Căsătoria hindusă – partea V: ceremonii care preced

uniunea mirilor
 
 
 
1 Vote

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să
cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei.
Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai
interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nu există o ceremonie de nuntă bătută în cuie. Există desigur tradiția vedică ce se respectă și
azi în mare parte, dar există multe variații în funcție de zonă, de preferințele familiei sau de
posibilitățile ei financiare. Există ritualuri care sunt oficiate diferit în diversele zone, deși la
bază sunt aceleași reguli.

Swaagatam

Nunțile hinduse încep prin ceremoniile de întâlnire (milan) și respectiv swaagatam (primire).
Swaagatam este un pas important deoarece marchează sosirea alaiului nupțial (baaraat) al
mireiul la casa miresei (sau la locul în care se va oficia căsătoria). Alaiul cuprinde rude și
prieteni de toate vârstele care cântă și dansează pe parcursul întregii călătorii, fiind bucuroși
pentru noua relația ce urmează să se lege. Membrii importanți ai alaiului sunt bincuvântați
prin ceremonia luminii (aarti) și primesc însemnul bunului augur printr-un tilak sau bindi
roșu. De obicei, urmează ceremonia numită jaimala sau varmala prin care mirii își pun
ghirlande de flori în gât. Se oferă gustări și băuturi pentru ca invitații să-și recapete energia
după călătorie.
ceremonia Jaimala

Tot în această perioadă, are loc ceremonia de madhuparka prin care o băutură dulce este
oferită mirelui ca semn de bun augur și un mod plăcut de a-i primi pe invitați.

momentul în care mireasa ajunge la locul oficierii nunții

Vivaah Homa – ceremonia focului sacru

Focul sacru este principalul martor al unuinii mirilor și i se cere binecuvântarea spre oficierea
fructuoasă a căsătoriei. Se oferă lucruri precum orez, apă sfântă, unt topit etc. pentru a îmbuna
zeii. Totul se petrece într-un cadru pur din punct de vedere spiritual în compania recitării unor
mantre potrivite ocaziei. Sorbitul apei sfinte semnifică purificarea interioară, iar ungerea cu
această apă are legătură cu unuinea nu doar a două trupuri, ci și două suflete.

Kanyadaanam – darea în căsătorie a fetei de către tată

Oferirea mâinii fetei virgine (căci asta înseamnă kanya) bărbatului care-i va deveni tovarăș de
viață se realizează prin tată sau dacă acesta nu mai este în viață, de către cineva care a avut
rolul de tată în existența fetei. Tatăl pune mâna dreaptă a fetei în mâna dreaptă a băiatului,
transferul de responsabilitate fiind complet. Astfel începe ceremonia prin care mirele își va
asuma noi obligații. Se recită versurile kama-sukta (imn închinat dragostei):

Cine a oferit această fecioară și cui a oferit-o?

Kama (zeul dragostei) mi-a oferit-o ca s-o iubesc

Dragostea este dătătoarea, este cea care acceptă

Pășește tu, mireasă, în oceanul dragostei

Cu dragoste te primesc

Fie ca ea să rămâne a ta și numai a ta, o zeu al dragostei

Cu adevărat, ești prosperitatea întruchipată

Fie ca raiul să te așeze, fie ca pământul să te primească

Iată că întâi fata este oferită zeilor, iar cu permisiunea și binecuvântarea acestora ea va deveni
partenera unui pământean. După recitarea mantrelor, tatăl îi cere ginerelui să nu o
dezamăgească pe soția sa prin nerespectarea dharmei (viață morală), arthei (bogăție) și kamei
(dragoste). Mirele promite că va duce la îndeplinire toate obligațiile ce se leagă de cele trei
principii. Astfel se încheie ritualul kanyadaanam.
s-a oferit mâna miresei

Pani Grahanam – acceptarea mâinii

Constituie în sine un important pas deoarece marchează uniunea iminentă a celor doi. Se
rostesc versuri pline de sensibilitate ce vor constitui fundația viitoarei lor relații ca soț și soție.
Imnurile vedice fundamentează promisiunile:

Iau mâna ta în a mea, tânjind după fericire

Îți cer ție să trăiești cu mine ca soțul tău

Până când amândoi îmbătrânim cu trecerea timpului

Află asta, declar că zeii

Bhaga, Aryama, Savita și Purandhi, mi te-au hărăzit mie

Astfel că-mi voi îndeplini îndatoririle conform dharma înpreună cu tine

Acesta sunt eu, Aceea ești tu

Sāman sunt eu, Ŗc ești tu

Cerurile sunt eu, pământurile tu

Bhagha semnifică bogăția; Aryama cerurile; Savita luminozitatea, strălucirea adică noul
început; Purandhi înțelepciunea.

Laja Homa – oferirea de orez prăjit (un fel de floricele)

Orezul este simbolul regenerării și al vieții: orezul trebuie plantat de pe un câmp pe altul la
momentul oportun pentru a crește în continuare și a avea o recoltă bună. Tot astfel, mireasa
trebuie acum să-și planteze viața din mâinile părinților în mâinile noii sale familii pentru a-și
îndeplini îndatoririle morale și a procrea.

Ne apropiem de punctul culminant. Țineți aproape!

Căsătoria hindusă – partea IV: mangala snaanam și

împodobirea miresei

 
 
 
 
 
 
4 Votes

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să
cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei.
Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai
interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Înainte ca mireasa să îmbrace hainele nupțiale, are loc o baie rituală (mangala snaanam)
însoțită de recitarea de imnuri vedice pentru purificarea acesteia și pentru a o pregăti pentru
următorii pași ai căsătoriei. Zei precum Surya și Varuna sunt invocați pentru a o binecuvânta
mireasa ca viața ei alături de partener să fie una armonioasă. După  această baie rituală,
urmează împodobirea miresei.

În ziua nunții, fiecare femeie se visează cea mai frumoasă ființă de pe planetă și își dorește să
arate impecabil. De la rochie, la coafură și machiaj, totul trebuie să se îmbine într-o armonie
perfectă. Când vine vorba de mireasa indiană, există 16 podoabe (solah shringar) pe care ea le
va purta pentru a-i sublinia frumusețea. Este un ritual de înfrumusețare în toată regula,
respectat până la ultimul detaliu. Cele 16 podoabe acoperă mireasa din cap până-n picioare.

Mitologia hindusă afirmă că există o strânsă legătură între cele 16 faze ale lunii și ciclul
menstrual. Studiile științifice și istorice susțin această afirmație, însă de curând există voci
care spun că aceste teorii nu ar fi decât niște superstiții. Totuși, hindușii cred că fazele lunii au
un efect negativ asupra ciclului menstrual și astfel pot aduce probleme de fertilitate în viața
femeilor. Pentru a combate aceste efecte nefaste sunt întrebuințate cele 16 podoabe despre
care se crede că anulează vibrațiile negative funcționând ca mijloace de protecție.

Shringaara: înțelesul termenului

Cuvântul ”shringaara” încorporează termenul ‘Shri’, un alt nume al zeiței Lakshmi, zeița
belșugului, norocului și frumuseții. Mireasa, femeia proaspăt căsătorită, este considerată o
Lakshmi, aducătoare de noroc și bunăstare.

”Shringaara” are o vastă utilizare și în zona artistică indiană: muzică clasică, dans clasic,
poezie, teatru etc. Este una dintre cele nouă rasa, sau ”gusturi” – mai exact moduri de
exprimare – și are poate cea mai largă și flexibilă folosire: de la dragoste, relația dintre iubit și
iubită, atracție la frumusețe. În dansul clasic, shringaara este adesea numită ”mama tuturor
rasa” fiindcă sub umbrela ei intră o puzderie de sentimente: gelozie, frică, mânie, compasiune
etc.

Relația de dragoste care poate fi exprimată prin această rasa este o metaforă pentru relația
dintre om și divinitate (nara-narayana).

