FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FEG – BUCUREŞTI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL

BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE

PROIECT DE ABSOLVIRE

Coordonator ştiinţific:
NĂSTASE BIANCA ANA-MARIA

Absolvent:
OGLAVIE L. DANIEL

BUCUREŞTI
Sesiunea 2022
 FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ FEG – BUCUREŞTI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL

BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE

Tratamentul recuperator la sciatica vertebrală

Coordonator ştiinţific:
NĂSTASE BIANCA ANA-MARIA

Absolvent:
OGLAVIE L. DANIEL

BUCUREŞTI
Sesiunea 2022

2
 CUPRINS

Argumentarea temei...............................................................................................................6

CAPITOLUL 1.......................................................................................................................7

1.1.Noțiuni anatomice ale coloanei vertebrale..........................................................................7

1.2. Structură și funcții...............................................................................................................8

1.3. Dezvoltare intrauterină.......................................................................................................9

1.4.Aprovizionarea cu sânge......................................................................................................9

1.5.Mijloace de unire................................................................................................................10

1.6. Biomecanica coloanei vertebrale......................................................................................13

1.7. Nervul sciatic......................................................................................................................17

CAPITOLUL II....................................................................................................................19

2.1. Prezentarea patologiei sciatice vertebrale.......................................................................19

2.2 Tipuri de sciatică.................................................................................................................19

2.3. Cauzele producerii sciaticei vertebrale............................................................................20

2.4. Profilaxie.............................................................................................................................26

2.5. Simptomatologie.................................................................................................................28

2.6. Diagnostic...........................................................................................................................29

2.7.Evoluție și prognostic..........................................................................................................37

2.8.Complicații..........................................................................................................................38

CAPITOLUL III...................................................................................................................39

3. Tratamentul în sciatica vertebrală....................................................................................39

3.1. Tratamentul balnear..........................................................................................................39

3.2.Kinetoterapia.......................................................................................................................41

3.3.Electroterapia......................................................................................................................45

3
 3.4 Masajul................................................................................................................................47

3.5. Tratamentul medicamentos..............................................................................................48

3.6. Tratament conservativ......................................................................................................48

3.7.Tratament chirurgical........................................................................................................49

3.8. Profilaxia și educarea pacientului....................................................................................51

CAPITOLUL IV...................................................................................................................52

4.1. Plan de îngrijire al pacientului cu sciatică vertebrală....................................................52

4.2.Caz........................................................................................................................................52

4.3.Concluzii..............................................................................................................................56

BIBLIOGRAFIE...................................................................................................................58

4
 Motto

Profesia: Coloana vertebrală a vieții.

-Friedreich Nietzsche

5
 Argumentarea temei

Lucrarea pe care mi-am propus să o studiez, reprezintă un subiect amplu, de o vastă

particularitate și importanță atât în domeniul în care urmează să activăm, cât și din punct de
vedere social, sau sociofuncțional.
Motivul alegerii acesteia se referă la interesul față de patologia sciatică, dar totodată și la
dorința de a afla și a expune un cumul de tehnici și metode ce au ca rezultat ameliorarea
afecțiunii anterior menționate. Afinitatea față de aceasta se datoreaza vastității informaționale pe
care o deține, dar și tuturor aspectelor clinicopatologice captivante.
Patologia sciatică, reprezintă o problemă la nivel mondial, aceasta este prezentă de la 5 la
20 de persoane/1000 de pacienți. Simptomatologia a fost raportată de 10% până la 40% din
populașia globului, iritația radiculară fiind costisitoare și incomodă.
Marea majoriatea a problemelor sciatice vertebrale provin din patologii ale coloanei
vertebrale, mai precis hernii discale (mai mult de o treime din populație fiind diagnosicată),
protruzii sau extruzii discale, ce pot ridica probleme destl de mari din punct de vedere
simptomatologic.Tratamentul sciaticii prezintă o gama larga de metode și tehnici, de la
intervenția chirurgicală și recuperare medicală, până la acupuntură și metode consacrate.
Scopul propus în elaborarea lucrării de diplomă, constă în abordarea principalelor metode
de tratament ce stau la baza ameliorării patologiei sciatice vertebrale, precum și întocmirea unui
studiu competent și cât se poate concret în ceea ce privește “tratamentul recuperator în sciatica
vertebrală“
Din punctul de vedere al unui fizioterapeut patologia sciatică reprezintă o responsabilitate
majoră, ce presupune grija față de pacient, stăpânirea cunoștințelor în amănunt, aplicarea
procedurilor conform prescripției medicului și un dialog constructiv față de pacienții în cauză.
Cumulul de argumente anterior menționate m-au determinat sa aleg tema ce se intitulează
“Tratamentul recuperator în sciatica vertebrală” și totodată sa pun bazele unui studiu cât se poate
de concret, conștiincios, ce va susține principalele mijloace de tratament în patologia sciatică
vertebrală

6
 CAPITOLUL I

Având în vedere ca simptomatologia afecțiunii sciatice provine dintr-o patologie a

coloanei lombare vom discuta în primă istanță despre câteva noțiuni anatomo-fiziologice și
biomecanice ale coloanei vertebrale.

1.1.Noțiuni anatomice ale coloanei vertebrale.

Coloana vertebrală este structura care susţine partea superioară a corpului şiadăposteşte
cea mai importantă magistrală nervoasă, motiv pentru care tulburările şi deformările vertebrale au
frecvent şi urmări neurologice.

Coloana vertebrală susține structura fizică a corpului și sistemul nervos, permițând

mișcarea și senzația. Patologia coloanei vertebrale poate duce la rezultate debilitante asupra
calității vieții. La om, este compusă din 32-33 de vertebre și discuri vertebrale interpuse. Un
cumul de vertebre formează o anumită regiune, astfel încât avem urmatoarea dispoziție
topografică:

 7 cervicale,

 12 toracice,

 5 lombare,

 5 sacrale,

 4-5 coccigiene.

Împreună cu craniul, coastele și sternul, aceste vertebre alcătuiesc sistemul osos axial.
Privită din planul sagital, are forma unui “S”, șidispunediferitecurburi de-alungulacesteia.

Aceste curburi sunt fiziologice, si sunt reprezentate de cifoze(ale căror concavitate

privește anterior) și lordoze(ale căror concavitate este orientate către posterior), ce permit
coloanei vertebrale să amortizeze șocurile și îi conferă elasticitate acesteia

7
 La o primă vedere din planul frontal, aceasta prezintă anumite curburi ce poartă numele
de scolioze. Scoliozele sunt deviații laterale ale coloanei vertebrale și până la o anumită angulație
sunt perfect fiziologice, o dată ce au depășit angulația fiziologică acestea se încadrează în
patologii și pot fi corectate prin exerciții de kinetoterapie.

Cumulul vertebrelor cervicale debutează printr-o lordoză, urmate de zona toracală unde se
regăsește o cifoză, spre terminarea acesteia zona lombară întâmpină si ea o lordoză, finalizându-
se cu zonele sacrală și coccigiană.

1.2. Structură și funcții.

Spatele îndeplinește multe funcții diferite în corpul uman. Acesta servește în primul
rând ca suport structural principal pentru trunchiul uman și permite flexibilitatea mișcării.
Așezarea acesteia este de o simetrie categorică, fiind situată pe linia mediana o corpului.După
cum am mai spus, coloana vertebrală este compusă din vertebre osoase care au rolul de a
adăposti și proteja măduva spinării umane.
Coastele se articulează cu cele douăsprezece vertebre toracice.

8
 Două scapule osoase sunt situate lateral pe fiecare parte a coloanei vertebrale. Acestea
funcționează pentru a oferi un atașament osos pentru mai mulți mușchi, inclusiv
mușchiicoafeirotatorilor ai extremității superioare. Pe lângă oase, trei grupuri de mușchi cuprind
spatele. Grupa musculară intrinsecă, cunoscută și ca grupa profundă, grupa musculară
superficială și grupa musculară intermediară. Aceste grupuri servesc pentru a permite mișcările
primare ale spatelui, inclusiv flexia/extensia, rotația și îndoirea laterală, mișcarea membrelor și
asistență în efortul respirator.

Suport structural
Coloana vertebrală formează axa centrală de susținere a greutății și susține capul,
precum și transferă greutatea trunchiului și a abdomenului către picioare.Oferă structură și
flexibilitate corpului.
Înălțimea coloanei vertebrale va scădea o dată cu procesul de avansare în vârstă, și este
influențată direct de procesul de inactivitate fizică, motivul fiind pierderea apei din structura
discului intervertebral.

1.3. Dezvoltare intrauterină

Scheletul uman începe să se dezvolte la scurt timp după concepție. Procesul notocordal
începe să se formeze în jurul zilei 17. Planșeul proceselor notocordale formează placa
notocordală după fuziunea acoperișului sacului vitelin (al endodermului subiacent). Placa
notocordală se pliază apoi spre interior pentru a crea notocorda. Notocorda ajută la menținerea
structurii embrionului și este locația dezvoltării coloanei vertebrale. Părți ale notocordului
persistă la adulți pentru a forma nucleul pulpos. În plus, notocorda stimulează ectodermul de
deasupra să formeze neuroectoderm, creând placa neurală.

Vertebrele se dezvoltă prin osificare endocondrală. Cartilajul se formează mai întâi în

jurul săptămânii 6 și este înlocuit cu os începând cu săptămâna 7 până la 8. Osificarea
endocondrală completă are loc în jurul vârstei de 26 de ani. Remodelarea osoasă (degenerare și
regenerare) are loc pe toată durata vieții.

9
1.4. Aprovizionarea cu sânge.

Arterele spinale provin din ramuri ale arterelor mai mari care alimentează organele
interne. Arterele subclaviere ale gâtului se ramifică în arterele vertebrale și arterele cervicale
ascendente ale coloanei vertebrale. Arterele intercostale posterioare ale coloanei vertebrale se
ramifică din aorta toracică, în timp ce arterele lombare ale coloanei vertebrale provin din aorta
abdominală. Arterele sacrale laterale se ramifică din arterele iliace interne din pelvis. Fiecare
dintre aceste artere care alimentează coloana vertebrală se împarte în ramuri anterioare și
posterioare. Ramura anterioară furnizează sânge corpului vertebral, iar ramura posterioară
furnizează sânge arcului vertebral. Arterele radiculare parcurg de-a lungul mijlocului, furnizând
interiorul canalului vertebral și al coloanei vertebrale.
Venele radiculare drenează venele mai mici ale măduvei spinării și venele vertebrale
interne și externe. Ele se varsă în vene segmentare și intervertebrale. Vena cavă superioară
drenează zona coloanei cervicale.

1.5. Mijloace de unire

Vertebra tip.

Segmentul osos este compus dintr-un arc vertebral și un corp vertebral.Pediculii

vertebrali reprezintă formațiuni ce au rolul de a fixa arcul vertebral pe suprafața corpului

vertebral.

10
Pe suprafața arcului putem înâlni o serie de excrescențe osoase numite apofize articulare.

 2 apofize laterale

 apofiza spinoasă a carei dispoziție topografică este caudală

 4 apofize articulare.

Vertebrele sunt legate între ele prin două tipuri de articulaţii:

 articulaţia disco-vertebrală formată între corpul vertebral şi discul intervertebral

permite 5 tipuri de mişcări (flexie-extensie, înclinare laterală, rotaţie în jurul unui ax
vertical, alunecare paralelă cu corpurile vertebrale, îndepărtare şi apropiere între
vertebre);

 articulaţiile apofizelor permit doar alunecări anterioare, posterioare sau laterale.

