LICEUL TEORETIC „EMIL RACOVIŢĂ”, GALAŢI

DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ

CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI RECUPERARE
NIVEL 5

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR:
PROFESOR KINETOTERAPEUT
IRINA LAZARIN
ABSOLVENT:
STÂNGĂ MARIA MAGDALENA

GALAŢI
2020
 LICEUL TEORETIC „EMIL RACOVIŢĂ”, GALAŢI
DOMENIUL: SĂNĂTATE ŞI ASISTENŢĂ PEDAGOGICĂ
CALIFICAREA: ASISTENT MEDICAL
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ŞI RECUPERARE
NIVEL 5

ROLUL MASAJULUI ŞI KINETOTERAPIEI

ÎN DISCOPATIA LOMBARĂ

COORDONATOR:
PROFESOR KINETOTERAPEUT
IRINA LAZARIN
ABSOLVENT:
STÂNGĂ MARIA MAGDALENA

GALAŢI
2020
Motto:
“Esența fericirii este sănătatea, iar a sanătății e mișcarea.”
James Thomson
 CUPRINS

MOTIVAŢIA.................................................................................................................................................... 2
CAP. 1. INTRODUCERE................................................................................................................................... 3
1.1. NOȚIUNI GENERALE ..................................................................................................................... 3
1.2. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STUDIULUI ...................................................................................... 7
1.3. IPOTEZELE STUDIULUI ................................................................................................................ 8
1.4. TRATAREA TEMEI ÎN LITERATURĂ DE SPECIALITATE ....................................................... 8
CAP. 2. BAZELE TEORETICE ALE STUDIULUI ................................................................................................ 10
2.1 NOŢIUNI DE ANATOMIE FUNCŢIONALĂ A COLOANEI VERTEBRALE ............................ 11
2.2. ETIOPATOGENIA ȘI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR VERTEBRALE ................... 18
2.3. EVALUAREA CLINICO-FUNCŢIONALĂ .................................................................................. 23
CAP. 3. STUDIU DE CAZ ............................................................................................................................... 49
3.1. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECȚI .................................................................................. 49
3.2. STABILIREA PARAMETRILOR ȘI METODELE UTILIZATE.................................................. 49
3.3. PROCEDURI ALE FIZIOTERAPIE............................................................................................... 52
3.4. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU HERNIE DE DISC LOMBARĂ (HDL) ....... 55
3.5. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU SPONDILOZĂ .............................................. 61
3.6. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU STENOZĂ LOMBARĂ................................ 63
CAP.4. CONCLUZII ....................................................................................................................................... 66
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................................. 67

1
 MOTIVAŢIA
Preocupare de mare interes ştiinţific, clinic şi de sănătate publică, datorită proporţiilor din
ultimii ani şi ale implicaţiilor profunde psihologice, sociale şi medicale, problematica afecţiunilor
coloanei vertebrale, se constituie într-o provocare actuală şi pentru profesioniştii din domeniul
balneofiziokinetoterapie.
Conform statisticilor1 prezentate de Ministerului Sănătății, aproximativ jumătate din populația
României suferă de afecțiuni ale coloanei vertebrale și 6 din 10 adulți acuză dureri de spate mai
mult sau mai puțin severe. Putem afirma că una din problemele de sănătate actuale sunt afecţiunile
degenerative ale coloanei vertebrale.
Prin lucrarea de faţă îmi propun să evidenţiez particularitaţile clinice ale discopatiei lombare,
în special beneficiile tratamentului recuperator în afecţiunile reumatismale degenerative ale
coloanei vertebrale lombare precum şi importanţa activităţîi asistentului balneokinetoterapeut în
îngrijirea acordată pacienţilor cu discopatii lombare.
Este important de menţionat că diagnosticul precoce şi conduită terapeutică adecvată a
discopatiei lombare, incluzând aici atât îngrijirile cât şi tratamentul efectuat, favorizează
recuperarea pacientului şi reintegrarea în activităţile cotidiene diminuand riscurile de handicap
fizic.
Scopul prezentului proiect este un prilej de a pune în practică cunoştinţele dobândite pe
parcursul anilor de studiu prin identificarea problemelor specifice de îngrijire la un pacient
diagnosticat cu discopatie lombară.
Această temă nu este doar o expunere a unor date teoretice, ci este un semnal de alarmă în
rândul populaţiei, ce ar trebui să conştientizeze faptul că discopatia lombară reprezintă o adevărată
dramă în societatea contemporană.
Am încercat să aflu mai multe date despre acest subiect, să descopăr latura medicală a acestei
probleme şi să văd cum eu, în calitate de viitor asistent balneokinetoterapeut pot să-mi pun
amprenta asupra evoluţiei acestei boli.
În acest context asistentul medical trebuie să fie bine pregătit profesional, să dea dovadă de
bune calităţi morale şi fizice pentru că intervenţiile acordate pacienţilor cu discopatie lombară să
fie eficiente într-un timp cât mai scurt.

1
https://www.stiridecluj.ro/social/va-doare-spatele-acum-s-a-realizat-in-premiera-in-romania-operatia-de-
epiduroscopie-minim-invaziva-pacientul-pleaca-in-aceeasi-zi-acasa

2
 CAP. 1. INTRODUCERE
Prin definiție, lombosacralgia este un simptom dureros localizat pentru care nu se poate stabili
întotdeauna o relație directă între importantă pe care o acordă bolnavul acestei suferințe și
modificările anatomo-patologice ale coloanei vertebrale.
Manifestările somatice depind de etiopatogenia bolii, cât și de interpretarea psihologică a
mesajului nociceptiv. Participarea deloc neglijabilă a acestor componente psiho-somatice explică
ameliorările spectaculoase realizate prin mijloace care la prima nu au nimic în comun cu
presupusul substrat etiopatogenic al durerii.
Durerea lombosacrată localizată sau asocita cu un sindrom radicular constituie peste 50% din
cazurile care se prezintă în serviciile de medicină fizică. Aceeași suferință reprezintă în toate țările
o incapacitate temporară de muncă și are costuri sociale foarte mari.
Studiile arată că durerea la nivelul coloanei vertebrale atinge circa 80% dintre adulți, dar doar
20% dintre cazuri ajung să aibă o patologie vertebrală adevărată. Incidența ei crește cu vârstă,
femeile între 40-60 de ani fiind mai des afectate decât bărbațîi.
Acești pacienți nu sunt numai obișnuițîi serviciilor de fizioterapie, ci îi găsim și la
reumatologie, medicină internă, neurologie, neurochirurgie, ortopedie. Această dispersie între
diferitele servicii medicale de specialitate se poate explică pâna la un anumit punct prin diversitatea
factorilor etiopatogenici care participa la declanșarea durerii lombo-sacrate. Pe de altă parte, lipsa
unei educațîi sanitare corecte în acest domeniu.

1.1. NOȚIUNI GENERALE

Discopatia lombară se caracterizează prin durere de spate localizată în regiunea lombară într-
un anumit moment al vieții lor. Studiile actuale subliniază faptul că discopatia vertebrală apare la
persoane din ce în ce mai tinere.
Spondiloză dorso-lombară (dorsolombartroza), reprezintă localizarea procesului degenerativ
sau a unei anomalii de dezvoltare la nivelul coloanei dorsale și lombare, atât în sectorul
discosomatic cât și interapofizar; pot există și la acest nivel manifestări de osteofitoză difuza.
Este localizată frecvent la nivelul articulațiilor diartrodiale, mobile care prezintă cartilajul
articular că element important al articulației cu evoluție spre impotența funcțională articulară în
final.

3
 Spondiloză dorso-lombară face parte din reumatismul cronic degenerativ, bolnavii
afectați de această boală nu se mai vindecă doar se încearcă o stabilizare a stării lor de sănătate.
Artroză interapofizara dorso-lombară poate avea un răsunet clinic important datorită vecinătățîi
unui element anatomic important, rădăcina nervoasă, de aici frecvența nevralgiilor determinate de
artroză interapofizara. Prezența unor simptome supărătoare la un bolnav cu spondiloză poate ține
de o altă leziune concomitentă sau de așa zisă decompensare vertebrală: insuficientă musculaturii
dorso-lombare la care se poate adaugă un grad mai mare sau mai mic de osteoporoză
Cauzele durerii lombare se datorează în general:
 atitudinilor posturale incorecte adoptate timp prelungit;
 mișcări ale corpului și exercițîi efectuate într-un mod incorect;
 tensiunea musculară excesivă derivată din stresul fizic și psihologic;
 scăderea tonusului muscular (abdominal, lombar și dorsal) datorate sedentarismului;
 greutate corporală crescută (obezitatea fiind văzută azi că maladia secolului nostru afectând
un număr din ce în ce mai mare de persoane).
Afectarea discului intervertebral este denumită de unii autori hernie de disc, iar de alțîi
discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinică,
deoarece discul nu suferă doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala, diferită de hernia
de disc, care determina suferințe ale coloanei lombare. Pe de altă parte, coloana lombară trebuie
privită că un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-discal și țesuturile moi adiacente
(mușchi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei suferințe. Probabil din acest
motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain".
Această denumire desemnează durerea lombară inferioară de cauza mecanică, generată de
suferință atât a țesuturilor moi lombare, cât și a structurilor vertebrale (disc, ligamente
intracanaliculare, articulațîi vertebrale posterioare, pediculi vertebrali) afectate printr-un proces
degenerativ. Sub raport clinic, includem: durerea lombosacrată izolată, durerea lombosacrată cu
algii referite pe membrul inferior, cât și durerea lombosacrată cu algie iradiată, radiculară.
La subiecțîi tineri artroză dorso-lombară survine pe o cifoză consecutivă epifizitei vertebrale
(boală Scheuermann), la femeia după menopauza complică cifoză cu hiperlordoza lombară
(sindrom trofostatic), iar la vârstnici se întâlneste cifoză senilă, prin osteoporoză difuza a coloanei.

4
 Importantă acestora este că cel puțîn o dată în viață fiecare dintre noi simțim un disconfort
dorsal. La adult, durerile de spate sunt una dintre principalele probleme ale acestei vârstei, și pot
deveni o sursă de neplăceri continue pentru mulți dintre aceștia.
Tratamentul herniilor de disc lombare trebuie să fie complex dar totuși unitar din punct de
vedere al concepției, în ciuda preferinței de a opta pentru unul dintre mijloacele care ne stau la
îndemână, în raport cu diferitele specialități care au început să aibă pretențîi de independența.
Deși nu toată lumea este de acord, tratamentul fizical-kinetic este cel mai judicios tratament al
lombosacralgiilor atunci când acestea nu sunt contraindicate și nu se află într-un stadiu ce impune
tratamentul neuro-chirurgical.
În această categorie întră următoarele lombosacralgii:
 Discopatiile vertebrale.
 Sindrom lombosciatic.
 Hernia de disc lombară/Hernia de disc lombare operată.
· Pelvispondilitei reumatismale
Corectitudinea conduitei terapeutice depinde, în primul rând, de corectitudinea indicației, iar
accasta se va pune în raport cu vârsta bolnavului, profesiunea acestuia, etiologia afecțiunii,
activitățile sportive pe care le practică, momentul de la producerea accidentului, precum și cu tipul
și gravitatea manifestărilor clinice.
Ţînând cont de aceste indicațîi terapeutice și de particularitățile fiecărui caz în parte se poate
adopta un tratament conservator sau unul chirurgical. Scopul acestui tratament fiind de a menține
funcția trunchiului, a membrului inferior afectat și independența individului.
Evoluția și prognosticul sunt benigne; cu toate acestea simptomele necesită măsuri terapeutice
care să contribuie la ameliorarea stării bolnavului și la preîntâmpinarea complexarii lui sub raport
psihic. Evoluția spondilozei dorso-lombare este lentă, leziunile degenerative ale coloanei
vertebrale accentuându-se cu vârsta.
Prognosticul e în general favorabil.
Una din complicățiile spondilozei dorso-lombare o constituie și sindroamele de compresiune
medulară, care se traduc la nivelul membrului inferior printr-o diminuare a sensibilitățîi profunde
iar la nivelul membrului superior printr-un tablou amiotrofic sau senzitivo-motor.
Evoluția depinde de:
 combaterea factorilor de risc;

5
  controlul posturii ortostatice;
 evitarea eforturilor fizice;
 condițîi meteorologice nefavorabile;
 diagnosticul și tratamentul corect în puseurile de acutizare;
 terapia de întretinere condroprotectoare în perioadele de acalmie;
 profilaxia secundară a recidivelor;
 supraveghere medicală periodică cu respectarea indicațiilor terapeutice conservatoare sau
chirurgicale.
Probleme apar numai în formele cu deficit neuromotor accentuat și incapacitate temporară de
muncă crescută și variază de la caz la caz.
Abordarea pacienților cu ORPEDOJLHFURQLF
este complexă și nu poate fi înca supusă unui
simplu algoritm.
O întelegere clară a anatomiei coloanei, o prezentare pertinentă a anamnezei și examinării,
studii de laborator relevante, decelarea cauzelor durerii dorsolombare și abordarea terapeutică
pentru a îmbunatati îngrijirea pacientului.
Metodele de recuperare, asupra cărora ne-am oprit în această lucrare sunt recuperarea, prin
kinetoterapie și masaj, care pornesc de la considerația că stabilitatea coloanei vertebrale nu se
datorește nici conformației extremităților articulare osoase, nici formațiunilor capsulo-
ligamentare, care reprezintă elemente pasive insuficiente de susținere, ci grupelor musculare
periarticulare. Pe de altă parte, s-a constatat că mobilizarea precoce este superioară că rezultate,
imobilizării prelungite care se soldează cu atrofii musculare.

Fig. 1.1.Cercul vicios al durerii lombare

6
 Masajul că mijloac tehnic depinde de starea clinică a pacientului și de existența unor
contraindicații privind aplicarea unor altor tehnici terapeutice.
Lucrarea de față evidențiază obiectivitatea evoluției favorabile a pacienților cu hernie de disc
lombară prin abordul recuperator complex, și în special prin tehnicile de masaj clasic și
kinetoterapie aplicate diferențiat în funcție de implicațiile etiopatogenice.

1.2. SCOPUL ŞI OBIECTIVELE STUDIULUI

Lucrarea își propune să demonstreze dacă modelul operațional propus contribuie la
îmbunatatirea capacității funcționale și a calității vieții la pacienții cu patologie la nivelul coloanei
lombare plecând de la importantă recuperării și reintegrării sociale a persoanelor cu discopatie
lombară - hernie de disc în diferite faze, operată sau nu.
Kinetoterapia și masajul aplică mijloacele kinetologiei medicale cu scopul recuperării somato-
funcționale, motrice și psihice sau al reeducării funcțiilor secundare, de compensație, în cazul
afecțiunilor parțial reversibile sau ireversibile.
Examinarea clinico-funcțională trebuie să se efectueze atent și precoce la orice pacient, pentru
a surprinde toate modificările existente. Întreaga asistență medicală a acestui tip de patologie a
aparatului locomotor are că scop final independența fizică, în contextul respectării indoloritatii,
stabilității și mobilității, după evaluarea corectă și completă (etiopatogenica, clinică și funcțională)
inițială instituirii programului terapeutic și pe tot parcursul derulării acestuia.
Kinetoterapia deține un rol fundamental în realizarea obiectivelor stabilite în cadrul asistenței
medicale complexe, după examinarea completă a pacientului, și anume:
 menținerea sau promovarea mobilității articulare,
 refacerea forței și rezistenței musculare,
 refacerea coordonării mișcărilor,
 promovarea circulației arterio-venolimtatice,
 redobândirea controlului motor și a funcționalității regiunii afectate.
Obiectivele cercetării sunt:
 să stabilească care sunt exercițiile optime din cadrul programului kinetic aplicat în
conformitate cu starea pacientului (evolutivă, contextul etiopatogenic),
 să stabilească indicațiile și contraindicațiile aplicării programului kinetic în cadrul
asistenței medicale complexe (medicamentoase, fizicale, kinetice) a pacientului,

7
  să stabilească numărul optim al ședințelor de program recuperator,
 să stabilească perioada optimă de aplicare a terapiei în urmă căreia se obține ameliorarea
simptomatologiei clinice la acești pacienți,
 să alcătuiască programul kinetic pe care pacientul va trebui să-l urmeze la domiciliu în
condițiile desfășurării unui regim relativ normal de viață și muncă.

1.3. IPOTEZELE STUDIULUI

Ipotezele cercetării, desprinse din cele precizate anterior, sunt:
 evaluarea completă clinică și funcțională a trunchiului, coloanei vertebrale și membrului
inferior, în contextul aprecierii statusului clinic și funcțional general al pacientului, contribuie la
recuperarea mai eficientă a pacientului,
 precocitatea și corectitudinea asistenței medicale complexe ameliorează semnificativ
procesul de reabilitare,
 alegerea și modul de aplicare a metodelor kinetice sunt adaptate tipului individual
și gravității herniei de disc,
 eeducarea analitică și globală a trunchiului reprezintă aspecte esențiale pentru reeducarea
funcționalității globale,
 demonstrarea eficienței mijloacelor kinetice și a tehnicilor de protecție articulară, asociate
celorlalte metode de recuperare în terapia sindroamelor algice și funcționale din hernia de disc
lombară.
1.4. TRATAREA TEMEI ÎN LITERATURĂ DE SPECIALITATE
Importantă durerilor cervicale și dorsolombare în societatea noastră este subliniată de
următoarele:
 costul social anual al durerii dorsolombare (în Statele Unite este estimat între 20 și 50
miliarde de dolari),
 durerile dorsolombare sunt cea mai frecvența cauza de incapacitate la pacienții sub 45 de
ani,
 într-un studiu, 50% din adulții care muncesc recunosc faptul că au suferit anual un
traumatism la nivelul spatelui și

8
  aproximativ 1% din populația are incapacitate permanentă de muncă din cauza durerilor
dorsolombare.
Există o presiune economică enormă pentru a asigura o îngrijire eficientă și rațională
pacienților cu dureri dorsolombare. Că urmare, guideline-urile de practică clinică (GPC) pentru
pacienții cu dureri dorsolombare se modifică rapid. GPC sunt definite că algoritmi de evaluare sau
tratament bazați pe indicații de investigare sau tratament, într-o succesiune de etape parcurse în
îngrijirea pacientului. GPC pentru durerea dorsolombara acută se bazează pe evaluarea
incompletă, dar reflectă practică medicală curentă.
Abordarea pacienților cu lombalgie cronică (LC) este complexă și nu poate fi înca supusă unui
simplu algoritm.
Aspectele anatomice, etiologice, fiziopatologice, clinico-funcționale, de recuperare terapeutică
a coloanei vertebrale constituie unul dintre capitolele fundamentale în numeroase tratate de
anatomie, fiziopatologie, neurologie, medicină fizică și de recuperare, precum și ale cărților de
kinetologie și kinetoterapie.

