METODICA PREDĂRII ACTIVITĂŢILOR PRACTICE

ÎN ÎNVĂŢĂMÎNTUL PREŞCOLAR ŞI PRIMAR

SUPORT DE CURS

1
 BAZELE PSIHOLOGICE ŞI PEDAGOGICE ALE PREDĂRII
ACTIVITĂŢILOR PRACTICE

În procesul predării activităţilor practice, prescolarii şi şcolarii îşi însuşesc unele

cunoştinţe şi îşi formează priceperi şi deprinderi simple de muncă, de la noţiuni
elementare privind felurite materiale de lucru şi proprietăţile acestora pînă la
instrumente de lucru şi modul lor de întrebuinţare.

A. Procesul formării priceperilor şi deprinderilor de lucru.

a) Priceperea este capacitatea de a efectua în mod conştient diferite acţiuni,
cu o anumită uşurinţă, în condiţii variabile. Activitatea se desfăşoară astfel
conştient, gîndirea şi atenţia participînd activ. Ceea ce caracterizează
priceperea, este posibilitatea realizării unei acţiuni, în condiţii variabile, în
funcţie de scopul propus, în cazul abilităţilor practice, de obiectul ce se
execută.

b) Deprinderile sunt elemete automatizate ale activităţii. La aceste lecţii,

preşcolarii şi şcolarii îşi formează deprinderi ca: îndoirea, decuparea,
împletirea etc. Aceste acţiuni presupun un complex de mişcări, efectuate
într-o anumită succesiune. În formarea deprinderilor există mai multe
etape:
 Unificarea acţiunilor parţiale în acţiuni globale.
Ex.: luarea colţului hîrtiei, ridicarea lui şi aşezarea peste colţul
opus. Aceste acţiuni se execută de elevi separat, apoi prin
exercitii, se realizează unificarea acestor mişcări într-o acţiune
unitară, ce se desfăşoară uniform.
 Eliminarea mişcărilor şi acţiunilor de prisos.
Astfel, datorită unificării mişcărilor parţiale într-o acţiune
globală şi înlăturarea mişcării de prisos, operaţiunea de
execuţie devine mai ordonată, mai rapidă si cu un consum mic
de energie.
 Înlocuirea controlului vizual cu cel tactil.

Pentru a facilita procesul formării deprinderilor, este necesar să se

respecte anumite condiţii:
 Necesitatea de a trezi interesul pentru deprinderea ce urmează
a fi învăţată de către elevi, de a motiva importanţa şi
necesitatea însuşirii ei.
 Necesitatea de cunoaştere deplină a acţiunii, a modului de
execuţii
 Necesitatea sesizării la timp a greşelilor, a greutăţilor, a
complicaţiilor pentru evitarea formării greşite a deprinderilor.

c) Relaţia dintre priceperi şi deprinderi ia forme variate. Peiceperea este

premergătoare deprinderii : deprinderile se realizează pe baza priceperilor
pe care le au preşcolarii; acestea se întrepătrund şi se influienţează
reciproc.

2
B. Principii didactice specifice abilităţilor practice.

a) Principiul legării teoriei cu practica îl întîlnim în lecţiile în care îi

determinăm pe copii să lege cele mai simple procese de muncă cu diferite
cunoştinţe însuşite la celelalte obiecte de învăţămînt.
Un aspect specific al realizării acestui principiu îl constituie legarea lui cu
practica de zi cu zi a preşcolarii – învăţătura – multe dintre obiectele
executate de copii se folosesc ca material didactic în predarea unor lecţii.
Activitatea practică oferă posibilitatea îmbogăţirii experienţei preşcolarilor
Priceperile şi deprinderile însuşite la finalul temei „Lucrări din hîrtie şi
carton”, pot fi folosite la repararea cărţilor, confecţionarea diferitelor
jucării, necesare în diferite ocazii, iar mînuirea diferitelor unelte ( foarfeca,
rigla, acul etc. ) devin indispensabele in viaţa practică.

b) Principiul intuiţiei.
Conform acestuia şi prin aplicarea lui, se îmbină explicaţiile educatorului
cu mijloacele intuitive folosite la lecţii. Discuţiile purtate cu copiii despre
proprietăţile, forma, mărimea, culoarea şi provenienţa materialului din care
se va executa obiectul propus, prezentarea modelului, alcătuirea unor
schiţe simple cu conturul şi elementele esenţiele ale obiectului, cu
dimensiunile acestuia, sunt căi ptin care acest principiu se aplică în cadrul
lecţiilor de abilităţi practice.

c) Principiul însuşirii conştiente şi active.