Articulațiile corpilor vertebrali.

Suprafețele articulare sunt reprezentate de fețele superioare ale corpilor vertebrali, ale
căror suprafață prezintă cartilaj hialin. Prin suprapunere, acestea se articulează cu suprafața
articulară superioară a corpului subiacent si cu suprafața articulară inferioara a corpului vertebral
spraiacent.

Discurile vertebrale sunt formațiuni fibrocartilaginoase poziționate între două corpuri

vertebrale. Acestea au o formă biconvexă cu grosimea egală cu 5-6mm în zona cervicală, 2-3 mm

11
in regiunea dorsală și zona lombară 9-18 mm, avănd in vedere ca vertebrele din aeastă zonă sunt
cele mai mari.Acestea sunt articulații semimobile, solidarizate de o capsulă articulară și
ligamente.

 Ligamentul vertebral comun anterior

 Ligamentul vertebral comun posterior.

Aceste doua structuri anatomice, traversează coloana de-alungul acesteia și au rolul de a

consolida articulațiile propriu-zise.

Articulațiile apofizelor articulare.

Aceste articulații au ca suprafețe articulare apofizele aticulare și au un rol deosebit

în limitarea excesivă a mișcării.

Articulațiile lamelor vertebrale.

Lamele vertebrale sunt solidarizate prin niște structuri anatomice moi, numite ligamente
galbene, ce au în alcătuirea acestora fibre conjunctive, și sunt considerate mijloace directe de
unire. Acest tip de articulații se numesc sindesmoze. Ligamentele galbene închid canalul
vertebral în regiunea posterioară și au ca rol:

 Reduce elasticitateacoloaneiîn poziția 0;

 Limitareaflexiei exaggerate;

 Contribuie la menținerea în poziție verticală a coloanei.

Articulațiile proeselor spinoase.

Procesul de unire se realizează prin intermediul a doua ligamente:

 ligamente interspinoase leagă între ele procesele spinoase alăturate, de la baza până la
vârf. Se continuă anterior cu ligamentele galbene, iar posterior, cu ligamentele supraspinoase.
Grosimea și rezistență lor crește progresiv, de sus în jos.
 ligamentele supraspinoase sunt benzi de țesut fibros care conectează vrfurile proceselor
spinoase de la C7 la sacru. Unele sunt superficiale, mai lungi și leagă 3-4 vertebre, altele sunt
mai scurte și profunde, conectând vertebrele alăturate.

12
Articulațiile proceselor transverse.

Unirea proceselor transverse se realizează prin ligamentele intertransversare

(intertransverse). În regiunea cervicală sunt foarte puțin reprezentate, fiind înlocuite de mușchii
echivalenți. În regiunea toracică apar că perechi de cordoane bine delimitate. În regiunea lombară
sunt subțiri, cu aspect membranos.

Articulația lombosacrală.

Este o articulaie falsă ce unește sacrul cu a 5 a vertebra lombară, se realizează după

modelul articulației corpilor vertebrali.

Articulația sacro-coccigiană.

Aceasta este o simfiză, ce permite deplasare coccisului către posterior în momentul

nașterii, O data cu trecerea timpului și înaintarea în vârsta aceasta devine o sinostoza, predispusă
procesului de calusare.

1.6. Biomecanica coloanei vertebrale

Biomecanica coloanei vertebrale se bazează pe mișcări de flexie, extensie, înlcinare

lateral (stânga/dreapta), rotație și circumducție, reprezentând cumulul tuturor mișcărilor anterior
menționate.
Flexia și extensia sunt două mișcari opuse prin sens și direcție. Flexia e mișcarea
coloanei vertebrale care se inițiază către anterior, ligamentul vertebral comun anterior se
relaxează, iar ligamentul vertebral comun posterior este pus în tensiune. Presiunile pe care discul
intervertebral le suferă în timpul mișcării de flexie sunt de aplatizare către posterior. Extensia este
mișcarea opusă flexiei care se inițiază către posterior, ligamentele sunt puse în tensiune total
antagonistic, iar discul intervertebral sufera o bombare către anterior și o aplatizare către
posterior.Miscarea se realizează în plan sagittal.
Înclinarea laterală este reprezentată de mișcarea în care corpul se deplasează către
lateral fie stang sau drept, ligamentele puse in tensiune sunt ele de partea opusa inclinarii, iar
discul intervertebral se aplatizează de partea inclinarii. Mișcarea se realizează în plan frontal.

13
 Rotația este miscarea coloanei vertebrale ce se deplasează întru-un ax central și
presupune torsiunea discurilor intervertebrale și a vertebrelor.
Menționez, încă o data mișcarea de circumducție a coloaneice se bazează
pecumululmișcărilor anterior prezentate.
Se consideră zona lombară ca fiind cea mai mobilă zonă, urmată de zona cervicală și pe
ultimul loc regiunea dorsală.

14
 MUSCULATURA SPATELUI
DENUMIRE
Mușchii paravertebrali
Mușchiul mic dințat posterior
superior
Mușchiul mic dințat posterior
inferior
Mușchiul romboid
Mușchiul marele dorsal
ORIGINE INSERȚIE ACȚIUNE
- De fiecare parte a apofizelor - Extensie vertebrelor
spinale - Înclinare laterală
- Rotirea vertebra dinspre
partea opusă contracției
- Apofizele spinale ale vertebrelor - Primele 5 coaste - Ridică coastele (mușchi
C7-T3 inspirator)
- Apofizele spinale ale vertebrelor Coboară coastele (mușchi
T12-L3 Ultimele 4 coaste expirator)
- marginea internă a omoplatului Apofizele spinale ale - antrenează omoplatul în
vertebrelor C7-T3 mișcare de adducție și de
rotație internă
- tracțiune latterală a
vertebrelor lombare
- apofizele spinale ale vertebrelor Humerus (culisa - extensia coloanei
D7-L5 bicipitală) dorsolombare (deoarece
- creasta sacrală leagăcele două centuri,
- creasta iliacă scapulară și pelviană, este un
- ultimele 4 coaste susținător al trunchiului)
- retație internă braț
- retropulsie braț
- adducție braț
15
Mușchiul trapez
- fasciculul mijlociu al
mușchiului trapez (adductor)
acționează în sinergie cu marele
dițat (abductor) pentru a
stabiliza omoplatul în orice
acțiue de forță a mmbrului
superior
Mușchiul mare dințat
(mușchiul dințat anterior)
Mușchiul pătrat lombar
Mușchiul subscapular
Mușchiul supraspinos
- occipital
- apofizele spinale ale vertebrelor
cervicale și dorsale (până la T10)
- fața profundă (anterioară) a
omoplatului
- ultima coastă
- cele 5 vertebre lombare
- pe creasta iliacă
- fața anterioară a omoplatului
- fosa supraspinoasă a
omoplatului (fața posterioară a
omoplatului)
16
- omoplat sau - extensia coloanei
scapulă (claviculă, cervicodorsale
acromion, spina - adducția omoplatului
(strângerea umerilor)
scapule)
- ridicarea omoplatului
determinând rotația lui
externă
- coborârea omoplatului
determinând rotația lui
externă
- extensia capului și a gâtului
Primele 10 coaste - menține marginea internă a
omoplatului lipită de cutia
toracică
- trage omoplatul spre
exterior (în abducție)
supune omoplatul unei mișcări
e rotație externă
- trage în jos a 12-a coastă (și
în același timp pe celelalte)
- înclinarea laterală a
vertebrelor pe partea
cntracției sale
- ridică jumătatea de bazin de
pe partea contracției sale =
mușchi expirator
Humerus (partea - rotator intern al brațului
superioară, printr-un
tendon)
humerus - abducția brațului (împreună
cu mușchiul deltoid)
1.7.Nervul sciatic

Nervul sciatic este cel mai mare nerv la om, având originea în partea inferioară a
spatelui și călătorind posterior prin membrul inferior până la călcâiul piciorului. Nervul sciatic
inervează o parte semnificativă a pielii și a mușchilor coapsei, piciorului și piciorului.

Nervul provine din ramurile ventrale ale nervilor spinali L4 până la S3 și conține fibre
din ambele diviziuni posterioare și anterioare ale plexului lombo-sacral. După părăsirea
vertebrelor inferioare, fibrele nervoase converg pentru a forma un singur nerv. Iese din pelvis
prin foramenul sciatic mai mare inferior mușchiului piriform, împreună cu nervul pudendal și
vasele, nervul și vasele fesieri inferioare, nervul până la obturatorul intern și nervul cutanat
posterior.

Nervul sciatic progresează apoi în adâncimea compartimentului posterior al coapsei

până la capul lung al mușchiului biceps femural, superficial până la adductorul mare și capul
scurt al mușchiului biceps femural și lateral până la mușchii semitendinoși și semimembranoși.

Chiar înainte de a ajunge în fosa poplitee, se împarte în 2 ramuri importante. O ramură

este nervul tibial, care continuă să coboare în compartimentul posterior al piciorului și piciorului.
Cealaltă ramură este nervul peronier comun, care se deplasează în josul compartimentului lateral
și anterior al piciorului și piciorului.

Structură și funcții.

Nervul sciatic asigură inervație motorie compartimentului posterior al coapsei. Aceasta

include bicepsul femural, semimembranos, semitendinos și porțiunea ischială a adductorului
mare care permit flexia genunchiului și aducția șoldului. Nervul tibial inervează compartimentul
posterior al piciorului și piciorul, care include gastrocnemiul, soleul, plantarul, popliteul, flexorul
lung al halucisului, flexorul lung al degetelor și tibialul posterior. Acești mușchi sunt în primul
rând responsabili pentru flexia plantară și flexia degetelor de la picioare. Nervul peronier comun
inervează compartimentele anterior și lateral ale piciorului și piciorului. Compartimentul anterior
include tibialul anterior, extensorul halucis lung, extensorul lung al degetelor și peroneus tertius.
Acești mușchi sunt în primul rând responsabili pentru flexia dorsală a piciorului
șiextensia degetelor de la picioare. Compartimentul lateral include peroneus lung și brevis, care
17
sunt responsabile pentru eversia piciorului. Nervul sciatic oferă, de asemenea, inervație
senzorială pielii piciorului și regiuniiinferioare a piciorului (cu excepția regiunii mediale care este
inervat de nervul safen). Nervul tibial se împarte în continuare în nervii plantari medial și lateral,
care sunt responsabili pentru senzația tălpii. Nervul peronier comun se împarte în continuare în
nervul peronier superficial și nervul peronier profund. Nervul peronier superficial asigură
inervația senzorială piciorului lateral și dorsului piciorului.
Nervul peronier profund este responsabil pentru senzația dintre primul și al doilea
deget de la picior. Nervii surali medial și lateral sunt formați din ramuri colaterale atât din nervii
tibial, cât și din cel peronier comun și oferă senzație gambei și unei mici porțiuni laterale a
piciorului.
Intervenția noninvazivă care poate ameliora simptomatologia afecțiunii nervlui sciatic
se numește neuropraxie și este bazată pe întinderea nervului sciatic, în cazul de față, prin diferite
tehnici și metode, folosite de un specialist, kinetoterapeut, ortoped.

