Analiza contabila privind metodele de inventariere

CAPITOLUL I

ASPECTELE GENERALE
PRIVIND INVENTARIEREA

1.1 Inventarierea – necesitate, noţiune şi clasificare

1.1.1. Scopul şi necesitatea inventarierii
1.1.2. Noţiunea de inventariere
1.1.3. Clasificarea inventarierii
1.2. Documentele utilizate şi reglementările privind inventarierea
1.3. Funcţiile inventarierii

1.1. INVENTARIEREA – NECESITATE , NOŢIUNE ŞI CLASIFICARE

1.1.1. Scopul şi necesitatea inventarierii

Necesitatea cunoaşterii cât mai exacte a patrimoniului este impusă de cerinţele

Legii contabilităţii nr. 82/1991, care la art. 10 prevede că „bilanţul contabil trebuie să dea
o imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute”.
Inventarierea este elaborată şi în relevarea manierii în care este gestionat
patrimoniul, a situaţiei acestuia la un moment dat, în ansamblu sau numai a unor
elemente patrimoniale.

1
 Cu toate precauţiile pe care contabilitatea şi le impune prin respectarea anumitor
principii, reguli şi prin folosirea unei tehnici adecvate de culegere, prelucrare, sintetizare
şi transmitere a informaţiei, pot apărea diferenţe cantitative între situaţia scriptică şi
situaţia faptică a imobilizărilor, stocurilor, titlurilor de valoare, creanţelor şi datoriilor
existente la un moment dat.
Cauzele care determină aceste diferenţe de inventariere pot fi:
organizarea necorespunzătoare a evidenţei contabile;
complexitatea activităţii economice;
influenţa unor factori interni şi externi care provoacă :
pierderi din cauza proprietăţilor fizico-chimice (evaporare, uscare, pulverizare,
scurgere, deformare) denumite perisabilităţi;
confuzii obiective sau subiective în gestionarea bunurilor;
degradarea, expirarea termenului de garanţie;
calamităţi (inundaţii, incendii).
sustrageri şi furturi prin spargere;

Necesitatea inventarierii decurge şi din posibilitatea schimbării valorii (preţului)

cu care au intrat în patrimoniu bunurile respective ( valoarea de intrare) şi valoarea la
data inventarierii ( valoarea actuală) stabilindu-se un plus de valoare sau minus de
valoare a stocurilor faptice.
Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii, art. 127, prevede că „inventarierea
are ca scop principal stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi şi cuprinde
toate elementele patrimoniale precum şi bunurile deţinute cu orice titlu aparţinând altor
persoane fizice sau juridice”.
Aceste diferenţe au urmări nedorite în luarea deciziilor curente sau pe termen
lung, în controlul modului în care acestea sunt gestionate şi în respectarea unor prevederi
legale.
Potrivit Normelor metodologice aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.
596/1970 pct. 99, scopul principal al inventarierii îl constituie:
asigurarea integrităţii avutului public sau privat prin verificarea existenţei
bunurilor materiale şi băneşti;

2
 luarea măsurilor de recuperare a pagubelor.
stabilirea vinovaţilor pentru eventualele lipsuri constatate;
Pornind de la cele două reglementări, putem concluziona că scopurile principale
pentru care se efectuează inventarierea sunt:
verificarea realităţii bunurilor primite în gestiune, stabilirea eventualelor lipsuri şi
a vinovaţilor şi luarea măsurilor pentru recuperarea pagubelor.
stabilirea situaţiei reale a patrimoniului fiecărei unităţi, prin aplicarea principiului
prudenţei, în vederea întocmirii bilanţului contabil, care trebuie să asigure o imagine
fidelă, clară şi completă a patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute;

1.1.2. Noţiunea de inventariere

Pentru a corecta diferenţele cantitative sau de valoare, contabilitatea recurge la

inventariere. Inventarierea este un procedeu utilizat de mai multe discipline economice,
fiecare atribuindu-i o anumită accepţiune.
În conformitate cu art. 127 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr.
82/1991, „inventarierea reprezintă ansamblul operaţiilor prin care se constată existenţa
elementelor de activ şi pasiv, cantitativ şi valoric sau numai valoric, existente în
patrimoniul unităţii, la data la care aceasta se efectuează” cu scopul „stabilirii situaţiei
reale a patrimoniului fiecărei unităţi . Cuprinde toate elementele patrimoniale precum şi
bunurile deţinute cu titlu aparţinând altor persoane fizice sau juridice”.
Inventarierea este definită ca „procedeu al metodei contabilităţii prin care se
constată existenţa faptică, se descriu şi se evaluează elementele patrimoniale şi
extrapatrimoniale cu scopul de a stabili situaţia reală, valorică şi cantitativă a elementelor
respective”.
Prin inventariere se mai verifică dacă sistemul de evidenţă a funcţionat în mod
corespunzător, precum şi calităţile profesionale şi morale ale persoanelor cărora li s-a
încredinţat gestionarea patrimoniului. Se determină gradul de utilitate a unor bunuri
(uzură fizică si morală), stadiile de fabricaţie (produse finite, producţie în curs de
execuţie), veniturile încasate în avans, cheltuielile efectuate în avans, gradul de

