Unitatea de învățare 11 - Uzanțele în materia vânzării internaționale de mărfuri –

Regulile Incoterms 2020

Obiectivele unității de învățare 11

După studiul acestei unități de învățare, studenții vor reuși să cunoască:

• Ce înseamnă regulile Incoterms 2020 și cum pot deeveni aplicabile unui raport juridic;

• Prezentarea fiecărei reguli Incoterms și asimilarea diferențelor de regim pe care le

prevăd acestea;

• Pentru fiecare regulă, momentul la care se realizează transferul riscurilor, dispoziții

referitoare la obligațiile de asigurare a mărfii, de transport și de realizare a formalităților
de import-export, precum și în sarcina căreia dintre părți vor fi acestea.

Secțiunea 1. Considerații generale privind regulile Incoterms 2020

§1. Dacă în partea de început am discutat despre uzanțe ca izvor al dreptului comerțului
internațional, în continuare vom analiza uzanțele specifice vânzării internaționale. Mai concret,
vom prezenta regulile Incoterms1, elaborate de Camera de Comerț Internațională (ICC) de la
Paris.
§2. Regulile Incoterms reprezintă codificări de uzanțe în materia vânzării internaționale
de mărfuri cu caracter facultativ, astfel încât guvernează un contract doar dacă părțile au făcut
trimitere la acestea2.
Există mai multe variante ale regulilor Incoterms. Prima versiune care s-a bucurat de
recunoaștere internațională a fost adoptată în 1953. Au urmat modificări în 1967, 1976, 1980,
1990, 2000, 2010 și 20203. În cele ce urmează, atenția noastră se va îndrepta asupra regulilor
Incoterms 2020.

1 Incoterms reprezintă o abreviere a sintagmei „International Commercial Terms”, care înseamnă „termeni comerciali
internaționali”.
2 Pentru relația dintre CVIM și regulile Incoterms, a se vedea, e.g., W. Johnson, Analysis of INCOTERMS as Usage under

Article 9 of the CISG (http://cisgw3.law.pace.edu/cisg/biblio/johnson02.html), ultima accesare la 1.04.2021; J. Coetzee, The

Interplay between INCOTERMS and the CISG, Journal of Law & Commerce, University of Pittsburgh School of Law, vol.
32, no. 1/2013, DOI 10.5195/jlc.2013.39; M. Buydaert, The Passing of Risk in the International Sale of Goods. A comparison
between the CISG and the INCOTERMS (https://cisgw3.law.pace.edu/cisg/biblio/buydaert.html), ultima accesare la
1.04.2021.
3 Pentru istoricul regulilor Incoterms, a se vedea website-ul ICC (https://iccwbo.org/resources-for-business/incoterms-

rules/incoterms-rules-history/) sau D.A. Sitaru, C.P. Buglea, Ș.Al. Stănescu, Dreptul comerțului internațional, Ed. Universul
Juridic, București, 2008, p. 178-180.
 §3. Incoterms 2020 conține 11 termeni comerciali constând în formule prescurtate de
trei litere. Fiecare termen are propriul conținut, adică drepturile și obligațiile care revin
vânzătorului și cumpărătorului diferă în funcție de regula Incoterms aleasă.
§4. Receptarea contractuală a regulilor Incoterms. Dacă părțile își doresc ca regulile
Incoterms 2020 să se aplice contractului lor, cea mai eficientă metodă este de a insera în
contractul lor o clauză de tipul [Regula Incoterms aleasă][numele portului ori locului]
Incoterms 20204.
Astfel, pe lângă indicarea regulii, părțile trebuie:
• să agreeze locul sau portul. În funcție de regulă, locul sau portul se va referi fie la locul
de livrare a mărfii către cumpărător ori la locul până la care cumpărătorul trebuie să asigure
transportul bunurilor5.
• să precizeze clar la ce versiune a termenilor Incoterms se referă (de ex, Incoterms 2020).
Omiterea anului poate crea dificultăți în stabilirea drepturilor și obligațiilor părților.

Temă de reflecție 11.1

Redactați o clauză prin care părțile unui contract realizează o recepțiune contractuală a
unei reguli Incoterms. Precizați obiectul contractului, regula aleasă și motivul alegerii
regulii respective pentru contractul imaginat.

§5. Avantajele regulilor Incoterms. Regulile Incoterms generează o economie de timp

și de spațiu contractual – părțile nu negociază fiecare element al regulii, ci se negociază doar
care dintre reguli se va aplica6. Regula va fi prevăzută în contract ca atare, părțile acceptând
prin aceasta tot conținutul său. De exemplu, părțile vor scrie în contract „Vânzarea se va face
FOB Constanța INCOTERMS 2020”.
Totodată, existența acestor reguli Incoterms asigură securitatea circuitului civil, securitate
ce decurge din interpretarea comună a clauzelor contradictorii. Tocmai datorită faptului că sunt
bine cunoscute de profesioniștii dintr-un anumit domeniu de activitate, regulile Incoterms
exclud interpretările contrare, divergente, care ar putea rezulta din analiza unei clauze
contractuale obișnuite7.