18
19
 CAPITOLUL II

2.1. Prezentarea patologiei sciatice vertebrale

Sciatica este definită ca iritația sau compresia nervului sciatic care provoacă dureri în
zona feselor cu radiații la nivelul piciorului inferior. Marea majoritate a cazurilor au o cauză a
coloanei vertebrale, cum ar fi hernia de disc sau ruptura care provoacă impactul rădăcinilor
nervoase L5 sau S1. Alte cauze comune includ stenoza coloanei vertebrale, boala degenerativă a
discului și spondilolisteza. Există, de asemenea, multe cauze non-spinale sau sciatică, care sunt
mai puțin frecvente. Acestea includ sindromul piriform, traumatisme, complicații postoperatorii,

afecțiuni ginecologice și herpes zoster .

2.2 Tipuri de sciatică

Sciatica acută, reprezintă patologia sciatică cu simptomatologia aferentă, în care durerea

poate dura între 4-8 săptămâni, însă nu poate fi gestionată de către pacient, la domiciliu,și în
general nu necesită tratament.
Sciatica cronică reprezintă durerea asupra nervului sciatic, durerea fiind persistentă, cu
o durată mai mare de 8 săptămâni,fără ameliorare în condițiile managemntului la domiciliu,
aceasta implică tratament fie chirurgical, fie fizioterapeutic.
Sciatica alternantă reprezintă patologia în care sunt afectate alternativ, ambele membre
inferioare,este o patologie rară survenită în urma proceselor degenerative ale articulației sacro-
iliace.
Sciatica bilaterală, simptomatologia aferentă este prezentă pe ambele membre inferioare
simultan,apare ca urmare a modificării degenerative asupra discurilor vertebrale sau a vertebrelor
în sine, ca o consecință a unor patologii severe precum iritația radiculară a sindromului cozii de
cal.
Mecanismul durerii este produs de celebrul cerc vicios al durerii. O data cu producerea
durerii se realizează o contracție musculară involuntară în scopul consolidării si posturării a unei
poziții antalgice, se realizează acumularea de acid lactic, acumularea produșilor de metabolism

20
din sistemul circulator, producerea durerii, după care intervine din nou contracția musculară
involuntară si cercul vicios se repetă.
Compresia nervului sciati poate fi determinată in cele mai multe cazuri de o hernie
discală, fie de traumatisme repetate ce vor determina apariția sciaticei vertebrale.
O dată ce nucleul pulpos va strapunge inelul fibros, realizând astfel o eventuală hernie
de disc, protruzia/extruzia respectivă va realiza o compresiune radiculară pe nervii corespunzători
herniei aferente.

2.3. Cauzele producerii sciaticei vertebrale

Cauze generale:
1.vârstă între 16-30 de ani: hernie de disc/lombago, traumatism, fractură, boala
Bechterew, anomalii congenitale (sacralizarea L5, lombalizarea S1, spina bifida sau cele rare de
tipul acondroplastie), spondilolistezis, sarcină, spondilită anchilopoietică sau cea prin
diseminarea hematogenă de cele mai multe ori cu Staphilococul aureus.

2.vârstă între 30-50 de ani: artroza articulaţiilor mici ale coloanei vertebrale, hernie de
disc/lombago, metastaze.

3.vârstă peste 50 de ani: artroza articulaţiilor mici ale coloanei vertebrale, osteoporoza,
metastaze, boala Paget, plasmocitom.

Morfopatologie

-Degenerescenţa discului intervertebral este urmarea fisurării inelului fibros, în special

posterior, şi fibrozării nucleului pulpos ceea ce face ca presiunea asupra discului să nu mai fie
uniformă.-Hernia discală are loc în trepte succesive: protuzia nucleului pulpos până la nivelul
fibrelor periferice ale inelului fibros, prolabarea nucleului în afara inelului fibros cu ruperea
completă a acestuia şi iritarea nervului sciatic. -Cel mai adesea hernierea discului are loc lateral.
Hernierea centrală determină sindromul de coadă de cal.

Factorii declanşatori:

- efortul fizic de ridicare de greutăţi cu coloana în poziţie de flexie,

- mişcările bruşte de torsiune,

21
 - traumatismele locale, gesturile neînsemnate: tuse, strănut, râs,
- expunerea prelungită la frig.

1.Fracturile vertebrale posttraumatice.

TIPUL A: Prin Compresie - compresiunea corpului vertebral

 A1: fracturi prin Impactare

 A2: fracturi prin Despicare
 A3: Fracturi Cominutive Complete/Incomplete

TIPUL B: Prin Tensiune: leziune anterioara si posterioara cu Dislocare

Leziune posterioara

 B1: Ligamentoasa: Dislocare la nivelul fetelor articulare

 B2: Osoasa: Dislocare la nivelul lamei, pediculului si partii interarticulare

Leziune anterioara

 B3: Discala: Dislocare la nivelul discului

22
TIPUL C: Prin Torsiune: leziune anterioara si posterioara cu Rotatie

 C1: fractura rotationala cu Compresiune

 C2: fractura rotationala cu Dislocare
 C3: fractura rotationala cu Forfecare

Niveluri cel mai frecvent afectate:

 aproape de jonctiunea toraco-lombara

 23% din cazuri implica mai mult de un nivel vertebral

Frecvența si distribuție

 Tipul A: 2/3 din totalul leziunilor. Leziunile stabile tip A depasesc 1/3. Proportia lor scade
dinspre cranial spre caudal.
 Tipurile B si C: 1/3 totalul leziunilor.
 Tipul B: mai frecvent la nivelul jonctiunii toraco-lombare.

Tipul C mai frecvent la nivelul regiunii lombare.

2. Stenoza spinală lombară.

Un alt rezultat al degenerării coloanei vertebrale este stenoza spinala lombara (LSS). Aceasta
boala implica o îngustare a canalului care găzduieşte măduva spinării si ramificaţiile nervoase. Deoarece
canalul rahidian se reduce, măduva spinării este adesea comprimata in totalitate, si nu doar un singur nerv.
Pacienţii care suferă de LSS, simt uneori o senzaţie de slăbiciune si dureri la nivelul picioarelor, o durere
surda in zona lombara a spatelui, intepaturi in picioare sau fese atunci când merg sau când stau in picioare.
Simptomele LSS apar de obicei la pacienţii cu vârsta trecuta de 50 de ani.

23
3.  Spondilolisteza.

Degenerarea coloanei poate duce și la apariţia unei alte afecţiuni numita spondilolisteza,
ce se caracterizează prin alunecarea anterioara a unui corp vertebral fata de restul vertebrelor.
Mai exact o vertebra se poate deplasa si ieşi din aliniamentul celorlalte vertebre adiacente. Ca si
la celelalte afecţiuni ale coloanei vertebrale, tratamentul conservator poate alina durerea, cu
excepţia cazului in care rădăcina nervului este iritată.

4. Patologia compresivă.
24
 Este cea mai frecvent tip de patologie vertebrala, afectând toate segmentele coloanei
vertebrale. Ea include diferite tipuri de patologii ce determina, prin mecanisme diferite,
compresiunea maduvei spinarii in interiorul sacului dural sau a radacinilor nervoase in traiectul
lor din canalul vertebral catre periferie. Include afectiuni diferite, pe care le vom detalia in
continuare:

 Hernia de disc
 Patologia compresivă lombara.

5. Hernia de disc.

Hernia de disc lombară este o afecțiune cu simptomatologie bipolară (lombalgie-sciatalgie

sau cruralgie), care în majoritatea cazurilor este patognomonică pentru diagnostic, mai ales când
se asocieaza în evoluție periodicitatea, progresivitatea și variabilitatea simptomatologica; crize
lombalgice repetate, la care se pot asocia semne neurologice și reacții diferite psihice ale
bolnavului la durere.

Consecutiv acestor leziuni, cu ocazia unui traumatism, de cele mai multe ori produs de o reducere
bruscă a coloanei vertebrale flectate, apare hernia nucleului pulpos, printr-un spațiu creat în
25
ligamentul vertical posterior. Porțiunea herniata a nucleului pulpos, apăsând asupra măduvei
spinării sau asupra rădăcinilor nervoase ale acestuia, determina fenomene de compresiune. Aceste
procese patologice stau la baza așa ziselor nevralgii sciatice, a crizelor de lombago etc.

         În concluzie hernia de disc este un conflict disculo-radicular cu hernierea intrarahidiană la

nivelul discului intervertebral L4-L5 sau L5-S1.

         Sindromul lombosciatic rămâne o problema de actualitate cu o frecvența deosebită,

incapacitate de muncă foarte ridicată, dificultate de a pune un diagnostic precis de cauzabilitate,

Înconcluziehernia de disc este un conflictdisculo-radicularcuherniereaintrarahidiană la

niveluldisculuiintervertebral L4-L5 sau L5-S1.

        Sindromul lombosciatic rămâne o problema de actualitate cu o frecvența deosebită,

incapacitate de muncă foarte ridicată, dificultate de a pune un diagnostic precis de cauzabilitate,
prin lipsa unei abordări unitare și sistematice interdisciplinare și de aici inconstanță terapiei
adecvate, complexe, cu repercusiuni socio-economice în toate țările.

         Vârstă cu frecvența maximă este de 30-45 de ani, iar raportul bărbat\femeie este de 2\1. De
obicei este unică. 70% din hernii apar la cei care depun eforturi fizice mari.

         În 95-98% din cazuri hernia este localizată în regiunea lombară, iar dintre acestea 50% sunt
la L4,40% la L5. Herniile de disc cervicale sun pe locul II; 50% sunt la C6-C7, 30% la C5-C6.
Foate rar, 1-2% din cazuri, există hernii în regiunea dorsală.

         Hernia are următoarele localizări: lateral 65%, median 33%  și bilateral 2%.

         Hernia de disc, formă acută, este mai frecvența la sexul masculin cu media de vârstă între
25 și 40 de ani.

Hernia de disc presupune 4 stadiiclinice:

1.Stadiul de degenerare nucleara(staiul I de-Seze).Tesutul nuclear pulpos sufera un proces

de fragmentare,rezultand un numar variabil de fragmente solide,libere intre ele,inconjurate de o
substanta semifluida omogena;concomitent puterea de inhibitie a nucleului scade mult,el
devenind intr-un stadiu final aproape inert(Hendri).In inelul fibros apar fisuri circulare si radiale
26
cu scaderea rezistentei fibrelor,mai ales in portiunea posterioara;in zonele de minima rezidenta
pot migra fragmentele nucleare degenerate.

2.Stadiul de deplasare nucleara(stadiul II de-Seze).Elementele nucleului degenerat

migreaza spre periferia discului cu implicarea ligamentului longitudinal posterior in punctele sale
slabe,mai ales laterale.Dupa o perioada de rezistenta in care ligamentul longitudinal posterior este
impins de tesutul discal herniar apare urmatorul stadiu.

3.Hernia de disc exteriorizata(stadiul III de-Seze) cand se produce ruperea ligamentului

cu migrarea tesutului discal in canalul lombar..

Uneori rezistenta ligamentului este mare si atunci tesutul discal herniat produce decolarea
lui de pe corpul vertebral supra- si subiacent,migrand in spatiul astfel creat si realizand hernia
“disecanta”.

Durata stadiului de deplasare nucleara este variabila(luni,ani) caracterizandu-se prin

intermitenta(ceea ce corespunde intermitenței sindroamelor algice) și ireversibilitate.Ameliorarea
durerii se datorează fie interferarii terapeutice a fenomenelor vasculare(edem,congestie),fie
cedării functionale a radacinii comprimate.

