1 Managementul sesiunii

 Stabiliți un moment specific pentru sesiune și nu îl modificați foarte

mult.

 Asigurați-vă că toați întăritorii și materialele de învățare sunt

accesibile și gata.

 Minimizați pe cât posibil distragerile atât pentru dvs., cât și pentru

student.

 Acordați o atenție deosebită poziționării elevului, materialelor și

dumneavoastră. Elevul trebuie să aibă un câmp vizual clar al
materialelor (prezentate în fața lui) și trebuie să stea așezat sau în
picioare, astfel încât să fie confortabil și să poată ajunge la
materiale.

 Luați în considerare orice probleme senzoriale, adecvarea vârstei

și nivelul de abilități ale elevilor legate de materialele alese. De
exemplu, o elevă care plasează în mod constant articole mici, cu
textura grosieră în gură, nu ar trebui să fie expusă la astfel de
articole în timpul lucrului.

 Asigurați-vă că sunteți într-o poziție adecvată pentru a prezenta

materiale elevului și că utilizați un ton adecvat al vocii și un volum
pentru ca elevul să vă audă și să vă înțeleagă atunci când prezentați
un Sd.

 Asigurați-vă că timpul de instruire și de întărire sunt echilibrați

pentru a maximiza învățarea, menținând în același timp motivația
elevilor. Inițial, ar trebui cheltuite mai mult timp și energie pentru a
 consolida eforturile elevului și răspunsurile corecte; treptat, se va
concentra mai mult pe obținerea de răspunsuri corecte la SD.
 Concentrați-vă pe a face învățarea pozitivă și distractivă pentru
elev.

 Angajați-vă în jocul cu întăritori cu elevul la momentele adecvate în

timpul sesiunii.

 Combinați abilitățile noi și învățate pe parcursul sesiunii pentru a

menține succesul și motivația elevului.

 Întăriți comportamentul spontan, adecvat. Încercați să prindeți

micile lucruri pe care elevul le documentează, care sunt adecvate și
sunt precursoare ale unor abilități mai importante și mai dificile
și surprindeți-l cu întăriri pentru acele comportamente pentru a
crește posibilitatea ca acestea să reapare. De exemplu, dacă un elev
merge pe holul școlii și arată spontan spre o imagine cu o rață de pe
perete și spune: „Rață”
2 Împerechere

Împerecherea este un proces prin care instructorul se stabilește ca un

întăritor prin asocierea cu alți întăritori deja existenți. 
Adică, ea se asociază cu articole și activități pe care elevul le preferă deja și
astfel se stabilește ca un întăritor. Ea devine o persoană cu care studentul
dorește să fie, mai degrabă decât o persoană de care studentul încearcă să
scape sau nu este motivat să fie aproape. 
Asocierea este importantă deoarece stabilește o bază pe care un instructor
poate construi pentru a le preda elevilor abilitățile pe care trebuie să le
învețe. 
Dacă studenților le place să fie cu instructorii lor, ei vor fi mai motivați să
facă ceea ce li se cere.
Stabilirea unui raport cu un student va afecta direct capacitatea
instructorilor de a preda și dorința elevului de a învăța. 
Dacă asocierea adecvată a avut loc corect, elevul va fi mai predispus să-l
privească pe instructor ca pe un „dăruitor de lucruri bune”, ceea ce va afecta
pozitiv învățarea elevului.
Există doi pași critici pe care un instructor îi face pentru a asocia un
student. 
În primul rând, instructorul identifică elementele și activitățile pe care
studentul le preferă și pe care le caută în mod constant. Instructorul se
joacă apoi cu acele elemente cu elevul sau se angajează în acele activități cu
elevul:

 Dacă elevului îi place să se joace cu cărți muzicale, instructorul

stă cu elevul și citește o carte cu el, iar împreună apasă butoanele
pentru a activa muzica.
  Dacă elevului îi place să se leagăn, instructorul iese afară cu
elevul și îl împinge pe un leagăn și vorbește și râde cu el.

În al doilea rând, pe cât posibil, instructorii trebuie să evite să se asocieze

cu evenimente negative. 

De exemplu, dacă un elev s-a jucat singur cu un element sau o activitate

preferată, un instructor ar trebui să se joace pentru scurt timp cu elevul în
prezența sau folosind elementul sau activitatea preferată înainte de a-l
trece la o activitate mai puțin preferată. 

