă în Orientul
Mijlociu, Africa de Nord, Asia şi în multe state ale SUA 24.
În functie de persoana care săvârşeşte infracţiunea, pedepsele se
împart în pedepse care se aplică persoanelor fizice sau pedepse care se
aplică persoanelor juridice.
Măsurile educative
Măsurile educative sunt şi ele sancţiuni de drept penal, aplicabile

exclusiv minorilor infractori, ele constând în măsuri de corectare sau de
refacere a procesului educativ al acestora 25. Ele au o funcţie exclusiv
educativă, fiind lipsite de caracter represiv.
Măsura educativă a mustrării constă în dojenirea minorului, în
arătarea pericolului social al faptei săvârşite, în sfătuirea minorului să se
poarte în aşa fel încât să dea dovadă de îndreptare, atrăgându-i-se atenţia
că dacă va mai săvârşi din nou o infracţiune se va lua faţă de el o măsură
mai severă sau va putea fi chiar pedepsit26.
Măsurile de siguranţă
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal care se dispun în

raport cu persoanele care comit fapte prevăzute de legea penală, în scopul
înlăturării unor stări de pericol şi al preîntâmpinării săvârşirii altor fapte
prevăzute de legea penală27.
Măsurile de siguranţă sunt: obligarea la tratament medical, internarea
medicală, interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o
meserie ori o altă ocupaţie, interzicerea de a se afla în anumite localităţi,
expulzarea străinilor, confiscarea specială şi interdicţia de a reveni în
locuinţa familiei pe o perioadă determinată.
Cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele
condamnării (amnistia, graţierea, prescripţia) nu produc efecte asupra
măsurilor de siguranţă, acestea neputând fi ridicate cât timp persistă starea
de pericol.
Măsurile de siguranţă se pot lua dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii28:
24
Rodica Stănoiu, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003, pag. 187.
25
I. Oancea, Drept execuţional penal, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, pag. 315.
26
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 307.
27
G.S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti 2005, pag. 16.
28
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H.Beck, Bucureşti, 2006, pag.308.
 făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

 făptuitorul să prezinte pericol pentru societate, în sensul că el poate
săvârşi în viitor, din nou, fapte prevăzute de legea penală;
 combaterea stării de pericol să nu fie posibilă doar prin aplicarea
pedepsei, ci prin luarea măsurilor de siguranţă.
1.2.2. Funcţiile pedepsei
Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte sancţinea ca o

pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care au încălcat dispoziţiile ei.
Pedeapsa, la rândul ei, este definită ca o măsură de represiune
împotriva celui care a comis o infracţiune.
Cuvântul penal provine din latinescul poenalis sau francezul penal şi
se referă la infracţiuni, la urmărirea şi pedepsirea infractorilor.
Art. 52 din Titlul III al Codului penal defineşte pedeapsa ca o măsură
de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin
executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de
societate.
În vederea realizării scopului său, pedeapsa îndeplineşte anumite
funcţii, denumite şi scopuri imediate ale pedepsei, şi anume 29:
 Funcţia de constrângere sau represiune. Ca măsură de constrângere
statală, pedeapsa este de neconceput fără cauzarea unei anumite
suferinţe, fară impunerea unei privaţiuni sau restricţii celui condamnat
şi fără dezaprobarea ce o însoţeşte. Ea reprezintă echivalentul pe
plan sancţionar al gradului de pericol social pe care îl prezintă fapta
săvârşită şi făptuitorul ei şi de aceea este întotdeauna o masură cu
caracter represiv. Caracterul represiv al pedepsei creşte sau se
diminuează în funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite.
 Funcţia de reeducare. Aceasta decurge din caracterul de mijloc de
reeducare pe care îl are pedeapsa; funcţia de constrângere trebuie să
se completeze cu funcţia de reeducare, numai prin îmbinarea acestor
două funcţii se poate realiza scopul urmărit de stat prin aplicarea
pedepselor faţă de infractori. Executarea pedepsei nu trebuie să
cauzeze suferinţe fizice şi înjosirea condamnatului, fiindcă pedeapsa
urmăreşte reeducarea şi îndreptarea condamnatului.
29
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C. H.Beck, Bucureşti, 2006, pag.285.
 Funcţia de exemplaritate. Este o funcţie adiacentă, care constă în

influenţa pe care pedeapsa aplicată condamnatului o exercită asupra
altor persoane. Există oameni care se abţin din a săvârşi infracţiuni
din teama de pedeapsă. Pedeapsa îndeplineşte şi o funcţie de
intimidare a celor care ar fi ispitiţi să comită infracţiuni. Din acest
punct de vedere, eficienţa pedepsei depinde de aplicarea promptă a
pedepsei.
 Funcţia de eliminare. Este tot o funcţie adiacentă care constă în
eliminarea temporară sau definitivă a condamnatului din societate.
Eliminarea temporară se realizează ori de cate ori pedeapsa închisorii
se execută în locuri de deţinere, iar eliminarea definitivă nu e posibilă
decât în cazurile prevăzute de lege, când infractorului i se aplică
pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
În dreptul penal Italian, teoriile tradiţionale privind funcţiile pedepsei
se circumscriu ideilor fundamentale de retribuţie, intimidare, reeducare, cu
menţiunea că la intrarea în vigoare a Constituţiei republicane, din cauza
influenţei studiilor criminologice, care au propulsat prevenţia generală,
accentul se pune pe mecanismele neoretribuţioniste 30.
1.2.3. Rolul şi importanţa sancţiunilor penale în conturarea instituţiei

penitenciare
Sancţiunile penale sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele trei

instituţii fundamantale ale dreptului penal, alături de infracţiune şi de
răspunderea penală. În concepţia Codului penal în vigoare, sancţiunile sunt
efectul răspunderii penale, iar aceasta, la rândul său, este consecinţa
juridică a săvârşirii infracţiunii31.
Aceste sancţiuni trebuie să fie în măsură să determine prin aplicare
lor faţă de cei care au trecut totuşi la savârşirea faptei interzise o schimbare
în atitudinea şi mentalitatea lor faţă de valorile sociale vătămate sau
periclitate prin fapta săvârşită32.
Sancţiunea penală are rolul şi importanţa sa în prevenirea
infracţiunilor, în reeducarea infractorilor. Pedeapsa nu este singurul mijloc
pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. Dacă pedeapsa nu este
30
F. Antolisei, Manuale di diritto penale. Parte generale, Ed. Giuffrè, Milano, 2000, pag. 680.
31
V. Dongoroz, Drept penal, V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii teoretice ale Codului penal romān,
Volumul II, Ediţia a II a, pag. 19.
32
C. Mitrache, Drept penal roman. Partea generală, Casa de Editură şi Presa şansa S.R.L., Bucureşti,
1997, pag. 168.
însoţită şi de folosirea de alte mijloace care să ducă la obţinerea aceluiaşi

rezultat, sancţiunea penală nu îşi va îndeplini funcţia sa, mai ales în ceea
ce priveşte efectele sale preventive. Dacă fostul condamnat va ştii că nu
există nici o posibilitate pentru înlăturarea consecinţelor condamnării sale,
scopul educativ al sancţiunii penale va fi într-o mare măsură irealizabil.
Reabilitarea, oferind perspectiva înlăturării acestor consecinţe, stimulează
pe fostul condamnat, făcându-l să desfăşoare activitate licită, cinstită, să
aibă o comportare ireproşabilă.
Redobândirea locului în societate – acest câştig pentru individ, este şi
un câştig şi pentru societate, mărindu-se astfel numărul de membrii asupra
cărora numai planează nici o umbră. În acest fel, reabilitarea contribuie la
realizarea politicii penale a statului, la prevenirea săvârşirii de infracţiuni şi
la restrângerea ariei criminalităţii.
Ca rezultat al evoluţiei societăţii, al progreselor înregistrate în
domeniul criminologiei, al penologiei şi ştiinţei penitenciare şi, în general,
odată cu rezultatele obţinute în planul cunoaşterii prin ştiinţele sociale şi
umaniste, a avut loc o continuă diversificare a sancţiunilor de drept penal.
Cunoaşterea cauzelor criminalităţii, atat la nivelul fenomenului global, cât şi
la nivelul comportamnetului individual, cunoaşterea fenomenelor psiho-
sociale legate de aplicarea şi executarea pedepselor, studiul
comportamentului uman în mediul închis, în colectivităţile din penitenciare
au impus concluzia că reacţia societăţii împotriva infractorilor nu este
eficientă dacă se reduce numai la pedepse privative de libertate, aplicate
pe scară din ce în ce mai largă în epoca modernă, odată cu renunţarea la
aplicarea pedepsei cu moartea , dar şi ca urmare a creşterii criminalităţii 33.
Sectiunea II
1.1. Abordare istorică a regimului penitenciar în România
33
R. Ciobanu, M. Munteanu, Regimul juridic al măsurilor de siguranţă, Ed. Roza Vânturilor, Bucuresti,
1999, pag. 8.
Mărturii scrise în legătură cu aplicarea pedepselor şi despre sistemul

juridic în Dacia antică, nu există, în schimb, găsim referiri la cultură şi
civilizaţie, care permit să tragem concluzia că atât sistemul juridic, cât şi
aplicarea pedepselor au funcţionat în limitele orânduirii sociale care a
dominat lumea geto-dacă34.
După cucerirea Daciei de către Imperiul Roman, în urma războaielor
din 101-102 şi 105- 106, împăratul Traian a impus aplicarea dreptului
roman, care a continuat să funcţioneze şi după retragerea din 274.
Legăturile dintre Imperiul Roman şi Dacia au continuat şi prin
intermediul lumii Bizanţului pană la cucerirea acestuia de către Imperiul
Otoman, în 1453. Timp de secole, legislaţia bizantină a influenţat legislaţia
din voievodatele româneşti, care până în sec. XIV, a funcţionat în toate cele
trei provincii sub titulatura de “Legea Romanească”.
Pană în secolul al XIV-lea au existat aşa numitele “saline” şi
“gropniţe”, ca locuri ale executării pedepselor privative de libertate 35.
În secolul al XVI-lea se găsesc primele menţiuni cu privire la
pedeapsa amenzii aplicată pentru cele mai variate vini, chiar pentru furt şi
ucidere, caz în care amenda se numea despăgubire.
Începând cu sec. XVII, informaţiile cu privire la starea închisorilor din
cele două provincii – Moldova şi Muntenia – se înmulţesc. Închisorile din
acea perioadă erau mai mult improvizaţii: casele părăsite, beciurile
domneşti, gropi adânci si ocne, unde infractorii erau aruncaţi fară nicio
socoteală si lipsiţi de cea mai elementară igienă.
Pentru prima data. Nicolae Mavrogheni, domn al Munteniei (1786-
1790) dispune ca femeile sa nu mai fie inchise în acelaşi loc cu barbaţii.
Informaţii despre începuturile şi modul de organizare a penitenciarelor
din Ardeal provin din lucrarea “Privaţiuni de libertate în feudalism în
Ungaria”. Conform acesteia, constituirea de închisori la sfarşitul sec. XVIII -
începutul sec. XIX a cunoscut un avânt ca urmare a intensificării stării de
revoltă a populaţiei româneşti împotriva celor care îi deposedaseră de
pământ36. La cererea nobililor maghiari, au fost construite închisori în toate
capitalele judeţelor transilvănene. Ca o caracteristică, aproape toate
penitenciarele din Ardeal au fost construite în formă de M, iniţiala Mariei
Tereza, care a adoptat acelaşi tip de construcţie pentru penitenciarele din
Imperiul Austro-Ungar.
Odată cu începutul sec. al XIX-lea, atât în Moldova cât şi în Muntenia
se instituie un nou regim al închisorilor, introducându-se pedepsele
34
Ana Bălan, Emilian Stănişor şi Elaş Roxana, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 24.
35
G. S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 86.
36
Ana Bălan, Emilian Stănişor şi Elaş Roxana, 2002, Penologie, Bucureşti, Ed. Oscar Print, pag. 25.
disciplinare pentru deţinuţii recalcitranţi sau pentru încercările de evadare,

dar şi pentru paznicii care erau neglijenţi.
În 1862 este organizat Serviciul închisorilor, prin regulament, aprobat
prin decret domnesc, prin care se făcea o împărţire a penitenciarelor, astfel
realizându-se un regim al executării pedepselor privative de libertate. Mai
târziu regale Carol I a elaborat Legea închisorilor şi a înfiinţat închisori
pentru minori.
Al doilea război mondial a însemnat pentru sistemul penitenciar, un şir
de privaţiuni şi pierderi. În 1940, echipele morţii legionare au împuşcat la
Jilava numeroşi oameni politici
După lovitura de stat de la 23 august 1944 şi arestarea mareşalului
Ion Antonescu, primul act politic realizat de Regele Mihai şi guvernul, a fost
Decretul Regal de amnistie generală, prin care au fost amnistite toate
infracţiunile comise dupa 1 ianuarie 1918, însoţit de Decretul Lege 442 care
desfiinţa toate lagărele. Apoi a fost aprobat “Regulamentul pentru infiinţarea
şi funcţionarea centrelor de internare”, care împărţea internaţii în trei clase:
ei aflaţi in primele două erau obligaţi să plătească suma de 10.000 lei, din
care se asigurau patul şi lenjeria necesară, acestea rămânând după
punerea în libertate în proprietatea centrului.
Regimul penitenciar poate fi definit ca fiind felul în care este
organizată viaţa şi activitatea condamnatului în penitenciar pe durata
executării în scopul reeducării lui şi al prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
În legislaţii sunt cunoscute mai multe regimuri de executare a
pedepsei inchisorii: regimul deschis sau pe încredere, regimul progresiv
(irlandez), regimul mixt (auburnian), regimul izolării celulare (filadelfian sau
pennsylvanian) şi regimul deţinerii în comun 37.
Regimul progresiv sau irlandez implică un program de tratament,
privarea de libertate nu este un scop în sine, ea fiind un mijloc de
readaptare progresivă38. Sistemul de progresivitate constă în a repartiza
deţinuţii la munca silnică, care începând cu sfârşitul sec. al XIX-lea a fost
adoptat de mai multe ţări europene, cum ar fi: Danemarca, Finlanda,
Grecia, Italia.
Regimul auburian este astfel numit, pentru că a fost organizat pentru
prima dată în închisoarea Auburn din New York şi presupune izolarea pe
timp de noapte, dar viaţa în comun pe timpul zilei, munca, servitul mesei şi
exerciţiile fizice sau timpul liber au loc ca şi în regimul comun 39.
37
V. Dongoroz, Drept penal, Bucuresti, 1939, pag.605.
38
Balan Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2002, pag.30.
39
Balan Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2002, pag.29.
Regimul de detenţie individuală sau regimul Pennsylvanian,

reprezintă o izolare completă a condamnatului, atât ziua, cât şi noaptea,
deţinutul este închis într-o celulă în care manâncă, munceşte şi doarme,
dar când iese pe culoare pentru a se plimba prin curte sau chiar pentru a
circula, trebuie să poarte o cagulă pentru a nu fi identificat de cei cu care se
intâlneşte.
În art. 32 din Legea nr. 294/2004 se prevede că regimurile de
executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli
care stau la baza executării pedepselor privative de libertate, că aceste
regimuri de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate pe
sistemul progresiv, persoanele condamnate având posibilitatea, în condiţiile
prevăzute de lege, să treacă dintr-un regim în altul şi că aceste regimuri de
executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea
şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor privative de libertate, a
drepturilor şi libertăţilor acestora, fara sa cauzeze suferinţe şi nici să
înjosească persoana condamnată40.
Sectiunea III Executarea pedepselor privative de libertate
1.1. Cadrul legal al executării pedepselor privative de libertate.