4.Stadiul de fibroza(Armstrong).Procesul de fibroza incepe,de fapt,odata cu aparitia

primelor leziuni de degenerescenta discala si continua tot timpul evolutiei.Fibrozarea intereseaza
atat fragmentele nucleare ramase pe loc si inelul firbos inconjurator,cat si portiunile de disc
herniate.Acestea din urma devin progresiv dureroase si fibroase.Volumul lor scade si,in stadiul
final de evolutie apare calcificarea si o anchiloza fibroasa a vertebrelor supra- si
subiacente,leziunea devenind inactiva cu disparitia fenomenelor clinice.

2.4. Profilaxie

Având in vedere procesul degenerativ al întregului organism uman, acest tip de patologie este
prezentă în viețile oamenilor, ținând cont de faptul că principalul punct de rezistență al
organismului este coloana vertebrală lombară.

27
 Principalele cauze ale producerii sunt reprezentate de o pesiune majoră ce se aplică asupra
zonei lombare, toate patologiile enumerate în subcapitolul anterior, reprezintă presiuni asupra
coloanei vertebrale.

Așadar, profilaxia constă în realizarea tuturor mijloacelor de decompresie spinală,

activitate fizică regulată și constantă și pe cât posibil evitarea ridicării greutăților.

Se recomandă echilibrarea simetrică a greutăților ce urmează a fi ridicate, întrucât și o

ridicare corectă, a cărei inițiere se realizează din genunchi, ci nu din spate.

Se evită pe cât posibil consumul de tutun, deoarece este demonstrat științific, că nicotina
conduce la deshidratarea discului intervertebral, fapt ce poate induce o hernie de disc.

Factori de risc:

 Obezitate
 Vârsta
 Profesie
 Diabet
 Sedentarism
 Fumat

În profilaxia sciaticii vertebrale, intervine o serie de factori precum:

28
  Menținerea corectă a ortostatismului,
 Exerciții pentru menținerea aptitudinii aerobe, a forței și flexibilității
 Ridicarea corectă a greutății prin preluarea șocurilor de șold și membrele
inferioare
 Evitarea fumatului
 Menținerea unei greutăți corporale favorabile.

2.5. Simptomatologie

Simptomele includ durere la mijlocul feselor care iradiază în josul piciorului, cel mai
adesea unilateral. Pacientul va prezenta adesea parestezii într-o distribuție dermatomală, fie L5,
fie S1, în funcție de locul unde nervul sciatic este iritat. Slăbiciunea și modificările reflexelor sunt
mai puțin frecvente.
Pentru o anumită categorie de persoanele simptomatoligia are un caracter sever, pentru
alte tipuri de personae simptomele pot avea un caracter irritant și intermittent, cu o evoluție
nefavorabilă.

Simptomele frecvente sciaticii includ:

 Durere moderată până la severă în partea inferioară a spatelui, feselor și în partea

posterioară a membrului inferior.
 Amorțeală sau slăbiciune în partea inferioară a spatelui, fese, picior sau picioare.
 Durere care se agravează odată cu mișcarea; pierderea mișcării.
 Senzație de „înțepături” în picioare, degete sau picioare
 Durere descrisă ca fiind “ascuțită”
 Durere care se ameliorează la stretching, sauplimbăriscurte.

Anumite simptome sunt scurte dependente de cauza sciaticii. Flexia anterioară a

trunchiului, de obicei, poate declanșa simptomele, în cazul în care problema este un disc herniat.

Fizioterapiaparticipă în mod direct la ameliorarea simptomatologiei sciatice, prin diferite

proceduri prestabilite de meicul curant. Kinetoterapia, se remarcă prin mobilizările coloanei
vertebrale ce conduc la o mai buna mobilitate, la asuplizarea musculaturii din zonele afectate și
de mobilizarea și stretching-ul nervului sciatic.
29
 În prezența sindromului radicular, evidenția în urma unei patologii discale, se remarcă:

Tulburări de sensibilitate, parestezii permanente sau intermitențe.Topografia lor distală dă

indicații asupra localizării herniei, și anume: la nivelul halucelui hernia L4-L5, în călcai, plantă și
degete L5-S1.

Tulburări de sensibilitate superficială: hiperestezie mai frecvența în formele hiperalgice și

hipoestezie interesand mai mult sensibilitatea tactilă și dureroasă,mai rar termică.Sensibilitatea
profundă nu este afectată.Uneori este prezența o hiperalgezie a tendonului lui Ahile.

Tulburări motorii-se întâlnesc în propotie de 34% din cazuri sub formă de

pareze,paralizii,hipotonii și atrofii musculare,cu instalarea progresivă,mai rar brutală când nu au
prognostic nefavorabil.Prezența unei pareze sau paralizii are valoare diagnostica topografică.

Tulburări sfincteriene și sexuale.Frecvența lor este apreciată între    4-12%,apărând uneori

că și retenție urinară,determinată uneori de iritarea rădăcinilor,sau incontinență,datorată
întreruperii radiculare.Concomitent se asociază și tuburari sexuale și hipo- sau hipersexualitate.

2.6. Diagnostic

Diagnosticul în patologia sciaticii vertebrale, ca și în alte patologii se bazează pe o serie

de investigații, clinice și paraclinice ce informează specialistul cu date referitoare la sediul
leziunii discale, rădăcina nervoasă afectată, membrele inferioare afectate precum și starea
celorlalte țesuturi.

Examenul clinic.

Sciatica este diagnosticată în principal prin anamneză și examen fizic. Prin definiție,
pacienții menționează durerea radiantă în picior. Li se poate cere să raporteze distribuția durerii și
dacă aceasta radiază sub genunchi, iar desenele pot fi folosite pentru a evalua distribuția. Sciatica
se caracterizează prin durere radiantă care urmează un model dermatomal. Pacienții pot raporta,
de asemenea, simptome senzoriale.

Examenul fizic depinde în mare măsură de testele neurologice. Cea mai aplicată
investigație este testul de ridicare a piciorului drept sau semnul lui Lasègue. Pacienții cu sciatică
pot avea, de asemenea, dureri de spate, dar aceasta este de obicei mai puțin severă decât durerea
30
de picior. Valoarea diagnostică a anamnezei și a examinării fizice nu a fost bine studiată. Niciun
item din anamneză sau test de examen fizic nu are atât sensibilitate ridicată, cât și specificitate
ridicată. Sensibilitatea combinată a testului de ridicare a piciorului drept este estimată la 91%, cu
o specificitate comună corespunzătoare de 26%.5 Singurul test cu o specificitate ridicată este
testul de ridicare a piciorului drept încrucișat, cu o specificitate comună de 88%, dar sensibilitate.
de numai 29%. În general, dacă un pacient raportează durerea tipică radiantă la un picior
combinată cu un rezultat pozitiv la unul sau mai multe teste neurologice care indică tensiunea
rădăcinii nervoase sau deficit neurologic, diagnosticul de sciatică pare justificat.

Anamneza, este foarte importantă pentru culegerea datelor referitoare la debutul

patologiei, intensitatea durerii, localizarea durerii sau a mișcărilor posibile. Aceasta se poate
realiza în contact direct cu pacientul sau datele se pot culege de la membrii familiei sau însoțitorii
acestora. Se recomandă efectuarea anamnezei și de către fizio/kinetoterapeut, deoarece aceasta nu
poate decât să conducă către eficientizarea tratamentului. Anamneza se va realiza cu întrebări
clare și precise la care pacientul poate oferi răspunsuri pe măsură, cu solicitarea terapeutului către
pacient de a nu elabora răspunsurile pentru o mai bună investigare. Întrebarile se vor adresa în
mod direct cu referire la perioada din timpul zilei în care durerile îsi fac aparitia, cotația de
intensitate a durerii, localizarea propriu-zisă a durerii, sau dacă durerea iradiază.
Se examinează vizual pacientul în ortostatism si culcat. Se observa atitudinea: cifoza,
scolioza, atitudinea antalgica. Daca durerea permite, se verifica posibilitatea de miscare in plan
sagital si frontal pentru blocaj vertebral lombar, ce micșorează flexia.
- curburile fiziologice si modificările patologice (cifoze, lordoze, scolioze). In mod
normal se observă lordoza cervicală si lombară si o usoară cifoză dorsală care se accentuează cu
varsta. Scolioza poate apare la orice segment al coloanei vertebrale, sensul fiind indicat de
concavitate (dextro sau sinistro concavă). Scolioza dată de contracture unilaterală a muschilor
paravertebrali dispare in flexie in timp ce forma dată de rotatia corpurilor paravertebrale nu se
modifică. Scolioza dată de inegalitatea membrelor inferioare dispare in pozitie sezandă, iar cea
dată de anomalii scheletice se accentuează in flexie datorită rotatiei. Lordoza lombară se poate
sterge (spondilită anchilopoetică) sau accentua (anomalii de statică vertebrală), modificandu-se
de regulă si mobilitatea. Deformările angulare, numite gibozităti sunt date de fracturile vertebrale
sau tuberculoza vertebrală.
Cifoza si scolioza se pot asocia, realizand cifoscolioza.

31
 Se vor palpa apofizele spinoase, zonele paravertebrale musculare în vederea localizării
durerii, se vor evidenția eventualele modificări de culoare ale tegumentului.
- mobilitatea coloanei vertebrale  se examinează pentru fiecare segment în parte.
Segmentul cervical este cel mai mobil, permițând o anteflexie de 45 grade, o extensie de 45-50
grade, o flexielaterală de 45 grade. Mâna dreaptă a examinatorului este plasată pe vertex, cea
stangă cu indexul pe apofiză spinoasă C7. Solicitând pacientului să efectueze aceste miscări se
pot măsura distanțele menton-stern, menton-umăr și ureche-umăr.
Segmentul toracal are o mobilitate redusă dar se poate aprecia prin măsurarea
perimetrului toracic pe orizontală mamelonară în inspir și expir forțat, diferența fiind de
aproximativ 7 cm.
Pentru aprecierea flexiei coloanei lombare se poate măsura distanță dintre degetele
mâinilor și sol. Extensia, înclinarea laterală și rotația se apreciază în grade fată de verticală
corpului, aceste miscări fiind mult mai puțin ample comparativ cu flexia.

Testarea coloanei toracolombare:

 flexia poate ajunge pana la 90 de grade, dintre care 50 din coloana toracala si 40 din cea
lombara. Se apreciaza masurand distanta degete sol atunci cand picioarele sunt apropiate;

 extensia este limitata pana la 20-30 de grade si este aproape imposibil de masurat clinic.

 inclinarea laterala poate atinge 20-35 de grade si se masoara prin punctul cel mai inferior
de pe fata laterala a membrului inferior pe care il atinge varful degetului III;

 rotatia masoara 30-45 de grade si se apreciaza prin unghiul format de linia umerilor cu
linia bicreta a bazinului.

Prin combinarea acestor miscari rezulta posibilitati complexe de mobilizare cu rol in

deplasare si in interacţionarea cu mediul înconjurător.

Bilanţul muscular
Bilanţul muscular apreciază forţa unui muşchi sau grup muscular cu ajutorul unor tehnici
de examinare manuală. Cel mai folosit sistem este cel care utilizează o scară de la 5 la 0 .

Forţa 5 (normală) este atunci când se poate efectua o mişcare, împotriva gravitaţiei, pe

toată amplitudinea, împotriva unei forțe exterioare aproximativ egală cu valoarea forţei normale.

32
 Forţa 4 (bună) capacitatea de a deplasa antigravitaţional un segment, împotriva unei
rezistente mai mici.

Forţa 3 (acceptabilă) se apreciază în cazul în care segmentul este deplasat împotriva

gravitaţiei, fora altă rezistență. Reprezintă pragul funcţional minim necesar pentru a deplasa
diferitele segmente.

