O scrisoare pierdută

(caracterizare personaj)

Garabet Ibrăileanu și Lucian Blaga spuneau:

,, Caragiale este cel mai mare istoric al epocii dintre
1870-1900 . Un istoric complet, care arată, critică
şi explică. Caragiale nu a fixat tipuri umane şi stări
sociale trecătoare; dimpotrivă, suntem legaţi prin
atavism de personajele lui. ”
Constantin Ardeleanu și Edgar Papu
afirmau: ,, Eminescu a scris şase scrisori, nu cinci.
Ultima, cea pierdută, a găsit-o Caragiale. O
scrisoare pierdută este o comedie ce atinge amploarea
unei epopei eroi-comice.”
Opera literară , “O scrisoare pierdută” scrisă de
Ion Luca Caragiale a apărut în anul 1883 a fost
reprezentată pe scenă în anul 1884 şi este o comedie,
specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin
surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau
a unor situaţii neaşteptate, cu final fericit.
 Aparţinând realismului clasic, se regăsesc în
cadrul său trăsături precum satirizarea unor aspecte
sociale, spiritul de observaţie acut, veridicitatea redată
de tehnica detaliului semnificativ.
La nivel morfologic, titlul este constituit dintr-un
substantiv articulat nehotărât, marcând generalitatea
evenimentului şi faptul că acesta se poate repeta în orice
context (aspect accentuat şi de pierderile repetate ale
aceleiaşi scrisori), şi un adjectiv care înglobează
intriga textului literar.
Acesta pune în evidenţă contrastul comic dintre
aparenţă şi esenţă, numind instrumentul şantajului
politic ("o scrisoare pierdută"), documentele intime
folosite în acest scop reprezentând un morav des întâlnit
în epocă.
Tema ilustrează degradarea vieţii politice, sociale
şi private, concretizată prin surprinderea unui episod
din campania electorală pentru desemnarea unui
candidat pentru viitoarele alegeri parlamentare.
 Zoe Trahanache, singurul personaj feminin din
comedia ,,O scrisoare pierdută”, cea mai distinsă
dintre toate personajele feminine ale teatrului
caragialian. Nimic nu o încadrează în categoria
ignorantelor sau a femeilor vulgare, deşi acest personaj
feminin reprezintă tipul cochetei şi al adulterinei.
Ca statut social, este soția unui important om
politic din județ, Zaharia Trahanache, liderul local al
partidului de guvernământ. Din punct de vedere
psihologic este o femeie cu o personalitate puternică,
care-i domină pe cei din jur. Din cauza pierderii
scrisorii devine o fire agitată și nestăpânită care trece
ușor de la o stare la alta: "agitată, scoate gazeta și
citește", "dezolată, revenindu-i deodată toată energia".
Zoe este un personaj voluntar, care joacă o comedie
a slăbiciunii feminine. Speriată de şantajul lui
Caţavencu, încearcă să-l convingă pe Tipătescu să
accepte condiţiile avocatului, făcând uz de lacrimi,
leşinuri şi de şantaj sentimental.
 Portretul acesteia se conturează atât prin
mijloace de caracterizare directă, cât și prin mijloace de
caracterizare indirectă.
Caracterizarea directă rezultă din relaţiile pe
care le stabileşte cu celelalte personaje, din ale căror
cuvinte se desprind şi alte trăsături de caracter,
susţinând comicul de situaţie şi comicul de intenţie.
Zaharia o crede fragilă, sensibilă şi vrea să o protejeze
de vestea şantajului: „Biata Joiţica! Să nu cumva
să-i spui, să nu cumva să afle! Cum e ea simţitoare!...”
Caţavencu şi-o doreşte aliat în lupta electorală,
conştient de puterea ei: „Madam, madam Trahanache,
eşti un înger…” Tipătescu precizează că este o fire
"glumeață", iar după ce află că a pierdut scrisoarea o
consideră neglijentă, necugetată.
Zoe Trahanache este caracterizată în mod
indirect, personajul dramatic se defineşte prin acţiunile
sale, prin atitudini, prin limbaj. Relaţia lui Zoe cu
Tipătescu o încadrează în tipul cochetei adulterine, care
acţionează în conformitate cu datele caracterologice
impuse de acest tip. Ea e ambiţioasă, voluntară,
obişnuită să domine şi să-şi impună voinţa.
 Autocaracterizarea susţine acelaşi comic de
intenţie, accentuând contrastul dintre imaginea
personajului despre sine şi imaginea reală: „Eşti un om
rău… mi-ai dovedit-o… Eu sunt o femeie bună… am să
ţi-o dovedesc…”
Didascaliile consemnează mai ales acţiunile
personajului, care se dovedeşte foarte activ, agitat,
implicat în conflicte. Alte indicaţii scenice oferă date
despre trăirile şi sentimentele personajului: „cu
dignitate”, „plânge”, „se plimbă agitată”.
O scenă reprezentativă care ilustrează caracterul
puternic al personajului este evidenţiat şi de modul în
care acţioneaza la şantaj, decizia ei fermă de a obţine
scrisoarea, cu orice preț. Deşi în epocă femeile nu aveau
dreptul la vot, ea își impune candidatul, pe Nae
Cațavencu, în numele unui interes strict personal, de a
recupera scrisoarea de amor şi îl ameninţă pe
Tipătescu, care, la început, refuză să susţină
candidatura lui Caţavencu. Faptul că sub presiunea
situaţiei îşi exteriorizeaza emoţiile, uneori în chip isteric,
trecând de la plâns la atitudini sfidătoare, cum o face în
finalul actului al doilea, nu trebuie să inducă în eroare.
Dacă pe parcursul actului al treilea rolul Zoei este cu
totul modest, în ultimul act ea va demonstra că este
"damă bună" aşa cum o complimentează Cetăţeanul
turmentat. Cu toata marea ei nelinişte şi agitaţie,
determinate de dispariţia lui Cațavencu, cu tot cu
scrisoarea compromiţătoare, ea îl primeşte, ca o
doamnă de lume, pe neaşteptatul oaspete şi proaspătul
ales, Agamemnon Dandanache.
În concluzie, Zoe este tipul damei din societate
care se face remarcatã prin frumusețe şi inteligenţã şi
pe care moralitatea în sine nu o intereseazã, ci doar
moralitatea aparentã, ea având oroare de scandal.
Într-o lume profund contaminată de un egoism cronic,
ea are mai degrabă, trăsături caracteriale masculine,
fiind o fire voluntară, mult mai hotărâta decât
Tipatescu în a rezolva conflictul, prin compromis.