Acest lucru va asigura că studentul nu asociază instructorul cu eliminarea

elementelor sau activităților preferate.

Următoarele sunt memente ale lucrurilor pe care instructorul trebuie să le

facă atunci când se asociază cu un elev:

 oferi acces la întăritorul pe care studentul nu le poate accesa

independent (poate obține numai prin intermediul instructorului);

 oferă acces la întăritori în cantități mici pentru a crește frecvența

interacțiunii cu elevul;

 să crească treptat pretenţiile impuse elevului pentru a obţine

întăritorul şi

 asociați frecvent cu elevul, nu doar atunci când îl cunoașteți sau

începeți să lucrați cu elevul

Următoarele sunt momentele pe care instructorul trebuie să nu le facă atunci

când se asociază cu un elev:

 nu întrerupeți elevul în timp ce aceasta se angajează într-o activitate

de întărire (cu excepția cazului în care este timpul să încheie
activitatea);
  nu transforma întărirea într-o sarcină;

 nu puneți cereri elevului atunci când se asociază inițial cu ea; și

 dacă un elev obține acces la un întăritor atunci când nu ar trebui să îl

aibă, nu încercați să îl luați; în schimb, distrageți atenția elevului și
apoi îndepărtați-l discret sau cereți-l.

Pentru a menține relația cu un student, un instructor trebuie să faca perioada

de asociere

 când începe să-l cunoști și să lucrezi cu elevul,

 la începutul fiecărei sesiuni de lucru,
 pe parcursul sesiunilor de lucru, și
 în afara orelor de lucru.

Asocierea cu un elev prezintă, de asemenea, un moment oportun pentru a

efectua evaluări ale întăritorilor, în care eficacitatea și puterea întăritorilor
sunt evaluate (ideal, frecvent).

 ☆ Revizuire rapidă: Împerechere

 asociați-vă cu întăritorii existenți pentru a stabili și a menține
raportul cu elevul,
 evitați să vă asociați cu evenimente negative și
 reevaluați continuu pentru a vă asigura că asocierea este eficientă.
3 Întărirea

Atunci când folosesc procesul DTT, instructorii folosesc întărire și prompt-

urile pentru a motiva elevii să învețe. 

Întărirea implică furnizarea unei consecințe în urma răspunsului unui elev

care crește probabilitatea ca răspunsul (comportamentul) să apară din nou în
viitor. 

 Un întăritor este orice lucru pe care elevul dorește să obțină (de

exemplu, mâncare, atenție, jucării). 
 Mâncarea și băutura sunt întăritori primari, deoarece sunt biologice și
ceva de care toți oamenii au nevoie și își doresc (deși cât de mult și cât
de des pot varia). Alți întăritori, cum ar fi laude, o jucărie sau jetoane,
sunt întăritori secundare; au nevoie de condiționare pentru a fi
întăritoare. 
 Cu alte cuvinte, întăritorii secundari au nevoie de o istorie pozitivă
de asociere cu întăritorii primari pentru a-i face să se întărească în sine,
deoarece ei pot să nu aibă inițial nici-o valoare de întărire. 

Este important ca instructorii să înțeleagă că orice comportament sau

răspuns – inadecvat (incorect) sau adecvat (corect) – poate fi întărit. 

Prin urmare, este important ca instructorii să monitorizeze îndeaproape tipul

de consecințe care urmează răspunsurilor unui elev. 

Întărirea comportamentului adecvat

 A: Adultul ține un fursec în fața unui copil.

 B: Copilul îl întreabă pe adult: „Cookie, te rog?”
 C: Adultul îi dă copilului prăjitura și îi spune „Bine să întreb.”

Fără întărire a comportamentului inadecvat

 A: Adultul ține un fursec în fața unui copil.

 B: Copilul face o furie și încearcă să ia prăjitura de la adult.
  C: Adultul ignoră copilul, pleacă și ascunde prăjitura.

Întărirea comportamentului inadecvat

 A: Adultul ține un fursec în fața unui copil.

 B: Copilul face o furie și încearcă să ia prăjitura de la adult.
 C: Adultul îi dă copilului prăjitura.

Fără întărire a comportamentului adecvat

 A: Adultul ține un fursec în fața unui copil.

 B: Copilul îl întreabă pe adult: „Cookie, te rog?”
 C: Adultul ignoră copilul și nu îi dă copilului prăjitura.

Există două scopuri principale pentru utilizarea întăririi în timpul procesului

DTT.

 În primul rând, întărirea este un factor critic în predarea unor noi

abilități elevilor. Prin legarea întăririlor direct de comportamentul țintă
pe care instructorul dorește să-l crească, elevului i se învață răspunsul
corect. 
 În al doilea rând, întăritorii pot oferi motivația de care are nevoie un
elev pentru a învăța o abilitate de care poate nu îi pasă neapărat sau a
cărei importanță nu o înțelege. 

Există patru factori cruciali pe care un instructor trebuie să ia în considerare

în ceea ce privește utilizarea întăritorilor. 

1. În primul rând, pentru ca un întăritor să fie eficient, trebuie să

consolideze abilitățile sau comportamentul real care este adecvat și
de dorit sau pe care instructorul încearcă să le predea. 

Nu poate exista un spațiu lung de timp și nici alte abilități sau

comportamente nu pot fi realizate/demonstrate între apariția
abilității/comportamentului țintă și furnizarea de întărire. 
 2. În al doilea rând, ar trebui să existe întăriri la care elevul are acces
doar la sesiuni de învățare și nu în restul zilei, fie acasă, fie la școală. 

Acest lucru asigură că întăritorii își mențin forța și că elevul nu se

satură.

3. În al treilea rând, cantitatea sau nivelul de întărire oferit elevului

trebuie să se potrivească cu nivelul de dificultate sau motivare a sarcinii
pe care i se cere să o îndeplinească. Aceasta se numește intarirea
diferențiată.

4. În al patrulea rând, elevului ar trebui să i se ofere acces la întăritori

numai atunci când le-a câștigat.

 Adică, pentru a primi un întăritor, un elev trebuie să respecte o

solicitare sau să răspundă corect la o instrucțiune. 
 Comportamentul inadecvat și răspunsurile incorecte nu câștigă
întărire. 
 Pentru ca elevul să învețe, trebuie că trebuie să facă sau să dea
ceva în schimbul a ceva ce își dorește.

Există două programe diferite de întărire pe care instructorii le folosesc atunci

când predau elevilor: întărirea continuă și întărirea intermitentă. 

Dacă un elev nu învață o anumită abilitate, instructorii trebuie să analizeze

dacă întărirea este utilizată în mod corespunzător. 

Ei trebuie să pună următoarele întrebări:

 I se oferă elevului acces la întăritori ca urmare a răspunsurilor corecte?

 Elevul dorește să obțină întăritorul care este?
 I se oferă elevului întărire numai atunci când oferă un răspuns corect?
 Cantitatea de întărire se potrivește cu dificultatea sau nivelul de preferință
al sarcinii?
 Elevul dă semne de săturare cu întăritorii?
 Instructorul oferă întărire imediată pentru răspunsul corect sau, eventual,
întărește din neatenție alte comportamente sau abilități?

Revizuire rapidă: întărire

 să folosească articole și activități care sunt foarte preferate de elev ca

întăritori,
 oferă acces la întăritori numai atunci când elevul le-a câștigat și numai în
cantități mici;
 permite accesul la întăriri specifici numai în timpul sesiunilor de lucru,
 oferi întăriri imediat după răspunsul corect,
 stabiliți dacă este necesară o întărire continuă sau intermitentă pentru a
menține motivația elevului de a continua să răspundă corect,
 asigurați-vă că cantitatea sau nivelul de întărire se potrivește cu nivelul de
dificultate sau motivație a sarcinii,
 efectuează în mod consecvent evaluări de întărire pentru a păstra o
evidență actuală a plăcerilor și antipatiilor elevului și
 crește treptat așteptările de răspunsuri corecte pentru același nivel de
întărire.
4 Prompt și retragerea lui

Fără prompt și retragerea lui, un elev nici nu va învăța o abilitate și nici nu va

putea să afișeze în mod independent abilitatea. 
Un prompt este un stimul, furnizat împreună cu un SD, care ajută elevul
să dea un răspuns corect. 
Stingerea este retragerea sistematică a prompturilor.
Pentru a preda eficient noi abilități și pentru a modifica răspunsurile
incorecte, instructorii trebuie să folosească o varietate de prompturi și să le
retraga atunci când este cazul.
Un prompt este utilizat atunci când (a) predați un nou răspuns sau abilitate
și (b) corectați răspunsul incorect al unui elev.