Forţa 2 (mediocră)  permite mobilizarea, dar numai după eliminarea gravitaţiei.

Forta1 (schiţata) nu permite deplasarea segmentului, dar la palpare se percepe contracţia.

Forţa 0 (absența)  când nu se percepe nici o contracţie.

Teste clinice în diagnosticul clinic al sciaticei vertebrale.

Testul Lasegue.

Acest test se mai numește și testul piciorului întins, se realizează de catre specialist sau
membrul inferior al pacientului și va realiza flexia coapsei pe trunchi cu genunchiul în extensie.

Testul Lasegue este pozitiv când:

1. Amplitudinea este limitată de spasme la mai puțin de 70 de grade,sugerând o

compresie radiculară. Un test pozitiv amplifică si reproduce simptomatologia
sciaticii vertebrale, cu o durere resimțită în spatele genunchiului.
2. Durerea reprodusă este de natură neurologică, durerea ar trebui sa fie acompaniată
alaturi de alte semne și simptome.

Testul Bragard.

Acest test este menit sa evalueze compresiunea nervoasă, fiind cunoscut in lumea terapiei
ca și un test pseudo-Lasegue. Pacientul este de asemenea în deubit dorsal, terapeutul cuprinde
33
membrl inferior al pacientului, acesta ridică ușor piciorul pacientului și asociază mișcarea cu o
dorsiflexie, examinatorul va coborî piciorul pacientului până la dispariția simptomelor.

Un test Bragard este pozitiv atunci când se evidențiază simptomele menționate anterior,
indicând o compresiune nervoasă

Testul Slump.

Testul Slump se realizeză prin asocirerea unui complex de mișcări, pacientul este in
așezat, terapeutul în spatele acestuia pentru suport.Pacientul este rugat sa extindă genunchiul și să
realizeze dorsiflexia piciorului. De obicei, marea majoritate a pacienților resimt simptomatologia
încă din punctul acesta. Totuși în condițiile în care simptomele nu se resimt pacientul va fi rugat
să realizeze flexia trunchiului și a gâtului. Acest tet se realizează pentru întinderea nervului
sciatic și este pozitiv când se remarcă prezența simptomelor.

Diagnosticulparaclinic.

După realizarea investigațiilor clinic și a testelor specifice, pacientuk este îndrumat de

către un specialist de efectuarea mai multor investigații pentru a confirma diagnosticul sciatic
vertebral. Aceste investigații se bazează pe evaluarea simptomelor, si a stărio țesuturilor printr-o
serie de tehnice și mijloace imagistice. Majoritatea tehnicilor imagistice cu excepția examenului
radiologic pot pune în mod direct diagnosticul de sciatica vertebrală, implicit hernie de disc.

34
 Examenul radiologic al coloanei vertebrale arată absența incovoierilor normale ale
coloanei,prezența unei scolioze,modificări artrozice,pensarea spațiilor intervertebrale nodului
Schamarch,și-n regiunea cervicală îngustarea spațiilor intervertebrale în pozițiile
oblice.Singure,pensarea și îngustarea unui spațiu intervertebral,nu sunt suficiente pentru a pune
diagnosticul herniei discale.

Semne radiologice ale leziunii degenerative discale nu demostrează însă modul sigur că
simptomele clinice sunt datorate caracterelor anormale ale herniei.

Mielografia cu substante de contrast pune in evidenta hernia discala.Defectele de umplere

ale tecilor radacinilor indica existenta unei hernii laterale.Defecte ale conturului spatiului
subarahnoidian sau intreruperea totala a deschiderii substantei de contrast,se vad in hernii mari si
poate median radiare.

35
 Tomografia computerizata a catigat un loc primordial.Ea evidentiaza hernia,sediul sau si
eventual patologia asociata,da indicatii particulare privitoare la evolutia stenozei canalelor spinale
si proceselor articulare,iar prin injectarea substantelor de contrast in sacul dural permite
aprecierea modificarilor patologice din interiorul canalului rahidian.

36
 Rezonanta magnetica nucleara permite observarea in conditii optime a structurii coloanei
vertebrale,a herniilor si deformarilor posterioare ale discurilor.

Examenul lichidului cefalo-rahidian arata o usoara hiperproteinemie sub 0,50%.In caz ca

valorile sunt mai mari trebuie eliminata posibilitatea existentei unei neoformatii.Totusi exista
cazuri de hernii mari care dau un bloc subarahnoidian in care proteinemia poate depasi 1 gram la
mie.

Celelate examene paraclinice de laborator sunt utile pentru excluderea sau confirmarea unei
hernii discale(VSH, hemoleucagramă, calcemia, calciuria,electroforeza, fosfataza alcalina) și
determinarea agentului HLA-B27.

Diagnostic diferențial.

O listă diferențială completă este importantă în luarea în considerare a unui diagnostic

de sciatică și ar trebui să includă.

 Hernie de disc lombosacral

 Spasme musculare
 Impactul rădăcinii nervoase
 Abcesul epidural
 Hematom epidural
 Tumora
37
  Boala Potts, cunoscută și sub numele de tuberculoză spinală
 Sindromul Piriformis

Sindromul Piriformis

Sindromul Piriformis este o afecțiune specifică de mențiune specială, deoarece este

adesea diagnosticată greșit și nerecunoscut. Mușchiul piriform conectează coloana vertebrală
sacră de porțiunile superioare ale femurului și ajută la extensia șoldului și la rotația picioarelor.
Datorită apropierii nervului sciatic, orice leziune sau inflamație a mușchiului piriform poate
provoca „simptome de sciatică”.
Adesea, leziunile de suprasolicitare, în special la alergători sau la alți sportivi de
anduranță, cauzează inflamația mușchiului piriform, iar simptomele care decurg imită sciatica.
Prin urmare, acești pacienți tind să aibă durere crescută de la aplicarea unei presiuni
directe asupra mușchiului piriform, durere crescută la urcarea pantelor sau a scărilor și scăderea
gamei de mișcare a articulației șoldului. Întinderile specifice piriformului, precum și întinderile
ischio-coardei, sunt utile pentru a elibera această tensiune musculară și pentru a trata această
afecțiune dureroasă. Manipularea lombară și sacroiliacă se poate dovedi, de asemenea, benefică
pentru unii pacienți.

2.7.Evoluție și prognostic

Majoritatea cazurilor de sciatică se rezolvă în mai puțin de 4 până la 6 săptămâni, fără

complicații pe termen lung, chiar dacă nu se solicită tratament medical. În cazurile mai severe sau
cazurile în care este prezent deficitul neurologic, pacientul poate avea un curs de recuperare mai
prelungit. Cu toate acestea, recuperarea este încă excelentă. Unele studii au arătat că mecanica
ocupațională deficitară, depresia psihologică și situațiile socioeconomice precare duc la o șansă
crescută de sciatică cronică recurentă.

Între 5-10% pacienți prezintă recuerența simptomatologiei.

In majoritatea cazurilor durerile dispar în 2-4 săptămâni, pacientul prezentând numai

parestezii pe durata a 3-4 luni. Nu trebuie omis faptul că boala prezintă un caracter recidivant
după eforturi.Complicatia redutabilă este reprezentată de sciatica paralizantă cu deficit motor

38
important după care pot să apară sechele importante, permanente dacă nu se intervine pe cale
chirurgicală.

2.8.Complicații

Sciatica rezultă din presiunea asupra nervului sciatic; prin urmare, pot apărea
complicații dacă nu sunt luate măsuri pentru a reduce presiunea. Complicațiile potențiale ale
compresiei nervului sciatic nerezolvat includ:Durerea crescută în timp.Parestezii la piciorul
afectat, Pierderea forței musculare la piciorul afectat, Pierderea funcției intestinului și/sau vezicii
urinare,Leziuni permanente ale nervilor

39
 CAPITOLUL III
Tratament

3.Tratamentul în sciatica vertebrală

Patologia sciatica vertebrală poate ridica probleme majore atunci când vine vorba de
abordarea acesteia.Tratamentul este variat și se bazează pe o gamă largă de intervenții în funcție
de stadiul patologiei. Acesta poate ameliora sau vindeca patologia propriu-zisă în funcție de
ordinal tratamentului. Acesta poate fi, fie balnear sau fizioterapeutic, în care se aplică diverse
forme de proceduri, fie kinetic, tratament la baza caruia stau o multitudine de mijloace și tehnici
ce își propun să reducă simptomatologia acesteia, fie chirurgical, tratament care își propune să
elibereze compresiunea radiculară astfel reducând simptomele deranjante.

3.1. Tratamentul balnear

Tratamentul balnear se va realiza fie în baze de tratament specializate, fie în stațiuni

balneoclimaterice, ce își propun însănătoșirea și relaxarea pacientului în cauză. Balneoterapia este
cea mai indicate terapie în formele lombalgiei fie de ordinal herniei de disc, fie reminiscențele
acesteia cum ar fi sciatica vertebrală.

Hidroterapia.

Hidroterapia este un proces terapeutic care implică apă. Spre deosebire de înot,
hidroterapia se efectuează de obicei într-un bazin de apă la o temperatură puțin mai caldă decât o
piscină obișnuită, de obicei între 33° și 36°C.
Hidroterapia implică, de asemenea, exerciții specializate pe care să le faci în timp ce te
afli în apă, care sunt diferite de înotul de agrement obișnuit. De obicei, aceste exerciții sunt
efectuate cu un kinetoterapeut sau kinetoterapeut și implică mișcări lente controlate în
flotabilitatea piscinei.

Contraindicații:
 rană sau o afecțiune a pielii

40
  Un virus
 temperatură ridicată
 Tensiune arterială ridicată sau scăzută
 Dificultăți de respirație
 afecțiune a rinichilor care necesită dializă
 Angină sau probleme cardiace
 Incontinenţă
 Infecție în piept
 Alergie la clor
 Diabet necontrolat, astm sau epilepsie
Hidroterapia se realizează prin imersia corpului în diferite tipuri de băi, în condiția
patologică a sciaticii vertebrale se recomandă băile calde. Acestea se aplică sub forma bilor
simple, temperature apei este de 36-37 grade Celsius, pe o durată de 15-30 de minute. Acestea au
o acțiune miorelaxantă și sedative generală. Acest tip de tratament este ideal în nevrite, nevralgii,
redori articulare sau stări de insomnia.
Efectul hidrotermoterapiei, în patologia anterior menționată este reprezentată de
relaxarea musculară paravertebrală, implicit cu asta reduerea contractrilor lombare și eliberarea
compresiei radiculare pe o perioada determinate. În general se recomandă efectuarea curelor de
10-15 zile.

Împachetări cu parafină.

Parafina este un compus chimic utilizat și apreciat în bazele de tratament pentru

proprietățile benefice ale acesteia. Această procedură se aplică sub forma împachetărilor.
Proprietățile termice ale acestui compus au efecte favorabile asupra formelor algice ale sciaticei,
precum si asupra procesului inflamator. Este aplicată la 38-40 grade Celsius,determinând o
încălzire pe regiunea aplicată, dar și creșterea intense a circulației.Utilizată în asociere cu alte
proceduri, de masaj sau kinetoterapie, grăbește procesul recuperării
Este indicate în afecțiunile degenerative și inflamatorii precum și în sindroamele algice
sau patologii ale sistemului nervos periferic.Aplicată în zona lombară aceasta are un effect
miorelaxant, antiinflamator si sedative.