3
solvabilitate a unor titluri de creanţă, realizarea obligaţiilor faţă de persoane fizice sau
juridice.
Inventarierea patrimoniului constituie procedura de constatare, descriere şi
evaluare a existenţei fizice (faptice) a elementelor patrimoniale, pe care trebuie să se
fundamenteze imaginea fidelă a informaţiilor contabile privind situaţia patrimoniului şi
rezultatele.
Apreciind inventarierea prin importanţa sa, ca fiind inseparabilă de gestiunea
bunurilor, aceasta poate fi definită astfel:
Principala operaţie în cadrul obligaţiilor de gospodărire şi apărare a integrităţii
bunurilor unei unităţi patrimoniale;
Acţiunea prin care se urmăreşte existenţa fizică a bunurilor şi a valorilor băneşti la
locurile de gestionare potrivit soldurilor scriptice din evidenţa contabilă.

1.1.3. Clasificarea inventarierii

Clasificarea inventarierii se face după mai multe criterii, astfel:

a) După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale şi extrapatrimoniale:
inventarierea totală – care cuprinde toate imobilizările, stocurile, disponibilităţile,
creanţele şi datoriile;
Această inventariere este obligatoriu cel puţin o dată pe an, la începutul activităţii,
la fuzionare şi la încetarea activităţii.
inventarierea parţială – care cuprinde numai unele structuri de categorii
patrimoniale şi extrapatrimoniale (de exemplu: numai inventarierea materiilor
prime sau numai inventarierea numerarului etc.).
b) După reglementarea legală:
inventarierea obligatorie – prevăzută de Legea contabilităţii nr: 82/1991 şi de
Regulamentul de aplicare a legii;
Sunt inventarieri obligatorii:
inventarierea la începutul activităţii (cea dispusă de conducere);
inventarierea făcut cel puţin odată pe an (de obicei la închiderea exerciţiului);

4
 inventarierea la fuzionarea sau divizarea întreprinderii;
inventarierea la încetarea activităţii;
inventarierea făcut cu ocazia modificării preţurilor;
inventarierea la cererea organelor de control;
inventarierea bunurilor atunci când există suspiciuni privind plusuri sau minusuri
în gestiune;
inventarierea în urma calamităţilor naturale (incendii, inundaţii) sau a altor cauze
de forţă majoră.
- inventarierea facultativă – dispus de conducerea întreprinderii în afara celor
prevăzute de lege.
Inventarierea facultativă poate fi efectuat de exemplu la schimbarea gestionarului,
pentru cunoaşterea situaţiei stocurilor la anumite structuri cu scopul de a lua anumite
decizii etc.
c) După apartenenţa bunurilor, creanţelor, datoriilor şi disponibilităţilor:
inventarierea structurilor patrimoniale – a celor asupra cărora întreprinderea are
drepturi depline (de dispoziţie, de folosire şi de uzufruct). Acestea sunt înregistrate în
conturile de Bilanţ;
inventarierea structurilor extrapatrimoniale – cele asupra cărora întreprinderea nu
are dreptul de dispoziţie (de a le vinde), aceste structuri figurând în patrimoniul altor
întreprinderi şi aflându-se temporar la întreprinderea care le deţine în momentul
inventarierii. Acestea sunt înregistrate în conturi în afara bilanţului, în conturi de ordine şi
evidenţă (mijloace fixe luate cu chirie, valori materiale în custodie sau spre păstrare,
angajamente incerte date sau primite);
d) După modalitatea de efectuare inventarierile sunt:
- inventariere totală – care se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează
un element patrimonial (sortimente de materiale, sortimente de produse) sau asupra
tuturor bunurilor dintr-o gestiune, indiferent de natura lor (mijloace fixe, materiale de
natura obiecte de autocontrol, mărfuri);
inventariere prin sondaj – cuprind numai unele sortimente sau numai unele bunuri
dintr-o gestiune.