Judecătorul delegat
Potrivit noii reglementări, executarea pedepselor se desfăşoară sub

supravegherea, controlul şi autoritatea judecătorului delegat. Preşedintele
curţii de apel desemnează anual, cu acordul scris al acestora, unul sau mai
mulţi judecători delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate,
precum şi grefieri în vederea exercitării atribuţiilor judiciare ale acestora,
pentru fiecare penitenciar aflat în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel 41.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor supraveghează şi
controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi exercită
atribuţiile stabilite prin lege.
40
Legea 294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, art. 32
4 1
Legea 83/2010 modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art. 6, alin. (2).
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în

circumscripţia căreia funcţionează un penitenciar supraveghează şi
controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor privative de
libertate în penitenciar, stabileşte măsurile de personalizare a regimului de
executare a pedepselor privative de libertate prevăzute în prezenta lege,
controlează condiţiile în care aceste măsuri sunt aplicate şi exercită alte
atribuţii stabilite prin lege.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor nu face parte din
personalul vreunui penitenciar sau al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor, astfel încât între acesta şi personalul de conducere al
administratiei penitenciare nu pot exista raporturi de subordonare ierarhică,
ci, din contră, dispoziţiile emise în scris şi motivat de judecatorul delegat
sunt obligatorii, conform legii, pentru întregul personal al penitenciarelor.
Judecătorul delegate procedează la punerea în executare a acestora
după cum urmează:
 ţine evidenţa amânărilor şi întreruperilor de executare a
pedepselor;
 verifică periodic dacă se mai menţin condiţiile care au justificat
întreruperea sau amânarea executării pedepselor şi emite, după
caz, adresele de revenire;
 sesizează instanţa de executare, prin referat, dacă la punerea
în executare a hotărârii sau în cursul executării se iveşte vreo
nelămurire sau împiedicare la executare;
 verifică expedierea în termn a dosarelor în apel şi recurs; etc.
Verificarea periodică a modului şi condiţiilor în care se execută
pedepsele şi măsurile privative de libertate se face de către judecatorul de
supraveghere a privării de libertate prin vizite periodice precum şi prin vizite
inopinate în locurile în care se execută sau de care depinde executarea
pedepselor, a măsurilor privative de libertate din penitenciar, solicitarea de
acte, date şi informaţii de la administraţia penitenciarului, purtarea de
corespondenţă sau dialog direct cu persoanele private de libertate, primirea
de informaţii săptămânale de la administraţia penitenciarului.
În activitatea de verificare periodică a modului şi condiţiilor în care se
execută pedepsele şi măsurile privative de libertate, judecătorul de
supraveghere a privării de libertate emite dispoziţii cu caracter obligatoriu
pentru directorul penitenciarului, nerespectarea acestor dispoziţii este
sancţionată potrivit legii.
Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

libertate soluţionează plângerea în termen de 15 zile de la data primirii
acesteia şi pronunţă, prin încheiere motivată, una dintre urmatoarele soluţii:
a) admite plângerea şi dispune modificarea regimului de executare, stabilit
de comisia formată din: directorul penitenciarului, care exercită atribuţiile de
preşedinte al comisiei, şeful serviciului/biroului pentru aplicarea regimurilor,
medicul penitenciarului, şeful serviciului/biroului educaţie şi şeful serviciului/
biroului asistenţă psihosocială.
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată.
1.1.1. Regimuri de executare
Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispoziţiile

Codului penal, ale Codului de procedură penală şi ale Legii nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare
în cursul procesului penal ( art. 1 din Legea nr. 275/2006) 42, cu modificările
şi completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin
Legea 83/2010.
Legea stabileşte că regimurile de executare a pedepselor sunt
întemeiate pe sistemele progresiv şi regresiv, în sensul că persoana
condamnată pe parcursul executării pedepsei poate traversa regimurile într-
un sens sau celălalt, în raport cu conduita sa şi de îndeplinire a condiţiilor
legale.
Regimurile de deţinere se diferenţiază între ele, în primul rând prin
gradul de limitare a posibilităţii de mişcare în cadrul programului zilnic,
libertatea de a se putea deplasa în interiorul sau exteriorul penitenciarului,
condiţionat fiind de situaţia juridică, starea de sănătate, vârsta, categoria în
care au fost clasificaţi şi conduita pe timpul executării efective a pedepsei.
Conduita condamnatului este monitorizată permanent de supraveghetori,
educatori, psihologi, asistenţi sociali, consilieri de probaţiune, medici şi
asistenţi mediacli, personalul specializat în pază escortare şi supraveghere,
persoane care participă la activitatea moral-educativă: preoţi, profesori,
instructori, învăţători. Monitorizarea activităţii condamnaţilor se realizează în
scopul pregătirii pentru reintegrare.
Pentru stabilirea regimului de deţinere ce urmează a fi aplicat unui
condamnat, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a
42
G. S. Barbu, Alexandru Şerban, Drept execuţional penal, Ediţia 2, Ed.C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag.
179.
pedepselor privative de libertate de la nivelul penitenciarului, trebuie să

analizeze personalitatea fiecărui condamnat având în vedere 43:
 vârsta;
 durata pedepsei privative de libertate;
 conduita persoanei condamnate inclusiv în alte pedepse
anterioare;
 gradul de risc pentru penitenciar, pentru ceilalţi condamnaţi şi
pentru personal;
 abilităţile necesare includerii într-un anumit program de educaţie
sau de intervenţie psihosocială;
 dorinţa de a munci sau de a a urma un curs de calificare;
 starea de sănătate.
În urma votului deschis se stabileşte regimul care poate fi acceptat
sau contestat de condamnat. Condamnatul nemulţumit se poate adresa
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care în termen de 15
zile, va se va pronunţa printr-o încheiere motivată, admite plângerea şi
dispune modificarea regimului stabilit sau respinge plângerea ca nefondată.
Hotărârea de stabilire a regimului de deţinere devine executorie:
 la data expirării termenului de trei zile în care condamnatul care a luat
la cunoştinţă despre regimul aplicat nu a făcut plângere;
 la data expirării termenului de trei zile de la comunicarea încheierii
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor;
 la data pronunţării instanţei de judecată având ca obiect contestaţia
împotriva încheierii judecătorului delegate;
 în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organelle judiciare în
cursul procesului penal, aceste regimuri sunt: de maximă siguranţă,
închis, semideschis şi deschis.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind
ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de
libertate şi sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele
condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condiţiile prevăzute de legea
de executare a pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, diferenţiindu-se în raport cu gradul de limitare a
libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de desfăşurare a
activităţilor şi condiţiile de detenţie.
Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să
asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor
43
Ioan Chiş, Drept execuţional penal, Curs selectiv, pag. 8.
private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze

suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana condamnată.
1.1.2. Regimul penitenciar general
Este regimul de tip mai extins şi cuprinde obligaţiile la care se supun

toţi condamnaţii şi drepturile de care beneficiază aceştia.
În acest regim condamnaţii au aceleaşi obligaţii, sunt obligaţi să
respecte aceleaşi măsuri de ordine şi disciplină din penitenciar, toţi trebuie
să muncească, toţi au dreptul la hrană, adăpost, pot fi eliberaţi condiţionat
în aceleaşi condiţii etc44.
1.1.3. Regimul penitenciar special
Este mai restrâns ca urmare a principiilor individualizării executării

închisorii, aplicabil anumitor categorii de condamnaţi şi ca urmare apar
anumite diferenţe între ei: bărbaţi, femei, majori, minori, bolnavi.
Legea 275/2006 prevede 4 tipuri de regim penitenciar şi anume 45:
a) regimul de maximă siguranţă;
b) regimul închis;
c) regimul semideschis;
d) regimul deschis.
Tipurile de regim se deosebesc prin activităţi specifice şi anume:
cazare, echipare, folosire la muncă, dreptul la pachete şi vizite, măsurile de
pază şi supraveghere.
Nu este obligatoriu ca deţinuţii să treacă prin toate tipurile de regim.
Elementele conţinutului regimului penitenciar sunt următoarele:
 obligaţia condamnatului de a se supune internării în penitenciar;
 obligaţia condamnatului de a respecta şi suporta regimul de deţinere;
 obligaţia zilnică a condamnatului de a se supune unei discipline şi a
unei ordini interioare;
 obligaţia condamnatului de a depune muncă şi a respecta regimul de
muncă;
 obligaţia condamnatului, după caz, de a se încadra în sistemul de
calificare profesională, învăţătură şi reeducare;
44
45
Legea 275/2006, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, art. 19, alin. (1).
 obligaţia condamnatului de a executa anumite sancţiuni disciplinare

dacă a încălcat regimul din penitenciar.
În timpul executării pedepsei, condamnaţii sunt obligaţi să respecte
programul zilnic, disciplina şi ordinea interioară, să execute dispoziţiile date
de personalul penitenciarului, să se supună percheziţiei, să respecte
regimul de igienă şi prescripţiile medicului locului de deţinere.
a) Regimul de maximă siguranţă
Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor

condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la
pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani, cât şi celor care prezintă risc
pentru siguranţa penitenciarului46.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă
siguranţă sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere şi
escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă şi
desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială în grupuri mici, în spaţii anume stabilite în
interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă.
Regimul de maximă siguranţă nu se aplică urmatoarelor persoane
condamnate:
 Barbaţii care au împlinit vârsta de 60 de ani şi femeile care au împlinit
varsta de 55 de ani;
 Femeile însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până
la un an;
 Minorii;
 Persoanele încadrate în gradul I de invaliditate, precum şi cele cu
afecţiuni locomotorii grave.
b) Regimul închis
Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa

închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani, dar se poate
aplica şi persoanelor cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă, după executarea
efectivă a cel puţin 12 ani de detenţie în regim de maximă siguranţă.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt
cazate, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi
4 6
Legea 83/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor
si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal, Art. 20., alin. (1)
educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă

socială în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.
c) Regimul semideschis
Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la

pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt
cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului,
prestează munca şi desfăşoară activităţile educative, culturale, terapeutice,
de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub supraveghere, în grupuri,
în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei.
d) Regimul deschis
Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa

închisorii de cel mult 1 an47.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis
sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului,
pot presta munca şi pot desfăşura activităţile educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială în afara
penitenciarului, fără supraveghere48.
Acest regim se execută în penitenciare anume destinate, în secţii sau
locuri special amenajate în penitenciar sau în afara lui.
Persoanele private de libertate din acest regim îşi organizează
singure timpul avut la dispoziţie şi activităţile administrative - gospodăreşti,
pot frecventa cursuri de şcolarizare, pot participa la activităţi sportive,
cultural - educative, artistice, religioase, în afara locului de detenţie.
47
G. S. Barbu, A. Şerban, Drept execuţional penal, Ediţia 2, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005, pag. 191.
48
Legea nr. 275/2006 cu privire la executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, art. 24, alin. ( 2 ).
Capitolul II - Aplicarea regimurilor de executare a pedepselor

privative de libertate si individualizarea acestora cu privire
directa asupra aplicarii regimului de detentie semideschis
Ca pedeapsă prevazută de lege şi aplicată de instanţa de judecată,

pedeapsa privativă de libertate este o măsură complexă.
Executarea pedepsei trebuie observată şi supravegheată pe toată
durata detenţiei. Totodata ea se face într-o instituţie specială şi complexă,
în penitenciar, o instituţie care are o anumită structură organizatorică.
Pedeapsa este cea mai severă sancţiune de drept penal, sancţiune

penală, care realizează o funcţie de constrângere, intimidare şi reeducare,
având drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către cel
condamnat (prevenţia specială) cât şi de către alte persoane înclinate să
adopte un astfel de comportament (prevenţia generală).
Pedeapsa este o sancţiune cu caracter public ce se aplică de
instanţele de judecată persoanelor ce au comis fapte ce constituie
infracţiuni, instituţia pedepsei fiind guvernată de principiile: legalităţii,
individualizării şi personalităţii. Cadrul general al pedepselor cuprinde
categoriile şi limitele generale ale pedepselor care se aplică persoanei
fizice şi persoanei juridice.
Pedeapsa închisorii este o pedeapsă privativă de libertate pe timp
limitat şi constă în lipsirea condamnatului de libertate , prin plasarea lui într-
un mediu de detenţie, unde este supus unui regim de viaţă şi de muncă
impus.
Regimul semideschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii stricte care nu depăşeşte 5 ani. Acest regim presupune un grad
de privare de libertate care este parţial. Toţi deţinutii aflaţi în acest regim se
pot mişca liber până la locul de muncă, în timpul muncii, ceea ce din punct
de vedere moral este un avantaj, pe când în regimul închis gradul de
izolare este total, pază în afara şi înauntru penitenciarului 49.
2.1. Scopul aplicării pedepselor privative de libertate
Regulile prevăd că scopul final al privării de libertate este apărarea

societăţii şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni 50. Dar asta nu înseamnă
că societatea poate fi ferită de crime prin folosirea închisorii.
Studiile apreciază că închisoarea este ultima sancţiune care trebuie
aplicată şi doar atunci când societatea este ameninţată grav. Limitarea
efectelor nocive se poate realiza prin crearea de posibilităţi de resocializare
şi printr-un comportament normal faţă de deţinuţi, prin oferirea de posibilităţi
de a se pregăti pentru o responsabilitate socială şi o viaţă acceptabilă.
49
Ana Bălan, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 116-117.
50
Ana Bălan, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 20.
Întoarcerea deţinuţilor în societate se produce înaintea executării

totale a pedepsei, ca urmare a liberării condiţionate şi reprezintă un mare
dezavantaj.
Dacă implicarea guvernanţilor, în realizarea unor programe de
reintegrare, care să înceapă din interiorul închisorii cu încurajarea unor
aptitudini sociale, ar putea reduce infracţonalitatea.
Cu toate acestea există deţinuţi care declară că nu au nici o intenţie
să respecte legile după ce vor fi liberaţi. Cu aceşti deţinuţi se va proceda în
a provoca astfel de declaraţii, ce sunt adesea făcute în ideea că se vor găsi
persoane care să-i aprobe. Contracararea unor astfel de atitudini poate să
ducă la o schimbare de atitudine.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi
reeducarea condamnatului, astfel putem analiza o eficienţă a tratamentului
penitenciar din două perspective:
 eficienţa recuperativă (în prezent capacitatea de cazare din
penitenciarele romaneşti s-a redus considerabil, reducându-se
respectarea normelor sanitare, fapt care influenţează negativ igiena
individuală şi colectivă a acestora, dar şi confortul lor psihic.
Condamnaţii sunt separaţi în penitenciar în funcţie de normele
stabilite de lege după: sex, vârstă, durata pedepsei şi natura
infracţiunii comise, recidiva etc, iar în funcţie de aceste criterii se
acordă şi drepturile la vizită, pachete, cumpărături etc. şi li se pot
încredinţa anumite responsabilităţi, cum ar fi: şefi de camere,
responsabili cu igiena şi curăţenia, bibliotecari etc.);
 eficienţa preventivă (în oricare din penitenciarele din lume există
pericolul specializării infractorilor, prin preluarea unor tehnici ale
infracţionalităţii şi din experienţele condamnaţilor, de aici rezultând
riscul de recidivă. Din anul 1991 s-au facut demersuri pentru
deschiderea porţilor sitemului penitenciar, spre umanizarea vieţii din
închisorile romaneşti şi astfel s-a creat posibilitatea de a primi
corespondenţă, pachete cu alimente de la familii, vizita familiilor la
intervale mai scurte de timp, hrana preparându-se sub directa
îndrumare a medicului şi distribuindu-se de trei ori pe zi, s-a creat
posibilitatea ca cei condamnaţi să dispună de asistenţă religioasă, de
activităţi sportive, recreative individuale sau colective etc.)
2.2. Stabilirea regimului de detenţie

Regimul de executare al pedepsei privative de libertate se stabileşte

la primirea persoanei condamnate în penitenciarul în care acesta urmează
să execute pedeapsa, de către comisia pentru individualizarea regimului de
executare a pedepselor privative de libertate
2.2.1. Repartizarea în penitenciar a deţinuţilor
Repartizarea în penitenciar a deţinuţilor este foarte complexă.