41
3.2.Kinetoterapia

Kinetoterapiarepezintă disciplina medicală, ce utilizează o serie de mijloace și tehnici

asociate sportului pentru a obține rezultate favorabile in ceea ce reprezintă profilaxie și starea

generală de sănătate.

Kinetoterapia joacă un rol foarte important în contextul patologiei sciatice, deoarece

atât studiile cât și cazurile clinice, indică rezultate favorabile. Tratamentul kinetoterapiei este vast

și complex, acesta nu se bazează doar pe o serie deexerciții fizice, ci asociază diferite tehnici,

mijloace asociate și programe specifice.

Aceasta se folosește de tehnici specifice:

 gimnastică;
 masaj;
 exercițiu fizic

Mijloace nespecifice:

 Fizioterapie
 Imobilizare
 Dietă

În perioada acută, terapeutul stabilește un protocol ce va induce efecte de detensionare

miofascială și relaxarea generală a organismului. Programe bazate pe stretching muscular, sau
neuropraxie. Stadiul acut este stadiul în care pacienții resimt dureri exagerate si prezintă o iritație
radiculară majoră, cu posibile simptome(parestezii, amorțeli...).
Stadiul subacut. Este stadiul în care durerile încep să scadă, iar programul de exeriții se bazează
pe relaxare generală și asuplizarea zonei lombare.
Stadiul cronic, este stadiul în care durerile au o intensitate moderată, pacientul poate
suporta durerea. Terapeutul va incepe programul de tonifiere pe musculatura deficitară, se indică
efectuarea exercițiilor izometrice.
Perioada remisiei reprezintă lipsa totală a simptomatologiei, dar cu posibilitate de
reapariție.

42
Obiectivele kinetoterapiei:ameliorarea dureri. scăderea iritației raiculare,redarea independeței
functionale. profilaxia durerii, înlăturarea factorilor pentru recidivă.
Programe și protocoale.
În kinetoterapie, există sumații de exerciții, demonstrate științific cu o eficiență majoră in
cadrul anumitor patologii. Protocoalele de recuperare sunt complexe de exercișii fizice
prestabilite ce intervin în atingerea obiectivelor propuse. Astfel lombopatologia prezintă o
diversitate mare de protocoale specifice,însă cele mai utilizate fiind programul Williams, și
programul McKenzie. Acestea doua protocoale se aplică în funcție de tipul herniei de disc sau al
pensei sciatice. Sunt programe destinate discopatiei lombare, dar având în vedere ca aceasta este
principala cauză a sciaticii vertebrale, aceste doua programe pot fi folosite și in condiția noastră
patlogică.

Programul Williams.

Programul Williams este compus din trei faze specifice, fiecare fază fiind corespondenta
unui complex de exerciții. Acest protocol își propune sa intindă structurile musculare de la
nivelul coloanei lombare, să realizeze o ușoară decompresie spinală și să asuplizeze regiunea
lombară.

FAZA I:

1. Decubit dorsal, se realizează flexia și extensia genunchilor.

2. Decubit dorsal se realizează flexia coapsei pe abdomen prin tragerea genunchiului la piept cu
ambele mâini.
3.Din decubit dorsal se execută aceeași mișcare că la exercițiul anterior menționat dar cu ambii
genunchi.
4.Din decubit dorsal, se realizează flexia activă pe toată amplitudinea a coapsei pe abdomen,
lucrându-se cu fiecare genunchi în parte iar apoi cu ambii genunchi.
5.Din decubit dorsal genunchi îndoiți, se împinge în saltea și prin contractie abdominală bilaterală se
ridică bazinul de pe pat.
6.Din poziția șezând cu genunchii îndepărtați, se apleacă trunchiul astfel încât să putem atinge solul
cu mâinile, se menține 5-6 secunde apoi se revine.și se reia exercițiul.
43
 FAZA II:

1.Din poziția decubit dorsal, genunchii îndoiți și suprafață plantară a picioarelor paralelă cu patul, se
apleacă ambii genunchi până în momentul în care aceștia ating patul, alternativ spre dreapta apoi spre
stânga.
2. decubit dorsal, se poziționează călcâiul piciorului drept pe genunchiul stâng și se încearcă atingerea
patului cu genunchiul drept printr-o rotație internă a articulatiei soldului.
3. decubit dorsal, membrele inferioare extinse din articulația genunchiului și talocrurala, se ridică
alternativ către cranial.
4.în ortostatism se executa genuflexiuni cu sprijinul manilior pe spătarul scaunului.

Faza III:

1.În poziție decubit dorsal, genunchii îndoiți se ridică sacrul de pe pat,zona lombară rămânând în
contact cu salteaua în permanentă.
2.În poziție bipedă, la distanță de 25-30 cm de perete,spatele ia contact cu peretele și se apropie
treptat calcaiele.
3.Din poziția decubit dorsal, se realizează exercițiul „bicicletă”.
Programul va fii adaptat în funcție de vârstă, necesitățile și capacitățile de lucru ale fiecărui pacient

Programl McKenzie.

Reprezintă un program bazat pe exerciții de extensie, exerciții indivdualizate pentru

fiecare pacient, dar care necesită relaxare maximă din parte pacientului. Acest protocol se
folosește de exerciții fizice si de gravitație în scopul reașezării discurilor intervertebrale.
Terapeutul va urmări în permanență activitatea pacientului și-l va postura de fiecare data cu
scopul de a menține o postură corectă. Putem observa diferența de sens în care se efectuează
eercițiile din protocolul McKenzie față de cele din programul Williams.

Exerciții McKenzie:

44
 1. Se va debuta printr- poziție de decubit ventral in care pacientul execută o respirație
abdominală timp de 3 minute.
2. Se va menține același principiu respirator, însă se pozișiona o pernă sub toracele
pacientului și se va continua pentru încă 3 minute.
3. Ultimele 3 minute din procesul respirator, se vor realiza din decubt ventral prin sprijin de
antebrațe.
4. Se poate continua cu poziția din patrupedie, ridicarea braț-picior opus.
5. Decubit dorsal, genunchii îndoiți, se execută ridicări de bazin.
6. Decubit ventral, exercițiul Superman, sau ridicarea simultană a membrelor inferioare și
superioare.

Se va urmări individualizarea programelor anterior menționate în funcție de nevoile

pacientului. Pogramul McKenzie dă rezultate excelente în asociere cu programe de realaxare,
Contracție-Relaxare, sau metoda Jacobson.

Se pot executa diferite exerciții cu obiecte portative, sau pe aparate, se poate utiliza
mingea physioball, cu diametrul de 60cm, pentru a executa flexii de genunchi, sau realizarea
genuflexiunilor la spalier cu aceasta inainte genunchilor pentru o mai bună elongație.

Metodologia:

 6-8 secunde pentru a ajunge la intinderea maxima posibila;

 Pozitia de intindere maxima se mentine cca 60 de secunde;
 Revenirea lenta in pozitia initiala se face in 6-8 secunde.

Se mai pot executa exercitii din atarnat cu aparate speciale cca 10 min.
Se pot executa, mobilizăripasive de elongație a nervului sciatic, acesteproceduri se realizează
in exclusivitate de terapeut, se realizeazăprinflexiacoapsei pe trunchi cu
genunchiulextins.Exercițiile kinetoterapie merg în asociere cu aparatele de fizioterapie de tip
Compex, unde putem de asocia diferite tipuri de curenți.

45
3.3. Electroterapia

Fizioterapia are ca scop compensarea disfuncţionalităţi în timp ce ameliorează tulburările

senzoriale şicontribuind la vindecarea mai rapidă a nervului, fiind astfel parte esențială a
tratamentului după leziuni ale nervilor periferici.Astfel de abordări sunt kinetoterapie,
electroterapie,laser terapeutic și altele. Electroterapia este un mijloc procedural ce se poate utiliza
pre și postoperator, ce intervine în recuperarea specifică a nervului sciatic.
Numeroase recenzii despre abordarea fizioterapiei pentru afectarea nervilor periferici au
arătat că electroterapia poate contribuie semnificativ la tabloul clinic al acestor pacienți. Metode
de electroterapie în tratament de leziuni ale nervilor periferici variază în funcţie de rezultatul
dorit, gradul și stadiul leziunii. Conform Suszyńskişi colab. aplicarea TranscutanateStimularea
nrvoasă electrică (TENS) cu frecvențe de90-130Hz oferă un efect analgezic satisfăcător pentru
tratamentul durerii în faza acută, de asemenea, raportează că existăalte metode cu rezultate bune
precum Stimularea nervoasă electrică Percutanată(PENS). În PENS stimularea electriă trece de
la piele la țesut cu electrozi ca de ac. Cu toate acestea, după cum notează autorii, există un număr
insuficient de studii pentru a permite concluzii critice
a fi desenat.
În studiul clinic al lui Ghoname și colab., aplicarea lui două metode diferite de
electroterapie (PENS și TENS) a fost comparat în gestionarea durerii legate de sciatică în
64 de pacienți cu hernie de disc intervertebrală. Participanții au fost împărțiți în trei grupuri; două
intervenții (TENS și PENS) și un grup de control. Stimularea frecvența pentru ambele protocoale
a fost de 4 Hz. Fiecare tratament a fostadministrat pe o perioadă de 30 de minute de trei ori pe
săptămână timp de trei săptămâni, cu câte o săptămână de pauză între fiecare tratament. PENS
(42%) și TENS (23%) au fost mai multe eficient decât grupul de control (8%) în reducerea
durerii.
Utilizarea medicamentelor analgezice a fost, de asemenea, semnificativ
redusăcomparativ cu pre-PENS (p< 0,01) și pre-TENS (p < 0,05)valorile. PENS a fost
semnificativ mai eficient decât TENS și placebo PENS în îmbunătățirea activității fizice, a
somnului calitatea si functionarea postoperatorie.
Electrostimularea transcutanată se folosește de ajutorul electrozilor de diferite tipuri
și forme pentru a administra un curent cu diferite intensități ce este dependent de pragul de
sensblitate al fiecărui pacient în parte, pentru a obține efeteantialgice și decontracturante.

46
 Pentru tratamentul specific al nevului sciatic se poate folosi CDD, sau curentul
diadinamic, acesti tip de curent se aplică prin intermediul a doi electrozi, unul plasat în zona
lombară pe sediul durerii, iar cel de-al doilea electrod pe regiunea plantară a piciorului
simptomatologic.
Acesta prin varietate formelor sale, diafazat fix antialgic, monofazat fixexcitomotor,
perioada scurtă sau lungă, se pot obține efecte decontracturante și are rolul de a inhiba percepția
dureroasă.
Acesttip de curent este indicat în nevralgii, sau nevrite, afecțiuni circulatorii, sau
afecțiuni traumatologice.
Curenții interferențiali, se pot aplica prin burete sau vacuum, cu diferite tipuri de
electrozi, aceștia dispun un numar de 4 electrozi cu o așezare în “X” în zona lombarăpentru a
obțineefecteantialgiceșidecontracturante.

Terapia laser de putere mică (Low Level Laser Teraphy-LLLT) între 0,1 şi 50mW este o terapie
nedureroasă, atraumatică, aseptică, nu emite radiţii ionizante. Terapia LLLT are efecte directe:

 biochimice manifestate prin: stimularea eliberării substanţelor de tipul histaminei,

serotoninei, bradichininei; stimularea producerii de ATP; accelerarea mitozelor;
 bioelectrice: constau în normalizarea potenţialului de membrană al celulei intervenind în
reglarea pompei de sodiu;
 bio-energetice.