5
 Dacă la inventarierile prin sondaj se constată nereguli semnificative, acestea se
transformă în inventarieri totale.
e) În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară:
inventariere ordinară – care are un caracter normal, planificat;
inventariere extraordinară – care este impus de anumite situaţii de excepţie.
f) După perioadele la care se efectuează, inventarierea pot fi:
inventarieri iniţiale – care se efectuează la începutul activităţii;
inventarieri ocazionale – efectuate pe parcursul desfăşurării activităţii, atunci când
intervin anumite modificări în conţinutul şi structura mijloacelor economice gestionate,
fiind, de regulă, inventarieri parţiale;
inventarieri periodice – se fac cel puţin o dată pe an, în funcţie de natura bunurilor
aflate în patrimoniu.
Inventarierile periodice se pot efectua conform unei planificări proprii întocmită
de fiecare unitate patrimonială. Frecvenţa acestor inventarieri se stabileşte în funcţie de
particularităţile fiecărei gestiuni. Gestiunile de mijloace băneşti se controlează prin
inventarieri lunare, mărfurile din magazinele de desfacere cu amănuntul se inventariază
de două sau de trei ori pe an, mijloacele fixe se inventariază o dată pe an.
Inventarierile anuale sunt lucrări care necesită un volum mare de muncă ele
neputându-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor şi elementelor patrimoniale
dintr-o unitate. Cu ocazia închiderii conturilor anuale se ţine seama de valoarea stocurilor
stabilită la data inventarierii la care se adaugă intrările şi se scad ieşirile care au avut loc
în perioada cuprinsă între data inventarierii şi sfârşitul anului.
Efectuarea inventarierii anuale este obligatorie înainte de închiderea conturilor şi
de întocmirea bilanţului. Pentru asigurarea imaginii fidele furnizată de bilanţul contabil,
inventarierile anuale sunt inventarieri totale.
g) După scopul urmărit inventarierea îmbracă mai multe forme:
inventarierea pentru control gestionar – se efectuează prin constatarea faptică a
existenţei valorilor materiale şi băneşti încredinţate gestionarilor, a structurii şi vechimii
lor, inclusiv a modului de păstrare şi depozitare, în scopul asigurării integrităţii acestora.
Această inventariere este inopinată, adică se efectuează fără a fi anunţată;

6
 inventarierea pentru schimbare de preţ – se efectuează în scopul stabilirii
stocurilor faptice care urmează să fie supuse reevaluării;
inventarierea statistică – se efectuează periodic pentru cunoaşterea structurii,
mărimii şi vechimii stocurilor.

1.2. DOCUMENTELE UTILIZATE ŞI REGLEMENTĂRILE PRIVIND

INVENTARIEREA

Organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului din cadrul regiilor autonome,

societăţilor comerciale, instituţiilor publice, unităţilor cooperatiste, asociaţiilor şi
celorlalte persoane juridice precum şi al persoanelor fizice care au calitatea de
comerciant, se efectuează potrivit Normelor Metodologice aprobate prin Ordin al
Ministrului Finanţelor nr. 596/1970, a Legii contabilităţii nr. 82/1991, al Regulamentului
de aplicare a Legii contabilităţii, a Normelor Ministerului Finanţelor nr. 63943/1991, a
Ordinului Ministrului Finanţelor nr.2388/15.12.1995 pentru aprobarea Normelor privind
organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului precum şi „Regulamentul
operaţiunilor de casă” emis de Banca Naţională a României.
În conformitate cu Legea contabilităţii nr. 82/1991 art. 8 alin. 1 şi Ordinului nr.
2388/1995 al Ministrului Finanţelor referitor la aprobarea Normelor privind organizarea
şi efectuarea inventarierii, unităţile patrimoniale au obligaţia efectuării inventarierii
generale a patrimoniului:
la începutul activităţii;
pe parcursul funcţionării sale;
la fuzionarea sau divizarea întreprinderii;
cel puţin o dată pe an, de obicei la închiderea exerciţiului;
la încetarea activităţii;
cu ocazia modificării preţurilor;
atunci când există suspiciuni privind plusuri sau minusuri în gestiune care nu pot
fi stabilite cert decât prin autocontrol;