9
 CAP. 2. BAZELE TEORETICE ALE STUDIULUI

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului, având o lungime în medie de 60-
63 cm la femeie și 70-73 cm la bărbat, reprezentând 40% din lungimea corpului. Lărgimea sau
diametrul transversal este maxima la nivelul ultimilor vertebre lombare de 7 cm, apoi descreste in
sus cât și în jos.

Fig.2.1. Coloana vertebrală

A-vedere posterioară; B-vedere laterală; C-vedere anterioară

10
 2.1 NOŢIUNI DE ANATOMIE FUNCŢIONALĂ A COLOANEI
VERTEBRALE

Fig.2.2. Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală reprezintă o coloana lungă mediană și posterioară, formată prin

suprapunerea unor piese osoase numite vertebre. Este cel mai important segment al aparatului
locomotor de care sunt legate toate celelalte segmente.
Coloana vertebrală are următoarele regiuni: coloana cervicală are 7 vertebre, coloana
toracala are 12 vertebre, coloana lombară are 5 vertebre, coloana sacrală are 5 vertebre, coloana
coccigiană are 4-5 vertebre.
Coloana vertebrală este segmentul anatomic al aparatului locomotor ce asigura:
· mobilitatea/stabilitatea trunchiului,
· protecția măduvei spinării,
· legătură dintre membre.
Suprafețele articulare dintre corpurile vertebrale sunt mijloace de unire între discurile
intervertebrale și ligamentele vertebrale logitidinale anterior și posterior. Discurile intervertebrale
(fibrocartilaje) au formă unor lentile biconvexe, de înaltime variabilă, reprezentând o pătrime din

11
înaltimea corpului vertebrei; prezintă o porțiune centrală plină cu lichid (nucleu pulpos) și
un inel fibros periferic, la batrâni se reduce prin deshidratare, de aceea cu vârsta se scade în
înaltime.
Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale acționează mai întâi asupra discurilor.
Nucleul tinde să redirecționeze această presiune în toate direcțiile spațiului. Fibrele inelului fibros
sunt astfel puse în tensiune suportând și presiuni orizontale și verticale. Ansamblul funcționează
în condiții etanșe că un amortior fibro-hidraulic.
Simptomatologia apare mai ales în flexie când discul este comprimat și nucleul este împins
posterior comprimând elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putând ajunge la hernie
de disc (hernia nucleului). Urmările sunt: tensionarea cronică sau brutală a ligamentelor vertebrale
logitudinale posterioare având că echivalent clinic lumbago; compresiunea elementelor nervoase
situate în canalul rahidian, în principal a vervului sciatic al cărui rădăcini ies la nivelul lombar
inferior. Pentru a evita apariția acestor modificări patologice trebuie evitată flexia vertebrală în
transportul obiectelor grele; această se va realize prin flexia coapselor și a genunchilor. Este
necesară o mare atenție în flexia vertebrală lombară în cadrul diferitelor tehnici corporale.
Mușchii regiunii posterioare a trunchiului
Regiunea posterioară a trunchiului prezintă numeroși mușchi așezați pe mai multe planuri. Cei
mai profunzi se atașează numai pe vertebre și sunt formăți din fascicule scurte de fibre musculare.
Planul I prezintă cel mai supeficial plan și cuprinde:
Mușchiul latisim (dorsal mare) cel mai lat mușchi al corpului situat în partea postero-
inferioară a trunchiului. Se insera pe față externă a ultimelor 3-6 coaste prin digitatii încrucisate
cu ale oblicului extern, pe procesele spinoase ale ultimelor 5-6 vertebre toracale, ale vertebrelor
lombare, creastă sacrală mediană, creastă iliacă; prin intermediul fasciei toraco-lombare fibrele
converg spre axilă prin trei tipuri de fascicule: superioare orizontale, mijlocii oblice descendente
și inferioare aproape verticale. Inervat de nervul toraco-dorsal din plexul brahial. Acțiune: dacă ia
punct fix pe coloana vertebrală, coboară brațul ridicat-adductie, rotație internă și extensie
ușoară;dacă ia punct fix pe humerus ridică toracele-mușchi inspirator.
Mușchiul trapez se insera pe linia nucala superioară, procesele spinoase C7-T12 ligament
nucal și ligamentul supraspinos toracal. De aici fibrele converg spre centură scapulară astfel:
fasciculul superior descendent se termină pe marginea posterioară a claviculei și acrimion;
fasciculul mijlociu orizontal se termină pe spînă scapulei; fasciculul inferior ascendent se termină

12
pe porțiunea internă a spinei scapulei. Inevatie nervul accesor și ramuri din plexul
cervical. Acțiune: dacă ia punct fix pe coloana cervico-dorsală acțiunea de ansamblu este de
adductie (aduce scapulă spre linia mediană); porțiune descendența ridică umărul; porțiunea
ascendentă îl coboară, ambele au acțiune de rotație; porțiunea orizontală duce scapulă spre linia
mediană; dacă ia punct fix pe scapulă în contracția bilaterală realizează extensia coloanei cervicale
dorsale, în contracție unilaterală porțiunea superioară realizează înclinare laterală de partea
contracției și rotație de partea opusă; fasciculele mijlocii înclina coloana vertebrală de partea lor;
fasciculele inferioare intervin în acțiunea de cățărare.
Planul II muscular cuprinde:
Spleniusul capului se întinde de la procesele spinoase C6-T7 pâna la jumătatea laterală a liniei
nucale superioare și mastoidă. Acțiune: dacă ia punct fix pe coloana dorsală, în contracție
bilaterală realizează extensia capului pe gât (antrenând de asemenea extensia coloanei cervicale),
iar în contracție unilaterală realizează înclinarea laterală și rotația capului și gâtului de partea
contracției.
Spleniusul gâtului se insera pe apofizele spinoase T5-T7 și respectiv pe apofizele transverse
C1-C3.Acțiune: identică cu cea a speniusului capului, fără realizarea mișcărilor capului.
Sunt sinergici cu mușchii sternocleidomastoidian și semispinalul capului de partea opusă și
antagonișți cu mușchiul sternocleidomastoidian și semispinalul capului de aceeași parte. Între cei
doi mușchi se formează triunghiul intersplenic. Sunt inervati de ramuri dorsale ale nervilor
cervicali.
Mușchiul ridicător al scapulei se insera pe procesele transverse C1-C5 respectiv pe unghiul
superior al scapulei. Este inervat de nervul ridicătorului scapulei din plexul cervical; nervul dorsal
al scapulei din plexul brahial. Acțiune: dacă se ia scapulă drept punct fix are acțiune identică cu
cea a spleniusului gâtului (înclina coloana vertebrală de partea lui); dacă ia punct fix pe coloana
cervicală, ridică scapulă (sinergic cu trapezul);imprimă o mișcare de rotație a scapulei în jurul unui
ax ce trece prin unghiul lateral al scapulei, unghi ce ramâne fix. Unghiul superior se ridică, unghiul
inferior se apropie de linia mediană.
Mușchiul dințat posterior și superior se insera pe procesele spinoase C7-T3 și respectiv pe
față externă a primelor 5 coaste. Acțiune: ridică coastele-inspirator; inervat de nervii intercostali
2-5.

13
 Mușchiul dințat posterior și inferior se insera pe procesele spinoase vertebrale T11-L2
respectiv pe ultimele 4 coaste. Acțiune: coboară coastele-expirator; inervat de nervii intercostali
9-12.
Mușchiul romboid se insera pe procesele spinoase ale vertebrelor C7-T4 și respectiv pe
marginea medială a scapulei. Acțiune: dacă ia punct fix pe scapulă tractioneaza lateral coloana
dorsală; dacă ia punct fix pe coloana dorsală-adductor și ridicător al umărului, rotește scapulă în
jurul unui unghi lateral (rotație internă, sinergic cu mușchiul ridicător al scapulei); inervat de
nervul mușchiului romboid din plexul cervical și nervul din plexul brahial.
Planul III este reprezentat de mușchiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale) ce
ocupă șanțurile costovertebrale. Mușchii componenți sunt așezați pe straturi. Cei mai profunzi sunt
scurți, iar cei superficiali sunt lungi. Aceșți mușchi se contopesc inferior într-o masă comună ce se
atașează printr-o aponevroză de procesele spinoase ale ultimelor vertebre lombare, creastă sacrală
mediană,creastă iliacă, față posterioară a sacrului. Din această masă comună se desprind mai multe
coloane musculare.
Mușchii spatelui formează pătură musculară profundă a regiunii posterioare a trunchiului. Ei
au un braț scurt de pârghie deci o putere scăzută de a efectua o extensie a coloanei vertebrale,
plecând din poziția orizontală, dar au o mare precizie de acțiune.
În ortostatism aceștia mențîn verticalitatea coloanei vertebrale reechilibrând în fiecare
moment micile variații de poziție ale vertebrelor. Ei lucrează aproape în permanentă în ortostatism,
această fiind posibil deoarece au fiziologia mușchilor tonici capabili de a lucra un timp îndelungat
fără a obosii.
Mușchiul lung dorsal unește bazinul cu față posterioară a coastelor și cu procesele transverse
ale vertebrelor. Porțiunea să cefalică se numește micul complex, având inserție pe apofizele
transverse T3, C4 și se termină pe apofiză mastoidă. Porțiunea să cervicală (mușchiul transversar
al gâtului) se insera pe apofizele transverse ale vertebrelor dorsale superioare ți pe cele ale
vertebrelor cervicale inferioare. Porțiunea să toracala prezintă două feluri de fascicule: costale ce
se insera pe procesele costiforme ale vertebrelor lombare și coaste și transversale ce se insera pe
procele accesorii în regiunea lombară, respectiv pe procesele transverse în regiunea toracala.
Mușchiul sacrolombar este un mușchi care se desprinde din masă comună, încruciseaza toate
coastele succesiv pâna ajunge în regiunea cervicală. Un prim fascicul se termină pe ultimele 6
coaste; de aici ia naștere al doilea fascicul care se termină pe primele 6 coaste, în continuare luând

14
naștere un al treilea fascicul care se termină pe apofizele transverse ale ultimelor 4 vertebre
cervicale. Aceșți mușchi au în principal o acțiune de extensie care o completează pe cea realizată
de planurile profunde. Dacă se contracta pe o singură parte, are acțiune de înclinare laterală, mai
ales mușchiul iliocostal. Au deasemenea și o acțiune de rotație. Mușchiul transvers al gâtului are
o acțiune de înclinare a gâtului. În contracție bilaterală realizează extensia coloanei cervicale și
redreseaza de asemenea gâtul pe trunchi.
Mușchiul spinal cu localizarea cea mai medială prezintă trei porțiuni: toracala, cervicală,
cefalică. Mușchiul marele complex, care se insera pe apofizele spinoase C7 T1 și respectiv pe
apofizele transverse C4 T4 pâna la baza occipitalului. El face parte din planul IV (mușchiul
semispinal al capului) dar fuzionează cu porțiunea cefalică a mușchiului spinal. Acțiune: în
contracția bilaterală, luând că punct fix coloana cervicală, realizează extensia capului pe gât; având
că punct fix capul prin fibrele transversare redreseaza lordoză cervicală. În contracție unilaterală
având că punct fix coloana cervicală, el adaugă la acțiunea de extensie o mică acțiune de înclinare
laterală și de rotație de partea contracției. Porțiunea toracala a mușchiului spinal este responsabilă
de extensia regiunii dorsale. Ea se întinde de la apofizele spinale T1-T10 pâna la T11-L2.
Planul IV este reprezentat de mușchiul transversospinal subîmpartit în trei grupuri:
semispinal, multifizi și mușchii rotatori.
Mușchii rotatori sunt cei mai profunzi; ei leagă rădăcina proceselor transverse cu rădăcina
proceselor spinoase sau cu lamelele arcurilor vertebrale imediat supraiacente: rotatorii scurți, sau
sar o vertebră, rotatorii lungi. Acțiunea lor contribuie în deosebi la echilibrarea corpului în
ortostatism. În regiunea cefalocervicala acoperă rotatorii capului.
Mușchiul semispinal ocupă planul cel mai superficial. Are fascicule ce sar peste patru
vertebre între punctul de origine și cel de insrtie. Dispoziția mușchilor transversospinali de fiecare
parte a proceselor spinoase formează un dispozitiv asemănător cu frânghiile unui catarg pe față
posterioară a coloanei ce acționează global asupra coloanei vertebrale cu fixarea ei în extensie.
Fibrele musculare sunt oblice de jos în sus; dacă se contracta bilateral în același timp determina
extensia vertebrală; de la interior spre exterior determina înclinarea laterală; din anterior spre
posterior determina rotația vertebrală de partea opusă contracției.
Această activitate predomină acolo unde coloana vertebrală prezintă punctul cel mai
convex posterior și se completează cu acțiunea altor mușchi care sunt plasați acolo unde coloana

15
vertebrală prezintă punctele cele mai convexe anterior: mușchiul lung al gâtului, pentru
etajul cervical și psoasul pentru etajul lombar.
Planul muscular cel mai profund este planul V și cuprinde:
Mușchii intertransversari leagă o apofiză transversara a unei vertebre de următoarea apofiză;
sunt situați posterior de ligamentele intertransversale și mai dezvoltați în regiunea cervicală și
lombară. Inervație aceșți mușchi sunt inervati de ramurile ventrale. Acțiune: înclinare laterală a
coloanei vertebrale.
Mușchii interspinosi leagă o apofiză spinoasă de următoarea, de fiecare parte a ligamentului
interspinos.Acțiune: extensia vertebrală.
Mușchii rotatori ai capului:
- mușchiul micul drept posterior al capului se insera pe tuberculul posterior al atlasului și sub
linia nucala inferioară;
- mușchiul marele drept posterior al capului, se insera pe procesul spinos al axisului și respectiv
sub linia nucala inferioară, lateral de micul drept posterior;
- mușchiul oblic inferior al capului se insera pe apofiză transversa a atlasului și pe părțile
laterale ale procesului spinos al axisului;
- mușchiul oblic superior al capului se insera pe vârful procesului transvers al atlasului și sub
linia nucala inferioară.
Acțiunea oblicului superior: extensia, înclinarea laterală, rotația capului de partea
contracției.
Acțiunea primilor trei mușchii: dacă se contracta simultan și bilateral determina extensia
capului pe atlas și axis; dacă se contracta simultan și unilateral determina înclinarea laterală a
capului de partea respectivă (mai ales micul oblic). Au și acțiune de rotație, micul și marele drept
determinând rotația capului de partea contracției, iar micul oblic determinând rotația capului de
partea opusă a contracției. Aceșți mușchi acționează la cel mai profund nivel al capului și gâtului.
Împreuna cu mușchii din regiunea anterioară profundă a gâtului (prevertebrali), reglează
permanent poziția capului pe gât. Toți sunt inervati de ramură dorsală a primului nerv cervical-
nervul suboccipital.

16
 Fig.2.3. Musculatura posterioară a spatelui

Musculatura abdominală
Cel de-al doilea sistem muscular al trunchiului este musculatura abdominală, cu rol în postura
și mișcarea lui, că și în respirație. Musculatura abdominală este alcătuită din drepții abdominali,
mușchii oblici și transvers.
În decubit dorsal musculatura este relaxată, doar la persoanele nevrotice se înregistreaza o slabă
activitate. Ridicarea capului (considerată că o mișcare de tonifiere a musculaturii abdominale)
determina activitate numai în drepții abdominali, oblicii sunt relaxați sau cel mult înregistreaza o

17
slabă activitate. În schimb ridicarea ambelor membre inferioare activează puternic și drepți, și
oblicii, pe când ridicarea unui membru activează predominant respectivă parte a peretelui
abdominal.
În ortostatism musculatura abdominală este relaxată, cu excepția părții inferioare a oblicului
intern, care ramâne "un paznic" permanent al zonei inghinale.
În timpul efortului, în poziție dreapta sau aplecat, cu respirația oprită, în timpul tusei sau al
expiratiei forțate, se contracta doar oblicii, nu și drepții.
Musculatura abdominală are un rol important în determinarea presiunii pozitive
intraabdominale - important element ajutător al coloanei în stabilizarea trunchiului.

Fig.2.4. Musculatura abdominală

2.2. ETIOPATOGENIA ȘI TABLOUL CLINIC AL DISCOPATIILOR

VERTEBRALE
SPONDILOZA - DISCOPATIA VERTEBRALĂ
Spondiloza sau spondilartroza este frecventă; procesul degeneraiv poate interesa
atât articulatiile disco-vertebrale (când apare durere la flexia anterioara a coloanei) cât si
cele interapofizare(caracterizată de exacerbarea durerii la extensie). Sediile de electie ale
spondilozei sunt zonele cu cea mai mare mobilitate: C5, T8, L3-5.