4 Camera de Comerț Internațională, ICC rules for the use of domestic and international trade terms, 2019, p. 3, citată în cele
ce urmează „Incoterms 2020”.
5 Incoterms 2020, p. 4.
6 D.A. Sitaru, C.P. Buglea, Ș.Al. Stănescu, op. cit., p. 186.
7 Ibidem.
 De altfel, în jurisprudența sa, CJUE afirmă utilitatea regulilor Incoterms: „Uzanțele, în
special dacă sunt grupate, detaliate și publicate de organizațiile profesionale recunoscute și
sunt urmate în mare măsură în practică de operatorii economici, joacă un rol important în
reglementarea nestatală a comerțului internațional. Uzanțele facilitează sarcinile acestora din
urmă în redactarea contractului, întrucât prin utilizarea unor clauze succinte și simple, pot
stabili o mare parte a raporturilor lor comerciale. Incoterms elaborate de Camera
Internațională de Comerț, care definesc și codifică conținutul anumitor termeni și al anumitor
clauze utilizate în mod curent în comerțul internațional, se bucură de o recunoaștere și de o
utilizare practică deosebit de extinsă”8.
§6. Structura regulilor Incoterms 2020. Fiecare regulă Incoterms are 10 articole
referitoare la drepturile și obligațiile vânzătorului și cumpărătorului9. Astfel:
• A1/B1 stabilește obligația vânzătorului de a preda bunurile, factura comercială și orice
altă dovadă de conformitate care este impusă prin contract, în timp ce cumpărătorul are
obligația de plăti prețul. Regulile Incoterms prevăd expres că documentele pot fi comunicate
atât în format letric, cât și electronic.
• A2/B2 și A3/B3 privesc obligația de a livra/prelua marfa și transferul riscurilor. Așa
cum am văzut și în legătură cu Convenția de la Viena privind vânzarea internațională de
mărfuri, transferul riscurilor este strâns legat de momentul livrării bunurilor.
• A4/B4 și A5/B5 stabilesc obligațiile părților cu privire la contractele accesorii de
transport și asigurare.
• A6/B6 reglementează aspectele privind documentele de transport.
• A7/B7 prevede obligațiile fiecăreia dintre părți cu privire la formalitățile de export,
tranzit și import.
• A8/B8 reglementează drepturile și obligațiile privind verificarea, ambalarea sau
etichetarea mărfurilor.
Astfel, indiferent de regulă, vânzătorul trebuie să plătească acele costuri de verificare
necesare pentru livrarea mărfurilor, cum ar fi cele de verificare a calității, măsurare, cântărire,
numărare. Vânzătorul trebuie să ambaleze bunurile pe propria sa cheltuială, cu excepția
situației în care în respectiva ramură de comerț, marfa se comercializează neambalată. În

8CJUE, C-87/10, Electrosteel Europe SA c. Edil Centro SpA, Hotărârea din 09.06.2011, ECLI:EU:C:2011:375, pct. 21.
9Conținutul regulilor este reorganizat față de versiunea Incoterms 2010, livrarea și transferul riscurilor fiind poziționate printre
primele articole. Scopul este de a ajuta profesioniștii să identifice diferențele dintre diversele reguli, astfel încât să o aleagă pe
cea mai potrivită pentru nevoile lor – Incoterms 2020, p. 12.
absența unor clauze specifice, vânzătorul trebuie să împacheteze și să eticheteze bunurile de o
manieră corespunzătoare pentru transportul acestora10.
• A9/B9 realizează un rezumat al împărțirii costurilor în legătură cu obligațiile enunțate
în secțiunile anterioare. Ca regulă generală, partea căreia îi incumbă o anumită obligație suportă
cheltuielile executării acesteia.
• În fine, A10/B10 stabilește notificările pe care fiecare parte trebuie să le transmită
celeilalte în legătură cu executarea obligațiilor contractuale.
După cum se poate observa, regulile Incoterms nu prevăd aspecte referitoare la transferul
proprietății. Momentul transferului proprietății este reglementat de părți separat, în contract
sau, în absența unor clauze contractuale, va fi determinat potrivit sistemului de drept la care
trimite norma conflictuală11.
Totodată, regulile Incoterms nu conțin prevederi referitoare la determinarea prețului
contractului sau la consecințele neexecutării obligațiilor contractuale12, după cum nu există
dispoziții privind soluționarea litigiilor decurgând din contractele de vânzare internațională de
mărfuri13.
§7. Cele 11 reguli pot fi împărțite în două categorii, în funcție de natura transportului
mărfii14. Astfel, avem:
• termeni care pot fi folosiți pentru orice tip de transport: EXW, FCA, CPT, CIP, DPU,
DAP și DDP;
• termeni privind transportul maritim și fluvial: FAS, FOB, CFR și CIF.
Pornind de la această clasificare, vom expune succint conținutul fiecărei reguli.

Secțiunea a 2-a. Reguli Incoterms aplicabile pentru orice modalitate de transport

1. EXW – Ex Works (Franco fabrică)

EXW [locul de livrare] Incoterms 2020

§8. EXW – Ex Works înseamnă că vânzătorul îşi execută obligaţia de livrare atunci când
pune bunurile la dispoziţia cumpărătorului la sediul vânzătorului sau la un alt loc determinat
(i.e., fabrică, depozit etc.).

10 Ibidem, p. 167-169.
11 D.A. Sitaru, C.P. Buglea, Ș.Al. Stănescu, op. cit., p. 192.
12 L. Tuleașcă, Dreptul comerțului internațional. Tranzacții comerciale internaționale, Ed. Universul Juridic, București, 2017,

p. 310.
13 Simpla incorporare în contract a unui termen Incoterms nu echivalează cu o înțelegere tacită a părților de a recurge la

