Recuperarea elevilor cu dislexo-disgrafie

Prof. înv. primar: Onu Ana Dorina

Liceul Tehnologic Telciu

Copiii predispuşi spre dislexie (copiii în vârstă de 5-6 ani şi cei care încep clasa a I-a)
ar trebui să beneficieze de o terapie logopedică intensivă pentru dezvoltarea capacităţilor
deficitare. Pe lângă corectarea eventualelor tulburări de pronunţie, în cazul acestor copii
terapia logopedică cuprinde, în funcţie de greutăţile copiilor, şi dezvoltarea anumitor
capacităţi: percepţia vorbirii, înţelegerea vorbirii, vocabularul pasiv şi activ, atenţia,
diferenţierea auditivă fond-formă, discriminarea auditivă,  memoria auditivă, diferenţierea
vizuală fond-formă, discriminarea vizuală,  memoria vizuală, coordonarea vizuo-motrică,
motricitatea, echilibrul, motricitatea fină, schema corporală, orientarea spaţială, orientarea
temporală, serialitatea.
Dislexia nu depinde de nivelul de inteligenţă. Chiar şi un copil cu un nivel de
inteligenţă ridicat poate avea tulburări de învăţare. Explicaţia acestui lucru este slaba
dezvoltare sau tulburarea unor capacităţi parţiale. Tulburările pot apărea la nivelul dezvoltării
slabe a motricităţii, echilibrului şi orientării în spaţiu, la nivelul schemei corporale, la nivelul
percepţiei vizuale, auditive şi tactile, la nivelul memoriei precum şi din pricina deficienţei în
prelucrarea secvenţială a informaţiei. Nu există doi copii dislexici cu simptome identice,
deoarece tulburările capacităţilor parţiale apar în combinaţii variate şi grade de dezvoltare
diferite.
Terapia logopedică. În cadrul acestei terapii putem discuta despre prevenire (în cazul
copiilor predispuşi spre dislexie) şi recuperare (în cazul copiilor cu tulburări de învăţare).
Punctul de pornire în ambele cazuri este o examinare logopedică complexă care cuprinde
ariile limbajului, percepţiei, atenţiei, memoriei, motricităţii, schemei corporale, orientării în
spaţiu şi timp, capacităţilor intelectuale, personalitatea şi comportamentul copilului. În cazul
copiilor cu tulburări de învăţare examinarea logopedică se completează cu examinarea citirii,
scrierii, a capacităţii de calcul, motivaţia şi strategiile de învăţare ale copilului.
Această terapie cuprinde jocuri şi exerciţii pentru dezvoltarea capacităţilor deficitare, terapie
în care sub îndrumarea logopedului, părintele poate deveni partener în terapie, continuând
dezvoltarea copilului şi acasă. Terapia logopedică de prevenire este foarte utilă, în majoritatea
cazurilor uşoare asigură succesul şcolar al copilului.
În cazul copiilor dislexici (copii din clasa a II-a sau mai mari) terapia logopedică
recuperatorie constă în intervenţii care uşurează însuşirea scrisului, cititului sau a
operaţiunilor matematice şi asigură totodată dezvoltarea acelor capacităţi deficitare care
cauzează instalarea dislexiei. Terapia în general este de lungă durată, copilul dislexic
necesitând terapie logopedică ani de zile.
Dislexia este o tulburare de prelucrare a informaţiilor care nu se rezolvă odată cu
creşterea copilului, unele caracteristici rămânând prezente pe parcursul întregii vieţi a celui în
cauză. Există însă metode speciale de terapie pentru dislexie (de ex. metoda Meixner, metoda
Sindelar, metoda Ayres, metoda Delacato, metoda Gosy, metoda Frostig etc.), cu ajutorul
cărora simptomele pot fi ameliorate şi se pot preveni tulburările în dezvoltarea personalităţii.
Succesul terapiei este influenţat, în mare măsură, de recunoaşterea timpurie a problemei şi
începerea unei terapii adecvate cât mai devreme.

Metoda Meixner
 Această metodă a fost experimentată de logoped-psihologul ungar Dr. Meixner Ildikó şi
are drept scop prevenirea dislexiei şi reeducarea citit-scrisului. Metoda Meixner este o metodă
complexă fonetico-analitico-sintetică-logopedică  în care se pune accent pe emiterea, analiza
şi sinteza sunetelor. Această metoda vine în sprijinul copilului dislexic prin folosirea
metodelor psihologice şi prin faptul că se adaptează la ritmul şi nevoile lui, prevenind
posibilitatea de a greşi.
Principiile care stau la baza metodei Meixner sunt:

1. Principiului pedagogic al gradaţiei, adică învăţarea se face în  paşi mici.

2. Principiul asociaţiei triple în însuşirea citit – scrisului. Asociaţia formei acustice a
sunetului (fonemul) cu forma vizuală a literei (grafemul) se leagă cu engrama motrică
a articulării sunetului, conştientizând poziţia buzelor, poziţia limbii, mişcarea corzilor
vocale.
3. Principiul prevenirii inhibiţiei omogene. Metoda Meixner în procesul învăţării
alfabetului previne apariţia inhibiţiei omogene prin faptul că literele, sunetele
asemănătoare ca: m-n, b-d- se predau la o distanţă mare într-o ordine aparte. Procesul
psihic denumit „inhibiţie omogenă” a fost descoperit de Dr. Ranschburg.
4. Principiul prevenirii şi evitării rigidităţii gândirii. Din cauza disfuncţionalităţii
cerebrale, sistemul nervos şi procesele psihice ale copilului dislexic nu funcţionează
flexibil. Pentru prevenirea acestui lucru trebuie să ştim că numai exersarea multiplă în
formă de joc didactic, cu multiple exerciţii, cu ilustraţii manevrabile şi corectarea
imediată a greşelilor asigură rezultatul dorit.
5. Principiul asigurării atmosferei agreabile, plăcute a activităţilor cu elevii dislexici.
Orele şi toate activităţile elevilor dislexici trebuie în aşa fel organizate, încât să se
asigure un climat plăcut, în care copilul să se simtă bine. Motivaţia pozitivă continuă,
recompensa imediată a tuturor eforturilor îl fac pe copilul emotiv şi care oboseşte
repede să depună efort în realizarea rezultatelor dorite, învingând emoţia şi stresul
inhibitor caracteristic copilului dislexic.

Prin intermediul metodei de prevenţie meixneriană se dezvoltă ariile care contribuie

la evitarea apariţiei şi tratarea adecvată a dislexiei şi a disgrafiei: vocabularul pasiv şi activ,
percepţia vorbirii, înţelegerea vorbirii, atenţia, memoria auditivă, memoria vizuală,
diferenţierea auditivă fond-formă, discriminarea auditivă, diferenţierea vizuală fond-formă,
discriminarea vizuală, coordonarea vizuo-motrică, motricitatea, echilibrul, motricitatea fină,
schema corporală, orientarea spaţială, orientarea temporală, serialitatea.

Metoda Sindelar

Programul de dezvoltare cognitivă Sindelar este o metodă de prevenţie şi de terapie,

destinată copiilor predispuşi spre dislexie (5-7 ani) şi copiilor dislexici (7-15 ani). Metoda
elaborată de către psihologul austriac Brigitte Sindelar vizează identificarea şi dezvoltarea
acelor capacităţi cognitive a căror disfuncţionalitate cauzează apariţia tulburărilor de învăţare.
Aplicarea programului presupune o examinare cu testul Sindelar în baza căruia se
elaborează un plan de intervenţie individualizat. În concepţia lui Sindelar terapia trebuie
începută de la „rădăcini”, acolo unde capacităţile cognitive încă funcţionează bine.
Programul terapeutic Sindelar cuprinde o serie de exerciţii de dezvoltare cognitivă
care vizează diferenţierea vizuală, diferenţierea vizuală fond-formă, diferenţierea auditivă,
diferenţierea auditivă fond-formă, memoria vizuală, memoria auditivă, intermodalitatea,
serialitatea şi orientarea în spaţiu.
 Terapia necesită exersarea zilnică, timp de 10 minute, a unei capacităţi cognitive
disfuncţionale, ceea ce presupune o colaborare activă între părinţi şi specialiştii formaţi cu
metoda Sindelar. Primele rezultate pozitive apar după 3 luni de terapie, dar terapia este de
lungă durată.
După aplicarea corespunzătoare a programului Sindelar, capacităţile cognitive
încep să se  dezvolte, fapt ce asigură o bază mai solidă în formarea deprinderilor de scris-
citit. Exerciţiile programului se pot combina şi cu alte proceduri de dezvoltare cum ar fi
terapia logopedică. Nu există încă adaptarea în limba română a acestei terapii.

Webografie:

http://dislexic.ro/despre-dislexie/terapia-dislexiei/psihoterapia/