Diagnosticul financiar al unei întreprinderi

Cuprins
Capitolul I: Cadrul general privind diagnosticul financiar și rolul acestuia în identificarea
elementelor economico-financiare din cadrul unei întreprinderi
1.1. Clasificarea proceselor de diagnisticare
1.2. Tipuri de diagnosticare
1.3. Rolul diagnosticării financiare

Introducere
 Conform literaturii de specialitate, diagnosticarea în cadrul organizaţional reprezintă un
punct de pornire pentru realizarea şi implementarea anumitor strategii cu ajutorul cărora
viabilitatea economică şi managerială din cadrul unei firme să fie pe cele mai bune poziţii.

Capitolul I: Cadrul general privind diagnosticul financiar și rolul acestuia în identificarea

elementelor economico-financiare din cadrul unei întreprinderi
 Procesul de diagnosticare din cadrul unei firme se referă la cercetarea compartimentelor
acesteia, a componentelor procesuale şi de structură cu scopul de a prelucra datele şi informaţiile
esenţiale pentru evoluţia actuală de la nivelul unei întreprinderi.
Diagnosticarea are atât rolul de a preveni dar şi de a stabiliza o cauză anume.

1.1. Clasificarea proceselor de diagnisticare

“Diagnosticarea unei firme se poate realiza după următoarele criterii:

a) sfera de cuprindere;
b) poziţia de elaborări;
c) scopurile vizate.” (1) ( Burduş, 2012, pg. 627)
După sfera de cuprindere, analiza diagnostic poate să fie generală, parţială sau în cascadă.

Diagnosticarea generală reprezintă un proces ce scoate în evidenţă faptul că organizaţia

este văzută ca şi un sistem deschis, interacţionând cu partenerii de afaceri ce pot influenţa
funcţionalitatea şi performanţele organizaţiei.

Diagnosticarea parţială reprezintă un proces al cărui rază de acţiune este mai restrânsă,
fiind atrasă de un anumit domeniu ori secţiune de activitate din cadrul unei organizaţii.

Diagnosticarea în cascadă reprezintă un proces în care se pot îmbina diagnosticarea

generală şi cea parţială, în funcţie de problemele identificate.
 Figura nr. 1 Diagonosticarea în cascadă (Sursa Internet)

În funcţie de poziţia celor ce vor elabora studiul există autodiagnosticarea, diagnosticarea

propriu-zisă şi diagnosticarea combinată.
Autodiagnosticarea este procesul în care o echipă de specialişti din cadrul organizaţiei se
vor concentra de fundamentarea analizei SWOT din cadrul organizaţiei.
Diagnosticarea propriu-zisă este procesul în care o echipă de specialiţti din afara
organizaţiei pot oferi o multitudine de obiective privind analiza diagnostic din cadrul
organizaţiei.
Diagnosticarea combinată este procesul în care atât o echipă de specialişti din cadrul
organizaţiei cât şi una din afara ei participă împreună la elaborarea analizei SWOT din cadrul
organizaţiei.
 Figura nr. 3 Interfaţă diagnosticare SWOT (Sursa Internet)

În funcţie de scopurile urmărite avem diagnosticarea de rezultate, de vitatalitate, de

ambianţă şi de evaluare.
Diagnosticarea de rezultate se referă la modul în care se pot constitui şi conduce
organizaţiile şi cu ajutorul acestui tip de diagnosticare se poate identifica starea economică
precum şi rentabilitatea produselor sau a serviciilor prestate de către acesta.
Diagnosticarea de vitalitate se referă la acele măsuri adoptate de către organizaţie în
scopul parcurgerii procesului de îmbunătăţire a activităţii acesteia.
Diagnosticarea de ambianţă se referă la crearea unei legături între organizaţia analizată şi
alte elemente din macrosistem, la nivel naţional şi internaţional.
 Figura nr. 4Performanţele manageriale ale firmei (Sursa Internet)
Diagnosticarea de evaluare se referă la faptul că are în componenţă diagnosticarea de
rezultate, de vitalitate şi de ambianţă şi urmăreşte gradul de implementare a obiectivelor
organizaţiei în prezent şi pe viitor cu ajutorul acestora.

1.2. Tipuri de diagnosticare

Procesul de diagnosticare este caracterizat în funcţie de modul în care specialiştii îl aplică

asupra organizaţiei.

Figura nr.5 Model de organizaţie (Sursa Internet)

 Printre cele mai cunoscute modele de diagnosticare se pot menţiona: modelul sistemelor
deschise; modelul diagnosticării pe niveluri ierarhice; modelul Weisbord.
Modelul sistemelor deschise este atunci când organizaţia poate fi recunoscută ca şi un
sistem deschis, ce poate interacţiona uşor cu mediul extern cu ajutorul intrărilor şi ieşirilor din
cadrul ei.
Modelul diagnosticării pe niveluri ierarhicese poate realiza în conformitate cu obiectivele
pentru aplicare din cadtul sferei de cuprindere a diagnosticului.
Aşadar, diagnosticarea se poate realiza pe toate nivelurile ori doar pe unul singur.
Modelul Weisbord are ca scop diagnosticarea internă a organizaţiei, axându-se pe anumite
viariabile care să aibă legătură constantă, iar axa centrală să fie bazată pe leadership.

1.3. Rolul diagnosticării financiare

Procesul de diagnosticare reprezintă un important element managerial ce este folosit de

către manageri în cadrul unei organizaţii cu scopul de a analiza activitatea acesteia şi de a realiza
o analiză Swot la nivelul organizaţiei.
Diagnosticarea poate lua formă de metodă managerială, dar şi de etapă esenţială din
cadrul procesului de reproiectare a sistemului managerial din cadrul unei organizaţii.
Cu ajutorul diagnosticării se pot realiza următoarele: metode de colectare şi de analiză a
informaţiilor; identificarea de probleme din cadrul şi din exteriorul organizaţiei; dezvoltarea unor
soluţii pentru rezolvarea problemelor de la nivelul şi din exteriorul organizaţiei.
Diagnosticarea se poate realiza atunci când: se doreşte implementarea unei analize în
amănunt a domeniului condus cu scopul evidenţierii punctelor tari şi a punctelor slabe; strategiile
globale ori parţiale se schimbă; se restructurează organizaţia; sunt elaborate diverse studii de
fezabilitate.