Aplicarea acestui principiu implică cerinţa ca întregul volum de cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi prevăzute de programă, să se transmită şi să fie
însuşit de către copii printr-o participare conştientă şi activă, astfel încît ei
să poată aplica în mod creator cele învăţate la lecţiile de lucru manual. În
acest scop, trebuie să obţinem de la copii, aplicarea conştientă a
cunoştinţelor dobîndite, observaţii atente asupra materialelor, uneltelor şi
procedeelor de lucru, precum şi intervenţia permanentă şi vie a gîndirii în
procesul de învăţămînt. În efectuarea diferitelor lucrări trebuie să-i facem
pe copii să înţeleagă de ce e mai bine să procedeze într-un anumit mod şi
nu altfel.
În formarea deprinderior de muncă independentă, pentru asigurarea
caracterului activ şi conştient, învăţătorul trebuie să se convingă permanent
că ei au înţeles şi pot explica operaţiile de muncă pe care le execută.

d) Principiul sistematizării şi al succesiunii.

Conform acestui principiu, se vor avea în vedere în primul rînd priceperile
şi deprinderile practice formate copiilor în familie. De aceea, lucrările care
se vor executa cu copiii, să înceapă cu confecţionarea unor obiecte
destinate jocului ( coiful, bărcuţa, morişca, etc.), ceea ce ne ajută să facem
neobservată trecerea de la joc la muncă. Învăţătorul trebuie să organizeze
aceste activităţi în aşa fel, încît ceea ce urmează să se predea, să se bazeze
pe cunoştinţele şi priceperile formate anterior

e) Principiul accesibilităţii.

3
 Aplicaea acestui principiu cere ca temele alese pentru executarea în clasă
să nu depăşească nivelul de înţelegere şi posibilităţile de realizare ale
copiilor. O lucrare prea dificilă îi demobilizează pe copii, în timp ce una
corespunzătoare puterii lor de realizare le dezvoltă încrederea în
posibilităţile proprii. Atît teoretic cît şi practic, principiul accesibilităţii ne
cere să parcurgem cu preşcolarii etapele de la uşor la greu şi de la simplu
la complex. Astfel, pornind de la lucrări uşoare din hîrtie sau plastilină, să
ajungem la executarea unor lucrări mai pretenţioase din lemn sau alte
materiale. În acelaşi sens să ţinem seama de trecerea de la cunoscut la
necunoscut ( pornind de la hîrtia simplă de caiet şi ajungîndu-se la carton,
hîrtie glasantă, autocolantă, etc.)

f) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor.

Aplicarea acestui principiu cere ca orice pricepere sau deprindere să fie
exersată sistematic de către preşcolari astfel încît aceştia să fie capabili să
le aplice în activitatea creatoare. Importanţa acestei însuşiri o constituie
modul expunerii şi demonstrării iniţiale; prezentarea procedeelor de lucru
să se facă clar, simplu, intuitiv, astfel încît să se asigure temeinicia celor
învăţate de elevi încă de la început.

g) Principiul luării în considerare a particularităţilor de vîrstă şi

individuale ale elevilor.
E vorba de două principii ale didacticii, dar ele sunt tratate înpreună,
datorită legăturii strînse dintre ele. Respectarea particularităţilor de vîrstă
obligă învăţătorul să ia în considerare şi specificul dezvoltării individuale a
fiecărui copil. Ca şi la alte discipline, la pregătirea practică, dascălul,
cunoscînd particularităţile dezvoltării psihofizice ale copiilor din clasă,
trebuie să găsească o valorificare maximă a capacităţilor, aptitudinilor şi
talentul fiecăruia dintre ei. Un aspect al tratării individuale a copiilor în
cadrul procesului de predare este şi acela al organizării unor acţiuni pe
grupe. În fiecare grupă să fie introduşi copii diferiţi ca posibilităţi şi care
pot contribui pe măsura puterilor proprii la realizarea obiectivului propus.

C. Metode specifice abilităţilor practice.

a) Conversaţia, în predarea abilităţilor practice se folosrşte în mai multe

momente:
 în etapa introductivă, pentru activarea copiilor şi pentru a-i
familiariza cu natura activităţii pe care urmează să o
desfăşoare în cadrul orei. De fapt, etapa premergătoare
anunţării temei noi este cea de reactualizare a cunoştinţelor.
Acest lucru se face cu ajutorul dialogului între învăţător şi
preşcolar.
 în momentul în care vrem să ne convingem că ei au înţeles
cele demonstrate de propunător. În acest mod se produce
verificarea şi fixarea cunoştinţelor.
 în timpul evaluării, cînd copiii trebuie să analizeze lucrările
efectuate, de către ei sau de către alţi colegi de-ai lor, motivînd
cele afirmate pro sau contra.

4
b) Explicaţia se foloseşte pentru a prezenta importanţa şi utilitatea
diferitelor materiale, pentru a sistematiza cunoştinţele preşcolarilor, a
le completa şi lărgi cît e necesar, astfel încît copiii să poată desfăşura
activitatea propusă. Explicaţia e însoţită de materialul intuitiv. Copiii
pot fi ajutaţi să înţeleagă modul de lucru, regulile care trebuiesc
respectate, atît in confecţionarea obiectului cît şi în prevenirea
accidentelor care pot surveni pe parcursul lucrului. Metodei explicaţiei
i se rezervă o mică parte din timpul lecţiei, timpul majoritar fiind
acordat acţiunii practice propriu-zise. De cele mai multe ori, în
predarea abilităţilor practice, explicaţia ia forma instructajului.

c) Demonstraţia este legată organic de explicaţie. Este aproape imposibil

să explicăm procesul confecţionării, chiar şi a celui mai simplu obiect
prevăzut în programa şcolară, numai descriindu-le verbal copiii cum
trebuie procedat. Demonstraţia trebuie făcută într-un loc de unde poate
fi urmărită de întreaga clasă. Demonstrarea procedeului de lucru şi
mînuirea instrumentelor utilizate se face în două etape:
 Demonstrarea în ansamblu, cînd se execută în faţa clasei
obiectul în întregime
 Demonstrarea pe părţi, cînd se reia parte cu parte şi se dau
explicaţii în ritm încetinit de lucru, lucrîndu-se simultan cu
copiii. În acest caz, se reţin toate mişcările ce compun
procedeul de lucru şi succesiunea operaţiilor ce compun
activitatea.

d) Exerciţiul practic, este calea care ne ajută să rezolvăm cu succes

sarcina formării priceperilor şi deprinderilor de lucru. Se cunosc mai
multe forme ale metodei exerciţiului folosite în predarea activităţilor
practice:
 Exerciţii introductive sau pregătitoare;
 Exerciţii de bază;
 Exerciţii paralele care mai sunt cunoscute şi sub numele de
exerciţii independente, de creaţie personală. În acest caz, se
antrenează imaginaţia, gîndirea creatoare, educarea perseverenţei.
În folosirea acestei metode trebuie să se respecte cîteva condiţii:
 Asigurarea creşterii gradate a dificultăţilor, solicitarea
crescîndă a eforturulor în cadrul fiecărui capitol.
 Alături de efortul fizic, trebuie să se urmărească şi dezvoltarea
gîndirii, educarea gustului estetic şi sporirea gradului de
independenţă al elevilor în executarea lucrării.
 Să se înţeleagă regula sau principiul teoretic ce stă la baza
exerciţiului;
 Să se asigure cunoaşterea şi respectarea regulilor de igienă şi
protecţie a muncii;
 Să se preîntîmpine apariţia oboselii şi a plictiselii.

5
D. Lecţia – formă principală, de bază, folosită în desfăşurarea orelor de abilităţi plastice la
ciclul preşcolar.

a) Cerinţe de bază în pregătirea şi desfăşurarea lecţiilor de abilităţi practice.

 Stimularea capacităţilor creatoare ale copiilor – corolar al
asociaţieidintre activităţile libere cu cele obligatorii.
 Sporirea randamentului în cadrul activităţii, prin îmbinarea muncii
colective cu cea independentă, a fiecărui copil, ca urmare a gradării
dificultăţilor.
b) Realizarea sarcinilor didactice la lecţiile de abilităţi practice.
Sarcina didactică fundamentală care trebuie realizată, este formarea deprinderilor
de muncă. Această sarcină se poate realiza numai după parcurgerea unor faze:
 Comunicarea şi învăţarea unor cunoştinţe noi;
 Repetarea şi sistematizarea cunoştinţelor;
 Formarea priceperilor şi deprinderilor;
 Verificarea şi evaluarea cunoştinţelor.

Concluzie: în desfăşurarea lecţiilor de abilităţi practice, se realizează în mod armonios alte

sarcini mai mici. În funcţie de felul în care se împletesc fazele şi diferitele sarcini didactice, se
conturează tipologiile lecţiilor de pregătire practică ale copiilor

Organizarea şi desfăşurarea orelor de abilităţi practice

1. Pregătirea copiilor pentru lucru:

o Explicarea scopului lucrării ce urmează să se execute, a valorii practice, a
operaţiilor ce urmează să fie învăţate, precum şi a obiectivelor operaţionale;
o Prezentarea materialului de lucru;
o Cunoaşterea procesului de confecţionare a unui anumit obiect, a operaţiilor
de muncă necesare, a fazelor prin care trece întregul proces de execuţie a
obiectului respectiv;
o Verificarea măsurii în care copiii şi-au însuşit elementele teoretice în vederea
desfăşurării activităţii practice.

2. Efectuarea lucrării de către copii

o Parte fundamentală a oricărei lecţii;
o În timpul lucrului, învăţătorul supraveghează, urmăreşte, îndrumă acolo unde
este nevoie.
3. Analiza lucrărilor.
o Analiza lucrărilor e ultima etapă a unei lecţii de activitaţi practice;
o E necesar să se facă la sfîrşitul fiecărei lecţii;
o Se analizează 2-3 lucrări din cele mai reuşite şi 2-3 lucrări mai puţin reuşite,
prin comparaţie;
o Se notează.

6
 BIBLIOGRAFIE

 AMABILE,T.M, Creativitatea ca mod de viaţă, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică,

Bucureşti 1997
 BARTA, Andrei, DRAGOMIR, P, Deprinderi motrice la preşcolari, Ed. V&I
Integral, Bucureşti, 1995
 BĂDULESCU,S.M, Formarea formatorilor ca educatori ai creativităţii, EDP,
Bucureşti 1998
 BADEA, E, Semantica psihologică pentru copii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1995
 BARBU,H, POPESCU,E, Activităţi de joc recreativ- distractive, EDP,
Bucureşti,1994
 BEJAT,M, Talent, inteligenţă, creativitate, Ed. Meridiane, Bucureşti 1975
 BONCHIŞ,E, Teorii ale dezvoltării copilului, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 2006
 CONSTANTIN,P, Culoare, artă, ambient – Editura Meridiane, 1979
 DEBESSE,M, Etapele educaţiei - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981
 GOLU,M, DICU,A, Culoare şi comportament – Editura Scrisul Românesc,
Craiova, 1972
 LANDAN, E, Psihologia creativităţii, EDP, Bucureşti 1979
 NICHOLSON,S., ROBINS,D, Cartea micului artist, Ed. Teora 2007
 NICOLA,G, Stimularea creativităţii elevilor în procesul de învăţământ, E.D.P
Bucureşti, 1981
 POPA, Valerica, Activităţile de educaţie plastică în grădiniţă , Ed. V&I Integral,
Bucureşti, 2000
 ROCO,M, Creativitatea individuală şi de grup, Ed.Academiei, Bucureşti 1979
 STAN,L, STAN, I, Abilităţi practice. Ghid metodologic clasele I-IV –Ed. Aramis,
Bucureşti, 2002
 STOICA, A, Creativitatea elevilor, E.D.P, Bucureşti,1983
 ŞUŞALĂ,I, Dicţionar de artă. Termeni de atelier, Ed. Sigma, Bucureşti,2000
 ŞUŞALĂ,I , Estetica şi psihopedagogia desenului, culorii, compoziţiei, Ed.
Sigma, Bucureşti, 2000