Baia rituală înainte de împodobire  

Baia constă în doi pași: spălarea părului și aplicarea de pastă de turmeric (shagun ki haldi sau
ubtan, după unul dintre numele regionale). Pentru a curăța părul de impurități, a-l face mai
mătăsos și mai puternic se aplică un amestec de uleiuri esențiale și de ierburi cu efecte
benefice atât scalpului, cât și firului de păr. Apoi se trece la aplicarea pastei galbene pe fața,
mâinile și picioarele miresei. Și această pastă este un amestec de mai multe substanțe naturale:
pudră de lemn de santal, turmeric și uneori foarte puțină făină de năut (pentru exfoliere), lapte
și ulei, ierburi mărunțite. (pentru mai multe detalii citiți: Ceremonia Haldi)

Iată cele 16 podoabe care o fac pe mireasa indiană să se simtă cu adevărat specială în cea mai
importantă zi din viața ei – nunta:

1. ”Rochia” de mireasă – shaadi ka joda

Impropriu spus rochie, costumul de mireasă în India poate varia de la lehenga choli (fustă
lungă și bluziță asortată) la saree, salwar kameez (pantaloni și bluză lungă) sau costum
anarkali (bluză lungă tip rochie și pantaloni pe sub). Sunt puternic împodobite cu motive
florale sau geometrice, în culori puternice și fire aurii sau argintii. Vălul este nelipsit, fiind nu
doar un accesoriu, dar și un obiect folosit în timpul oficierii căsătoriei – simbolizează
inocența, modestia, puritatea și tinerețea. Cele mai întâlnite culori sunt roșu, galben și
portocaliu sau roz; primul loc este ocupat de roșu, fiind considerată cea mai norocoasă
culoare, atrăgând bunăstarea.
 2. Coafura – kesha-pasha-rachana (aranjamentul părului)

Coafurile sunt la fel de elaborate precum îmbrăcămintea. Sunt făcute cu multă atenție pentru a
putea prinde diversele ornamente în păr mai apoi, fiind preferate cocurile elaborate. Multe
mirese doresc să poarte flori proaspete (gajra) – de obicei iasomie – în păr pentru a răspândi
parfumul lor în jur. Se practică împletiturile de diverse grosimi și mărimi; cele trei fire ale
împletiturii simbolizează: Ganga, Yamuna și Saraswati – cele trei râuri sacre ale Indiei;
Brahma, Vishnu și Shiva – trinitatea indiană; familia miresei, a mirelui și nou formata familie
a mirilor care este unită într-un grup mai mare și strâns închegat.
 3. Accesoriile de păr – maang-teeka sau mang-patti – sau bhor/borla/mandoria

Este accesoriul care se așează pe cărarea din mijloc a părului și care se alungește până între
sprâncene. Poate fi însoțit de un șirag din pietre strălucitoare care formează o coroniță care
urmărește linia părului. Punctul în care ajunge bijuteria centrală este unul energetic numit
ajnachakra sau cel de-al treilea ochi, locul în care rezidă energia spirituală capabilă să
conducă la iluminare. Reprezintă puterea sufletului și semnifică concentrarea, conservarea și
controlul. Opțional, se poate purta și un accesoriu asemănător unui candelabru, prin în păr de
obicei pe stânga.

4. Punctul roșu din frunte – bindi/teeka/tilak

Specific pentru mirese este ca punctul să fie roșu, făcut cu o pudră de această culoare. Se
poate ca în ziua nunții miresei să i se accentueze sprâncenele prin desenarea de puncte roșii și
albe deasupra liniei sprâncenelor.

Punctul roșu se plasează în mijlocul frunții, între sprâncene fiindcă acolo e localizat al treilea
ochi, despre care se crede că permite miresei să vadă viitorul. Ea va putea percepe lucrurile de
rău augur ce urmează să aibă loc. Punctul energetic dintre sprâncene este adăpostul
înțelepciunii și locul unde experiența se adună. Acesta este centrul de comandă pentru
energiile care circulă în trup.

5. Praful roșu – sindoor

În timpul ceremoniilor nupțiale, mirele aplică praful roșu, semn al căsătoriei, pe cărarea
părului miresei. Se consideră un semn de bun augur și reprezintă puterea fertilității femeii.

Este un semn sacru ce simbolizează energiile zeițelor Parvati și Sati. Se crede despre femeia
care poartă sindoor că este ferită de rele, iar soțul ei va avea o viață lungă, prin protecția
oferită de Parvati. Atrage energiile cosmice și conferă prosperitate, noroc și sănătate.

6. Dermatograful negru – anjana/kajal

Tradițional, dermatograful negru este făcut din funinginea rezultată din arderea lămpilor cu
ulei (diya/deepak). Pentru a alunga deochiul, mireasa folosește dermatograful negrul și pe
pleoape și pe linia inferioară a ochilor.

7. Cercelul pentru nas – nath

Cercelul pentru nas se poartă pe stânga și poate fi simplu sau cu un lanț care se agață în păr.
Cu cât este mai mare cercelul, cu atât mireasa provine dintr-o familie mai înstărită.

Auzisem sau citisem undeva că cercelul se poartă pe stânga deoarece un punct energetic sau
un vas de sânge este legat cu uterul și că purtarea cercelului ar ajuta la fertilitate – dacă e mit
sau adevăr, nu am nici ce mai vagă idee.
 8. Cerceii – karn phool/jhoomar/jhumke

De la unele mici, la cele lungi sau care sunt precum clopotele, de la aurii, argintii, cu pietre
sau fără, cerceii vin în toate formele și culorile pentru toate gusturile.

9. Colierul și lanțul de cununie – haar și mangal-sutram

Colierul face parte din setul de nuntă, adesea foarte lat și având un model complex. Lănțișorul
de cununie este unul subțire, cu mărgele negre. Lănțișorul de cununie va fi purtat până la
moartea soțului.

10. Brățările pentru brațe – baajuband

Acestea se poartă pe partea superioară a brațelor, putând fi chiar cusute pe mânecile

bluzițelor. Pot fi simple sau cu un complicat model floral. Sunt purtate tot pentru protecție de
spiritele rele.

11. Modelele cu henna – mehndi

Cu o zi sau două înainte de nuntă, mireasa este împodobită cu modele făcute cu pastă de
henna; în unele comunități, unele modele se aplică și mirelui. După îndepărtare, vor rămâne
urmele roșiatice-maro ale pastei a cărei culoare a intrat în piele. În alte zone ale Indiei (ex.
Bengal), se prepară un soi de cerneală roșie din plante (alta/mahur/mahavar). Această cerneală
se aplică pe tălpi și la bordura lor. Dragostea mirelui va fi cu atât mai intensă cu cât culoarea
hennei va ieși mai închisă. Se crede că henna ține departe bolile, nenorocirea, dar și moartea,
fiind de asemenea simbolul legăturii dintre mire și mireasă.
 12. Brățările subțiri și groase – choodiyaan și kangan

Brățările sunt un alt semn al căsătoriei. Acestea pot fi făcute din sticlă, metal, fildeș, ceramică
sau aur. Fetele trebuie să poarte brățările nupțiale timp de 40 de zile, după care se pot scoate și
înlocui cu unele normale. Se spune de asemenea că femeile proaspăt căsătorite nu trebui să
muncească prin casă până când nu le sunt scoase brățările nupțiale. În unele zone, se adaugă
niște podoabe lungi ca niște candelabre brățărilor numite kaleera.

13. Inelul de pe degetul mare – arsi

Pe lângă alte inele, mireasa poate purta un inel mare cu mici oglinzi pe degetul mare. În timp
ce-și ține vălul, poate să-l observe pe tovarășul ei de viață în reflexia micilor oglinzi.

14. Cureaua decorativă – kardhani/kamarband

Cureaua nu are doar rol decorativ, ci ajută și la menținerea costumului miresei în poziția
corectă. Unii leagă purtarea unui astfel de obiect de succesul viitor sau de viața fericită a
cuplului prin venirea pe lume a primului lor copil într-un viitor apropiat.