Efectele indirecte sunt reprezentate prin:

 stimularea microcirculaţiei locale: laserul menţine deschis sfincterului precapilar ceea ce

va conduce la o îmbunătăţire a troficităţii zonei respective ca urmare a aportului vascular
şi implicit a oxigenului precum şi a substanţelor nutritive; produşii de catabolism vor fi
mult mai rapid eliminaţi din zona supusă expunerii la raza laser;
 creşterea troficităţii locale se realizează prin creşterea ATP-ului mitocondrial şi
accelerarea mitozelor celulare.

  Terapeutic, efecteledirecteşiindirecte se concretizeazăprin: efectanalgezic, antiinflamator,

antiedematos, normalizareacirculaţiei locale şiefect de biostimulare

47
 Terapia laser se aplică cu ajutorulsondei laser ale careimarimivariază, aceasta se

poateaplicaprinpunctare, pe zona dureroasă, respectândîntocmaiindicațiilemedicului.

3.4 Masajul

Masajul este printre cele mai apreciate proceduri, daca nu chiar cel mai apreciat,
efectele acestuia sunt de relaxare generală a organismului, efecte decontracturant și miorelaxant,
efect sedativ. Acesta debutează cu ușoare neteziri asupra zonei, pentru a nu leza țesuturile, se
folosesc manevre blânde, lungi ce favorizează circulația de întoarcere venoasă.Masajul va debuta
pe zona lombară deoarece sediul lezional se afla in regiunea vertebrelor lombare, la fel ca și
sediul nervului sciatic, ulterior se va realiza manevre de masaj de-alungul piciorului afectat,
păstrându-se blândețea în manevre.
Se pot folosi manevre precum frămțntat, frământat în brătară sau fricțiuni.

Terapeutul va ține cont de indicațiile pacientului, caruia i se va cere un feedback in

vederea efectuări masajului precum și a punctelor dureroase, dar și in exercitarea presiunii.
Masajul intervine in tratamentul sciaticii vertebrale cu scopul reducerii durerilor şi contracturilor
care pot apărea la nivelul musculaturii spatelui, reducerea senzației de amorțeală la nivelul
membrelor inferioare, reducerea paresteziei, si decongestionarea lanțului muscular.

48
3.5. Tratamentul medicamentos

Mai multe tipuri de medicamente pot fi utilizate pentru durerea sciatică. Medicamentele orale

includ:
Calmante eliberate fără prescripție medicală, cum ar fi acetaminofenul, aspirina sau
AINS (cum ar fi ibuprofenul, ketoprofenul sau naproxenul)
 Relaxante musculare prescrise pentru a ușura spasmele musculare
 Antidepresive pentru durerile lombare cronice
 Medicamente pentru durere pe bază de prescripție medicală pentru dureri mai severe

În unele cazuri, un medicament cu steroizi este injectat în spațiul din jurul nervului
spinal. Cercetările sugerează că aceste injecții au un efect modest atunci când iritația este cauzată
de presiunea de la un disc herniat sau rupt. Se folosesc infiltrații cu betametazonă,Diprophos sau
Celeston ce au un efect antialgic major. Acest tip de intervenție folosește 1% xilină.
Se recomandă analgezice administrate izolat, în special când AINS sunt contraindicate,
sau se pot administra în asociere și pot ameliora starea bolnavului.În această categorie ne putem
referi la Paracetamol, Metamizol, administrate sub formă de supozitoare.

3.6.Tratament conservativ

Tratamentul conservator pentru sciatică vizează în primul rând reducerea durerii, fie
prin analgezice, fie prin reducerea presiunii asupra rădăcinii nervoase. O revizuire sistematică
recentă a constatat că tratamentele conservatoare nu îmbunătățesc în mod clar cursul natural al
sciaticii la majoritatea pacienților sau nu reduc simptomele. Informarea adecvată a pacienților
despre cauze și prognosticul așteptat poate fi o parte importantă a strategiei de management. Cu
toate acestea, educarea pacienților despre sciatică nu a fost investigată în mod specific în studii
controlate randomizate.
Lipsesc dovezi puternice de eficacitate pentru majoritatea intervențiilor disponibile. S-a
demonstrat o mică diferență în ceea ce privește durerea și starea funcțională între repausul la pat
și sfaturile privind menținerea activă. Ca urmare a acestei constatări, repausul la pat – pentru o
lungă perioadă de timp principalul tratament pentru sciatică – nu mai este recomandat pe scară
largă. Analgezicele, medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene și relaxantele musculare nu

49
par a fi mai eficiente decât placebo în reducerea simptomelor. Lipsesc dovezi pentru opioide și
diferite medicamente compuse. O revizuire sistematică a raportat că nu există dovezi pentru
acțiunea, antiinflamatoarele nesteroidiene, steroizii intramusculari sau tizanidina fiind superioare
placebo. Această revizuire a sugerat că injecțiile epidurale cu steroizi ar putea fi eficiente la
pacienții cu sciatică acută.O o revizuire sistematică mai recentă a unui număr mai mare de studii
randomizate a raportat că nu există dovezi ale efectelor pozitive pe termen scurt ale injecțiilor cu
corticosteroizi și că efectele pe termen lung au fost necunoscute.

3.7.Tratament chirurgical

Intervenția chirurgicală reprezintă ultima, ultima soluție in tratamentul sciaticii vertebrale.

Aceasta este realizată in eclusivitate de medicul curant specialist.
Se recomandăintervențiachirurgicalăînradiculopatiiîncazurilede :
 Sindromul cozii de cal
 Durere instabilă
 Agravarea formelor neurologice
 Imposibilitatea tratării prin intermediul metodelor noninvazive.

Intervenția chirugicală este recomandat în caz de urgență în formele hiperalgice

radicolonevritice. În situația în care patologia nu răspunde la tratamentul administrat în decursul a
trei luni, se va interveni sub formă chirugicală.
În condițiile in care sciatica este rezultanta unei hernii discale, intervenția chirurgicală are
obiectivul de a extrage fragmentele herniate ce pot recidiva ulterior, îndepărtarea factorilor ce pot
influența pleurile nervoase.
Tipuri de intervenții chirgicale :
Chemionucleoliza: acest tip de interven’ie se realizează sub observție radiologică, și la
baza acesteia stă procesul de injectare a discului vertebral cu chimiopapaină, ce are rolul de a
micșora nucleul pulpos si de a extrage fragmentele herniate;
Laminectomie: aceasta împreună cu discectomia sunt cele mai populare metode invazive
de tratament, este o operație de chirugie ce se bazează p edecomprimarea și eliberarea rădăcinii
nervoase, prin extracția nucleului pulpos.
Discectomia/microdiscectomia: reprezintă procesul de curățare al discului și zonei
aferente afectate. Se poate realiza sub observație microscopică.
50
 Intervenția chirurgicală pentru sciatică se concentrează pe îndepărtarea herniei de disc și
eventual a unei părți a discului sau a stenozei foraminale, cu scopul de a elimina cauza suspectată
a sciaticii. Tratamentul are ca scop ameliorarea durerii de picior și a simptomelor
corespunzătoare și nu reducerea durerii de spate. Consensul este că un sindrom de caudaequina
este o indicație absolută pentru o intervenție chirurgicală imediată. Chirurgia electivă este
alegerea pentru sciatica unilaterală. Până de curând, era disponibil doar un singur studiu
randomizat relativ vechi care a comparat intervenția chirurgicală cu tratamentul conservator
pentru pacienții cu sciatică. Acest studiu a arătat că intervenția chirurgicală a avut rezultate mai
bune după un an, în timp ce după patru și 10 ani de urmărire nu au existat diferențe semnificative.
găsit.16

O revizuire Cochrane a rezumat studiile clinice randomizate disponibile care evaluează

chirurgia discului și chemonucleoliza. În chemonucleoliză, enzima chimopapaina este injectată în
disc cu scopul de a micșora nucleul pulpos. Revizuirea a raportat rezultate mai bune cu
intervenția chirurgicală pe disc decât cu chemonucleoliza la pacienții cu sciatică severă, de durată
relativ lungă, variind de la mai mult de patru săptămâni la mai mult de patru luni.
Chemonucleoliza a fost mai eficientă decât placebo. Indirect, prin urmare, revizuirea a
sugerat că operația de disc este mai eficientă decât placebo. Pe baza datelor din trei studii, autorii
au concluzionat că există dovezi considerabile că discectomia chirurgicală oferă o ameliorare
51
clinică eficientă pentru pacienții cu sciatică atent selectați, ca urmare a prolapsului discului
lombar, care nu se rezolvă cu îngrijire conservatoare. O revizuire recentă a ajuns la aceeași
concluzie. Analiza Cochrane a concluzionat în continuare că efectele pe termen lung ale
intervenției chirurgicale sunt neclare și că lipsesc, de asemenea, dovezi privind momentul optim
al intervenției chirurgicale.

3.8. Profilaxia și educarea pacientului

Fie la externarea după intervenție, fie la terminarea ședințelor de fiziokinetoterapie,

pacientul va fi instruit în prealabil și i se vor aduce la cunoștință mișcările și pozițiile indicate,
antalgice, precum și modul de protecție al coloanei vertebrale.
Se vor menționa informații legate de poziția de decubit cu genunchii îndoiți pentru
delordozarea coloanei lombare, astfel realizându-se decompresia lombară și eliberarea tensiunii.
Ridicatul greutăților se va realiza cu spatele în rectitudine, prin îndoirea genunchilor, astfel nu
supunem coloane vertebrală la tensiuni majore.
Pacientul va trebui sa fie conștient de mișcările de rotație ale coloanei vertebrale, se
recomandă ca acest tip de mișcare să se efectueze din tot spatele, și a nu supune zona de
rezistență a coloanei la torsiuni.
Se recomandă mersul pe bicicletă, precum și plimbările regulate. Se vor efectua
programele de exerciții acasă cel putțin de doua ori pe zi.
Se recomandă o dietă bogată în vitamine și fibre, pe cât posibil cu reducere fumatului.

52
 CAPITOLUL IV

4.1.Plan de îngrijire al pacientului cu sciatică vertebrală

Principalele nevoi ale pacientului sunt:

 De a se mișcași de a avea o bună postură
 De a fi îngrijit
 De a dormi
 Profilaxia recidivelor.
De regulă acesta manifestă probleme de dependență, precum limitarea amplitudinii
cauzată de durere, și reducerea forței, pacientul prezintă dificultăți în deplasare, în autoîngrijire și
în odihnă.
Se va postura pacientul în poziții antalgice, care ameliorează simptomatologia, avem ca
scop relaxarea musculaturii contracturate precum și creșterea forței musculare. Scopul final fiind
reprezentat de redarea integrală a independenței funcționale.
Asigurarea odihnei și a unui somn calitativ.
Pacientul va beneficia de un tratament corespunzător, conform fișei medicale precrise și
se vor efectua prin elemente și mijloace de recuperare pe care le-am menționat anterior. Pacientul
va fi conștient de profilaxia recidivelor și de protejarea coloanei lombare.
Se vor efectua mobilizări pasive ale membrelor inferioare, precum și mobilizări asupra
nervului sciatic. Masajul are un rol foarte important în planul de îngrijire al pacientului deoarece,
este procedura controlată și sigură care ne oferă un feedback imediat.
Pacientul va continua tratamentul în ambulatoriu și partea de exerciții fizice se va relua
zilnic acasă.