Condamnaţii sunt deosebiţi unii faţă de alţi, sub diferite aspecte
legale, sociale, morale, psihologice, dar şi locurile în care sunt deţinuţi,
penitenciarele, sunt diferite. De aceea, îndrumarea fiecărui condamnat
trebuie făcută spre penitenciarul cu profil corespunzător 51.
Repartizarea se face în penitenciare speciale pentru pentru minori,
bărbaţi, femei, în pedepse de scurtă durată şi în cele de lungă durată ,
ţinându-se seama de natura infracţiunilor, durata pedepsei şi starea de
recidivă, de comportamentul şi receptivitatea condamnatuluila activitatea de
reeducare.
Regimul de executare al pedepsei privative de libertate se stabileşte
la primirea persoanei condamnate în primul penitenciar la care aceasta
urmează să execute pedeapsa, de către Comisia pentru Individualizarea
Regimului de Executare a Pedepselor Privative de Libertate.
Repartizarea este eficientă în măsura în care cunoaşterea
condamnaţilor este foarte bine făcută. Există sau se intocmeşte o fişă
individuală a fiecărui condamnat, care trebuie să aibă la bază dosarul celui
condamnat, întocmit în timpul urmăririi penale şi judecăţii, la care se
adaugă observaţiile organelor de la locul executării pedepsei. Pentru cazuri
mai grave, fişa este însoţită de un examen psihologic şi criminologic în care
sunt notate observaţii şi date speciale.
Legiuitorul are anumite criterii în baza cărora se poate orienta şi
efectua repartizarea condamnaţilor în penitenciare, cum ar fi: natura
infracţiunii săvârşite, durata pedepsei aplicate, precum şi antecedentele
penale. Aceste criterii sunt importante şi permit o primă repartizare cu
caracter general.
După această primă repartizare care a fost făcută de instanţa de
executare, la unul din penitenciarele din ţara, urmează o a doua repartizare
care se efectuează de către conducerea penitenciarului la una din secţiile
acelui penitenciar, care se face în funcţie de durata pedepsei şi natura
51
infracţiunii care a fost săvârşită, de recidivă şi chiar de receptivitatea la

reeducare.
Conţinutul mandatului de executare este stabilit de Codul de
Procedură Penală care stipulează că este emis de către instanţa de
executare în trei exemplare şi conţine:
 denumirea instanţei care a emis mandatul;
 data emiterii;
 date privind persoana condamnatului;
 numărul, data hotărârii la care se execută şi denumirea instanţei
care a pronunţat-o;
 pedeapsa aplicată şi textul de lege obţinut;
 timpul reţinerii şi al reţinerii preventive care s-a redus din durata
pedepsei;
 menţiunea dacă cel condamnat este recidivist;
 semnătura judecătorului delegat;
 ştampila instanţei de executare.
Dosarul medical, poate influenţa repartizarea, cei sănătoşi, care au
capacitate de muncă vor fi repartizaţi la una din secţiile de muncă din
penitenciar, iar cei bolnavi şi fără capacitate de muncă vor fi trimişi la
tratament medical, spital sau chiar sanatoriu. Femeile, în penitenciar sunt
separate de barbaţi, fiind secţii speciale pentru ele 52.
Repartizarea în camere, la activităţile în comun sau la muncă se va
ţine seamă de gradul de cultură şi cunoştinţe pe care îl are fiecare deţinut.
În spitale, în sanatorii, repartizarea se va face de către medic,
ţinăndu-se seamă de cerinţele asistenţei medicale.
În multe ţări precum Polonia, Franţa, în cadrul penitenciarelor au fost
înfiinţate centre de observaţii şi cercetari psihologice, psihiatrice, sociale
asupra celor condamnaţi, în vederea unei repartizări eficace şi complete.
2.2.2. Primirea în penitenciar a deţinuţilor
Primirea în penitenciar a deţinutilor este unul dintre momentele

importante, constituind punctul de pornire al activităţilor destinate reeducării
şi pregătirii pentru reintegrarea profesională şi socială a persoanelor care
prin faptele care le-au săvârşit au intrat sub incidenţa legii penale.
Condamnaţii, în penitenciar, sunt primiţi cu dosarele care sunt
întocmite de de organele însărcinate cu îndeplinirea mandatului de
52
I. Oancea, Drept executional penal, Ed. All Educational, Bucureşti, 1998, pag. 73.
executare a închisorii sau chiar de către funcţionarii locului de deţinere.

Aceste dosare au o deosebită importanţă, însoţind un condamnat pe toată
durata detenţiei, marcând evoluţia acestuia sub acţiunea coercitivă şi
reeducatoare a pedepsei aplicate şi în final, marcând gradul de eficienţă a
regimului de detenţie la care a fost supus.
Actul legal în baza cărora deţinuţii sunt aduşi în penitenciar este de
executare a pedepsei cu închisoarea. Acest mandat trebuie să fie
individual, să nu prezinte corecturi sau ştersături, pentru că existenţa
acestora duce la pierderea valabilităţii. Deţinuţii sunt aduşi împreuna cu
dosarele de penitenciar, care au fost întocmite de organele de poliţie sau de
alte organe abilitate prin lege. La acest mandatul se mai adaugă adresa
persoanei arestate, o copie sau un extras după hotărârea judecatorească
sau după rechizitoriu, fişa dactiloscopică, două fotografii, din poziţiile faţă şi
profil, o copie după fişa cu antecedentele penale, precum şi alte acte,
documente: mandate expirate, citaţii, corespondenţă diferită, rezultatul unor
analize sau investigaţii medicale, buletin de identitate.
Identitatea deţinuţilor nou aduşi este stabilită de ofiţerul de serviciu,
împreuna cu un lucrător de la biroul de evidenţă deţinuţi folosind metoda
interogării şi verificării răspunsurilor cu privire la: nume, prenume, poreclă,
data şi locul naşterii, numele parinţilor, domiciliul, ocupaţia, antecedentele
penale etc. Apoi vor verifica legalitatea actelor de detenţie şi conţinutul
dosarului de penitenciar care trebuie să aibă toate rubricile, dar dacă se
constată că nu sunt completate anumite rubrici sau sunt incomplete, ofiţerul
de serviciu poate să ceară organelor competente să prezinte dosarele
corect întocmite sau poate să completeze el dacă are posibilitatea.
Percheziţia se execută de către o persoană de acelaşi sex cu
arestatul. Această obligaţie a condamnatului de a se supune percheziţiei
trebuie îndeplinită şi pe parcursul deţinerii ori de câte ori este necesară.
Odată ce percheziţia a fost terminată se restituie condamnatului bunurile
care poate să le păstreze asupra sa, iar celelalte pot fi păstrate în
penitenciar până la punerea în libertate sau la cererea deţinuţilor pot fi
încredinţate membrilor lor de familie sau altor persoane. Daca bunurile şi
valorile personale ale deţinutului rămân în posesia penitenciarului, ofiţerul
de serviciu întocmeşte un bon de primire, iar pentru sumele aflate în
numerar emite borderoul de încasare53.
Înainte de a repartiza deţinuţii în camere, comandantul sau ofiţerul de
serviciu aduce la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le au, măsurile
disciplinare şi recompensele care se pot aplica pe timpul executării
53
pedepsei cu închisoarea şi primesc un set de produse igienico-sanitare

aprobate de directorul general al ANP.
Dosarele pot fi studiate de către deţinuti sau avocaţi cu acordul
comandantului penitenciarului şi sunt confidenţiale.
2.2.3. Calculul şi consemnarea duratei executării pedepsei
Cunoaşterea duratei executării pedepsei cu închisoarea este

importantă pentru repartizarea într-un anumit penitenciar, într-o anumită
secţie şi într-un anumit regim de executare. Pe perioada executării
pedepsei pot apărea modificări cu privire la durata executării pedepsei, ziua
de începere a executării acesteia fiind ziua în care persoana este arestată
şi depusă în penitenciar. Dacă cele 2 zile nu coincid se ia în calcul ziua
arestării. Ziua de eliminare a duratei este când executarea a luat sfârşit.
Această zi şi cea de începere intră în calcul chiar dacă nu sunt de 24 de
ore. La calculul pedepsei executate se ia în calcul şi arestul preventiv 54.
Durata executării pedepsei este scrisă în hotărârea judecătorească
de condamnare ramasă definitivă şi consemnată în mandatul de executare.
În mandate, pe langă felul pedepsei, se face referire şi la durata pedepsei,
ani, luni, zile, dar durata din hotărârea de condamnare nu coincide mereu
cu durata executării pedepsei închisorii, pentru că pot aparea elemente
care să modifice această durată.
Ziua când incepe executarea este ziua în care condamnatul este
arestat şi adus într-un loc de detenţie în vederea executării pedepsei.
Arestarea şi aducerea penitenciare se face în aceeaşi zi, dar dacă se face
în zile diferite, începerea executării se calculează şi ziua arestării pentru că
privarea de libertate a inceput în acea zi55.
Ziua de terminare este ziua în care executarea a luat sfarşit, adică se
împlineşte durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamanare şi în
mandatul de executare conform calculului duratei pedepsei.
2.3. Schimbarea regimului de detenţie
54
Ioan Chiş, Drept execuţional penal, Curs selectiv, pag.25.
55
Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag.220.
Preşedintele curţii de apel desemnează anual, cu acordul scris al

acestora, unul sau mai mulţi judecători delegaţi pentru executarea
pedepselor privative de libertate, precum şi grefieri în vederea exercitării
atribuţiilor judiciare ale acestora, pentru fiecare penitenciar aflat în
circumscripţia teritorială a curţii de apel.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
se face la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea judecatorului
delegat pentru executarea pedepselor, ţinând seamă de raportul comisiei
pentru personalizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate.
În fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea,
schimbarea şi individualizarea administrativă a regimului de executare a
pedepselor privative de libertate, alcătuită din:
 directorul penitenciarului, care exercită atribuţiile de preşedinte al
comisiei;
 şeful serviciului/biroului pentru aplicarea regimurilor, medicul
penitenciarului;
 şeful serviciului/biroului educaţie;
 şeful serviciului/biroului asistenţă psihosocială.
Această comisie are obligaţia ca, la sesizarea persoanei condamnate
sau din oficiu, să analizeze conduita persoanei condamnate şi eforturile
depuse de aceasta pentru reintegrare socială. În cazul în care comisia
apreciază că se impune schimbarea regimului de executare, dispune în
acest sens prin decizie, este obligată să analizeze şi conduita persoanei
condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis odată la 6 luni,
iar dacă constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru schimbarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate cu unul mai uşor,
prin decizia de respingere fixează termenul după expirarea căruia cererea
sau sesizarea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de 6
luni, 9 luni sau 12 luni.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate
în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă
persoana condamnată a avut o bună conduită, a dovedit interes constant în
cadrul programelor de recuperare şi a facut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, iar schimbarea regimului de executare a pedepselor
privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana
condamnată a săvârşit o abatere disciplinară gravă, care o face sa fie
incompatibilă cu regimul în care execută pedeapsa privativă de libertate, şi
dacă, prin conduita sa, afectează grav convieţuirea normală în penitenciar

sau siguranţa acestuia.
2.3.1. Jurisprudenţă
Tip: Sentinţă penală

Nr./Dată: 3030/09.10.2008
Autor: Secţia Penală
Domenii asociate: cereri
Prin sentinţa penală nr. 3030/9.10.2008 a Judecătoriei Iaşi, instanţa a

respins contestaţia formulată de către petentul-condamnat SV împotriva
încheierii dată de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate, prin care s-a schimbat regimul de executare stabilit
persoanei-condamnate mai sus menţionate, din regimul închis în regimul
semideschis.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că din actele şi
lucrările dosarului rezultă neîndoielnic faptul că deţinutul SV nu a
întâmpinat dificultăţi în ceea ce priveşte conformarea la sistemul de norme
şi reguli specifice aşezământului de detenţie, nefiind sancţionat disciplinar,
fiind recompensat o dată cu suplimentarea drepturilor la pachet şi vizita
pentru participarea la activităţile productive la camera de detenţie (cusut
încălţăminte), nu are antecedente penale şi nu a fost clasificat ca persoană
privată de libertate cu grad sporit de risc, fiind astfel incidente dispoziţiile
articolul 26, alineatul (2), din Legea nr. 275/2006.
Instanţa reţine totodată că pentru schimbarea regimului de executare
a pedepsei privative de libertate legea nu impune consimţământul în acest
sens al persoanei condamnate, schimbarea regimului de executare nefiind
condiţionată de opţiunea persoanei condamnate sau acordul acesteia la
schimbarea regimului de executare a pedepsei, ci doar de constatarea
îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege pentru a se putea dispune
schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate
În acest context, motivele invocate de către petentul-condamnat în
susţinerea contestaţiei deduse prezentei judecăţi sunt nerelevante în speţa
dată, întrucât schimbarea regimului de executare a pedepsei din „regimul
închis” în „regimul semideschis” nu poate constitui decât o măsura
favorabilă petentului-condamnat, inclusiv din perspectiva situaţiei sale
execuţionale, ce urmează a face obiectul analizei de către Comisia de
liberare condiţionată din penitenciar, funcţie de care se va aprecia dacă
deţinutul îndeplineşte sau nu condiţiile pentru a beneficia cât mai curând de

liberare(a) condiţionată – aspecte la care de altfel însuşi deţinutul se
raportează în susţinerea contestaţiei formulate.
Tip: Sentinţă penală

Nr./Data: 1380/29.06.2007
Autor: Judecătoria Focşani
Prin sentinţa penală nr.1380/29.06.2007 a Judecătoriei Focşani s-a

admis contestaţia formulată de condamnatul N.M. împotriva încheierii nr.
160/6.06.2007 a judecătorului delegat din cadrul penitenciarului Focşani şi
în temeiul art. 25 din Legea 275/2006 a fost anulată încheierea de mai sus
si s-a dispus modificarea regimului de executare stabilit, din regimul închis
în regimul semideschis. Potrivit art. 22 din Lg. 275/2006, regimul închis se
aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 5
ani, dar care nu depăşeşte 15 ani. Potrivit art. 23 din Lg. 275/2006,
persoanele condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care
nu depăşeste 5 ani, li se va aplica iniţial regimul semideschis.
În speţă, deţinutul N.M. se afla în executarea unei pedepse de 3 ani şi
6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală 2437/2006 a Judecătoriei
Botoşani. Executarea pedepsei a început la data de 28.03.2007, fiind depus
in Penitenciarul Focşani la 26.04.2007. Prin urmare, fiind vorba de stabilirea
şi nu schimbarea regimului de executare şi faţă de pedeapsa pe care o
execută, sunt aplicabile dispoziţiile art. 23 din Lg. 275/2006 privitoare la
regimul semideschis.
Tip: Sentinţă penală:

Nr./Data: 282/19 martie 2009
Prin cererea adresata acestei instanţe, înregistrată la nr. 282, 19

martie 2009, contestatorul a formulat contestaţie împotriva încheierii, a
Judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la
Penitenciarul Tulcea.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că la data de 17 februarie
2009 Comisia pentru individualizarea regimului de detenţie din cadrul
Penitenciarului Tulcea a analizat comportamentul său ireproşabil şi a decis
să propună schimbarea regimului de detenţie într-unul inferior ca grad de
securitate. A mai arătat contestatorul ca motivul pentru care a solicitat
schimbarea regimului de detenţie este acela că în regimul semideschis
poate să muncească mai mult, cu banii câştigaţi putând să-şi cumpere

lucrurile strict necesare lui şi soţiei sale care se află tot în penitenciar şi
totodată prin munca prestată câstigă zile executate, care vor duce la
liberarea sa mai repede.
Tot contestatorul a arătat că a făcut tot ce este posibil pentru a fi un
deţinut model şi a participat la toate programele educative şi de reintegrare
socială.
Analizând cauza, instanţa reţine că contestatorul Filip Gheorghe se
află în Penitenciarul Tulcea în executarea unei pedepse de 12 ani
închisoare pentru comiterea infracţiunii de omor.
Prin încheiere, Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor
privative de libertate la Penitenciarul Tulcea a respins propunerea Comisiei
pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de
libertate privind modificarea regimului de executare a pedepsei de către
contestator, din regimul închis în semideschis.
Potrivit art. 22 din legea nr. 275/2006 contestatorul executa pedeapsa
în regim închis, deoarece este mai mare de 5 ani.
Conform art. 23 alin. 1 din lege, regimul semideschis se aplică iniţial
persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar
care nu depaşeşte 5 ani. Deci contestatorul, având de executat o pedeapsa
de 12 ani, nu îndeplineşte condiţia necesară pentru a executa pedeapsa în
regim semideschis.
Este adevarat că potrivit art. 22 alin. (2) în mod excepţional, natura şi
modul de savârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot
determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare
imediat inferior ca grad de severitate.
În cauză, însă contestatorul a fost condamnat pentru comiterea unei
infracţiuni de omor, o infracţiune foarte gravă, care nu justifică nicicum
executarea pedepsei în regim semideschis. Deasemenea contestatorul nu
a executat nici jumatate din pedeapsa primită.
Astfel fiind, instanţa constată că soluţia judecatorului delegat este una
corectă, chiar dacă comportamentul contestatorului în timpul executării
pedepsei a fost unul foarte bun.
Drept urmare contestaţia va fi respinsă ca nefondată, iar contestatorul
va fi obligat la plata sumei de 120 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul aparatorlui din oficiu, în valoare de 100 lei se va vira din
fondul MJ catre BA Tulcea pentru avocat.
Marţi, 24 martie 2009.
Capitolul III - Particularitati ale regimului penitenciar

semideschis
3.1. Consideraţii privind condiţiile de executare a pedepselor privative
de libertate în regim semideschis
Acest regim este mai permisiv decât regimul de maximă siguranţă

sau închis, condamnaţii având posibilitatea să fie cazaţi în comun, pot
circula neînsoţiţi în incinta secţiilor sau în penitenciar, pot desfăşura
activităţi productive în afara penitenciarului însoţiţi, fără a fi păziţi cu
armament, pot participa la activităţi socio-educative în grupuri mai mari, iar
camerele de deţinere ale secţiilor pot rămâne deschise pe timpul zilei. De
obicei secţiile semideschise pot fi construite separat de penitenciar sau
chiar în incinta acestora, dar separat de alte tipuri de secţii. Condiţiile de
cazare sunt mai bune, spaţiul folosit de aceste persoane este mai generos
ca mărime, multe activităţi se desfăşoară în aer liber, condamnaţii putând
să poarte costum civil. Cadrele de penitenciar au totuşi obligaţia de a
supraveghea aceste persoane, de a face apelul lor de mai multe ori pe zi,
de a pretinde respectarea unor momente obligatorii din programul zilnic,
cum ar fi deşteptarea, masa, activităţile productive, activităţile reeducative,

somnul.
3.2. Severitatea regimului de detenţie
Activitatea sistemului penitenciar ca parte integrantă a procesului de