15. Brățările de picior și inelele de picior – payal/paazeb și bicchuaa

Brățările de picior sunt de obicei din argint și au clopoței care emit un clinchet dulce când
mireasa pășește. Sunt prevăzute cu ele pentru ca soția să-și poată anunța prezența în căminul
conjugal. Nu se folosește aur deoarece purtarea aurului sub nivelul taliei este considerat
nedemn și lipsit de respect față de Dumnezeu. Inelele de picior se poartă pe al doilea deget, la
ambele picioare. Sunt simbolul femeii căsătorite.
 16. Parfum – itra/itar

Mireasa trebuie să răspândească în jur un miros plăcut, fiind simbolul unei aure pozitive și
implicit aducătoare de noroc. Astfel, se păstrează o atmosferă primitoare.
Căsătoria hindusă – partea III: Ceremonia Haldi –
pregătirea mirilor înainte de riturile nupțiale
 
 
 
3 Votes

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să
cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei.
Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai
interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Ceremonia Haldi este precum un tratament antic asemănător spa-ului modern. Principala
diferență este că pe lângă relaxare, mai apar și zeci sau sute de rude care vin să-i susțină pe
tinerii îndrăgostiți înainte de începerea unei noi vieți împreună.

Membrii familiei aplică pe chipul, mâinile și picioarele mirilor pasta de culoare galbenă,
dorind să-i facă și mai frumoși decât sunt deja. Pasta de turmeric are și calități curative,
luminând tenul obosit, iar ea se aplică de șapte ori. În timpul ceremoniei, unele familii preferă
să le lege tinerilor și diverse amulete pe mâna dreaptă care să-i protejeze de rău sau de deochi,
urmărindu-se ca ceremonia de căsătorie să decurgă fără obstacole.

În unele case, mirii aplică puțină pastă pe prietenii și/sau frații necăsătoriți. Se crede că oricine
este uns cu pasta binecuvântată a mirilor își a găsi în curând un tovarăș de viață foarte frumos.

Ceremonia aplicării de haldi – pasta de turmeric

Motivele aplicării pastei de turmeric (haldi)

A ține departe deochiul

Majoritatea oamenilor cred că motivul pentru care se aplică pasta galbenă este pentru a ține
departe spiritele rele care pot afecta bunăstarea mirilor. Astfel, mirii nu au voie să părăsească
locuința după încheierea ceremoniei de haldi. În unele comunități, mirilor li se leagă fire sacre
sau diverse amulete pentru a-i feri de rele.

Culoare de bun augur

Culoarea galbenă a pastei este considerată de bun augur în tradiția indiană. Se crede că
galbenul atrage prosperitatea, de aceea se obișnuiește ca și hainele mirilor să fie o nuanță de
galben.

Înfrumusețare

Pe vremea când nu existau cosmetice la îndemâna tuturor sau saloane de coafură, indienii
apelau la secretele autohtone pentru a se asigura că mirii vor străluci în ziua nunții. Se știe că
pasta de turmeric conține substanțe care împrospătează tenul și-l face strălucitor.
Antiseptic

Din moment ce turmericul are și proprietăți medicinale, fiind un bun antiseptic, ajută la
păstrarea unui ten curat, fără erupții acneice. Vindecă și eventualele tăieturi, bube, pișcături de
țânțari etc.
Purificarea trupului

Pasta de turmeric are o importanță deosebită în cultura indiană deoarece este folosită și ca un
bun agent exfoliant, curățând pielea în profunzime. Ajută la îndepărtarea celulelor moarte
după spălarea rituală și detoxifică cel mai întins organ al corpului – pielea.

Bonus pentru cuplu

Pe lângă proprietățile de înfrumusețare, curățare și detoxificare, haldi este cunoscut și pentru

capacitatea de a reduce stresul asociat cu nunta. Curcumina, un antioxidant care este conținut
de turmeric, funcționează ca un antidepresiv ușor, fiind un tratament și împotriva migrenelor.
Se pare că este folosit pentru a elimina anxietatea și emoțiile, dar și pentru a îmbunătăți
sistemul imunitar sau a ajuta stomacul deranjat să-și revină.

Există și cântece special compuse pentru acest eveniment, dar marea majoritate sunt în limbile
regionale sau locale (ex. marathi, rajasthani, haryanvi etc.)

Căsătoria hindusă – partea II: Ceremonii înainte

de căsătorie
 
 
 
2 Votes

PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să
cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei.
Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai
interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Potrivit hinduismului, căsătoria reprezintă uniunea unui bărbat cu o femeie prin angajarea de a
urmări îndeplinirea Dharma (legea morală), Artha (bunurile), Kama (dorințe fizice sau
materiale) și Moksha (eliberare) împreună. Unește două familii, nu doar doi indivizi. Se
concretizează într-o existență pământeană binecuvântată cu plăcere, progres, prosperitate,
bucurie pe de-o parte, iar pe de alta este un altar pentru creștere spirituală. Societatea o
recunoaște fiindcă din ea rezultă viitoarea generație, importantă pentru dezvoltarea socială și
culturală a comunității.  Căsătoria este un pas crucial în viața oricărei persoane, de aceea se
încadrează și în hinduism în cadrul sacramentelor, adică sfintelor taine, numite sanskaara.
Precum în creștinism, ele sunt menite a construi o fundație pentru a trăi moral. De asemenea,
se adaugă scopul de a crea și a dezvolta și perspectiva religioasă și spirituală a individului
asupra lumii și a vieții.

Înainte de căsătorie

Vaak Daanam

Se începe desigur cu etapele înainte de nuntă prin trimiterea de către viitoarul mire a fraților
mai mari la tată viitoarei mirese pentru a-i cere mâna. Se recită felurite imnuri pentru ca cei
plecați să se întoarcă grabnic și victorioși, ca zeii să-i binecuvânteze pe cei plecați la drum și
să-i apere în misiunea lor, ca nunta să fie una plină de armonie, fără obstacole. Tatăl fetei
acceptă propunerea, iar accest accept simbolic ce urmează a fi concretizat prin logodnă poartă
numele de vaak daanam.

Logodna – sagaai/roka

Ceremonia de logodnă are loc, desigur, înainte de nuntă. Poate fi oficiată cu luni sau cu câteva
săptămâni înainte de nunta propriu-zisă. Este un eveniment intim, cu rudele cele mai apropiate
prezente. Se dau cadouri atât mirilor, cât și rudelor acestora și se marchează începutul relației
tinerilor, dar și familiilor lor. În contemporaneitate, se poate transforma într-un eveniment
fastuos, ținând o recepție la un restaurant luxos.

Cu câteva zile înainte de nuntă

Ceremonia Haldi – pregătirea mirilor înainte de riturile nupțiale

Ceremonia Haldi este precum un tratament antic asemănător spa-ului modern. Principala
diferență este că pe lângă relaxare, mai apar și zeci sau sute de rude care vin să-i susțină pe
tinerii îndrăgostiți înainte de începerea unei noi vieți împreună.

Membrii familiei aplică pe chipul, mâinile și picioarele mirilor pasta de culoare galbenă,
dorind să-i facă și mai frumoși decât sunt deja. Pasta de turmeric are și calități curative,
luminând tenul obosit,iar ea se aplică de șapte ori. În timpul ceremoniei, unele familii preferă
să le lege tinerilor și diverse amulete pe mâna drepată care să-i protejeze de rău sau de deochi,
urmărindu-se ca ceremonia de căsătorie să decurgă fără obstacole.
În unele case, mirii aplică puțină pastă pe prietenii și/sau frații necăsătoriți. Se crede că oricine
este uns cu pasta binecuvântată a mirilor își a găsi în curând un tovarăș de viață foarte
frumos. 