arbitrajul ICC Paris – D.A. Sitaru, C.P. Buglea, Ș.Al. Stănescu, op. cit., p. 192.
14 Incoterms 2020, p. 9-10.
 Așadar, vânzătorul nu trebuie să încarce bunurile în mijlocul de transport al
cumpărătorului15. Nu este însă exclus ca operațiunea de încărcare să fie realizată de către
vânzător, când acesta are deja echipamentul necesar de încărcare la sediul său ori când regulile
de siguranță împiedică accesul personalului neautorizat la sediul vânzătorului16.
EXW este regula care instituie cele mai puține obligații pentru vânzător.
Transferul riscurilor. Transferul riscurilor are loc atunci când vânzătorul pune bunurile
la dispoziția cumpărătorului.
Transportul mărfurilor. Vânzătorul nu are obligația de a încheia un contract de transport
al mărfurilor, după cum nu are obligația să încarce bunurile pe un anumit vehicul.Totuși, la
solicitarea cumpărătorului, trebuie să furnizeze acestuia orice informație relevantă astfel încât
cumpărătorul să poată aranja transportul17. Cumpărătorul are obligația de a organiza transportul
bunurilor de la locul de livrare, pe propria sa cheltuială18.
Asigurarea mărfurilor. Vânzătorul și cumpărătorul nu au obligația de a încheia un
contract de asigurare cu privire la bunurile vândute19. Dacă totuși cumpărătorul decide să
asigure bunurile, vânzătorul trebuie să îi furnizeze cumpărătorului, pe costul și cheltuiala
acestuia din urmă, orice informație necesară pentru încheierea unui contract de asigurare20.
Documentele de transport. Cumpărătorul are obligația de a furniza vânzătorului
documente relevante din care să reiasă că a preluat marfa21. Vânzătorul nu are nicio obligație
față de cumpărător în această privință22.
Formalități de import-export. Formalitățile de trecere a frontierei, inclusiv cele de
export, sunt în sarcina cumpărătorului. Practic, în cazul EXW avem de-a face cu o vânzare
internă întrucât vânzătorul se comportă precum în situația în care ar efectua o vânzare către un
partener local23. Acolo unde este cazul, vânzătorul trebuie să îl asiste pe cumpărător să obțină
orice documente sau informații legate de formalitățile de export, tranzit sau import24. Costurile
și riscurile aferente acestor operațiuni revin cumpărătorului25.
Împărțirea costurilor. Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile privind bunurile până
la momentul livrării26. Cumpărătorul trebuie să achite: a) costurile în legătură cu bunurile, de

15 Idem, p. 21.
16 Idem, p. 22.
17 Idem, p. 148.
18 Idem, p. 150.
19 Idem, p. 152, 154.
20 Idem, p. 152.
21 Idem, p. 158.
22 Idem, p. 156.
23 D.A. Sitaru, C.P. Buglea, Ș.Al. Stănescu, op. cit., p. 209.
24 Incoterms 2020, p. 159.
25 Idem, p. 162.
26 Idem, p. 171.
la momentul livrării, inclusiv cele legate de încărcarea și descărcarea mărfii; b) costurile cu
asistența oferită de vânzător pentru operațiunile de transport, asigurare și formalitățile de
import-export; c) taxele și costurile altor formalități vamale de export; d) orice alte costuri
determinate de nepreluarea la timp a bunurilor27.
Notificări. Vânzătorul are obligația de a da cumpărătorului orice notificare necesară
pentru a îi permite acestuia să preia marfa28. Cumpărătorul trebuie să informeze vânzătorul
într-un termen rezonabil în acele vânzări unde momentul precis al livrării și/sau locul concret
de preluare a mărfii sunt alese de cumpărător.

2. FCA – Free Carrier (Liber la transportator/Franco transportator)

FCA [locul de livrare] Incoterms 2020

§9. FCA – Free Carrier înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator sau
către altă persoană desemnată de către cumpărător la sediul vânzătorului sau la un alt loc
determinat.
Bunurile sunt considerate a fi fost livrate dacă: a) în cazul în care predarea se face la sediul
vânzătorului, bunurile au fost încărcate în mijlocul de transport pus la dispoziție de cumpărător;
b) în toate celelalte cazuri, atunci când bunurile ajung la locul de destinație în mijlocul de
transport al vânzătorului și sunt puse la dispoziția transportatorului sau a unei alte persoane
indicate de cumpărător, gata pentru a fi descărcate din mijlocul de transport al vânzătorului29.
Vânzătorul trebuie să livreze bunurile către transportator la data stabilită prin contract sau
la data indicată de cumpărător în notificare sau dacă nu s-a trimis o notificare la sfârșitul
perioadei contractuale.
Transferul riscurilor. Vânzătorul suportă riscurile până la momentul livrării. De aceea,
părțile sunt sfătuite să precizeze cât se poate de clar punctul la care se face livrarea30. Riscurile
sunt transferate către cumpărător sau chiar mai devreme, dacă livrarea nu poate avea loc din
culpa cumpărătorului31.
Transportul mărfurilor. Vânzătorul are obligația de a aduce bunurile până la destinație,
cu respectarea oricăror obligații de siguranță a transportului. Vânzătorul nu are obligația de a

27 Idem, p. 174-175.
28 Idem, p. 180.
29 Idem, p. 139.
30 Idem, p. 30.
31 Spre exemplu, cumpărătorul nu notifică în termen rezonabil vânzătorul cu privire la persoana care va prelua marfa în numele

și pe seama sa.
încheia un contract de transport al mărfurilor, revenind cumpărătorului sarcina de a își organiza
transportul bunurilor32 de la locul de livrare, pe propria sa cheltuială33.
Totuși, la solicitarea cumpărătorului, trebuie să furnizeze acestuia orice informație
relevantă care să îi faciliteze transportul bunurilor34.
Asigurarea mărfurilor. Vânzătorul și cumpărătorul nu au obligația de a încheia un
contract de asigurare cu privire la bunurile vândute. Dacă totuși cumpărătorul decide să asigure
bunurile, vânzătorul trebuie să îi furnizeze, pe costul și cheltuiala cumpărătorului, orice
informație necesară pentru încheierea unui contract de asigurare35.
Documentele de transport. Vânzătorul, pe propria cheltuială, trebuie să furnizeze
cumpărătorului documentele care atestă că bunurile au fost livrate. Acolo unde este cazul,
vânzătorul trebuie să acorde asistență cumpărătorului în vederea obținerii documentelor de
transport36.
Dacă părțile au agreat astfel, cumpărătorul trebuie să solicite transportatorului să emită
vânzătorului un document de transport din care să reiasă că bunurile au fost încărcate37.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile. Totodată,
vânzătorul trebuie să asiste cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din urmă, în obținerea
oricăror documente sau informații privind formalitățile de tranzit sau de import38.
Cumpărătorul trebuie să efectueze și să plătească toate formalitățile impuse de statele de tranzit
și de statul de import al mărfurilor39.
Împărțirea costurilor.Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile privind bunurile până
la momentul livrării, în timp ce cumpărătorului îi revin toate costurile apărute după livrare.

32 Desigur, cumpărătorul poate acționa printr-un mandatar. Într-o astfel de situație, mandatarul este cel care răspunde față de
transportator pentru neexecutarea obligațiilor din contractul de transport. Astfel, într-un contract de vânzare internațională de
mărfuri, regula aleasă de părți a fost FCA (oraş din România) Incoterms 2000. B a încheiat, în nume propriu, contractul pentru
transportul mărfii de la locul convenit (fabrica din România) la destinatarul mărfii, A, cumpărătorul din contractul principal.
Ca urmare a neachitării facturilor pentru transporturile efectuate, transportatorul l-a chemat în judecată pe B. Acesta a invocat
excepţia lipsei calităţii sale procesuale susţinând, în esenţă, că a emis comenzile de transport ca intermediar al lui A. Aşa fiind,
calitatea de pârâtă revine cumpărătorului produselor, adică persoanei juridice A. În mod întemeiat, tribunalul arbitral a respins
această apărare și a reținut că B este parte la convenția de transport, răspunzând astfel personal pentru neexecutarea obligațiilor
ce rezultă din acest contract – CACI-CCIR, Sentința arbitrală nr. 75/30.03.2004, comentariu de R.B. Bobei în Revista Română
de Arbitraj nr. 3/2012, Wolters Kluwer, București.
33 Incoterms 2020, p. 150.
34 Dacă părțile agreează aceasta, vânzătorul trebuie să încheie un contract de transport pe riscul și cheltuiala cumpărătorului –

Idem, p. 148.
35 Idem, p. 152.
36 Idem, p. 156.
37 Idem, p. 158.
38 Idem, p. 159.
39 Idem, p. 163.
 Notificări. Vânzătorul trebuie să notifice cumpărătorul că bunurile au fost livrate sau că
transportatorul ori persoana indicată de cumpărător nu a executat obligația de preluare a
bunurilor.
Cumpărătorul are obligația de a notifica vânzătorul cu privire la: a) numele
transportatorului sau a persoanei desemnate să preia marfa, într-un termen rezonabil care să
permită vânzătorului să livreze bunurile; b) momentul exact al livrării din perioada agreată
pentru livrare; c) modul de transport care va fi utilizat de transportator sau de persoana indicată,
precum și cerințele de siguranță a transportului; d) punctul exact în care bunurile vor fi preluate
de la locul livrării40.

3. CPT – Carriage Paid To (Transport plătit până la)

CPT [locul de destinație] Incoterms 2020

§10. CPT – Carriage Paid To înseamnă că vânzătorul livrează bunurile către transportator
sau către altă persoană nominalizată de vânzător la un loc convenit (locul de livrare). Totodată,
vânzătorul trebuie să contracteze şi să plătească pentru costurile necesare transportului
bunurilor până la locul de destinaţie stabilit. Așadar, în cadrul regulii CPT, ne interesează locul
de livrare și locul de destinație a bunurilor.
Transferul riscurilor. Odată ce bunurile au fost remise transportatorului, riscul pieirii
mărfii a trecut la cumpărător.
Transportul mărfurilor. Vânzătorul trebuie să încheie, pe cheltuiala sa, un contract
privind transportul bunurilor de la locul de livrare la destinație.
Astfel, într-un contract de vânzare în care marfa se află într-un depozit de lângă București
și în care locul de destinație este Nicosia (Cipru), vânzătorul predă marfa transportatorului în
portul Constanța (locul transferului riscurilor) și încheie un contract pentru transportul
bunurilor până la Nicosia.
Mijlocul de transport trebuie să fie cel folosit în mod uzual pentru respectivele mărfuri.
Dacă punctul de livrare ori de destinație nu este agreat ori determinat prin uzanțe sau prin
practicile stabilite între părți, vânzătorul este liber să aleagă punctul de livrare ori de
destinație41.
Asigurarea mărfurilor. Vânzătorul nu are obligația de a încheia un contract de asigurare
cu privire la bunurile vândute. Totuși, vânzătorul trebuie să îi furnizeze cumpărătorului, pe

40 Idem, p. 181.
41 Idem, p. 148.
costul și cheltuiala acestuia din urmă, orice informație necesară pentru încheierea unui contract
de asigurare42.
Documentele de transport. La cererea cumpărătorului ori dacă se obișnuiește astfel în
ramura de comerț respectivă, vânzătorul trebuie să furnizeze cumpărătorului documentele
aferente transportului contractat de vânzător. Acest document trebuie să identifice bunurile care
fac obiectul vânzării și să poarte o dată din perioada agreată pentru livrare. Dacă părțile au
stabilit astfel ori dacă se obișnuiește în ramura de comerț respectivă, documentul trebuie să
permită cumpărătorului: (i) să preia bunurile de la transportator la destinație și (ii) să vândă
bunurile în tranzit prin remiterea documentului de transport către cumpărătorul subsecvent ori
printr-o notificare transmisă către transportator43.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile. Totodată,
vânzătorul trebuie să asiste cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din urmă, în obținerea
oricăror documente sau informații privind formalitățile de tranzit sau de import44.
Cumpărătorul trebuie să efectueze și să plătească toate formalitățile impuse de statele de tranzit
și de statul de import al mărfurilor45.
Împărțirea costurilor. Vânzătorul trebuie să suporte toate costurile privind bunurile până
la momentul livrării, precum și cheltuielile de încărcare a mărfurilor în mijlocul de transport46.
Costurile de descărcare a bunurilor, precum și orice alte costuri apărute după livrare sunt în
sarcina cumpărătorului47.
Notificări. Vânzătorul trebuie să notifice cumpărătorul că bunurile au fost livrate.
Vânzătorul trebuie să transmită cumpărătorului orice notificare necesară acestuia din urmă
pentru preluarea bunurilor48. Atunci când părțile au agreat astfel, cumpărătorul trebuie să
notifice vânzătorului, în termen rezonabil, momentul de expediere a bunurilor și/sau punctul
de preluare a mărfii de la locul de destinație49.

4. CIP – Carriage and Insurance Paid To (Transport şi asigurare plătite până la)

CIP [locul de destinație] Incoterms 2020

42 Idem, p. 152.
43 Idem, p. 156.
44 Idem, p. 159.
45 Idem, p. 163.
46 Idem, p. 171.
47 Idem, p. 175.
48 Idem, p. 180.
49 Idem, p. 181.
 §11. CIP – Carriage and Insurance Paid To înseamnă că vânzătorul livrează bunurile
către transportator sau către altă persoană nominalizată de vânzător la un loc convenit şi
vânzătorul trebuie să contracteze şi să plătească pentru costurile necesare transportului
bunurilor până la locul de destinaţie stabilit. La fel ca în cazul CPT, avem două locuri care ne
interesează: cel de livrare și cel de destinație a mărfurilor.
Asigurarea mărfurilor. Spre deosebire de CPT, în cazul CIP vânzătorul are obligația să
încheie un contract de asigurare a bunurilor pe perioada transportului de la locul de livrare până
la locul de destinație.
Valoarea asigurată trebuie să fie de cel puțin prețul stabilit prin contract plus 10% (adică
110% din valoarea contractului) și să fie stabilită în aceeași monedă cu cea a contractului.
Vânzătorul are obligația de a încheia o asigurare minimă a bunurilor. În măsura în care
cumpărătorul îşi doreşte un nivel de protecţie suplimentar, va fi nevoit să convină expres
aceasta cu cumpărătorul sau să facă pe cont propriu demersuri pentru a obţine o asigurare
suplimentară. Vânzătorul trebuie să furnizeze cumpărătorului certificatul ori polița de asigurare
sau orice alt înscris probator al asigurării50.
Cele menționate în cadrul regulii CPT cu privire la transferul riscurilor, transportul
mărfurilor, documentele de transport, formalitățile de import-export, împărțirea costurilor și
notificările dintre părți sunt deopotrivă aplicabile în cazul CIP51.

5. DAP Delivered at Place (Livrat la destinaţie)

DAP [locul de destinație] Incoterms 2020

§12. DAP – Delivered At Place înseamnă că vânzătorul îşi execută obligaţia la momentul
la care bunurile sunt puse la dispoziţia cumpărătorului pe mijlocul de transport ajuns la
destinaţie, gata de a fi descărcate. Ca atare, locul de livrare și locul de destinație coincid.
Vânzătorul nu are obligația de a descărca bunurile din mijloc de transport ajuns la destinație52.
Transferul riscurilor. Vânzătorul suportă toate riscurile implicate de transportul
bunurilor. Odată ajunse bunurile la destinație, riscurile avarierii ori pierii acestora sunt
suportate de către cumpărător.

50 Idem, p. 152.
51 Nici CIP, la fel precum celelalte reguli Incoterms, nu reglementează transferul proprietății. De aceea, este eronat argumentul
instanței că: „Raportat la condiţiile de livrare CIP Arad, conform regulilor Incoterms 2000 proprietatea asupra mărfii s-a
transmis, odată cu predarea mărfii, de către expeditor cărăuşului” – Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia
civilă nr. 85 din 21 martie 2011.
52 Idem, p. 64.
 Transportul mărfurilor. Vânzătorul trebuie să asigure transportul bunurilor până la
destinație. Dacă punctul concret de la locul de destinație nu este agreat sau determinat în baza
uzanțelor ori obișnuințelor stabilite între părți, vânzătorul este liber să aleagă punctul de
destinație53.
Asigurarea mărfurilor. Vânzătorul nu are obligația de a încheia un contract de asigurare
a bunurilor54. Dacă însă vânzătorul decide să încheie un asemenea contract (întrucât lui îi
incumbă transportul mărfii), cumpărătorul are obligația să ofere vânzătorului orice informații
necesare pentru obținerea asigurării55.
Documentele de transport. Vânzătorul trebuie să transmită cumpărătorului orice
document necesar pentru preluarea mărfii56.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile57. Totodată,
vânzătorul trebuie să asiste cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din urmă, în obținerea
oricăror documente sau informații privind formalitățile de tranzit sau de import58.
Cumpărătorul trebuie să efectueze și să plătească toate formalitățile impuse de statele de tranzit
și de statul de import al mărfurilor59.
Împărțirea costurilor. Vânzătorul suportă toate costurile până la locul de livrare, costurile
de încărcare a mărfii în mijlocul de transport, dar și costurile de transport. Cumpărătorul achită
cheltuielile de descărcare a bunurilor ajunse la destinație60.
Notificări. Vânzătorul trebuie să transmită cumpărătorului orice notificare necesară
acestuia din urmă pentru preluarea bunurilor61. Atunci când părțile au agreat astfel,
cumpărătorul trebuie să notifice vânzătorului, în termen rezonabil, momentul de expediere a
bunurilor și/sau punctul de preluare a mărfii de la locul de destinație62.

6. DPU – Delivered at Place Unloaded (Livrat la destinație descărcat)

DPU [locul de destinație] Incoterms 2020

53 Idem, p. 149.
54 Idem, p. 153.
55 Idem, p. 154.
56 Idem, p. 156.
57 Idem, p. 160.
58 Ibidem.
59 Idem, p. 164.
60 Idem, p. 172, 176.
61 Idem, p. 180.
62 Idem, p. 181.
 §13. DPU – Delivered at Place Unloaded înseamnă că vânzătorul îşi execută obligaţia
atunci când bunurile, odată descărcate din mijlocul de transport, sunt puse la dispoziţia
cumpărătorului la destinația stabilită de părţi. Și de această dată, locul de livrare și locul de
destinație coincid.
Transferul riscurilor. Vânzătorul suportă toate riscurile implicate de transportul
bunurilor şi de descărcare a acestora la destinaţie.
DPU este singura regulă Incoterms unde vânzătorul are obligația de a descărca bunurile la
destinație63. Aceasta reprezintă, de altfel, diferența principală între regulile DAP și DPU. În
rest, toate informațiile prezentate pentru regula DAP se aplică mutatis mutandis în cazul DPU.

7. DDP Delivered Duty Paid (Livrat taxe vamale plătite)

DDP [locul de destinație] Incoterms 2020

§14. DDP – Delivered Duty Paid (Livrat taxe vamale plătite) înseamnă că vânzătorul își
execută obligația atunci când bunurile sunt puse la dispoziția cumpărătorului, pe mijlocul de
transport ajuns la destinație, gata de a fi descărcate, cu formalitățile de import îndeplinite.
Transferul riscurilor. Cumpărătorul suportă toate riscurile implicate de aducerea
bunurilor la locul de destinație.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export, tranzit și import. Cumpărătorul are obligația de a asista vânzătorul
în obținerea documentelor și/sau informațiilor necesare pentru formalitățile de export, tranzit
și import64.
Așadar, spre deosebire de DAP, în cazul regulii DDP, vânzătorul se ocupă de toate
formalitățile vamale. Spre deosebire de DPU, vânzătorul nu are obligația de descărca bunurile
la destinație.
Cele menționate în cadrul regulii DAP cu privire la transportul mărfurilor, documentele de
transport, împărțirea costurilor și notificările dintre părți sunt deopotrivă aplicabile în cazul
DDP.

63 Idem, p. 73.
64 Idem, p. 161.
 Secțiunea a 3-a. Reguli Incoterms aplicabile numai în transportul maritim și fluvial

8. FAS – Free Alongside Ship (Liber de-a lungul vasului)

FAS [portul de încărcare] Incoterms 2020

§15. FAS – Free Alongside Ship înseamnă că vânzătorul își execută obligația atunci când
bunurile sunt livrate de-a lungul vasului (spre exemplu, pe chei sau pe doc), la un loc din portul
de destinație indicat de cumpărător.
Transferul riscurilor. Riscul pierderii sau avarierii bunurilor se transferă la momentul la
care bunurile se află de-a lungul vasului65.
Transportul mărfurilor. Cumpărătorul are obligația de a încheia un contract de transport
al bunurilor de la portul de livrare a mărfurilor66. Astfel, contractul de navlosire, cel prin care
se închiriază nava, va fi încheiat de cumpărător, el fiind cel care angajează un vas compatibil,
apt să transporte întreaga cantitate de marfă până în portul de destinație.
Totuși, vânzătorul trebuie să ofere cumpărătorului orice informație necesară pentru a
facilita cumpărătorului transportul bunurilor. Dacă părțile agreează aceasta, vânzătorul va
încheia contractul de transport pe riscul și cheltuiala cumpărătorului67.
Spre exemplu, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare de mărfuri în care
cumpărătorul are sediul în Shanghai, portul de încărcare este Constanța, portul de descărcare
este Shanghai. Predarea mărfii și transferul riscurilor au loc atunci când mărfurile sunt depuse
pe cheiul portului de încărcare, în Constanța, așadar în portul convenit de părți în contract. Până
în Constanța, obligația de transport revine vânzătorului, iar obligațiile de transport din portul
de încărcare Constanța până în Shanghai vor reveni cumpărătorului.
Asigurarea mărfurilor. Nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu au obligația de a încheia
un contract de asigurare. Desigur, cumpărătorul poate decide să încheie un contract de
asigurare, din moment ce va suporta riscul avarierii ori pieirii bunului în cursul transportului.
La cererea cumpărătorului, vânzătorul are obligația să îi ofere acestuia orice informații necesare
pentru obținerea asigurării68.
Documentele de transport. Vânzătorul, pe cheltuiala sa, trebuie să ofere cumpărătorului
documentele emise în mod obișnuit referitoare la livrarea mărfurilor. Dacă aceste înscrisuri nu
reprezintă totodată și documentul de transport al bunurilor, vânzătorul trebuie să acorde

65 Idem, p. 93.
66 Idem, p. 151.
67 Idem, p. 149.
68 Idem, p. 153.
asistență cumpărătorului, la cererea acestuia din urmă, în demersul de obținere a unui document
de transport69.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile70. Cu alte cuvinte,
suntem în prezența unei vânzări externe.
Totodată, vânzătorul trebuie să asiste cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din
urmă, în obținerea oricăror documente sau informații privind formalitățile de tranzit sau de
import71. Cumpărătorul trebuie să efectueze și să plătească toate formalitățile impuse de statele
de tranzit și de statul de import al mărfurilor72.
Împărțirea costurilor. Vânzătorul trebuie să achite toate costurile până la livrare. Aceasta
înseamnă că încărcarea bunurilor pe vas, precum și descărcarea acestora la destinație, vor fi
suportate de cumpărător.
Notificări. Vânzătorul trebuie să notifice într-un termen rezonabil cumpărătorul că
bunurile au fost livrate ori că transportatorul nu a preluat bunurile în termenul agreat73.
Cumpărătorul trebuie să notifice vânzătorului numele vasului, locul de încărcare, cerințele de
securitate a transportului și, dacă este cazul, data exactă a livrării din perioada agreată74.
Regula FAS implică cele mai puține obligații pentru vânzător și cele mai multe pentru
cumpărător, dintre cele care vizează transportul maritim. Treptat, la următoarele trei reguli, se
transferă obligații dinspre cumpărător spre vânzător, astfel că ultima regula este cea mai
oneroasă pentru vânzător.

9. FOB – Free On Board (Liber la bord)

FOB [portul de încărcare] Incoterms 2020

§16. FOB – Free On Board înseamnă că vânzătorul își execută obligația la momentul la
care livrează marfa la bordul vasului.
Transferul riscurilor. Riscul pierderii sau avarierii bunurilor se transferă la momentul la
care bunurile se află pe vasul indicat de cumpărător75.

69 Idem, p. 157.
70 Idem, p. 161.
71 Ibidem.
72 Idem, p. 165.
73 Idem, p. 180.
74 Idem, p. 182.
75 „Organele vamale nu au demonstrat că obligaţia de a transporta mărfurile revenea vânzătorului, din acest punct de vedere

fiind lipsit de relevanţă faptul că vânzarea s-a realizat sub condiţia de livrare FOB care, dimpotrivă, descarcă vânzătorul de
orice obligaţie din momentul în care marfa era transbordată în portul de îmbarcare stabilit” – Curtea de Apel Timişoara,
 Transportul mărfurilor. Cumpărătorul are obligația de a încheia un contract de transport
al bunurilor din portul de livrare a mărfurilor76. Vânzătorul trebuie să ofere cumpărătorului
orice informație necesară pentru a facilita cumpărătorului transportul bunurilor. Dacă părțile
agreează aceasta, vânzătorul va încheia contractul de transport pe riscul și cheltuiala
cumpărătorului77.
Asigurarea mărfurilor. Nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu au obligația de a încheia
un contract de asigurare. Desigur, cumpărătorul poate decide să încheie un contract de
asigurare, din moment ce va suporta riscul avarierii ori pieirii bunului în cursul transportului.
La cererea cumpărătorului, vânzătorul are obligația să ofere cumpărătorului orice informații
necesare pentru obținerea asigurării78.
Documentele de transport. Vânzătorul, pe cheltuiala sa, trebuie să ofere cumpărătorului
documentele emise în mod obișnuit privind livrarea mărfurilor. Dacă aceste înscrisuri nu
reprezintă totodată și documentul de transport al bunurilor, vânzătorul trebuie să acorde
asistență cumpărătorului, la cererea acestuia din urmă, în demersul de obținere a unui document
de transport79.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile80. Prin urmare, și
acest tip de vânzare trebuie considerată o vânzare externă. Totodată, vânzătorul trebuie să asiste
cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din urmă, în obținerea oricăror documente sau
informații privind formalitățile de tranzit sau de import. Cumpărătorul trebuie să efectueze și
să plătească toate formalitățile impuse de statele de tranzit și de statul de import al mărfurilor81.
Împărțirea costurilor. Vânzătorul achită cheltuielile de încărcare a mărfurilor pe vas, în
timp ce cumpărătorul plătește pentru descărcarea acestora la destinație.
Notificări. Vânzătorul trebuie să notifice într-un termen rezonabil cumpărătorul că
bunurile au fost livrate ori că transportatorul nu a preluat bunurile în termenul agreat82.
Cumpărătorul trebuie să notifice vânzătorului numele vasului, locul de încărcare, cerințele de
securitate a transportului și, dacă este cazul, data exactă a livrării din perioada agreată83.

Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 54 din 13.01.2011, publicată în Pandectele Române nr. 9/2011, Wolters
Kluwer, București.
76 Idem, p. 151.
77 Idem, p. 149.
78 Idem, p. 153.
79 Idem, p. 157.
80 Idem, p. 161.
81 Idem, p. 165.
82 Idem, p. 180.
83 Idem, p. 182.
 10. CFR – Cost and Freight (Cost și navlu)

CFR [numele portului de destinație] Incoterms 2020

§17. CFR – Cost and Freight înseamnă că vânzătorul își execută obligația la momentul
la care livrează marfa la bordul vasului.
Transferul riscurilor. Riscul pierderii sau avarierii bunurilor se transferă la momentul la
care bunurile se află pe vasul indicat de cumpărător.
Transportul mărfurilor. Vânzătorul are obligația de a încheia un contract și de a plăti
navlul pentru transportul bunurilor de la punctul de livrare la portul de destinație a mărfurilor.
Așadar, vânzătorul este cel care închiriază vasul, vas care este apt să preia întreaga cantitate de
marfă și să o transporte în portul de destinație. Vasul de transport trebuie să fie cel folosit în
mod uzual pentru respectivele mărfuri84.
Asigurarea mărfurilor. Nici vânzătorul, nici cumpărătorul nu au obligația de a încheia
un contract de asigurare. Desigur, cumpărătorul poate decide să încheie un contract de
asigurare, din moment ce va suporta riscul avarierii ori pieirii bunului în cursul transportului.
La cererea cumpărătorului, vânzătorul are obligația să îi ofere acestuia orice informații necesare
pentru obținerea asigurării85.
Documentele de transport. Vânzătorul trebuie să furnizeze cumpărătorului documentele
de transport obișnuite pentru portul de destinație. Acest document trebuie să identifice bunurile
care fac obiectul vânzării și să poarte o dată din perioada agreată pentru livrare. Dacă părțile
au agreat astfel ori dacă se obișnuiește în ramura de comerț respectivă, documentul trebuie să
permită cumpărătorului: (i) să preia bunurile de la transportator la destinație și (ii) să vândă
bunurile în tranzit prin remiterea documentului de transport către cumpărătorul subsecvent ori
printr-o notificare transmisă către transportator86.
Formalitățile de import-export. Vânzătorul trebuie să efectueze și să plătească pentru
toate formalitățile de export impuse de țara din care sunt exportate bunurile. Totodată,
vânzătorul trebuie să asiste cumpărătorul, pe cheltuiala și riscul acestuia din urmă, în obținerea
oricăror documente sau informații privind formalitățile de tranzit sau de import87.
Cumpărătorul trebuie să efectueze și să plătească toate formalitățile impuse de statele de tranzit
și de statul de import al mărfurilor88.

84 Idem, p. 150.
85 Idem, p. 153.
86 Idem, p. 157.
87 Idem, p. 162.
88 Idem, p. 165.
 Împărțirea costurilor. Vânzătorul achită cheltuielile de încărcare a mărfurilor pe vas, în
timp ce cumpărătorul plătește pentru descărcarea acestora la destinație.
Notificări. Vânzătorul trebuie să notifice cumpărătorului că bunurile au fost livrate. De
asemenea, vânzătorul trebuie să transmită orice informare necesară pentru preluarea bunurilor
de către cumpărător89. Acolo unde este cazul, cumpărătorul trebuie să notifice vânzătorului
momentul expedierii bunurilor și/sau punctul de preluare a mărfii în portul de destinație90.

11. CIF – Cost, Insurance and Freight (Cost, asigurare și navlu)

CIF [numele portului de destinație] Incoterms 2020

§18. CIF – Cost, Insurance and Freight (Cost, asigurare și navlu) înseamnă că vânzătorul
își execută obligația la momentul la care livrează marfa la bordul vasului.
Transferul riscurilor. Riscul pierderii sau avarierii bunurilor se transferă la momentul la
care bunurile se află pe vasul indicat de cumpărător.
Transportul mărfurilor. Vânzătorul trebuie să contracteze și să plătească navlul pentru
a duce bunurile în portul de destinație.
Asigurarea mărfurilor. Vânzătorul încheie de asemenea o poliță de asigurare pentru a
acoperi riscurile cumpărătorului împotriva riscului pierderii sau avarierii bunurilor în timpul
transportului. Mai concret, vânzătorul trebuie să asigure bunurile de la locul de livrare până la
portul de destinație91.
Valoarea asigurată trebuie să fie de cel puțin prețul stabilit prin contract plus 10% (adică
110% din valoarea contractului) și să fie stabilită în aceeași monedă cu cea a contractului.
Vânzătorul are obligația de a încheia o asigurare minimă a bunurilor. În măsura în care
cumpărătorul îşi doreşte un nivel de protecţie suplimentar, va fi nevoit să convină expres
aceasta cu cumpărătorul sau să facă pe cont propriu demersuri pentru a obţine o asigurare
suplimentară92.
Vânzătorul trebuie să furnizeze cumpărătorului certificatul sau polița de asigurare sau orice
alt înscris probator al asigurării93.

89 Idem, p. 180-181.
90 Idem, p. 182.
91 Idem, p. 153.
92 Idem, p. 153-154.
93 Idem, p. 154.
 În rest, informațiile menționate în cadrul regulii CFR cu privire la transportul mărfurilor,
documentele de transport, împărțirea costurilor și notificările dintre părți sunt deopotrivă
aplicabile în cazul CIF.

Temă de reflecție 11.2

Realizați o comparație între Regulile Incoterms EXW și DDP, precizând asemănările și

diferențele de regim prevăzute de acestea și motivul pentru care s-ar alege într-un contract de
vânzare internațională de mărfuri.

§19. Concluzii. Din cele de mai sus, observăm că prima literă a fiecărei reguli nu este
întâmplătoare, regulile Incoterms putând fi împărțite în patru grupe.
În Grupa E, locul livrării este la sediul vânzătorului, în timp ce în Grupa D, livrarea se face
la sediul cumpărătorului.
Potrivit termenilor din Grupa F, livrarea se consideră efectuată în momentul în care
vânzătorul predă marfa transportatorului, obligația de plată a transportului incumbând
cumpărătorului. Tot astfel se consideră și în cazul regulilor din Grupa C, însă obligația de plată
a transportului revine vânzătorului.

Grupa94 Element de Regula Descrierea

referință
E Plecare EXW Ex Works (Franco fabrică)
Transport achitat
F FCA Free Carrier (Liber la transportator)
de cumpărător
FAS Free Alongside Ship (Liber de-a lungul vasului)
FOB Free on Board (Liber la bord)
Transport achitat
C CFR Cost and Freight (Cost și navlu)
de vânzător
Cost, Insurance and Freight (Cost, asigurare și
CIF
navlu)
CPT Carriage Paid To (Transport plătit până la)

94 H. Gabriel, The International Chamber of Commerce INCOTERMS 1990 - A Guide to their Usage
(http://www.cisg.law.pace.edu/cisg/biblio/gabriel1.html#N_2_), ultima accesare la 1.04.2021.

D Sosire
Carriage and Insurance Paid To (Transport și
CIP
asigurare plătite până la)
DAP Delivered At Place (Livrat la destinație)
Delivered at Place Unloaded (Livrat la destinație
DPU
descărcat)
DDP Delivered Duty Paid (Livrat taxe vamale plătite)

Lucrare de verificare

I. Răspundeți la următoarele întrebări :

1. Ce natură juridică au regulile Incoterms?
2. Cum devin regulile Incoterms aplicabile într-un contract de vânzare internațională de
mărfuri?
3. Identificați regulile Incoterms care vizează contractul de vânzare ce implică un transport
maritim și explicați principalele drepturi și obligații prevăzute de aceste reguli.

II. Soluționați următoarele grile :

1. Regulile Incoterms sunt:
a. O convenție internațională la care România este parte din 1995 și care are prioritate
față de reglementările interne în materie;
b. O serie de uzanțe codificare de ICC Paris, revizuite la anumite intervale de timp, ultima
versiune fiind din 2020;
c. Obligatorii pentru părțile unui contract de vânzare, dacă lex causae este legea română.

2. În grupa F a regulilor Incoterms:

a. Predarea se realizează în țara vânzătorului și formalitățile de export sunt în sarcina
acestuia;
b. Transferul riscurilor se realizează la momentul transferului proprietății, aspecte
reglementate de regulile Incoterms;
c. Nu există reguli specifice transportului maritim sau fluvial.

Răspunsuri : 1.b; 2. a.