înfaptuire a justiţiei de drept are ca scop asigurarea condiţiilor necesare
pentru executarea pedepselor cu închisoarea şi se realizează, pe de o
parte, prin privarea persoanelor care au săvârşit fapte penale, iar pe de altă
parte, prin aplicarea tratamentului penitenciar adecvat regimului de deţinere
stabilit pentru diferitele categorii de deţinuţi 56.
Aplicarea în mod diferenţiat a tratamentului penitenciar are în vedere
îndeplinirea scopurilor acestuia, respectiv asigurarea securitaţii, ordinii şi
diciplinei în cadrul aşezământului şi desfăşurarea unor activităţi care să
faciliteze reintegrarea socială a deţinuţilor, după punerea in libertate.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim
semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul
penitenciarului, prestează muncă şi desfăşoară activităţile educative,
culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială sub
supraveghere, în grupuri, în spaţii din interiorul penitenciarului care rămân
deschise în timpul zilei. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în
regim semideschis pot presta munca şi în afara penitenciarului, sub
supraveghere.
Regimul semideschis in comparaţie cu celelalte trei regimuri nu este
un regim sever, mai ales că deţinuţii nu sunt înconjuraţi de personal de
pază, astfel exercitându-se o influenţă pozitivă asupra conştiinţei
condamnaţilor şi constituie un stimulent puternic pentru îndreptarea
conduitei şi efectiva lor de reeducare57.
3.3. Drepturile şi obligaţiile specifice unui deţinut din regimul

semideschis
Indiferent de regimul de detenţie aplicat, condamnatul beneficiază de

un ansamblu de drepturi: unele dintre acestea sunt acordate necondiţionat
56
Bălan Ana, Emilian Stănişor, Cristina Pripp, Universul Carceral, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2004,
pag. 118.
57
Bălan Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 123.
şi nu pot fi limitate, indiferent de comportamentul deţinutului; altele sunt

dependente, în totalitate sau cel puţin în parte de conformitatea deţinutului
cu setul de prescripţii normative impus de administraţie, dar şi de obligaţii.
De la primul contact pe care condamnatul îl are cu penitenciarul, i se
aduc la cunoştinţă drepturile şi obligaţiile pe care le are în timpul executării
pedepsei cu închisoarea.
Drepturile deţinutilor din regimul semideschis sunt: de a munci, de a
îşi îndeplini norma şi de a respecta disciplina muncii precum şi celelalte
obligaţii ce rezidă din regulamentul de organizare a timpului de lucru.
Drepturile persoanelor condamnate se exercită potrivit Constituţiei şi
legislaţiei în vigoare. Orice îngrădire a acestora se poate face tot în
contextul acestor acte normative.
Asigurarea respectării drepturilor persoanelor condamnate se face de
către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de
libertate. Astfel, orice condamnat care consideră că drepturile sale i-au fost
încălcate, se poate adresa cu plângere, în termen de 10 zile de la aflarea
măsurii luate împotriva sa de către administraţia penitenciarului;
soluţionarea plângerii se face de către acelaşi judecător, după ce a ascultat
pe condamnat, după caz, pe orice persoană care poate furniza informaţii în
acest sens, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea
plângerii, iar încheierea se comunică petiţionarului în termen de 2 zile de la
data pronunţării acesteia. Prin încheiere se poate admite plângerea, şi
implicit se poate anula, revoca sau modifica măsura luată sau se poate
respinge plângerea. Împotriva încheierii, condamnatul petiţionar poate
formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află acel
penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. Contestaţia
se judecă potrivit procedurii de la contestaţia la executare, prevăzută la art.
460 Cod de procedura penala, hotărârea judecătoriei rămânând definitivă58.
În penitenciare se pot efectua vizite de către reprezentanţii
organizaţiilor neguvernamentale care desfăşoară activităţi în domeniul
protecţiei drepturilor omului, dacă au obţinut aprobarea directorului general
al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Administraţia are posibilitatea de a limita sau chiar anula exerciţiul
acestor drepturi, pe perioade limitate de timp, atunci când deţinutul nu
respectă regulile locului de detenţie. Faptul că “o bună comportare” a
deţinutului poate determina o utilizare suplimentară a acestor drepturi
dezvăluie adevărata lor natură: deşi în principiu sunt drepturi, în realitate
funcţia lor esenţială este aceea de recompensă, element important prin
58
Ioan Chiş, Drept execuţional penal, Curs selectiv, pag. 31.
care administraţia îşi exercită controlul asupra deţinuţilor. Cele mai

importante drepturi din acestă categorie sunt dreptul de a primi vizite şi
dreptul de primi bunuri şi sume de bani. Nu întâmplător aceste drepturi sunt
utilizate de către personalul administraţiei şi sub formă de recompensă: ele
reprezintă principala punte de legătură cu lumea de dincolo de zidurile
penitenciarului şi sursa de satisfacere a trebuinţelor într-o manieră cât de
cât apropiată de maniera utilizată de către deţinut în lumea din afară. Cum
penitenciarul organizează satisfacerea trebuinţelor în mod birocratic (cu
excepţia sărbătorilor, când se organizează simulacre ale festivităţilor din
lumea din afară, penitenciarul oferă atât cât trebuie pentru satisfacerea
minimală a trebuinţelor), bunurile primite din afară îi permit acestuia să-şi
satisfacă anumite plăceri, inaccesibile în alt mod 59.
Condamnatul beneficiază şi de drepturi, din care cel mai important
este cel de a se mişca liber până la locul de muncă, în timpul muncii şi de la
locul de muncă la penitenciar, de a avea contact restrâns cu lumea liberă,
de a lucra fără pază în afara penitenciarului, dar si de dreptul la hrană caldă
de trei ori pe zi, dreptul la odihnă şi repaus săptămânal, dreptul de a intra în
contact cu avocatul său angajat sau numit din oficiu, dreptul de a se plânge
împotriva încălcării prevederilor legale.
Printre obligaţiile celor selecţionaţi să execute pedeapsa în regim
semideschis se numără semnarea unui angajament în care sunt precizate
obligaţiile şi interdicţiile ce le au de respectat pe timul executării pedepsei,
precum şi consecinţele nerespectării acestora.
Condamnatul are obligaţia să se întoarcă zilnic în penitenciar unde va
rămâne peste noapte şi în zilele nelucrătoare având obligaţia şi de a se
supune regulilor de ordine internă din penitenciar privind: programul zilnic,
orele de masă, orele de dormit, regulile sanitare şi de igienă, cele privind
participarea la activităţile educative şi culturale, fiind supus după caz de
indisciplină regimului sancţionator intern.
Pentru munca în afara penitenciarului, condamnatul primeşte o
adeverinţă de ieşire din penitenciar, care constituie actul de legitimare care
îi justifică mişcarea liberă. Pe toată această perioadă de timp, dacă
infractorul comite o altă infracţiune i se revocă obligatoriu acest regim
semiliber de executare a pedepsei.
Condamnatul trebuie să manifeste o receptivitate sporită la activitaţile
socio-educative, dar trebuie să se si implice. El are obligaţia de a avea grijă
de uneltele şi sculele care servesc la activitatea de muncă, precum şi de
bunurile aflate în dotarea camerelor unde sunt cazaţi. Trebuie să se supună
59
Petronel Dobrică, Instituţii totale, suport de curs
percheziţiei corporale ori de câte ori această măsură este necesară în

condiţiile regulamentului.
Condamantul trebuie să răspundă conform prevederilor legii prin
executarea pedepsei privative de libertate, prin respectarea regulamentelor
de aplicare a acestora, a regulamentelor de ordine interioară a
penitenciarelor, a regulamentelor de igienă colectivă şi individuală
Unele drepturi ale persoanelor private de libertate în regim
semideschis:
3.3.1. Dreptul la asistenţă medicală
Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea

pedepselor privative de libertate este garantat 60.
Dreptul la asistenţă medicală derivă din prevederile Declaraţiei
Universale a Drepturilor Omului, ce se referă la bunăstarea fizică şi
mentală, afirmând în art. 25 că “fiecare are dreptul la un standard de viaţă
adecvat pentru sănătatea şi bunăstarea lui şi a familiei” 61.
Statul român garantează în penitenciare dreptul la asistenţă medicală.
Această asistenţă este asigurată ori de câte ori este necesar sau la cerere,
cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii. Gratuitatea există şi pentru
tratamente medicale şi pentru medicamente.
Medicul care efectuează examenul medical are obligaţia de a sesiza
procurorul ori de câte ori constată că persoana condamnată a fost supusă
la tortură, tratamente inumane sau degradante, ori rele tratamente, precum
şi obligaţia de a consemna în fişa medicală cele constatate şi declaraţiile
persoanei condamnate în legătură cu acestea, sau cu orice altă agresiune
declarată de persoana condamnată.
Persoana condamnată poate solicita, pe cheltuiala sa, examinarea şi
de către un medic legist sau de un medic din afara sistemului penitenciar.
Constatările medicului din afara sistemului se consemnează în fişa
medicală a persoanei condamnate, iar certificatul medico-legal se
anexează la fişa medicală, după ce condamnatul a luat la cunoştinţă de
conţinutul său, sub semnătură.
3.3.2. Dreptul la vizită şi la plimbare zilnică
60
Regulament de ordine interioara al persoanelor private de libertate, Ministerul justiţiei, ANP Iaşi, 2007.
61
Ioan Chiş, Umanismul dreptului execuţional românesc, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 21.
Pentru menţinerea legăturii cu familia şi pentru medierea contactului

cu diverse persoane şi organizaţii, administraţia locului de deţinere asigură
posibilitatea vizitării persoanelor private de libertate, cu un program zilnic de
12 ore pentru exercitarea dreptului la vizită. În cazul persoanelor private de
libertate, încadrate în regimul semideschis vizita se desfăşoară în spaţii
special amenajate, făra dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, doar
sub supraveghere vizuală.
Persoana sosită în vizită este obligată să-şi dovedească identitatea,
care se face cu cartea sau buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu
orice alt act prevăzut cu fotografie, emis de o autoritate a statului al cărui
cetăţean sau rezident este, în caz de îndoieli asupra realităţii identităţii,
vizita nu se aprobă.
Persoanele private de libertate pot beneficia trimestrial de vizită
intimă, cu o durată de două ore. Pentru acordarea vizitei intime, partenerii
trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi de minimum 6
luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Solicitanţii vor da declaraţie
pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiei.
Persoanele private de libertate au dreptul de a primi oricând vizite ale
apărătorului. Intrevederea cu apărătorul se realizează în încăperi special
amenajate, în condiţii de confidenţialitate, sub supraveghere vizuală.
Pentru a se păstra starea de sănătate a condamnaţilor, fizică şi
psihică, mai ales pentru cei care sunt cazaţi în celule de mici dimensiuni ori
care nu sunt folosiţi la activităţi zilnice în aer liber, precum şi cei cu afecţiuni
medicale care nu pot desfăşura activităţi ocupaţionale ori lucrative în mediu
deschis, se organizează în fiecare penitenciar zone de plimbare.De regulă
se amenajează terenuri de sport sau spaţii largi de plimbare, unde se poate
efectua această activitate zilnică, în curţile de plimbare şi pe terenurile de
sport existând posibilitatea de a se efectua mişcări de gimnastică, ori de
instruire fizică, se pot folosi aparate de forţă, ori se pot organiza jocuri
colective de fotbal, volei, baschet, şi altele. În unele penitenciare moderne
există şi săli de forţă, folosite mai ales pentru cei care practică sportul
specific tinerilor, ori care doresc să-şi întreţină corpul la parametri fizici în
mod deosebit. Activitatea de plimbare mai are rolul de a genera un confort
psihic necesar pentru cei care nu ies din celule decât pentru astfel de
activităţi ori muncesc sau sunt folosiţi la activităţi în spaţii închise.
3.3.3. Dreptul de petiţionare şi la corespondenţă

Orice persoană privată de libertate poate, pentru apărarea drepturilor

şi intereselor sale, are dreptul să scrie, să adreseze cereri, reclamaţii şi
sesizări către orice persoană autorizată, instituţie sau organizaţie
guvernamentală sau neguvernamentală. Persoanele private de libertate
sunt informate cu privire la condiţiile de exercitare a dreptului de petiţionare,
de indată ce sunt primite în locurile de deţinere şi pe toată perioada
executării pedepsei, de către personalul administraţiei ori de alte persoane
autorizate. Fiecare persoană privată de libertate are posibilitatea de a se
adresa direct, în scris sau verbal, judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, directorului locului de deţinere ori
persoanelor desemnate de acesta din urmă.
Orice persoană privată de libertate are dreptul de a trimite şi de a
primi corespondenţă. Acest drept este nelimitat pentru toate categoriile de
condamnaţi.
Corespondenţa primită de către persoana privată de libertate este
supusă controlului antiterorist şi de specialitate.
În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul
corespondenţei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau a altor
asemenea obiecte, a căror deţinere este interzisă, corespondenţa poate fi
deschisă, fără a fi citită, in prezenţa persoanei condamnate. De asemenea,
ea poate fi deschisă fără acordul destinatarului, dar cu informarea în scris a
acestuia, dacă sunt indicii că s-a săvârşit o infracţiune. Corespondenţa este
reţinută şi clasată într-un dosar special care se păstrează la administraţia
penitenciarului. Deschiderea şi reţinerea corespondenţei se poate face în
baza dispoziţiilor emise, în scris şi motivat, de către judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate.
Directorul penitenciarului trebuie să ia măsurile necesare pentru
crearea cadrului necesar ridicării corespondenţei din penitenciar de către
furnizorul de servicii poştale, de a asigura cutii poştale în penitenciar şi
predării de îndată a acesteia destinatarului, sub semnătură.
Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului la petiţionare sau
corespondenţă sunt suportate de persoanele condamnate, iar dacă acestea
nu dispun de mijloacele băneşti necesare, sunt suportate de administraţia
penitenciarului.
3.3.4. Dreptul la convorbiri telefonice
Pentru asigurarea exercitării acestui drept, este nevoie de instalarea