Sangeet

Acest eveniment își ia numele de la cuvântul sangeet care înseamnă muzică. Astfel, este vorba
despre o seară dansantă, distractivă în care se cântă și se dansează pe cele mai moderne
ritmuri. Se ține cu câteva zile înainte de nuntă și deseori se combină cu seara de mehndi, în
care toate femeile își aplică câte un model, alături de mireasă. Inițial, era organizat doar de
familia miresei, prezente fiind doar femeile din familia ei. Odată cu timpurile schimbătoare,
se ține de ambele familii, iar în funcție de mentalitate, se poate organiza un spectacol comun
pentru ca mirii să se bucure împreună de voia bună. Era specific nordului Indiei, dar a pătruns
și în cultura bengaleză sau a Indiei de sud.

Sunt invitate toate rudele de sex feminin, uneori fiind acceptați și bărbații doar pentru a fi puși
să danseze sau pentru a fi tachinați. Se cântă melodii tradiționale legate de nuntă, de
pregătirea miresei pentru o viață nouă alături de noul ei tovarăș și familia acestuia. Fetele
nemăritate dansează pe diverse ritmuri pentru a spori bucuria. Se poate ca și cuplurile tinere
să danseze pentru a aduce bunăvoie și a mai tăia din stresul creat de pregătiri. Nici mireasa nu
scapă de tachinări, dar binecuvântările pentru o viață fericită o vor face să uite de toată
oboseala. Se deapănă amintiri din copilăria fetei, mama aducându-și aminte cu drag de toate
clipele petrecute împreună. Se mănâncă tot felul de gustări și dulciuri, atmosfera fiind una
relaxată și intimă.

Mehndi

Pasta de henna înfrumusețează trupul miresei, dar are și rolul de a trezi lumina interioară
latentă. De asemenea, poate ajuta mireasa să mai scape de stres pentru că are un efect
răcoritor asupra pielii și implicit a organismului.
 Dacă aveți cântece preferate de nuntă, lăsați un link în comentariu!

Căsătoria hindusă – partea I: Tipuri de căsătorii

 
 
 
 
 
3 Votes
PRECIZARE: Articolul face parte dintr-o serie pe tema căsătoriei hinduse. Voi încerca să
cuprind cele mai importante ceremonii și ritualuri, valabile pe aproape întreg teritoriul Indiei.
Sunt extrem de multe variații, iar eu nu sunt specialist, însă sper să pot surprinde cele mai
interesante lucruri cu privire la subiect. Bibliografia va fi precizată în ultimul articol din serie.

Nunta hindusă se numește vivaaha, iar ceremoniile nupțiale poartă denumirea de vivaaha
sanskaara. Căsătoria este unul dintre cele mai importante sacramente în viața hindusului
deoarece scripturi spun că pentru a-și îndeplini obligațiile în timpul vieții, omul trebuie să se
și căsătorească.

Acest material va fi unul serializat, încercând să surprind obiceiurile generale care se aplică în
toate regiunile Indiei; acolo unde va fi cazul, voi specifica exact zona din care provine
ceremonia respectivă. După cum știți, există ceremonii ante-nupțiale, nupțiale și post-
nupțiale. Acestea variază de la regiune la regiune, dar și de la posibilitățile familiilor mirilor.
Desigur, cei mai importanți pași au loc în timpul ceremoniei oficierii căsătoriei, în fața focului
sacru care este principalul martor al uniunii, alături de familie și prieteni. Limba folosită în
mare parte este sanscrita, limba ritualurilor sacre, dar se pot utiliza și limbile materne ale
mirilor. Se crede că nici o nuntă oficiată nu este completă până nu are loc ritualul celor ”șapte
pași” sau ”saptapadi” (saat phere), înconjurarea focului sacru de șapte ori.

Opt tipuri de căsătorie

Literatura sacră hindusă, în texte precum Asvalayana Grihyasutra, Atharvaveda sau

Manusmriti, identifică opt tipuri de căsătorie:

Primele patru tipuri sunt considerate potrivite din punct de vedere religios (prashasta) fiindcă
se recite versete sanscrite, iar acordul mirilor este reciproc.

1. Căsătoria de tip Brahma – e considerată cea mai potrivită din punct de vedere
religios. Mirii aparțin aceleiași caste și provin din familii bune. Băiatul trebuie să-și fi
 încheiat etapa de studii (Brahmacharya Ashram). Familia băiatului face primul pas
către unirea celor doi tineri și nu se impun pretenții de zestre. Mirii și famiile acestora
își exprimă acordul cu privire la căsătorie. Cele două familii se întâlnesc, au loc
ceremoniile de căsătorie, iar mirii sunt pregătiți să înceapă o nouă viață. Este cel mai
întâlnit tip de căsătorie în India modernă.
2. Căsătoria de tip Daiva – tatăl decide să-și dea fiica în căsătorie unui preot, împreună
cu podoabe, drept plată în urma oficierii unui ritual; se practica în vremurile demult
apuse când ceremoniile de tip yagya (yajna) erau dese. Astfel, nu există splendoare
specifică unei nunți în adevăratul sens al cuvântului, iar fata unei familii sărace este
văzută ca un act de caritate de către clasa superioară. Era obiceiul pentru regi, boieri
sau comercianți bogați să țină ceremonii și sacrificii în cadrul cărora ofereau
numeroase cadouri și ajutor pentru beneficiul brahmanilor și celor nevoiași. în timpul
acestor evenimente, tatăl fetei se putea prezenta și cere ajutorul ca fata ei să fie
căsătorită cât mai curând. Căsătoria se oficia dacă familia nu putea găsi un mire
potrivit într-o perioadă de timp rezonabilă (câțiva ani), iar fata a ajuns deja la
pubertate. De cele mai multe ori însă, motivul era lipsa resurselor financiare a familiei
fetei. Era contrar normelor sociale ca fata să fie ținută mult timp acasă nemăritată, mai
ales fiindcă era apoi și mai dificilă găsirea unui mire. Era oferită pentru căsătorie
oricârui bărbat, de obicei un preot, tânăr sau bătrăn. Nu se făcea nimic deosebit pentru
oficierea acestui tip de nuntă, festivitățile pompoase fiind de ajuns și pentru aceasta.
Nu era considerată o soluție lipsită de moralitate deoarece sărăcia nu reprezintă o
culpă morală.
3. Căsătoria de tip Arsha – aici mirele îi oferă tatălui miresei o vacă și un bivol, iar
tatăl își dă fiica în căsătorie. De fapt, tatăl își vinde fiica pentru a obține un anume
beneficiu care era diferit de la regiune la regiune, de la castă la castă. Mirele jură să-și
respectele obligațiile față de soție și viața familială. Toate au loc cu acordul mirelui,
acesta nefiind supus vreunei presiuni. Cu toate că nu era privit cu ochi buni, există
numeroase exemple în scripturi privind acest obicei (Pandu-Madri; Dasharatha-
Kaikeyi).
4. Căsătoria de tip Prajapatya – cuplul este de acord să se unească prin recitarea unor
versete sanscrite care reprezintă jurămintele lor; este echivalentul căsătoriei civile. Se
practică adesea când mirii sunt foarte tineri și se procedează prin darea mâinii fetei în
grija tatălui mirelui și nu a mirelui deoarece mirele este prea tânăr pentru a putea avea
grijă de soția sa. Căsătoria nu va fi consumată decât după ce mirii ajung la o vârstă
potrivită.

Următoarele patru sunt opusul, nepotrivite din punct de vedere religios (aprashasta) deoarece
nu implică nici un fel de ritual sau jurământ vedic. Dintre acestea, primele două sunt acceptate
de societate:

5. Căsătoria de tip Gandharva – cei doi trăiesc împreună din dragoste, prin
consimțământ reciproc, bucurându-se de plinătatea relației lor (căsătorie din dragoste).
De obicei, relația lor este împotriva dorințelor familiei. Nu se oficiază nici un fel de
ritual religios, fiind echivalentul concubinajului.
6. Căsătoria de tip Asura – mirele oferă o zestre tatălui miresei, iar atât mireasa, cât și
tatăl acesteia, acceptă condițiile relației. De obicei, mirele este dintr-o castă inferioară
miresei. Este echivalentul căsătoririi fiicei pentru bani cu diferența că mirele nu este
deloc potrivit pentru mireasă, dar acesta este hotărât s-o ia ca soție doar pe acea
persoană. Este considerată nepotrivită deoarece se are în vedere bunăstarea altcuiva și
nu a miresei, totul învăluit în lăcomie.
Ultimul fel de căsătorie este nu doar nepotrivit, ci interzis prin scripturi, însă copiii rezultați
sunt considerați totuși legitimi. James Lochtefeld observa că aceste căsătorii erau recunoscute
nu pentru a le încuraja, ci pentru a asigura femeii și eventual copiilor protecție legală în
societate.