4.2.Caz

Date despre pacient:

D.P. în vârstă de 55 ani, sex masculin, de provenienţă din mediu rural, căsătorit.Lucrează
ca mecanic auto. Condiţiile de muncă sunt grele,iar efortul fizic depus este intens. Este

53
consumator ocazional de alcool şi fumează un pachet de ţigări pe zi. Se alimentează
corespunzător.

Motivele internării : pacientul se prezintă la spital pentru dureri mari la nivelul

coloanei lombare, iradiată în membrul inferior drept, acuzând imposibilitatea de a se deplasa și
indică paralizia membrului inferior drept..

Antecedente medicale: ,

- personale patologice: discopatie lombară L1-L3 din 2005, AVC ischemic dreapta, HTA
esenţială st.II din tinereţe, DZ II.

Istoricul bolii : pacientul acuză dureri la nivelul coloanei lombare, survenite în puseuri
sub influenţa muncii prestate şi a condiţiilor de mediu. Afecțiunea lombară a degenerat și s-a
concretizat intr-o compresiune radiculară ce determină impotentță funcțională parțială. Starea
actuală durează de aproape 2 săptămâni, dar pacientul nu a întrerupt serviciul, fapt care i-a
agravat condiția patologică.. A urmat tratament medicamentos la domiciliu, dar durerea nu a
cedat.

Diagnostic: Pentru stabilirea diagnosticului s-au efectuat următoarele investigaţii:

- analize sanguine,

- radiografii,

- RMN.

Coroborând informațiile survenite din analizele medicale, s-a constatat diagnosticul de:

- Discopatie lombară L2-L3

- Artroză intervertebrală L2-L3, L4-L5 cu pensare în dreapta, osteofite marginale

- Lombociatică dreaptă, cu sechele pe traiectul sciati.

- Hernie de disc L2-L3, protuzie discală L4-L5.

Evaluarea pacientului:

Examen fizic general: simptome generale:

54
  durere,
 starea generală alterată,
 impotență funcțională

Greutate: 88 kg,

Talie 179cm.

Stare de conştienţă - este cooperant, conştient, anxios.

Tegumente, mucoase - normale.

Ţesut celular subcutanat - normal fără edeme.

Sistem osteoarticular şi muscular - durere la nivelul coloanei vertebrale lombare, iradiată

în membrele inferioare, cu dificultăţi în mobilizare, mobilitate articulară a coloanei vertebrale
diminuată, contractură musculară paravertebrală lombară. Sensibilitate redusă în sectorul dureros.

Aparat respirator: normal, 18respiraţii/minut.

Aparat cardio-vascular: normal, TA: 140/70 mmHg, AV: 82bătăi/minut, ritm cardiac
regulat. Se află sub tratament pentru controlul TA.

Sistem nervos: răspunsul la stimuli este prezent, reflexe diminuate, Laseque pozitiv în
dreapta.

Sistem urinar: tulburări de micţiune, rinichi normali.

Aparat digestiv: abdomen mobil cu mişcările respiratorii, suplu, nedureros la palpare,

tranzit prezent.

Tratament.

S-a realizat intervenția chirurgicală prin laminetomie decompresivă. Pacientul a stat

imobilizat dupa operație și ulterior si-a inceput activitate prin mers pe distanțe scurte.

Fizioterapia.

Medicul de recuperare i-a recomandat efectuarea unei cure de 10 zile de tratament bazat
pe fizioterapie și kinetoterapie.

Procedurile administrate au fost de:

55
 o TENS 110 Hz, paravertebral lombar
o Ultrasunet, 0.6, 3 min paravertebral
o Laser Terapie, 8J, 6 puncte
o CIF 80 Hz manual, decontracturant, lombar, spectu 0-100.

Kinetoterapia.

Obiectivele stabilite:

 Combaterea dureii
 Scăderea iritației radiculare.
 Ameliorarea mobilității
 Decompresia lombară.

Pentru pacientul în cauză, s-au folosit complexe de exerciții bazate pe întindere musculară. S-a
efectuat stretching-ul pasiv al pătratului lombar de către terapeut.

Programul Williams a fost efectuat în fiecare zi de tratament și a fost asociat cu mijloace și

eerciții de elongație spinală.

S-a folosit masa de elongație pentru a reduce iritația radiculară.

S-au realizat ușoare mobilizări pe membrul inferior drept de întindere a plexului sciatic.

Pacientul s-a declarat mulțumit de tratamentul aplicat, indicând detensionarea regiunii lombare și
sensibilitatea normală la nivelul membrului inferior drept. Acesta își continua eercițiile acasă
zilnic de doua ori pe zi.

56
4.3. Concluzii

Prezența patologiei sciatice în cabinetele de recuperare se remarcă intr-o formă majoră.

Marea majoriatea a problemelor sciatice vertebrale provin din patologii ale coloanei vertebrale,
mai precis hernii discale (mai mult de o treime din populație fiind diagnosicată), protruzii sau
extruzii discale, ce pot ridica probleme destl de mari din punct de vedere simptomatologic.

Patologia sciatică, reprezintă o problemă la nivel mondial, aceasta este prezentă de la 5 la

20 de persoane/1000 de pacienți. Simptomatologia a fost raportată de 10% până la 40% din
populașia globului, iritația radiculară fiind costisitoare și incomodă.

Printre cauzele determinante ale acesteia se pot remarca și fractuile vetebrale ce implică
mecani în mod direct afectarea plexului sciatic.

Factori care pot fi evitați sunt reprezentați de profilaxia coloanei verbtebrale lombare
astfel încât sa putem evita apariția unei eventuale henii de disc.

Factorii de risc care nu pot fi evitați sunt reprezentați de vârstă și de degenerarea efectivă
a organismului uman.

Se realizează o serie complexă de diagnosticare a acestei afecțiuni, plecând de la analizele

sanguine, până la examene imagistice radiografice.

Clinicianul va examina o testare specifică pentru validare acestei afecțiuni,teste precum

Lasegue sau Bragard.

O data stabilită patologia vertebrală sciatică, se demarează procedura necesară

tratamentului.

Tratamentul este variat si prezintă o serie de aspecte clinico-patologice vaste ce iau în

considerare, dieta și perioada de repaus, precum și perioada de activitate fizică efectuată.Se
impune un tratament conservator, reprezentat de repaus, caruia ii va fi asociat un tratament
medicamentos bazat pe antiinflamatorii nesteoridiene.

Fizioterapia joacă un rol important în ameliorarea durerii si aceasta acționează prin

proceduri de electroterapie, si cure balneare.

57
 Aplicabilitatea kinetoterapiei în patologia sciatică intervine favorabil ameliorând calitatea
vieții pacientului. La baza mijloacelor kinetoterapiei stau exercitiul fizic si stretching-ul. Se vor
folosi celebrele programe de recuperare Williams și Mckenzie suprapuse pe fondul unui strething
pasiv/activ.

Consider că asocierea tuturor elementelor și mijloacelor prezentate anterior, pot

demonstra capabilitate și eficaitatea tratamentului fiziokinetoterapeutic în patologia sciatică
vertebrală. Însumarea tehnicilor aplicate în kinetoterapie coroborate pe fondul procedurilor e
eletroterapie indică o îmbunătățire majoră în rândul pacienților cu sciatică vertebrală, ba mai mult
acest tratament este îmbrățișat de pacienți pentru efectele antialgice și relaxante pe carele deține.

În concluzie îmi susțin ipoteza inițială a proiectului de diplomă, privind eficacitatea

tratamentului recuperator în sciatica vertebrală, cu toate mijloacele aferente prezentate anterior.

58
 BIBLIOGRAFIE

1) Baciu Clement - Aparatul locomotor, Editura Medicală, 1981.

2) BuzescuAlexandru, 2001, Anatomiaomului, EdituraAcademieiNaţionale de
EducaţieFizicăşi Sport, Bucureşti
3) C. Arseni, H. Aldea, Th. Obreja, 1985, Hernia de disc lombarainferioara -
Problemeacuale de diagnostic sitratament, EdituraDidacticasiPedagogica, Bucureşti,
4) Câmpeanu Melania, 2008, Kinetoterapiadeficienţelorfizice, EdituraNapoca Star,
Cluj-Napoca,
5) Cezar Ionel - Compendiu de neurologie, Editura Medicală, 1982.
6) Chiru F, Chiru G., Morariu L - Îngrijirea omului bolnav şi a omului sănătos,
Editura Cison, Bucureti 2003
7) Cristian Ispas, 1998, Noţiuni de semiologiemedicală, Editura ART Design, Bucureşti,
8) Diaconu A.: Manual de tehnica a masajului terapeutic, Ed. Medicala, 2008
9) Dinculescu Traian – Balneokinetoterapie, 1963, Editura MEDICALĂ,
10) Domnişoru Leonard - Compendiu de medicină internă, Editura știinţifică,
Bucureşti, 1994
11) Dr. Dogaru Gabriela, 2015, CERCETĂRI LA NIVEL CELULAR PRIVIND
TRATAMENTUL CU UNDE SCURTE PULSATILE, EdituraBalneară, București
12) Dumitru Moţet, 2010, Enciclopedia de Kinetoterapie, EdituraSemne, Bucureşti
13) Edgar Ortega Maldonado, 2014, Treatment of Lumbar Disk Herniation: Back Pain
Relief and Herniated Discs Solutions, Paperback, Editura Edgar Ortega M.,
14) EUGENIA ROŞULESCU, 2009, KINETOTERAPIA ÎN RECUPERAREA
AFECŢIUNILOR REUMATOLOGICE EdituraUniversitaria CRAIOVA
15) Gogulescu N., Gogulescu B.A. - Ortopedie traumatologie vol I, Editura Evrika,
Brăila, 2002
16) Grigore V., 1977, Semiologiemedicală, EdituraDidacticăşipedagocică, Bucureşti,
17) Nica Adriana Sarah, Recuperarea Medicală Editura Universitară „Carol Davila”,
Bucureşti 2004
18) Onac I.Masajul medical, Ed. Medicala Universitara, Cluj Napoca, 2009
19) Popa Daiana, Popa Virgil - Terapia ocupațională pentru bolnavii cu deficiențe fizice,
Editura Universității din Oradea, 1998

59
 20) Sbenghe T: Kinesiologie, Editura Medicala, Bucuresti, 2008

Site-uri web:

1) https://www.scribd.com/doc/73489338/New-Microsoft-Office-Word-Document
2) https://www.webmd.com/back-pain/sciatica-pain-relief-options
3) https://www.researchgate.net/profile/Paris-Iakovidis-2/publication/
352363433_The_effect_of_electrotherapy_on_traumatic_lesions_of_the_sciatic_nerve_A_re
view_of_evidenced-based_physiotherapy_practice/links/60c5e5f2299bf1949f55104f/The-
effect-of-electrotherapy-on-traumatic-lesions-of-the-sciatic-nerve-A-review-of-evidenced-
based-physiotherapy-https://www.researchgate.net/profile/Waqar-Awan-3/publication/
272748555_EFFECTIVENESS_OF_DEEP_FRICTION_MASSAGE_STRETCHING_EXE
RCISES_IN_PIRIFORMIS_SYNDROME/links/5e8b0b5292851c2f52832229/
EFFECTIVENESS-OF-DEEP-FRICTION-MASSAGE-STRETCHING-EXERCISES-IN-
PIRIFORMIS-SYNDROME.pdfpractice.pdf
4) https://www.hindawi.com/journals/ecam/2017/9502718/
5) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5984249/
6) https://www.orthofixar.com/special-test/bragard-test/
7) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1895638/
8) https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/12792-sciatica

60