Ion Creangă, Povestea lui Harap-Alb – între realitate și fabulos

In Estetica basmului, G. Călinescu vorbește despre „o geneză specială” a

speciei, care este „departe de a fi o manifestare a primitivismului”, ci aparține și
lumii estetice moderne, ca „un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind
mitologie, etică, știință, observație, moralăetc. Caracteristica lui este că eroii nu
sunt numai oameni, ci și anumite ființe himerice, animale...” Oferind „un tablou
al vietii” ‚ orice basm trebuie receptat la cel puțin două niveluri – unul prozaic,
al vieții, cu teme cunoscute ca nașterea, călătoria, ipostazele feminine, nunta,
familia, originea bogăției și unul hieroglific sau simbolic, mai limpede,
poematic, o adresare către nivelul conștiinței prin sugestie. ( conform G.
Călinescu, Estetica basmului)

Geneza basmului este corelată cu realizarea în epocă a primelor culegeri de

basme populare, prin activitatea lui Vasile Alecsandri, iar mai târziu a lui I.
Slavici și Petre Ispirescu. Textul a fost publicat în revista Convorbiri literare, in
anul 1877, un prim model de basm cult pentru scriitorii timpului.
Alături de tema specifică basmului a luptei dintre Bine și Rău, autorul
explorează și o temă morală, referitoare la condiția eroului, care, înainte de
a deveni împărat, trebuie să cunoască și un statut modest, ipostaza de slugă
pentru a-și înțelege supușii, diversitatea problemelor acestora, fațetele vieții, în
general.
Textul este construit prin montajul mai multor motive populare, depărtate
totuși de tiparul folcloric – împăratul fără urmași, superioritatea mezinului, cifra
trei și simbolistica acesteia, probele, călătoria, drumul cu obstacole, încercarea
puterii,impostorul, vicleșugul, uzurparea identității, pețirea, tovarășii devotați,
animalele recunoscătoare, apa vie și apa moartă, nunta, ajutorul dat de divinitate
etc.
Subiectul respectă articulațiile basmului popular, dar acțiunea este mai
complexă și implică un număr mare de personaje.
Expozițiunea – hotarârea tatălui eroului de a-și supune fiii la o probă a
curajului pentru a vedea care este potrivit sa-i urmeze la tron fratelui său,
Impăratul Verde. Singurul care depășește această probă, ajutat și de Sfânta
Duminică este mezinul. El pleacă de acasă pe un drum necunoscut , al devenirii
și inițierii, promițând să respecte sfatul părintesc de a se feri de „omul spân” și
de „omul roș”.
 Intriga constă în încălcarea din naivitate a acestui sfat, iar consecința este
schimbarea identității și a statutului eroului. El devine sluga Spânului și primește
numele Harap-Alb.
Desfășurarea acțiunii cuprinde încercările la care este supus crăișorul ca
pedeapsă morală pentru ignorarea învățăturii părintești.Ajuns la curtea lui
Verde-Împărat, personajul principal va fi trimis de Spân să aducă sălățile din
Grădina Ursului, pielea cu pietre nestemate a cerbului și pe fata Împăratului Roș.
Ultima încercare este și cea mai dificilă, eroul parcurge un alt drum cu primejdii
și probe dificile. Acum îi va întâlni pe cei cinci tovarăși care îl vor ajuta în
îndeplinirea misiunii sale – Gerilă, Flămânzila, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-
Lungilă. El știe să câștige recunoștința și sprijinul reginei albinelor și al reginei
furnicilor, care il vor ajuta la momentul potrivit. La curtea Impăratului Roș sunt
supuși unor încercări dificile – a dormi în casa de aramă înroșită în foc, alegerea
macului de nisip, puterea de a bea și a mânca în cantități mari, găsirea fetei și
identificarea ei dintre două fete identice. Biruind toate probele, Harap-Alb și
prietenii săi o primesc pe fată și pornesc spre curtea lui Verde-Impărat.

Punctul culminant al narațiunii este reprezentat de demascarea Spânului de

către fata, care avea puteri magice. Drept răzbunare Spânul îi taie capul lui
Harap Alb, însă acesta va fi înviat de fată, cu ajutorul celor trei smicele și prin
puterile magice ale apei vii si apei moarte. Personajul malefic, Spânul, moare,
prăbușindu-se din înaltul cerului, unde fusese dus de calul lui Harap Alb.
Deznodământul consemnează căsătoria eroului cu fata împăratului și
preluarea împărăției unchiului său.

Simbolul central al basmului rămîne drumul, metaforă a descoperirii

realității, a oamneilor, a vieții în general, a sinelui propriu.Încălcând sfatul
părintesc și refuzând, astfel,experiența celor maturi, eroul va repeta pe cont
propriu acest traseu de viață și experiență, parcurgînd drumul simbolic de la
inocență spre maturitate, cunoaștere, înțelegere, un traseu inițiatic sugestiv și
complex.