CUNOAŞTEREA CARACTERISTICILOR SISTEMULUI DE TRANSMISIE ÎN

SCOPUL UTILIZĂRII OPTIME

Tematici
(*) componentele motorului şi transmisiei şi rolul acestora, curbele de cuplu, de
putere şi de consum specific al unui motor, zona de utilizare optimă a turaţiei
motorului, diagrame privind rapoartele transmisiei

Pentru a înţelege ce înseamnă conducerea raţională, am considerat că este necesar să fie

redat materialul predat la cursurile de atestare, la care am participat în cadrul Programului EUROPE
AID / 115983 / D / SV / RO / 2, modulul 5 „formarea formatorilor pentru conducerea raţională”, în
al cărui preambul se arăta că “Raţional” înseamnă a se conforma bunului simţ, raţiunii; acest
calificativ putând fi asociat conducerii auto, ca şi oricărei alte acţiuni şi lasă loc unui câmp larg de
interpretări, cu atât mai mult cu cât echipamentele utilizate de către conducătorii auto evoluează în
permanenţă, la fel ca însuşi mediul profesional.
Ceea ce este azi raţional, nu a fost neapărat aşa ieri nici nu va fi astfel şi mâine. Este, deci,
util să se facă o retrospecţie în timp, precum şi o proiecţie în viitor, pentru a măsura şi a estima
evoluţiile vehiculelor rutiere de peste 3,5 tone, dar şi influenţele progresului tehnic asupra profilului
conducătorilor auto şi a comportamentului lor în contextul general al traficului rutier.
Dacă proiecţia în viitor ţine de resortul cercetărilor şi al constructorilor, o retrospecţie, în
timp, ne duce cu gândul la motorul monocilindric cu aprindere prin compresie, brevetat de germanul
Rudolf Diesel în 1892, pe care l-a îmbunătăţit în 1897 şi ne aminteşte că primul motor diesel cu care s-a
echipat un autocamion, a fost un Daimler-Benz (în anul 1923) de 33 KW sau 45 de cai putere.
Unde s-a ajuns? Ei bine, în prezent nu există motor care să poată concura „DIESELUL” în
ceea ce priveşte echiparea autovehiculelor destinate transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane.
Unde se va ajunge? Greu de spus. Provocările sunt impresionante.
Pentru a vorbi despre conducerea raţională sau profesionistă trebuie să se cunoască, fie şi în
mare, tehnologia vehiculului pentru a-l putea exploata în deplină cunoştinţă de cauză şi,mai ales, de
manieră optimă, fapt pentru care vom începe tema noastră cu cunoaşterea caracteristicilor lanţului
cinematic, în scopul utilizării judicioase a curbelor de cupluri, de putere şi de consum specific, ale
unui motor precum şi a zonei de pe ecranul tahometrului în care randamentul în exploatare (în
conducere) este considerat optim.

15
 Cunoaşterea lanţului cinematic
După cum este bine ştiut motorul, „sufletul” autovehiculului, transformă energia calorică
(generată de arderea combinaţ iei de aer cu injecţia de combustibil), în energie mecanică (de
rotaţie), fenomen fundamental în ceea ce priveş te lucrul mecanic, dar insuficient pentru a determina
punerea în mişcare a vehiculului, situaţie în care constructorii s-au văzut nevoiţi să inventeze lanţul
cinematic (a cărui schiţă o redăm în pagina următoare) şi despre care putem spune că este un
ansamblu de organe mecanice care, odată montate şi puse în funcţiune corect, fac ca autovehiculul
să înainteze, să meargă înapoi şi să-şi schimbe direcţia atât înspre dreapta cât şi înspre stânga.

Motorul ca prim agregat al lanţului cinematic

În selectarea întregului material, pe care urmează să îl parcurgem, am avut în vedere

obiectivul constructorilor de a realiza motoare diesel cu o arhitectură de şase cilindri în linie, cu
cilindree de 11 până la 13 litri, în regim de cursă lungă, cu o putere de circa 500 CP la 1900 rot/min
cu un cuplu de 240 mkg la 1000 rot./min., cu o putere specifică de 40 CP/litrul de cilindree şi un
consum specific minim de 140 g/CP/h, despre ale căror mecanisme şi sisteme vom vorbi în
continuare, începând cu descrierea laboratorului în care se produce, practic, efectiv, acea forţă care,
transmisă fiind roţilor motrice, face ca autovehiculul să fie pus în mişcare şi să se deplaseze pe
drumul public.
Acest laborator se numeşte mecanismul motor sau aşa cum este el cunoscut sub
denumirea de mecanism biela-manivela, care îndeplineşte sarcina de a transforma mişcarea
rectilinie-alternativa (de du-te, vino) a pistonului într-o mişcare de rotaţie a vilbrochenului
(arborelui cotit).
În alcătuirea mecanismului motor întâlnim organe fixe şi organe mobile.
Din prima grupă (organe fixe) fac parte: