Asamblări-Mecanice - XII - Editura Didactică Și Pedagogică

Ă
IC
OG
1. STRUCTURA PROCESULUI TEHNOLOGIC
AG
DE ASAMBLARE
1.1. Ciclul tehnic de viaţă
Un produs tehnic parcurge un ciclu tehnic de viaţă, care este
ED
fundamentul activităţilor fabricantului şi ale utilizatorului de produs.
Acest ciclu se desfăşoară astfel:

 ideea de produs, generată de o necesitate
P
 planificarea produsului
 dezvoltarea şi proiectarea produsului
 procesul de producţie
ŞI
o fabricarea pieselor
o montajul
o controlul calităţii
Ă
 desfacerea şi vânzarea produsului.

TIC
Dezvoltare Dezvoltare Dezvoltare

Proiectare Proiectare Proiectare
Fabricaţie Fabricaţie Fabricaţie

AC
Îmbunătăţirea
Îmbunătăţirea
produsului
produsului
Montaj Montaj Montaj

D
Încercări Încercări Încercări

Probe Probe Probe
DI
Model de laborator Prototip, serie zero

(experimental)
RA
Unicat Produs de Produs de

serie mică serie mare
Optimizarea produsului
TU
Fig. 1. Formarea produsului (Hütte)
3
I
ED
CĂ
Utilizarea produsului poate fi reprezentată ca întrebuinţare sau consum.
GI
Pentru prelungirea duratei de utilizare a produsului
OBSERVAŢIE
se pot intercala etape de întreţinere.
O
După utilizarea primară (iniţială) urmează reciclarea produsului, care poate
AG
conduce la o utilizare ulterioară cu funcţii identice sau modificate ale produsului
(reutilizare, revalorificare) sau la o utilizare a materialului vechi cu proprietăţi
identice sau modificate ale materialelor secundare (reutilizare, revalorificare).
Componentele care nu se pot recicla sfârşesc în locuri de depozitare speciale sau în
ED
mediul înconjurător.
1.2. Produsul şi elementele sale

Rezultatul procesului de fabricaţie este produsul, compus dintr-o serie de
P
elemente constructive (organe de maşini) sau unităţi de asamblare.
Elementul constructiv (piesa) este elementul cel mai simplu al unui
ŞI
produs, care nu se mai poate descompune în alte componente.
De exemplu: şurubul, arcul, arborele, roata de curea.
Piesele se montează, de regulă, în grupe de piese, reunite în jurul unei piese
Ă
de bază.
Subansamblul reprezintă o unitate de asamblare formată din mai multe
IC
piese, constituind o unitate funcţională într-un produs.

De exemplu, la un calculator, unitatea de dischete este un subansamblu.
Ansamblul este un grup de elemente, cu rol funcţional bine determinat,
CT
format din piese şi subansambluri, reunite printr-o piesă de bază.

Ansamblul general reprezintă chiar produsul.
1.3. Îmbinările pieselor în ansambluri

DA
Are ca scop transmiterea forţelor, momentelor şi mişcărilor între piesele

componente pentru o dispunere fixă şi univocă a poziţiilor acestora. Suplimentar,
se adaugă:
DI
 preluarea mişcărilor relative în afara direcţiei solicitării

 etanşarea faţă de fluide.
RA
Suprafeţele de acţiune şi cele de reacţiune din zonele

de asamblare sunt definite printr-o solicitare condiţionată OBSERVAŢIE
de montaj şi de funcţionare.
ITU
4
ED
CĂ
GI
Ansamblul
general
O
Ansamblul 1 Ansamblul 2
AG
Subansamblul Subansamblul Subansamblul Subansamblul
1.1 1.2 2.1 2.2
ED
Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa
1.1.1 1.1.2 1.2.1 1.2.2 2.1.1 2.1.2 2.2.1 2.2.2
Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa Piesa
P
1.1.3 1.1.4 1.2.3 1.2.4 2.1.3 2.1.4 2.2.3 2.2.4
Fig. 2. Schema componentelor unui ansamblu

ŞI
1.4. Procesul tehnologic
Ă
Proces tehnologic – totalitatea operaţiilor prin care se realizează un produs.

Componente:
IC
 procesul tehnologic de prelucrare a pieselor, care cuprinde:

o operaţiile de prelucrare
o mijloacele de executare a operaţiilor
CT
o durata de executare
 procesul tehnologic de montare, care cuprinde:
o succesiunea operaţiilor de montare
DA
o mijloacele de executare adecvate.
În funcţie de gradul de mecanizare, procesele tehnologice pot fi:

o manuale
DI
o mecanice
o automate.
RA
Obiectivele principale ale procesului tehnologic de montare sunt:

 determinarea succesiunii raţionale a operaţiilor
 stabilirea metodelor de montare
 stabilirea sculelor, dispozitivelor, verificatoarelor (S.D.V.-uri) şi
ITU
utilajelor necesare
5
ED
CĂ
 stabilirea condiţiilor tehnice de asamblare şi montare generală
GI
 alegerea metodelor şi mijloacelor de control tehnic al calităţii
montării
 stabilirea normelor de timp pentru fiecare operaţie de montare
O
 organizarea transportului raţional al semifabricatelor şi pieselor între
punctele de lucru.
AG
1.4.1. Elementele procesului tehnologic
Stabilirea corectă a elementelor procesului tehnologic optimizează
procesele de muncă şi elimină timpii morţi.
ED
Elementele procesului tehnologic sunt:
 operaţia
 faza
 trecerea:
 mânuirea
P
ŞI
 mişcarea.
Operaţia reprezintă partea procesului tehnologic care se realizează la un

Ă
anumit loc de muncă, de către unul sau mai mulţi muncitori.

Faza reprezintă acea parte a operaţiei care se execută de către un muncitor
IC
cu aceeaşi sculă şi acelaşi regim de lucru.

Trecerea este o parte componentă a fazei prin care se îndepărtează un
singur strat de material, folosindu-se aceeaşi sculă şi acelaşi regim de lucru.
CT
Mânuirea este acea parte a trecerii prin care se realizează aşezarea,

orientarea şi fixarea unor componente ale produsului.
Mişcarea este acea parte a trecerii prin care se realizează o singură
DA
deplasare.
DI
RA
ITU
6
ED
CĂ
O GI
2. DOCUMENTE TEHNOLOGICE NECESARE
AG
REALIZĂRII OPERAŢIEI DE ASAMBLARE
Elaborarea procesului tehnologic urmăreşte:

 Defalcarea procesului de producţie în mai multe procese
ED
tehnologice
 Organizarea raţională a procesului de producţie.
P
Pentru elaborarea procesului tehnologic sunt necesare datele iniţiale:
 desenele de ansamblu ale produsului de executat
 listele de piese pe subansambluri
ŞI
 condiţiile tehnice de recepţie
 resursele unităţii de fabricaţie.
Ă
Particularităţile produsului se obţin din desenele de ansamblu şi listele

IC
de piese:
o dimensiunile şi toleranţele
o montarea şi demontarea
CT
o greutatea pieselor
o prescripţii tehnice speciale.
Documentele tehnologice întocmite în proiectarea unui proces tehnologic

DA
de asamblare sunt:
 schiţa de asamblare
 schema de asamblare
 fişele tehnologice de asamblare
DI
 planul de operaţii de asamblare

 ciclograma asamblării.
Schiţa de asamblare este un desen în perspectivă sau în proiecţie
RA
ortogonală, cu elementele componente ale produsului în poziţie de asamblare.

Schema de asamblare este o reprezentare grafică constituită din o linie de
asamblare (linia asamblării generale a produsului) la care sosesc linii de la
dreptunghiuri ce reprezintă piesele (asamblate direct sau asamblate în unităţi).
ITU
7
ED
CĂ
O GI
AG
P ED
Fig. 3. Schema de asamblare a unui produs
ŞI
Fişa tehnologică de asamblare este un document tipizat prin care se
stabileşte procesul de asamblare a fiecărei unităţi de produs. În fişa tehnologică se
indică principalele operaţii de asamblare.
Planul de operaţii de asamblare este un document tipizat utilizat în
Ă
producţia de serie şi masă pentru detalierea unor operaţii tehnologice. Fiecărei

operaţii din fişa tehnologică îi corespunde un plan de operaţii.
IC
Ciclograma asamblării reprezintă exprimarea grafică a timpului necesar

pentru asamblarea integrală a unui produs.
CT
Timpul în minute
Timp
Operaţia
5 10 15 20 25 30 35 40 45
1 5
DA
2 10
3 5
4 10
5 15
DI
6 5
Fig. 4. Ciclograma unei asamblări (6 operaţii, 50 minute)
RA
Modele de documente tipizate sunt prezentate în

OBSERVAŢIE
ANEXA 1.
ITU
8
ED
CĂ
O GI
3. PRECIZIA DE PRELUCRARE
ŞI ASAMBLARE
AG
Oricât de îngrijit se execută o piesă, ea prezintă abateri de
la forma şi dimensiunile proiectate.
ED
Pentru a putea evalua diferenţele dintre proiectare şi execuţie, sunt necesare
operaţii de măsurare care să permită urmărirea şi corectarea eventualelor erori. La
P
rândul lor, metodele şi mijloacele de verificat şi măsurat dau diferenţe de valori
faţă de valoarea reală, datorate uzării utilajelor, impreciziei instrumentelor de
măsurare şi condiţiilor de lucru, astfel că se impun corecţii.
ŞI
Măsurare: compararea unei mărimi cu o alta de aceeaşi natură,
aleasă ca etalon.
Ă
Operaţiile de măsurare constau în verificarea dimensiunilor, formelor şi

IC
poziţiilor reciproce a elementelor geometrice. Ele se execută atât în timpul lucrului,

preventiv, cât şi la recepţie. Ca rezultat al măsurărilor se obţine valoarea reală a
CT
geometriei produsului.
Pentru măsurare se folosesc mijloace de măsurat.
Mijloc de măsurat: ansamblul mijloacelor tehnice utilizate pentru

DA
obţinerea unor informaţii de măsurare.
Mijloacele de măsurat pot fi:

 după funcţionalitate:
DI
o mijloace de măsurat de lucru – pentru operaţii curente

o mijloace de măsurat etalon – pentru reproducerea şi verificarea
mijloacelor de lucru
RA
 după destinaţie:
o pentru lungimi
o pentru unghiuri
o pentru conicităţi
ITU
o pentru rectilinitate şi planeitate
9
ED
CĂ
 după forma constructivă:
GI
o măsuri simple
o instrumente şi aparate.
Operaţiile de măsurare stabilesc abaterile de la forma şi dimensiunile
O
proiectate; pentru asigurarea calităţii corespunzătoare, abaterile trebuie să
se încadreze între limite prestabilite de proiectant.
AG
3.1. Mijloace de verificat şi măsurat lungimi
ED
Lungimile sunt principalele mărimi geometrice care se verifică şi
măsoară în execuţie.
Mijloacele de verificat şi măsurat lungimi sunt:
 măsuri de lungimi cu repere (rulete, rigle metalice etc.)
P
 măsuri de lungimi fără repere (cale, calibre, lere etc.)
 instrumente de măsurare directă (şubler, micrometru etc.)
ŞI
 aparate de măsurat lungimi (micrometru optic, microscop etc.).
Măsurile de lungimi cu repere sunt unelte obişnuite, de mică precizie,
utilizate în ateliere pentru evaluări aproximative.
Ă
IC
riglă metalică
CT
metru articulat
ruletă
DA
Fig. 5. Măsuri de lungimi cu repere

Măsurile de lungimi fără repere (terminale) sunt unelte de precizie care
exprimă lungimea prin distanţa între două suprafeţe de măsurare.
Ele pot fi folosite la măsurări directe sau la verificarea şi reglarea
DI
mijloacelor de măsurat reglabile.

Din această categorie fac parte calele plan-paralele, calibrele, lerele,
şabloanele, verificatoarele etc.
RA
Calele plan-paralele sunt plăci metalice de formă paraleli-

pipedică, având înscrisă lungimea nominală. Se livrează în truse speciale,
cu accesorii, şi sunt executate cu precizie mare (0,1 ~ 20 μm).
ITU
10
ED
CĂ
O GI
AG
Fig. 6. Trusă de cale plan-paralele
În funcţie de dimensiunea de măsurat, calele plan-paralele se folosesc câte
ED
una sau în blocuri, lungimea totală rezultând prin însumare.
P
ŞI
Fig. 7. Serie de cale plan-paralele
Ă
IC
Calibrele sunt piese metalice cu suprafeţe de măsurare plan-pa-

ralele, cilindrice sau sferice care verifică dimensiunile, formele sau
poziţiile reciproce ale pieselor.
CT
Datorită simplităţii operaţiei de măsurare, calibrele se folosesc la piese de

serie; se mai numesc şi verificatoare.
În principiu, ele verifică valorile extreme admisibile:
DA
o limita TRECE – corespunzătoare maximului de material

o limita Nu TRECE – corespunzătoare minimului de material.
Calibrele netede pentru arbori au forma unei potcoave sau inel şi pot avea
ambele variante de limitare (T – NT) sau numai una.
DI
RA
ITU
Fig. 8. Calibre potcoavă
11
ED
CĂ
Calibrele netede pentru alezaje au forma unei bare (calibre tampon) şi pot fi
GI
duble (ambele variante de limitare) sau numai simple (o singură variantă de
limitare).
O
AG
Fig. 9. Calibre tampon
Utilizarea calibrelor
ED
NT
T
P
alezaj în limitele de toleranţă
ŞI
T
Ă
NT
IC
CT
rebuturi
Fig. 10. Utilizarea calibrelor tampon

DA
NT
T
DI
RA
arbore în limitele de toleranţă

ITU
Fig. 11. Utilizarea calibrelor potcoavă
12
ED
CĂ
GI
Instrumentele de măsurare directă raportează lungimea măsurată
la o scară gradată, care indică direct valoarea măsurată.
O
Din această categorie fac parte instrumentele cu cursor şi vernier: şublerul,
micrometrul, compasul vernier, comparatorul, cu forme constructive care permit
AG
măsurări diverse (de exterior, interior, adâncime, dantură etc.).
ED
Fig. 12. Tipuri de şublere
P
ŞI
de interior de exterior
Ă
Fig. 13. Tipuri de micrometre

IC
Aparatele de măsurat lungimi sunt mijloace de măsurat de

precizie ridicată, cu amplificare mecanică a măsurării.
CT
Din această categorie fac parte comparatoarele cu cadran, aparate cu

pârghii, cu angrenaje, cu arc.
DA
DI
RA
vertical pe placă de măsurat

ITU
Fig. 14. Tipuri de comparatoare cu cadran
13
ED
CĂ
3.2. Mijloace de verificat şi măsurat unghiuri şi conicităţi
GI
Unghiurile şi conicităţile se măsoară prin metode goniometrice
O
sau trigonometrice, folosind instrumente şi aparate adecvate.
AG
Pentru măsurarea unghiurilor se folosesc:
o măsuri etalon (echerul, şablonul, cale unghiulare)
o măsuri goniometrice (raportoare, capul divizor, microscopul
universal)
ED
o măsuri trigonometrice (rigla de sinus, rigla de tangenţă,
raportorul sinus)
o nivele (simple, cu microscop, electronice).
3.3.
P
Mijloace de verificat şi măsurat organe de maşini
ŞI
3.3.1. Mijloace de verificat şi măsurat filete
Pentru asigurarea preciziei de asamblare şi interschimbabilitatea, se verifică
următoarele elemente: diametrele filetelor, pasul, unghiul de înclinare etc.
Ă
Mijloacele de măsurat sunt diverse; cele mai simple şi răspândite sunt calibrele.
Pentru filetele interioare se folosesc calibre tampon filetate, iar pentru
IC
filetele exterioare calibre inele TRECE şi NU TRECE.

CT
Fig. 15. Calibru tampon filetat

DA
Alte mijloace de măsurat: şabloane, sârme calibrate, micrometrul pentru

filete, pasametrul, microscopul pentru filete.
3.3.2. Mijloace de verificat şi măsurat roţi dinţate

DI
Angrenajele constituie asamblări complexe, care impun mai multe metode

şi mijloace pentru verificare şi măsurare.
Elementele uzuale care se verifică sunt: pasul dinţilor, grosimea dinţilor,
RA
lărgimea golului, profilul dinţilor, direcţia dinţilor, excentricitatea roţii dinţate etc.;
pentru aceasta se utilizează două metode:
 metoda parţială – se verifică separat fiecare element
 metoda complexă – se verifică toate elementele prin angrenare cu o
ITU
roată dinţată etalon.
14
ED
CĂ
3.3.3. Măsurarea rectilinităţii şi planităţii
GI
Rectilinitate – calitatea muchiei unei piese de a avea punctele
O
pe o dreaptă.
Planitate – calitatea suprafeţei unei piese de a avea toate
punctele pe un plan.
AG
Mijloacele de măsurare a rectilinităţii şi planităţii sunt:
o riglele de verificare
ED
o plăcile de verificare
o aparatele optice.
Metodele pentru măsurare a rectilinităţii şi planităţii sunt:
o metoda fantei de lumină
P
o metoda petelor de vopsea
o metoda comparării
o metodele optice.
ŞI
3.3.4. Verificarea calităţii suprafeţelor
După operaţiile de prelucrare prin aşchiere pe suprafeţele pieselor rămân
neregularităţi de forme şi dimensiuni variate, care influenţează asamblările în
Ă
mişcare relativă, ungerea etc.

IC
Calitatea suprafeţelor este dată de gradul mediu de rugozitate.

CT
Rugozitate – proprietatea suprafeţei unei piese de a avea

neregularităţi.
DA
Rugozitatea unei suprafeţe prelucrate reprezintă un ansamblu de

microneregularităţi, măsurate ca abateri de la o linie de referinţă. Ea se evidenţiază
prin secţionarea unei piese cu un plan perpendicular pe direcţia de prelucrare.
Pentru evaluarea rugozităţii se folosesc următoarele metode:
DI
 metoda prin comparare – se compară suprafaţa prelucrată cu o

suprafaţă etalon
 metoda optică – utilizarea unui fascicul luminos pentru evidenţierea
RA
la microscop a microneregularităţilor
 metoda prin palpare – utilizează aparate cu palpatoare, care
evidenţiază microneregularităţile prin deplasare pe suprafaţa
prelucrată.
ITU
15
ED
CĂ
3.3.5. Măsurarea abaterilor de formă şi de poziţie
GI
Abatere de formă – abaterea formei suprafeţei reale faţă de
O
forma suprafeţei adiacente.
Suprafaţă adiacentă (alăturată) – suprafaţa de aceeaşi formă
cu cea dată, tangentă la suprafaţa reală.
AG
Se evidenţiază următoarele abateri de formă:
 Abaterea de la rectilinitate – abaterea profilului efectiv de la o linie
ED
dreaptă adiacentă; are următoarele forme:
o concavitatea
o convexitatea.
Se verifică prin intermediul prismelor (calelor), utilizând un comparator
P
care se deplasează pe placa de control în lungul unei rigle.
abaterea de la
rectilinitate
ŞI
dreaptă adiacentă profil efectiv
Ă
IC
lungimea de referinţă
CT
abaterea de la linia adiacentă

dreaptă profil profil dreaptă
adiacentă efectiv efectiv adiacentă
DA
abatere concavă abatere convexă

DI
Fig. 16. Abaterea de la rectilinitate

 Abaterea de la planitate – distanţa maximă dintre suprafaţa efectivă
şi planul adiacent
RA
Se măsoară ca şi abaterea de la rectilinitate, realizându-se mai multe

deplasări ale aparatului de măsurat pe suprafaţa de măsurat.
 Abaterea de la circularitate – distanţa maximă dintre profilul
efectiv şi cercul adiacent
ITU
Se măsoară cu inele calibrate sau cu comparatorul.
16
ED
CĂ
GI
Ac
O
AG
ED
Fig. 17. Măsurarea abaterii de la circularitate
 Abaterea de la cilindricitate – distanţa maximă dintre suprafaţa
P
efectivă şi cilindrul adiacent; are următoarele forme:
o forma conică
o forma de butoi
ŞI
o forma de şa
o curbarea.
Ă
Se evidenţiază următoarele abateri de poziţie:

 Abaterea de la paralelism a două drepte sau două suprafeţe –
IC
diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă a două drepte

(sau plane) adiacente dreptelor (sau planelor) efective
Se măsoară cu plăci plan-paralele, pe masa de control.
CT
 Abaterea de la paralelism dintre un plan şi o suprafaţă de rotaţie

– diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă dintre planul
adiacent şi axa cilindrului adiacent suprafeţei de rotaţie
 Abaterea de la paralelism a două suprafeţe de rotaţie – similară
DA
cu abaterea de la paralelism a două drepte

 Abaterea de la perpendicularitate – diferenţa dintre unghiul format
de dreptele adiacente la profilele efective şi unghiul nominal de 900
DI
 Bătaia radială – diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă

de la suprafaţa efectivă la axa de rotaţie
Se determină în plane perpendiculare pe axa de referinţă, cu
RA
comparatorul.
 Bătaia frontală – diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă
de la suprafaţa frontală reală şi un plan perpendicular pe axa de
rotaţie de referinţă, măsurată pe un diametru dat.
ITU
17
ED
CĂ
bătaia radială
GI
bătaia frontală
O
AG
ED
Fig. 18. Măsurarea bătăilor
Se măsoară cu comparatorul.
 Abaterea de la coaxialitate – distanţa maximă dintre axa suprafeţei
P
considerate şi axa de referinţă
 Abaterea de la simetrie – distanţa maximă dintre planele (axele) de
simetrie ale elementelor considerate.
ŞI
3.4. Verificarea cunoştinţelor
Ă
Încercuiţi răspunsurile corecte

IC
1) Ca rezultat al măsurărilor se obţine:

a. valoarea reală a geometriei produsului
CT
b. valoarea proiectată a geometriei produsului

c. valoarea estimată a geometriei produsului
d. valoarea corectată a geometriei produsului
2) Calibrul este o unealtă de precizie:
DA
a. cu repere
b. fără repere
c. articulată
d. pentru evaluări aproximative
DI
3) Calibrul din figura alăturată serveşte la verificarea:

a. calelor
b. şublerelor
c. arborilor
RA
d. alezajelor
4) Calibrul din figura alăturată serveşte la verificarea:
a. calelor
b. şublerelor
ITU
c. arborilor
d. alezajelor
18
ED
CĂ
5) Când calibrul neted tampon TRECE nu trece de dimensiunea verificată
GI
înseamnă că:
a. alezajul verificat este mai mare
b. alezajul verificat este bun
O
c. alezajul verificat este mai mic
d. alezajul verificat este mai lung
6) Calele unghiulare se folosesc la:
AG
a. măsurarea lungimilor
b. măsurarea suprafeţelor
c. măsurarea unghiurilor
d. verificarea lungimilor
ED
7) Proprietatea suprafeţei unei piese de a avea neregularităţi se numeşte:
a. rugozitate
b. rectilinitate
c. abatere reală
P
d. convexitate
8) Piesa din figura alăturată prezintă o abatere:
a. concavă
ŞI
b. sferică
c. curbată
d. convexă
9) Distanţa maximă dintre profilul efectiv (în secţiune) şi cercul adiacent este o
Ă
abatere de la:
a. circularitate
IC
b. conicitate
c. planitate
d. rectilinitate
CT
10) Diferenţa dintre distanţa maximă şi distanţa minimă de la suprafaţa frontală

reală şi un plan perpendicular pe axa de rotaţie de referinţă, măsurată pe un
diametru dat reprezintă:
a. bătaia radială
DA
b. bătaia de rotaţie
c. bătaia simetrică
d. bătaia frontală
DI
RA
ITU
19
ED
CĂ
O GI
4. METODE DE ASAMBLARE
AG
Piesele componente ale unui produs trebuie să aibă la asamblare o anumită
poziţie reciprocă în limite de precizie date care să îndeplinească condiţiile de
funcţionare.
ED
La asamblarea pieselor se folosesc două feluri de metode
de asamblare:
o bazate pe interschimbabilitatea totală
P
o bazate pe interschimbabilitatea parţială.
ŞI
Interschimbabilitate – proprietatea unei piese de a înlocui altă piesă
asemănătoare fără nici un fel de prelucrare prealabilă.
Metoda interschimbabilităţii totale permite asamblarea fără nici un fel de

Ă
sortare sau ajustare prealabilă.

IC
Dezavantajele metodei
o se aplică în producţia de serie mare  precizia de prelucrare este

CT
şi masă ridicată
o nivelul de pregătire profesională al  piesele se execută cu toleranţe
muncitorilor poate fi scăzut foarte mici
o la asamblare nu sunt necesare
 la prelucrare se utilizează
DA
ajustări
dispozitive şi utilaje specializate
o productivitatea muncii la asamblare
este ridicată  preţul de cost al pieselor este
o piesele sunt interschimbabile fără ridicat
DI
sortare
Metoda interschimbabilităţii parţiale permite asamblarea maşinilor prin

RA
trei metode:
 metoda sortării
 metoda ajustării
 metoda reglării.
ITU
20
ED
CĂ
GI
Metoda sortării constă în împărţirea pieselor de asamblat în mai
multe grupe, după mărimea toleranţelor.
O
Aplicarea acestei metode de asamblare asigură precizia elementului de
închidere al lanţului de dimensiuni prin măsurarea şi sortarea pieselor în grupe
prelucrate cu toleranţe mai mari.
AG
Asamblarea prin metoda sortării se realizează în două variante:
o sortarea individuală
o sortarea pe grupe.
La sortarea individuală, durata de asamblare este foarte mare deoarece, după
ED
măsurarea unei piese, se verifică cu celelalte până când se obţine ajustajul prescris.
La sortarea pe grupe, piesele se măsoară şi apoi se constituie grupe de
dimensiuni. Fiecare grupă de dimensiuni se asociază cu alta, astfel încât să se
obţină ajustajul prescris.
P
Dezavantajele metodei sortării
ŞI
o se aplică în producţia de serie mare  durata asamblării este mare
o nivelul de pregătire profesională al  operaţiile de sortare creează
muncitorilor poate fi scăzut
Ă
stocuri şi lucrări suplimentare

o piesele sunt executate cu toleranţe
 productivitatea muncii la
mijlocii
IC
asamblare este mai redusă

o la asamblare nu sunt necesare
ajustări
o productivitatea muncii la asamblare
CT
este ridicată
o piesele sunt interschimbabile fără
sortare
DA
Această metodă de asamblare se aplică curent la

asamblarea rulmenţilor, unde toleranţele impuse sunt OBSERVAŢIE
DI
foarte mici.
Metoda ajustării constă în modificarea dimensiunii unui element

RA
component al lanţului de dimensiuni (prin prelucrare), astfel încât

elementul de închidere să nu depăşească limitele prescrise.
Elementul supus prelucrării se numeşte element de compensare. Acest

ITU
element are un adaos de prelucrare suficient de mare pentru a permite ajustarea.
21
ED
CĂ
Pentru aplicarea metodei sunt necesare două condiţii:
GI
o să se asigure elementului de compensare un adaos de prelucrare
minim
o pentru compensarea erorii maxime a lanţului de dimensiuni
O
o să nu se admită la asamblare piese cu erori peste limitele
prescrise.
AG
Dezavantajele metodei ajustării
o metoda se aplică în producţia  durata asamblării este mare

individuală şi de serie mică  sunt necesare ajustări, care
ED
o piesele se execută cu toleranţe largi afectează uneori calitatea
o se obţin asamblări de precizie asamblării
ridicată  nivelul de pregătire profesională
P
este ridicat
 productivitatea muncii este mai
redusă
ŞI
Metoda reglării constă în modificarea mărimii unui element
prestabilit pentru a se obţine precizia prescrisă asamblării.
Ă
Reglarea se realizează prin:

IC
(a) introducerea, la asamblare, a unei piese executate în prealabil,

numită compensator fix
(b) modificarea jocului dintre piese cu ajutorul unei piese numite
CT
compensator mobil.
Dezavantajele metodei reglării

DA
o se aplică în producţia de serie mică  sunt necesare piese suplimentare

o la asamblare nu sunt necesare  sunt necesare lucrări suplimentare
ajustări de montare
o se menţine precizia lanţului de
DI
dimensiuni
o piesele se execută cu toleranţe mai
largi
o asamblarea este mai precisă şi de
RA
calitate superioară
o se elimină efectele uzării
ITU
22
ED
CĂ
O GI
5. PREGĂTIREA PIESELOR
AG
PENTRU ASAMBLARE
Urmare a prelucrărilor, suprafeţele pieselor rămân cu diferite

asperităţi şi impurităţi, iar contactul cu atmosfera le oxidează în timp.
ED
Aceste excese pot produce uzuri accelerate şi funcţionare necorespun-
zătoare; ca atare, este necesară curăţarea şi spălarea pieselor înainte de
asamblare.
P
ŞI
Operaţii
pregătitoare
Ă
Curăţarea Spălarea
IC
manuală mecanică manuală mecanică

CT
Curăţarea mecanică cuprinde mai multe procedee:

o suflarea pieselor cu aer comprimat
o curăţarea cu perii mecanice
DA
o curăţarea prin sablare

o curăţarea chimică
o curăţarea termică.
Spălarea mecanică cuprinde mai multe procedee:
DI
o spălarea în băi de spălat

o spălarea în maşini de spălat
o spălarea cu ultrasunete.
RA
ITU
23
ED
CĂ
O GI
6. FINISAREA SUPRAFEŢELOR
AG
Pentru obţinerea unei calităţi superioare a suprafeţelor, precum şi un
înalt grad de precizie a dimensiunilor şi formelor geometrice ale pieselor
prelucrate, se aplică procedee de finisare.
ED
În funcţie de mijloacele cu care se obţine finisarea, există mai multe tipuri
de procedee de finisare.
P
Procedee de
ŞI
finisare
Răzuirea Rodarea Lepuirea Lustruirea

Ă
IC
Răzuirea – procedeu tehnologic de îndepărtare a unui strat subţire de

metal, din unele zone ale unei piese, cu ajutorul unei scule aşchietoare numite
răzuitor.
CT
Rodarea – procedeu tehnologic aplicat pieselor asamblate care trebuie să

îndeplinească unele condiţii de etanşeitate; constă în introducerea unui material
abraziv între două suprafeţe conjugate şi executarea unor mişcări relative
combinate (translaţie şi rotaţie).
DA
Lepuirea – procedeu tehnologic de prelucrare foarte fină a suprafeţelor de

etanşare; constă în introducerea unui material abraziv între suprafaţa piesei de
prelucrat şi o sculă de lepuit care execută mişcări combinate.
Este o operaţie asemănătoare cu rodarea, cu deosebirea că una din piese
DI
este înlocuită cu o sculă.

Lustruirea – procedeu tehnologic de obţinere a unor suprafeţe cu
caracteristici mecanice ridicate şi aspect estetic, fără modificarea dimensiunilor. Se
execută prin procedee mecanice sau electrolitice.
RA
ITU
24
ED
CĂ
O GI
7. ASAMBLĂRI NEDEMONTABILE
AG
Asamblările nedemontabile (îmbinări) nu pot fi demontate decât
prin distrugerea organelor pentru îmbinare. Aceste îmbinări sunt fixe.
ED
Clasificare:
 prin nituire
 prin sudare
 prin lipire (adaos metalic)
P
 prin încleiere (adaos nemetalic).
ŞI
Îmbinările prin nituire sunt îmbinări prin formă, iar
îmbinările prin sudare, lipire sau încleiere sunt îmbinări OBSERVAŢIE
prin material, datorită materialelor de adaos.
Ă
IC
CT
DA
DI
Fig. 19. Construcţie prin asamblări nedemontabile

(Podul San Francisco–Oakland Bay)
RA
ITU
25
ED
CĂ
7.1. Îmbinări prin nituire
GI
După parcurgerea capitolului ce urmează veţi şti:
O
 Ce sunt nituirile şi niturile
 Domeniile de utilizare ale nituirilor
 Avantajele şi dezavantajele îmbinării prin nituire
AG
 Tipurile de nituri şi nituiri
 Tehnologii de nituire
ED
Nituirile constituie îmbinări nedemontabile, la care două sau mai multe
piese sunt solidarizate, folosindu-se ca organe de îmbinare niturile.
P
ŞI
Ă
Fig. 20. Nit Fig. 21. Nituire

IC
cap iniţial
Nitul – organ de maşină standardizat format
CT
tijă cilindrică din:

 cap iniţial
 tijă cilindrică
cap de închidere  cap de închidere.
DA
Pentru a putea fi nituit, nitul trebuie să fie confecţionat dintr-un material cu

plasticitate mare. În mod obişnuit se folosesc materiale feroase (OL34, OL37),
DI
neferoase (aluminiu, alamă) sau mase plastice. Pentru nituiri de rezistenţă mare se
utilizează nituri din oţeluri rezistente care se încălzesc la roşu pentru a putea fi
deformate.
RA
7.1.1. Reprezentarea grafică

Reprezentarea obişnuită înseamnă desenele necesare execuţiei. Regulile de
bază sunt următoarele:
 reprezentarea se face în două vederi
ITU
 niturile se reprezintă după batere, cu capetele îndepărtate.
26
ED
CĂ
O GI
AG
P ED
Fig. 22. Îmbinarea nituită a două corniere
Elementele de cotare dimensionale obligatorii sunt:
ŞI
 d1 – diametrul nitului după batere
 dimensiunile elementelor asamblate (table, profile etc.)
 δ – grosimea eclisei
 t – pasul nitului
Ă
 e – distanţa până la marginea elementelor îmbinate

 distanţa de la marginea elementului îmbinat până la primul rând de
IC
nituri.
CT
În desenele la scară redusă, îmbinările nituite se

OBSERVAŢIE
reprezintă simplificat, conform unor reguli standardizate.
7.1.2. Domenii de utilizare

DA
 la transmiterea forţelor, momentelor şi mişcărilor între piesele

îmbinate
 la îmbinarea unor materiale care nu pot fi sudate
DI
 la îmbinări supuse la vibraţii puternice şi şocuri repetate

 la etanşări faţă de fluide
 la asigurarea conductibilităţii termice şi electrice.
RA
7.1.3. Clasificarea niturilor

 după forma capului:
- semirotund
ITU
- bombat
- cilindric
27
ED
CĂ
- tronconic
GI
- semiînecat
- înecat.
 după forma tijei:
O
- plină
- găurită
AG
- tubulară.
 după accesibilitatea sculelor la montaj:
- numai pe o parte (oarbe, pop-nituri)
- pe ambele părţi.
ED
Stabiliţi
P
denumirile
ŞI niturilor
Ă
IC
Fig. 23. Tipuri de nituri

CT
Dezavantajele îmbinării
DA
o tehnologie simplă  consum mai mare de metal

o stabilitate mare  productivitate scăzută
o rezistenţă la şocuri şi vibraţii  forme constructive mai puţin comode
o se pot nitui materiale diferite

DI
suprapuneri de table şi profile

o control bun al calităţii îmbinării
 etanşarea necesită experienţă
deosebită
 preţ de cost mai ridicat
RA
 condiţii grele de muncă (zgomot,

vibraţii)
ITU
28
ED
CĂ
7.1.4. Clasificarea îmbinărilor nituite
GI
 după tehnologie:
- manuală
- mecanică.
O
Stabiliţi
 după starea tijei: denumirile
- la rece nituirilor
AG
- la cald.
 după destinaţie:
- rezistenţă
- etanşare
ED
- rezistenţă şi etanşare.
 după felul aşezării pieselor:
- prin suprapunere
- cap la cap (cu eclise).

P
după numărul rândurilor de nituri:
- un rând
- mai multe:
ŞI
o în linie
o în zigzag. Fig. 24. Feluri de îmbinări nituite
7.1.5. Elemente de tehnologie

Ă
Nituirea solicită următoarele etape de execuţie:

 Alegerea pieselor (tablelor) şi niturilor
IC
 Alegerea metodei de nituire

 Controlul pieselor (tablelor) şi eliminarea eventualelor defecte prin
CT
operaţii de îndreptare, curăţare etc.

 Alegerea sculelor, dispozitivelor, maşinilor de nituit (în funcţie de
metoda aleasă)
 Pregătirea pieselor în vederea trasării găurilor de nit
DA
 Trasarea găurilor de nit

 Găurirea (cu diametru mai mare decât al niturilor, conform
prescripţiilor)
 Poziţionarea pieselor cu elemente de centrare
DI
 Formarea capului de închidere al niturilor

 Controlul îmbinării.
RA
Nituirea manuală
Este o operaţie cu volum mare de muncă şi productivitate mică. Se folosesc
următoarele scule:
 ciocan de lăcătuşărie
ITU
 contracăpuitor, ce serveşte ca reazem pentru capul iniţial
29
ED
CĂ
 trăgător, pentru apropierea pieselor
GI
 căpuitor, pentru formarea capului de
închidere.
căpuitor Schema asamblării prin nituire cuprinde
O
următoarele:
 Introducerea nitului în gaură şi aşezarea
AG
lui cu capul iniţial pe contracăpuitor
 Strângerea pieselor cu trăgătorul
 Refularea capătului tijei nitului prin
batere cu ciocanul, prin lovituri axiale
contracăpuitor şi radiale, pentru a obţine capul de
ED
închidere de formă bombată
 Aşezarea căpuitorului pe capul de
Fig. 25. Nituirea manuală închidere. Se loveşte cu ciocanul pentru
a obţine o formă fasonată a capului de
P
închidere.
Uneori se mai practică două operaţii, cu dălţi speciale,
şi anume:
ŞI
o Debavurarea – înlăturarea materialului prins de
OBSERVAŢIE
capetele nitului
o Ştemuirea – presarea tablelor în zona nitului
Ă
pentru o bună etanşare.

IC
Nituirea manuală a niturilor oarbe (pop-nituri) se face cu un cleşte special

care trage de tija nitului introdus pe o parte.
CT
DA
Fig. 26. Nit orb Fig. 27. Cleşte pentru nituri oarbe
Nituirea mecanică
DI
Se execută cu maşini specializate:

 ciocane de nituit portabile
 prese de nituit
RA
 maşini de nituit prin rulare.
Controlul şi recepţia îmbinărilor nituite

Cusătura nituită este considerată bine executată dacă:
 niturile sunt corect poziţionate
ITU
 capetele niturilor sunt bine formate
30
ED
CĂ
 suprafeţele pieselor nituite şi capetele niturilor nu prezintă ştirbituri,
GI
fisuri, crestături sau deformaţii
 la lovirea capetelor niturilor cu ciocanul, vibraţia cusăturii nu indică
defecţiuni.
O
Remedierea defectelor
 niturile defecte se îndepărtează prin tăiere mecanică, găurire sau cu
AG
flacără oxiacetilenică
 se bat alte nituri.
La îmbinările de rezistenţă-etanşare nu se admite scoaterea unui număr mai
mare de 5% din totalul niturilor bătute.
ED
7.1.6. Norme specifice de tehnica securităţii muncii
la nituire
Se vor respecta următoarele reguli:
P
 Piesele de nituit să nu prezinte bavuri
 Căpuitoarele manuale să fie adecvate dimensiunilor nitului
 Ciocanele pneumatice vor fi legate cu dispozitive pentru echilibrarea
ŞI
greutăţii
 Se vor folosi echipamente de protecţie corespunzătoare operaţiilor
(ochelari de protecţie pentru protejarea de aşchii, echipament de
Ă
protecţie la nituirea la cald, cleşti pentru manevrarea niturilor

încălzite)
IC
 Sculele pneumatice vor fi racordate la reţeaua de aer comprimat prin

regulatoare care să permită reglarea presiunii la valoarea prescrisă
acelor scule
CT
 Tăierea capetelor de nit se va face în faţa unui ecran de protecţie.
7.1.7. Verificarea cunoştinţelor

DA

DI
1) Asamblarea prin nituire este o îmbinare:

a. fixă
b. mobilă
c. elastică
RA
d. demontabilă parţial
2) Un avantaj al îmbinărilor nituite este că:
a. se pot îmbina materiale la cald
b. se pot nitui materiale diferite
ITU
c. se pot nitui materiale feroase

d. se pot asambla piese mari
31
ED
CĂ
3) Nitul din figura alăturată este un nit cu cap:
GI
a. cilindric
b. tronconic
c. semiînecat
O
d. înecat
4) Nitul din figura alăturată are:
a. tijă tubulară
AG
b. cap rotund
c. cap semiînecat
d. tijă găurită
5) Nituirea la cald se utilizează când:
ED
a. nitul este nituit prin metode mecanice
b. nitul este dintr-un material metalic mai dur
c. nitul este dintr-un material metalic neferos
d. nitul este de diametru mai mic
P
6) Asamblarea din figură este o îmbinare:
a. prin suprapunere, cu trei rânduri de nituri în
zigzag
ŞI
b. prin suprapunere, cu trei rânduri de nituri
c. cu eclisă, cu două rânduri de nituri
d. cu eclise, cu trei rânduri de nituri
Ă
IC
CT
DA
DI
RA
ITU
32
ED
CĂ
7.2. Îmbinări prin sudare
GI
O
 Ce sunt îmbinările prin sudare
 Domeniile de utilizare ale îmbinărilor sudate
 Avantajele şi dezavantajele îmbinării prin sudare
AG
 Metodele de sudare
 Tehnologii de sudare
ED
Sudurile sunt îmbinări nedemontabile a două componente din material
identic sau diferit, cu sau fără material de adaos, realizate prin aducerea
suprafeţelor de îmbinat în stare lichidă sau plastică.
P
ŞI
Sudarea se poate realiza cu sau fără presarea suprafeţelor de îmbinat.
Ă
IC
CT
DA
Fig. 28. Îmbinări sudate

DI
Datorită temperaturilor înalte la care se execută

sudarea, se produc transformări ale structurii metalului
de bază în zonele învecinate cusăturii; apare o zonă de OBSERVAŢII
pătrundere şi aliere a metalului de bază cu metalul de
RA
adaos.

Se face conform SR EN 22553:1995: Îmbinări sudate si lipite, reprezentări
ITU
simbolice pe desene.
33
ED
CĂ
Reprezentarea detaliată redă în vedere şi în secţiune forma şi dimensiunile
GI
rosturilor; se foloseşte mai rar. Desenul tehnic foloseşte de obicei reprezentarea
simplificată.
O
sudură de colţ sudură în V
AG
P ED
sudură de colţ
în ambele părţi
ŞI
Ă
IC
Fig. 29. Diverse îmbinări prin sudare reprezentate simplificat

CT
Se notează:
 simboluri principale şi secundare
DA
 o linie de reper
 o linie de referinţă
 cote şi indicaţii suplimentare.
Cotarea sudurilor se face prin indicarea unor cote lângă simbol.
DI

 îmbinarea a două sau mai multe semifabricate

RA
fabricarea pieselor prin combinare cu alte operaţii tehnologice

 repararea şi recondiţionarea unor piese
 tăierea materialelor metalice
 prelucrarea cu fascicul de radiaţii.
ITU
34
ED
CĂ
GI
o foloseşte integral secţiunile de  la sudurile manuale, calitatea
O
îmbinat execuţiei depinde de calificarea
o se execută fără elemente sudorului
AG
intermediare  structura cusăturii diferă de cea a
o are greutate redusă materialului de bază, dând naştere
o productivitatea este ridicată la tensiuni şi deformaţii
o operaţiile pregătitoare sunt mai  îmbinările solicitate dinamic impun
ED
simple măsuri tehnologice deosebite
o etanşare bună a îmbinării pentru menţinerea rezistenţei la
o repartiţie mai bună a eforturilor oboseală
o muncă mai uşoară
o posibilităţi mari de automatizare  controlul este dificil şi greoi
P
o preţ de cost mai redus  la tăierea materialelor metalice
rezultă pierderi
 pentru evitarea deformaţiilor sunt
ŞI
necesare dispozitive de fixare şi
poziţionare
Ă
7.2.3. Procese de sudare

IC
7.2.3.1. Metode de îmbinare

CT
o prin încălzirea punctelor de contact până la temperatura de topire

o prin încălzirea punctelor de contact (până la temperatura de topire,
dacă se doreşte) şi asigurarea unei presiuni
o prin aplicarea unei presiuni fără încălzire.
DA
7.2.3.2. Feluri de sudare

o Manuală – sursa de căldură este orientată manual de către sudor
o Parţial mecanizat – sârma electrod este direcţionată în imediata
DI
apropiere a arcului
o Mecanizat – utilizarea roboţilor de sudare.
7.2.4. Sudabilitatea metalelor

RA
Sudabilitatea materialelor metalice se clasifică după:

 aptitudinea de sudare a materialului
 posibilitatea tehnică a sudurii
 siguranţa sudurii.
ITU
35
ED
CĂ
GI
 toate oţelurile
 cuprul şi aliajele sale  aluminiul şi aliajele sale
O
AG
Cu un procedeu adecvat, din cele peste două
sute utilizate, se pot suda:
ED
 nichelul şi aliajele sale  fontele cenuşii, maleabile,
(excepţie aliajul NiFe) cu grafit nodular
P
7.2.5. Clasificarea procedeelor de sudare
1. Procedeul SEI (Sudarea cu electrod învelit)

ŞI
Se utilizează un arc electric deschis, dirijat în acelaşi timp către materialul
de aport şi către piese. Curentul electric (15 ~ 20 A/mm2) este realizat de un
dispozitiv special (transformator, generator, redresor).
Ă
Electrodul are o parte centrală de compoziţie chimică similară cu a pieselor

de îmbinat şi un înveliş (oxid, minereu, celuloză) cu efecte în timpul sudării şi la
IC
proprietăţile finale.
CT
sârmă
înveliş
DA
zonă pentru prinderea şi contactul

electric al portelectrodului cu
electrodul
zonă care permite amorsarea
DI
şi formarea arcului electric
Fig. 30. Electrod

RA
Prin apropierea electrodului de piesa legată la masă, se închide circuitul

electric prin intermediul unei scântei. Intensitatea curentului, care se poate regla,
este mărimea care determină cât de tare va fi pătruns materialul de sudat.
ITU
36
ED
CĂ
GI
înveliş
arc electric electrod
vergea metalică
O
zgură topită
metal topit
AG
metalul de bază
Fig. 31. Sudarea cu electrod de metal învelit
ED
Procedeul SEI este de fapt procedeul clasic de sudare. Se utilizează la toate
tipurile de suduri, în toate poziţiile, pentru metale feroase şi neferoase.
La acest procedeu materialul de adaos folosit este furnizat de către
electrodul de sudare.
P
2. Procedeul SG (Sudarea cu gaze)
Se utilizează o flacără de presiune joasă sau medie ce încălzeşte zona de
ŞI
contact, până la temperatura de topire, prin arderea unui amestec de gaze, în special
oxigen şi acetilenă, în proporţie 1:1 ~ 1:1,1. Poate fi cu sau fără adaos topit în zona
de îmbinare.
Se utilizează la îmbinări cap la cap sau de colţ, în toate poziţiile, în special
Ă
pentru table din oţel şi ţevi de cupru.

IC
suflai acetilenă
oxigen
CT
flacără oxiacetilenică
DA
Fig. 32. Sudarea oxiacetilenică

DI
3. Procedee SAMPG (Sudare cu arc în mediu protector de gaz)

Sunt procedee SEI îmbunătăţite; diferenţa majoră constă în introducerea de
gaz protector la locul sudării. Gazul protector, cum reiese şi din denumirea lui, are
rolul de a proteja zona de sudare efectivă (baia). Deoarece majoritatea metalelor
RA
reacţionează cu aerul, formându-se oxizi care îngreunează trecerea curentului, este

necesar ca în vecinătatea procesului de sudare să nu fie aer.
Gazul poate fi de două tipuri: MIG (Metal Inert Gas) sau MAG (Metal
Active Gas). Gazele inerte, de exemplu argonul sau heliul, se folosesc la sudarea
ITU
aliajelor de cupru, de aluminiu sau cu magneziu. Gazele active se folosesc la

sudarea oţelurilor obişnuite, de construcţii.
37
ED
CĂ
Procedeul MIG/MAG
GI
Electrodul folosit este o sârmă de sudură. Aceasta este împinsă în baie de
către un sistem de avans. În vecinătatea băii, înainte de contactul mecanic, ea trece
printr-o duză de curent de la care preia energia electrică necesară creării arcului şi
O
topirii materialului. Duza de curent este poziţionată în interiorul duzei de gaz, astfel
că prin orificiul dintre cele două duze va curge gazul protector.
AG
avans
duza electrodului
electrod duza gazului
ED
gaz protector arc electric
metal de adaos
metal de bază P
metal topit
ŞI
Fig. 33. Sudarea cu arc electric în mediu protector de gaz inert, cu electrod fuzibil
Ă
electrod
avans
IC
gaz activ
CT
metal de adaos
arc electric
DA
metal de bază metal topit
Fig. 34. Sudarea cu arc electric în mediu protector de gaz activ, cu electrod fuzibil
DI
Procedeul WIG/TIG
Este o variantă SEI la care sudarea se efectuează cu electrod nefuzibil în
RA
mediu de gaz inert. Electrodul are doar rol de electrod şi nu de material de adaos;
ca atare se uzează foarte lent în comparaţie cu un electrod învelit.
La procedeul WIG, arcul arde între un electrod de wolfram si piesa care se
sudează (de unde şi denumirea Wolfram Inert Gas). La procedeul TIG, arcul arde
ITU
între un electrod de tungsten şi piesa care se sudează (de unde şi denumirea

Tungsten Inert Gas).
38
ED
CĂ
Prin procedeul WIG se realizează topirea celor două componente ce
GI
urmează a fi sudate. Eventual, în unele cazuri, este necesară folosirea unui material
de adaos pentru a realiza o îmbinare cu caracteristici mai bune.
Avantajul procedeului WIG este că poate fi folosit la majoritatea
materialelor sudabile (oţelurile carbon şi aliate, aluminiul, cuprul, nichelul şi
O
aliajele acestora).
În unele cazuri mai speciale se foloseşte la sudarea materialelor cu afinitate
AG
mare la gaze ca titanul, tantalul şi zirconiul. Pentru a suda astfel de materiale este
nevoie de un spaţiu perfect etanş în care nu poate pătrunde aer (cum ar fi o
atmosferă controlată de argon).
ED
avans
P
gaz inert
electrod
arc electric
ŞI
sârmă metal de adaos
metal de bază metal topit

Ă
Fig. 35. Sudarea cu electrod de wolfram în gaz inert

IC
4. Procedeul SP (Sudare în puncte)

Îmbinarea sudată se realizează prin trecerea curentului între electrozi şi
CT
piesele de sudat. Două piese suprapuse sunt presate reciproc între doi electrozi de
cupru. Curentul de sudare încălzeşte zona de îmbinare până la temperatura de stare
plastică prin efectul rezistenţei de contact.
DA
electrod
sursă electrică avans

DI
punct de sudură
RA
Fig. 36. Sudarea prin puncte

Sursa de putere poate fi unul sau mai multe transformatoare sau, mai nou,
invertoare. Strângerea electrozilor se poate face mecanic, pneumatic sau hidraulic.
ITU
Prin acest procedeu se pot suda o gamă largă de materiale (table, sârme etc.), din
diferite tipuri de oţel sau neferoase.
39
ED
CĂ
7.2.6. Clasificarea sudurilor
GI
 după poziţia pieselor de îmbinat:
- cap la cap
O
- în colţ
- diversă
AG
 după forma rostului:
- la „cap la cap”
în I în V în K
ED
în X în U în dublu U
P
ŞI
Ă
 după poziţiile sudurilor: – orizontală o în jgheab

o pe perete vertical
IC
– peste cap
– verticală o ascendent
o descendent
CT
verticală descendent
orizontală cu orizontală (în jgheab)

perete vertical
DA
orizontală cu
perete vertical
orizontală pe
perete vertical
verticală ascendent
DI
orizontală pe
perete vertical
orizontal
peste cap
RA
orizontal
peste cap
peste cap
Fig. 37. Feluri de poziţie a sudurilor

ITU
40
ED
CĂ
GI
7.2.7.1. Sudarea manuală cu arc electric (Procedeul SEI)
O
Căldura necesară topirii locale a metalului este dezvoltată de un arc
electric produs între piesa de sudat şi un electrod, legate la o sursă de curent
AG
electric (alternativ sau continuu).
P ED
ŞI
Fig. 38. Sudarea manuală cu arc electric
Ă
IC
Alegerea parametrilor curentului pentru sudare

depinde de mai mulţi factori:
o grosimea metalului de bază
CT
o tipul îmbinării
OBSERVAŢIE
o diametrul electrodului
o tipul învelişului electrodului
o poziţia sudurii
DA
o viteza de sudare etc.
Utilaje şi dotări:
 maşina de sudat (transformator, convertizor, redresor)
DI
 cleşte portelectrod
 conductoare (cabluri) de sudare
 cleme de contact
 masa de lucru şi dispozitive de fixare
RA
 electrozi
 ciocan pentru curăţarea crustei.
Etapele sudării:
 aşezarea şi poziţionarea pieselor
 stabilirea parametrilor de sudare (tensiunea şi intensitatea curentului
ITU
electric)
41
ED
CĂ
 punctarea liniei de sudare
GI
 sudarea
 curăţirea de crustă a cordonului de sudură
 controlul cusăturilor.
O
După amorsarea arcului electric se depun rânduri de
sudură prin deplasarea uniformă a electrodului în lungul
AG
cusăturii.
Strat – unul sau mai multe rânduri la acelaşi nivel.
OBSERVAŢII
Rândul realizat numai prin deplasarea pe linia de
sudare se numeşte filiform.
ED
Rândul lat se realizează cu oscilarea capătului
electrodului, în zigzag, prin arce concave sau convexe.
7.2.7.2. Sudarea manuală cu gaze (Procedeul SG)
P
Căldura necesară topirii locale a metalului este dezvoltată de arderea unui
ŞI
gaz combustibil (acetilena, hidrogenul, gazele naturale, propan butan) în
amestec cu oxigenul. Gazul cel mai folosit este acetilena (C2H2).
Ă
IC
CT
DA
Fig. 39. Sudarea manuală oxiacetilenică

DI
Utilaje şi dotări:
 generator (butelie) de acetilenă cu supapă de siguranţă
 butelie de oxigen cu reductor
RA
 trusa de sudare (suflai cu set de becuri)

 tuburi de cauciuc speciale
 masa de lucru şi dispozitive de fixare
 materiale de adaos
 fluxuri de sudare.
ITU
42
ED
CĂ
Etapele sudării:
GI
 pregătirea pentru sudare: curăţarea şi prelucrarea marginilor
 prinderea prin puncte a pieselor de sudat
 preîncălzirea marginilor pieselor pentru aducerea la temperatura de
O
sudare
 executarea sudării
 controlul calităţii îmbinării.
AG
Controlul îmbinărilor sudate
Se poate face prin mai multe metode:
 examinarea vizuală a cusăturilor şi verificarea dimensională; se evaluează
ED
defectele exterioare
 controlul cu ajutorul probelor de material prelevate din cordonul de
sudură, supuse la încercări mecanice în laborator
 controlul cu aparatură ce depistează defectele interioare folosind diverse
P
procedee (raze X, magnetism, ultrasunete).
7.2.8. Norme specifice de tehnica securităţii

ŞI
muncii la sudare
La sudarea prin topire există posibilitatea accidentării prin:
 electrocutare
 ardere
Ă
 iradiere
IC
 intoxicare
 explozie.
Evitarea pericolelor se face prin amenajarea corectă a posturilor de lucru,
CT
respectarea fluxului tehnologic, manevrarea corectă a sculelor, dispozitivelor şi

utilajelor, fără improvizări, utilizarea echipamentelor de protecţie corespunzătoare.
Evitarea producerii incendiilor se face prin respectarea tuturor condiţiilor
legale (interzicerea substanţelor inflamabile în secţia de sudare,
DA
ignifugarea pereţilor, depozitarea adecvată a buteliilor cu gaze,

ventilaţie bună, spălarea prealabilă a recipienţilor ce vor fi sudaţi etc.).
 Sudorii sunt obligaţi să folosească echipamentul de protecţie
(şorţuri, mănuşi, bocanci cu talpă izolatoare, covoare de
DI
cauciuc etc.).
 Locurile de sudare se protejează cu paravane de 2 m
înălţime.
 Măştile şi ochelarii folosiţi la sudare vor avea filtre de
RA
lumină corespunzătoare operaţiilor ce se execută.

 Utilajele de sudare electrică vor avea pământare obligatorie
şi cabluri izolate, cu legături stabile.
 Portelectrodul trebuie să fie izolat şi aşezat pe suporturi
ITU
izolate.
43
ED
CĂ
 Resturile de electrozi se îndepărtează imediat după sudare.
GI
 Sursele de curent se decuplează şi se scot de sub tensiune chiar şi în
pauzele de lucru.
 Generatoarele de acetilenă, buteliile de oxigen şi acetilenă trebuie să
O
fie omologate şi exploatate conform unor instrucţiuni speciale.
 Depozitarea şi manipularea carbidului se face după prescripţii
AG
speciale.
 Buteliile de oxigen se manipulează cu atenţie, evitându-se şocurile,
încălzirea peste 500C şi orice contact cu substanţe organice (uleiuri,
unsori etc.) deoarece se pot produce explozii.

ED
Se interzice ca, în timpul lucrului, furtunurile să fie ţinute sub braţ sau
încolăcite pe picioare.
 Se interzice sudarea metalelor acoperite cu vopsea sau alte substanţe
inflamabile.
P
 Se interzice sudarea instalaţiilor aflate sub presiune.
 Este interzisă deplasarea sudorului cu suflaiul aprins.
 Se interzice lucrul cu mâinile ude sau transpirate.
ŞI
Ă

IC
1) La asamblările sudate, zona în care se face îmbinarea se numeşte:

a. sudură
b. sudare
CT
c. cusătură
d. metal depus
2) La asamblarea prin sudare, piesele metalice de îmbinat trebuie să fie din
materiale identice sau asemănătoare. Această condiţie este:
DA
a. avantajoasă
b. dezavantajoasă
c. economică
d. facultativă
DI
3) La sudarea manuală, calitatea depinde de calificarea sudorului. Acest fapt este:

a. avantajos
b. dezavantajos
c. economic
RA
d. facultativ
4) Metoda folosită la sudarea manuală cu arc electric consumabil este:
a. aplicarea unei presiuni fără încălzire
b. încălzirea punctelor de contact
ITU
c. încălzirea zonei de sudură în vacuum

d. încălzirea punctelor de contact până la temperatura de topire
44
ED
CĂ
5) La sudarea prin presiune se foloseşte material de adaus?
GI
a. da, în cazuri speciale
b. da, parţial
c. da
O
d. nu
6) Sudarea în puncte este o sudare prin:
a. topire
AG
b. presiune
c. refulare
d. scântei
7) La sudarea de colţ din figură, secţiunea cordonului este:
ED
a. plană
b. concavă
c. convexă
d. cu margini drepte
P
8) Sudarea „în jgheab” este o sudare:
a. orizontală
b. peste cap
ŞI
c. descendentă
d. orizontală pe perete vertical
Ă
IC
CT
DA
DI
RA
ITU
45
ED
Ă
IC
7.3. Îmbinări prin lipire
OG
 Ce sunt îmbinările prin lipire
 Domeniile de utilizare ale îmbinărilor lipite
 Avantajele şi dezavantajele îmbinărilor prin lipire
AG
 Metodele de lipire
 Tehnologii de lipire
ED
Lipirile sunt îmbinări nedemontabile a două piese metalice, folosind
un material de adaos topit diferit de acela al pieselor de îmbinat, având
temperatura de topire mai joasă decât a pieselor.
P
ŞI
pistol de lipit burghiu
Ă
plăcuţă dură
TIC
circuit integrat
AC
Fig. 40. Îmbinări prin lipire

D
Realizarea legăturii de îmbinare este o consecinţă a

difuziunii particulelor aliajului de adaos în masa
DI
pieselor de îmbinat.
OBSERVAŢII
Se deosebesc două feluri de îmbinări:
- lipirea moale
- lipirea tare
RA

Se face conform SR EN 22553:1995: Îmbinări sudate si lipite, reprezentări
simbolice pe desene.
TU
46
I
ED
Ă
IC
OG
AG
Fig. 41. Îmbinare lipită
Se notează:
ED
 simboluri
P
Cotarea lipiturilor se face prin indicarea unor cote lângă simbol.

ŞI
 etanşări şi ermetizări în tinichigerie, mecanică fină, instalaţii sanitare
 construcţii de piese mici
 îmbinări de conductori în electrotehnică, electronică şi
Ă
microelectronică
 realizarea ambalajelor din tablă
TIC
 confecţionarea sculelor aşchietoare cu plăcuţe din materiale speciale.
AC
o se menţine forma şi precizia  rezistenţa mecanică este mai

dimensiunilor pieselor mică decât a materialului de bază
o rezistenţă bună la coroziune  rezistenţa la coroziune este mai
D
o domeniul materialelor metalice ce se slabă

pot lipi este divers (oţeluri, fonte,  asigurarea calităţii este
neferoase şi aliajele lor, metale nobile)
DI
problematică (controlul
o se pot îmbina materiale diferite între ele capacităţii portante este dificil)
o se pot îmbina piese foarte subţiri
o se realizează îmbinări curate, cu aspect  necesită materiale deficitare
 utilizează suprafeţe mari pentru
RA
frumos
o etanşare foarte bună îmbinare
o realizează conductibilitatea termică şi  precizia de execuţie necesară
electrică măreşte mult costurile
o se pretează la mecanizare şi 
ITU
nu este refolosibilă
automatizare
47
ED
Ă
IC
7.3.3. Lipirea moale
OG
La această îmbinare, aliajul metalic de adaos are temperatura de topire
sub 4500C.
Aliajele folosite au rezistenţă mecanică mică.
AG
În procesul tehnologic de lipire se utilizează fluxuri – substanţe
dezoxidante, sub formă de lichide, paste sau prafuri, cu următoarele funcţii:
- eliminarea oxizilor metalici
ED
- aderarea aliajului metalic
- îndepărtarea impurităţilor.
Fluxuri pentru lipirea moale (FLM):

 compuşi organici: P
ŞI
- colofoniul (sacâzul)
- stearina
 compuşi anorganici:
- acidul clorhidric
Ă
- clorura de amoniu (ţipirigul)

- clorura de zinc.
TIC
Aliajele metalice de adaos curente sunt aliaje de plumb, staniu, stibiu,

cadmiu, zinc.
7.3.4. Lipirea tare

AC
La această îmbinare, aliajul metalic de adaos are temperatura de topire

peste 4500C.
D
Aliajele folosite au rezistenţă mecanică bună, care ajunge până la

500 N/mm2 .
DI
Fluxuri pentru lipirea tare (FLT):

o boraxul
RA
o acidul boric
o diferite fluoruri şi cloruri sub formă de prafuri, paste sau soluţii
lichide.
Aliajele de adaos curente sunt aliajele cupru-siliciu-zinc.
ITU
48
ED
Ă
IC
7.3.5. Procedee de lipire
 după scop: – de îmbinare
– de încărcare
OG
 după modul de folosire a – cu aliaj aşezat pe piesa încălzită
aliajului: – cu aliaj aşezat prin imersiune
 după modul de execuţie: – manuală
– mecanizată
AG
 după modul de încălzire: – cu flacără
– cu ciocanul de lipit
– prin imersiune
– prin inducţie
ED
– cu ultrasunete
Procedeele de lipire se obţin prin combinarea

OBSERVAŢIE
criteriilor de clasificare.
7.3.6.
P
Clasificarea îmbinărilor lipite
 după aşezarea pieselor:
ŞI
- cap la cap
- prin suprapunere
Ă
- în T
TIC
- în trepte
- prin rebordurare
AC

Lipirea solicită următoarele etape de execuţie:
 Curăţarea de oxizi a suprafeţelor destinate lipirii
 Degresarea suprafeţelor destinate lipirii
D
 Topirea aliajului de lipit

 Aplicarea aliajului topit pentru realizarea îmbinării
DI
 Curăţarea zonei îmbinării.

Pentru a realiza operaţia de lipire se utilizează pistol de lipit
următoarele scule şi aparate:
RA
La lipirea manuală:
 ciocanul de lipit (obişnuit, electric)
 pistolul de lipit electric
ITU
 tubul de lipit
49
ED
Ă
IC
 cleştele de lipit
 arzătorul cu gaz;
 lampa cu benzină.
OG
La lipirea mecanizată:
 echipamente de lipire cu flacără multipost
 echipamente cu bandă transportoare
 cuptoare cu trecere continuă a liniei de transport
AG
 dispozitive de fixare a pieselor de lipit
Controlul îmbinării lipite:

 examinarea vizuală a cusăturilor şi verificarea dimensională; se
ED
evaluează defectele exterioare; nu se admit suprafeţe poroase
 îmbinările de etanşare se verifică la presiune cu lichid sau aer
7.3.8. Norme specifice de tehnica securităţii muncii

la lipire
P
Substanţele chimice utilizate (fluxurile) se păstrează în condiţii
ŞI
de siguranţă
 Acizii se vor păstra în vase speciale, etanşe
 Manevrarea fluxurilor se face cu mănuşi de protecţie

Ă
La lipirea cu flacără se vor utiliza ochelari de protecţie

 Încălzirea ciocanelor de lipit se va face în locuri amenajate
TIC
special.

AC
1) Figura alăturată reprezintă:

a. un cuţit de strung cu plăcuţă specială (vidia)
D
b. un organ de maşină
c. un burghiu lat
DI
d. un element de construcţie
2) Un avantaj al îmbinării prin lipire este:
a. rezistenţa mecanică redusă
b. temperatura aliajului de adaus
RA
c. necesarul de materiale deficitare

d. se pot îmbina materiale diferite
3) Un dezavantaj al îmbinării prin lipire este:
a. rezistenţa mecanică redusă
ITU
b. se realizează îmbinări subţiri
50
ED
Ă
IC
c. temperatura aliajului de adaus
d. se pot îmbina materiale diferite
4) La lipire, ca şi la sudarea prin topire, o funcţiune a fluxului este:
OG
a. îndepărtarea oxizilor metalici
b. protejarea împotriva metalului topit
c. realizarea aliajului
d. răcirea uniformă a îmbinării
5) Un aliaj de adaos curent la lipirea tare este:
AG
a. aliajul de plumb
b. aliajul de staniu-plumb
c. aliajul cupru-siliciu-zinc
d. aliajul fier-carbon
ED
6) Aşezarea tablelor în figura alăturată este:
a. cap la cap
b. prin suprapunere
c. în trepte
P
d. prin rebordurare
ŞI
Ă
TIC
D AC
DI
RA
ITU
51
ED
Ă
IC
7.4. Asamblări prin presare
OG
 Ce sunt asamblările prin presare
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin presare
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin presare
 Tipurile de asamblări prin presare
AG
 Tehnologii de asamblare prin presare
Asamblările prin presare sunt asamblări nedemontabile, prin
ED
strângere elastică, folosind frecarea, fixe, fără element intermediar.
Unii autori consideră aceste asamblări ca fiind
P
OBSERVAŢIE
demontabile (vezi cazul rulmenţilor, bucşelor etc.).
ŞI
Ă
TIC
Fig. 42. Asamblări prin presare

Presiunea necesară transmiterii momentului de torsiune se
realizează printr-un ajustaj cu strângere între arbore şi butuc.
OBSERVAŢIE
AC
De obicei se foloseşte sistemul alezaj unitar – arbore cu

diametru mai mare decât gaura butucului.

D
Ilustrează organele de maşini montate; realizarea strângerii este dată de

ajustajul prevăzut prin execuţia componentelor.
DI
RA
Fig. 43. Asamblare presată

ITU
de rulment pe arbore
52
ED
Ă
IC
 solidarizarea a două organe de maşini diferite
 constituirea părţilor componente ale aceluiaşi organ de maşină
OG
 imobilizarea unei piese în poziţia dorită.
7.4.3. Avantajele asamblării

o transmite momente de torsiune mari, alternante, chiar cu şocuri
AG
o asigură centrarea precisă a pieselor
o face economie de greutate şi spaţiu
o are cost redus.
ED
7.4.4. Dezavantajele asamblării
 necesită o tehnologie deosebită la montare şi demontare
 suprafeţele de contact sunt sensibile la demontare
 necesită selectarea jocurilor pentru asigurarea ajustajului.
7.4.5. Clasificarea asamblărilor P

ŞI
 după tehnologie:
- prin presare longitudinală
- prin deplasarea radială a suprafeţelor (fretare).
Ă
 după forme:
- arbore tubular – butuc gros
TIC
- arbore plin – butuc subţire.
Asamblarea prin presare longitudinală – introducerea butucului pe arbore

se face forţat, la temperatura mediului ambiant, cu ajutorul preselor.
Asamblarea prin deplasarea radială a suprafeţelor de contact – se
AC
realizează prin contracţia butucului (încălzit în prealabil) sau prin dilataţia arborelui
(subrăcit în prealabil).

D
Asamblarea prin presare longitudinală

DI
 diametrul arborelui se execută mai mare decât diametrul alezajului

cu 0,1 ~ 1,25 ‰
 capul arborelui se execută teşit sub un unghi de 12 ~ 150;
RA
corespunzător se teşeşte şi diametrul alezajului la intrare

 pentru a micşora forţa de presare şi a evita griparea pieselor,
suprafeţele de contact se curăţă şi se ung cu ulei înainte de presare
 presarea se realizează cu prese manuale sau prese hidraulice.
ITU
53
ED
Ă
IC
Asamblarea prin fretare
 este o asamblare la cald
 diametrul alezajului se execută mai mic decât diametrul arborelui
OG
cu 1,2 ~ 1,5 ‰
 temperatura de încălzire a alezajului este de 300 ~ 3500C
Există şi alte asamblări prin fretare, cu ajutorul ancorelor
AG
OBSERVAŢIE
sau inelelor, pentru asamblarea pieselor cap la cap.
P ED
Fig. 44. Fretare cu ancoră

ŞI
1) Asamblările prin presare sunt:

Ă
a. îmbinări nedemontabile
b. fără elemente intermediare
TIC
c. asimilate cu profilele speciale

d. asamblări ce se cuplează sub sarcină
2) Un avantaj al asamblării prin presare este:
a. transmite momente de torsiune mici
AC
b. transmite momente de torsiune mari, alternante, chiar cu şocuri

c. necesită grad mare de precizie în execuţie
d. are gabarite mari
3) Un dezavantaj al asamblării prin presare este:
D
a. are concentratori de tensiuni mici

b. suprafeţele de contact sunt sensibile la demontare
c. are montare şi demontare uşoară
DI
d. are tensiuni radiale mari

4) Înscrieţi denumirile formelor asamblărilor prin presare de mai jos:
RA
ITU
54
ED
Ă
IC
OG
8. ASAMBLĂRI DEMONTABILE
AG
Îmbinările demontabile (asamblări) pot fi demontate şi montate în
mod curent, fără deteriorarea organelor pentru îmbinare.
ED
Aceste îmbinări pot fi fixe sau mobile:
 Fixe – piesele îmbinate rămân în aceeaşi poziţie una faţă de cealaltă
 Mobile – piesele îmbinate îşi pot schimba poziţia una faţă de cealaltă.
P
Clasificare:
 prin filet
 prin formă (fără strângere):
ŞI
- pene - longitudinale - paralele
- disc
- transversale
Ă
- ştifturi
- bolţuri
TIC
- caneluri
 prin formă şi strângere:
- pene longitudinale cu strângere - înclinate
- subţiri
- concave
AC
- tangenţiale
- pene transversale cu strângere
 prin elasticitate proprie:
- cu elemente elastice (arcuri)
D
DI
8.1. Asamblări prin pene

RA
 Ce sunt penele şi asamblările prin pene

 Domeniile de utilizare ale penelor
 Avantajele şi dezavantajele asamblării prin pene
 Tipurile de pene
ITU
 Tehnologii de asamblare prin pene
55
ED
Ă
IC
Asamblările prin pene constituie asamblări demontabile, prin formă sau
formă şi strângere, fixe sau mobile, cu element intermediar.
OG
pană
1
1
AG
pană
2
arbore
ED
arbore 2
butuc butuc
Fig. 45. Asamblări prin pene
P
Pana care realizează îmbinarea prin strângere produce o
presiune între piesele îmbinate datorită înclinării uneia din
feţele sale. OBSERVAŢII
ŞI
Pana care realizează îmbinarea fără strângere acţionează
prin contactul dintre feţele sale laterale şi piese.
Ă

TIC
AC
pană înclinată pană disc

D
DI
pană paralelă
Fig. 46. Tipuri de asamblări prin pene
RA
Se notează:
 simboluri
ITU
56
ED
Ă
IC
 transmiterea de momente de torsiune şi/sau rotaţii între arbori şi roţi
 fixarea a două piese
OG
 reglarea jocului dintre două piese
 realizarea unei anumite poziţii între două piese
 protejarea împotriva suprasarcinii.
AG
Dezavantajele asamblării
o simplă şi ieftină  concentratori de tensiuni mari
ED
o montare şi demontare rapidă  dezaxări şi ovalizări la montajele cu
o posibilitatea transmiterii unor strângere
sarcini mari  slăbirea în timp a strângerii iniţiale
o pana paralelă poate permite la montajele cu strângere
P
deplasarea butucului în lungul
arborelui
ŞI
8.1.3. Clasificarea penelor
 după poziţia faţă de axa geometrică a arborelui:
- longitudinale
Ă
- transversale
 după montare:
TIC
- cu alunecare
- cu pretensionare
 după scop:
- de fixare
AC
- de reglare
- de siguranţă.
8.1.4. Pene longitudinale

D
Sunt pene montate paralel cu axa pieselor de asamblat.

Se utilizează la asamblarea fixă sau mobilă a două piese coaxiale pentru a
DI
transmite momente de torsiune şi/sau rotaţii.

 Clasificare după forma capătului:
rotund drept cu nas
RA
ITU
57
ED
Ă
IC
8.1.4.1. Pana înclinată
– Avantaje: o se montează prin batere sau presare
o transmite momente mari
OG
o preia bine şocurile
– Dezavantaje:  introduce concentratori de tensiuni mari
 produce ovalizări şi dezaxări
 varianta cu călcâi se utilizează când accesul este
AG
posibil pe o singură parte
ED
Fig. 47. Pană înclinată cu călcâi
8.1.4.2. P
Pana înclinată subţire
ŞI
– Avantaje: o canalul de pană din arbore este înlocuit cu o teşitură
o produce concentratori de tensiuni mai mici
– Dezavantaje:  transmite momente mai mici ca pana înclinată
Ă
TIC
Fig. 48. Pană înclinată subţire

AC
8.1.4.3. Pana înclinată concavă

D
– Avantaje: o canalul de pană este executat numai în butuc

o arborele nu are concentratori de tensiuni
– Dezavantaje: 
DI
transmite momente mici

RA
ITU
Fig. 49. Pană înclinată concavă
58
ED
Ă
IC
8.1.4.4. Pana paralelă
– Avantaje: o are formă paralelipipedică
o se montează cu joc radial
OG
o nu produce dezaxări
o permite deplasarea butucului în lungul arborelui
– Dezavantaje:  la solicitări mari se fixează cu şuruburi de arbore
AG
ED
Fig. 50. Pană paralelă
P
8.1.4.5. Pana disc
– Avantaje: o poate lua poziţia dictată de înclinaţia arborelui
o se montează cu joc radial
ŞI
– Dezavantaje:  introduce concentratori de tensiuni mari
Ă
TIC
Fig. 51. Pană disc

AC
8.1.5. Pene transversale

Sunt pene montate perpendicular pe axa pieselor de asamblat.
Se utilizează pentru asamblări fixe sau pentru reglarea şi asigurarea unei
D
poziţii relative a pieselor.

De obicei au secţiunea dreptunghiulară; laturile mici se rotunjesc pentru
DI
evitarea blocării (în vederea demontării).

Clasificare după formă:
- în lungime:
RA
o cu o faţă înclinată
o cu două feţe înclinate
- în secţiune:
o cu muchii drepte
ITU
o cu muchii rotunjite
59
ED
Ă
IC
8.1.6. Materiale pentru pene
Penele se confecţionează din oţeluri de bună calitate, având eforturile
unitare la rupere cu valori σr  600 N/mm2.
OG
o oţeluri carbon (OL50, OL60, OL70)
o oţeluri carbon de calitate (OLC35, OLC45)
o oţeluri aliate (în condiţii deosebite de exploatare).
Ca semifabricate se utilizează oţelurile trase sau forjate, prelucrate ulterior
AG
prin aşchiere.
Canalul de pană din butuc se obţine prin mortezare sau broşare. Canalul de
pană din arbore se obţine prin frezare cu freză disc sau deget.
Pentru diminuarea concentratorilor de tensiuni, penele şi canalele lor se
ED
execută cu muchiile rotunjite sau teşite.

Operaţii la asamblarea prin pene:
P
 Executarea locaşului de pană
 Verificarea canalului de pană (cu şabloane)
 Montarea penelor
ŞI
o longitudinale înclinate se face prin lovituri de ciocan aplicate
pa baza mare
o transversale se face prin lovituri de ciocan aplicate pa baza
Ă
mare
o paralele se face prin fixare, presată în arbore, butuc sau
TIC
amândouă
 Controlul asamblării
o la pene longitudinale se face cu dispozitive micrometrice care
măsoară înălţimea părţii penei ieşite din arbore
o la pene transversale se face prin examinarea aderenţei
AC
suprafeţelor de contact şi realizarea strângerii

 Demontarea penelor se face inversându-se operaţiile de la montare
o demontarea penelor cu călcâi se execută cu un dispozitiv
special, pentru a nu se produce deformaţii ale organelor
D
asamblate.
DI

RA
1) Un avantaj al asamblării prin pene este:

a. concentratori de tensiuni mari
b. se transmit sarcini mici
ITU
c. pana paralelă poate permite deplasarea butucului în lungul arborelui

d. dezaxări şi ovalizări la montajele cu strângere
60
ED
Ă
IC
2) Un dezavantaj al asamblării prin pene este:
b. simplă şi ieftină
OG
c. poate înlocui bolţurile
d. protejează împotriva suprasarcinilor
3) Un material obişnuit pentru pene este:
a. fonta cu grafit nodular
b. oţelul carbon de calitate OLC35
AG
c. oţelul laminat OL37
d. aliajul staniu-plumb
4) Penele transversale se montează:
a. paralel cu axa pieselor de asamblat
ED
b. în lungul arborelui
c. perpendicular pe axa pieselor de asamblat
d. în poziţie verticală
5) Înscrieţi denumirile penelor desenate mai jos:
2 P 4
ŞI
3
Ă
1
TIC
5
AC
1. 2. 3. 4. 5.
D
DI
RA
ITU
61
ED
Ă
IC
8.2. Asamblări prin ştifturi
OG
 Ce sunt asamblările prin ştifturi
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin ştifturi
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin ştifturi
 Tipurile de asamblări prin ştifturi
AG
 Tehnologii de asamblare prin ştifturi
Asamblările prin ştifturi constituie asamblări demontabile, prin formă
ED
sau formă şi strângere, fixe sau mobile, cu element intermediar.
P
ŞI
Ă
Fig. 52. Asamblare prin ştift

TIC
La sarcini relativ mici, ştiftul poate fi utilizat ca

pană, bolţ sau element de siguranţă. OBSERVAŢIE

AC
Se notează:
 simboluri
 cote de montaj.
D
DI
RA
ITU
Fig. 53. Asamblări prin ştift
62
ED
Ă
IC
 asigurarea poziţiei reciproce precise la montări şi demontări repetate
 transmiterea forţelor şi momentelor de torsiune relativ mici
OG
 asigurarea şi fixarea pieselor
 realizarea de articulaţii
 ca elemente de siguranţă la asamblări cu filet sau cu pene paralele
AG
o centrare precisă  prelucrarea găurilor se face cu
ED
o la demontare una din piese poate precizie ridicată
păstra ştiftul  montările repetate slăbesc ajustajul
o asigură asamblarea fără a la ştiftul cilindric
necesita un ajustaj precis
o este simplă şi ieftină
P
ŞI
8.2.3. Clasificarea ştifturilor
 după formă: – cilindrice o netede
o filetate
Ă
o tubulare
o crestate
TIC
– conice o netede
o crestate
o elastice
o tubulare
 după felul montării: – simple, în găuri de strângere
AC
– bătute, în găuri
– prin filet
– prin crestătură
– prin ştemuire
D
Stabiliţi
DI
denumirile
ştifturilor
RA
ITU
Fig. 54. Tipuri de ştifturi
63
ED
Ă
IC
8.2.4. Materiale pentru ştifturi
Ştifturile se execută din:
o oţeluri carbon (OL50, OL60)
OG
o oţeluri carbon de calitate (OLC17, OLC35, OLC45)
o oţeluri de arc – pentru ştifturi tubulare şi spintecate (ARC4)
o oţeluri de scule (OSC18)
AG
La asamblarea prin ştift cilindric se procedează astfel:
 se aduc găurile pieselor de asamblat faţă în faţă, cu ajutorul unui dorn
sau al unui ştift trecător
 se presează ştiftul cilindric.
ED
La asamblarea prin ştift cilindric crestat se procedează astfel:
 se aduc găurile pieselor de asamblat faţă în faţă, cu ajutorul unui dorn
sau al unui ştift trecător
 se presează ştiftul cilindric crestat
P
 se desfac capetele crestate cu o sculă ascuţită.
ŞI
Ştift trecător – ştift de diametru mai mic decât cel nominal. OBSERVAŢIE

Ă

TIC
1) Un avantaj al asamblării prin ştifturi este:

b. nu se centrează sub sarcină
AC
c. centrare precisă
2) Un dezavantaj al asamblării prin ştifturi este:
a. montările repetate slăbesc ajustajul la ştiftul cilindric
b. simplă şi ieftină
D
c. poate înlocui bolţurile

d. protejează împotriva suprasarcinilor
DI
3) Un material obişnuit pentru ştifturi este:

a. fonta cu grafit nodular
b. oţelul carbon de calitate OLC35
RA
d. aliajul staniu-plumb
4) Înscrieţi denumirile ştifturilor desenate mai jos:
ITU
64
ED
Ă
IC
8.3. Asamblări prin caneluri
OG
 Ce sunt asamblările prin caneluri
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin caneluri
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin caneluri
 Tipurile de asamblări prin caneluri
AG
 Tehnologii de asamblare prin caneluri
ED
Asamblările prin caneluri constituie asamblări demontabile, prin formă,
fixe sau mobile, fără elemente intermediare.
P
Canelurile pot fi asimilate cu pene paralele longitudinale care fac
corp comun cu piesele asamblate.
ŞI
Se execută pe periferia arborelui, respectiv în interiorul butucului şi se
cuplează reciproc.
Ă
TIC
AC
Fig. 55. Asamblarea prin caneluri

Asamblarea prin caneluri se reprezintă de obicei în vedere longitudinală.
D
Cotarea arborilor şi butucilor canelaţi se face prin reprezentarea detaliată şi

cotarea dimensională.
DI
RA
ITU
Fig. 56. Arbore şi butuc canelat
65
ED
Ă
IC
 transmiterea momentelor de torsiune mari, cu asigurarea coaxialităţii
elementelor
OG
 deplasarea axială a roţilor la cutii de viteze.
AG
o centrare şi ghidare foarte bună a  la asamblările mobile, durata de
pieselor funcţionare este limitată de uzura
o capacitate de încărcare mai mare suprafeţelor
o rezistenţă la oboseală mai ridicată  concentratorii de tensiuni impun
ED
o poziţionare mai bună a pieselor tratamente termice sau termochimice
o montarea în diverse poziţii
unghiulare a pieselor
faţă de penele longitudinale. P

Avantajele şi dezavantajele canelurilor se consideră
OBSERVAŢIE
ŞI
8.3.3. Clasificarea canelurilor
 după forma secţiunii: – dreptunghiulare
Ă
– în evolventă
– trapezoidale
TIC
– profil rotund
– profil triunghiular (zimţat)
 după felul centrării: – interioară

– laterală
AC
– exterioară
 după scop: – mobile

– fixe
D
DI
RA
în evolventă semirotund triunghiular

ITU
Fig. 57. Secţiuni de caneluri
66
ED
Ă
IC
OG
exterioară interioară laterală
AG
Fig. 58. Centrări de caneluri
Profilul
o se execută în serie uşoară, mijlocie şi grea
ED
dreptunghiular o este cel mai răspândite, datorită posibilităţilor tehnologice
o se poate cupla sub sarcină
o flancurile sunt prelucrate după un profil în evolventă
o are capacitate portantă ridicată
în evolventă o
o
P
se autocentrează sub sarcină
are concentratori de tensiuni mai mici decât canelurile
dreptunghiulare
ŞI
rotund o au concentratorii de tensiuni cei mai reduşi
triunghiular o se utilizează la asamblări fixe
Centrarea
Ă
o este cea mai precisă

interioară
o are preţ de cost ridicat
TIC
o dă repartiţie uniformă a sarcinilor pe caneluri

laterală
o nu asigură coaxialitatea precisă a pieselor
o asigură o centrare precisă
exterioară
o este mai economică decât centrarea interioară
AC

Etapele montării asamblării prin caneluri:
 se verifică starea suprafeţelor canelurilor la ambele piese (să nu existe
D
bavuri, urme de lovituri, muchii ascuţite)

 se verifică, în sectoarele canelate:
DI
o diametrul exterior al arborelui

o diametrul interior al butucului
o ovalitatea arborelui şi alezajului
o dimensiunile canelurilor (grosimea, lăţimea, pasul), cu calibre
RA
limitative şi şabloane
 se ung suprafeţele de contact, pentru a evita griparea
 se efectuează montajul:
o asamblările mobile se montează cu jocul corespunzător unui
ITU
ajustaj alunecător şi se execută manual
67
ED
Ă
IC
o asamblările fixe se montează cu ajustaj cu strângere şi se
realizează prin presarea mecanică a butucului încălzit în
prealabil (80 ~ 1200C); este interzisă montarea prin batere
OG
 se efectuează verificarea:
o la asamblările mobile – jocul şi excentricitatea
o la asamblările fixe – bătaia radială.
AG
ED
1) Canelurile pot fi asimilate cu:
a. asamblările nedemontabile
b. penele paralele longitudinale
c. îmbinările prin bolţuri
P
d. penele cu călcâi
2) Un avantaj al asamblării prin caneluri este:
a. montare în diverse poziţii unghiulare a pieselor
ŞI
b. nu se centrează sub sarcină
c. centrare precisă
3) Un dezavantaj al asamblării prin caneluri este:
Ă
a. concentratorii de tensiuni impun tratamente termice sau termochimice

a. simplă şi ieftină
TIC
b. are capacitate portantă redusă

c. protejează împotriva suprasarcinilor
4) Un avantaj al centrării interioare este:
a. are concentratori de tensiuni mecanice
b. nu asigură coaxialitatea pieselor
AC

d. este cea mai precisă
5) Înscrieţi felul centrării la canelurile de mai jos:
D
DI
RA
ITU
68
ED
Ă
IC
8.4. Asamblări prin strângere pe con
OG
 Ce sunt asamblările prin strângere pe con
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin strângere pe con
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin strângere pe con
 Tipurile de asamblări prin strângere pe con
AG
Asamblările prin strângere pe con sunt asamblări demontabile, prin
strângere elastică, folosind frecarea, fixe, fără elemente intermediare.
P ED
ŞI
Fig. 59. Asamblarea prin strângere pe con
Presiunea necesară transmiterii momentului de torsiune se

Ă
realizează fie prin exercitarea unei forţe axiale, cu ajutorul

OBSERVAŢIE
unei piuliţe, fie prin strângere proprie, prin supradi-
TIC
mensionarea arborelui conic faţă de alezajul respectiv.

Asamblarea prin strângere pe con se reprezintă de obicei în vedere
AC
longitudinală.
Se notează:
 cotele de montaj
 conicitatea.
D
DI
RA
ITU
Fig. 60. Reprezentarea asamblărilor prin strângere pe con
69
ED
Ă
IC
 fixarea pe arbori şi axe a unor roţi, volanţi, pârghii etc.
 la cozi, manşoane conice şi reducţii conice pentru fixarea sculelor
OG
aşchietoare cu cozi conice (burghie, alezoare, freze)
 etanşarea unor asamblări (robinete cu cep).
AG
o se autocentrează la montare  calcularea exactă a solicitărilor este

o se poate regla presiunea dintre dificilă
piese  sunt necesare conicităţi exacte ale
ED
o asigură etanşeitatea pieselor butucului şi arborelui
asamblate
o are curse de presare şi desfacere
scurte
o forţa axială necesară presării este
mică
o are montare şi demontare uşoară P
ŞI
8.4.3. Clasificarea asamblărilor
Ă
 după conicitate:
- de uz general
TIC
- de uz special.
Conicităţile de uz general au conicitatea 1: 200 ~ 1: 1,5 (unghiul conului
0017'13" ~ 36052'12") şi se utilizează la ştifturi conice, conuri metrice de scule,
conuri de asamblare, pivoţi, capete de axe, îmbinări de ţevi.
AC
Conicităţile de uz special, numite conuri Morse, au conicitatea 1: 19,212 ~

1: 19,180 (unghiul conului 2058'54" ~ 2059'12") şi se utilizează la cozi de scule.
Conicitatea 1: k este raportul dintre diferenţa a

D
două diametre corespunzătoare unor secţiuni drepte

într-un con şi distanţa dintre cele două plane de
DI
secţionare.
Dd 
1:k   2tg
l 2
l OBSERVAŢII
RA
d

D
ITU
70
ED
Ă
IC
Montarea asamblării prin strângere pe con este în funcţie de felul
asamblării:
OG
 La strângerea axială prin piuliţă:
o se introduce arborele în alezaj şi se verifică mărimea suprafeţei
de contact
o se fixează şaiba şi piuliţa
AG
o strângerea se face astfel ca să rămână un joc între şaibă şi partea
frontală a arborelui, necesar eliminării jocului când apar uzuri
o se execută controlul asamblării (calibre, şabloane, metoda
petelor de vopsea
 La asamblarea de etanşare a robinetelor cu cep:
ED
o se ajustează cepul (conul) pe corpul robinetului
o se fixează şaiba şi piuliţa
o se execută controlul etanşeităţii (încercarea sub presiune).

P
ŞI
1) Asamblările prin strângere pe con sunt:

Ă
a. îmbinări nedemontabile
b. fără elemente intermediare
TIC
c. asimilate cu profilele speciale

d. asamblări ce se cuplează automat
2) Un avantaj al asamblării prin strângere pe con este:
a. transmite momente de torsiune mici
b. are gabarite mari
AC
c. are curse de presare şi desfacere scurte

d. necesită grad mare de precizie în execuţie
3) Un dezavantaj al asamblării prin strângere pe con este:
a. are concentratori de tensiuni mici
D
b. sunt necesare conicităţi exacte ale butucului şi arborelui

c. are montare şi demontare uşoară
DI
d. are tensiuni radiale mari

4) Conul Morse reprezintă:
a. o conicitate de uz general
b. o conicitate de asamblare
RA
c. o conicitate de unghi mare

d. o conicitate de uz special
ITU
71
ED
Ă
IC
8.5. Asamblări prin filet
OG
 Ce sunt asamblările prin filet
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin filet
AG
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin filet
 Tipurile de organe şi asamblări prin filet
 Tehnologii de asamblare prin filet
ED
Asamblările prin filet sunt asamblări demontabile, prin formă, fixe sau
mobile, realizate cu ajutorul unor piese de strângere filetate.
P
ŞI
Ă
Fig. 61. Asamblarea prin filet

TIC
Suprafaţa semifabricatului poate fi cilindrică

(uzual), conică (rar) sau plană (foarte rar).
OBSERVAŢII
Asamblările prin filet au o răspândire largă în
construcţia de maşini datorită marii diversificări.
AC

La reprezentarea obişnuită:
 şurubul, piuliţa, şaiba, asigurarea se desenează în vedere,
nesecţionate
D
 piesele asamblate se desenează secţionate şi haşurate în sensuri

opuse
DI
 în secţiune, şurubul se reprezintă complet pe porţiunea pătrunsă,

iar piuliţa numai pe porţiunea neînşurubată.
RA
TU
Fig. 62. Reprezentarea asamblării prin filet
72
I
ED
Ă
IC
La reprezentarea simplificată:
 şuruburile se reprezintă prin simboluri
OG
 elementele dimensionale se reprezintă detaliat pe desen, prin
cotele necesare execuţiei.
AG
P ED
Fig. 63. Cotarea asamblării simplificate prin şuruburi
ŞI
 fixarea şi strângerea diferitelor elemente sau organe de maşini
 etanşarea sau închiderea unor volume
Ă
 schimbarea (reglarea) poziţiei unor piese, între anumite limite

TIC
 deplasarea diferitelor elemente sau organe de maşini

 construcţia instrumentelor de măsurat de mare precizie (micrometre).
AC
o dă posibilitatea creării unor forţe  are concentratori puternici de

mari tensiuni mecanice în zona filetată
o datorită autoblocării asigură  nu se cunosc exact forţele de
D
oprirea în orice poziţie strângere

o are forme comode
 lipsă de autocentrare
DI
o are dimensiuni mici

o simplitate şi execuţie precisă  uzura flancurilor introduce jocuri
o poate realiza mişcarea de translaţie  randament scăzut al şurubului de
o permite solidarizarea unor piese de mişcare
RA
forme foarte variate

o montarea şi demontarea este
simplă
TU
73
I
ED
Ă
IC
8.5.3. Clasificarea asamblărilor cu filet
 prin şurub
OG
 prin şurub şi piuliţă
 prin prezon şi piuliţă
 prin piese direct filetate.
AG
şurub prezon
P ED
piuliţă
Fig. 64. Asamblări prin filet
ŞI
Asamblarea prin şurub – îmbină două piese, una cu găuri de trecere
nefiletate, cealaltă cu găuri înfundate filetate.
Asamblarea prin şurub şi piuliţă – îmbină două piese în care sunt
Ă
executate găuri de trecere nefiletate.

Asamblarea prin prezon şi piuliţă – îmbină două piese, una cu găuri de
TIC
trecere nefiletate, cealaltă cu găuri înfundate, filetate, în care sunt fixate în

prealabil, prin înşurubare, prezoane.
Asamblarea prin piese direct filetate – piesele de îmbinat sunt filetate,
una fiind cuprinzătoare, cealaltă cuprinsă. Lipsesc organele de asamblare – şurub,
piuliţă etc.
AC
8.5.4. Elementele geometrice ale filetului

p
D
p – pasul filetului
DI
d – diametrul exterior al
şurubului
d1
d1 – diametrul interior
al şurubului
RA
Fig. 65. Principalele elemente geometrice

TU
74
I
ED
Ă
IC
8.5.5. Clasificarea filetelor
 după scop: de fixare; de fixare-etanşare; de mişcare; de reglare; de
OG
măsurare; speciale
 după forma corpului filetat: cilindrice; conice; plane
 după profil: metrice – M; trapezoidale – Tr; ferăstrău – S; pătrate –
Pt; rotunde – Rd; speciale

AG
după pas: normale; fine; mărite
 după numărul de începuturi: simple; multiple
 după sensul de înfăşurare: pe dreapta; pe stânga
 după sistemul de măsurare: metric; în ţoli.
ED
8.5.6. Şuruburi
Sunt cele mai importante organe ale asamblărilor filetate. Datorită marii
P
diversităţi, se pot clasifica după diferite criterii:

ŞI
după destinaţie: de fixare; de fixare-etanşare; de mişcare; de reglare;
de măsurare; speciale
 după forma capului: cu cap (hexagonal; pătrat; ciocan; semirotund;
bombat; cilindric; semiînecat; înecat; fluture)
Ă
fără cap (prezon; ştift filetat; dop filetat)

 după forma tijei: normală; redusă; de păsuire; cu nas
TIC
 după forma vârfului: plat; bombat; teşit; tronconic; cu cep

 după forma antrenării: hexagonală; pătrată; locaş hexagonal; locaş
pătrat; crestătură; locaş cruciform; fluture;
striere.
D AC
Stabiliţi
DI
denumirile
şuruburilor
RA
TU
Fig. 65. Tipuri de şuruburi
75
I
ED
Ă
IC
8.5.7. Piuliţe
OG
Sunt elemente de asamblare care se înşurubează pe piese filetate. Se
clasifică după diferite criterii:
 după destinaţie: – de fixare

– de mişcare
AG
 după formă: – hexagonale
– pătrate
– poligonale
– rotunde
ED
– cu autoblocare
– înfundate
– fluture
– diverse
P
ŞI
Stabiliţi
denumirile
Ă
piuliţelor
TIC
AC
Fig. 66. Tipuri de piuliţe

D
8.5.8. Şaibe
DI
Sunt discuri metalice găurite, interpuse între piuliţă şi piesă în

următoarele cazuri:
o când suprafaţa de aşezare a piuliţei este neprelucrată
RA
o când şurubul se montează cu joc mare în gaură

o când se strâng piese din materiale relativ moi
o când suprafaţa de aşezare a piuliţei este înclinată.
TU
76
I
ED
Ă
IC
Se clasifică după diferite criterii:
 după utilizare: – de aşezare o rotunde
OG
o pătrate
– pentru profiluri U sau I
– elastice
– de siguranţă
 după calitatea suprafeţelor şi – brute
AG
precizia dimensiunilor: – semiprelucrate
– prelucrate
ED
Stabiliţi
denumirile
şaibelor
P
ŞI
Fig. 67. Tipuri de şaibe
Ă
8.5.9. Asigurarea asamblărilor împotriva deşurubării

TIC
Montarea şi demontare repetată, sarcinile variabile, variaţiile de

temperatură conduc la uzarea filetelor şi înlesnirea autodeşurubării.
Pentru a preîntâmpina deşurubarea se folosesc organe de siguranţă:
AC
 şaiba elastică: – Grower

– Grower răsfrântă
– inel resort dublu
D
– bombată
– profilată
DI
– plată, cu dinţi
 şaiba de siguranţă: – cu o aripioară
– cu două aripioare
– cu nas exterior
RA
– cu nas interior
 şplintul (cuiul spintecat)
 contrapiuliţa
 contrapiuliţa elastică
TU
 piuliţa cu autoblocare
77
I
ED
Ă
IC
OG
Fig. 68. Şplinturi
AG
Asamblarea cu şuruburi se face în funcţie de tipul asamblării.
La asamblarea cu şurub montarea constă în introducerea şurubului prin
gaura de trecere a uneia sau mai multor piese de asamblat şi înşurubarea în gaura
ED
filetată a ultimei piese (vezi fig. 62); strângerea se face prin rotirea şurubului şi
presarea capului pe piese.
Introducerea şurubului în găurile de trecere se face cu
P
joc, găurile fiind puţin mai mari decât diametrul tijei.
La asamblări solicitate la forfecare sau încovoiere, OBSERVAŢII
centrarea se realizează prin şuruburi fără joc sau
ŞI
introducerea de piese suplimentare (bolţuri, inele).
La asamblarea cu şurub şi piuliţă montarea constă în introducerea

şurubului în găurile pieselor de asamblat, înşurubarea piuliţelor (vezi fig. 62) şi
Ă
strângerea pieselor între piuliţe şi capetele şuruburilor.

TIC
Dacă există mai multe piuliţe (rânduri), strângerea

se face într-o anumită ordine, pentru a se asigura o OBSERVAŢIE
strângere uniformă pe toată suprafaţa.
AC
9 3 1 6 8
D
7 5 2 4 10
DI
Fig. 69. Ordinea de strângere

RA
La asamblarea cu prezon montarea constă în înşurubarea definitivă a unui

capăt al prezonului în corpul unei piese (folosindu-se dispozitive speciale – piuliţă
şi contrapiuliţă, cheie cu excentric etc.), aşezarea unei piese cu gaură de trecere pe
celălalt capăt al prezonului şi strângerea ei cu piuliţa (vezi fig. 62).
TU
78
I
ED
Ă
IC
Sculele folosite la asamblările cu şuruburi sunt concepute astfel ca să
antreneze piesa mobilă cu filet, construită la rândul ei astfel ca să interacţioneze cu
OG
elementul de antrenare. Asamblarea cu şuruburi, fiind cea mai răspândită
asamblare demontabilă, este şi cea mai diversă, astfel că şi sculele sunt foarte
diversificate.
Cele mai răspândite scule manuale pentru asamblările cu şuruburi sunt
cheile.
AG
Clasificarea cheilor
cu deschidere fixă: – deschise o simple
o duble
– inelare
ED
– tubulare
– pentru piuliţe rotunde
– pentru locaş hexagonal
cu deschidere variabilă (reglabile, universale)
P
dinamometrice ŞI
Cheile dinamometrice permit realizarea unui
anumit moment de torsiune, prin care se asigură o OBSERVAŢIE
forţă de strângere prestabilită a asamblării filetate.
Ă
TIC
Stabiliţi
denumirile
cheilor
D AC
DI
RA
Fig. 70. Chei fixe

TU
79
I
ED
Ă
IC
OG
1) Un avantaj al asamblării prin filet este:

a. are concentratori de tensiuni mecanice în zona filetată
răspunsurile corecte
AG
b. uzura flancurilor introduce jocuri
c. dă posibilitatea creării unor forţe mari
Încercuiţi
d. lipsă de autocentrare
2) Un dezavantaj al asamblării prin filet este:
a. necesită asigurarea împotriva autodesfacerii
ED
b. dă posibilitatea creării unor forţe mari
c. are forme comode
d. datorită autoblocării asigură oprirea în orice poziţie
3) O asigurare a asamblării filetate se poate face cu:
P
a. piuliţa fluture
b. şurub fără cap
c. şaiba rotundă plată
ŞI
d. şplint
4) Înscrieţi denumirile elementelor vizate în asamblarea de mai jos:
Ă
TIC
AC
5) Înscrieţi denumirile profilelor filetelor de mai jos:

D
DI
RA
TU
80
I
ED
Ă
IC
6) Înscrieţi denumirile şuruburilor (după forma capului) desenate mai jos:
OG
AG
7) Înscrieţi denumirile după formă a piuliţelor desenate mai jos:
P ED
8) Înscrieţi denumirile după formă a şaibelor desenate mai jos:
ŞI
Ă
TIC
9) Organul de maşină din figura alăturată se numeşte:

a. şaibă Grower
AC
b. inel elastic
c. şaibă cu două aripioare
d. şplint
D
10) Cheia din figura alăturată se numeşte:

a. inelară
b. pentru piuliţe rotunde
DI
c. tubulară
d. pentru locaş hexagonal
RA
TU
81
I
ED
Ă
IC
8.6. Asamblări cu elemente elastice (arcuri)
OG
 Ce sunt arcurile
 Domeniile de utilizare ale asamblărilor prin arcuri
 Avantajele şi dezavantajele asamblărilor prin arcuri
AG
 Tipurile de arcuri
 Tehnologii de asamblare prin arcuri
ED
Asamblările cu elemente elastice (arcuri) sunt asamblări demontabile,
mobile, cu element intermediar.
P
ŞI
Ă
elicoidal elicoidal elicoidal spiral

cilindric conic hiperboloidal plan
TIC
Fig. 71. Tipuri de arcuri
Arcul transformă lucrul mecanic al sarcinilor

AC
exterioare în energie potenţială, înmagazinată elastic, OBSERVAŢIE

cu posibilitatea de a o ceda în perioada de revenire.

D
Reprezentarea asamblărilor cu arcuri se face prin reprezentarea arcurilor în

vedere şi secţiune cu sârma înnegrită – la diametru mai mic de 2 mm – şi
DI
simplificat.
RA
Fig. 72. Tipuri de asamblări

TU
cu arcuri
82
I
ED
Ă
IC
Se notează:
 dimensiunile de gabarit
OG
 cursa maximă (săgeata).
AG
ED
Fig. 73. Cotarea asamblării prin arc
P
ŞI
 preluarea şi amortizarea energiei vibraţiilor
 acumularea de energie în vederea redării treptate ulterioare
Ă
 exercitarea de forţe elastice permanente

 reglarea şi limitarea forţelor
TIC
 măsurarea forţelor şi momentelor

 readucerea elementelor asamblate la poziţia iniţială.
8.6.3. Clasificarea arcurilor

 după formă: – elicoidale
AC
– cu foi o lamelare
o suprapuse
– disc
– inelare
D
– spirale
– bară de torsiune
DI
– pentru materiale nemetalice

– speciale (membrană, tub ondulat etc.)
 după natura solicitării exterioare: – de tracţiune
– de compresiune
RA
– de încovoiere
– de torsiune
 după forma secţiunii semifabricatului: – rotundă
– dreptunghiulară
– pătrată
TU
– profilată
83
I
ED
Ă
IC
8.6.4. Materiale pentru arcuri
Datorită particularităţilor funcţionale ale arcurilor, a tipului şi importanţei
OG
arcului, la care se adaugă condiţii de gabarit, tehnologie şi preţ de cost, materialele
trebuie să aibă următoarele proprietăţi de bază:
o rezistenţă admisibilă la rupere ridicată
o stabilitate în timp a comportamentului elastic
AG
o rezistenţă admisibilă la oboseală mare.
În unele situaţii pot să fie necesare proprietăţi complementare:
o de rezistenţă la coroziune
o de conductibilitate electrică
ED
o magnetice.
Materialele pentru arcuri se pot împărţi în trei grupe:
Aliaje feroase: Sunt oţeluri pentru arcuri, care formează majoritatea;
se tratează termic şi mecanic.
P
o oţeluri carbon şi aliate pentru arcuri (ARC1... ARC9)
o oţeluri inoxidabile.
Aliaje neferoase: Sunt aliaje inferioare oţelurilor însă asigură
ŞI
proprietăţile complementare.
o alame
o bronzuri (pe bază de zinc, siliciu, beriliu)
Ă
o aliaje pe bază de nichel.

Materiale nemetalice: Sunt materiale naturale sau sintetice cu
TIC
comportament vâsco-elastic, neliniar.

o elastomeri (cauciuc natural, cauciuc siliconic, perbunan N,
poliuretan)
o mase plastice expandate
AC
8.6.5. Caracteristica arcurilor

Prin încărcarea arcului cu o forţă F sau un moment M se provoacă o
deformaţie elastică (săgeata f sau unghiul de răsucire φ).
D
Pentru toate tipurile de arcuri se observă că:

 deformaţia este dependentă de sarcină
 solicitările din material sunt dependente de sarcină sau de
DI
deformaţii
 lucrul mecanic de arcuire este dependent de sarcină şi deformaţie
(sau de solicitare).
RA
Caracteristica arcului este curba care reprezintă deformaţia în funcţie de

încărcare (sarcină).
TU
Această caracteristică poate fi: dreaptă; crescătoare; descrescătoare; frântă.
84
I
ED
Ă
IC
Arcurile metalice fără încărcarea
OG
frecare între elementele arcului
componente se supun legii lui [F] zona
Hooke şi ca urmare caracte- elastică
ristica de încărcare coincide
practic cu cea de descărcare. caracteristica
AG
F
Arcurile metalice cu arcului
frecare au caracteristica de
descărcare sub cea de f1 fm săgeata arcului
încărcare. [f]
ED
Arcurile din cauciuc nu
urmează legea lui Hooke; la
aplicarea unei sarcini
(constante) în arc apare o
P
deformaţie care creşte timp
F
de 5 ~ 10 minute; după
încetarea sarcinii, deformaţia
ŞI
nu dispare brusc, ci după un
timp de revenire. Acest
fenomen, numit curgere la
rece, este comun tuturor lungimea liberă
Ă
materialelor numai că la
materialele metalice poate fi Fig. 74. Caracteristica arcului elicoidal
TIC
neglijat.
8.6.6. Arcuri elicoidale
Sunt arcuri formate din bare înfăşurate după o elice pe o suprafaţă

AC
directoare.
Datorită formei simple, gabaritului mic şi tehnologiei ieftine, arcurile

elicoidale sunt cele mai răspândite arcuri în construcţia de maşini.
D
Clasificare
DI
 după formă: – cilindrice

– conice
– dublu conice
– hiperboloidale
RA
 după solicitarea exterioară: – de tracţiune

– de compresiune
– de torsiune
TU
85
I
ED
Ă
IC
Stabiliţi
OG
denumirile
arcurilor
AG
ED
Fig. 75. Arcuri elicoidale
Arcurile elicoidale se execută prin înfăşurarea la rece sau la cald a unor

sârme sau bare de diferite secţiuni.
P
Din motive de gabarit sau pentru realizarea unor anumite caracteristici se
utilizează, ca arcuri de compresiune, arcurile multiple.
ŞI
8.6.7. Arcuri lamelare
Sunt arcuri flexionale, formate dintr-o singură foaie (lamelă).

Ă
Clasificare
TIC
 După forma constructivă: – de grosime o constantă

o variabilă
– de suprafaţă o dreptunghiulară
o triunghiulară
AC
În general, aceste arcuri sunt încastrate la un capăt şi solicitate de o forţă

concentrată la capătul liber.
8.6.8. Arcuri cu foi suprapuse

D
Sunt arcuri formate din mai multe foi curbate, suprapuse, de lungimi
DI
progresive.
Foile arcurilor sunt asamblate prin intermediul unor brăţări de strângere sau
RA
elemente de legătură (bride), realizându-se condiţia ca, la preluarea sarcinii, foile să

participe simultan sau succesiv.
Foile pot fi drepte sau curbe.
Tendinţa de alunecare relativă a foilor, sub sarcină, provoacă frecarea între
TU
ele; astfel arcul are capacitatea de amortizare a vibraţiilor.
86
I
ED
Ă
IC
 Clasificare după forma constructivă:
- cu foi, în consolă
OG
- cu foi, deschis
- cu foi, închis.
AG
Fig. 76. Arcuri cu foi suprapuse
ED
8.6.9. Arcuri pneumatice
Principiul arcurilor pneumatice se bazează pe
compresibilitatea aerului din interiorul unui rezervor.
P
Formele constructive sunt similare pompelor.
Domenii de utilizare:
 construcţia vehiculelor (suspensii,
ŞI
pneuri)
 reglarea nivelului la cuplaje cu aer. Fig. 77. Arc pernă de aer
Ă

TIC
8.6.10.1. Arcuri elicoidale

Arcurile elicoidale se confecţionează din bare sau sârme de diferite profile
înfăşurate după o elice cilindrică, conică, parabolică sau hiperbolică.
Arcurile de compresiune au capetele teşite pentru aşezare pe suprafaţa de
reazem, iar arcurile de tracţiune au capetele prevăzute cu cârlige.
AC
Înfăşurarea pe suprafaţă se face la rece pentru arcuri de mici dimensiuni sau

la cald pentru arcuri mari.
Diametrul dornului pe care se înfăşoară

D
semifabricatul este cu 5 ~ 20% mai mic decât

diametrul interior nominal al arcului din cauza OBSERVAŢIE
DI
elasticităţii oţelului, care produce o creştere după

înfăşurare.
După înfăşurare şi verificarea dimensiunilor se execută o tratare termică a

RA
arcului (călire şi revenire), pentru realizarea durităţii prescrise şi verificarea pe

maşina de încercat, unde se determină proprietăţile elastice.
Produsele se livrează cu suprafeţele protejate prin zincare, brunare sau
conservare cu fluide de protecţie.
TU
87
I
ED
Ă
IC
Valoarea deformaţiilor remanente nu trebuie să depăşească Atenţie!
5% după încercări.
OG
8.6.10.2. Arcuri cu foi suprapuse
Foile de arc se execută din lame metalice de diverse forme şi secţiuni.
Operaţiile de prelucrare sunt:
AG
o verificarea foilor
o tăierea la lungime
o executarea ochiului foii principale
o curbarea foilor.
ED
Operaţia de curbare se execută la temperatura de
OBSERVAŢIE
900 ~ 9200C, urmată de călire şi revenire.
Înainte de montare, foile se fixează într-o bridă provizorie şi se verifică
P
dimensional. Asamblarea foilor se face la rece, cu ajutorul unei prese, după care se
face verificarea la solicitări statice şi dinamice, pe maşina universală de încercat
arcuri.
ŞI
Nu sunt admise deformaţii permanente care să dea spaţii Atenţie!
între foi sau diminuarea săgeţii arcului după încercări.
Ă
TIC

AC
1) Asamblările prin arcuri sunt:

a. asamblări nedemontabile
b. asamblări cu element intermediar
D
c. asamblări prin fretare

d. asamblări cu deformaţii permanente
DI
2) Un domeniu de utilizare al asamblării prin arcuri este:

a. transmiterea momentelor de torsiune mici
b. acumularea de energie în vederea redării treptate ulterioare
c. asigurarea asamblărilor nedemontabile
RA
d. gabarite mari
3) Un material obişnuit pentru arcuri este:
a. fonta cenuşie
b. oţelul OL 37
TU
c. aliajul pe bază de aluminiu

d. oţelul ARC 1
88
I
ED
Ă
IC
4) Caracteristica arcului reprezintă:
a. deformaţia în funcţie de încărcare
OG
b. dimensiunile de gabarit
c. materialul din care este confecţionat
d. domeniul de utilizare
5) Înscrieţi denumirile formelor arcurilor de mai jos:
AG
ED
6) Realizaţi prin săgeţi conexiunile logice corespunzătoare între tipul asamblării
P
(demontabilă şi nedemontabilă).
asamblare cu ştift
ŞI
asamblare cu pană
Asamblări demontabile asamblări prin lipire
asamblarea şurub-piuliţă
asamblarea cu caneluri
Ă
Asamblări nedemontabile asamblări cu lagăre

asamblări prin nituire
TIC
asamblări prin sudare

7) Identificaţi tipul de asamblare notând în căsuţe cifra care corespunde
răspunsului corect:
a) asamblare prin filet

AC
b) asamblare cu pană disc 1. Asamblare demontabilă

c) asamblare cu nituri
d) asamblare prin lipire 2. Asamblare nedemontabilă
e) asamblare prin bolţ
D
DI
RA
TU
89
I
ED
Ă
IC
OG
ANEXA 1. MODELE
AG
Modulul „Asamblări mecanice” face parte din curriculum-ul de nivel 3,
ruta directă sau progresivă.
El asigură formarea de competenţe tehnice şi de abilităţi practice necesare
în executarea lucrărilor de montaj, reglare şi întreţinere a organelor de maşini,
ED
precum şi mecanismelor de transmitere şi transformare a mişcării.
Conţinuturile incluse în structura modulului „Asamblări mecanice” vor
permite elevilor să-şi formeze şi să-şi dezvolte o gamă de abilităţi practice şi
creative, orientate către investigarea mecanismelor, modul de transmitere a mişcării
P
în cadrul sistemelor tehnice, depistarea şi remedierea anumitor disfuncţionalităţi, în
condiţiile participării lor nemijlocite la un proces instructiv-formativ centrat pe
nevoile şi aspiraţiile lor.
ŞI
Modulul „Asamblări mecanice” nu este condiţionat sau dependent de
celelalte module din curriculum şi este dedicat cu preponderenţă către instruirea
practică săptămânală. Conţinuturile prevăzute se vor parcurge în orele de instruire
Ă
practică săptămânală şi în cadrul laboratorului tehnologic.

Numărul de ore este corespunzător unui credit, (50 de ore) şi sunt
TIC
distribuite astfel:
 8 ore de laborator tehnologic.
 42 ore de instruire practică săptămânală.
Pentru dobândirea de către elevi a competenţelor prevăzute în standardele
de pregătire profesională, activităţile de învăţare – predare, utilizate de cadrele
AC
didactice, vor avea un caracter activ, interactiv şi centrat pe elev, cu accent

preponderent pe activităţile de învăţare cu caracter practic, aplicativ.
Din aceste considerente, activităţile din cadrul orelor de instruire practică
vor viza cu precădere:
D
 interpretarea documentaţiei tehnice necesare montajului

 tipurile de scule, dispozitive şi utilaje folosite la montaj
DI
 execuţia practică a asamblărilor precizate

 verificarea montajelor realizate
 capacitatea de comunicare, asumare de sarcini şi responsabilităţi
 lucrul în echipă.
RA
Pentru simplificarea activităţii, sugerăm în acest capitol - anexă câteva

modele de documente ce pot fi utilizate în activitatea instructiv-educativă.
TU
90
I
ED
I CĂ
OG
Nr.:
Unitatea: FIŞA TEHNOLOGICĂ
Secţia: Fila
Data:
G
Prelucrare mecanică
Denumirea piesei Reper nr.
DA
SCHIŢA PRODUSUL:
Desen nr. poz. buc/produs
Valabil pentru seria de bucăţi produse
PE
Întocmit Verificat Normat
tehnolog
Numele
Data şi
ŞI
semnat.
Materialul Cal Secţiune U/M Necesar pentru Valoare material
Ă
1 bucată Preţ unitar Pe buc.
TIC
Operaţia Echipa Val. manoperă
Indicaţii tehnice
AC Timp normat pe operaţie
Atelierul
Cumul piesă
Maşina
S.D.V.
prelucrate
Deservire
Pregătire
Pregătire
Categria
Denumirea
Număr
Bucăţi
Unitar
Unitar
D
DI
RA
91
ITU
ED
ED
ITU
RA
DI
DAC
TIC
Ă
92
ŞI
PE
DA
G OG
I CĂ
I CĂ
OG
Supapă de admisie 8 1
FIŞĂ TEHNOLOGICĂ
Denumirea piesei Autovehicul bucăţi/maşină pagini
G
Materialul piesei
1 simbol tratament duritate
DA
H18N12 M2T - 285-315 HB
2 3
PE
- înălţimea zonei cilindrice a
talerului este mai mică de 0,5 mm
Condiţii - diametrul tijei supapei mai mic
de - după rectificare bătaia supapei
ŞI
rebutare este mai mare de 0,035 mm
- fisuri ale ciupercii sau tijei
Dimensiuni, joc strângere (mm) supapei
Ă
conjugate
Metoda Nominale Admise
Reper
piese
Nr Denumirea
TIC
stabilirii trepte de reparaţie fără reparaţie
crt defectului Maşini,
defectului Joc Joc Tehnologia de
Dimensiuni Dimensiuni utilaje,
strângere strângere recondiţionare
dispozitive
0 1 2 3 AC
4 5 6 7 8 9
a) rectificarea suprafeţei la cota
de reparaţie R I
- măsurarea
D
b) recondiţionare prin rectifi- - maşină de rectificat
Uzura tijei diametrului cu ghidul
1. care, cromare şi rectificare la - calibre la cota de
supapei micrometrul supapei
DI
cota de reparaţie R II. reparaţie

0 – 25
În acest caz, se alezează
ghidurile de supape
RA
93
ITU
ED
Ă
IC
OG
LUCRARE DE LABORATOR
AG
TEMA: Verificarea abaterilor de la cilindricitate
ED
LOCUL ACTIVITĂŢII:
Laboratorul de specialitate
P
COMPETENŢE VIZATE DE LUCRARE:
Competenţa specifică: Efectuează lucrări de asamblare demontabilă
Competenţe derivate: elevii vor dobândi competenţele:
ŞI
C. 1. Să recunoască tipul de abatere de la cilindricitate.
C. 2. Să aleagă instrumentele şi aparatele necesare măsurărilor.
C. 3. Să efectueze măsurători de precizie.
C. 4. Să calculeze abaterile.
Ă
TIC
SUPORT TEORETIC:
Pentru executarea lucrării elevii trebuie să cunoască:
 Capitolul 3. PRECIZIA DE PRELUCRARE ŞI ASAMBLARE
 Paragraful 3.3.4. Verificarea calităţii suprafeţelor
AC
Abaterea de la cilindricitate – distanţa maximă

DE REŢINUT!
dintre suprafaţa efectivă şi cilindrul adiacent;
D
are următoarele forme:

o forma conică
o forma de butoi
DI
o forma de şa
o curbarea
RA
TU
94
I
ED
Ă
IC
ILUSTRARE:
OG
AC
dmax
dmin
AG
ED
forma conică
AC
AC
P
dmax
dmax
ŞI
dmin
dmin
Ă
forma conică forma conică

TIC
MODUL DE LUCRU:
o se oferă de către profesor fişele de lucru
o se face o instruire frontală cu grupa urmărind fişa de lucru şi capitolele din
manual
AC
o se trece la activitatea individuală:

 identificarea vizuală a abaterilor
 alegerea instrumentelor şi aparatelor de măsurat
 schiţarea pe fişa de lucru a elevului a tijei cilindrice, cu secţiunile
D
de măsurat
 efectuarea calculelor
DI
 înscrierea rezultatelor în tabel

o se analizează rezultatele şi se aduc eventuale corecturi;
o se face evaluarea activităţii.
RA
TU
95
I
ED
Ă
IC
FIŞĂ DE LUCRU
OG
Data Clasa/Grupa Numele şi prenumele elevului Observaţii
Să se determine abaterile de la cilindricitate pentru tija cilindrică schiţată:
AG
P ED
d max  d min
Formula de lucru: Ac 
ŞI
2
Valoarea măsurată pe Abaterea

Secţiunea Direcţia
Ă
direcţie (unitatea de măsură) (U/M)

1
TIC
2
I
3
4
1
2
AC
II
3
4
1
2
D
III
3
4
DI
1
2
IV
3
4
RA
1
2
V
3
4
TU
96
I
ED
Ă
IC
OG
ANEXA 2. RĂSPUNSURI LA VERIFICAREA
CUNOŞTINŢELOR
AG
3. Precizia de prelucrare şi asamblare
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10.
a b c d c c a d a d
ED
7. Asamblări nedemontabile
7.1. Îmbinări prin nituire
1. 2. 3. 4. 5. 6.
P
a b b d b a
7.2. Îmbinări prin sudare

ŞI
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8.
a b b d d b c a
Ă
7.3. Îmbinări prin lipire

1. 2. 3. 4. 5. 6.
TIC
a d a a c b
7.4. Asamblări prin presare

1. 2. 3.
a b d
AC
4.
D
DI
arbore plin – butuc subţire arbore tubular – butuc gros

RA
8. Asamblări demontabile
8.1. Asamblări prin pene

1. 2. 3. 4.
TU
c a b c
97
I
ED
Ă
IC
5.
3. paralelă cu 5. înclinată cu
1. paralelă 2. înclinată obişnuită 4. disc
OG
şuruburi de fixare nas
8.2. Asamblări prin ştifturi

1. 2. 3.
c a b
AG
4.
ED
cilindric neted filetat conic, neted cilindric, tubular crestat
8.3. Asamblări prin caneluri
P
1. 2. 3. 4.
b a, c a d
5.
ŞI
Ă
TIC
exterioară interioară laterală
8.4. Asamblări prin strângere pe con

AC
1. 2. 3. 4.
b c b d
8.5. Asamblări prin filet

D
1. 2. 3. 9. 10.
c a d d b
DI
4.
piuliţă hexagonală
RA
tijă filetată
tijă cilindrică
TU
cap hexagonal
98
I
ED
Ă
IC
5.
OG
AG
metric trapezoidal pătrat
6.
ED
`
hexagonal semirotund
crestat
P înecat crestat pătrat
ŞI
7.
Ă
TIC
hexagonală crenelată înfundată fluture

AC
8.
D
DI
rotundă plată pătrată Grower plată, cu dinţi
8.6. Asamblări cu elemente elastice (arcuri)

RA
1. 2. 3. 4.
b b d a
TU
99
I
ED
Ă
IC
5.
OG
AG
elicoidal cilindric elicoidal conic cu foi suprapuse
6.
asamblare cu ştift
ED
asamblare cu pană;
Asamblări demontabile asamblări prin lipire;
asamblarea şurub-piuliţă;
asamblarea cu caneluri;
P
Asamblări nedemontabile asamblări cu lagăre;
asamblări prin nituire;
asamblări prin sudare
ŞI
7.
a) asamblare prin filet; 1.
b) asamblare cu pană disc; 1. 1. Asamblare demontabilă
Ă
c) asamblare cu nituri; 2.
d) asamblare prin lipire; 2. 2. Asamblare nedemontabilă
TIC
e) asamblare prin bolţ; 1.

D AC
DI
RA
TU
100
I
ED
Ă
IC
OG
BIBLIOGRAFIE
AG
1. Demian, T.; Tudor, D.; Grecu, E. - Mecanisme de mecanică fină,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982.
2. DUBBEL, Manualul inginerului mecanic. Fundamente, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1998.
3. Gheorghiu, N.S. şi colectiv - Organe de maşini, Institutul Politehnic
ED
„Traian Vuia”, Timişoara, 1979.
4. Gheorghiu, N.S.; Ionescu, N. - Organe de maşini I. Transmisii
mecanice, Institutul Politehnic „Traian Vuia” Timişoara, 1982.
5. HÜTTE, - Manualul inginerului. Fundamente, Editura Tehnică,
P
Bucureşti, 1995.
6. Pavelescu, D. şi colectiv - Organe de maşini, vol. I, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
ŞI
7. Pavelescu, M.; Pavelescu, S.; Melnic, A.; Toderaş, L. - Manual
pentru Şcoala de Arte şi Meserii, clasa a X-a, Calificarea
profesională: lucrător în mecanică de motoare, Editura Didactică şi
Ă
Pedagogică, Bucureşti, 2006.

8. Tănase, Gh. şi colectiv - Manualul lăcătuşului mecanic din
TIC
industria construcţiilor de maşini, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1977.
9. Zgură, Gh.; Atanasiu, N.; Arieşeanu, N.; Peptea, Gh. - Utilajul şi
tehnologia lucrărilor mecanice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1987.
AC
10. Legea nr. 90 din 12 iulie 1996 – Legea protecţiei muncii

(Republicată în Monitorul Oficial al României nr. 47 din 29 ianuarie
2001).
11. *** Manualul inginerului mecanic. Mecanisme. Organe de
D
maşini. Dinamica maşinilor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.

12. *** Standarde române. Ediţie oficială
DI
13. *** ThomasNet, http://www.thomasnet.com/

14. *** Wikipedia, http://en.wikipedia.org/
RA
TU
101
I
ED
Ă
IC
OG
CUPRINS
AG
1. STRUCTURA PROCESULUI TEHNOLOGIC DE ASAMBLARE ...............3
1.1. Ciclul tehnic de viaţă ...........................................................................3
1.2. Produsul şi elementele sale .................................................................4
ED
1.3. Îmbinările pieselor în ansambluri ...................................................... 4
1.4. Procesul tehnologic .............................................................................. 5
1.4.1. Elementele procesului tehnologic ................................................ 6
2. DOCUMENTE TEHNOLOGICE NECESARE REALIZĂRII
PERAŢIEI DE ASAMBLARE ........................................................................ 7
P
3. PRECIZIA DE PRELUCRARE ŞI ASAMBLARE ......................................... 9
3.1. Mijloace de verificat şi măsurat lungimi ........................................... 10
3.2. Mijloace de verificat şi măsurat unghiuri şi conicităţi ..................... 14
ŞI
3.3. Mijloace de verificat şi măsurat organe de maşini ........................... 14
3.3.1. Mijloace de verificat şi măsurat filete ......................................... 14
3.3.2. Mijloace de verificat şi măsurat roţi dinţate ................................ 14
Ă
3.3.3. Măsurarea rectilinităţii şi planităţii ............................................. 15

3.3.4. Verificarea calităţii suprafeţelor .................................................. 15
TIC
3.3.5. Măsurarea abaterilor de formă şi de poziţie ................................ 16

3.4. Verificarea cunoştinţelor .................................................................... 18
4. METODE DE ASAMBLARE .......................................................................... 20
5. PREGĂTIREA PIESELOR PENTRU ASAMBLARE .................................... 23
6. FINISAREA SUPRAFEŢELOR ...................................................................... 24
AC
7. ASAMBLĂRI NEDEMONTABILE ................................................................ 25

7.1. Îmbinări prin nituire ........................................................................... 26
7.1.1. Reprezentarea grafică .................................................................. 26
7.1.2. Domenii de utilizare .................................................................... 27
D
7.1.3. Clasificarea niturilor ................................................................... 27

7.1.4. Clasificarea îmbinărilor nituite ................................................... 29
DI
7.1.5. Elemente de tehnologie ............................................................... 29

7.1.6. Norme specifice de tehnica securităţii muncii la nituire ............. 31
7.1.7. Verificarea cunoştinţelor ............................................................. 31
7.2. Îmbinări prin sudare ........................................................................... 33
RA

7.2.3. Procese de sudare ........................................................................ 35
7.2.4. Sudabilitatea metalelor ................................................................ 35
TU
7.2.5. Clasificarea procedeelor de sudare ............................................. 36

7.2.6. Clasificarea sudurilor .................................................................. 40
102
I
ED
Ă
IC
7.2.8. Norme specifice de tehnica securităţii muncii la sudare ............. 43
OG
7.3. Îmbinări prin lipire ............................................................................. 46
7.3.3. Lipirea moale ............................................................................... 48
AG
7.3.4. Lipirea tare ................................................................................... 48
7.3.5. Procedee de lipire ........................................................................ 49
7.3.6. Clasificarea îmbinărilor lipite ...................................................... 49
7.3.7. Elemente de tehnologie ................................................................ 49
ED
7.3.8. Norme specifice de tehnica securităţii muncii la lipire ................ 50
7.3.9. Verificarea cunoştinţelor .............................................................. 50
7.4. Asamblări prin presare ....................................................................... 52
P
7.4.3. Avantajele asamblării .................................................................. 53
7.4.4. Dezavantajele asamblării ............................................................. 53
ŞI
7.4.5. Clasificarea asamblărilor ............................................................. 53
8. ASAMBLĂRI DEMONTABILE ..................................................................... 55
Ă
8.1. Asamblări prin pene ............................................................................ 55

TIC

8.1.3. Clasificarea penelor ..................................................................... 57
8.1.4. Pene longitudinale ....................................................................... 57
8.1.5. Pene transversale ......................................................................... 59
8.1.6. Materiale pentru pene .................................................................. 60
AC

8.2. Asamblări prin ştifturi ........................................................................ 62
D

8.2.3. Clasificarea ştifturilor .................................................................. 63
DI
8.2.4. Materiale pentru ştifturi ............................................................... 64

8.3. Asamblări prin caneluri ............................................................ 65
RA
8.3.1. Reprezentarea grafică ................................................................. 65

8.3.3. Clasificarea canelurilor ................................................................ 66
TU
103
I
ED
Ă
IC
8.4. Asamblări prin strângere pe con ....................................................... 69
OG
8.4.3. Clasificarea asamblărilor ............................................................. 70
8.5. Asamblări prin filet ............................................................................. 72
AG
8.5.3. Clasificarea asamblărilor cu filet ................................................. 74
8.5.4. Elementele geometrice ale filetului ............................................. 74
ED
8.5.5. Clasificarea filetelor ..................................................................... 75
8.5.6. Şuruburi ....................................................................................... 75
8.5.7. Piuliţe ........................................................................................... 76
8.5.8. Şaibe ............................................................................................ 76
P
8.5.9. Asigurarea asamblărilor împotriva deşurubării ........................... 77
8.5.10. Elemente de tehnologie .............................................................. 78
8.5.11. Verificarea cunoştinţelor ............................................................ 80
ŞI
8.6. Asamblări cu elemente elastice (arcuri) ............................................ 82
8.6.3. Clasificarea arcurilor .................................................................... 83
Ă
8.6.4. Materiale pentru arcuri ................................................................. 84

8.6.5. Caracteristica arcurilor ................................................................. 84
TIC
8.6.6. Arcuri elicoidale .......................................................................... 85

8.6.7. Arcuri lamelare ............................................................................ 86
8.6.8. Arcuri cu foi suprapuse ................................................................ 86
8.6.9. Arcuri pneumatice ....................................................................... 87
8.6.10. Elemente de tehnologie .............................................................. 87
AC
8.6.11. Verificarea cunoştinţelor ............................................................ 88

ANEXA 1. MODELE ........................................................................................... 90
ANEXA 2. RĂSPUNSURI LA VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR ............... 97
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................101
D
DI
RA
TU
104
I
ED

Asamblări-Mecanice - XII - Editura Didactică Și Pedagogică

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asamblări-Mecanice - XII - Editura Didactică Și Pedagogică

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Ă

Acest ciclu se desfăşoară astfel:

 desfacerea şi vânzarea produsului.

Dezvoltare Dezvoltare Dezvoltare

Fabricaţie Fabricaţie Fabricaţie

Montaj Montaj Montaj

Încercări Încercări Încercări

Model de laborator Prototip, serie zero

Unicat Produs de Produs de

Fig. 1. Formarea produsului (Hütte)

1.2. Produsul şi elementele sale

piese, constituind o unitate funcţională într-un produs.

format din piese şi subansambluri, reunite printr-o piesă de bază.

1.3. Îmbinările pieselor în ansambluri

Are ca scop transmiterea forţelor, momentelor şi mişcărilor între piesele

 preluarea mişcărilor relative în afara direcţiei solicitării

Suprafeţele de acţiune şi cele de reacţiune din zonele

Fig. 2. Schema componentelor unui ansamblu

Proces tehnologic – totalitatea operaţiilor prin care se realizează un produs.

 procesul tehnologic de prelucrare a pieselor, care cuprinde:

o mijloacele de executare adecvate.

În funcţie de gradul de mecanizare, procesele tehnologice pot fi:

Obiectivele principale ale procesului tehnologic de montare sunt:

Operaţia reprezintă partea procesului tehnologic care se realizează la un

anumit loc de muncă, de către unul sau mai mulţi muncitori.

cu aceeaşi sculă şi acelaşi regim de lucru.

Mânuirea este acea parte a trecerii prin care se realizează aşezarea,

Elaborarea procesului tehnologic urmăreşte:

Particularităţile produsului se obţin din desenele de ansamblu şi listele

Documentele tehnologice întocmite în proiectarea unui proces tehnologic

 planul de operaţii de asamblare

ortogonală, cu elementele componente ale produsului în poziţie de asamblare.

producţia de serie şi masă pentru detalierea unor operaţii tehnologice. Fiecărei

Ciclograma asamblării reprezintă exprimarea grafică a timpului necesar

Modele de documente tipizate sunt prezentate în

Operaţiile de măsurare constau în verificarea dimensiunilor, formelor şi

poziţiilor reciproce a elementelor geometrice. Ele se execută atât în timpul lucrului,

Mijloc de măsurat: ansamblul mijloacelor tehnice utilizate pentru

obţinerea unor informaţii de măsurare.

Mijloacele de măsurat pot fi:

o mijloace de măsurat de lucru – pentru operaţii curente

o pentru rectilinitate şi planeitate

Operaţiile de măsurare stabilesc abaterile de la forma şi dimensiunile

Fig. 5. Măsuri de lungimi cu repere

mijloacelor de măsurat reglabile.

Calele plan-paralele sunt plăci metalice de formă paraleli-

Calibrele sunt piese metalice cu suprafeţe de măsurare plan-pa-

Datorită simplităţii operaţiei de măsurare, calibrele se folosesc la piese de

o limita TRECE – corespunzătoare maximului de material

Fig. 8. Calibre potcoavă

Fig. 10. Utilizarea calibrelor tampon

arbore în limitele de toleranţă

Fig. 11. Utilizarea calibrelor potcoavă

Fig. 13. Tipuri de micrometre

Aparatele de măsurat lungimi sunt mijloace de măsurat de

Din această categorie fac parte comparatoarele cu cadran, aparate cu

vertical pe placă de măsurat

Fig. 14. Tipuri de comparatoare cu cadran

filetele exterioare calibre inele TRECE şi NU TRECE.

Fig. 15. Calibru tampon filetat

Alte mijloace de măsurat: şabloane, sârme calibrate, micrometrul pentru

3.3.2. Mijloace de verificat şi măsurat roţi dinţate

Angrenajele constituie asamblări complexe, care impun mai multe metode