Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Literatură Fantastică Romanească
Literatură Fantastică Romanească
Motto:
(„Se află mult mai multe lucruri în cer şi pe pământ, Horaţio,decât cele pe care le închipuie
filosofia noastră”)
FANTASTICUL este un concept dificil, care, deşi abordat de foarte mulţi exegeţi,
nu beneficiază de o definiţie unanim acceptată.Am pornit în demersul meu de la definiția din
DEX a termenului de fantastic și am încercat să fac o trecere prin trăsăturile fantasticului
românesc, prin temele si motivele specifice acestuia , cu exemplificări din povestirea și nuvela
românească. Dacă în artele plastice apare frecvent elementul terifiant, literatura, prin
mijloacele sale specifice, aduce o serie de aspecte inedite. Fantasticul literar este imposibil de
redus la horror. Accentul nu este pus exclusiv pe plăsmuirea unor imagini șocante .
Am ales această temă pentru a încerca să dau o explicație credibilă unor fapte ce se sustrag
normalului, firescului. Dar cine poate spune ce este firesc într-o lume condusă de legi și reguli
diverse?Sau poate doar de inspirația și de imaginația noastră?
Am ales această temă pentru atractivitatea ei( intâmplările prezentate sunt neobişnuite,
misterioase. Întâlnim mituri, simboluri, superstiţii, practici magice, elemente de
filosofie.),pentru accesibilitatea ei(speciile literare în care se regăseşte fantasticul sunt, în
general, de dimensiune medie (nuvelă şi povestire), deoarece fantasticul reclamă o desfăşurare
abruptă, spectaculoasă)dar și pentru efectele asupra cititorului(exercită o puternică fascinaţie
asupra cititorului de orice vârstă, care evadează astfel din rutina zilnică.)
Prin lucrarea de față am căutat deci să deslușesc diferitele căi de intruziune a misterului în
lumea reală.
1. Conceptul de fantastic
1.Conceptul de fantastic
Irene Bessiere: Fantasticul presupune „prezenţa a două ordini care se opun, dar care
coexistă”;
Marecel Brion insistă asupra caracterului “formelor în care neliniștea seculară a omului,
hărțuit de spaimă și de frică, a proiectat imaginile anxietății reale.”
.” La René de Solier “somnul rațiunii” este sursa lui. Arta fantastică este creeată și de
regimul nocturn. “O parte însemnată a lumii imaginilor s-a născut fără doar și poate din
ideea de teamă și de potrivnicie a elementelor de noapte.”
. Nowad Philipps considera ca cel mai mult conteaza intensitatea tensiunii emotionale.
El distinge fantasticul oriental de cel occidental:
Este dificil să găsim o definiție generală a fantasticului, deoarece există mereu și abateri
de la reguli. Alegem schema fantasticului a lui Roger Callois:
________________________________________________________________________
Când legile realităţii nu sunt afectate şi permit explicarea fenomenelor descrise, se vorbeşte
de STRANIU.
iar de MIRACULOS atunci când fenomenul poate fi înţeles doar admiţând noi legi ale naturii.
existenţa a două planuri: real şi ireal (structura oximoronicǎ); în planul lumii familiare
pătrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale;
apariţia subită a unui element misterios, inexplicabil, care perturbă ordinea firească a
realităţii;
-prin relatarea întâmplărilor la persoana I de către cel care le-a trăit sau de către un
martor, scrierea capătă mai multă credibilitate şi facilitează identificarea cititorului cu
întâmplările şi cu neliniştea personajului.
Pornind de la textele româneşti alese a fi analizate pe parcursul acestei lucrări, cea mai
potrivită clasificare a temelor literaturii fantastice ni s-a părut a fi cea a lui Roger Caillois,
din Eseuri despre imaginaţie, pe care am adaptat-o în funcţie de necesităţi:
Pactul cu diavolul
Oprirea sau repetarea timpului, magia. Motive: vraja, descântecul, luna, miezul nopţii,
cifra magicǎ, obiectul magic Metempsihoza Metamorfoza
Pactul cu diavolul reprezintă un târg, conform căruia cineva îşi vinde sufletul pentru a
primi înţelepciune,tinereţe, bani, putere etc.
„Ruben însuşi se zbârci, barba îi deveni lăţoasă şi-n furculiţe ca două bărbi de ţap, ochii îi
luceau ca jăraticul, nasul i se strâmbă şi i se uscă ca un ciotur de copac şi scărpinându-se
în capul lăţos şi cornut, începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! zise, încă un suflet
nimicit cu totul. Dracii se strâmbau râzând în beşicele lor şi se dădeau peste cap, iar
Satana îşi întinse picioarele sale de cal, răsuflând din greu
• Tot aşa, cotoiul şi iedul sunt întrupări ale diavolului şi păzitori ai spaţiului malefic.
• Nuvela Moara lui Călifar se deschide cu descrierea morii lui Călifar (pomenită în
titlu). Moara este pusă sub semnul maleficului, apare ca un spaţiu demonizat. Cum
nimeni dintre cei aflaţi în viaţă nu văzuse moara „în umblet", oamenii credeau că este
folosită pentru nevoile Satanei.
„Pentru romantici (…) visul este o modalitate poetică a fantasticului . (…) El a fost
unul din cadrele tradiţionale ale transcendenţei, mijloc de expresie disponibil pe la
mijlocul secolului al XVIII-lea”[1].
____________________________________________________________________
[1] Eugen Todoran, Fantasticul romantic şi folcloric, în Eminescu, Ed. Minerva,
Bucureşti, 1972, pp. 74-75.
OBIECTUL MAGIC)
(La ţigănci, Dropia, Balaurul, Domnişoara Christina, Creanga de aur)
Sentimentul timpului din mitologie a fost transsimbolizat epic sau liric, exemplul
cel mai strălucit în acest sens fiind Mihai Eminescu, continuat într-o maniera originală şi
modernă de Mircea Eliade în La ţigănci, Tinereţe fără tinereţe.
VRAJA, DESCÂNTECUL
Descântecele, vrăjile şi farmecele sunt practici insolite ale magiei. În povestirea Dropia, a
lui Ştefan Bănulescu, fetele nemăritate din neamul lui Salcău se adună în ajunul Anului
Nou într-o odaie, îmbrăcate în cămăşi albe până la pământ, închise la gât şi fără nicio
podoabă.
MOTIVUL LUNII
„Este uşor de înţeles de ce omul primitiv, <le moin civilise> a dat mai multă
importanţă lunii (…) decât soarelui.
Soarele este un astru în care omul nu-şi găseşte nicio corespondenţă: este etern
acelaşi, egal cu sine, fără niciun fel de devenire.
Luna, dimpotrivă, este un astru care creşte, descreşte şi dispare, un astru a cărui viaţă este
supusă aceleiaşi legi a devenirii, a naşterii şi morţii. <Viaţa> lunii este aşadar mult mai
aproape de om decât gloria maiestuoasă a soarelui”[2].
________________________________________________________________________
[2] Mircea Eliade, Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 210.
MOTIVE: CIFRA MAGICĂ, CARTEA MAGICĂ, OBIECTUL MAGIC
Puterile magice ale lui Dan/ Dionis se datorează cărţii vechi, pe care maestrul Ruben i-
a dat-o, învăţându-l să folosească formulele (din care nu lipseşte cifra 7), care-l fac să
trăiască clipe de fericire totală împreună cu Maria.
Cifra 7 este cifră mistică, ce are puteri magice: „pe fila a şaptea a cărţii stau toate
formulele ce-ţi trebuiesc pentru asta. Şi tot la a şaptea filă vei afla ce trebuie să faci
mai departe".
În literatura fantastică, numărul obiectelor ireale trebuie să fie mic (două sau trei).
Orice obiect poate deveni fantastic dacă primeşte o adjectivare ireală, fantastică: cufăr
fermecat, covor zburător, pelerină fermecată.
d) METEMPSIHOZA (REINCARNAREA)
Tema reincarnării sufletului după moarte vine din gândirea indiană şi s-a bucurat de
multă popularitate în romantism; în viziune buddhistă, sufletul este condamnat să se
reincarneze până când dobândeşte forţa spirituală de a se ridica deasupra timpului profan;
Întâlnim, în nuvela Sărmanul Dionis, ideea reincarnării din doctrina indiană, preluată de
Eminescu prin intermediul filosofiei lui Schopenhauer.
e) METAMORFOZA
- transformarea unei fiinţe, a unui obiect în ceva diferit de natura sa primară
(Lostriţa, Iubire magică, În mijlocul lupilor, Dropia)
Strigoiul se naşte din sângele unui om ucis şi trăieşte în locul unde a avut loc crima,
făcând ca împrejurimile să devină neroditoare.
a)folclorul,
b)gândirea mitico-magică;
c)filosofia;
d)proza fantastică străină: romanul gotic, Edgar Allan Poe, Theophile Gautier Villier de
l’Isle-Adam, La Motte Fouque, Adelbert von Chamisso.
[1] Doina Ruşti, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p. 396.
[2] Cf. Sabina Fînaru, Eliade prin Eliade, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2002, p. 208.
Totem – animal, plantă sau obiect considerat de unele triburi primitive ca strămoş şi
protector al populaţiei respective şi venerat ca atare.
b) FILOSOFIA
Romanul gotic: abundă groaza şi fantomele, castelele, magia, misterul. În stilul gotic,
accentul este pus pe vag, pe nepământean şi pe suspans.
Edgar Allan Poe: William Wilson (text grefat în jurul dublului romantic), Prăbuşirea
casei Usher (1839) (motivul central al textului este cel al casei blestemate);
b) literatura alegoricǎ;
c) proza absurdǎ;
d) literatura ştiinţifico-fantasticǎ.
Basmul urmează o structură tipică: incipit, parte mediană şi final. Sfârşitul este
întotdeauna fericit, încununând eforturile eroului de a depăşi mai multe probe.
Fantastic - finalul este fie tragic, pesimist, fie neutru, dar, cu siguranţă, ambiguu.
b) LITERATURA ALEGORICĂ
(Istoria ieroglifică, de Dimitrie Cantemir, Ţiganiada, de I. B. Deleanu)
c) PROZA ABSURDĂ
Pâlnia şi Stamate - Urmuz
Prin fantasticul absurd, scriitori ca Gib Mihăiescu, Urmuz, Ion Vinea, Max Blecher şi Emil
Botta reliefează o alarmantă deteriorare a raporturilor dintre om şi realitatea ambiantă. În
operele lor, suprapunerea haotică de normal şi supranormal creează un insolit de factură
grotescă.
Cel mai cunoscut text al lui Urmuz este Pâlnia şi Stamate. Autorul prezintă absurditatea
condiţiei umane prin intermediul unui limbaj absurd
d) LITERATURA
ŞTIINŢIFICO-FANTASTICĂ
(literatura de anticipaţie ştiinţifică)
Recuzita literaturii S.F. conţine: substanţe de laborator, raze laser în locul clasicei săbii,
monstrul, Savantul nebun, extratereştrii, invenţiile ştiinţifice, galaxii, roboţi, lumi
necunoscute, dar locuite, androizi, golemi, roboţi, quasari, teleportare, găuri negre,
tunelul/ maşina timpului.
„Cronologic, primul autor de proză fantastică românească de certă valoare este Mihai
Eminescu, considerat şi creatorul genului la noi în ţară”. (Gheorghe Glodeanu,
Avatarurile prozei lui Eminescu, Ed. Libra, Bucureşti, 2000, p. 11)
Textele lui Mircea Eliade contribuie, indiscutabil, la recunoaşterea fantasticului. În proza lui
Mircea Eliade întâlnim un fantastic de tip erudit, autorul făcând apel la ştiinţă, istorie,
psihanaliză, filosofie şi, în special, la mituri.
Eugen Simion, în Nodurile şi semnele prozei, identifică mai multe straturi[1] ale prozei lui
Mircea Eliade. Operele sale dezvoltă o serie de mituri naţionale sau universale:
Mitul lui Orfeu şi Euridice este dezvoltat în nuvela În curte la Dionis, care dezbate
problema creaţiei şi a erosului.
1] Cf. Eugen Simion, Mircea Eliade. Nodurile şi semnele prozei, Ed. Junimea, Iaşi, 2006.
Cele mai valoroase povestiri ale lui Vasile Voiculescu se încadrează în sfera literaturii
fantastice, iar apariţia lor în deceniul al şaptelea declanşează reacţia imediată a criticii literare.
În deceniul al şaptelea are loc o nouă deschidere spre acest gen, acum publicând autori ca
Ştefan Bănulescu sau Vladimir Colin.
NUVELA
a) Sărmanul Dionis (1872) - Mihai Eminescu
Structura oximoronică a fantasticul este evidentă - planul real coexistând cu cel ireal.