7
 ori de câte ori intervine o predare – primire de gestiune sau cu prilejul
reorganizării gestiunilor;
la cererea organelor de control sau a altor organe prevăzute de lege cu prilejul
efectuării controlului;
în urma calamităţilor naturale (incendii, inundaţii, cutremure) sau a altor cauze de
forţă majoră;
alte cazuri prevăzute de lege.
Instituţiile publice pot solicita Ministerului Finanţelor, iar acesta poate aproba, cu
avizul Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice Judeţene, excepţii de la regula
inventarierii anuale.
De regulă, inventarierea anuală a patrimoniului se face la închiderea exerciţiului,
avându-se în vedere specificul activităţii. În cazul elementelor patrimoniale aduse ca
aport, acestea se înscriu în Registrul Inventar, grupate pe conturi. Pentru agenţii
economici cu activitate complexă, inventarierea se poate efectua şi înaintea datei de 31
decembrie, cu condiţia asigurării valorificării şi cuprinderii rezultatelor inventarierii în
bilanţul întocmit pentru anul respectiv.
Potrivit Normelor Ministerului Finanţelor, controlul financiar de gestiune se
efectuează de către organele competente cel puţin odată pe an, pe bază de programe de
lucru semestriale.
Conform Normelor Ministerului Finanţelor, pe lângă obiectivele inventarierii se
prevede: cui îi revine sarcina de a organiza, cum trebuie organizată precum şi modul de
valorificare a rezultatelor acesteia.
Valorile aflate în casieria unităţilor patrimoniale, cecurile, biletele la ordin şi
disponibilităţile băneşti din conturi se controlează în conformitate cu „Regulamentul
operaţiunilor de casă” emis de Banca Naţională a României.
Când în cadrul regiilor autonome există bunuri proprietate publică, date în
administrarea acestora, inventarierea bunurilor din această categorie se face distinct.
Dacă inventarierea unor gestiuni a avut loc pe parcursul anului, în Registrul
Inventar se va cuprinde valoarea stocurilor faptice inventariate, actualizate cu intrările şi
ieşirile de bunuri din perioada cuprinsă între data inventarierii şi ultima zi a anului.

8
 Documentele utilizate sunt:

Contracte de prestări servicii (dacă inventarierea nu este efectuat de salariaţi);

Decizie de numire a comisiei de inventar;
Declaraţie de inventar (cod 14–8–1):
- circulă la: membrii comisiei de inventar care semnează pentru confirmare că
declaraţia a fost scrisă în faţa comisiei;
serveşte ca: declaraţie scrisă a gestionarului răspunzător de gestionarea valorilor
materiale şi băneşti, pe care o prezintă comisiei de inventar, potrivit normelor legale; se
întocmeşte într-un exemplar de către gestionar, după sigilarea locurilor de păstrare a
valorilor materiale şi băneşti de care răspunde gestionarul respectiv, sau, acolo unde nu
este posibil acest lucru, înaintea începerii operaţiei de inventar;
Factura fiscală (cod 14–4–10/A) şi Factura (cod 14–4–10/aA) (neînregistrate
încă):
circulă la:
furnizor: la compartimentul desfacere, în vederea înregistrării în evidenţele
operative; la compartimentul financiar–contabil pentru înregistrarea în contabilitate;
cumpărător: la compartimentul aprovizionare, pentru confirmarea operaţiunii,
având ataşat exemplarul din avizul de însoţire a mărfii care a însoţit produsul sau marfa,
inclusiv nota de recepţie şi constatare de diferenţe, în cazul în care marfa nu a fost
însoţită de factură pe timpul transportului; la compartimentul financiar – contabil pentru
înregistrarea în contabilitate.
servesc ca: document pe baza căruia se întocmeşte instrumentul de decontare a
produselor şi mărfurilor livrate, a lucrărilor executate sau a serviciilor prestate; document
de însoţire a mărfii pe timpul transportului; document de încărcare în gestiunea
primitorului; document justificativ de înregistrare în contabilitatea furnizorului şi a
cumpărătorului;
Fişa de magazie (cod 14–3–8) şi Fişa de magazie cu două unităţi de măsură (cod
14–3–8/a):
nu circulă fiind document de înregistrare.

9
 servesc ca: document de evidenţă la locul de depozitare a intrărilor, ieşirilor şi
stocurilor de valori materiale, cu una sau două unităţi de măsură, după caz; document de
contabilitate analitică în cadrul metodei operativ – contabile (pe solduri); sursă de
informaţii pentru controlul operativ curent şi contabil al stocurilor de valori materiale; se
întocmeşte într-un exemplar, separat pentru fiecare fel de material;
Note de recepţie şi constatare de diferenţe (cod 14–3–1A şi 14–3–1/aA)
(neînregistrate încă):
circulă la: gestiune, pentru încărcarea în gestiune a bunurilor materiale
recepţionate; la compartimentul financiar – contabil pentru înregistrare în contabilitatea
analitică şi sintetică; la unitatea furnizoare şi unitatea de transport pentru comunicarea
lipsurilor stabilite.
serveşte ca: document pentru recepţia bunurilor aprovizionate; document
justificativ pentru încărcare în gestiune; act de probă în litigiile cu cărăuşii şi furnizorii
pentru diferenţele constatate la recepţie;
Raportul de gestiune (al gestionarului unităţilor de vânzare cu amănuntul);
Bon de consum (cod 14–3–4A) şi Bon de consum colectiv (cod 14–3–4/aA)
(neînregistrate încă):
circulă la: magazia de materiale şi la compartimentul financiar– contabil pentru
efectuarea înregistrărilor în contabilitatea sintetică şi analitică.
servesc ca: document de eliberare din magazie pentru consum a unui singur
material sau a mai multor materiale; document justificativ de scădere din gestiune, de
înregistrare în evidenţa magaziei şi în contabilitate;
Registrul stocurilor (cod 14–3–11 şi 14–3–11/a):
- nu circulă fiind document de înregistrare contabilă
serveşte ca: document de evaluare a stocurilor de valori materiale şi de verificare
a concordanţei înregistrărilor efectuate în fişele de magazie şi în contabilitate;
Înştiinţarea în scris a gestionarului (despre desfăşurarea inventarierii dacă lipseşte
cu ocazia sigilării);
Monetarul încasărilor din ziua curentă (la gestiunile cu vânzare cu amănuntul);
Decizie scrisă de numire a altei persoane care să asiste în lipsa gestionarului la
inventariere;