Există multe tipuri diferite de prompturi pe care un instructor le poate alege

să le folosească pentru a ajuta elevul să învețe abilitățile. Urmează o listă a
acestor solicitări, cu un exemplu pentru fiecare:
• Prompt fizic complet. Instructorul manipulează fizic o parte a corpului
elevului pentru a o ajuta să finalizeze o anumită acțiune.
S D : Instructorul spune: „Fă asta”. Instructorul demonstrează că bate din
palme bătând din palme, apoi își pune ușor mâinile în jurul încheieturilor
elevului și îi ridică brațele și mâinile.
R: Instructorul face elevul să bată din palme de câteva ori.
S R : Instructorul dă drumul încheieturilor elevului și spune: „Bine din palme,
(numele elevului).”

• Prompt fizic parțial. Instructorul manipulează fizic o parte a corpului

elevului pentru a o ajuta să înceapă o acțiune.
S D : O foarfecă și o bucată de hârtie stau pe masă în fața
elevului. Instructorul spune „Tăiați hârtia” și ia mâna elevului și pune ușor
degetele elevului în și în jurul mânerelor foarfecelor, apoi îi dă drumul.
R: Elevul finalizează independent acțiunea de tăiere a hârtiei.
S R : Instructorul spune: „Foarte grozav, (numele elevului).”

• Model/prompt imitativ. Instructorul demonstrează fizic acțiunea

(răspunsul corect) în timp ce elevul urmărește.
S D : Instructorul spune: „Bate din palme” și bate din propriile mâini în timp
ce elevii privesc.
R: Studenta bate din palme.
S R : Instructorul spune: „Da, bate din palme.”

 Indemnul gestual. Instructorul oferă un indiciu fizic pentru a indica

răspunsul corect.
S D : Există imagini cu diferite animale pe masă în fața elevului și a
instructorului. Instructorul spune: „Dă-mi câinele” și arată spre poza câinelui.
R: Elevul ridică poza câinelui și o înmânează instructorului.
S R : Instructorul spune: „Așa este. Acesta este câinele.»

 Prompt echoic complet. Instructorul verbalizează întregul răspuns

corect. 
SD: Instructorul ridică o imagine a unei cărți în fața elevului. Instructorul
spune: „Ce este?” și apoi spune imediat: „Carte”. 
R: Studentul spune: „Carte.”
S R : Instructorul spune: „Bună treabă. Aceasta este o carte."

• Prompt ecoic parțial. Instructorul verbalizează sunetul de început al

răspunsului corect.
S D : Instructorul ține o poză cu mama elevului. în fața elevului. Instructorul
spune: „Cine este?” și apoi spune imediat: «Mmmm».
R: Studentul spune „Mami”.
S . Instructorul spune: „Da, asta este mami. Bună treabă, (numele
studentului).»

• Prompt de poziție. Instructorul plasează materialele în anumite poziții

(în raport cu elevul) pentru a crește probabilitatea ca studentul să
găsească elementul corect.
S D : Instructorul plasează un pantof roșu mai aproape de elev decât un pantof
galben și un pantof verde. Instructorul spune: „Du-te și ia pantoful roșu.”
R: Elevul ridică pantoful roșu și îl întinde instructorului.
S R : Instructorul spune: «Bun lucru. Ai găsit pantoful roșu!»
• Prompt verbal direct. Instructorul oferă o instrucțiune verbală pentru a-
i spune elevului cum să parcurgă un pas dintr-o sarcină cu mai mulți
pași.
S D : Instructorul spune: „Du-te și spală-te pe mâini” și apoi spune: „Mai
întâi, mergi la chiuvetă”.
R: Studentul merge la chiuvetă, deschide apa și se spală pe mâini cu apă și
săpun.
S R : Instructorul spune: „Foarte bine să vă spăl pe mâini, (numele elevului)”

• Prompt verbal indirect. Instructorul pune o întrebare care îl conduce pe

elev să determine răspunsul corect.
S D . Instructorul spune: „Du-te să te speli pe mâini” și apoi spune: „Ce ai
nevoie pentru a face asta?”
R: Studentul se ridică și se duce la chiuvetă. Apoi pornește apa și se spală pe
mâini cu apă și săpun.
S R : Instructorul spune: „Frumos să te speli pe mâini, (numele elevului).”

• Întârziere (întârziere a promptului). Instructorul așteaptă 1-3 secunde

după ce a furnizat instrucțiunile și înainte de a oferi promptul pentru a
oferi elevului posibilitatea de a răspunde independent.
S D : Instructorul spune: „Ce culoare este aceasta?” (în timp ce ține în sus o
broască de jucărie verde) și apoi, în loc să furnizeze imediat numele culorii
(întârziere de 0 secunde) așa cum se face la începutul predării acestei abilități,
instructorul așteaptă 1 secundă cu o privire așteptată pe față în timp ce
privește la student.
R: Studentul spune „Verde”.
S R : Instructorul spune: „Da! Este verde." Data viitoare ea va aștepta 2
secunde și apoi data viitoare 3 secunde și așa mai departe, până când nu este
nevoie de nicio solicitare.

De asemenea, este important ca un instructor să decidă când să folosească

promptul cel mai puțin intruziv și când să folosească cel mai intruziv
prompt. 
Cel mai puțin intruziv prompt este cel mai subtil prompt de la care elevul va
putea da răspunsul corect. Acesta este folosit atunci când
(a) instructorul încearcă să anuleze solicitările sau
(b) elevul a dobândit deja abilitățile, dar tocmai a dat un răspuns incorect. 
Cel mai intruziv prompt este cel mai evident prompt din care studentul va da
un răspuns corect. Acesta este utilizat atunci când
(a) predați inițial o abilitate de știri sau
(b) vă implicați în abordarea de învățare fără erori. Următoarele exemple de
prompturi cele mai intruzive și cele mai puțin intruzive:
Prompt intruziv
S D : „Dă-mi pantoful roșu.” Instructorul pune mâna studentului și o pune pe
pantoful roșu.
R: Elevul ridică pantoful roșu și îl întinde instructorului.
S R : Instructorul spune: „Bună treabă. Ai găsit pantoful roșu!»
Prompt cel mai puțin intruziv
S D: „Dă-mi pantoful roșu.” Instructorul arată spre pantoful roșu.
R: Elevul ridică pantoful roșu și îl întinde instructorului.
S R : Instructorul spune: „Bună treabă. Ai găsit pantoful roșu!»
După cum s-a menționat anterior, prompturile sunt extrem de
importante. Trebuie stabilit un plan atent cu privire la modul în care un
student va fi promptat și cum vor fi retras promptul. 
Retragerea promptului asigură că studenții nu vor deveni dependenți de
asistența instructorului pentru a finaliza o sarcină sau pentru a oferi un
răspuns corect. 
Scopul final este ca elevii să fie capabili să ofere în mod independent un
răspuns corect sau să finalizeze o sarcină într-o situație naturală într-un
mediu tipic. 
În procesul de retragere a prompturilor, instructorul oferă niveluri mai mari
de întărire pentru fiecare răspuns corect pe care elevul îl oferă cu mai
puține îndemnuri; adică un răspuns mai puțin solicitat primește mai multă
întărire decât un răspuns mai promptat. Acest lucru va crește motivația
elevului de a oferi răspunsuri mai bune și mai independente și de a se
proteja împotriva dependenței prompte. 
O altă metodă de scădere a dependenței de prompt este să folosești o
varietate de stiluri de prompt (scăderea predictibilității anumitor
prompturi) cu un elev. Acest lucru face, de asemenea, procesul de învățare
mai realist pentru elev.
Este esențial ca instructorii să evite să ofere prompturi involuntare, ajutând
astfel elevii să dea răspunsuri corecte. Solicitările din neatenție pot fi foarte
subtile și uneori imposibil de distins pentru instructor, dar nu și pentru elevi.
Revizuire rapidă: Prompt si retragerea lui
A își aminti să
 să stabilească un plan atent pentru promptare și retragere,
 asigurați-vă că tipul de promptare utilizat depinde de tipul de
răspuns cerut de la student,
 utilizați cel mai puțin intruziv prompt posibil,
 începeți săretrageti promptul cât mai curând posibil după
introducerea,
 stabiliți un obiectiv final ca elevul să fie independent de solicitări,
 evitați solicitările accidentale,
 furnizați promptul simultan sau imediat după S D , și
 reformulați originalul S D ' cu promptul dacă primul răspuns este
incorect.
5 Învățare fără erori

Învățarea fără erori implică predarea unei noi abilități într-o manieră care
minimizează posibilitatea apariției erorilor și, astfel, crește posibilitatea ca
elevul să fie un elev de succes. Învățare fără erori

 minimizează numărul de erori pe care le va face un elev.

 crește disponibilitatea instructor pentru a se angaja în predare în loc să
corecteze elevul,
 reduce probabilitatea ca erorile să fie repetate în viitor și
 reduce frustrarea și comportamentele inadecvate ale elevului prin creșterea
oportunităților ca elevul să fie întărit pentru răspunsuri corecte.

Un exemplu practic de învățare fără erori poate fi găsit în sport. 

Sportivii dintr-o echipă sportivă învață în mod obișnuit abilități noi și

lucrează pentru a îmbunătăți abilitățile dobândite.
 Antrenorii lor sunt responsabili să le învețe abilitățile de care au nevoie
pentru a concura. Când un jucător nou se alătură unei echipe, antrenorul nu
se așteaptă de obicei ca acel individ să aibă deja toate abilitățile de care are
nevoie pentru a concura și pentru a fi un membru al echipei de succes și
competent. 

Când antrenorii își învață sportivii o nouă abilitate, aceștia trebuie:

 asigurați-vă că sportivii sunt motivați să învețe,

 împărțiți abilitățile în pași mai mici,
 explicați funcția și utilizarea aptitudinii.
 demonstrați abilitatea.
 Furnizați prompturile necesare pentru a efectua inițial abilitățile,
 formarea performanței abilității,
 să ofere feedback imediat și relevant cu privire la performanța abilității și
 cere ca sportivii să practice noua abilitate, astfel încât să devină fluenți
în executarea ei și să o poată folosi în orice moment sau loc adecvat.

 Dacă antrenorii doar le spun sportivilor să execute o abilitate pe care

nu au dobândit-o încă și despre care nu au cunoștințe anterioare, ei
vor începe procesul de învățare făcând greșeli. 
 Aceste greșeli pot împiedica sportivii să aibă succes în viitor și le pot
crește frustrarea, scăzând astfel motivația lor de a învăța abilitățile. 
 Același model este valabil și pentru predarea elevilor cu TSA.

 Cele mai importante două momente din timpul procesului DTT pentru a
folosi învățarea fără erori cu un elev:

 de fiecare dată când este predată o nouă abilitate și

 când un elev demonstrează dificultate cu o abilitate dobândită.
Când un elev demonstrează dificultăți în a învăța o nouă abilitate sau
demonstrează în mod constant răspunsuri incorecte pentru o abilitate
dobândită anterior, un instructor trebuie să înceteze imediat să mai solicite
răspunsuri independente.

 Instructorul ar trebui să înceapă un proces de „backup” pentru a diagnostica

dificultatea de învățare și pentru a afla unde elevul este capabil să ofere un
răspuns independent de succes. 

Odată ce acest lucru este atins, instructorul folosește abordarea de învățare

fără erori și începe prin a descompune o anumită abilitate în pași mici,
demonstrând abilitatea și oferind un nivel ridicat de prompt atunci când
prezintă Sd .

Furnizarea unui nivel ridicat de promptare împreună cu un S D este o parte

integrantă a procesului de învățare fără erori. 

Acest lucru îi permite instructorului să:

 menţinerea motivaţiei elevului, diminuându-i totodată frustrarea; și

 crește probabilitatea unor răspunsuri corecte în viitor.

Revizuire rapidă: Învățare fără erori

Folosirea învățării fără erori ajută la:

 minimizați numărul de erori pe care le afișează un student,

 reduce probabilitatea ca erorile să fie repetate,
 reduce nivelul de frustrare al elevului și apariția unor comportamente
inadecvate,
 creșterea timpului disponibil pentru predare și
 creșterea oportunităților de întărire a răspunsurilor corecte.

A își aminti să
  utilizați această abordare atunci când predați o nouă abilitate sau ajutați
un elev care întâmpină dificultăți cu o abilitate dobândită;
 prezentați un S 1 ' cu suficient prompt pentru a asigura un răspuns
corect și
 oferi un nivel ridicat de întărire pentru un răspuns corect prompt.

6 Analiza sarcinilor

Analiza sarcinilor este o componentă a învățării fără erori, deoarece

permite unui instructor să știe cum să predea fără erori o abilitate.