18
 Modificările clinice sunt determinarea apariției unor leziuni la nivelul discului intervertebral,
cu hernierea cel mai frecvent laterală a nucleului pulpos, alunecării corpilor vertebrali (listezis),
apariției osteofitelor anterioare sau posterioare, care comprimă cel mai adesea rădăcinile nervoase
și îngusteaza găurile de conjugare, spasmului musculaturii vecine, destinderii ligamentelor
paravertebrale.
Simptomele clinice apararute sunt dominate de durere care poate fi localizată în zona afectată
sau poate iradia de-a lungul rădăcinilor interesate. Uneori se poate acompania de manifestări
neurologice: alterarea reflexelor osteotendinoase, tulburări motorii sau de sensibilitate în zonele
corespunzătoare.
· Discopatia/spondiloză cervicală: afectează articulațiile disco-vertebrale (mai ales la
nivelul C5-C6), interapofizare (mai ales la C2-C3 și C3 -C4).
La semnele generale de artroză se pot adaugă și unele particulare:
- manifestări neurologice sau sindromul Barre-Lieou determinate de compresia directă asupra
arterelor vertebrale sau iritarii filetelor nervoase periarteriale de către osteofitele posterioare:
cefalee occipitala, amețeli, vertij, tulburări vizuale (diplopie, scotoame), nistagmus.
! Simptomele menționate pot fi accentuate de mișcările de rotație ale capului.
· Discopatia/spondiloză dorsală poate fi primitivă sau secundară unor tulburări de
statică, bolii Scheuermann.
Boală Scheuermann sau epifizita vertebrală este o suferință care apare la adolescenți, mai ales
la băieți. Apare că urmare a unui conflict de creștere discovertebral, ce are drept consecință
hernierea nucleului pulpos al discului vertebral în porțiunea spongioasă a corpurilor vertebrale.
Clinic apar dureri vertebrale, iar în timp pot apare cifoza și modificările degenerative.
· Discopatia/spondiloză lombară este foarte frecvența. și în acest caz, durerea vertebrală
este principalul simptom al bolii. Ea poate fi localizată (lumbago) sau poate iradia pe traiectul
diferitelor rădăcini nervoase interesate (lombosciatică). În funcție de teritoriul de iradiere, de
afectarea reflexelor osteotendinoase (rotulian și achilean), de grupele musculare interesate se poate
aprecia rădăcina asupra căreia se exercită compresia.
Dacă se produce hernierea mediană a discului intervertebral la nivelul coloanei lombare, poate
apare așa numitul sindrom "de coadă de cal", caracterizat prin afectarea sensibilității în zona
perineala, tulburări sfincteriene și de dinamică sexuală.

19
 Hiperostoză idiopatică vertebrală difuza, spondiloză hiperostozanta sau boală
Forestier Rotes-Querrol este o suferință asupra căreia au existat mult timp controverse: unii o
încadrau în spondilartropatiile seronegative, în timp ce alți o considerau o artropatie degenerativă.
Spre această din urmă varianta înclina astăzi cele mai multe observații.
Boală apare la vârstnici și este de 2 ori mai frecvența la bărbați. Se asociază deseori cu diabetul
zaharat, guță, obezitatea și alte afecțiuni metabolice. S-a pus și problema unui exces de retinol în
geneza bolii. Simptomele clinice sunt discrete.
HERNIILE DE DISC LOMBARE
Afectarea discului intervertebral este denumită de unii autori hernie de disc, iar de alții
discopatie. Ultimul termen, cu înteles mai larg, pare mai apropiat de realitatea anatomo-clinică,
deoarece discul nu suferă doar prin herniere, existînd o întreaga patologie discala, diferită de hernia
de disc, care determina suferințe ale coloanei lombare. Pe de altă parte, coloana lombară trebuie
privită că un tot unitar, care cuprinde pe lînga segmentul vertebro-discal și țesuturile moi adiacente
(mușchi, ligamente, fascii), care se pot constitui adesea în sediul unei suferințe. Probabil din acest
motiv, ultimele monografii vorbesc despre ceea ce autorii anglo-saxoni denumesc "low back pain".
Suferințele coloanei lombare sunt reprezentate de un grup de afecțiuni cu caracteristici clinice
care i-au permis lui De Seze cu mai mulți ani în urmă să alcătuiască o clasificare pe faze și stadii
a așa-numitei hernii de disc lombare, clasificare care este și astăzi de un mare interes practic și pe
care o prezentăm în continuare.

Fig.2.4. Hernia de disc

Faza I
Este faza de instabilitate discala cu ușoară laxitate a nucleului pulpos în inelul fibros,
determinînd dureri lombare cronice intermitențe, de tip postural. De cele mai multe ori, la încetarea

20
efortului și la repaus, aceste dureri dispar, pentru a reapare în condiții variate de solicitare a
segmentului lombar.
Faza a ÎI-a
Este faza de leziune a discului, cu ruperea inelului fibros și cu protruzia postero-centrală a
nucleului pulpos, determinînd un lumbago acut sau supraacut de tip discogen, a cărui manifestare
clinică se prezintă astfel:
Subiectiv
 debut brusc
 dureri lombosacrate uni- sau bilaterale
 durerile au caracter mecanic
 durerea nu coboară pe membrele inferioare, sau dacă o face, nu trece de genunchi.
Obiectiv
 deformare lombară cu diminuarea lordozei lombare fiziologice
 adesea fără scolioză
 limitarea dureroasă a flexiei trunchiului (indice Schöber mic)
 semnul Lassegue pozitiv bilateral.
Faza a III-a
Se mai numește și faza radiculară și apare prin protruzia postero-laterală a discului herniat,
care va intercepta în calea să o rădăcina nervoasă. Din acest motiv simptomatologia va apare
unilateral. Această faza are trei stadii:
Stadiul 1 - iritativ
Discul herniat ajunge la rădăcina, fără a o comprimă sau leza în vreun fel, pe care doar o atinge.
De aceea în acest stadiu bolnavii acuză durere pe traiectul rădăcinii, dar fără să apară semne
neurologice.
Subiectiv
 durere lombo-sacrată unilaterală,
 iradiere în membrul inferior de-a lungul unui dermatom (L5, S1, L4, L3, L2),
 caracter mecanic al durerii, care de obicei este calmată de repaus.
Obiectiv
 sindrom vertebral static cu:
- scolioză lombară,

21
 - diminuarea lordozei lombare,
- contractură musculară paralombara.
 sindrom vertebral dinamic cu:
- indice degete-sol înalt,
- indice Schöber mic,
- semnul Lassčgue pozitiv de partea afectată.
Stadiul 2 - compresiv
Materialul herniat ajunge la rădăcina nervoasă, pe care o comprimă. Acum se adaugă la
simptomatologie paresteziile pe traiectul durerii. La examenul obiectiv vor apare hipoesteziile pe
traiectul unei rădăcini, diminuările sau disparitiile unor reflexe osteotendinoase: reflexul rotulian
în afectarea rădăcinii L4 și reflexul achilian în afectarea rădăcinii S1.
Stadiul 3 - de întrerupere
În acest stadiu se manifestă, pe lînga semnele și simptomele prezente în stadiul 1 și 2, și
semnele rezultate din sectionarea unor axoni din rădăcina, sau a întregii rădăcini prin conflictul cu
discul herniat. Pareză, respectiv paralizia care se instalează, se obiectivează prin prezența
deficitului motor în neuromiotomul respectiv. Vom constată astfel că bolnavul nu poate stă pe
vîrfuri în paralizia rădăcinii S1, sau că nu poate stă pe calcîie în paralizia rădăcinii L5.
Faza a IV-a
Este faza modificărilor de tip degenerativ, cu apariția discartrozei și a artrozei interapofizare,
după vîrsta de 40 de ani. Odată cu vârsta, nucleul pulpos se deshidratează și devine friabil. În
același timp, inelul fibros suferă și el modificări importante în urmă repetatelor solicitări mecanice
la care a fost supus. Acestei faze i se potrivește termenul generic de discopatie lombară.
În această faza vom putea întîlni următoarele aspecte clinice:
 fără acuze subiective; 60-70% din subiecți sînt purtători ai unei discopatii lombare de faza
IV asimptomatice;
 sciatica prin prinderea rădăcinii în procesul degenerativ de la nivelul foramenului. Este
așa-numită "sciatica a vîrsticului", cu semnul Lassčgue negativ;
 lumbago acut după 40 de ani, lumbago de tip musculo-ligamentar, cu pseudo-sciatica
(durere difuza în membrul inferior, fără caracter dermatomal). Simptomatologia apare de obicei
brusc, după un efort fizic cu ridicare de greutăți, fiind însotita de limitarea mobilității coloanei
lombare în special pe înclinatiile laterale, care sînt intens dureroase;

22
  lombalgie cronică, cu noduli de miogeloza și puncte trigger paralombare și parasacrate, a
căror activare are un net caracter psihoemotional și meteorotrop;
 stenoza de canal vertebral, mult mai puțin diagnosticată, se poate manifestă polimorf, de
la simplă lombalgie cu scialalgie pîna la sindromul de coadă de cal.

2.3. EVALUAREA CLINICO-FUNCŢIONALĂ

Anamneză:
La anamneză este foarte important să se obțînă informații despre durere:
 sediul (difuza - localizată);
 intensitatea;
 momentul apariției;
 durata;
 elemente declanșatoare sau de accentuare;
 iradiere în regiunile limitrofe sau la distanță;
 aspecte caracteristice cauzei (miogena, osoasă, articulară, neurogenă, vasculară, viscerală,
psihogenă);
 dismorfisme regionale (asimetrii toracice, ale umerilor, bazinului, tulburări de statică
vertebrală);
 impotența funcțională (locală/ la distanță).
Inspecția și palparea rahisului:
 regional;
 în totalitate: în ortostatism, șezând, în clinostatism.
Evaluarea aliniamentului și posturii:
Aprecierea liniei gravitației -firul cu plumb
 în plan frontal (înclinarile laterale);
 în plan sagital (deviațiile antero - posterioare)
Aprecierea aliniamentului în plan orizontal (centură scapulară + pelvină)
Evaluarea alinierii segmentelor : anterior, profil posterior.
Examinarea se face cu subiectul în ortostatism cu notarea reperelor anatomice.
Pentru GHYLD0LLOHODWHUDOH
: firul cu plumb (corespunzând axei de simetrie a corpului) fixat
la nivelul protuberanței occipitale, trece prin următoarele repere:

23
  apofiza spinoasă a proeminentei (C7);
 de-a lungul apofizelor spinoase ale coloanei dorso – lombare;
 pliul interfesier;
 între condilii femurali interni;
 între maleolele interne;
 spațiul dintre calcâie
Pentru deviațiile antero-posterioare: firul cu plumb se fixează la nivelul tragusului și trece
prin urmatoarelerepere:
 anterior de umăr;
 lateral de marele trohanter;
 lateral de maleola tibială.
 Palparea regiunii rahidiene:
Modificările cutanate (pliu cutanat dureros-manevră de rulare-pensare)
Se palpează:
 punctele dureroase/ puncte trigger: paravertebrale, apofizare, interspinoase, interscapulare,
puncte tender, punctele Arnold, punctele Valleyx (paravertebral, unghiul sacro-vertebral, fesier,
pe membrul inferior);
 reperele osoase (apofize spinoase, transverse; spinele și unghiurile omoplatilor, fosetele
sacrate):
 relieful și tonusul musculaturii paravertebrale, contracturi sau retracturi musculare
Evaluarea mobilității rahisului:
Se realizează prin:
 testing articular analitic;
 teste globale (pasiv/activ).
 Urmărește mobilitatea în toate cele trei planuri de mișcare
 Relația dintre două vertebre este asigurată prin:
 articulația disco-vertebrală;
 articulațiile apofizare posterioare.
Testing articular:
Articulația disco-vertebrală permite următoarele mișcări:
 rotație în jurul unui ax vertical;

24
 flexie - extensie, în jurul unui ax transversal;
 înclinații laterale - în jurul unui ax sagital;
 mișcări de alunecare pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;
 mișcări de apropiere și îndepartare între 2 vertebre ale coloanei vertebrale.
Bilantul articular dorso-lombar:
Valori normale:
 extensia: 20-30 grade
 flexia: 80-90 grade (50° din coloana dorsala si 40° din coloana lombară)
 rotația: 30-45 grade
 înclinatiile laterale: 20-35 grade
Indici de mobilitate:
 Schober (flexie, > 5 cm);
 Ott (flexie, > 5 cm);
 degete-sol (flexie, 0 cm)
 Schober inversat (distanța să scadă în extensie sub 3 cm);
 degete-genunchi (înclinatii laterale).
BILANTUL MUSCULAR DORSO-LOMBAR
Evaluarea neurologică:
Elemente urmărite:
 sensibilitatea exteroceptivă în teritoriul dermatomal;
 ROT;
 proba Laseque (HDL);
 proba Romberg (dg.diferential în ICVB), etc.
2.4. OBIECTIVELE sI METODELE RECUPERARII HERNIILOR DE DISC
Obiectivele tratamentului de recuperare în herniile de disc:
 Combaterea durerii;
 Corectarea dezechilibrelor musculare între agonisti si antagonisti;
 Restabilirea controlului adecvat al miscarii;
 Profilaxia recidivelor.
Mijloace de tratament

25
  Tratament igieno-postural
Repaosul absolut se recomandă în suferintele acute, fiind suficiente de obicei 2-4 zile.
În formele comune se recomandă repaos relativ, pe pat tare, în așa-numitele posturi
delordozante: decubit dorsal sau lateral cu membrele inferioare flectate.
Alimentația va cuprinde toate principiile alimentare, recomandându-se regim hipocaloric la
bolnavii cu plus ponderal.
În cazul folosirii medicației antiinflamatorii, se indică regim hiposodat.
 Tratament medicamentos
 Tratament fizical
1. Electroterapia
În herniile de disc lombare, electroterapia are doar efect adjuvant, fără a putea înlocui
celelalte forme de tratament.
Principalele efecte favorabile ale diferitelor forme de curenți electrici în discopatiile lombare
sînt: antialgic, antiinflamator, hiperemiant, decontracturant.
Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub formă galvanizarilor simple
longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaCl2 cu polul pozitiv paralombar și polul negativ pe
laba piciorului. În formele cu tulburări de sensibilitate există risc de arsura locală.
Curenții diadinamici (CDD) au efecte spectaculoase în lumbago nediscogen, dar efectul lor
în formele discogene este moderat.
Ultrasunetul se folosește în formele subacute sau cronice recidivante, cu suferințe musculo-
tendinoase, miofasciale sau cu manifestări vasculo-vegetative.
Curentul Träbert, aplicat cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect antialgic
comparabil cu al curenților diadinamici.
Media frecvența sub formă curenților interferențiali este mai puțîn eficientă în acut. Are un
bun efect decontracturant.
2. Masajul
· În formele subacute se poate efectua masaj sedativ sacro-fesier și de-a lungul membrului
inferior.
· În formele hiperalgice se evita folosirea tehnicilor de masaj.
· În formele cu hipotrofii și tulburări vasculo-vegetative este rezervat masajul trofic.
Masajul - anatomofiziologie, efecte, manevre

26
 Masajul reunește o serie de manevre manuale și/sau instrumentale (mecanice, electrice,
acvatice, bule de gaze, jet de aer cald, etc.) aplicate la om în scop igienic, profilactic sau terapeutic
și recuperator, de către o persoană mai mult sau mai puțîn calificată (de regulă, masorul); în timp
ce automasajul reprezintă aplicarea acestor proceduri de către o persoană asupra propriului corp
(de exemplu: efleuraj, fricțiuni, tapotament, rulat-cernut, scuturari, masaj sub apă, vibromasaj,
masaj manual reflex, etc.), bineînteles cu limitele respective (accesibilitatea automasajului se
circumscrie, de regulă, la membre).
EFECTELE MASAJULUI
Efectele circulatorii se evidențiază la nivelurile capilar, venos și limfatic.
De exemplu, manevrele de efleuraj sprijină, stimulează circulația venoasă de întoarcere, cea
superficială, usurând astfel muncă inimii. Asociind la această manevră blânda unele manevre mai
puternice, cum sunt presiunile, se acționează și asupra circulației venoase de întoarcere profundă,
cu efect folosit în patologia venoasă.
În ceea ce privește circulația limfatică, anumite proceduri (ex. - efleurajul mai energic,
alunecări profunde pe membre, fricțiunile) activează circulația limfei în sens centripet, combatând
astfel stază limfatică.
De reținut că anumite proceduri de masaj (efleuraj, fricțiuni, etc.) induc, local, o secreție
histamină și acetilcolină care vor produce o vasodilatatie periferică, locală (hiperemia pielii), ceea
ce exprimă o activare circulatorie cu consecințe metabolice la care intervin și alte mecanisme
(nervoase, hormonale, etc.).
Efectele musculare rezultate că urmare a aplicării anumitor manevre de masaj (framântatul,
tapotamentul, etc.) pe cale mecanică (directă) și reflexă (indirectă) și care activează circulația din
mușchi, stimulează creșterea agenților nutritivi și în același timp favorizează eliminarea unor
cataboliti nocivi, în special la sportivi (acid lactic, peroxizi lipidici, etc.); de asemenea, se
stimulează elasticitatea și forță de contracție a fibrelor musculare. Manevrele ușoare (efleurajul)
au efecte liniștitoare, decontractante asupra mușchilor, mai ales când masajul folosește unele
unguente relaxante (crema relaxantă Decontractil, etc.)
Efectele metabolice sunt urmarea unor proceduri stimulative (baterea sau tapotamentul,
vibrațiile energice, etc.) care activează metabolismul astfel: mobilizează grăsimile din stratul
celular subcutanat, contribuind la arderea acestora și scăderea țesutului subcutanat în exces.

27
 Prin activarea circulației locale se induce un aport crescut de oxigen, fosfați, glucoză,
trigliceride, acizi grași liberi și alți nutrienți, în special la nivel muscular, contribuind astfel la
creșterea eficienței mecanice, mai ales la nivel muscular.
Tot prin efecte metabolice și într-o mai mică măsură prin stimularea secretiei sudorale (că
urmare a deschiderii porilor glandelor sudoripare), masajul favorizează eliminarea unor cataboliti
de uzură, nocivi pentru organism (acid lactic, uree, creatinină, acid uric, peroxizi lipidici, etc.).
Efecte reflexe. Multă vreme s-a acordat atenție efectelor mecanice ale masajului și mult mai
târziu a fost pusă în evidență acțiunea reflexă a masajului, a unor proceduri (ex. efleurajul,
vibrațiile fine) care excită receptorii pielii și în acest fel informează anumiți centri nervoși, care la
rândul lor declanșează reacții de răspuns la nivelul unor organe și țesuturi.
Pentru realizarea acestui efect, manevră de masaj (netezirea) se execută blând un timp mai
îndelungat, ceea ce va provoca o liniștire a sistemului nervos central și o relaxare a musculaturii
scheletice, pe cai reflexe (aferente-eferente).
Asocierea acestor proceduri de masaj cu gheață (masaj cu gheață) diminuează senzațiile
dureroase posttraumatice, prin vosoconstrictia periferică pe că o induce, și diminuarea temperaturii
locale, ceea ce provoacă o veritabilă anestezie locală.
Tot prin mecanisme reflexe masajul influențează favorabil și sfera endocrinometabolica,
efectele depinzând de manevrele folosite, de ritmul și intensitatea lor, dar și de reactivitatea
individuală.
Se întelege că prin aceste efecte, că și prin efectul mecanic direct, masajul contribuie efectiv la
menținerea calității epidermului.
Dacă ne referim la diverse alte forme de masaj, cum ar fi cel reflex (masajul periostal sau pe
anumite zone cutanate refelxogene), mecanic (vibromasajul), electric (electromasajul),
hidromasajul (masajul cu jet de apă, masajul subacvatic), vom adaugă acestor efecte ale
manevrelor propriu-zise de masaj, efectele apei calde, ale curentului electric sau efectele mecanice
ale diverselor aparte (în special vibromasatoare).
Fără a diminua eficientă masajului instrumental, masajul manual ramâne superior, el creând
ambianța organică și psihică dintre cel masat și măsor, ceea ce duce la o creștere a eficienței
(probabil și prin mecanisme de tip placebo).

28
 De aceea considerăm necesar că fiecare sportiv să aibă cunoștințe de masaj, să poată efectua,
la nevoie, un masaj colegului (în special în cadrul competițiilor sportive) și bineînteles să se poată
automasa.
Manevrele fundamentale de masaj manual
ehnică aplicării masajului are la baza o serie de manevre fundamentale sau principale, care nu
pot lipsi în efectuarea acestei terapii.
Manevrele fundamentale exercită influențe diferite la nivelul tegumentelor, sistemelor
muscular, osteoarticular, circulator și nervos, ceea ce oferă posibilitatea aplicării diferitelor
procedee de masaj în funcție de obiectivele terapeutice urmărite.
Manevrele fundamentale include:
1. efleurajul (netezirea);
2. fricțiunea;
3. framântatul;
4. tapotamentul;
5. vibrațiile.
1. Efleurajul
Efleurajul sau netezirea este o manevră de introducere, cu care începe orice ședința de masaj,
dar poate fi alternată cu alte manevre fundamentale de masaj folosite, și constituie manevră de
încheiere în majoritatea situațiilor.
Constă în alunecarea ușoară a mâinilor masorului pe suprafață corpului, realizându-se o
netezire a tegumentelor, și care se execută, întotdeauna, în sens centripet, adică de la extremitatea
distala către extremitatea proximala a segmentului care este masat.
Tehnică aplicării netezirilor prezintă mai multe modalități:
 cu față palmara a mâinilor, cu degetele întinse, apropiate sau depărtate, atunci când se
masează zone mai întinse și plane, utilizându-se ambele mâini;
 cu față dorsală a mâinilor, degetele fiind flexate și depărtate, reprezentând tehnică denumită
masaj în pieptene, pentru zonele păroase;
 cu față palmara a degetului mare;
 cu față palmara a vârfurilor a două sau trei degete, atunci când se masează suprafețe mici;
 prin cuprinderea între degetul mare și celelalte degete, când se masează pe zone mai mici
și rotunde.

29
 Efleurajul se poate efectua cu ambele mâini deodată sau folosindu-se alternativ, una după altă.
Netezirea se face în mod obișnuit în linie dreapta, în axa longitudinală a membrelor, de-a lungul
grupelor de mușchi în funcție de structura anatomică a regiunii. De obicei se efectuează segmentar,
pe zone anatomice delimitate (ex. antebraț, braț, gamba, coapsă), dar poate fi executată și pe toată
lungimea membrelor superioare sau inferioare, când timpul nu ne permite să o aplicăm.
Sensul direcției efleurajului depinde de topografia circulației venoase și limfatice sau grupelor
musculare din zona masată.
La membre, sensul netezirilor, așa cum s-a mai spus, se face de la extremitate în sus, la nivelul
trunchiului se urmărește sensul de întoarcere a circulației venoase către inima, la ceafă și gât sensul
manevrei este de la cap spre umăr și omoplați.
Netezirea este considerată că o manevră specifică pentru suprafață corpului, actionând în
special asupra pielii, țesuturilor conjunctive subcutanate, nervilor periferici și vaselor venoase și
limfatice.
Ea are o acțiune calmanta, micsorând fenomenele dureroase, de contractură musculară, de
tensiune psihică, efecte deosebite pentru persoanele nervoase, emotive, realizând, totodată, și
condițiile de adaptare mai bună la alte manevre fundamentale mai puternice.
Un alt efect important al efleurajului este îmbunatatirea circulației de întoarcere venoasă și
limfatică, ce rezultă din acțiunea mecanică a procedurii, care facilitează hemodinamica, dar și
acțiunea reflexă ce produce vasodilatație activă prin mecanisme vasomotorii nervoase și umorale.
Se îmbunatatesc condițiile trofice ale pielii, prin activarea schimburilor metabolice, se favorizează
îndepartarea lichidelor din spațiile intracelulare, efecte foarte utile în tratamentul edemelor
reziduale după traumatismele aparatului locomotor.
Hiperemia activă, după netezire, îmbunatateste aportul de oxigen, glucoză și fosfați
macroergici și în același timp favorizează eliminarea catabolitilor din musculatura, de la suprafață,
asigurând condiții funcționale normale pentru grupele musculare respective.
Netezirea menține suplețea și elasticitatea pielii prin împiedicarea procesului de mineralizare
a fibrelor elastice, fenomen ce apare la persoane mai în vârsta, și scurtează timpul de reînnoire a
epidermului prin accelerarea turnoverului diferitelor straturi ale acestuia.
2. Frictiunea
Manevră fundamentală de masaj, fricțiunea constă în apăsarea și deplasarea tegumentelor și
țesuturilor conjunctive subcutanate pe planurile profunde, în limita elasticității lor.

30
 Din punct de vedere tehnic, această manevră se poate execută în mai multe modalități:
 cu față palmara a degetelor mâinii, cu cele trei degete ale mâinilor (index, medius și inelar)
sau cu vârful degetului mare, când se aplică pe suprafețe mici (ex. spațiile interosoase, pe partea
dorsală a mânilor și picioarelor);
 cu marginea cubitală a mâinii;
 cu "rădăcina" mâinii sau cu partea dorsală a pumnului strâns, când se masează zone mai
mari;
 cu eminența tenara, baza degetului mare sau cu eminența hipotenara, baza degetului mic,
atunci când se aplică pe zone cu sensibilitate mai mare.
Degetele sau mâinile se aplică pe tegumente având un unghi între 30-700, în funcție de forță
pe care dorim să o impunem manevrelor (cu cât unghiul este mai mare, cu atât forță de pătrundere
este mai mare).
Sensul frictiunii poate fi linear sau circular
Fricțiunea în sens linear este adecvată zonelor sărace în țesuturi moi și mai puțîn suple
(articulațiile și regiunile cu tendoane, cum este treimea inferioară a brațelor).
Intensitatea manevrelor trebuie să fie adaptată sensibilității tegumentelor și țesuturilor moi
subcutanate, pentru evitarea apariției senzațiilor dureroase.
Această manevră de masaj se adresează, în special, țesuturilor moi subcutanate și straturilor
musculare de suprafață (mușchii pieloși ai fetei).
Fricțiunea crește procesul de mobilizare a țesutului adipos din hipoderm, prin influențarea
favorabilă a factorilor lipolitici, producând o scădere cantitativă a straturilor de grăsime.
Alături de netezire, fricțiunea contribuie la menținerea supleții și elasticității tegumentelor prin
prevenirea depunerii sărurilor de calciu în fibrele elastice, la persoanele de vârsta a 3-a.
Ea produce o accelerare a preceselor de regenerare și cicatrizare, prin îmbunatatirea condițiilor
trofice locale, mai ales la persoanele în vârsta când aceste procese sunt încetinite.
Fricțiunea, prin mecanismul reflexelor antidromice, duce la eliminarea de histamina,
acetilcolină, bradikinină, favorizeazând circulația locală și resorbtia edemelor după traumatisme.
Ea produce, de asemenea, afecte analgezice locale, prin micșorarea sensibilității terminatiilor
nervoase și scăderea tensiunii nervoase, când este executată într-un ritm lent și prelungit.
Fricțiunea îmbunatateste permeabilitatea cutanata pentru diverse medicamente, sub formă de
unguente, în aplicațiile locale pe piele. Această procedura este utilă acolo unde există procese

31
aderentiale după traumatisme, hematoame organizate sau inflamații locale, mărind elasticitatea
tisulara, dar este contraindicată în procesele inflamatorii și hemoragice acute.
3. Framântarea
Denumită și petrisaj, framântarea este o manevră fundamentală de masaj, care are efecte
stimulante puternice.
Aplicarea ei se poate face după mai multe modalități tehnice:
 cu palmă, framântarea în cută, prin ridicarea și apucarea părților moi între degete și
"rădăcina" mâini cu stoarcerea lor, manevră care se repetă de mai multe ori, după care se trece la
porțiunea următoare. Este accesibilă regiunilor întinse și plane (spatele, toracele, lombele, brațele,
coapsele), executându-se longitudinal pe direcția fibrelor musculare;
 cu două degete, respectiv cu policele și indexul, tehnică potrivită pentru masarea
tendoanelor, fasciilor sau a mușchilor mai subțiri;
 la nivelul membrelor superioare și inferioare, procedura se poate execută cu mâinile
aplicate în brățară, musculatura fiind prinsă între degete și palme, exercitând astfel presiuni asupra
ei;
 într-o manieră simplă, prin ridicarea părților moi (tegumente, mușchi) de pe planurile dure,
cu exercitarea compresiunilor asupra lor, tehnică indicată pentru îmbunatatirea elasticității și
contractilitatii musculaturii.
Framântarea este o manevră de masaj care se adresează țesuturilor situate în profunzime și mai
ales musculaturii.
Este un masaj de stimulare a musculaturii prin excitarea proprioceptorilor de la nivelul
mușchilor și tendoanelor, îmbunatatind excitabilitatea și contractilitatea mușchilor. Menține în
condiții normale elasticitatea mușchilor și favorizează în acest mod profilaxia leziunilor
musculare, care se produc frecvent la sportivii de performanță.
În același timp, prin activarea circulației în vasele sanguine și limfatice se îmbunatatesc
schimburile nutritive (aport de oxigen, glucoză, adenozintifostat) și favorizează eliminarea
catabolitilor rezultați din activitatea musculară.
Este o procedura frecvent utilizată în masajul la sportivi, atât pentru refacerea după
antrenamente sau competiții, cât și în pregătire.
De asemenea, este una din tehnicile recomandate pentru recuperarea hipotrofiilor musculare
datorită inactivatatii și care ramân după traumatismele aparatului locomotor.

32
 4. Tapotamentul (baterea)
Tapotamentul sau baterea este o manevră fundamentală ce constă în aplicarea pe tegumente a
unor serii de loviri scurte și ritmice reprezintând unul din cele mai intense procedee de masaj.
Din punct de vedere tehnic, ea se poate execută după mai multe modalități:
 când se face cu față palmara a mâinilor și a degetelor întinse poartă numele de plescăit.
Mișcările mâinilor și antebrațelor se efectuează din articulațiile pumnilor și ale coatelor, mâinile
lasându-se să cadă liber pe regiunea de masat;
 cu palmă și degetele ușor flexate (formând o adâncitura pe față palmara), realizându-se
tapotamentul în ventuză;
 cu dosul mâinilor, degetele fiind ușor flexate, loviturile aplicându-se cu primele falange;
 cu pumnul incomplet închis, cu partea cubitală, astfel încât se asigura o elasticitate a
loviturii și evitarea apariției senzației de durere. Este procedeul denumit bătătorit, și reprezintă a
manevră deosebit de puternică ce se poate aplică pe zone cu musculatura bine dezvoltată și mai
puțîn sensibile (zonele lombară și fesiera);
 tocatul este procedeul care folosește marginea cubitală a mâinilor, degetele fiind apropiate,
mișcările de lovire efectuându-se din articulația pumnului;
 altă modalitate tehnică este percutatul, care se execută cu vârful degetelor, mâinilor, flexate
și depărtate. Este unul din procedeele cele mai ușoare de tapotament. Mișcările se efectuează din
articulațiile pumnilor, degetele cazând libere pe suprafață tegumentelor. Reprezintă o modalitate
de aplicare a baterii adecvată pentru anumite regiuni (toracele și abdomenul).
În funcție de intensitatea și ritmul tapotamentului, efectele se produc în țesuturile moi
superficiale sau mai profunde. Se obține un efect predominant excitant, prin acțiunea asupra
receptorilor de la nivelul pielii și a țesuturilor subcutanate conjunctive, și o activare a circulației
cu hiperemie și creșterea temperaturii locale.
Baterea provoacă, de asemenea, o creștere a excitabilitatii neuromotorii, prin stimularea
proprioceptorilor de la nivelul mușchilor și tendoanelor, ceea ce duce la o creștere a tonusului
muscular. Procedura favorizează factorii lipolitici și mobilzarea adipocitelor din țesuturile
subtegumentare, micsorându-se în acest fel volumul stratuli adipos.
Aceste efecte ale procedeului sporesc utilitatea tapotamentului în hipotoniile și hipotrofiile
musculare prin inactivitate.

33
 Tapotamentul se folosește și că manevră de masaj în pregătirea sportivilor între probe sau în
pauză dintre reprize. Această manevră se folosește în afecțiunile aparatului locomotor unde sunt
prezente dureri sau contracturi musculare.
5. Vibrațiile
Vibrațiile reprezintă o manevră de masaj care constă în executarea unor mișcări oscilatorii pe
o regiune mai restrânsa, producând o deplasare foarte mică a tegumentelor și a țesuturilor
subcutanate.
Din punct de vedere tehnic, ele se efectuează din articulațiile pumnului, cotului sau umărului,
prin aplicarea pe tegumente a degetului mare, a 2 degete, a palmei sau a ambelor mâini.
Vibrațiile manuale nu sunt perfect ritmice, nu pot produce mișcări oscilatorii și presiuni
uniforme, nu pot fi aplicate un timp prea îndelungat, deoarece sunt dificil de executat și obosesc
mâna masorului.
Avantajul constă în faptul că mâna masorului este moale, caldă și se mulează mai bine pe
suprafață tratată, ceea ce o face mai agreabilă pentru pacient, în comparație cu manevrele
mecanice.
Acțiunea vibrațiilor depinde de intensitatea manevrelor. Cele superficiale, fine, mai prelungite,
au un efect calmant, reduc sensibilitatea tegumentelor și țesuturilor subcutanate, produc o senzație
de încalzire și relaxare musculară. Vibrațiile cu oscilații mai mari, mai profunde, mai puternice
produc o activare a circulației sanguine în zona masată, cu efecte descongestionante.
Vibrațiile sunt procedee indicate în hipertoniile musculare, în contracturile musculare ce apar
în spasmofilie, în artrozele cervicale și lombare, precum și în combaterea oboselii musculare după
efort, la sportivi.
Manevrele secundare de masaj manual
În afară manevrelor fundamentale de masaj, mai există o serie de manevre secundare sau
ajutătoare care pot fi utilizate pe lânga primele.
Presiunile constau în apăsări pe unele zone ale corpului și se aplică la sfârsitul ședințelor de
masaj parțial.
Ele se efectuează cu palmele (pentru regiunea spatelui acestea se aplică de o parte și de altă a
coloanei vertebrale, pacientul fiind culcat în decubit ventral - cu față în jos, cu membrele superioare
în extensie, astfel masorul exercitând presiunile cu mai puțîn efort, folosindu-și greutatea
trunchiului în executarea apasarilor asupra zonei de masat).

34
 Procedeul trebuie făcut cu atenție, fără variații bruște de intensitate, evintându-se provocarea
senzației de disconfort. În cazul în care apar senzații dureroase în zona de aplicare, manevră se
întrerupe.
Presiunile sunt contraindicate la batrâni și copii deoarece există riscul producerii de acceidente
osoase (fisuri).
Presiunile se pot face pe anumite zone de periost, cu o intensitate medie, cu efecte asupra
circulației din zona masată, care după o faza de ischemie trece într-o faza de hiperemie, precum și
efecte asupra ramificatiilor nervoase cu realizarea scăderii sensibilității.
Cernutul și rulatul sunt manevre de masaj ce pot fi aplicate numai pe anumite părți ale
corpului, care au formă cilindrică (membrele superioare și inferioare).
Cernutul se execută cu ambele mâini așezate pe părțile laterale ale segementului membrului,
cu degetele îndoite, imprimându-se părților moi mișcări laterale similare cernutului prin sită.
Rulatul se face cu ambele mâini plasate lateral, de o parte și de altă a segmentului membrului,
cu degetele întinse, realizându-se o rulare, a țesuturilor moi, în ambele sensuri, de jur împrejurul
regiunii masate.
Aceste procedee se adresează în special musculaturii membrelor, având efecte de relaxare
musculară, de descongestionare locală și de îmbunatatire a supleții țesuturilor.
Datorită faptului că se pot execută destul de ușor, sunt folosite, îndeosebi de sportivi, în
automasajul membrelor.
Tractiunile și tensiunile se adresează, în special, articulațiilor și țesuturilor periarticulare.
Tracțiunea se face cu ambele mâini, folosind o priză deasupra articulației și una dedesubtul
acesteia, tragând în sensul axei longitudinale a segmentului unde se află articulația.
Manevră are că obiectiv realizarea unei întinderi în limitele fiziologice ale diferitelor
componente atât ale articulației, cât și a elementelor periarticulare, îmbunatatindu-se mobilitatea
articulară. Tracțiunea se folosește mai ales pentru articulațiile degetelor.
Pentru membre, manevrele se fac cu pacientul culcat pe spate.
La nivelul coloanei cervicale, tracțiunea se face din poziția sezând sau stând, folosind priză pe
frunte și pe ceafă, tragând capul în sus.
Pentru trunchi, manevră se efectuează tot sezân sau stând, cu apucarea subiectului peste brațe
și tragerea lui în sus, vertical.

35
 Pe lânga manevrele fundamentale și secundare de masaj manual folosite în mod
obișnuit de către masorul care aplică procedura sau de către persoană care se automaseaza, există
o serie de alte procedee care cuprind:
1. masajul reflex;
2. hidromasajul;
3. masajul instrumental;
4. masajul cu jet de aer cald,;
5. masajul cu bule gazoase în apă,;
6. masajul cu gheață.
1. Masajul reflex
Masajul reflex se bazează pe influență reflexă, de la distanță, după aplicarea acestuia pe zone
de proiecție dureroase, tegumentare sau periostale, în afecțiuni ale aparatului locomotor sau
viscerale.
În această categorie intră:
1. masajul periostal;
2. pe zone reflexogene Head;
3. presopunctura.
Masajul periostal constă în executarea unor presiuni puternice, cu ajutorul policelui sau a
mediusului, în puncte situate pe periost, acolo unde acesta nu este acoperit de părți moi.
Punctele de presiune se aleg după gradul de sensibilitate la apăsare.
Presiunea se exercită timp de 2-3 minute pe fiecare punct, fiind însotita de fricțiuni circulare.
Manevră se poate repetă de 2-3 ori pe un punct, apoi se trece pe alte puncte dureroase la palpare.
Pentru a obține efecte de durata se execută 3-4 ședințe.
Masajul periostal combate fenomenele congestive, de contractură și le atenuează pe cele
dureroase, prin aplicare pe zona de proiecție periostala învecinata zonei afectate.
Dezavantajul metodei constă în faptul că pacientul are dureri pe durata aplicării presiunii.
Masajul periostal poate fi folosit în tratamentul sechelelor după afecțiuni traumatice ale
aparatului locomotor, interesând țesuturile ligamentare și musculare.
Presopunctura reprezintă un procedeu terapeutic derivat de la acupunctură.
Ea constă în efectuarea de presiuni cu un singur deget, de obicei cu policele, pe puncte folosite
în acupunctură.

36
 Acest procedeu are că efect reducerea fenomenelor dureroase, micșorarea tonusului muscular,
realizarea relaxării musculare.
Presopunctura VHIRORVH.WHvQ
 afecțiuni musculare - ex. miozitele de effort;
 în contracturile musculare din artroze - PSII;
 în afecțiuni ale sistemului nervos periferic - ex. nevralgiile;
 în afecțiuni ale tendoanelor - ex. tendinitele și entesztele.
Eficientă acestui procedeu nu atinge în aceeași măsură gradul de eficientă realizat prin
acupunctură.
Masajul transversal profund
Masajul transversal profund, sau masajul Cyriax, constă în utilizarea frictiunii pentru a realiza
mobilizarea țesuturilor moi între ele, tegumente, țesuturi, fascii, fibre musculare, tendoane. Ea se
bazează pe diagnosticul exact al leziunii, prin palparea cu 2 degete a zonei traumatizate și
evidențierea punctului dureros. Se execută o fricțiune profundă transversală cu 2 degete,
perpendicular pe direcția fibrelor musculare sau ligamentare, interesate de traumatism. Presiunea
ramâne constanța în tot timpul ședinței, degetele pastrând contact permanent cu pielea. Durata
procedurii este de 10 minute, ea putându-se repetă la interval de 1-2 zile.
Masajul transversal profund realizează înlaturarea aderențelor fibroase după traumatisme ale
aparatului locomotor. Prin mobilizarea transversală a țesuturilor moi se refac zonele de clivaj și
alunecare fiziologică a mușchilor și tendoanelor. Are o acțiune trofică locală producând hiperemie
și analgezie la locul de aplicare.
Nu se recomandă în stadiul acut și în afecțiunile inflamatorii ale aparatului locomotor.
Hidromasajul constă în asocierea în același timp a manevrelor de masaj cu o procedura de
hidroterapie.Există două metode de aplicare a hidromasajului și anume: dus-masajul și dușul
subacval.
Dus-masaj constă în executarea unui masaj manual pe o anumită parte a corpului, care se află
sub jetul unor dușuri calde ce acționează vertical. Pacientul, dezbrăcat, se află așezat în decubit
dorsal sau decubit ventral, pe o masă de masaj, deasupra căreia există 4-6 dușuri rozetă din care
cade, în ploaie, apă la o temperatura de 380, de la o înaltime de 60 cm. Durata proceduri este de 5-
10 minute și de obicei se face parțial (pe spate, pe torace, abdomen sau membre).

37
 În cazul dus-masajului, pe lânga efectele masajului (mecanice) se adaugă și cele ale agentului
termic reprezentat de dușul rozetă. El produce o vasodilatatie puternică favorizând:
 procesele de resorbție;
 relaxarea musculaturii;
 calmarea fenomenelor dureroase.
Această procedura este folosită în tratamentul artrozelor de la nivelul coloanei vertebrale sau
membrelor, în diferite forme ale reumatismului abarticular, în diverse sechele după traumatismele
aparatului locomotor și în masajul sportiv.
Dușul subacval este a două formă de aplicare a hidromasajului și constă în aplicarea unui dus
cilindric asupra unui segment sau pe tot corpul pacientului, care se află sub apă, într-o baie la
temperatura de 370-380.Presiunea dușului, care se proiectează pe zona de masat poate fi reglată la
1-6 atmosfere, în funcție de sensibilitatea regiunii tratate. Această presiune se realizează cu ajutorul
unui compresor electric, care printr-un furtun cu sorb absoarbe apă din vană, după care o
proiectează printr-un furtun prevăzut la capăt cu o duza cilindrică, asupra zonei de tratat. Duza este
plasată sub apă, la 30 cm de corp, jetul cilindric de apă se proiectează la un unghi de 35 0 față de
suprafață tegumentelor. La nivelul articulațiilor se poate proiecta perpendicular.
Durata procedurii este de 5-15 minute, iar sensul de aplicare este centripet. Se începe cu partea
posterioară a unui membru inferior (gamba, coapsă, fesă, ajungându-se în regiunea lombară și
interscapulovertebrala), se trece la celălalt membru inferior, apoi la membrele superioare, tot în
sens centripet. Pe partea anterioară a corpului se procedează la fel, exceptând abdomenul, unde se
folosește sensul orar și presiune mai mică. Nu se aplică pe zonele mamare și scrotale.
Avantajele dușului subacval sunt:
 permite o relaxare optimă a musculaturii sub acțiunea factorului termic și a presiunii
hidrostatice;
 realizează un confort deosebit pentru pacient, presiunea jetului de apă fiind mai agreabilă,
deoarece această este reglabilă în funcție de sensibilitatea zonei tratate;
 permite un masaj mai eficient, în profunzime, decât prin masaj manual, în zone ale corpului
cu straturi mari de țesut celuloadipos și muscular, cum sunt lombele, fesele, articulațiile soldurilor;
 este mai puțîn obositor pentru persoană care în execută.
Dezavantajele procedurii constau în faptul că necesită măsuri de protecție deosebite:
 o instaltie perfectă a compresorului electric (priză în pamânt) și a vanei;

38
  echipament de protecție (mănuși, cizme de cauciuc pentru persoană care aplică procedura).
Dușul subacval are următoarele efecte:
 realizează o hiperemie profundă în zona de aplicare ce favorizează procesele de resorbție;
 produce relaxarea musculară;
 favorizează înlaturarea proceselor aderentiale după afecțiuni inflamatorii sau traumatice
ale aparatului locomotor și stimulează activitatea motorie a unor viscere abdominale.
Masajul instrumental mecanic se efectuează cu ajutorul aparatelor producătoare de vibrații,
denumite aparate de vibromasaj.
Aplicarea pe zonele de tratat a vibrațiilor mecanice se face prin două modalități:
1. aparate cu bandă vibratoare;
2. aparate portabile cu dispozitive de cauciuc sau plastic, de diferite forme.
Unele aparate din a două categorie au dispozitive de reglare a amplitudinii oscilațiilor, care la
valori minime permit efectuarea și a efleurajului.
Avantajele aparatelor de vibromasaj sunt:
 unele aparate oferă posibilitatea reglării frecvenței și amplitudinii oscilațiilor;
 produc vibrații mecanice ritmice și cu amplitudine uniformă;
 dispensează pacientul de serviciile persoanei specializate;
 durata ședinței poate fi mai mare față de aceea în care vibrațiile se execută manual (care
sunt obositoare pentru persoană care le efectuează).
Dezavantajele aparatelor de masaj sunt:
 oferă numai două manevre, efleuraj și vibrații, în comparație cu masajul manual, care
efectuează o gama mult mai largă de manevre fundamentale și secundare;
 vibrațiile mecanice sunt mai puțîn agreabile decât vibrațiile manuale, executate de măsor,
care se pot adapta mai bine la sensibilitatea diferită a diverselor segmente ale corpului, realizându-
se un confort mai bun pentru pacient.
Vibrațiile mecanice fine, cu amplitudine mică, au efecte sedative, descongestive și de relaxare
musculare. Sunt folosite în tratamentul fenomenelor dureroase și a contracturilor musculare de la
nivelul aparatului locomotor, dar și în fenomene dureroase viscerale abdominale.
Vibrațiile mecanice de amplitudine mai mare și frecvența mai ridicată produc o stimulare a
circultiei sanguine în zona de aplicare, cu apariția unei hiperemii a pielii, precum și o acțiune de

39
împiedicare a depunerii adipocitelor, prin mobilizarea lor din țesuturile celuloadipoase
subcutanate.
Aceleași vibrații fine și efleurajul se pot realiza și cu aparate acționate electric.
Masaj local cu gheață este un procedeu care îmbina una din manevrele fundamentale de
masaj, netezirea, cu crioterapia. Această constă în folosirea cuburilor de gheață cu care se face
efleuraj pe zona de tratat timp de 3-7 minute, manevră care se repetă la interval de 2
ore. Efectele procedurii constau în:
 producerea unei vasoconstrictii locale cu scăderea consumului de oxigen și a
metabolismului;
 diminuarea extensibilitatii colagenului cu prevenirea formării edemului;
 realizarea unei miorelaxari cu reducerea contracturii;
 diminuarea conducerii nervoase;
 acțiune analgezică.
Masajul cu gheață se folosește în diverse afecțiuni ale aparatului locomotor de natură
traumatică, cum sunt contuziile, entorsele, leziunile musculare fibrilare, etc.
Eficacitatea tratamentului este condiționată de aplicarea să cât mai promptă.
3. Kinetoterapia
Mobilitatea trunchiului este asigurată de coloana vertebrală prin care se realizează mișcările de
flexie-extensie lateralitate stânga-dreapta și rotație. Sub raportul kineticii întregului corp, trunchiul
joacă un rol important decât al propriei capacități de mișcare. Mobilitatea controlată a membrelor
ar fi posibilă fără participarea trunchiului superior la mișcările membrului brahial și a trunchiului
inferior la mișcările membrului pelvian.
Pricipalul rol al trunchiului este de a determina posturile de baza ale întregului corp: decubit,
sezând și ortostatică.
Trunchiul asigura, așadar, atât statică, stabilitatea corpului, cât și dinamică, flexibilitatea lui.
Aceste funcții sunt de fapt îndeplinite de coloana și masele musculare ale trunchiului. Stabilitatea
intrinsecă a coloanei este realizată de vertebre, discuri, ligamente, iar cea extrinsecă este dată de
musculatura. La stabilitatea totală a trunchiului, cea intrinsecă contribuie într-un procent foarte
redus.
Mobilitatea este asigurată prin sumarea mișcărilor în fiecare segment mobil al coloanei.
Segmentul mobil al coloanei sau unitatea funcțională (complexul a două vertebre adiacente, discul

40
intervertebral, articulațiile interapofizare și structurile moi conexe) realizează mișcarea la fiecare
nivel, în funcție de raportul dintre suprafață discului și grosimea lui. Cu cât acest raport va fi mai
mic, cu atât mobilitatea în segmentul respectiv va fi mai mare. Astfel, coloana cervicală are un
raport de 6, coloana lombară de 13, iar cea dorsală de 22. Astfel, mobilitatea cea mai bună este în
coloana cervicală, în cea dorsală fiind de 4 ori mai limitată.
Discurile intervertebrale suportă presiuni foarte mari, în funcție de poziția trunchiului și
încarcarea cu greutăți.
Studierea celor mai eficiente exerciții pentru tonifierea musculaturii trunchiului a preocupat
mereu atât pe cercetătorii fiziologi, cât și pe practicienii kinetologi.
Obiectivele kinetoterapiei sînt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut, cronic
sau de remisiune completă.
În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și de relaxare a musculaturii lombare.
În subacut începe adevăratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind programul
Williams. Pe lînga tehnicile de relaxare, acum se vor aplică și tehnici de asuplizare a trunchiului
inferior.
În stadiul cronic se poate începe și tonifierea musculaturii slabe.
Redăm în continuare pe scurt exercițiile care alcătuiesc programul Williams, exerciții care se
execută diferențiat, pe trei faze, în funcție de evoluția afecțiunii.
PROGRAMUL WILLIAMS FAZA I
Exercițiul 1 - Decubit dorsal: se flecteaza și se extind genunchii.
Exercițiul 2 - Decubit dorsal: se trage un genunchi cu amândouă mâinile la piept,
încercând atingerea lui cu fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt.
Exercițiul 3 - Că la exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.
Exercițiul 4 - Decubit dorsal, cu mîinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai
mult, apoi celălalt, apoi ambii.
Exercițiul 5 - Decubit dorsal cu brațele ridicate pe lînga cap în sus, genunchii flectați la
900, tălpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contractă abdominalii, se saltă ușor sacrul
de pe pat; se revine, apoi se repetă.
Exercițiul 6 - În sezând pe scaun, cu genunchii mult depărtați: se apleacă mult înainte,
astfel încât să atingă cu mâinile solul de sub scaun; se menține această poziție 4-5 secunde,
se revine, apoi se repetă.

41
 Fiecare exercițiu al fazei I se execută de 3-5 ori, repetându-se de 2-3 ori pe zi.
După două saptamîni, acestor exerciții li se adaugă cele din faza a II-a.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A II-A

Exercițiul 7 - Decubit dorsal, cu genunchii flectati, tălpile pe pat: se apleacă ambii

genunchi spre dreapta, apoi spre stînga, până ating patul.
Exercițiul 8 - Decubit dorsal: calcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută o
abducție cât mai internă a soldului drept, pâna se atinge cu genunchiul drept planul patului,
apoi se inversează.
Exercițiul 9 - Decubit dorsal: se ridică alternativ cît mai sus cîte un membru inferior
extins.
Exercițiul 10 - În ortostatism: genuflexii cu mîinile în sprijin pe spătarul scaunului,
spatele perfect drept, calcâiele rămâmând pe sol.
Exercițiul 11 - Poziția de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsă ridicată la 900,
sprijin și pe sol cu mîinile: se întinde genunchiul de sprijin, executînd și o balansare care
trebuie să întindă psoas-iliacul.
În această perioada se fac și exerciții din atârnat: cu față sau cu spatele la spalier, ridicare
de genunchi la piept, rotare genunchi stânga-dreapta, bascularea membrelor inferioare,
cifozari lombare cu picioarele pe o bară.

PROGRAMUL WILLIAMS FAZA A III-A

Exercițiul 12 - Decubit dorsal, genunchii flectați la 900, tălpile pe pat: se împinge lomba
spre pat, se contracta abdominalii, se saltă ușor sacrul de pe pat; treptat se execută aceleași
mișcări lombare și ale bazinului, dar cu genunchii tot mai puțin flectati, până ajung să fie
complet întinsi.

42
 Exercițiul 13 - În ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 cm de acesta: se aplică sacrul
și lomba aplatizate pe perete; se apropie treptat calcâiele de perete, mentinînd contactul
lombei cu acesta.
Exercițiul 14 - Decubit dorsal: se execută bicicletă cu bazinul mult basculat.

În stadiul de remisiune completa, programul de kinetoterapie urmareste prevenirea recidivelor,

urmarind constientizarea pozitiei corecte a coloanei lombare si bazinului, ca si însusirea unor
metode de "înzavorîre" a coloanei lombare în timpul efortului fizic, în special cu ridicare de
greutăți.
Musculatura flexoare - flexia
Tipuri de exercitii statice:
Exercițiul 1: suită de exerciții "cap pe trunchi" din decubit dorsal, cu sau fără genunchii
flectati: se ridică în așa fel capul, încât să "privească" picioarele; musculatura abdominală se
contracta static pentru a fixă toracele, pentru că acesta, la rândul lui, să reprezinte punct fix pentru
scaleni și sternocleidomastoidieni- flexia capului se poate combină cu flexia unui sold, pentru
creșterea acțiunii statice a abdominalilor.
Exercițiul 2: suită de exerciții "trunchi pe membre inferioare", coloana ramânând
dreapta,rigidă: din poziția culcat sau sezând, cu membrele inferioare întinse (sau flectate), se ridică
sau se coboară lent trunchiul menținut drept.
Exercițiul 3: de fapt, o suită de exerciții care poartă denumirea de "membre inferioare pe
trunchi" și care se execută din decubit dorsal, din ortostatism, din atârnat, cu ambele membre
concomitent sau cu câte unul alternativ: se face flexia soldului cu genunchiul flectat (sau întins);
dacă flexia CF nu este completă,se realizează contracția statică a musculaturii abdominale; dacă
este completă, seproduce o basculare posterioară a pelvisului, drepții abdominali scurtându-se.
Exercițiul 4: din poziția ventrala, în sprijin pe mâini și vârful picioarelor, se execută flexia
brațelor: musculatura abdominală este obligată să se contracte static anti-gravitație, pentru a
preveni bascularea anterioară a bazinului.
Exercițiul 5: contracții puternice abdominale din diverse poziții: decubit dorsal cu genunchii
flectati, din decubit ventral, din sezând sau din ortostatism.
Tipuri de exerciții dinamice:

43
 Exercițiul 1: combinarea mișcărilor de trunchi cu ale membrelor inferioare sau doar ale unuia
dintre ele: din decubit dorsal se combină flexia coloanei cu flectarea membrelor inferioare,
aducând genunchiul la piept cu ajutorul brațelor.
Exercițiul 2: grup de exerciții "pelvis și coloana lombară pe trunchiul superior și membre
inferioare": din decubit dorsal cu genunchii flectati se basculează puternic bazinul spre spate,
delordozând; musculatura abdominală lucrează sincron cu extensorii soldului.
Exercițiul 3: suită de exerciții "membre inferioare pe pelvis, pelvis și coloana lombară pe
trunchiul superior": din decubit dorsal sau din atârnat se execută flexia CF, cu sau fără flexia
genunchiului, combinată cu flexia coloanei toraco-lombare.
Exercițiul 4: suită de exerciții "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": se execută
din decubit dorsal, cu genunchii flectati și cu picioarele fixate.
Exercițiul 5: suită de exerciții "coloana pe pelvis" - respectiv flexia coloanei fără mișcarea
pelvisului sau a membrelor inferioare, care se execută din decubit dorsal, gradul de flectare fiind
variabil: să se observe că ridicarea nu se face cu coloana dreapta, rigidă, și că nu este vorba doar
de flectarea coloanei cervicale.
Musculatura extensoare - extensia
Tipuri de exerciții statice:
Exercițiul 1: grup de exerciții tip "trunchi rigid pe membre inferioare": din pozițiile în sezând,
ortostatica sau ventrala cu sprijin pe bazin se execută coborâri-ridicări de trunchi cu coloana
dreapta, rigidă; mișcarea se face din șolduri (flexie-extensie), extensorii toraco-lombari în
contracție statică luptând contra gravitației, care tinde să flecteze coloana.
Exercițiul 2: suită de exerciții de tip "atârnat la bară cu îndoirea brațelor", în timpul acestor
exerciții extensorii acționează static pentru a menține poziția dreapta a coloanei, lupând împotriva
gravitației.
Exercițiul 3: de fapt, grup de exerciții de "cădere în față", respectiv din poziție ortostatica se
duce piciorul drept înainte, corpul "cazând" în față; se repetă apoi același exercițiu cu piciorul
stâng, musculatura erectoare se contracta pentru a lupta contra gravitației, mentinând spatele
perfect drept.
Exercițiul 4: suită de exerciții tip "membre inferioare pe trunchi": din decubit ventral se
extinde câte un membru inferior aproximativ la 15 grade; extensorii toraco-lombari și flexorii
soldului opus acționează static pentru a bloca tendiinta de balansare posterioară a pelvisului prin

44
extensorii membrului inferior ridicat; dacă extensia depășește 15 grade, pelvisul se înclina anterior
datirita tensiunii exercitate de ligamentul iliofemural, iar extensorii toraco-lombari acționează
dinamic, scurtându-se.
Tipuri de exerciții dinamice:
Exercițiul 1: tip "pelvis și coloana lombară pe trunchi superior și membre inferioare": din
decubit dorsal, cu genunchii flectati, pelvisul este basculat înaite, cu lordozare lombară accentuată
- musculatura extensoare toraco-lombară actoineaza sinergic cu flexorii CF.
Exercițiul 2: grup de exerciții "membru inferior pe pelvis, pelvis și coloana lombară pe trunchi
superior": în decubit ventral se ridică (extinde) alternativ câte un membru inferior peste 15 grade;
ligamentul iliofemural blochează extensia CF peste 15 grade, așa că pelvisul va bascula anterior
cât permit extensorii coloanei toraco-lombare și flexorii articulatiei coxo-femurale a membrelor
inferioare care stă pe sol.
Exercițiul 3: suită de exerciții tip " trunchi (coloana arcuită) pe membrele inferioare": se
execută din decubit dorsal, cu sau fără genunchii flectati, ridicând de pe sol toracele cu sprijin în
umeri; sau, din sprijin cu mâinile pe bară, se arcuiește spatele, dacă se flecteaza genunchii și CF
se reduce posibilitatea saltarii pelvisului și lombei, extensia producându-se mai ales în zona
toracala.
Exercițiul 4: suită de exerciții "coloana pe pelvis, pelvis pe membrele inferioare", în care
erectorii toraco-lombari sunt activați concomitent cu extensorii soldului.
Exercițiul 5: tip de exerciții "coloana pe pelvis": din decubit ventral, se execută extensia
coloanei (activitate dinamică a erectorilor, în timp ce extensorii soldului lucrează izometric, fixând
pelvisul) cu brațele spre spate.
Exercițiul 6: suită de exerciții prin combinarea mișcării "membre inferioare pe pelvis" cu
"extensia coloanei" - și aici erectorii toraco-lombari acționează sinergic cu extensorii soldului.
Flexia și extensia
· Tip de exercițiu static: coloana ramâne rigidă, realizând tipul "trunchi pe membrele
inferioare"; mișcarea se execută din CF (flexie-extensie), este o combinare a exercițiului 2 de la
exerciții statice pentru flexie cu exercițiul 2 de la exerciții statice pentru extensie.
· Tipuri de exerciții dinamice. Au mare importantă în programele de asuplizare a coloanel.
Se combină tipurile de exerciții arătate separat la flexia și extensia coloanei - vom completă cu
câteva mișcări combinate ale trunchiului și membrelor, care solicită suplețea coloanei.

45
 Exercițiul 1: din patrupedie se ridică un genunchi spre abdomen, în timp ce coloana se
cifizeaza puternic, apoi respectivul membru inferior se extinde, lordozând concomitent coloana.
Exercițiul 2: tot din patrupedie, bascularea pelvisului înainte cu extensia capului realizează o
extensie a trunchiului, apoi bascularea înapoi a pelvisului cu flexia capului face posibilă cifozarea
toraco-lombară
Exercițiul 3: deseori retractura ischiogambierilor limitează flexia trunchiului: în aceste cazuri
se indică exerciții speciale de întindere a ischiogambierilor, care se realizează prin mișcări
succesive de flexie-extensie de trunchi, din poziții speciale.
Flexorii laterali ai coloanei - Mișcarea de lateroflexie
Tipuri de exerciții statice:
Exercițiul 1: suită de exerciții tip "trunchi rigid pe membre inferioare" prin aplecarea laterală
a trunchiului menținut drept, cu abducția sau adductia soldului de sprijin, celălalt membru inferior
mobilizându-se odată cu trunchiul. În timpul acestei lateroflexii, musculatura opusă de pe partea
superioară acționează prin contracție statică contra gravitației, pentru că să mențînă coloana
dreapta, să nu se curbeze pe partea care se apleacă.
Exercițiul 2: grup de exerciții tip "mișcări laterale ale brațului și membrului pelvian, cu cădere
laterală a trunchiului", în care musculatura lateroflexoare de pe partea inferioară se contracta
pentru a menține trunchiul drept, să nu cedeze sub propria-i dreutate.
Exercițiul 3: prin fandări laterale, cu căderea corpului pe partea respectivă (mâinile în șolduri),
se realizează contracția puternică a musculaturii lateroflexoare pe partea opusă.
Tipuri de exerciții dinamice:
Exercițiul 1: suită de exerciții tip "coloana pe pelvis", care necesită poziții în care pelvisul să
fie fixat; astfel, din poziția călare pe o bancheta, se apleacă într-o parte și în altă trunchiul, din
ortostatism, cu un picior pe o banca joasă, se apleacă trunchiul spre o parte sau altă , brațul opus
mișcări este în abductie.
Exercițiul 2: grupaj de exerciții tip "coloana pe pelvis,pelvis pe membre inferioare", în care
lateroflexorii actioneazî concomitent cu abductorii-adductorii soldului, aceste exerciții se execută
din ortostatism, din decubit dorsal sau lateral.
Exercițiul 3: grupaj de exerciții tip " membre inferioare pe pelvis, pelvis și coloana lombară
pe trunchi superior", respectiv mișcarea laterală în bloc a membrelor inferioare și bazinului; poate
fi făcută pasiv sau activ, din poziție de decubit sau din atârnat (mâinile prind o bară a spalierului)

46
- și în acest tip de exerciții musculatura lateroflexoare acționează sincron cu adductoriisi abductorii
soldului.
Exercițiul 4: suită de exerciții tip "pelvis și coloana lombară pe trunchi superior" combină
acțiunea lateroflexoare a ridicatorilor soldului afectat cu aceea a abductorilor soldului opus,
realizându-se din ortostatism, cu mâinile sprijinite pe o bară la înaltimea umerilor, se ridică un sold
și se lateroflecteaza lomba, sau din poziția în sezând.
Exercițiul 5: "mișcare simultană a trunchiului și a unui membru inferior" se execută din
decubit dorsal.
Exercițiul 6: suită de exerciții din poziția de cădere pe o parte, în care se coboară sau se ridică
pelvisul, se asociază activitatea adductorilor soldului de deasupra și a abductorilor soldului de
dedesubt.
Rotatorii coloanei - Mișcarea de rotație
Tipuri de exerciții dinamice:
Exercițiul 1: suită de exerciții "coloana pe pelvis" care se realizează rotând trunchiul din
posturi care blochează pelvisul: călare pe o banca, în patrupedie; pentru accentuarea rotarii, se
mobilizează membrele superioare, că niște aripi; de asemenea, din decubit dorsal, ducând un braț
peste corp, cu ridicarea umărului respectiv pelvisul pe sol.
Exercițiul 2: "membre inferioare, pelvis și coloana lombară pe trunchi superior": din decubit
dorsal, cu brațele în cruce și genunchii flectati, se execută mișcări dintr-o parte într-altă, antrenând
și pelvisul.
Exercițiul 3: "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare": din ortostatism și decubit
dorsal (picioarele îndepartate) se execută rotații într-o parte și într-altă.
Exercițiul 4: "pelvis și coloana lombară pe trunchi superior și pe membre inferioare": din
poziția în atârnat (pentru a bloca trunchiul superior), cu picioarele în sprijin pe sol sau pe bară, se
execută rotarile din pelvis și coloana lombară.
Exerciții combinate pentru rotatori, flexori și extensori
Toate aceste exerciții se bazează pe secvență "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare".
Exercițiul 1: activarea flexorilor și rotatorilor coloanei cu rotatorii soldului din decubit dorsal,
cu picioarele desfăcute: se ridică trunchiul cu rotarea într-o parte, brațul încrucisând corpul spre
partea de rotație.

47
 Exercițiul 2: activarea flexorilor și rotatorilor coloanei și șoldurilor din culcat, cu genunchii
flectati și picioarele sub bară, mâinile la ceafă: se ridică trunchiul (fără flectarea coloanei cervicale)
și se roteaza.
Exercițiul 3: activarea extensorilor și rotatorilor coloanei, că și a extensorilor soldului din
poziția mahomedană, care previne rotația pelvisului: se face extensia "vertebră după vertebră", cu
rotația trunchiului.
Exercițiul 4: activarea extensorilor și rotatorilor coloanei și sodurilor din decubit ventral, cu
mâinile la ceafă: extensie cu rotarea trunchiului.
Exerciții de circumducție a coloanei
Se realizează pe secvență "coloana pe pelvis, pelvis pe membre inferioare".
 Exercițiu: activarea circumductorilor coloanei cu flexorii și extensorii soldului din poziția
"sezând călare pe o banca", cu mâinile în șolduri, gambele fixând bine banca: se fac rotații de
trunchi.
 Variante: aceeași mișcare din ortostatism, cu mâinile pe șolduri, sau: din atârnat cu mâinile
de două inele și picioarele pe sol se execută rotații ale întregului corp.

48
 CAP. 3. STUDIU DE CAZ
3.1. PREZENTAREA LOTULUI DE SUBIECȚI
Studiul realizat a cuprins un lot de 3 pacienți.
Am urmărit efctele terapeutice determinate de programul de masaj, fizio-kinetoterapie,
hidrokinetoterapie pentru cei 3 pacienți.
Selecția cazurilor
Au fost incluși în studiu pacienții diagnosticați cu:
 hernie de disc lombară (HDL), vârsta 45 ani, ocupația: operator calculator;
 spondiloză vârsta 15 ani, ocupația: elev;
 stenoză lombară vârsta 57 ani, ocupația: macaragiu;

3.2. STABILIREA PARAMETRILOR ȘI METODELE UTILIZATE

Date fiind obiectivele cercetării (rolul kinetoterapeutului în activitatea de evaluare corectă și
completă etiopatogenica, clinică și funcțională a pacientului cu HDL reeducarea funcțională a
trunchiului, coloanei și a membrului inferior la bolnavul cu discopatie lombară/hernie de disc în
vederea ameliorării clinico-funcționale prin combaterea atrofiilor musculare și ameliorarea
amplitudinii de mișcare la nivelul trunchiului, precizareaexercitiilor optime din cadrul programului
kinetic aplicat în conformitate cu statusul funcțional al pacientului, stabilirea duratei optime și
ritmului ședințelor kinetice) am stabilit că variabile de cercetat în cadrul studiului următorii
parametrii:
· Pentru parametrul durere am folosit scala vizual analogă (VAS) prin intermediul căreia,
fiecare pacient s-a autoevaluat din punct de vedere al intensității durerii cu o cifra de la 0 la 10 (0
= durere absența, 10 = durere maximă).
· Pentru aprecierea efectului antalgic al terapiei am folosit Scala vizual analoagă a rezultatului
terapeutic VAS
· Indexul pentru disabilitatea cronică Waddell și Main pentru pacienții cu lombalgie - Chronic
Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back Pain
· Chestionarul Roland - Morris de evaluare a dizabilității datorate durerii lombare - Low Back
Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris.
Indexul pentru disabilitatea cronică Wanddell și Main pentru pacienții cu lombalgie
- Chronic Disability Index of Waddell and Main for Patients with Low Back Pain

49
 Waddell și Main folosesc o scala simplă de evaluarea pacienților cu durere joasă de spate,
durere lombară. Autorii sunt de la Western Infirmary, Glasgow Scotland.
Intrebări:
1. Este necesar ajutor sau evita ridicarile de obiecte grele (o valiză grea, un copil
de 3-4 ani)
2. Statul pe scaun în general se limitează la mai puțin de o jumătate de oră
3. Transportul cu mașina sau autobuzul în general se limitează la mai puțin de o
jumătate de oră.
4. Mentinerea unei poziții nemișcat în general se limitează la mai puțin de o
jumătate de oră
5. Mersul in general se limiteaza la mai putin de o jumatate de ora
6. Somnul tulburat in mod regulat de durerile de spate (ex. de 2 ori pe saptamana)
7. Absente regulate sau limitarea activitatilor sociale (nu sporturi)
8. Diminuarea frecventei activitatii sexuale
9. Este necesar ajutor in mod regulat cu incaltamintea (legarea sireturilor, punerea
ciorapilor etc.)
RASPUNS PUNCTE
DA 1
NU 0
SCOR TOTAL = SUMA (punctelor obtinute raspuns la cele 9 intrebari)
Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 9
. cu cât este mai mare numărul itemi cu atât este mai mare nivelul de disabilitate.
· Chestionarul Roland - Morris de evaluare a dizabilității datorate durerii lombare
- Low Back Pain Disability Questionnaire of Roland and Morris
Roland și Morris au realizat un chestionar pentru evaluarea pacienților cu durere joasă de spate,
această putând să fie folosită pentru a determina nivelul de disabilitate al pacientului și poate să
ajute la măsurarea rezultatelor după intervenția terapeutică. Autorii sunt de la St. Thomas' Hospital
din Londra.
NOTĂ: Chestionarul se asociază deobicei cu scala analogă a durerii VAS.

50
Întrebari privind percepția actuală a pacientului:
1. Stau acasă majoritatea timpului din cauza durerilor de spate.
2. Îmi schimb frecvent poziția/ postura pentru a încerca să găsesc o poziție comfortabila
pentru spate.
3. Merg mai încet din cauza durerilor de spate.
4. Din cauza durerilor de spate nu fac nici o muncă prin casă cum făceam deobicei.
5. Din cauza durerilor de spate folosesc balustrade pentru a urcă scările.
6. Din cauza durerilor de spate stau întins că să mă odihnesc mai des.
7. Din cauza durerilor de spate trebuie să mă țîn de ceva pentru a mă ridică dintr-un
scaun.
8. Din cauza durerilor de spate îi rog pe alți să facă diverse treburi pentru mine.
9. Mă îmbrac mai încet decât deobicei din cauza durerilor de spate.
10. Stau în picioare perioade scurte de timp din cauza durerilor mele de spate.
11. Din cauza durerilor de spate încerc să nu mă aplec sau să ingenunchez.
12. Îmi este foarte greu să mă ridic de pe scaun din cauza durerilor de spate.
13. Spatele meu mă doare aproape tot timpul.
14. Îmi este dificil să mă răsucesc în pat din cauza durerilor de spate.
15. Mi-a scăzut apetitul din cauza durerilor de spate.
16. Îmi este greu să îmi pun ciorapii (sau pantofii) din cauza durerilor de spate.
17. Merg doar pe distanțe foarte scurte din cauza durerilor de spate.
18. Dorm mai puțin bine din cauza durerilor de spate.
19. Din cauza durerilor de spate mă îmbrac cu ajutorul altcuiva.
20. Stau jos majoritatea timpului zilei din cauza durerilor de spate.
21. Evit treburile grele din jurul casei din cauza durerilor de spate.
22. Din cauza durerilor de spate sunt mai iritabil și mai prost dispus cu persoanele din
jur decât de obicei.
23. Din cauza durerilor de spate urc scările mai încet decât de obicei.
24. Stau în pat majoritatea timpului din cauza durerilor de spate.
RASPUNS PUNCTE
DA 1
NU 0
Scor total = SUMA (puncte pentru toate cele 24 situatii)

51
 Interpretare:
. scor minim: 0
. scor maxim: 24
Cu cât este mai mare scorul cu atât este mai severă disabilitatea asociată cu durerea de spate.
Un scor de 0 indică faptul că nu există disabilitate iar un scor de 24 indică faptul că există
disabilitate.
Un scor >sau= 14 indică un pacient sever afectat.