10
 Înştiinţare (cu confirmare şi comunicare de nepotriviri de la alte unităţi);
Adrese cu confirmare (a creanţelor cu o vechime mai mare de 6 luni);
Extras de cont:
circulă la :conducătorul compartimentului financiar – contabil şi la conducătorul
unităţii emitente pentru semnare; la unitatea debitoare (exemplarele 1 şi 2), care restituie
unităţii emitente exemplarul 2 semnat pe verso de către conducătorul unităţii şi
conducătorul compartimentului financiar – contabil; eventualele obiecţii se consemnează
într-o notă explicativă;
serveşte: la comunicarea şi solicitarea de la debitor a sumelor pretinse rămase
neachitate, provenite din relaţii economico – financiare, se întocmeşte în trei exemplare
de către compartimentul financiar – contabil al unităţii beneficiare, pe baza datelor din
contabilitatea analitică;
Procesul – verbal al rezultatelor inventarierii;
17) Procese–verbale de consemnare a cauzelor nefolosirii sau deprecierii;
18)Propuneri privind constituirea de provizioane sau înregistrarea de amortizări
suplimentare;
19)Angajament de plată (cod 14–8–2/a):
circulă la: persoana în faţa căreia s-a luat angajamentul (organ de control,
jurisconsult sau alte persoane desemnate în acest scop) pentru semnare.
serveşte ca: angajament de plată a unei sume ce reprezintă o pagubă adusă
unităţii; titlu executoriu pentru recuperarea pagubelor; titlu executoriu pentru executare
silită în caz de nerespectare a angajamentului;
20) Decizie de imputare (cod 14–8–2) a lipsurilor şi recuperare a pagubelor:
circulă la: persoana desemnată pentru acordarea vizei de control financiar–
preventiv (ambele exemplare); compartimentul juridic pentru vizare asupra legalităţii şi
realităţii; la conducătorul unităţii pentru semnare (ambele exemplare); la persoana sau
persoanele răspunzătoare de paguba adusă unităţii pentru semnare de luare la cunoştinţă
şi de primire a deciziei de imputare (ambele exemplare).
serveşte ca: document de imputare a valorii pagubei produse de persoanele
încadrate în muncă; titlu executoriu din momentul comunicării; document de înregistrare
în contabilitate; se întocmeşte în două sau mai multe exemplare, în funcţie de numărul

11
persoanelor răspunzătoare pentru paguba produsă, pe baza actelor de constatare (procese
– verbale, referate etc.);
21)Lista de inventariere (cod 14–3–12/6):
serveşte ca: document pentru consemnarea faptică a rezultatelor inventarierii; se
întocmeşte într-un exemplar de comisia de inventar pe măsura determinării faptice a
stocurilor;
22) Lista de inventariere (cod 14–3–12):
circulă la: conducătorul compartimentului financiar – contabil; la comisia de
inventariere; la gestionar; la conducătorul unităţii.
serveşte ca: document de bază pentru stabilirea lipsurilor şi plusurilor de valori
materiale (imobilizări, stocuri materiale) şi a altor valori (elemente de trezorerie etc.);
document justificativ de înregistrare în evidenţa magaziilor (depozitelor) şi în
contabilitate a plusurilor şi minusurilor constatate; document pentru întocmirea
Registrului Inventar; document pentru stabilirea provizioanelor pentru deprecieri;
document centralizator al operaţiunilor de inventar;
23) Lista de inventariere (pentru gestiuni global – valorice cod 14–3–12/a):
serveşte ca: document pentru inventarierea rechizitelor de birou, imprimatelor,
materialelor destinate ambalării etc.; document pentru inventarierea mărfurilor şi
ambalajelor aflate în evidenţa cantitativ– valorică în unităţile cu amănuntul; document
pentru stabilirea minusurilor şi plusurilor valorice din gestiunile inventariate; document
justificativ de înregistrare în evidenţă de la locurile de depozitare şi în contabilitate;
document pentru întocmirea Registrului Inventar; document pentru stabilirea
provizioanelor pentru deprecieri; se întocmeşte în trei exemplare.
24) Registru inventar (cod 14–1–2) – document de grupare a rezultatelor
inventarului:
nu circulă fiind document de înregistrare contabilă.
serveşte ca: document contabil obligatoriu de înregistrare anuală şi de grupare a
rezultatelor inventarierii; probă în justiţie; se întocmeşte într-un singur exemplar (după ce
a fost numerotat, şnuruit, parafat şi înregistrat la organul fiscal teritorial), la sfârşitul
anului, fără ştersături şi fără spaţii libere, pe baza datelor cuprinse în listele de