 Rezultatul unei analize a sarcinii va oferi unui instructor secvența de pași de

urmat pentru a-l determina pe elev să învețe o anumită abilitate. 

În general, există trei proceduri de analiză a sarcinilor:

1. înlănțuire înainte (adică, predarea unei abilități în succesiune,

începând cu primii pași și mergând înainte)
2. înlănțuire înapoi (adică, predarea unei abilități în ordine inversă,
începând cu pașii finali și deplasându-se înapoi)
 3. prezentarea întregii sarcini (adică predarea unei abilități pe care
trebuie să o generalizezi și să o folosești în multe contexte diferite, cum
ar fi identificarea culorilor sau numerelor)

Înainte de a aborda o abilitate pentru a face o analiză a sarcinii, trebuie făcute

trei lucruri:

1. Definiți abilitatile/comportamentul țintă.

2. Colectați date despre apariția curentă a comportamentului; acesta este
procesul de bază al datelor.
3. Scrieți un obiectiv clar pe care să-l atingă elevul, pentru a demonstra
maiestria în învățarea acelei abilități/comportament.

Odată ce acest proces a fost finalizat, instructorul poate analiza

deprinderea/comportamentul care urmează să fie predat.

 În primul rând, instructorul trebuie să determine dacă studentul are

abilitățile pre-condiții pentru a învăța noua abilitate țintă. Dacă nu, aceste
abilități trebuie predate mai întâi și reprezintă, în esență, începutul secvenței
de pași în analiza generală a sarcinilor. 

În al doilea rând, instructorul trebuie să urmărească pe cineva care

efectuează abilitățile sau realizează el însăși abilitățile pentru a determina
toate componentele secvențiale mai mici ale abilității. Pe măsură ce
instructorul urmărește sau realizează abilitatea, el trebuie să noteze pașii care
sunt parcurși, în ordinea corectă. 

Analiza generală a sarcinii ar trebui să aibă ca rezultat un set de pași

care sunt:

 discret (izolat și distinct unul de celălalt),

 gestionabil și logic pentru ca elevul să efectueze odată ce a învățat pasul
anterior și
 descrise în mod clar, astfel încât fiecare instructor să predea deprinderea în
același mod și să știe ce să se aștepte ca elevul să facă (S d , R și S R sunt
definite pentru fiecare pas).

Revizuire rapidă: analiza sarcinilor

Pentru a finaliza o analiză cu succes a sarcinilor, nu uitați să faceți
următoarele înainte de a preda o abilitate unui student:

 definiți clar abilitățile țintă;

 colectează date despre starea actuală a abilității țintă;
 stabiliți obiectiv(e) realizabil(e) pentru ca elevul să dobândească
abilitățile;
 descompuneți abilitățile țintă într-o succesiune de pași mai mici
gestionați;
 asigurați-vă că fiecare pas este discret și urmează logic pasul anterior;
 cereți altor instructori să revizuiască, să exerseze și să perfecționeze
secvența pașilor;
 și
 pregătiți toate materialele care vor fi necesare.

7 Procedura de corectare a erorilor

Procedura de corectare a erorilor este o consecință a unui răspuns

incorect sau a eșecului de răspuns în urma prezentării unui SD. 

Procedura de corectare a erorilor este o componentă a învățării fără

erori; întărește legătura dintre S D ' și răspuns prin creșterea
probabilității ca răspunsul să fie corect.

 Implică folosirea prompturilor și retragerea prompturilor pentru a

obține răspunsul corect.
Este important de reținut că această procedură este utilizată
numai cu abilitățile pe care le-a dobândit elevul; nu este folosit
când se preda o nouă abilitate.

Pasul I. Instructorul repetă SD-ul original.

 Dacă elevul oferă acum un răspuns corect , elevul este întărit
corespunzător și procedura se încheie.
 Dacă răspunsul este incorect, instructorul și studentul continuă cu Pasul
2.
 Dacă nu există niciun răspuns, instructorul trebuie să se asigure că are
atenția elevului și apoi să precizeze S D original a doua oară. Dacă
elevul oferă un răspuns corect, acesta este întărit corespunzător și
procedura se încheie. Dacă încă nu există niciun răspuns sau un răspuns
incorect, instructorul și studentul continuă cu Pasul 2.