în penitenciare a unor telefoane publice cu cartelă, la care, sub
supraveghere vizuală, în limba maternă, condamnaţii pot efectua convorbiri

telefonice a căror confidenţialitate trebuie asigurată.
Persoanele private de libertate pot efectua saptamânal, pe cheltuielile
lor, cel puţin o convorbire telefonică atât în ţară, cât şi în străinătate.
Cheltuielile ocazionate de aceste convorbiri se suportă de către cei care le
fac. Deţinerea telefoanelor mobile şi folosirea acestora de către persoanele
private de libertate este interzisă în mediul penitenciar.
3.3.5. Dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumpărături
Persoanele condamnate aflate în penitenciare au dreptul la primirea

de bunuri şi bani. Sumele de bani se consemnează în fişa contabilă
nominală a fiecărui condamnat, toate sumele de bani dobândite de către
condamnat, fie din munca prestată, fie din sumele primite, se folosesc de
către acesta la exercitarea dreptului de petiţionare, de corespondenţă, a
dreptului la convorbiri telefonice, pentru efectuarea examenului medical,
pentru cumpărarea de bunuri, pentru sprijinirea familiei sau alte asemenea
scopuri, pentru repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziţie de
administraţia penitenciarului şi pentru plata transportului până la domiciliu,
la punerea în libertate.
Persoanele private de libertate au dreptul de a cumpăra săptămânal,
de la punctele comerciale din incinta locurilor de deţinere, în limita a ½ din
valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, apă minerală, băuturi
răcoritoare, precum şi cele necesare exercitării drepturilor de petiţionare, la
corespondenţă şi la convorbiri telefonice.
Medicul poate restricţiona cumpărarea unor alimente contraindicate în
afecţiunile de care suferă, sau a tutunului.
3.4. Incidente la locul de deţinere
Penitenciarul este văzut de cei din exterior ca un loc sigur, de unde nu

se poate fugi. Odată ajuns în închioare, infractorul, devine pentru o
perioadă de timp, inofensiv.
Venirea în penitenciar tulbură echilibrul personalitaţii printr-o triplă
reducere: a spaţiului de viaţă, a timpului personal şi a comportamanetului
social62. Stresul prelungit în faza de anchetă, intrarea într-o colectivitate de

anonimi, controlul riguros al conduitei, dependenţa de personal, densitatea
umană (supraaglomerarea) favorizează apariţia incidentelor în penitenciare.
3.4.1. Greva foamei
Uneori în penitenciar când un deţinut, din anumite motive refuză

hrana, din anumite motive, condamnatul declară greva foamei. Este un fel
de protest pentru o nemulţumire provocată unui condamnat 63. Această
nemulţumire poate să fie reală, dar totodată poate să fie şi expresia unei
ambiţii exagerate sau a unor neîntelegeri. Această grevă poate să fie
dăunătoare sănătăţii deţinutului şi totodată un exemplu negativ celorlalţi
condamnaţi.
Cel mai frecvent, refuzul de a mânca exprimă nemulţumirea
deţinutului cu care se finalizează situaţia sa juridică sau protestul său faţă
de un tratament penitenciar pe care îl consideră arbitrar, lezându-i
demnitatea.
Nu rare sunt situaţiile când deţinuţii recurg la această modalitate de
luptă pentru a se muta în altă celulă de teama pe care i-o provoacă unii
deţinuţi64.
Primele măsuri ale conducerii penitenciarului după declararea grevei
foamei, exprimată verbal sau in fapt, adică prin renunţarea şi respingerea
oricărei hrane, directorul penitenciarului este obligat:
 Să cheme deţinutul pentru a-şi exprima motivele pentru care face
greva foamei, iar dacă sunt mai mulţi condamnaţi care fac greva
foamei, vor fi chemaţi individual sa-şi exprime nemulţumirile. Medicul
va explica condamnatului riscurile dăunătoare sănătaţii la care se
supune dacă face această grevă si va incerca sa il convingă să
renunţe65. Dacă acest demers eşuează, medical va trebui sa îi ceară
permisiunea deţinutului de a-l examina şi de a-i administra un
eventual tratament, iar dacă refuzul de alimente este manifestarea
unei tulburări psihice, deţinutul va primi îngrijiri psihiatrice, intr-o
unitate adecvată.
 Dacă condamnatul îşi menţine decizia, directorul penitenciarului va
lua o declaraţie deţinutului cu privire la motivele refuzului de hrană.
62
Gheorghe Florian, Psihologie penitenciară, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, pag. 75.
63
64
Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Print, Bucureşti 2003, pag.110.
65
Bălan Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Penologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002, pag. 173.
 Izolarea si alimentarea artificială a condamnatului. Condamnatul este

ţinut izolat de ceilalţi deţinuţi. Pe perioada grevei condamnatului i se
suspendă dreptul de a mai primi pachete, dar directorul
penitenciarului poate aproba vizita unui membru al familie sau a
avocatului. Deţinutul poate primi ziare, carţi sau chiar corespondenţă.
Dacă după 48 de ore încă refuză hrana, el va fi alimentat artificial sub
formă de emulsii, pe care deţinutul le înghite sau chiar perfuzii, de trei
ori pe zi.
 Încetarea grevei foamei. Dacă deţinutul decide să înceteze greva,
directorul penitenciarului îi ia o declaraţie scrisă sau un process
verbal în care se consemnează motivele şi data renunţării şi se
ataşează la dosarul condamnatului.
3.4.2. Preîntâmpinarea tentativelor de sinucidere şi a actelor de violenţă
Venirea in penitenciar tulbură echilibrul personalităţii printr-o triplă

reducere: a spaţiului de viaţă, a timpului personal (suspendarea viitorului,
relativizarea trecutului) şi a comportamentului social (izolare,abandon).
Chiar dacă mulţi deţinuţi au avut înainte de a veni in penitenciar o
personalitate robustă , în timpul executării pedepsei cu închisoarea devin
sensibili cu privire la mediul penitenciar, trăind, mai mult sau mai puţin,
traumatic, perioada de detenţie mai ales în ce priveşte imaginea de sine,
care îl poate face pe deţinut să caute un remediu definitiv al nefericirii sale.
În definţia adoptată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, suicidul este
văzut ca actul prin care un individ caută să se autodistrugă fizic, cu intenţia,
mai mult sau mai puţin autentică, de a-şi pierde viaţa, fiind conştient mai
mult sau mai puţin de motivele sale66.
Fiecare deţinut traieşte traumatic perioada de detenţie, mai ales la
prima condamnare: frustrările în plan social, intelectual şi în ce priveşte
imaginea de sine îl poate face pe deţinut să caute un remediu definitv al
nefericirii sale67.
Fiind o tulburare a instinctului de conservare, suicidul se prezintă ca o
realitate complexă, a cărei fenomenologie poate lua diverse forme:
 Suicidul propriu-zis;
 Autorănirile, simularea unei boli, refuzul îngrijirilor medicale,
alcoolismul, etc.
66
D. Cosman, Sinuciderea. Studiu în perspectiva biopsihosocială, Bucureşti, 1999, pag. 24.
67
Gheorghe Florian, Psihologie penitenciară, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1996, pag. 76.
Motivarea conduitelor autoagresive se face pe seama dificultăţilor de

adaptare la mediul penitenciar şi se impune identificarea factorilor de ordin
favorizant şi declanşant (biogeni, neuropsihogeni, socioculturali etc.).
Când autoagresivitatea devine excesivă, deţinutul nu mai reuşeşte să
stabilească relaţii cu propriul eu, nu mai găseşte la alţii încredere, nici
dragoste, iar în interiorul său există numai ură şi violenţă, această stare
activează toată frustraţia, el simţindu-se singur în mediul penitenciar,
abandonat, pentru el existenţa nu mai are sens, iar tendinţa de sinucidere
este pentru el singura cale de rezolvare a acestei situaţii.
Acţiunea preventivă presupune consilierea şi îndrumarea individuală
a deţinuţilor, pentru a împiedica evoluţia negativă a unor stări de fapt şi
ajungerea lor în poziţie de victime, identificarea din timp a unor victime
potenţiale şi promovarea unor măsuri de protecţie ale acestora.
Un rol important îl are psihologul, care i-ar putea ajuta pe deţinuţi să
treacă peste impactul privării de libertate şi pentru a îi ajuta la integrarea în
penitenciar.
Tot mai multe incidente au loc între deţinuţii penitenciarului, în urma
cărora mulţi ajung la spital. Pentru prevenirea acestora şi o însuşire a
factorilor de risc în adoptarea comportamentelor violente, Penitenciarul Iaşi
organizează proiectul “Violenţa naşte violenţă”. Scopul principal al acestei
activităţi este informarea şi sensibilizarea persoanelor private de libertate
despre consecinţele violenţei intrafamiliare în plan social şi personal, o
cunoaştere a factorilor de risc în adoptarea comportamentelor violente,
precum şi dezvoltarea unor abilităţi pentru evitarea şi prevenirea acestui
fenomen în cadrul propriilor familii şi in societatea în care trebuie să
convieţuim.
Penitenciarul Bacău şi Asociaţia Mutatis Mutandis a anunţat lansarea
proiectului “Bataia nu e rupta din Rai”, care s-a desfăşurat până în luna mai
2010. Proiectul a avut ca şi scop conştientizarea asupra fenomenului
violenţei. S-a urmărit organizarea unor întâlniri între liceeni, studenţi şi
deţinuţi, prin care s-a transmis consecinţele nefaste ale violenţei asupra
destinelor individuale şi asupra societăţii în ansamblu.
În mediul penitenciar, din cauza frustrărilor masive, a umilinţelor
frecvente şi a sentimentului copleşitor de neputinţă pe care le resimt
majoritatea deţinuţilor, situaţiile în care ei se consideră victimile unor
agresiuni venite din partea colegilor de detenţie sau a personalului, sunt
numeroase68. Vorbele sau gesturile care pentru un om liber sunt
considerate fireşti: o masă mai puţin gustoasă, aşteptarea corespondenţei,
68
Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar print, Bucureşti, 2003, pag. 169.
greutatea în a se adresa personalului, întreruperea apei calde în timp ce

facea baie, obligaţia de a aştepta programarea la medic etc., duce la o
gândire negativistă. Întotdeauna personalul este insuficient pentru toate
problemele care apar într-un penitenciar, însă detinuţii învată repede
anumite metode pentru a evita să devină victime:
 izolarea si distanţarea de locurile şi situaţiile care expun contactul cu
cei agresivi;
 pregătirea de luptă prin menţinerea forţei fizice sau confecţionarea
armelor artizanale;
 crearea de alianţe cu alţi deţinuţi, care să sară în ajutor, la nevoie.
Un interesant program pentru deţinuţii violenţi se desfasoară în
penitenciarele britanice denumit programul de autoschimbare cognitivă.
Ideea de bază de la care pleacă acest program este aceea că majoritatea
delincvenţilor comit infracţiuni pentru că vor. Ca urmare, comportamentul lor
se poate schimba doar dacă se modifică sentimentele, gândurile, atitudinile
şi convingerile care fundează acest comportamet. În general, persoanele
violente consideră că acţiunile agresive conduc la atingerea scopurilor, fapt
care le întăreşte sentimental de forţă şi eficacitate 69.
3.4.3. Supraaglomerarea în penitenciar
Un penitenciar este supraaglomerat atunci când a fost depăşită

capacitatea sa de cazare, fapt care afectează condiţiile de viaţă ale
deţinuţilor.
Din punct de vedere al deţinutului, efectele supraaglomerării sunt
situate pe multiple planuri:
 Cresc sentimentele negative: ură, depresie, furie;
 Creşte stimularea interpersonală;
 Se pierde controlul situaţiilor.
Mulţi ani după 1990 suprapopularea a fost cea mai gravă problemă
din sistemul penitenciar. Eforturile financiare şi o serie de decizii de natură
juridică au dus la reducerea numărului de deţinuţi de la 52.000 in 2001 la
40.000 astăzi, în condiţiile în care numărul legal de locuri este de circa
37.500.
Supraaglomerarea din penitenciare este una dintre problemele
ridicate atât de angajaţii din sistem, cât şi de deţinuţi. În urma unui sondaj
realizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, angajaţii s-au plâns şi
69
Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar print, Bucureşti, 2003, pag. 170.
de comunicarea deficitară dintre şefi şi subalterni, dar şi de lipsa

personalului.
La finele lui 2006, aproape 40.000 de persoane aveau statutul de
deţinuţi. Masa deţinuţilor se seveşte încă în celulele de dimensiuni mici care
adăpostesc chiar şi 15 persoane. Astfel spus, unui deţinut îi revine până la
doi metri patraţi de spaţiu, mult sub standardele impuse de Comitetul
împotriva torturii, care recomandă un minim de 4,5 metri patraţi pentru
deţinut.
3.5. Munca în afara penitenciarului şi supravegherea activităţii de

muncă de către alţi condamnaţi
Această formă constă în aceea că unii condamnaţi în anumite condiţii

pot executa o parte din pedeapsă în penitenciar, iar diferenţa sau restul de
pedeapsă prin muncă fără pază în afara penitenciarului, însă sub
îndrumarea şi controlul penitenciarului.
Condamnaţii care pot beneficia de această de executare trebuie să
îndeplinească anumite condiţii în momentul acordării ei şi totodată să-şi
asume anumite obligaţii pe toată perioada executării ei:
a) pedepse care au fost aplicate să fie de până la 5 ani;
b) condamnatul să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, stăruinţă în
muncă şi disciplină;
c) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim deschis
care au comis o abatere disciplinară şi au devenit incompatibile cu acest
regim;
d) persoanele private de libertate clasificate iniţial în regim închis care
au avut o comportare bună;
e) în mod excepţional, persoanele cu pedeapsă până la 15 ani în
funcţie de considerarea naturii sau în funcţie de modul de săvârşire a
infracţiunii şi nu în ultimul rând a persoanei condamnate.
Supravegherea condamnaţilor de către alţi condamnaţi la locurile de
muncă este apropiată de munca fără pază în afara penitenciarului.
Deşi există asemănări între ele se desprind şi puncte de deosebire,
motiv pentru care sunt apreciate ca forme separate de executare.
Premisa adoptării acestei forme de către legislaţia noastră a
constituit-o numărul mare de deţinuţi dintr-un penitenciar, precum şi
numărul mic al personalului de supraveghere pe de o parte, iar pe de altă

parte s-a avut în vedere şi evidenţa persoanelor condamnate pentru
infracţiuni din culpă în care se poate avea încredere.
În vederea aplicării acestei forme de executare trebuie îndeplinite
aceleaşi condiţii care sunt necesare pentru aplicarea numai fără pază în
afara penitenciarului.
Alegerea condamnaţilor care supraveghează trebuie să fie făcută cu
grijă de către conducerea penitenciarului.
În ceea ce priveşte obligaţiile şi drepturile condamnaţilor precizăm că
au toate obligaţiile unui condamnat la locul de deţinere privind ordinea şi
disciplina în penitenciar, conduita faţă de ceilalţi condamnaţi şi faţă de
conducerea penitenciarului. Pe lângă aceste obligaţii mai există o obligaţie
specială, aceea de a supraveghea pe alţi condamnaţi la locul de muncă.
Această obligaţie constă în conducerea altor condamnaţi la locul de muncă,
în incinta şi în afara penitenciarului, urmată de ţinerea evidenţei acestora,
care se împleteşte cu supravegherea efectivă la locul de muncă.
Drepturile de care beneficiază aceşti condamnaţi sunt acelea de a se
mişca liber până şi de la locul de muncă la penitenciar. Au drepturi sporite
în ceea ce priveşte corespondenţa, familia, pachete şi vizita sau vizite din
partea familiei.
Capitolul IV Finalizarea executării pedepsei privative de

libertate în regim semideschis şi încercarea de reintegrare
în societate
4.1. Reintegrarea în societate cu ajutorul activităţilor şi programelor

de educare-reeducare
Reintegrarea socială reprezintă cea mai importantă etapă a

recuperării unui deţinut ca om şi cetăţean. De aceea, programele menite să
reintegreze în rândul societăţii acele persoane care, conştient sau nevoit,
au decis să o părăsească, necesită întreaga atenţie a sistemului juridic. În
urma acestei recuperări, deţinutul trebuie să revină în comunitate ca
cetăţean capabil de a se susţine prin forţele proprii.
Pentru a înţelege mai bine la ce se referă reintegrarea socială, este
necesară oferirea explicaţiei conceptului de integrare socială. Aşa cum
explică majoritatea autorilor, integrarea reprezintă “asamblarea şi ajustarea
reciprocă într-un sistem organizat al unei totalităţi de elemente (indivizi,
grupuri, norme, valori, acţiuni), între care se stabilesc raporturi de
interdependenţă”70.
Conform DEX-ului, reintegrarea este definită astfel: a restabili pe
cineva într-o funcţie, într-o demnitate etc; a repune pe cineva în drepturile
70
Dan Banciu, Maria Voinea, Sociologie juridică, Universitatea Româno-Americană, Bucureşti, 1993, pag.
69
sale. A face corp comun cu ceva, a se omogeniza; a se îngloba, a se

contopi71.
Reeducarea şi resocializarea reprezintă principalele modalităţi de
reconvertire, reorientare şi remodelare a personalităţii individului delincvent
condamnat să execute o sancţiune penală cu privare de libertate, printr-o
acţiune dirijată a instituţiilor de control social în vederea obişnuirii din mers
a delincvenţilor cu valorile şi normele sociale acceptate de societate 72.
Pentru educarea tinerilor infractori şi reeducarea adulţilor trebuie să
ţinem seamă de faptul că, aceste concepte reprezintă forme de activitate
socială, care se realizează în cadrul unui proces social complex, definit de
următoarele trăsături:
 reeducarea este o acţiune de formare, prin care un condamnat este
ajutat de un grup sau de o persoană, pentru a-şi însuşi trăsături
psiho-morale şi reguli de conduită, necesare convieţuirii într-o
societate, familie, într-un domeniu ocupaţional;
 reeducarea se adresează unor oameni diferiţi ca vârstă, experienţă
de viaţă, sex, mediu de provenienţă, mediu cultural, nivel de pregătire
şi instruire, cu condamnări de durate diferite;
 educatorii, persoane specializate în acest proces, învăţători, profesori,
instructori, maiştri, diriginţi, precum şi personalul specializat al
penitenciarului ca: educatori, psihologi, lucrători sociali, lucrători
socio-educativi, ofiţeri cu atribuţii de organizare şi aplicare a regulilor
de viaţă a condamnaţilor, participă ca "subiecţi activi" la acţiunile şi
programele educative în care condamnaţii nu au rolul de "subiect
pasiv";
 procesul de reeducare presupune stabilirea unei relaţii relativ stabile
şi de mare încredere între "reeducat" şi "educator". încrederea nu se
poate stabili prin constrângere, iată de ce personalul de
supraveghere, pază, escortare, siguranţă şi intervenţie nu poate
câştiga încrederea condamnaţilor, pe când toţi cei ce concură la
actele educative au astfel de şanse;
 procesul reeducativ este de durată şi continuitate, în ideea obţinerii
progresive pe baza teoriei "paşilor mici" a relaţiei "educator" -
"educat", ce trebuie să se clădească pas cu pas, zi de zi, lună de
lună, uneori ani la rând, pentru a dezrădăcina unele trăsături şi
comportamente care s-au sedimentat în conştiinţa condamnatului tot
în perioade lungi de timp. Insistenţa şi intensitatea unor acţiuni
71
Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie
72
Ioan Durnescu, Asistenţa socială în penitenciar, suport de curs
individuale cu condamnatul pot să ducă la rezultate benefice, chiar şi