7. Căsătoria de tip Rakshasa – mirele o răpește pe fată și se căsătorește cu ea împotriva

voinței familiei ei. De aici și demunirea de rakshasa, însemnând diavol. Este esențial
ca fata să-și dea acordul cu privire la relație pentru că altfel se consideră viol. Se
găsesc diverse exemple în mitologia hindusă: Krishna-Rukmini și Arjuna-Subhadra, în
ambele cazuri fetele și-au exprimat consimțământul și rezultatele au fost pozitive.
8. Căsătoria de tip Paishacha – unde bărbatul o forțează pe fată atunci când ea nu este
complet conștientă (sub influența drogurilor, alcoolului) sau este chiar inconștientă.
Această căsătorie nu este acceptată și nici recunoscută, fiind considerată ilegală.

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus –

partea VII
 
 
 
 
 
 
1 Vote

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Ritualul luminii – Aarti 

Parte din categoria deepam, termenul ”aarti” se presupune că provine de pe vremea Vedelor.
Cuvântul are origine sanskrită, de la rădăcina ”aa” (către) și ”rati” (cea mai înaltă dragoste
față de Dumnezeu). Este un cuvânt polisemantic și mulți cred că a r însemna de asemenea și
perioada dinaintea căderii întunericului după apusul soarelui.

Focul și lumina sunt asociate cu văzul.  Potrivit hinduismului, focul curăță și purifică totul.
Aarti este înfăptuită tocmai pentru a atinge acest lucru. Astfel, este nevoie de o mică bucată de
camfor, o lampă din lut sau metal cu ulei sau ghee (unt topit) în care înmuiem niște fitile din
bumbac; acestea se așează pe o tavă de metal împreună cu bețele parfumate și florile. După ce
se aprind lampa și camforul, tava se rotește în sensul acelor de ceasornic în fața imaginii
zeului. Reprezintă momentul invocării divinului. Se bat clopotele și sunt cântate imnuri de
preamărire a divinității. În momentul în care se îndeplinește aarti, se crede că inclusiv tava și
lumina sunt binecuvântate de divin, de aceea lumina este împărțită cu cei din jur pentru ca cei
din jur să se poată bucura de bunătatea zeului.

Oficierea aarti diferă de la o zonă la alta a Indiei, însă scopul este același: atingerea celui mai
înalt grad de iubire față de Dumnezeu. Ritualul poate fi îndeplinit și pentru a alunga ghiniunul
sau spiritele rele, pentru a primi cum se cuvine personalități marcante ale societății sau pentru
a ura bun venit noilor membri ai familiei (nora sau noul născut care calcă pragul casei pentru
întâia oară). În plus, se obișnuiește să se îndeplinească aarti și în cazul cumpărării unei noi
proprietăți sau unui nou teren (Bhoomin Pujan).

Rozariul – Japamala

Rozariile sunt accesorii opționale în cadrul puja. Au o însemnătate deosebită în hinduism.

Japamala conțin de obicei 108 mărgele. Se crede că un om respiră de 21.600 de ori pe zi.
Terminând 200 de ture de recitare folosind japamala ajungem la un număr de 21.600,
însemnând că omul face o rugăciune pentru fiecare suflu din zi. Astfel, el s-a gândit la
Dumnezeu întreaga zi.

Numărul 108 se poate explica și bazându-ne pe astrologia hindusă. În horoscop sunt 9 planete
care se află în perpetuă mișcare. Există 27 de Nakshatra (stele), care sunt împărțite în 12 case
(rashi). Sunt 2 ½ Nakshatra în fiecare rashi. Cele 12 case înmulțite cu numărul planetelor ne
dă 108 (12×9=108). Folosind o japamala cu 108 mărgele, credinciosul face tot posibilul să
îndepărteze efectele negative ale planetelor din horoscopul său prin rugăciune și sprijin divin.

Mărgeaua centrală poartă numele ”Meru”. Este punctul de referință pentru a putea socoti unde
se termină un ciclu de rugăciune. Spiritual, Meru denotă și un obstacol ce a fost trecut pe
calea spiritualului. Hindușii recită Raksha Stotra înaintea începerii ciclului de rugăciuni.
Astfel, vor fi protejați împotriva deochiului, iar toate spiritele rele vor fi îndepăratate pentru a
beneficia de o mai bună concentrare.

Obiecte decorative pentru uși – Toran

Acestea sunt puse la praguri, agățate adesea de tocul ușii. Vin în toate mărimile și formele,
confecționate din materiale diverse: flori, pânză, plastic, mărgele – simple sau cu broderii
complexe. Sunt considerate de bun augur deoarece pun pe fugă spiritele rele. Agățarea lor în
zile de sărbătoare servește la întâmpinarea zeilor care ”vizitează” acea locuință.

În acest complex ritual numit puja cel mai important lucru nu este îndeplinirea ceremoniilor
ca la carte, ci credința sinceră, implicarea spirituală deplină a individului. La urma urmei,
toate aceste obiceiuri sunt doar simbolice și nu valorează nimic fără dragostea necondiționată
oferită de credincios divinului.

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,

profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus –

partea VI
 
 
 
 
 
 
Rate This

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Ofranda – Prasadam sau Naivedya

Ofranda sau Prasadam este mâncarea pe care o oferă hindușii divinității în timpul ritualurilor.
Este simbolul ignoranței, necunoașterii sau ”avidya” pe care credincioșii o lasă la picioarele
zeului/zeiței. Mâncarea reprezintă conștiința ignorantă care este așezată înaintea divinității
astfel încât aceasta s-o transforme în iluminare spirituală. Consumând această ofrandă dispare
avidya sau neștiința, ignoranța, iar credinciosul este umplut de lumina cunoașterii autentice
care purifică și dă naștere unui nou individ, mai bun, mai tolerant, mai empatic.

Multe dintre ritualurile importante constau în împărțirea ofrandei cu alți credincioși veniți să
asiste la ceremonie. Actul de distribuire a ofrandei după încheierea rugăciunii semnifică
împărțirea cunoașterii cu ceilalți, lucru prin care omul se purifică și mai mult.

Ofranda se oferă de obicei în vase de alamă sau argint, dar se pot folosi și cele din aliaje.

Utilizarea clopoțeilor în timpul puja (ghanti)

Clopoțeii sunt folosiți în timpul puja indiferent dacă e o ceremonie făcută acasă, la templu sau
alt loc sfânt. Deși nu apare specificată în nici o scriptură ca o regulă, utilizarea clopoțeilor este
acum parte componentă a ritualului. Activitatea de a suna dintr-un clopot, fie el mic și cu un
clinchet melodios, fie mare cu un sunet profund, este simbolică și asemănătoarea emiterii
sunetului primordial AUM. Se crede că acest sunet îndepărtează tot ce este negativ din
atmosferă, dizolvând barierele spațio-temporale și permițând credinciosului să atingă planul
absolutului.

Clinchetul clopoțeilor abate mintea de la gândurile cotidiene și o ajută să se concentreze la

sunetul emis, împiedicând interferența materialului cu planul spiritual. Clopotul e de
asemenea considerat un fel de ”sonerie” prin care omul își anunță prezența la ușa divinului.
Clopotele capabile să emită un sunet mai puternic aveau probabil o utilizare mai mult socială
decât spirituală. Era un mod propice de a anunța sătenii că este timpul pentru rugăciune.