Pasul 2. Instructorul ajustează nivelul promptului până când elevul oferă

cu succes un răspuns corect. Instructorul repetă S D și oferă cel mai puțin
intruziv prompt.
 Dacă elevul oferă un răspuns corect, instructorul îl întărește pe elev în
mod corespunzător (dar nu cu cel mai înalt nivel de întărire) și apoi
merge înapoi (atenuând promptul) pe pași până la ultimul
S D neintruziv .

 Dacă elevul oferă un răspuns incorect cu acest prompt, se repetă SD și

este furnizat un prompt care este puțin mai puternic decât promptul
anterior.
 Dacă nu există niciun răspuns, instructorul urmează aceeași procedură
ca și când răspunsul ar fi incorect.

Pasul 3. Instructorul prezintă SD-ul original nepromptat. În funcție de

student și de nivelul și numărul de prompturi furnizate pentru a obține
răspunsul corect în Pasul 2, instructorul va folosi de obicei o probă
discretă pentru a retrage fiecare prompt înainte de a furniza
S D  original fără nici un prompt.
 Când instructorul furnizează în cele din urmă S D original fără nici un
prompt, iar elevul oferă un răspuns corect , instructorul trebuie să ofere
un nivel ridicat de întărire, inclusiv laude.
 Dacă instructorul furnizează S D  nepromptat iar elevul nu oferă
niciun răspuns sau un răspuns incorect , instructorul trebuie să se
întoarcă la Pasul 2 şi să lucreze înapoi la SD nepromptat anterior pentru
a obţine un răspuns corect.

Pasul 4. Instructor oferă o încercare „distractor”. Aceasta este o încercare

care implică solicitarea studentului să execute o abilitate ușoară și deja
dobândită înainte de a reveni din nou la abilitate țintă. Instructorul furnizează
S D pentru încercarea distractorului, obține răspunsul corect și apoi oferă un
nivel scăzut de întărire (care se potrivește cu nivelul ușor al răspunsului).
Pasul 5. Instructorul furnizează încă o dată SD-ul inițial ne promptat
pentru abilitatea țintă. Dacă instructorul obține un răspuns corect, elevului i
se oferă un nivel ridicat de întărire. Această încercare asigură că studentul
poate oferi în continuare răspunsul corect la mesajul neîndemnat după o
perioadă de timp și o distragere a atenției după ultima prezentare SD. Mai
târziu, în timpul sesiunii de lucru, este benefic să furnizați din nou acest S»
pentru a vă asigura că studentul este încă capabil să ofere un răspuns corect.

Se recomandă ca instructorii să folosească, de asemenea, următoarele

tehnici în timpul procedurii de corectare a erorilor:
 Înainte de a prezenta un S D', asiguraţi-vă că elevul participă şi este
motivat şi că întăritorii corespunzători sunt disponibile cu uşurinţă.
  Restabiliți S D ' înainte ca fiecare nou prompt să fie furnizat, astfel încât
răspunsul corect să fie conectat la și sub controlul lui SD și nu prompt
(pentru a preveni ca studentul să devină dependent de prompt).
 Întăriți fiecare răspuns corect. Indiferent de nivelul de prompt oferit,
trebuie oferită întărire pentru fiecare răspuns corect, astfel încât
eforturile elevului să fie recunoscute și să rămână motivat să continue
să răspundă.
 Oferiți mai puțină întărire pentru orice răspuns promptat.
 Păstrați cel mai puternic întăritor pentru răspunsurile corecte,
nepromptate, în special răspunsul corect după încercarea distractorului.
Revizuire rapidă: procedură de corectare a erorilor
A își aminti să
 utilizați numai cu aptitudini pe care elevul le-a dobândit deja;
 •utilizați procesul în cinci pași:
 1. Reformulați S L inițial și treceți la Pasul 2 numai dacă nu se dă niciun
răspuns sau un răspuns incorect
 2. ajustați nivelul promptului până când elevul oferă răspunsul corect
 3. prezentați S n original nepromptat și obțineți un răspuns corect
 4. să ofere un proces „distractor”.
 5. furnizați din nou S 1 ' neprompted original și obțineți un răspuns
corect
 să se asigure că studentul este atent și motivat;
 repetaţi S D înainte de fiecare nou prompt;
 întăriți fiecare răspuns corect; și
 păstrați cel mai puternic întăritor pentru răspunsuri corecte, neașteptate.