Călătoria în timp şi spaţiu a lui Dionis/ Dan se constituie într-un element misterios care apare
subit, perturbând ordinea firească a realităţii.
Prin întrepătrunderea planurilor povestirii (prezentul lui Dionis/ trecutul lui Dan), fantasticul
urmăreşte nedumerirea cititorului.
Abilitatea lui Caragiale constă chiar în construirea celor două personaje, polcovnicul Iordache
(partizan al existenţei supranaturalului) şi Fănică (adept al unor explicaţii realiste, fireşti).
Funcţia implicită a cititorului este foarte importantă în acest text. Putem vorbi de
fantastic numai la nivelul acestei abordări.
Cititorul se vede pus în situaţia de a nu putea opta nici pentru opinia polcovnicului Iordache
(MIRACULOS), nici pentru cea a lui Fănică (STRANIU).
Cât timp există această pendulare între interpretarea evenimentelor citite ca efect al unor
cauze naturale şi interpretarea lor ca efect al unor cauze supranaturale ne situăm în plin
FANTASTIC.
In cazul nuvelei Kir Ianulea, nu se poate vorbi propriu-zis de FANTASTIC, ci, mai
degrabă de MIRACULOS.
Textul este înrudit cu basmul, datorită folosirii unor personaje specifice Iadului,
Dardarot / Scaraoţchi, Aghiuţă.
c) Moara lui Călifar (1902) - Gala Galaction
În Moara lui Călifar, Galaction reia mitul vrăjitorului care şi-a vândut sufletul
diavolului în schimbul unei nemăsurate comori. Naraţiunea alternează, cu
ingeniozitate, planul real cu cel fantastic, trecerea de la un plan la altul făcându-se cu
subtilitate, fără ca cititorul să observe.” (Eugen Simion, Gala Galaction şi vocaţia
fabulosului)
Fantasticul din nuvelă este de tip erudit datorită trimiterilor mitologice (Cerber, Parce,
Caron, Vestale), filosofice şi literare (Divina comedie, Dante Alighieri).
Fantasticul se naşte din ambiguitate, din deghizarea irealului în real, sau, cum spune
Mircea Eliade, din prezenţa neştiută a sacrului, camuflată în profan. Există, cu alte
cuvinte, o ordine secundă, ordinea irealului – care o dublează pe aceea aparentă şi
logică a realului.
Nuvela Dincolo de nisipuri este, aşa cum o numea Eugen Simion, „o naraţiune
aproape fantastică (...) a unui miraj într-un cadru de viaţă debordantă”.
(Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, Ed. Cartea Românească, Bucureşti,
1978, p. 583)
POVESTIREA
a) Balaurul (1928) - Mihail Sadoveanu
Balaurul este singurul text din cele nouă povestiri din Hanu Ancuţei care are specific
fantastic.
Lostriţa este o povestire fantastică şi folclorică, deoarece planul real se îmbină cu cel
fabulos.
Motivele specifice literaturii fantastice sunt: vraja de la miezul nopţii, luna în pătrar,
metamorfoza (peşte-fată-peşte), vrăjitorul şi diavolul transformat în peşte.
Cititorul ezită să opteze pentru una dintre cele două soluţii posibile:
„la dropie” este locul fertil, care asigură provizii bogate în timp de secetă (dacă
optăm doar pentru această explicaţie, ne plasăm în STRANIU);
„la dropie” este un ţinut magic, guvernat de legi misterioase (includem textul,
în acest caz, în categoria MIRACULOSULUI).
3. ROMANUL
a) Creanga de aur (1933)
Mihail Sadoveanu
Prin puterile neobişnuite ale protagonistului, Kesarion Breb, obţinute în cei şapte ani
petrecuţi în templele egiptene, romanul Creanga de aur trebuie încadrat în categoria
MIRACULOSULUI.
Personajele cred în spirite, în strigoi, în lumea de dincolo, în morţi vii care terorizează
împrejurimile.
În concluzie:
BIBLIOGRAFIE:
La René de Solier
Mircea Eliade, Drumul spre centru, Ed. Univers, Bucureşti, 1991, p. 210.
Doina Ruşti, Dicţionar de teme şi simboluri din literatura română, Ediţia a II-a
revăzută şi adăugită, Ed. Polirom, Iaşi, 2009, p. 396.
Cf. Sabina Fînaru, Eliade prin Eliade, Ed. Universitas XXI, Iaşi, 2002, p. 208.