Clopotele sunt făcute în general din alamă sau un aliaj din metale și vin în toate mărimile și
formele. Clopotele tibetane sunt foarte împodobite și au o rezonanță profundă. Cu cât mai
mare clopotul, cu atât mai profund și mai puternic va fi sunetul emis.

Lumina – Deepam

Oferind deepam sau lumină este o parte deosebit de importantă din cadrul puja, fie ea minoră
sau de proporții. Semnifică lumina ce rezidă în noi, adevăratul Eu pe care-l oferim divinității
în actul de credință pură și abandon. Din punct de vedere al elementelor, deepam se referă la
focul din interiorul lui Atman.

Pe scurt, lumina este considerată sursa înțelepciunii deoarece risipește întunericul. Eul a fost
descris în spiritualitate de asemenea ca lumină strălucitoare. Simbolic, uleiul folosit reprezintă
tendința (sau acele atribute care contribuie la formarea comportamentului), fitilul reprezintă
ego-ul, iar focul simbolizează flacăra cunoașterii ce arde ego-ul.

Acesta este motivul pentru care aprinderea luminii este o ceremonie în sine, un pas foarte
important în orice ritual de rugăciune. Se crede că zeul va locui în casa în care femeia aprinde
lumini în fiecare dimineață și seară (pentru detalii, citește și: Simbolurile lui Lakshmi).
Diwali, festivalul luminilor, este sărbătorit prin apinderea de mici lămpi confecționate numai
din materiale naturale numite diya.

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,

profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus – partea V

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Pudre folosite în timpul ritualului de rugăciune

În afară de celelalte materiale, se mai folosesc și diferite pudre sau prafuri în ceremonia de
rugăciune. Printre acestea se numără: kumkum/sindoor (vermilion), haldi (turmeric/curcuma),
chandan (lemn de santal) și vibhuti (cenușă sfântă).  Iată și utilizările lor: kumkum reprezintă
emoțiile noastre, dar și cunoașterea interioară; turmericul și lemnul de santal simbolizează
puritatea internă, dar și falsul ego și mândria interiorizată; lemnul de santal oferă celui ce-și
caută calea și liniște mentală, calmează organismul și-l ajută să se concentreze în timpul
meditației.
Cenușa sfântă – Vibhuti

Vibhuti este asociată cu zeul Shiva. Se numește astfel deoarece îl înzestrează pe credincios cu
prosperitate. Mai are și alte denumiri, precum: ”bhasma” fiindcă arde toate păcatele omului;
”bhasitam” sau luminos pentru că sporește aura spirituală; ”ksharam” sau distrugere pentru că
nimicește pericolul; ”raksha” sau protector deoarece funcționeză ca o armură împotriva
energiilor negative și forțelor răului. Vibhuti amintește de asemenea și de efemeritatea
trupului care se va reduce în final la un vas de cenușă după moarte.

Vibhuti are o importanță spirituală deosebită în hinduism. Când Shiva l-a redus pe Kama la un
maldăr de cenușă cu privirea, nu a mai rămas nimic în afara dragostei pure – toate dorințele au
fost distruse. Eliminând dorințele, se naște prema sau dragostea absolută în suflet. Din
moment ce starea finală este cea de cenușă, ea nu se schimbă, nu se usucă și nici nu dispare.
Nici nu se poate murdări, nu-și pierde culoarea și nici nu putrezește. Aplicând vibhuti pe
frunte simbolizează atingerea acelei stări de nimicnicie, adică atingerea stării de eliberare.

Natura imuabilă a cenușii este asemănătoare cu adevărata natură a sufletului, Atman.

Vibhuti poate fi aplicată pe tot corpul sau pe frunte, între sprâncene. Shivaiții poartă dungi pe
frunte și brațe. Adepții lui Vishnu își desenează trei linii verticale pe frunte (în formă de U sau
Y) denumite Namam. Cele două linii exterioare albe simbolizează venerarea lui Brahma și
Vishnu, în timp ce linia centrală roșie are legătură cu zeița Sri Mahalakshmi.
Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,
profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus –

partea IV
PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Fructe – Phalam

Oferirea fructelor divinității reprezintă cedarea ”fructelor” faptelor noastre la picioarele

zeului. Simbolizează detașare, abandon și sacrificiu de sine.

Obiecte care dau un parfum plăcut – Gandham

Gandham sau obiecte care emit un miros plăcut, ca de exemplu bețișoarele, pot simboliza
”vasana” noastre (sau înclinațiile dezvoltate ale subconștientului) și dorințele pe care le
acumulăm de-a lungul vieții. Acestea le oferim zeului pentru a obține eliberarea din ciclul
renașterilor. Arderea acestor obiecte creează o atmosferă propice pentru meditație și
contemplație spirituală.

Fumul – Dhoopam

Folosirea fumului are directă legătură cu simțul mirosului.  Fumul care e emanat de camforă
sau bețe simbolizează conștiința noastră încețoșată  care creează obstacole pe calea realizării
de sine.  De asemenea, semnifică lanțurile cu care suntem legați de lumea fizică, materială.
Oferind fumul divinitații arată abandonul minții noastre schimbătoare și iluzorii divinității.
Fumul reprezintă elementul aer, care din nou are legătură cu suflul vieții sau prana dinlăuntrul
nostru.

Se spune despre originea termenului dhoop că ar proveni de la copacul cu același nume care
crește în estul Indiei și ale cărei așchii emit un parfum minunat,  intens. În realitate, însă,
dhoop-ul e făcut dintr-un amestec de așchii de lemn, plante aromatice și ghee. But since
dhoop works through the power of fragrance, it is not the mainstay of Vedic rituals.
Atât gandham, cât și dhoopam creează o iluzie a purificării fizice. ”Căutătorul” are parte de
un beneficiu psihologic, ceea ce-l ajută să se adâncească și mai profund în meditație.

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,

profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus –

partea III

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Flori – Pushpam

Florile pe care le oferim zeului în timpul rugăciunii simbolizează binele din noi. Este modul
în care dăm înapoi binele ce a înflorit în noi ca urmare a ritualurilor pe care le-am îndeplinit.
Între flori și apă există legătură puternică, mai ales în cazul lotusului, despre care știm că se
înalță din apă.

Lotusul – Kamala
Hindușii consideră lotusul, care e și floarea națională, cea mai sacrî dintre flori. Lotusul
întruchipează adevăratul suflet sau spiritul al credinciosului, reprezentând sinele pur, ființa
care, deși se ridică din apă murdară și tulbure, este totuși curată și liberă de toate acestea.
Astfel, floarea semnifică iluminare și eliberare sau mukti de lumea materială.

După mitologia hindusă, lotusul simbolizează creația, deoarece Brahma, creatorul universului,
iese la iveală dintr-o floare de lotus ce a înflorit din buricul lui Vishnu. Padmasana (poziția
lotusului) este folosită în yoga în timpul meditației. Florile sunt extrem de importante în
ritualul rugăciunii și rar se întâmplă să nu fie prezente. Se folosesc atât în rugăciunile
efectuate acasă, cât și în cele din temple sau alte locuri sfinte. Aceste plante decorează
imaginea zeilor, se pot așeza la picioarele acestora sau pot fi aruncate, ca într-o ploaie, asupra
lor.

Scripturile specifică tipul de floare ce va fi utilizat într-o anume rugăciune fiindcă unele flori
sunt asociate cu anumite zeități, de aceea sunt preferate în ritual. De exemplu floarea roșie de
hibiscus e folosită în ritual închinat lui Ganesh. Acesta are un colier din hibiscus și iarbă
durva. Krishna are de obicei un colier vanamala (combinație de flori parfumate) și o Tulsi
Mala (din frunze de busuioc sacru).

Actele de a pune ghirlanda de flori în gâtul zeității, de a-i așeza flori la picioare și de a presăra
petalele asupra lui arată credința completă, devoțiunea și abandonul omului față de divinitate.
Prin oferirea florilor, credincisul se oferă pe sine divinului.