în programele incluse în pedepsele de scurtă durată;
 reeducarea este un proces conştient, în care se urmăreşte un anumit
scop şi se realizează unele activităţi cu intenţia de a se produce
anumite efecte. Conştientizarea trebuie realizată mai ales în ceea ce
priveşte pe condamnat, şi mai ales pentru recepţionarea conduitelor
pozitive şi conforme cu legea. Urmărirea scopului doar de către
educator, este de fapt o muncă fără nici o finalitate;
 reeducarea trebuie să fie făcută după modele conform aşteptărilor
societăţii, modele care nu duc la uniformizare la acel "om nou", atât
de mult propagat în timpul comunismului; modelele sunt idealuri
urmărite în reeducare, o sumă de însuşiri pozitive de conduită, a căror
rezultantă este aceea a respectului pentru prevederile legilor;
 educaţia ca proces de formare socio-morală încearcă să
implementeze în conştiinţa condamnatului emoţii, convingeri,
deprinderi, sentimente, idei, reguli de conduită ce se însuşesc de
condamnat ca fiind personale;
 reeducarea presupune şi crearea unei voinţe morale, precum şi
întărirea caracterului prin inhibarea unor comportamente şi trăsături
negative înrădăcinate de-a lungul anilor de conduită infracţională,
înlocuirea şi debarasarea de vechile structuri psihice ori morale
negative şi construirea altora noi pozitive73.
4.1.1. Şcolarizarea persoanelor private de libertate
Conform regulilor europene toate penitenciarele trebuie sa ofere

deţinuţilor acces la programe de învăţământ cât mai complete, care să
răspundă nevoilor individuale, ţinând cont de aspiraţiile acestora,. Trebuie
să acorde prioritate deţinuţilor care nu stiu să citească sau să celor care nu
au urmat cursuri de scolarizare, şcolarizarea find la fel de importantă ca şi
munca.
Fiecare penitenciar trebuie sa aibă o bibliotecă destinată tuturor
deţinuţilor.
În prezent, în sistemul penitenciar românesc se organizează cursuri la
nivelul tuturor treptelor de şcolarizare, şi anume: ciclu primar, ciclu
gimnazial şi calificare într-o meserie, în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii. De
73
Ion Oancea, Drept Execuţional Penal , Ed. AII, Bucureşti, 1996, pag. 91 -92.
asemenea, deţinuţii beneficiază de oportunitatea de a fi alfabetizaţi sau de

a-şi continua studiile liceale şi universitare.
Diplomele şi certificatele de absolvire a cursurilor din penitenciar,
eliberate persoanelor aflate în detenţie consecutiv şcolarizării acestora sunt
avizate şi recunoscute de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, nefiind
menţionat faptul că s-au derulat şi finalizat în mediul penitenciar.
Programele ce se derulează cu condamnaţii urmăresc în cele mai
multe cazuri următoarele:
 cunoaşterea personalităţii persoanelor condamnate şi evaluarea
nevoilor socio-educative;
 instruirea şcolară a neştiutorilor de carte, completarea studiilor
gimnaziale, studiilor liceale sau universitare în raport de voinţa
condamnatului, vârsta şi posibilităţile de organizare a penitenciarului;
 formarea profesională, prin organizarea calificării, recalificării, a
instruiri la locul de muncă, realizarea obişnuinţei de a lucra pe baza
unei calificări date de organele statului;
 însuşirea regulilor de comportare în societate, în familie, atitudinea
cerută în relaţiile cu organele de stat, cu alte instituţii oficiale,
realizarea culturalizării în limitele standardelor oamenilor din categoria
sa şi a nevoilor personale, educarea sportivă şi participarea la astfel
de acţiuni;
 stabilirea şi diversificarea legăturilor cu comunitatea, dezrădăcinarea
anturajelor negative şi cultivarea unor legături sociale în cadrul
respectării regulilor moralei şi legilor.
4.1.2. Activitatea de calificare a persoanelor private de libertate
În sistemul penitenciar românesc se organizează cursuri de calificare

şi formare profesională. Instituţiile penitenciare derulează acest proces fie
prin forţe proprii, fie beneficiind de sprijinul unei instituţii ale statului (Agenţia
Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, Agenţia Naţională de
Consultanţă Agricolă, Centrul Judeţean de Consultanţă Agricolă etc.) sau a
unor organizaţii nonguvernamentale ( Fundaţia Româno-Germană ).
La finalizarea cursurilor, absolvenţii vor primi adeverinţe eliberate de
către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, diplome eliberate de
Agenţia Municipală sau Agenţiile Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă,
de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de Regia Autonomă “Multiproduct”.
În privinţa profesiilor, cei mai mulţi deţinuţi sunt înscrişi la cursuri de

iniţiere în operare PC, confecţioner îmbrăcăminte, tâmplar universal,
instalator, zidar, dulgher şi parchetar, lucrător articole din piele şi înlocuitori,
legumicultor, frizer.
În vederea eficientizării activităţilor de formare profesională, cursurile
de calificare, care se adresează unui număr relativ restrâns de deţinuţi, se
desfăşoară în paralel cu o serie de activităţi de informare, consiliere şi
mediere profesională. Acest tip de programe se realizează, în majoritatea
penitenciarelor, cu sprijinul Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de
Muncă, dar şi datorită intervenţiei specialiştilor Serviciilor de Reintegrare
Socială, care au creat premisele asistării şi informării deţinuţilor.
4.1.3. Activităţi cultural-artistice
Palierul activităţilor cultural-artistice desfăşurate cu persoanele private

de libertate cuprinde:
 ateliere de pictură – în funcţie de orar şi de spaţiul disponibil în fiecare
aşezământ de detenţie, s-au organizat ateliere de pictură, grafică,
desen, fiind încurajată participarea persoanelor private de libertate în
scopul valorificării aptitudinilor artistice şi asigurării unui regim de
viaţă echilibrat şi armonios;
 echipe de teatru – în cursul ultimului an s-au constituit brigăzi artistice
permanente în vederea susţinerii de reprezentaţii cu prilejul
sărbătorilor aniversate pe plan local de către unitate;
 organizarea de expoziţii cu lucrări realizate de către persoanele aflate
în detenţie, urmărindu-se mediatizarea creaţiilor acestora şi
sensibilizarea opiniei publice şi a comunităţii în sensul descoperirii
valorii în mediul carceral;
 susţinerea de spectacole şi programe artistice de către deţinuţi,
spectatorii fiind atât din rândul acestora, cât şi din afara
penitenciarului;
 conferinţe pe teme de actualitate, de interes general (spre exemplu:
drepturile omului, efectele integrării României în Uniunea Europeană);
 concursuri tematice sau de cultură generală, primii trei clasaţi fiind
recompensaţi cu suplimentarea drepturilor, fiind astfel stimulat studiul
personal în scopul evidenţierii;
 cercuri de educaţie muzicală şi dansuri – organizate cu precădere la
nivelul centrelor de reeducare;
 redactarea unor reviste volante – articolele fiind elaborate de către

persoanele aflate în detenţie, cu adresabilitate extinsă, depăşind
deseori mediul carceral, reflectând preocuparea deţinuţilor pentru
exprimarea propriilor opinii şi împărtăşirea unor experienţe de viaţă
autentice, cu valenţe educative.
 realizarea şi difuzarea unor emisiuni TV şi radio – prilej de difuzare a
culturii şi antrenare a persoanelor aflate în executarea unei pedepse
privative de libertate în realizarea şi vizionarea/audierea unor emisiuni
cultural-educative.
Partenerii constanţi în intervenţia psihosocială asupra persoanelor
care execută o măsură preventivă sau pedeapsa privativă de libertate sunt
următoarele instituţii şi asociaţii:
 Direcţiile Judeţene pentru Protecţia Copilului;
 Instituţii de învăţământ (ciclu gimnazial, liceal, universitar);
 Teatrele de stat, Casa Armatei, Palatul Copiilor, Seminarii Teologice;
 Posturi de televiziune locale/naţionale (ex.: TVR 1, Naţional TV,
Realitatea TV);
 Posturi radio locale/naţionale (ex.: România Actualităţi);
 Serviciul Umanitar pentru Penitenciare;
 Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a
Infractorilor, Biserica Penticostală, Adventistă, Reformată, Catolică;
 Fundaţia „Rescue”, Misiunea Creştină pentru Închisori;
 Asociaţia „Familia în acţiune” etc.
Ziarele, revistele, standul de carte, bibliotecile, sunt un mijloc deosebit
de pozitiv cu privire la integrarea culturală şi socială a condamnaţilor, la
formarea lor ca persoane cu spirit civic ancorat în realităţile vieţii de „afară",
astfel accesul la ziare, reviste, cărţi fiind nerestricţionat.
Este bine ca deţinuţii să fie încurajaţi să citească literatură de calitate,
să se realizeze dezbateri în legătură cu evenimentele apărute în presă care
interesează procesul de reinserţie socio-culturală. Deşi divertismentul nu
trebuie să lipsească cu desăvârşire din preocupările organizatorilor de
activităţi culturale, acesta trebuie să ducă la destindere şi confort spiritual,
nu la descoperirea unor noi surse de încordare, de agresiune verbală între
deţinuţi sau la transformarea penitenciarului într-o instituţie "veselă", pentru
a nu-şi pierde caracterul de constrângere.
Libertatea credinţelor religioase se manifestă în opţiunea pe care o
persoană condamnată o are, de a participa la forme exterioare de credinţă
într-o forţă divină sau de a fi ateu şi ca urmare, de a nu fi obligat în nici un
fel la participarea la activităţi ce presupun vreo credinţă, astfel persoanele
condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau

întruniri religioase organizate în penitenciare, pot procura şi deţine publicaţii
cu caracter religios, precum şi obiecte de cult.
Regimul penitenciar trebuie să fie organizat astfel încât să permită
deţinuţilor să-şi manifeste religia şi convingerile, să participe la slujbe sau la
întruniri, să primească vizitele reprezentanţilor religiei lor şi să aibă cărţi sau
publicaţii cu caracter religios sau spiritual.
Deţinuţii nu pot fi obligaţi să practice anumite religii sau să aibă
anumite convingeri, să participe la slujbe sau reuniuni religioase, la practici
cu caracter religios sau să accepte vizita unui reprezentant al unei religii.
4.1.4. Activităţi sportive şi recreative
Activităţile recreative şi competiţiile sportive reprezintă una dintre cele

mai eficiente modalităţi de acţiune în rândul populaţiei penitenciare.
Sportul promovează spiritul de echipă, fair-play-ul şi un stil de viaţă
echilibrat. Mişcarea, activismul, competiţiile în general, pot constitui supape
eficiente de descărcare a tensiunilor acumulate în perioadele de detenţie
staţionară.
Deţinuţii preferă să-şi petreacă timpul în afara camerelor de deţinere,
practicând un sport sau participând la diferite concursuri.
4.1.5. Programe de intervenţie socială
În ultimul an s-a evidenţiat ca necesară construirea unei metodologii

specifice de intervenţie socială. Acest demers a adus în prim plan
menţinerea contactului persoanelor care se află în executarea unei măsuri
preventive sau a unei pedepse privative de libertate cu mediul de suport, în
sens restrâns, dar şi cu societatea, în plan general. Transparenţa acţiunilor
întreprinse în mediul carceral, în special a celor ce vizează reintegrarea
socială a deţinuţilor, contribuie la efectuarea unui schimb eficient de
informaţie între sistemul penitenciar şi comunitate, având un rol determinant
în asigurarea echilibrului emoţional al deţinuţilor. În acest context, apreciem
că, deşi prezenţa asistenţilor sociali ca specialişti în unităţile de detenţie a
permis eficientizarea activităţilor de reinserţie socială a persoanelor private
de libertate, se impune direcţionarea eforturilor în sensul depăşirii
stereotipurilor de interpretare şi evaluare a specificului relaţiei pe care
deţinuţii pot să o întreţină cu familia şi societatea. Programele de

intervenţie socială derulate în aşezămintele de detenţie vizează
compensarea unor carenţe în planul igienei personale, urmărind în egală
măsură şi achiziţionarea de deprinderi comunicaţionale, de relaţionare
eficientă cu cei din jur, în special de interacţiune cu cadrul instituţional.
S-a demonstrat că există potenţialul uman şi material necesar pentru
dezvoltarea unui număr semnificativ de ieşiri în exteriorul mediului carceral
a persoanelor private de libertate.
În organizarea acestui tip de programe au fost implicaţi şi parteneri
din comunitate, şi anume: Palatul Copiilor, Primăriile locale, Instituţii de
învăţământ, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, Serviciul de Protecţie a
Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, Asociaţia „Familia în
acţiune”, Fundaţia „Stânca Veacurilor”, Fundaţia „Cuvântul care Zideşte”
etc.
4.1.6. Programe terapeutice
În majoritatea penitenciarelor şi a centrelor de reeducare se

desfăşoară programe adresate unor grupuri constituite de deţinuţi,
aparţinând categoriilor cu vulnerabilitate psiho-comportamentală sporită, şi
anume:
 Antidrog – prevenirea/combaterea consumului şi a traficului de
substanţe psihoactive.
 VADD – program de intervenţie specifică, centrat pe diminuarea
agresivităţii deţinuţilor din categoria celor cu grad sporit de
periculozitate.
4.1.7. Programe de adaptare instituţională
Programele de acest tip se desfăşoară în toate instituţiile penitenciare

şi sunt centrate pe momentele esenţiale ale traseului individual al persoanei
private de libertate:
 Programul de observare şi evaluare iniţială (carantina)- prin care se
urmăreşte adaptarea deţinuţilor “ nou depuşi” la condiţiile vieţii în
detenţie;
 Programul de pregătire pentru liberare - în cele mai multe dintre
aşezăminte, această activitate s-a realizat în colaborare cu Serviciul
de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor şi a

Serviciului Umanitar pentru Penitenciare.
Toate persoanele aflate în executarea măsurii preventive sau a
pedepsei privative de libertate sunt incluse în programul de observare şi
evaluare. Participarea la acesta, facilitează adaptarea deţinuţilor la
exigenţele mediului carceral şi permite cunoaşterea individualizată a
acestora în vederea întocmirii planului individualizat de intervenţie ce poate
asigura regimul progresiv de executare a pedepsei.
Pregătirea pentru liberare reprezintă o activitate complexă, realizată
optimal cu sprijinul partenerilor externi.
Parcurgerea acesteia reprezintă modalitatea concretă de facilitare a
reinserţiei sociale postcondamnatorii şi de condiţionare negativă a riscului
de recidivă.
4.1.8. Alte programe:
În afara programelor menţionate, la nivelul unităţilor de detenţie s-au

derulat numeroase alte activităţi nestandardizate de cadrul metodologic şi
evaluativ existent.
“Instituţiile totale afirmă deseori că se preocupă de reabilitare, adică
de restabilirea macanismelor de autoreglare ale intituţionalizatului, astfel
încât acesta, după eliberare, să păstreze standardele de conduită socială
din proprie iniţiativă...De fapt, această modificare survine rareori şi, chiar şi
atunci când se produce o modificare permanentă, schimbările nu sunt cele
dorite de personal. Cu excepţia unor instituţii religioase, nici procele de
dereglare, nici cele de reorganizare nu par să aibă un efect durabil, în parte
din cauza exiatenţei adaptărilor secundare, a prezenţei contramoravurilor şi
a tendinţei instituţionalizaţilor de a combina strategiile şi de a minimaliza
riscurile [...]
Dar ceea ce păstrează individul din experienţa sa instituţională ne
spune lucruri foarte importante cu privire la instituţiile totale. Foarte des,
intrearea într-o asemenea instituţie înseamnă, pentru individ, adoptarea a
ceea ce se poate numi „statut proactiv”: poziţia lui socială între zidurile
instituţiei diferă radical faţă de cea din afară şi, mai mult decât atât, dacă
este eliberat, nu va mai avea niciodată aceeaşi poziţie socială ca înainte de
intituţionalizare, lucru de care individul ajunge să-şi dea seama” 74.
74
Erving Goffman, 1961/2005, Aziluri. Eseuri despre situaţia socială a pacienţilor psihiatrici şi a altor
categorii de persoane instituţionalizate, Iaşi, Editura Polirom, pag. 70-72
Contactul cu modele culturale delincvente, privaţiunile specifice

sistemului penitenciar, ruperea legăturilor cu societatea (abandonarea
deţinutului de către familie este frecventă) şi incertitudinea legată de
posibilităţile de reintegrare în societate, după executarea pedepsei,
accentuează viziunea negativă pe care deţinutul o elaborează asupra
societăţii- înţeleasă ca nedreaptă şi represivă- întărind definiţiile negative
asupra normelor şi valorilor sociale. La toate acestea se adaugă dificultăţile
de a identifica căile de reintegrare socială după executarea pedepsei, fapt
care măreşte probabilitatea comiterii unei noi infracţiuni.
4.2. Contribuţia Serviciului de Probaţiune la procesul de reinserţie

socială
Dicţionarul englezesc oferă mai multe sensuri cuvântului „probation”.