3.3. PROCEDURI ALE FIZIOTERAPIE

Relaxarea generală este indicată pentru scăderea stării de tensiune psihică determinată de
durere și care, prin ea însasi, scade pragul la durere, că și pentru decontracturarea generală, inclusiv
a musculaturii paravertebrale.
Se utilizează metodă de relaxare Jacobson sau mai simplu exerciții de respirație profundă, cu
expirație prelungită și mai zgomotoasă. Pacientul se concentrează numai asupra mișcărilor
respiratorii.
Scăderea iritatiei radiculare când există un proces patologic la nivel intracanalicular, prin:
Adoptarea unor posturi antalgice:
Ø Decubit dorsal, cu capul și umerii ridicați pe o pernă, ganunchii flectati cu un sul sub ei,
picioarele sprijinindu-se pe tălpi.
Ø Decubit lateral "în cocoș de pușcă".
Ø Decubit dorsal, cu șoldurile și genunchii flectati la 90 grade, gambele sprijinindu-se pe un
scăunel sau o cutie.
Ø Oricare altă postura, oricât ar părea de bizară, în care pacientul simte o netă ameliorare a
fenomenelor algice.
Relaxarea contracturii musculaturii lombare, care declanșează prin ea însasi durerea, realizând
cercul vicios: contracție musculară voluntară de apărare → tulburări circulatorii musculare locale
→ acumulare de metaboliți acizi → durere → contractură involuntară → tulburări circulatorii
musculare → acumulare de metaboliți acizi → durere.
Metodologia cea mai bună pentru obținerea relaxării musculare lombare inferioare, cu
reducerea concomitentă a lombosacralgiei, este aplicarea exercițiului de facilitare "ține-
relaxează"("hold-relax") modificat. Rezistență care se aplică va fi moderată spre minimă.

52
 Contracția este urmată de relaxarea mușchilor activați. Abordarea grupelor musculare se va
face de la distanță spre zona afectată, adică de la "abord indirect spre abord direct". Se utilizează
pozițiile finale ale diagonalelor Kabat pentru membre în scopul influențării musculaturii
trunchiului. Diagonalele membrelor superioare vor influență musculatura abdominală superioară
și cea extensoare superioară a trunchiului. Diagonalele membrelor inferioare vor influență
musculatura inferioară abdominală și pe cea a trunchiului. Aceste exerciții se pot consideră că
exerciții disto-proximale.
Să presupunem că pacientul are o contractură dureroasă lombară stânga:
Se începe cu membrele de pe partea dreapta, determinând astfel o avtivitate musculară pe
hemitrunchiul drept. Din decubit dorsal:
A Schemă D2E: membru superior drept (diagonală a două de extensie a membrului superior
drept) cu cotul întins: contrarezistenta kinetoterapeutului pentru izometrie se aplică la poziția finală
(musculatura scurtată) priză în palmă, priză pe braț. Aceată schemă activează musculatura
abdominală superioară dreapta.
A Schemă D2F: membru superior drept (cea de-a două diagonală de flexie a membrului
superior drept) cu cotul întins: pentru izometrie, contrarezistenta kinetoterapeutului se aplică tot la
sfârsitul mișcării diagonalei - priză pe braț și pe față externă a mâinii, contrând continuarea mișcării
diagonalei. Această schemă activează musculatura extensoare a trunhiului superior pe dreapta.
A Schemă D1F: membru inferior drept (prima diagonală de flexie a membrului inferior drept)
cu genunchiul flectat la 90 grade: kinetoterapeutul aplică prize pe treimea inferioară a coapsei și
pe față dorsală a piciorului, contrarezistenta facându-se în momentul final de scurtare a diagonalei.
Această schemă activează musculatura abdominală dreapta inferioară.
A Schemă D1E: membrul superior drept cu cotul întins: prize pe partea posterolaterala a
brațului și pe față volara a mâinii și articulatiei pumnului, contrarezistenta aplicându-se în faza de
scurtare a diagonalei. Această schemă activează musculatura flexorilor laterali drepți ai
trunchiului.
A Schemă D1E: membrul inferior drept cu genunchiul extins: priză sub treimea inferioară a
coapsei și sub genunchi, priză pe plantă în jumătatea anterioară; contrarezistenta, la poziția finală.
Schemă activează extensorii lombari drepți.
Se va trece apoi, în aceeași ordine, la schemele diagonalelor executate cu membrele de pe
partea afectată. Dacă una dintre scheme provoacă dureri, se renunta la ea 1-2 zile.

53
 Kinetoterapia aplicată în perioada subacută.
A. Relaxarea musculaturii contracturate pentru a permite mobilizarea liberă a trunchiului, care
implică: continuarea, cu rezistență mai crescută, a izimetriei în cadrul metodei "hold-relax" prin
schemele de mai sus;trecerea la executarea exercițiilor pe întregul parcurs al diagonalei Kabat
(contracție izotona), kinetoterapeutul realizând o contrarezistenta ușoară pe întreaga diagonală.
B. Asuplizarea trunchiului inferior prin exerciții de remobilizare a coloanei lombare, basculari
de bazin, întinderea musculaturii paravertebrale și psoasiliacul (care este și un extensor al coloanei
lombare).
Faza I a programului Williams cuprinde următoarele exerciții:
Exercițiul 1- decubit dorsal: se flecteaza și se extind genunchii.
Exercițiul 2- decubit dorsal: se trage cu mâinile un genunchila piept, încercând atingerea lui cu
fruntea; se procedează apoi la fel cu celălalt genunchi.
Exercițiul 3- că la exercițiul 2, dar concomitent cu ambii genunchi.
Exercițiul 4- decubit dorsal, cu mâinile sub cap: se trage un genunchi la piept cât mai mult,
apoi celălalt, apoi ambii concomitent.
Exercițiul 5 - decubit dorsal, cu brațele ridicate pe lânga cap în sus, genunchii flectati la 90
grade, tălpile pe pat: se împinge lomba spre pat, se contracta abdominali, se saltă ușor sacrul de pe
pat; se revine, apoi se repetă.
Exercițiul 6- în sezând pe un scaun, cu genunchii mult îndepartati: se apleacă cu mâinile
înainte, astfel încât să atingă solul de sub scaun; se menține această aplecare 4-5 secunde, se revine,
apoi se repetă.
Fiecare exercițiu al fazei I se execută de 3-5 ori, programul repetându-se de 2-3 ori pe zi. După
circa două saptamâni, în partea a două a stadiului subacut, exercițiile devin mai complexe,
adaugându-se cele din faza a-II-a a programului Williams:
Exercițiul 7- decubit dorsal, cu genunchii flectati, tălpile pe pat: se apleacă ambii genunchi
spre dreapta, apoi spre stânga, pâna ating patul.
Exercițiul 8- decubit dorsal: calcâiul drept se așează pe genunchiul stâng; se execută o abductie
cât mai internă a soldului drept, pâna se atinge cu genunchiul drept patul, apoi se inversează.
Exercițiul 9- decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus, cu
genunchiul perfect întins.

54
 Exercițiul 10- în ortostatism: genuflexii cu mâinile în sprijin pe spătarul scaunului, spatele
perfect drept, calcâiele ramânând pe sol.
Exercițiul 11- poziția de "cavaler servant", corpul aplecat pe coapsă ridicată la 90 grade, sprijin
și pe sol cu mâinile: se întinde genunchiul de sprijin, executând și o balansare care trebuie să
întinda psoasiliacul.
1. În această perioada se fac și exerciții din atârnat:
a) Cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bară cu palmele înainte:
 Ridicarea genunchilor la piept;
 Rotare stânga-dreapta a genunchilor flectati;
 Basculare stânga-dreapta a membrelor inferioare întinse (că un pendul);
 Semisuspendare, sprijin și pe picioare la sol (CF ți G la 90 grade): se face bascularea
înainte-înapoi și lateral a bazinului.
b) Cu față la spalier, mâinile prin bară cu palmele spre zid:
 Redresarea bazinului;
 Pendularea bazinului și a membrelor inferioare spre stânga-dreapta;
 Cu picioarele pe o bară, se execută cifozari lombare.

3.4. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU

HERNIE DE DISC LOMBARĂ (HDL)

Kinetoterapia aplicata în perioada cronică

Două obiective principale: continuarea asuplizarii lombare și tonifierea musculaturii slabe.
A. Asuplizarea lombară se realizează prin urmărirea obținerii acelorași efecte că la perioada
subacută:
1. Bascularea pelvisului - pe care se pune accentul - prin executarea exercițiilor din cea de-a
III-a faza a programului Williams:
Exercițiul 1 - decubit dorsal, cu genunchii flectati: se împinge lomba spre pat, se basculează în
sus sacrul (lomba ramâne mereu în contact cu patul), se contracta peretele abdominal.
Treptat se execută aceleași mișcări lombare și ale bazinului, dar cu genunchii tot mai puțîn
flectati, pâna ajung să fie complet întinsi.

55
 Exercițiul 2 - în ortostatism, la perete, taloanele la 25-30 cm acesta: se aplică sacrul și lomba
(aplatizate) pe perete; se apropie treptat calcâiele de perete, mentinând contactul lombei cu acesta.
Exercițiul 3 - decubit dorsal: se execută bicicletă, cu pelvisul mult basculat înainte.
2. Întinderea flexorilor soldului - care sunt mușchi ce lordozeaza coloana lombară și că
retractura lor limitează mobilitatea lombară -conform schemelor Kabat:
Schemă D1F: membre inferioare în "poziție alungită", adică de pornire a diagonalei,
genunchiul flectat ușor la marginea mesei, gamba fiind sub nivelul acesteia: priză pe față dorsală
a piciorului, priză peste genunchi; se realizează o contrarezistenta de izometrie, apoi o relexare în
cadrul tehnicii "ține .relaxează" ("hold-relax").
Decubit lateral pe partea opusă soldului de lucrat: soldul și genunchiul homolateral sunt
puternic flectate (ceea ce basculează înainte pelvisul); soldul de deasupra, hiperextins: priză pe sub
genunchi (care-și susține în aer membrul inferior respectiv), priză pe sold; contrarezistenta la
tendiinta de flexie CF a pacientului; contracție izometrică, apoi relaxare.
Schemă D2F: membre inferioare în "poziție alungită" (pornire), genunchiul întins;
contrarezistenta prin priză pe față antero-laterală a coapsei și priză pe față dorsală a antepiciorului.
Schemă realizează întinderea tensorului fasciei lată prin tehnică "hold-relax".
3. Întinderea extensorilor lombari, care se realizează mai bine executând "hold-relax"-ul pe
antagoniști (musculatura flexoare)decât pe agoniști (musculatura paravertebrală):
Decubit dorsal, CF și genunchi la 90 grade: priză peste genunchi, priză sub taloane; pacientul
trage genunchii spre piept, mișcare contrata de asistent; în același timp se opune încercarii de
rotație (asistentul încearca să miște gambele, că pe niște leviere, într-o parte și altă). Izometria
astfel realizată (pe flexie și rotație de sold) tonifică flexorii, dar în special relaxează extensorii
trunchiului.
Din sezând, cu membrele inferioare întinse, se execută mișcarea de "despicare": mâna dreapta
a pacientului prinde treimea inferioară a propriului antebraț opus; cuplul celor două membre
superioare astfel realizat se plasează spre lateral, înspre coapsă stânga; concomitent capul se
flecteaza; asistentul contreaza prin priză pe frunte flexia capului și prin priză pe mâna stânga
încercarea de ridicare a "securii" se execută tehnică "hold-relax".
B. Tonifierea musculaturii trunchiului, respectiv a musculaturii abdominale și extensoare
lombare. Scopul este că trunchiul inferior în ortostatism să realizeze, în primul rând, menținerea

56
unei poziții neutre a pelvisului și, în al doilea rând, să creeze o presiune abdominală de preluare a
unei părți din presiunea transmisă discurilor.
Am văzut că obținerea unei poziții neutre (intermediare,delordozate) a lombei ține de
întinderea musculaturii extensoare lombare (extensorii paravertebrali și psoasiliacul), dar și de
tonifierea abdominalilor (care trag în sus de pube) și a fesierilor mari (care trag în jos pe față
posterioară a bazinului) - deci mușchii care vor realiza bascularea bazinului cu delordozare.
Exercițiul 1 - în decubit dorsal, cu genunchii flectati la 90 grade și lipiți unul de altul, tălpile
pe pat: se încearca ridicarea lor spre tavan, dar asistentul contreaza - tot timpul exercițiului lomba
trebuie să fie în contact cu patul. Exte exercițiul care determina cea mai bună ontractie
(musculatura lombară și cea abdominală).
Pe măsură ce forță și flexibilitatea trunchiului inferior se ameliorează, exercițiul de mai sus se
va execută cu genunchii cât mai întinsi, dar având grijă că delordozarea să fie păstrată.
Exercițiul 2 - decubit dorsal, cu genunchii la 90 grade, tălpile pe pat: se ridică capul-umerii-
trunchiul (brațele întinse), pâna când palmele ajung deasupra genunchilor la circa 10 cm; se revină,
apoi se repetă. Exercițiul tonifică drepții abdominali.
În continuare, ridicarea tunchiului se face ducând mâinile prin lateral de genunchi (stânga, apoi
dreapta). Exercițiul tonifică mușchii oblici abdominali.
Exercițiul 3 - poziție patrupedă, pentru corijarea lordozei: se suge puternic peretele abdominal;
se menține 5-6 secunde; se repetă. Exercițiul tonifică transversul abdominal.
Exercițiul 4 - este cel mai complex, determinând concomitent cea mai bună contracție
musculară a tuturor mușchilor interesați. Se desfășoară în 4 timpi, din decibit dorsal, cu genunchii
la 90 grade și tălpile pe pat:
· Se duce lomba în jos, presând planul patului: asistentul controloaza, cu mâna sub lomba,
execuția corectă;
· Se basculează sacrul și coccisul în sus, lomba ramânând însa presată pe pat: se contracta
izometric fesierii mari;
· Se ridică capul-trunchiul cu brațele îninte spre coapse;
· În mâini un cordon elastic relativ dur, de care se trage înspre lateral (mâinile cu palmele
în sus. Se menține așa 5-6 secunde, apoi se revine.

57
 Exercițiul 5 - decubit dorsal, cu genunchii flectati la 90 grade: pacientul duce ambii genunchi
uniți spre planul patului; la excursia maximă a mișcării se execută izometria (asistentul se opune
mișcării).
Exercițiul 6 - decubit dorsal, cu membrele inferioare întinse (dar se menține delordozarea):
kinetoterapeutul, cu antebrațul sub treimea distală a coapselor, încearca să le ridice, dar pacientul
se opune; concomitent, cu cealaltă mâna, apucă picioarele și le trage spre el, dar pacientul se opune.
Exercițiul 7 - decubit dorsal, cu șoldurile și genunchii la 90 grade: pacientul își trage la piept
genunchii, dar asistentul se opune; concomitent, acesta caută să rotească gambele că pe niște
leviere, dar pacientul se opune.
Exercițiile 5,6,7 tonifică și musculatura rotatorie a trunchiului inferior.
Exercițiul 8 - în decubit lateral, cu coapsele ușor flectate: kinetoterapeutul face priză pe față
anterioară a umărului, tragând înapoi de el, iar cu cealaltă mâna, concomitent aplică o priză ae
pelvisul superior, față posterioară împingând înainte; pacientul se opune acestor forțe; îmediat fără
pauză, kinetoterapeutul inversează prizele (umăr-posterior și pelvis-anterior) și apoi pacientul se
realxeaza. Decubit lateral este poziția din care se poate activă musculatura abdominală izolat, fără
să între în joc și flexorii soldului.
Kinetoterapia aplicată în perioada de remisiune completă
După trecerea completă a tuturor suferințelor lombo-sacrate, kinetoterapia trebuie să lase locul
programului de kinetoprofilaxie secundară, de prevenire recidivelor. Acest program poartă numele
de "școală spatelui" ("school back"), și a fost introdus pentru prima oară de suedeză Marianne
Zachrisson.
Kinetoprofilaxia lombosacralgiei se bazează pe trei obiective:
A. Conștientizarea poziției (corecte) a coloanei lombare și bazinului prin realizarea în
permanentă a tinitei corijate, neutre, a coloanei lombare, indeferent de poziția corpuluisau de
activitățile desfășurate.
Adoptarea unor posturi corectoare:
· În decubit dorsal, cu genunchii flectati și umerii ușor ridicăți;
· În decubit lateral, cu coapsele și genunchii flectati;
· În ortostatism, cu : pantofii fără tocuri; un picior pe scăunel; scurtarea distanței pube-
apendice xifoid; presarea lombei pe un zid; urmărirea din profil, în față oglinzii, a retragerii
peretelui abdominal și delordozarii lombei;

58
 · În sezând, cu linia genunchilor deasupra liniei șoldurilor cu 8-10 cm; picior peste picior;
lipirea spatelui de spătar (nu se stă pe marginea scaunului); tragerea înspre volan a scaunului
șoferului;
Exerciții de delordozare prin bascularea bazinului:
§ În decubit dorsal, cu genunchii flectati, apoi treptat cu genunchii întinsi;
§ În ortostatism la perete, cu calcâiele la 25-30 cm distanță de zid, apoi apropiindu-le treptat;
§ În ortostatism: o mâna cu palmă în sus, la nivelul pubelui; a două cu palmă în jos, la nivelul
xifoidului - se exersează scurtarea și mărirea distanței dintre cele două mâini;
§ Din sezând cu sprijin pe mâini la spate: se execută lordozari și delordozari;
§ Din poziția patrupedă se execută lordozari și delordozari.
Exerciții uzuale cu delordozare:
§ Aplecarea trunchiului pe un genunchi care se flecteaza, celălalt membru inferior ramânând
întins îndepartat - corpul ia spect de "cumpăna"; în acest fel se pot lua obiecte ușoare de pe podea;
§ Genuflexiune cu flexie și din șolduri penreu a ridică cu ambele mâini o greutate, purtându-
se apoi o greutate la nivelul bazinului, cu brațele întinse (nu la nivelul pieptului);
§ Aplecare în față, nu din coloana; ci prin flectarea șoldurilor, coloana lombară în poziție
neutră.
B. "Înzavorârea" coloanei lombare, având că scopuri blocarea în timpul efortului a
segmentului afectat, învatarea menținerii poziției neutre și învatarea mobilizării cu totul
independente a membrelor față de trunchi. Tehnică "înzavorârii" parcuge patru stadii:
A Stadiul I: "înzavorârea" rahisului lombar în poziție neutră concomitent cu imobilizarea
membrelor. Concret , se adopta poziții imobile din ortostatism, sezând și decubit, respirând lent și
profund, urmărind alungirea corpului-gâtului în ax, fără mobilizarea membrelor și rahisului.
Imobilitate "de bloc" a întregului corp trebuie conștientizată.
A Stadiul ÎI : mentinând în continuare trunchiul "înzavorât", se mobilizează complet
independent membrele-lomba delordozata. În decubit dorsal: se flecteaza și deflecteaza ganunchii,
se abduc-adduc brațele. În sezând: ridicarea brațelor spre orizontală, apoi spre zenit, ridicarea
coapselor, abducerea lor. În ortostatism: flectarea la 90 grade a soldurilor, alternativ, mobilizarea
brațelor.
A Stadiul III : mobilizarea trunchiului "înzavorât", că pe o "piesă unică". În decubit: ridicarea
din pat prin rostogolire laterală, apoi cu împingerea în brațe și coborârea concomitentă din pat a

59
membrelor inferioare. În sezând: oscilații antero-posterioare și laterale prin rularea pe ischioane
(mâinile în șolduri); ridicări și așezări pe scaun. În ortostatism: aplecarea cu fandare pe un picior,
apoi executarea "cumpenei"; genuflexiuni cu spatele sprijinit de perete sau libere cu aplecare
anterioară, alergare ușoară.
A Stadiul IV : în care cele învatate în primele trei stadii se aplică diferențiat, în avtivitatea
zilnică de la domiciliu sau profesională. Spre exemplu modul în care se ridică o greutate și se
transporta; modul în care se împinge o mobilă, un vagonet; modul în care lucrează la o bandă
rulantă, la un ferăstrău.
Măsuri indicate - școala spatelui:
- Trebuie evitate pe cât posibil condiţiile stresante. Se va evita frigul şi umezeală.
- Greutatea maximă a obiectelor pe care le ridică trebuie să nu depăşească 5 Kg.
- Căratul obiectelor se va face cu ambele mâini pentru a nu genera scolioze.
- Ridicarea obiectelor se va face îndoind (flectând) coapsele şi genunchii, pentru că spatele (şi
anume coloana vertebrală lombară) să rămână în poziţie cât mai dreaptă.
- Se vor evita mişcările de răsucire a trunchiului.
- Ridicarea din pat se va face din stând pe lateral, cu genunchii îndoiţi (flectaţi), că un tot, cu
sprijin pe mână.
- Poziţia şezândă este cea mai solicitantă pentru coloana lombară. De aceea se recomandă la
fiecare 30 - 45 minute să se facă pauze de ortostatism, mers prin cameră, întinderi. Se recomandă
de asemenea folosirea de scaune ergonomice.
- Tocurile să nu depăşească 4 cm înălţime. Talpă încălţărilor ar trebui să fie cât mai moale.
- Când se stă mult timp la birou se sprijină tălpile pe un scăunel. Spatele trebuie se fie în
permanenţă drept.
- Poziţia picior peste picior este de evitat sau nu se menţine mai mult de 10-15 min.
- Şoferii vor apropia scaunul de volan, spatele va trebui să fie drept.
- Se va dormi pe saltea cât mai tare sau cu scândura sub saltea.
- Persoanele cu musculatură abdominală slabă necesită gimnastică medicală pentru tonifiere şi
purtarea de lombostat (un brâu medicinal) în timpul unei suprasolicitări fizice. Împingerea de
greutăţi se va face cu braţele orizontale la nivelul umerilor şi trunchiul drept.
- Se va evita efortul fizic la persoanele neantrenate fără o încălzire prealabilă.

60
 - Dacă există inegalitate de membre inferioare, această se corectează cu orteză (talonet) sau
încălţăminte cu ortopedică.
- Urcarea/coborârea scărilor se face cu prudenţă, fără mişcări de răsucire a spatelui.
- Poziţia cea mai relaxantă pentru coloana vertebrală este cea întinsă pe lateral. Este şi poziţia
recomandată pentru odihnă nocturnă.
Aceste sfaturi ar trebui aplicate în mod curent de orice adult, în asociere cu exerciţii periodice
şi mişcare de minim 15 minute pe zi. În sarcină este necesară o atenţie deosebită asupra coloanei
lombare şi aplicarea sistematică a acestor măsuri.
4. Fizioterapia prin: electroterapie
Se indică 10 ședințe de fizioterapie prin care se urmărește:
· calmarea durerilor de coloana;
· combaterea redorii și a retractiilor;
· redobândirea mobilității coloanei;
· stabilizarea procesului de artroză;
· tonifierea musculaturii paravertebrale.
Concluzie: În concluzie pacientul cu hernia de disc, prin kinetoterapie și fizioterapie nu va
ajunge la intervenţia chirurgicală.

3.5. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU

SPONDILOZĂ
Pentru pacientul cu spondiloză se recomandă că exercițiile să se execute în ritm lent și cu
ochii deschiși.
Kinetoterapia aplicată:
I – din poziția decubit dorsal – cu genunchii indoiți și tălpile pe sol :
 Exercițiul 1 – ducerea bărbiei în piept , fără ridicare capului de pe sol ( împingerea bărbiei în
sus ) – de 10 ori;
 Exercițiul 2 – înclinarea capului spre dreapta și spre stânga cu tendința de a lipi urechea de
umăr – de 10 ori;
 Exercițiul 3 – răsucirea capului spre dreapta și spre stânga – de 10 ori ( mișcarea se realizează
descriind un arc de cerc cu bărbia, de la un umăr spre celălalt );

61
 Exercițiul 4 – ridică bărbia coborând umerii pe sol, apoi coboară bărbia cu ceafă lipită de sol
și ridică umerii de pe sol – de 8 ori;
 Exercițiul 5 – exerciții de ridicare a omoplatilor și de oborare a omoplatilor ( cu ceafă lipită
de sol, cu capul în rotație și urechea pe sol se apropie bărbia de umăr, din rotație – dreapta
apoi stânga – se ridică ușor capul de pe sol cu bărbia proiectată înainte ) – toate de 10 ori;
 Exercițiul 6 – cu mâinile sub ceafă , ridică capul și întinde brațele – de 10 ori ;
II – din poziția decubit ventral ( culcat pe abdomen )– mâinile încrucișate sub barbie:
 Exercițiul 1 – așezarea succesivă a bărbiei și a frunții pe mâini – de 10 ori ;
 Exercițiul 2 – ducerea bărbiei spre umărul stâng, apoi spre cel drept – de 10 ori;
 Exercițiul 3 – cu brațele întinse și fruntea sprijinită pe sol se ridică capul de pe sol, cu „dublă
barbie „ – de 10 ori;
III – din poziția decubit lateral:
 Exercițiul. 1 – ridicarea capului cu tendința de a apropia urechea de umăr – de 8 ori ;
 Exercițiul 2 – capul sprijinit pe o mâna , apăsarea capului în jos – de 8 ori;
 aceste exerciții se execută pe partea dreapta și pe partea stânga
IV – exerciții de gimnastică medicală – corectivă:
 Exercițiul 1 – mers cu o carte pe cap – 10 m ;
 Exercițiul 2 – mers fandat cu un baston fixat la nivelul omoplatilor – 5 m;
 Exercițiul 3 – cu bastonul ținut la spate de la capete , execută mers cu extensia brațelor și
ducerea bastonului înapoi – 10m;
 Ex. 4 – din mers , execută extensii a brațelor cu arcuire sus și lateral – de 10 ori pe distanță de
8 – 10 m;
 Ex. 5 – cu bastonul ținut la ambele capete, execută ducerea bastonului sus , cu arcuirea
brațelor ( privirea urmărește bastonul ) – de 10 ori ;
 Ex. 6 – bastonul sprijinit pe omoplați , execută aplecarea trunchiului înainte la 40˚ – 50˚, cu
arcuire și capul sus – revenire – de 10 ori;
V – din poziția pe genunchi și sprijin pe palme (patrupedie ):
 Exercițiul 1 – indoirea coatelor cu coborârea pieptului și ridicarea capului cu privirea
înainte și întinderea coatelor – de 10 ori;

62
 Exercițiul 2 – indoirea coatelor cu ridicarea alternativă a unui picior întins înapoi – revenire –
de 10 ori ( capul sus );
 Exercițiul 3 – ridicarea brațului și piciorului opus – revenire – de 10 ori, (se repetă cu membrele
de cealaltă parte ) – capul sus;
 Exercițiul 4 – mers în patru labe, cu capul sus și privirea înainte – de 10 ori.
Se vor evita exercițiile de flexie ale trunchiului și se va corectă permanent poziția spatelui,
care trebuie să se mențînă drept, cu umerii trași în jos și spre înapoi. Exercițiile vor fi făcute de 4
ori pe săptămâna cu o zi pauză între ele ( o zi da, o zi nu ). După 30 de zile se vor face 2 ședințe pe
zi cu două zile pauză ( de 3 ori pe săptămâna ). Nu se recomandă manipulări cu excepția
tracțiunii ușoare în ax(Sohier). În faza dureroasă se folosește electroterapia antalgică. Se face masaj
decontacturant .

3.6. PLAN TERAPEUTIC PENTRU PACIENTUL CU

STENOZĂ LOMBARĂ
În perioada acută exercițiile se axează pe posturarea în poziţii antalgice.
1) Coloana cervicală:
- Flexia capului
- Extensia capului
- Înclinări laterale
- Rotiri ale capului
- Circumducţia capului
- Cu bastonul ridicări de braţe cu ducerea acestuia la nivelul cefei la coborâre
- Aceste serii de exerciţii se realizează din poziţia şezând
2) Coloana toracală:
- Flexia trunchiului din decubit dorsal
- Extensia trunchiului din decubit ventral
- Înclinări de trunchi din ortostatism sau decubit dorsal dacă dorim eliminarea forţei
gravitaţionale
- Rotaţii de trunchi din ortostatism
3) Coloana lombară:

63
 - Însă începând cu perioada subacută, se iniţiază exerciţiile programului Williams din faza I,
iar treptatat, o dată cu îmbunătăţirea stării generale a pacientului, putându-se introduce şi exerciţiile
din celelalte două faze ale acestui program.
Faza I a programului Williams:
1. Decubit dorsal: flexia şi extensia şoldului.
2. Decubit dorsal, se flectează mai întâi ambii genunchi, iar apoi cu ambele mâini se trage câte
un genunchi spre piept; menţinerea acestei poziţii timp de câteva secunde după care se revine la
poziţia iniţială şi se schimbă membrul inferior.
3. Decubit dorsal, mâinile la ceafă, membrele inferioare întinse: se trage câte un genunchi la
piept cât se poate de mult, apoi celălalt;
4. Idem ca la exerciţiul anterior, numai că se efectuează cu ambii genunchi concomitent.

5. Decubit dorsal, membrele superioare ridicate, genunchii flectaţi la 90 de grade, tălpile

sprijinite pe pat: se împinge lomba înspre pat, se contractă abdominalii, se saltă uşor sacrul de pe
pat, se revine, apoi se repetă.
6. În şezut pe un scaun cu mâinile pe lângă corp şi membrele inferioare depărtate: aplecarea
capului între genunchi, permiţând mâinilor să ajungă pe podea; se menţine poziţia până se numără
la trei; se aduce corpul în poziţia iniţială; se repetă de cinci ori (pentru elasticitate lombară şi a
ischiogambierilor, se creşte forţa musculaturii lombare inferioare).
Faza a II-a a programului Williams:
1. Decubit dorsal, genunchii flectaţi, tălpile pe sol: se roteşte bazinul cu înclinarea membrelor
inferioare spre stânga apoi spre dreapta, până ce ating solul.

64
 2. Decubit dorsal: călcâiul drept se aşează pe genunchiul stâng, se execută o abducţie cât mai
internă a şoldului drept, până se atinge cu gamba dreaptă patul, apoi se inversează membrul
inferior.
3. Decubit dorsal: se ridică alternativ câte un membru inferior cât mai sus cu genunchiul perfect
întins.
4. În ortostatism: genuflexiuni cu mâinile în sprijin pe spătarul unui scaun, spatele fiind perfect
drept, călcâiele rămânând pe sol.
În această perioadă se pot începe exerciţiile la spalier, din atârnat:
A.) cu spatele la spalier, mâinile deasupra capului prind bară cu palmele înainte:
- Ridicarea genunchilor la piept
- Rotarea stânga-dreapta a genunchilor flectaţi
B.) cu faţa la spalier, mâinile prind bară cu palmele spre zid:
- Pendularea bazinului şi a membrelor inferioare spre stânga şi dreapta
- Cu picioarele pe o bară, se execută cifozari lombare.
Faza a III-a a programului Williams:
1. Decubit dorsal, genunchii flectaţi: se împinge lomba spre pat, se basculează în sus sacrul,
lomba rămânând mereu în contact cu patul, şi se contractă peretele abdominal. Treptat se execută
aceleaşi mişcări lombare şi ale bazinului, dar cu genunchii tot mai puţin flectaţi, până ce ajung să
fie complet întinşi.
2. În ortostatism, cu spatele la perete, călcâiele la 25-30 cm distanţa: se aplică sacrul şi lomba
(aplatizate) de perete; treptat se apropie călcâiele de perete, menţinând contactul lombei cu acesta.
3. Decubit dorsal: se execută bicicleta cu pelvisul mult basculat înainte.
Având în vedere că pacinetul are activitatea profesională ce constă în utilizarea mâinilor şi
aplecarea trunchiului înspre înainte, programul se bazează pe consolidarea sistemului vertebral şi
a ischiogambierilor.

65
 CAP.4. CONCLUZII
Abordarea pacienților cu patologie low back pain/lombalgie/hernie de disc lombară este
complexă și nu poate fi înca supusă unui algoritm generalizat.
Evaluarea corectă și completă a coloanei vertebrale, durerii și statusului funcțional datorat
dizabilității consecutive la pacientul cu discopatie lombară/hernie de disc lombară constituie o
componentaimportanta în programul de recuperare, în acest scop evidențiindu-se necesitatea
utilizării unor scale standardizate prin intermediul cărora se pot cuantifica și compară evolutiv
progresele înregistrate.
Abordul terapeutic în recuperarea pacienților cu HDL trebuie să fie complex, trebuie să abordeze
toate verigile fiziopatogenice și necesită mijloace asociate de recuperare: medicamentos, fizical kinetic
și de igienă-educație.
Evaluarea funcțională a dizabilității datorate herniei de disc, calculând indexul pentru
disabilitatea cronică Wanddell și Main și scorul chestionarulului Roland - Morris, a demonstrat o
creștere importantă a valorii acestuia, comparând momentele evaluărilor, o scădere semnificativă
a scorului producându-se după 4 saptamâni de reabilitare. Se poate remarcă faptul că 10 pacienți
au prezentat recuperare funcțională aproape completă în urmă programului fizical-kinetic, cu scor
mai mic sau egal cu 3 la sfârsitul perioadei de evaluare (Roland-Morris).
Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scădere a durerii, la toți pacienții, în toate
momentele de evaluare, cu precizarea că reducerea parametrului durere a fost semnificativă
indiferent sexul și grupa de vârsta a pacienților.
Orice tratament kinetic la nivelul regiunii lombare presupune refacerea funcționalității acestui
segment, în condițiile unei forțe musculare, stabilități și mișcări controlate la acest nivel, cu
prevenirea complicațiilor neurologice și creșterea calității vieții.
În concluzie subliniem rolul kinetoterapeutului în evaluarea și recuperarea funcțională a
consecințelor datorate suferinței lombare în scopul fundamentării obiectivelor, metodelor și
mijloacelor kinetice din cadrul programului complex de recuperare functională.

66
BIBLIOGRAFIE
1. Baciu. C. Aparatul locomotor. Editura Medicala. Bucuresti, 1980.
2. Cordun M., "Kinetologie Medicala", Ed. Axa, Bucuresti, 1999
3. De Lisa, Joel, A., Rehabilitation Medicine. T.B. Lippincot. Philadelphia, 1991.
4. Georgescu, M.,Semiologie medicala, Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti
1998.
5. Ionescu N.A., "Masajul" - Editura ALL, Bucuresti, 1994.
6. Kisner C., Colby A., "Therapeutic Exercise", Foundations and Techniques, Ed. F.A. Davis,
1990.
7. Kiss L, "Recuperare neuro-motorie prin mijloace kinetice", Ed. Medicala,
Bucuresti, 1989.
8. Konin J.G., "Practicai Kinesiology for the Physical Therapist Assistant", Slack, NJ 2000.
9. Mârza D., "Metode speciale de masaj", Editura Plumb, Bacau, 1998.
10. Popescu R., Marinescu L. Bazele Fizice si anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo-
articulara.Editura Agora, 1999.
11. Popescu R., Marinescu L., "Bazele fizice si anatomice ale kinetologiei. Testarea musculo-
articulara". Editura Agora, 1999.
12. Popescu, Roxana, Traistaru, Rodica, Badea, Petrica, Ghid de evaluare clinica si
functionala în recuperarea medicala,vol. II, Editura Medicala Universitara, Craiova, 2004.
13. Rinderiu T., Rusu L., Rosulescu E. "Anatomia omului", vol l, Editura Scorilo,Craiova,
2001.
14. Robacki R., "Anatomia functionala a omului", Editura Scrisul Românesc, Craiova 1985.
15. Robanescu N., "Reeducarea neuro-motorie", Ed. Medicala, Bucuresti, 1992.
16. Roland M Morris R. A study of the natural history of low-back pain. Part I: Development
of a reliable and sensitive measure of disability in low-back pain. Spine. 1983; 8: 141-144
(Appendices 1 and 2 pages 143-144).
17. Sbenghe T., "Bazele teoretice si practice ale kinetoterapie" Ed Medicala, Bucuresti, 1999.
18. Sbenghe T., "Kinetologie profilactica, terapeutica si de recuperare", Ed. Medicală,
București, 1982.

67
 19. Vladutu R., Pârvulescu V.N., "Semiologie si notiuni de patologie
medicala pentru kinetoterapeuti", Ed. Sitech, Craiova, 2001 18. Zaharia C. "Elemente de
patologie a aparatului locomotor", Editura Paideia, Bucuresti, 1994

68