12
inventariere şi procesele verbale de inventariere a elementelor patrimoniale, prin gruparea
acestora pe conturi sau grupe de conturi;

1.3. FUNCŢIILE INVENTARIERII

Inventarierea patrimonial are un rol direct în asigurarea imaginii fidele a acestuia

în contabilitate. Inventarierea îndeplineşte mai multe funcţii, dintre care cele mai
importante sunt:
Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi
realitate – cunoaşterea situaţiei reale a patrimoniului şi a structurilor extrapatrimoniale.
Oricât de riguros este organizată activitatea de recepţie, depozitare, gestionare şi
eliberare din gestiune a bunurilor economice, oricât de bine este ţinută contabilitatea
elementelor patrimoniale, în anumite situaţii pot apărea diferenţe între soldurile scriptice
şi cele reale. Aceste diferenţe, cauzele care le-au generat precum şi persoanele implicate
în producerea lor se determină prin funcţia de control.
Diferenţele pot fi de natură cantitativă, calitativă sau valorică. Diferenţele
cantitative în minus (solduri scriptice mai mari decât în realitate) constituie lipsuri în
gestiune, care pot fi lipsuri justificate, nejustificate sau în curs de justificare. Diferenţele
cantitative în plus apar când soldurile scriptice sunt mai mici decât cele reale.
Atât lipsurile cât şi plusurile pot avea cauze multiple. Dacă este vorba de bunuri
materiale, ambele situaţii se pot găsi atât în procesul de aprovizionare, manipulare,
depozitare, cât şi în procesul utilizării acestora. Astfel lipsurile pot depinde de
proprietăţile fizico-chimice, pot fi provocate de uscare, oxidare, evaporare, scurgere etc.,
de factori naturali cu caracter distructiv (calamităţi naturale), de forţă majoră sau fortuită
(clienţi incerţi, furturi prin efracţie etc.).

Funcţia de identificare a bunurilor depreciate, cu termene de garanţie depăşite,

deteriorate, inutilizabile, greu vandabile sau nevandabile.
Pentru aceste bunuri se propun măsuri adecvate de reducere a preţului şi de
valorificare a lor, în vederea preîntâmpinării sau limitării pagubelor, a creşterii vitezei de

13
rotaţie a stocurilor şi sporirea eficienţei precum şi măsuri de încasare a creanţelor sau de
scădere a lor din contabilitate, măsuri menite să ducă la întărirea disciplinei decontărilor.

Funcţia de asigurare a integrităţii patrimoniului.

Prin inventariere se descoperă lipsurile din rea credinţă sau neglijenţă (rebuturi,
consumuri exagerate etc.) pe care le provoacă persoanele cărora li s-a încredinţat
gestionarea patrimoniului şi se stabilesc responsabilităţile pentru aceste lipsuri precum şi
modul de recuperare a lor.

Funcţia de calcul şi evidenţă a stocurilor, consumurilor şi vânzărilor -calcularea

unor indicatori care nu pot fi stabiliţi decât prin inventariere.
Unităţile patrimoniale care folosesc pentru evidenţa stocurilor metoda
inventarului intermitent sau metoda global valorică (în comerţ), pentru a fi în posesia
informaţiilor referitoare la situaţia stocurilor, a cheltuielilor provocate de consumul
anumitor stocuri procedează la inventarierea gestiunilor. În funcţie de corectitudinea cu
care s-a efectuat inventarierea şi în funcţie de evaluarea stocurilor determinate prin
inventariere se stabilesc apoi cheltuielile pe care le provoacă ieşirile de stocuri (materii
prime, materiale consumabile, mărfuri, ambalaje etc.).