Două dintre acestea se referă la probaţiune ca fiind:
 un proces per perioadă de testare a caracterului sau abilităţilor unor
persoane pentru un anumit scop;
 un sistem de supervizare şi de monitorizare a comportamentelor unor
infractori nepericuloşi ca alternativă la închisoare.
Definirea noţiunii de probaţiune este o problemă dificilă având nevoie
de o definiţie larg acceptată în toate ţările în care există acest concept.
Dificultatea intervine atunci când apare specific fiecărui sistem penal
care ocupă o anumită poziţie în ansamblul sistemelor statului, respectiv, în
raport cu natura pedepselor aplicate şi modalităţii de percepţie de către
societatea respectivă. Problema definirii acestei noţiuni rezultă din 2
finalităţi ale acestei instituţii:
1. Schimbarea de către infractori a propriului lor nivel - mod de viaţă - ca
urmare a unor fapte prevăzute de legea penală.
2. Protecţia socială a delicventului.
Privind din această perspectivă, probaţiunea apare ca o sancţiune, ca
o măsură coercitivă aplicată ca urmare a săvârşirii unei fapte interzisă de
legea penală.
Probaţiunea se va exercita în regim de libertate şi se aplică în funcţie
de personalitatea criminologică a făptuitorului şi de receptivitatea acestuia
la scopul său.
Finalitatea instituţiei este aceea de a-şi modifica atitudinea faţă de
viaţă şi de a se integra în mediul social.
În sens larg, probaţiunea este definită ca ansamblul măsurilor şi

mijloace folosite de agenţii de consiliere, reintegrare şi supraveghere
(agenţi de probaţiune) în raporturile cu persoanele aflate în subordinea unui
serviciu de probaţiune.
Controlul societăţii prin prisma probaţiunii constă în faptul că acest
control se poate realiza şi prin aplicarea unui regim sancţionar liber.
O categorie de activităţi ce ţine de însăşi esenţa probaţiunii o
constituie activităţile de asistenţă socială şi consiliere cu privire la infractorii
aflaţi în stare de deţinere, în special în penitenciare. În unele state, serviciile
de probaţiune coopereaza cu personalul penitenciar specializat în
activitatea de resocializare a deţinuţilor, pe când în alte state, serviciile de
probaţiune pot fi integrate în sistemul penitenciar.
Serviciile de probaţiune acordă suport deţinuţilor, cu ajutorul
consilierilor de probaţiune, care sunt desemnaţi să ajute infractorii sa se
reintegreze în societate şi sa supravegheze respectarea condiţiilor impuse
infractorilor. Consilierii de probaţiune contribuie la planificarea pedepsei, la
pregătirea pentru libertate şi colaborează cu serviciile socio-educative din
penitenciar.
Reprezentanţi ai serviciilor de probaţiune participă la comisiile de
individualizare a executării pedepselor precum şi la comisia de eliberări
condiţionate din penitenciare.
Consilierul de probaţiune are următoarele obligaţii:
 asigură executarea hotărârilor cu caracter penal în privinţa
persoanelor liberate de răspundere penală, liberate de pedeapsa
penală;
 supraveghează respectarea de către persoanele liberate de
răspundere penală sau de pedeapsa penală a obligaţiilor stabilite de
instanţa de judecată;
 întocmeste referate de evaluare psihosocială a personalităţii
infractorului , solicitate de instituţiile corespunzatoare;
Referatul de evaluare cuprinde: introducere, sursele de informaţie
utilizate la întocmirea lui, date privind persoana pentru care a fost
solicitat, perspectivele de reintegrare în societate.
 in cazul condamnării persoanei, în privinţa căreia a fost întocmit
referatul preşentenţial de evaluare psihosocială, la o pedeapsă
privativă de libertate, transmite referatul intocmit Serviciului socio-
educativ şi probaţiune din cadrul instituţiei penitenciare unde este
deţinută persoana;
 desfasoară acţiuni de reintegrare socială;
 participă în şedintele de judecată, la solicitarea instanţei, la momentul

prezentării referatului de evaluare;
 implică comunitatea şi resursele existente în cadrul acesteia pentru
soluţionarea problemelor psihosociale ale condamnatului;
 acordă asistenţă şi consiliere psihosocială persoanelor condamnate;
 contribuie, după caz, la încadrarea condamnaţilor în câmpul muncii;
 intocmeşte referate periodice de evaluare a procesului de asistenţă,
consiliere psihosocială şi supraveghere.
4.3. Liberarea condiţionată
Mulţi dintre condamnaţi au necesităţi diferite şi probleme peronale,

întâmpinând greutăţi legate de dorul de casă, somaj, izolare socială,
probleme de sănătate. Aceştia au nevoie de asistenţă, sfat şi pregătire.
Tratamentul penitenciar ar avea trei obiective:
 cultivarea obiceiului de a munci;
 deprinderea unei vieţi adecvate, prin educarea socială şi
pregătire profesională, în vederea readaptării lor, potrivit vieţii
din afara penitenciarului;
 asistenţă de specialitate, în scopul de a rezolva problemele
personale ale condamnaţilor.
Deţinuţii condamnaţi sunt încă membri ai societăţii şi ar trebui sa li se
ofere ocazia de a-şi folosi timpul liber în mod pozitiv, astfel ei vor învăţa di
greşelile lor şi vor evita recidivele. Fără promovarea reintegrării
profesionale a deţinuţilor după liberare nu există nicio sansă de a se evita
recidivismul75.
Liberarea condiţionată reprezintă o formă de individualizare legală,
dar şi administrativă, care se realizează în faza de executare a pedepsei, la
iniţiativa organelor locului de deţinere ori a condamnatului, a familiei sale ori
a avocatului care îl reprezintă.
Liberarea condiţionată este o instituţie complementară regimului de
executare a pedepsei şi un mijloc de individualizare administrativă a
acesteia.
Această instituţie constă în liberarea condamnatului înainte de
împlinirea duratei de executare a pedepsei închisorii ori a detenţiunii pe
viaţă, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.
75
Ioan Chiş, Umanismul dreptului execuţional românesc, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 150.
Când persoana se adresează instanţei de judecată, cerând liberarea

condiţionată odată cu cererea se trimite şi procesul verbal al comisiei de
individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate,
împreună cu documentele care atestă menţiunile cuprinse în acesta. După
consultarea documentelor sau a dosarului condamnatului instanţa va
soluţiona cererea prin hotărâre definitivă.
4.3.1. Acordarea liberării condiţionate
Liberarea condiţionată este reglementată de lege în aşa fel încât să

nu se ştirbească autoritatea hotărârii judecătoreşti definitive privind
condamnarea la pedeapsa cu executarea, într-un loc de deţinere. Dacă s-a
aplicat o pedeapsă privativă de libertate, teoretic ea trebuie executată
integral, iar dacă această pedeapsă se reduce prin acordarea liberării
condiţionate, reducerea trebuie efectuată tot în mod legal 76.
Pentru examinarea situaţiei fiecărui condamnat cu privire la
îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, pe lângă fiecare penitenciar
funcţionează o comisie de individualizare a regimului de executare a
pedepsei privative de libertate care face propuneri pentru liberarea
condiţionată.
Cererea poate fi formulată şi direct de către condamnat.
Principala atribuţie a comisiei pentru liberarea condiţionată este de a
analiza situaţia fiecărui condamnat şi de a sesiza, în cazul îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege, instanţa de judecată competentă în vederea
acordării liberării condiţionate.
Comisia va redacta un proces verbal care constituie actul de sesizare
a instanţei la care se anexează documente justificative.
Dacă se constată că nu se îndeplinesc condiţiile, comisia va întocmi,
de asemenea, un proces verbal în care se fixează un termen de reanalizare
a situaţiei în cel mult un an.
Condamnatul se poate adresa instanţei de judecată cu cerere de
liberare condiţionată, dar instanţa de judecată va decide numai după
primirea procesului verbal al comisiei de propunere.
Liberarea condiţionată constituie un stimulent important pentru
îndreptarea şi reeducarea persoanei condamnate.
76
Ioan Chiş, Umanismul dreptului execuţional românesc, Ed. Hamangiu, 2007, pag.154.
4.3.2. Condiţii de acordare a liberării condiţionate
Liberarea condiţionată pentru a fi operabilă trebuie să îndeplinească

cumulativ următoarele trăsături:
 deoarece se refera la pedepsele penale concrete, individuale, aplicate
de instanţă, liberarea condiţionată trebuie să fie prevăzută în legea
penală şi să fie aplicată în mod nemijlocit pentru fiecare pedeapsă
concretă;
 liberarea condiţionată nu trebuie să fie discriminatorie, astfel că, în
cazul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege ori ce condamnat să poată
avea beneficiul ei;
 liberarea condiţionată trebuie aplicată numai după executarea unei
părţi din pedeapsă care să realizeze efectul constrângerii, să dea
posibilitatea condamnatului să îndeplinească cerinţele legii de
executare a pedepsei, dar acest termen să nu fie atât de lung, încât
să nu fie stimulativ, pentru cei care ar dori să beneficieze de
executarea pedepsei în stare de libertate;
 condamnatul având vocaţie de a fi liberat condiţionat, trebuie să
demonstreze că merită să beneficieze de această facilitate, meritul
fiind apreciat de alte persoane (comisia de liberare) în urma evaluării
comportării pe timpul executării pedepsei, care prezintă garanţia unei
bune conduite în afara penitenciarului. Reducerea subiectivismului în
aprecierea meritelor condamnatului se poate face doar prin aplicarea
condiţiilor legale, care îi pune pe picior de egalitate pe toţi
condamnaţii dintr-o categorie sau alta;
 buna conduită în penitenciar a unui condamnat presupune trei
elemente obligatorii:
1. în primul rând executarea unei fracţiuni obligatorii din pedeapsă
în regimul stabilit de comisia penitenciarului, perioada în care să
nu comită abateri disciplinare pentru care să fie sancţionat;
2. în al doilea rând este necesară o stăruinţă In conduita bună,
care să ducă la recompensarea condamnatului şi la obţinerea
unor rezultate ce pot fi considerate pozitive în îndeplinirea
programelor socio-educative şi culturale;
3. în al treilea rând condamnatul trebuie să dovedească prin toate
manifestările sale că regretă sincer fapta comisă, că încearcă
repararea prejudiciului produs, precum şi că are o atitudine
corectă faţă de victima faptelor sale.
Pe lângă aceste condiţii, se vor avea în vedere şi antecedentele

penale ale condamnatului, în sensul că vor obţine mai uşor liberarea cei
care nu au antecedente penale. În cazul condamnaţilor din regimul
semideschis, liberarea condiţionată se poate acorda doar dacă au executat
cel puţin două treimi din durata pedepsei, iar în situaţia în care ei muncesc
şi îndeplinesc condiţiile impuse de lege, liberarea condiţionată nu poate fi
acordată înainte de executarea a cel puţin
4.3.3. Liberarea condiţionată în cazuri speciale
Condamnatul care din cauza sănătăţii sau din alte cauze nu a fost
niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit poate fi liberat condiţionat
după executarea fracţiunilor de pedeapsă arătate mai sus şi care dă dovezi
temeinice de disciplină şi îndreptare.
Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoarea care
nu se contopesc, fracţiunile de pedeapsă se socotesc cu totalul pedepselor.
4.3.4. Efectele liberării condiţionate
Liberarea condiţionată produce efecte în două momente diferite şi

anume unele imediate şi altele provizorii şi altele definitive care se produc
în momentul expirării duratei pedepsei.
Efectul imediat constă în punerea în libertate a condamnatului fără
restricţii de drepturi, pedepsele accesorii executându-se, iar dacă nu a mai
comis o altă infracţiune, va avea eficienţă efectul definitiv considerându-se
executată pedeapsa integrantă77.
Dacă în timpul liberării condiţionate condamnatul a comis din nou o
infracţiune, instanţa ţinând cont de gravitatea acesteia, poate dispune fie
menţinerea, fie revocarea liberării condiţionate.
Efectul definitiv, adică considerarea pedepsei ca fiind executată se
produce dacă în termen de 10 ani de la liberare condamnatul nu a mai
comis o altă infracţiune. În caz contrar instanţa va revoca sau va menţine
liberarea condiţionată procedându-se conform regulilor aplicabile la
pedeapsa închisorii.
Hotărârea de liberare condiţionată atunci când devine definitivă, îşi
produce efectul prin faptul liberării imediate din penitenciar a persoanei
condamnate. Liberarea este provizorie deoarece este dată pe termenul
77
Alexandru Boroi, Drept penal. Parte generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2006, pag. 356.
rămas până la împlinirea duratei integrale a pedepsei, precum şi

condiţionată, în sensul că pe întreaga perioadă, cât condamnatul
beneficiază de această facilitate trebuie să aibă o conduită bună, în special
are obligaţia de a nu mai comite noi infracţiuni.
4.3.5. Jurisprudenţă. Decizia penală Nr. 169/R, cerere de liberare