De ce unele flori nu sunt folosite niciodată pentru pooja

Se întâmplă ca uneori o anumită floare să fie evitată deoarece e posibil să fi fost blestemată
pentru un anume zeu. Florile cu un niros foarte puternic nu sunt folosite în pooja, cum nu sunt
nici cele fără miros. Florile sălbatice sau cele ce nu au înflorit complet sunt și ele date la o
parte. Nu sunt utilizate nici florile care nu sunt întregi, de exemplu cele roase de insecte sau
mâncate de păsări. Cele mai potrivite sunt cele culese din grădini, dar sunt acceptate și cele
culese din păduri.

Exact ca în cazul oamenilor, florile intră în cele trei categorii: sattva, rajas și tamas. Totul este
împărțit pe baza originii, formei, mirosului și culorii florii. Florile ce intră în categoriile sattva
și rajas sunt cele folosite pentru ritualuri zilnice. Florile din categoria tamas sunt evitate pe
deplin în cazul rugăciunilor importante, dar pot fi folosite la sărbători mai puțin grandioase.

Câteva exemple de flori de tipul sattva: nandyavartham, arka, drona, iasomie, lotuși albi etc.
Lotusul roșu, florile ”trompetă” și altele intră în categoria rajas, iar trandafirul de China,
florile plantei de bumbac, ketaki, iarba kusa ș.a.m.d. cad în categoria tamas.
Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,
profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus – partea II

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Materiale folosite în ”pooja”

Sunt necesare mai multe materiale pentru îndeplinirea ritualurilor, printre care cele mai simple
sunt: pushpam (flori), phalam (fructe), toyam (apă), karpuram (camfor) și naivedyam
(mâncare). Ritualurile mai elaborate vor avea nevoie de mai multe lucruri, în funcție desigur
și de scopul pentru care se țin.

După Shri Aurobindo, ritualurile vedice precum Yagna sau Homa sunt ”încercări de a
îndeplini scopul creației și a ridica statutul omului la cel de divinitate sau om cosmic”. Dar
rugăciunile simple reprezintă oferirea simbolică a vieților și activităților noastre către o putere
cosmică superioară pe care o numim Dumnezeu.

Să vedem ce înțelesuri au folosirea anumitor obiecte rituale în timpul sesiunilor de rugăciune:

Idolul/statuia – Vigraha

Termenul vigraha acoperă atât reprezentarea sub formă de statuie cât și cea sub formă de
imagine (tablou) a divinității. Cuvântul este un compus sanskrit din ”vi+graha” și poate fi
explicat prin ceva ce este ferit de efectele negative ale planetelor (graha). Hindușii cred cu
tărie în efectele pe care le pot avea planetele asupra vieții omului, iar divinitatea este
considerată a fi deasupra acestor influențe datorită faptului că ea controlează planetele.
Abandonându-se forțelor divine, hindușii cred că vor scăpa de efectele negative ale planetelor,
iar prin gestul ritual de a oferi ceva divinității reiterează decizia lor de a se lăsa în mâinile
zeilor.

Nu există reguli în ceea ce privește materialul din care trebuie să fie făcut idolul: de la lut,
bronz, cupru și până la argint sau suflat cu aur, toate sunt acceptate.

Vasul ceremonial – Kalasha sau Purnakumbha

Cuvântul ”purnakumbha” este format din ”purna” = complet și ”kumbha” = vas. Acesta este
din lut sau din metal (de obicei din cupru sau argint) care se umple cu apă. În el se așează
frunze de mango și peste se pune o nucă de cocos. Este așezat în fața zeului înainte de
începerea ceremoniei. Vasul o reprezintă pe mama Pământ, apa este considerată dătătoare de
viață, frunzele simbolizează suflul vieții, iar nuca de cocos conștiința divină. Nucii de cocos i
se mai spune și ”sriphala” (fructul Domnului).

Apa are de asemenea funcție purificatoare, așadar hindușii o folosesc pentru a se curăța pe
sine (prin ritualul numit ”prokshanam” – stropirea cu apă fie pe cap, fie pe mâncare înainte de
a o consuma). Vasul se folosește aproape în toate ritualurile și este considerat de unii
întruchiparea zeiței belșugului, Lakshmi.

Rangoli și Kolam

Rangoli, deși nu ceva obligatoriu în rugăciuni, sunt o parte integrantă a culturii indiene. Arta
desenării rangoli-ului poate varia de la modele foarte simple la unele extrem de elaborate și
colorate, fiind cel mai adesea întâlnite în fața intrării în case. Chiar dacă arată ca niște simple
figuri geometrice, ele reprezintă în multe feluri divitatea. Din moment ce rangoli este o formă
de artă, se credea că este potrivit ca femeia să fie cea care se ocupă de asta. Astfel, statutul ei
în societate creștea, chiar dacă era needucată.

Una dintre funcțiile lor este cea de a trage norocul, binele în casă și de a alunga răul. Cea mai
importantă caracteristică a lor este efemeritatea: făcute din prafuri de diferite culori, este
nevoie de multă atenție, concentrare și control asupra corpului de către artist pentru a le
realiza. Asta însemna să se adâncească în activitate, fără să se lase pertubat de factori interni
sau externi. Așadar, artistul beneficia de eliberare temporală de lumea materială, fizică. Iată
cât de fragilă poate fi a creație minunată, realizată cu multă muncă și efort – până și o pală de
vânt sau un strop de plaoie îi pot dăuna. Contemporaneitate a inventat metode de a scăpa de
griji (abțibilduri care se comercializează în infinite forme, culori și mărimi), însă nimic nu
poate înlocui bucuria și plăcerea de crea propriul model alături de cei dragi, pentru cei
aproape de sufletul omului.

Frunze – Patram

Sunt anumite tipuri de frunze în care se regăsește simbolul divinității precum: cele de mango,
betel, banian, cele ale copacilor bilva sau bael. Nucile areca și cele de betel sunt de asemenea
considerate sacre.
Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,
profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)

Pooja sau complexul ritual de rugăciune hindus – partea I

PRECIZARE: este posibil ca în această serie de articole să apară termeni de origine tamil; nu
sunt răspunzătoare pentru corectitudinea acestora; i-am preluat ca atare. Sursa se găsește la
subsol.

Puja – O esențială parte a venerației hinduse

Panteonul hindus se bazează pe multele și variatele rituri și ritualuri care diferă major printre
indivizi, caste, comunități, sate și regiuni. Ce face ritualurile hinduse atât de speciale este
faptul că religia oferă multe caracteristici similare și face posibilă conexiunea hindușilor din
toată lumea, în mod miraculos unindu-i.

Printre cele mai notabile caracteristici este demarcația clară pe care hinduismul o face între
puritate și impuritate. Religia presupune faptul că orice adept are în el un anume grad de
”poluare” sau imperfecțiune care poate fi eliminată sau, cel puțin, micșorată prin practicarea
constantă a acestor rituri și ritualuri. Evitarea impurității în gând, vorbă și faptă, astfel
purificarea sinelui cu apă sfințită este una din trăsăturile de bază ale ritualurilor hinduse. În
cultura hindusă, cei care reușesc să evite tentațiile și să urmeze calea cea bună sunt cei care se
vor bucura de respect în societate.

O altă trăsătură notabilă a acestei religii este credința pe care o au oamenii în puterea
sacrificiului și ritualurile vedice. Aceste sacrificii includ pregătirea unui loc sacru pentru
desfășurarea ritualului, recitarea de texte vedice sau mantre și oferirea de lucruri focului sacru,
sau ”ahuti”. Un alt concept este acela de câștigare a ”punya” sau o karmă bună prin acte de
caritate sau fapte bune care, cred hindușii, va reduce probabilitatea reîncarnării și îi va duce
într-o lume mai bună după moarte.