Funcţia de stabilire a situaţiei nete şi a rezultatului exerciţiului - determinarea

valorii actuale a bunurilor, creanţelor şi datoriilor care formează patrimoniul
întreprinderii prin aplicarea principiului prudenţei la evaluarea patrimoniului şi a
rezultatelor în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere.
Inventarierea împreună cu balanţa de verificare constituie procedee ale metodei
contabilităţii care permit atât începerea ciclului contabil cât şi încheierea acestuia. Pe
baza inventarierii şi respectiv a balanţei de verificare în care rezultatele inventarierii se
regăsesc în conturile contabile, se deschid conturile la începutul exerciţiului şi tot pe baza
lor se încheie şi se definitivează bilanţul contabil anual.
Situaţia netă a patrimoniului se stabileşte ca diferenţa între active inventariate şi
obligaţiile stabilite prin inventariere.

14
 Situaţia netă a = Active - Datorii
patrimoniuliui (inventariate) (inventariate)

Dacă se face abstracţie de modificarea aportului proprietarului la capitalul social,

atunci rezultatul net al exerciţiului se determină în funcţie de variaţia situaţiei nete.

Rezultatul = Situaţia netă de la - Situaţia netă de la

net sfârşitul exerciţiului începutul exerciţiului

Prin inventariere se confirmă realitatea activelor patrimoniale şi a datoriilor

asigurându-se astfel premisele determinării corecte a situaţiei nete, a obligaţiilor fiscale şi
a rezultatului net.

CAPITOLUL II

INVENTARIEREA COMPONENTA A AUTOCONTROLULUI

2.1. Responsabilităţi privind desfăşurarea şi organizarea inventarierii

2.2. Etapele inventarierii
2.2.1. Măsurile organizatorice şi tehnica pregătirii inventarierii
2.2.2. Inventarierea şi înscrierea în documente a rezultatelor inventarierii
2.2.3. Evaluarea stocurilor
2.3. Regularizarea şi stabilirea diferenţelor constatate la inventariere
2.4. Alte situaţii care necesită inventarierea

2.1. RESPONSABILITĂŢI PRIVIND

DESFĂŞURAREA ŞI ORGANIZAREA INVENTARIERII

15
 Articolul 11 aliniatul (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 prevede că:
„răspunderea pentru buna organizare a lucrărilor de inventariere revine administratorului,
ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului”.
Aceste persoane au obligaţia elaborării şi transmiterii comisiei de inventariere a
instrucţiunilor scrise cu privire la modul de desfăşurare a lucrărilor de inventariere în
funcţie de specificul unităţii.
Pentru efectuarea inventarierii se poate apela atât la personal propriu cât şi la
persoane fizice sau juridice din afara unităţii, în baza unor contracte de prestări servicii.
Efectuarea lucrărilor revine comisiei de inventariere. Aceasta este formată din cel
puţin două persoane numite prin decizie scrisă, semnată de persoanele autorizate
prevăzute mai sus.

Decizia cuprinde în mod obligatoriu:

componenţa comisiei;
modul de efectuare a inventarierii;
numele responsabilului comisiei;
data de începere şi data de terminare a inventarierii.
gestiunile supuse inventarierii;
În cazul unităţilor mici, inventarierea poate fi efectuată de către o singură
persoană, de regulă revizorul de gestiune. Prin unităţi mici, Normele privind organizarea
şi efectuarea inventarierii patrimoniului, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor se
înţeleg societăţile comerciale al căror număr de salariaţi este de până la două persoane,
iar valorile ce trebuie inventariate nu depăşesc plafonul stabilit de administratorii unităţii
sau persoane fizice care au calitatea de comerciant.
În componenţa comisiilor de inventariere, în afara revizorului de gestiune,
urmează să fie desemnaţi salariaţi din compartimentele operative şi administrative, însă
nu din compartimentele în cadrul cărora funcţionează gestiunea verificată.
Nu pot face parte din comisia de inventariere: gestionarii depozitelor supuse
inventarierii sau înlocuitorii lor legali şi nici contabilii care ţin evidenţa gestiunii

16
respective. Gestionarul nu poate face parte din comisie nici când se inventariază alte
gestiuni.
Pot fi gestiuni care funcţionează în două schimburi. În asemenea situaţii, la
operaţiunile de inventariere trebuie să participe toţi gestionarii, care vor semna toate filele
listelor de inventariere şi procesul verbal întocmit în urma inventarierii.
În anumite situaţii, comisiile de inventariere sunt coordonate de către o comisie
centrală, numită de asemenea prin decizie scrisă emisă de conducerea societăţii, care are
ca sarcini să organizeze, să supravegheze şi să controleze modul de efectuare a
operaţiunilor de inventariere.
Înlocuirea unui membru al comisiei de inventar se poate face numai prin decizia
scrisă a celui care a numit comisia de inventariere.
Pe lângă efectuarea corectă şi la timp a inventarierii patrimoniului, comisiei de
inventariere îi revine şi importanta sarcină de evaluare a elementelor patrimoniale
inventariate. În acest sens comisia include şi persoane cu pregătire corespunzătoare
economică şi tehni.