condiţionată
Dosar nr. 1091/280/2010

România
Tribunalul Argeş
Secţia penală
Decizia penală Nr. 169/R
Sedinţă publică de la 01 Martie 2010
Completul compus din:
Preşedinte M. N.
Judecător M. D.
Judecător V. V.
Grefier P. T.
Parchetul de pe lânga Tribunalul Arges este reprezentat prin procuror
D.T.
S-a luat în examinare, spre solutionare, recursul declarat de
condamnatul F. M. , fiul lui (...), nascut la (...), CNP (...), domiciliat în (...),
împotriva sentintei penale nr 149 din 21.01.2010, pronuntate de
Judecatoria Pitesti, în dosarul nr. 1091/280/2010.
La apelul nominal facut în sedinţă publică a raspuns recurentul
condamnat în star de deţinere şi asistat de avocat N.M. cu împuternicire
avocaţială nr 850/23.02.2010 aflată la dosar. Procedura legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care:
S-a procedat la înregistrarea audio a cauzei cu mijloace tehnice,
potrivit art. 304 Cod de procedură penală.
Aparatorul recurentului solicită admiterea recursului, admiterea cererii
de liberare condiţionată, aratând că recurentul nu a avut abateri
disciplinare, că a fost recompensat şi a executat fracţia prevăzută de lege.
Reprezentanta Parchetului pune concluzii de respingere a recursului
ca nefondat.
Recurentul-condamnat având ultimul cuvânt, arată că a gresit, iar
mama sa este cea suferă cel mai mult.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de faţă, deliberând, constată urmatoarele:
Prin sentinţa penală nr.149/21.01.2010 a Judecatoriei Piteşti s-a
respins cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat F.
M. deţinut în Penitenciarul Colibaşi şi s-a menţinut termenul de rediscutare
din 12.03.2010. A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către
stat. Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că
petentul se afla în executarea unei pedepse de 3 ani, închisoare aplicată
prin sentinţa penală nr. 160/2007 a Judecătoriei Bălceşti pentru savârşirea
infracţiunii de furt calificat. Executarea a început la data de 31.03.2008, iar
pâna la data de 13.01.2010 a executat 730 zile. Pâna în prezent petentul a
mai suferit alte patru condamnari fiind recidivist. În timpul detenţiei a avut
un comportament corespunzator, a participat la activităţile cultural
educative, fiind recompensat de şapte ori, a fost folosit la muncă, câştigând
ca urmare a muncii prestate 76 de zile şi nu a fost sancţionat disciplinar.
Faţă de cele reţinute, instanta a constatat că deşi petentul a executat fracţia
de 2/3 din pedeapsa prevazută de art. 59 Cod pen., totuşi condamnarile
succesive ale petentului dovedesc persistenţa infracţionala a acestuia, fapt
ce conduce la concluzia că nu este oportună acordarea liberării
condiţionate, iar amânarea propusă de comisie este justificată.
Împotriva sentinţei, în termen legal a declarat recurs petentul
solicitând admiterea cererii întrucât sunt îndeplinite toate cerinţele legale.
Verificând sentinţa prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu,
potrivit art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, tribunalul constată că
recursul este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond reţine în mod corect
faptul că recurentul petent a executat fracţia legală pentru a deveni
propozabil, timp în care a avut un comportament corespunzător, nefiind
sancţionat disciplinar. În plus a fost de 7 ori recompensat pentru
îndeplinirea atribuţiilor de la punctul de lucru, fiind folosit la muncă,
câstigând astfel 76 zile.
Într-adevar recurentul este recidivist, însă acest aspect nu poate
constitui temei pentru respingerea cererii de liberare condiţionată, nefiind o
condiţie esenţială în analiza cerinţelor cumulative ale acordării beneficiului
prevăzut de art.59 cod penal.
Recurentul a dat dovezi temeinice de îndreptare, iar perioada
executată a realizat scopul pedepsei prevăzute de art. 52 Cod penal, cu
atât mai mult cu cât termenul de rediscutare propus de comisie şi însuşit de

instanţa de fond, aproape a expirat.
Reeducarea şi îndreptarea recurentului se poate face şi făra
executarea în penitenciar a restului de pedeapsa, astfel încât, se apreciază
că recursul este fondat şi va fi admis în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod de
procedură penală.
Se va casa sentinţa, iar pe fond se va admite cererea şi se va
dispune liberarea condiţionată a recurentului de sub puterea mandatului de
executare nr. 259/2007 al Judecătoriei Bălceşti.
Conform art. 192 alin. 3, Cod de procedură penală, cheltuielile
judiciare avansate de stat vor ramâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive, în numele legii decide:
Admite recursul declarat de condamnatul F.M., fiul lui (...), nascut la

(...), CNP (...), domiciliat în (...), împotriva sentinţei penale nr. 149 din
21.01.2010, pronunţate de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr.
1091/280/2010. Casează sentinţa, iar pe fond admite cererea şi dispune
liberarea condiţionată a recurentului de sub puterea mandatului de
executare nr 259/2007 al Judecătoriei Bălceşti. Cheltuielile judiciare
avansate de stat ramân în sarcina statului, iar onorariul avocat oficiu în
suma de 100 lei J. A. M. conform împuternicirii avocatiale 301/18.01.2010 si
100 lei N. M. conform împuternicirii avocatiale nr. 850/23.02.2010 se
suporta din fondurile MJLC.
Definitivă. Pronunţată în sedinta publica de la 01 Martie 2010, la

Tribunalul Arges secţia penală,
Preşedinte M.N.
Judecător M.D.
Judecător V.V.
Grefier T.P.
Concluzii
Examinarea şi evaluarea necesităţilor în domeniul reintegrării sociale

a persoanelor din locurile de detenţie, în cadrul prezentei teze, precum şi
analiza literaturii de specialitate, ne-au permis să deducem un şir de
concluzii din care derivă logic planul de acţiuni pentru dezvoltarea unui
sistem eficient de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de
detenţie din România, de la primirea în penitenciar.
Infrastructura existentă a serviciilor sociale poate satisface cele mai
importante necesităţi ale persoanelor din locurile de detenţie şi este
capabilă să soluţioneze problemele cele mai mari ale acestui grup social.
La iesirea din închisoare, fiecare deţinut primeşte bani pentru un bilet
de tren până acasă. Ceea ce se omite însă, este că de multe ori acest
"acasă" nu mai există, iar persoana etichetată acum, ca "fost deţinut" are
şanse minime să mai ducă o viaţă normală: nimeni nu îl va angaja
deoarece are cazier, iar toţi cei din jur îl vor stigmatiza.
Aceste cazuri se întâlnesc foarte des la noi în ţară, corelate cu
numărul celor care odată eliberaţi se întorc la comiterea de infracţiuni.
În aceste cazuri opinia generală susţine că cel vinovat este numai
fostul deţinut, când în realitate de cele mai multe ori, exceptând cazurile
patologice, mediul social în care individul traieşte este cel care îl împinge la
asemenea fapte.
Tocmai de aceea sunt elaborate programele speciale de stat, de
reintegrare socială a persoanelor din locurile de detenţie, în care sunt
implicaţi specialişti în procesul de reintegrare socială a condamnaţilor.
Activitatea socio-educativă desfăşurată cu persoanele condamnate
reprezintă componenta esenţială a procesului de rintegrare, ce are ca scop
corectarea componentelor negative, formarea respectului faţă de propria
persoană şi de comunitate, instruirea şcolară, formarea profesională a
condamnaţilor, precum şi integrarea socială a deţinuţilor.
Locul oricărei persoane eliberate din penitenciar, similar cu locul
oricărui individ se află în cadrul societăţii, alături de membrii familiei şi
interacţionând cu diferite grupuri sociale. Agenţii de socializare printre care

pot fi menţionaţi familia, grupurile pereche, şcoala, mijloacele de
comunicare în masă, precum şi comunitatea în general trebuie să-i ofere
fostului condamnat suportul necesar pentru a renunţa la comportamentul
infracţional şi pentru a-şi însuşi atitudini şi comportamente conforme cu
valorile, normele şi aşteptările sociale dezirabile şi promovate de către
societate în general.
Practic, activitatea de reeducare desfăşurată cu persoanele private de
libertate trebuie continuată şi după liberarea acestora din penitenciar prin
prevenirea marginalizării sociale a fostului deţinut. Aceasta din urmă
presupune din partea comunităţii un proces de resocializare care constă
într-un fenomen de abandonare a unor convingeri şi atitudini anterioare de
stigmatizare şi excluziune socială a fostului condamnat şi de învăţare şi
adoptare de noi concepţii şi comportamente în ceea ce priveşte percepţia
fostului deţinut în cadrul comunităţii.
Prevenirea marginalizării sociale a persoanelor liberate din
penitenciar ar trebui să aibă ca scop formarea şi întărirea încrederii
persoanelor foste delincvente, faţă de instituţiile şi organizaţiile care le oferă
servicii specializate de asistenţă, dar şi faţă de comunitate în general.
În vederea realizării unui climat social care să împiedice stigmatizarea
şi marginalizarea foştilor infractori, este necesar ca societatea în ansamblul
său promoveze o atitudine de toleranţă în ceea ce-l priveşte pe fostul
deţinut, considerându-l prin urmare ca fiind o persoană nestigmatizată, ale
cărei probleme se pot rezolva nu prin izolarea de comunitate, ci prin
includerea în aceasta.
Astfel:
 Cu cât deţinutul este mai implicat în activităţile desfăşurate în cadrul
penitenciarului, cu atât va reuşi să treacă mai uşor peste perioada de
detenţie.
 Dacă deţinutul este conştient de dificultăţile cu care se va confrunta
după liberare, atunci va face tot posibilul pentru a le găsi un mod de
rezolvare încă din perioada detenţiei, astfel încât reintegrarea în
societate se va realiza mai uşor.
 Cu cât deţinutul va deţine mai multe informaţii despre programele
existente în penitenciar, cu atât şansele lui de reintegrare vor creşte.
 Cu cât timpul petrecut în penitenciar a fost ocupat cu programe de
intervenţie psiho-socială, cu atât şansele lui la reintegrarea în
societate vor fi mai mari.
 Dacă deţinuţii se bucură de un sprijin destul de mare din partea

familiei, în timpul detenţiei, atunci impactul cu lumea din afară nu va fi
atât de dificil
Bibliografie
 Antolisei F., Manuale di diritto penale. Parte generale, Ed. Giuffrè,

Milano, 2000
 Banciu Dan, Maria Voinea, Sociologie juridică, Universitatea Româno-
Americană, Bucureşti, 1993
 Barbu G. S., A. Şerban,’Drept execuţional penal’, Ed. All Beck,
Bucureşti, 2005
 Barbu G. S., A. Şerban, ’Drept execuţional penal’,Ediţia 2, Editura All
Beck, Bucureşti, 2008
 Bălan Ana, Emilian Stănişor, Roxana Elaş, Administraţiile penitenciare
europene, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2002.
 Bălan Ana, Emilian Stănişor, Marinela Mincă, Penologie, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2003.
 Bălan Ana, Emilian Stănişor, Cristina Pripp, Universul Carceral, Ed.
Oscar Print, Bucureşti, 2004
 Boroi Alexandru, Ghe. Nistoreanu, Drept penal. Parte generală, Ed. All
Beck, Bucureşti
 Boroi Alexandru, Gh. Nistreanu, Drept penal. Partea generală, Ediţia a III
- a, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001
 Boroi Alexandru , Drept penal. Parte generală, Ed. C. H. Beck, Bucureşti,
2006
 Bruno Ştefan, Mediul penitenciar românesc. Cultură şi civilizaţie
carcerală, Ed. Institutul European, Iaşi, 2006
 Bulai Costică, Manual de drept penal. Parte generală, Ed. All, Bucureşti,
1997
 Chiş Ioan, Niţă Dragoş Răzvan, „Drept execuţional penal”, Editura ANI,
Bucureşti, 2005.
 Chiş Ioan, Drept execuţional penal, Curs selectiv
 Chiş Ioan, Umanismul dreptului executional romanesc.Acordarea
drepturilor in mediul penitenciar, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007
 Ciobanu R., Munteanu M., Regimul juridic al măsurilor de siguranţă, Ed.
Roza Vânturilor, Bucureşti, 1999
 Ciuceanu Radu , Regimurile penitenciare din România (1940-1942), Ed.
Institutul Naţional pentru studiul totalitarismului, 2001
 Cosman D., Sinuciderea. Studiu în perspectiva biopsihosocială,
Bucureşti, 1999
 Dobrică Petronel, Instituţii totale, suport de curs
 Dongoroz V., Drept penal, Bucureşti, 1939
 Dongoroz V., Drept penal, V. Dongoroz şi colaboratorii, Explicaţii
teoretice ale Codului penal romān, Volumul II, Ediţia a II a
 Durescu Ioan, Asistenţa socială în penitenciar, suport de curs
 Florian Gheorghe, Fenomenologie penitenciară, Ed. Oscar Print,
Bucureşti, 2003.
 Florian Gheorghe, Psihologia penitenciară, Ed. Oscar Print, Bucureşti,
1996
 Goffman, Erving, 1961/2005, Aziluri. Eseuri despre situaţia socială a
pacienţilor psihiatrici şi a altor categorii de persoane instituţionalizate,
Iaşi, Editura Polirom
 Iacobuţă, A. Ioan, Criminologie, Ed. Junimea, Iaşi, 2002
 Mitrache C., Drept penal roman. Partea generală, Casa de Editură şi
Presa şansa S.R.L., Bucureşti, 1997
 Oancea Ion, Drept execuţional penal, Ed. All, Bucureşti, 1998
 Oancea Ion, Drept Execuţional Penal, Ed. AII, Bucureşti, 1996
 Oancea Ion, Explicaţii ale Codului Penal Roman. Partea generală, Vol. 1,
Ed. Academiei, Bucureşti, 1969
 Stănişor Emilian, Delincvenţa juvenilă, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003
 Stănoiu Rodica, Criminologie, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 2003
 Zamfir Cătălin, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie
 Zidaru Petrache, Drept execuţional penal, Ed.All Beck, Bucureşti, 2001.
 Zidaru, P., Drept penitenciar, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2001
 Codul Penal al României
 Legea 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia

Naţională a Penitenciarelor;
 Legea nr. 294/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 591 din 1
iulie 2004, privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal
 Legea 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal
 Regulament de ordine interioara al persoanelor private de libertate,
Ministerul justiţiei, ANP Iaşi, 2007
 Legea 83/2010 modificarea şi completarea Legii nr. 275/2006 privind
executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în
 Dicţionarul explicativ al limbii române
 Codul penal
 Codul de procedură penală
 Site: http://anp-just.ro

Detentia in Regim Semideschis de La Intrarea in Penitenciar Pana La Reintegrarea in Societate

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Detentia in Regim Semideschis de La Intrarea in Penitenciar Pana La Reintegrarea in Societate

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Detenţia în regim semideschis de la intrarea 2

în penitenciar până la reintegrarea în societate

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAŞOV

DREPT EXECUŢIONAL PENAL

Subsemnatul, Bordeianu Alina Elena declar pe proprie raspundere, sub

Data predarii lucrarii, Semnatura,

4.1.1. Şcolarizarea persoanelor private de libertate................................................................58

Pentru un deţinut, reintegrarea socială reprezintă cea mai importantă

În cel de-al treilea capitol sunt prezentate particularităţile regimului

Capitolul I Instituţia penitenciară şi regimurile de executare a

Regimul penitenciar are la bază un sistem de organizare şi conducere

la această caracteristică sunt foarte rare; în afara vizitelor familiei, unele

Administraţia Naţională a Penitenciarelor stabileşte penitenciarul în care

sistemului pentru realizarea funcţiei educative şi de asistenţă psiho-

aplicarea regimului de detenţie specific şi organizarea procesului de

Personalul administratiei penitenciare este complex, fiind format din

1.2. Sancţiunile penale – premise a instituţiei penitenciare

Sancţiunile de drept penal reprezintă o instituţie de bază a dreptului

Reglementarea sancţiunilor de drept penal este importantă pentru

1.2.1. Felurile sancţiunilor penale

Ansamblul sancţiunilor de drept penal este format din trei categorii de

Pedepsele sunt sancţiuni proprii dreptului penal, dar sunt şi măsuri de

Pedepsele complementare sunt:

care au menţinut această pedeapsă, insa nu au mai pronunţat o astfel de

Măsurile educative sunt şi ele sancţiuni de drept penal, aplicabile

Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal care se dispun în

 făptuitorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală;

1.2.2. Funcţiile pedepsei

Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte sancţinea ca o

 Funcţia de exemplaritate. Este o funcţie adiacentă, care constă în

1.2.3. Rolul şi importanţa sancţiunilor penale în conturarea instituţiei

Sancţiunile penale sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele trei

însoţită şi de folosirea de alte mijloace care să ducă la obţinerea aceluiaşi

Mărturii scrise în legătură cu aplicarea pedepselor şi despre sistemul

disciplinare pentru deţinuţii recalcitranţi sau pentru încercările de evadare,

Regimul de detenţie individuală sau regimul Pennsylvanian,

Sectiunea III Executarea pedepselor privative de libertate

1.1. Cadrul legal al executării pedepselor privative de libertate.

Potrivit noii reglementări, executarea pedepselor se desfăşoară sub

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor de la judecătoria în

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de

1.1.1. Regimuri de executare

Executarea pedepselor se realizează în conformitate cu dispoziţiile

pedepselor privative de libertate de la nivelul penitenciarului, trebuie să

private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze

1.1.2. Regimul penitenciar general

Este regimul de tip mai extins şi cuprinde obligaţiile la care se supun

Este mai restrâns ca urmare a principiilor individualizării executării

 obligaţia condamnatului de a executa anumite sancţiuni disciplinare

a) Regimul de maximă siguranţă

Regimul de maximă siguranţă se aplică iniţial persoanelor

Regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa

educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă

Regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la

Regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa

Capitolul II - Aplicarea regimurilor de executare a pedepselor

Ca pedeapsă prevazută de lege şi aplicată de instanţa de judecată,

Pedeapsa este cea mai severă sancţiune de drept penal, sancţiune

2.1. Scopul aplicării pedepselor privative de libertate

Regulile prevăd că scopul final al privării de libertate este apărarea

Întoarcerea deţinuţilor în societate se produce înaintea executării

2.2. Stabilirea regimului de detenţie

Regimul de executare al pedepsei privative de libertate se stabileşte