Actul de rugăciune hindus

Hindușii vizitează temple pentru a-și desfășura actele de rugăciune, însâ cei mai mulți
consideră că acasă este cel mai bun loc pentru aceste ritualuri, în fiecare zi. Religia conține o
varietate de ritualuri pe care oricine le poate desfășura zilnic, în special la răsăritul soarelui și
la apus. Evident, familiile ortodoxe pot face aceste ritualuri și mai des.

În majoritatea familiilor, în special în cele din sudul Indiei, femeile din casă se trezesc înainte
de răsărit, fac o baie, apoi desenează simboluri de bun augur pe podea, în pragul casei,
folosind cretă sau făină de orez. Aceste simboluri poartă denumirea de ”kolam”. În nordul
Indiei, ele folosesc culori pentru aceste desene geometrice pe care le denumesc ”rangoli”.
Urmează procesul de venerare al zeului instalat în altarul familiei. Ritualul implică o
rugăciune detaliată: aprinderea candelei, primirea ”aarti” (sau luminii), oferirea mâncării
zeului din imagine, recitarea versurilor sacre și cântatul cântecelor devoționale.

Hindușii foarte tradiționaliști recită din Rig Veda Gayatri Mantra, rugându-se soarelui atât la
răsărit, cât și la apus. În zonele rurale, poți vedea adesea un număr mare de oameni, mai ales
femei, care se adună pentru rugăciune/discursuri, recitând imnuri sau cântând în cinstea
zeităților preferate. Bărbații hinduși varsă puțină apă în timpul băii zilnice în memoria
strămoșilor lor având credința că aceștia îi binecuvântează și protejează pe ei și familiile lor
de toate relele.

La mese, sunt familii care păstrează o mică porție de mâncare pentru săraci. De asemenea,
mulți hrănesc păsări, în special ciori, care sunt văzute ca reîncarnări ale strămoșilor întorși să-i
viziteze. Aceste gesturi sunt considerate drept karma bună care îi va proteja pe adepți și
familiile lor.

Doctrina de bază în hinduism este ”bhakti” sau devoțiunea față de zei. Există o mulțime de
grupuri în comunitățile hinduse și chiar în cadrul unei singure regiuni. Aceste grupuri pot
crede într-un singur zeu specific. Oricum, hindușii au o varitate de zeități la care se închină și
mulți hinduși aleg să aibă un zeu personal, denumit ”ishta devata”, care poate să nu se
conformeze punctului de vedere al grupului de care apațin. Iată de ce, majoritatea hindușilor
sunt ”politeiști”, închinându-se la mai mulți zei.

Cel mai important aspect al venerației hinduse – Puja

Cel mai important aspect al venerației hinduse este puja (altfel scris “pooja”), care consistă
într-o varietate de ritualuri și rugăciuni desfășurate conform puja vidhi (protocolul de
venerație stabilit prin scripturi). Venerația poate lua forma unei persoane sau a unui simbol
reprezentând prezența divinității.

Semnificația specială a hinduismului este aceea că include venerarea celor 5

Panchamahabhutas sau cele 5 elemente naturale: focul, apa, pământul, aerul și eterul. Luate
împreună, Panchamahabhutas constitue lumea fizică și se regăsesc și în noi toți, în
microcosmosul nostru. Fiecare dintre aceste Mahabhutas corespund și celor 5 Indriyas
(simțuri).
În timp ce unii hinduși desfășoară aceste rugăciuni zilnic acasă, sunt alții care desfășoară
ceremonii mai elaborate în temple sau spații închiriate, cu ajutorul preoților de familie care
sunt competenți în desfășurarea acestor proceduri detaliate. Preoții sunt considerați
reprezentanți ai divinității și li se dau ofrande ca și cadouri la sfârșitul ritualurilor.
Participanții la ritualuri primesc, de asemenea, cadouri și prasad (ofrandă sub formă de
mâncare).

Hindușii desfășoară ritualurile de rugăciune cu multiple ocazii, cum ar fi pentru femeia

însărcinată în timpul celei de a 4-a și a 7-a lună de sarcină, la nașterea unui copil, în copilărie,
upanayanam (ceremonia firului sacru), la căsătorie, moarte, funeralii și în ziua a 13-a după
moarte, care semnifică eliberarea sufletului celui deceda și ocazia de a-și lua rămas bun de la
acesta de către familie. Multe familii oficiază anual shraddha, un ritual pentru pacea și
fericirea sufletului plecat dintre cei vii.

Semnificația cuvântului “Puja”

Există multe explicații ale cuvântului “puja”. Una dintre ele spune că cuvântul “puja” derivă
din sanskrită, ‘p’ fiind de la ‘paapa’ sau păcat și ‘j’ de la ‘janma’ sau naștere. Unii cred că
termenul derivă din cuvântul dravidian “pu-chey” care înseamnă ”a oferi flori”. Altă versiune
spune că are legătură cu termenul “pusu” care înseamnă a unge cu vermillion sau pastă de
santal.

Puja servește drept substitut pentru homa (ritual de sacrificiu prin foc), bali (ritual de
sacrificiu animal) și alte rituri vedice pe care femeile și comunitatea shudra (cea mai
inferioară castă) nu le puteau oficia. Odată cu apariția culturilor buddhiste și jaine care
predicau ahimsa (non-violența), sacrificiile animale au fost încheiate și iconografia religioasă,
simbolismul, venerarea idolilor și puja le-au luat locul. Puja a fost recunoscută ca fiind calea
religioasă pentru toți hindușii indiferent de castă și sex și a devenit astfel opțiunea universală
de rugăciune pentru toată lumea.

În prezent, puja include toate formele de ritualuri de venerație, spectrul său larg incluzând
ofrande zilnice de flori, fructe, frunze, mâncare și apă zeilor, desfășurarea de ceremonii
complicate în temple, chiar oferirea de pui și capre sacrificate în unele temple dedicate lui
Kali, Durga sau altor zei.

În general, hindușii percep puja ca o modalitate simplă pentru oamenii simpli de a relaționa cu
divinitatea, deci poate fi oficiată referitor la orice lucru care simbolizează divinitatea, cum ar
fi o vacă ori un copac. Puja ia diverse forme cum ar fi: darshan (simpla privire a imaginii
zeității), arpan (oferirea de flori, fructe, etc zeității), smaran (contemplația), shravan
(ascultarea de povestiri sau imnuri în cinstea zeității) și bhajan (intonarea de cântece dedicate
zeității). Rugăciunea poate fi silențioasă sau acompaniată de incantații, în mod individual sau
în grup. Scopul este acela de a crea un strat de forțe spirituale de protecție în jurul nostru care
să ne apere de forțele negative și de rău, astfel dând naștere unui mediu plin de fericire și
liniște.

Bibliografie: The Puja – A Quintessential Part Of Hindu Worship de Priya Vishwanathan,

profesor și dansator de bharatanatyam, cântăreț la veena
(http://www.dollsofindia.com/library/hindu_puja/)
Vă las și un documentar care cred că se potrivește (eu nu am apucat să-l văd); sper să vă
placă:

Pastila de cultură: CHUNARI MANORATH

Uitându-mă la un serial am descoperit ceva nou și inedit; recunosc, nu știam de acest obicei;
poartă numele de Chunari Manorath și din câte înțeleg este specific orașului Mathura, locul
nașterii lui Krishna. Din păcate nu am prea multe detalii, dar se pare că are loc destul de des.
Ideea este că 108 saree-uri (sau chiar mai multe, că doar nu e rău dacă se pune și de-un record
mondial) sunt legate între ele și sunt purtate de oameni în bărci pe râul Yamuna. Râul se
colorează astfel și pare o creatură mitică. Totul este însoțit de rugăciuni și oferire de ofrande.

În serial, cel mai bătrân membru al fam. Chaturvedi se pare că apela la această tradiție pentru
a îmbuna zeii ca aceștia să-i îndeplinească dorințele. Anul acesta, a oficiat ritualul în speranța
că nepotul lui, Liladhar, se va căsători cât de curând.

În cazul în care dați peste vreo carte în care se menționează mai multe detalii, lăsați un
comentariu. Mulțumesc anticipat.