2.2. ETAPELE INVENTARIERII

Inventarierea se derulează pe parcursul a mai multor etape astfel: pregătirea

inventarierii, inventarierea , stabilirea, regularizarea şi înregistrarea diferenţelor
constatate la inventariere.

2.2.1. Masurile organizatorice şi tehnica pregatirii inventarierii

Pregătirea inventarierii este o etapă premergătoare inventarierii propriu–zise,

etapă de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acesteia se iau două
categorii de măsuri: măsuri organizatorice şi măsuri contabile.
Măsurile organizatorice ce trebuie luate în vederea bunei desfăşurări a
operaţiunilor de inventariere privesc atât persoanele care au obligaţia gestionării

17
patrimoniului (administratori şi conducerea unităţii) cât şi comisia numită pentru
inventariere.
În categoria măsurilor organizatorice se cuprind:
Numirea comisiei centrale de inventariere şi numirea responsabilului comisiei
prin dispoziţie scrisă a conducătorului unităţii patrimoniale sau a ordonatorului de credite,
după caz; în funcţie de numărul de gestiuni ce urmează a fi inventariate, se pot constitui
şi mai multe subcomisii.
Comisia centrală de inventariere se constituie numai la unităţile mari, este formată
din conducătorii diferitelor compartimente şi are sarcini pe linia instruirii, supravegherii
şi controlului întregii activităţi de inventariere.
Subcomisiile de inventariere sunt formate din două sau trei persoane şi au sarcina
să efectueze inventarierea şi să stabilească diferenţele.
Asigurarea condiţiilor pentru participarea la inventariere a întregii comisii de
inventariere.
Asigurarea personalului necesar pentru manipularea valorilor materiale care se
inventariază, respectiv pentru sortare, măsurare, cântărire, numărare.
Stabilirea modului de efectuare a inventarierii, precizarea gestiunilor supuse
inventarierii, specificarea datei de începere şi terminare a operaţiunilor.
Punerea la dispoziţia comisiei a aparatelor şi instrumentelor necesare măsurării,
cântăririi etc., dotarea cu mijloace de identificare precum şi cu formularele, registrele şi
rechizitele necesare.
Dotarea membrilor comisiei de inventariere cu mijloace tehnice de calcul şi de
sigilare a spaţiilor inventariate.
La solicitarea responsabilului comisiei, asigurarea participării la identificarea
bunurilor inventariate a unor persoane competente din unitate sau din afara acesteia
pentru atestarea datelor înscrise.
Deşi nu sunt măsuri organizatorice, există un grup de măsuri ce trebuie luate de
administratorii unităţii patrimoniale pe întreaga perioadă de activitate a unităţii cum sunt:
ţinerea la zi a evidenţei gestiunilor valorilor materiale: evidenţa tehnico–operativă
şi evidenţa contabilă analitică, şi efectuarea lunară a confruntării datelor dintre aceste
evidenţe;

18
 verificarea aparatelor şi instrumentelor de măsurare;
organizarea depozitării valorilor materiale grupate pe sorto–tipo– dimensiuni,
codificarea acestora şi întocmirea etichetelor de raft;
gestionarea separată a bunurilor degradate precum şi a bunurilor primite în
custodie spre reparare sau păstrare;
dotarea gestiunilor (magazine, depozite) cu două rânduri de încuietori diferite.
După primirea deciziei scrise, responsabilul comisiei de inventariere ridică, sub
semnătura directorului economic, a contabilului şef sau a altei persoane numite să
îndeplinească această funcţie, listele de inventariere vizate şi parafate de către cei
menţionaţi, după care comisia se prezintă la sediul gestiunii ce urmează a fi inventariate,
în vederea inventarierii fizice.
Lucrările de natură contabilă pentru pregătirea inventarierii cuprind:
se asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică şi analitică
şi în evidenţa operativă condusă în cadrul gestiunilor (fişe de magazie, rapoarte de
gestiune etc.);
se ridică de la gestiuni toate evidenţele operative şi se vizează după ultima
operaţiune (benzi de la casele de marcat, fişe de magazie, rapoarte de gestiune etc.).
se verifică exactitatea înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din
contabilitate cu cele din evidenţa operativă şi prin întocmirea balanţelor de verificare
sintetice şi analitice;
Comisia de inventariere ia următoarele măsuri de pregătire a inventarierii:
Înaintea începerii operaţiunilor de inventariere se ia o declaraţie scrisă
gestionarului răspunzător de gestiunea valorilor materiale, în care acesta va menţiona
felul, numărul şi data ultimului document de intrare şi de ieşire a bunurilor în sau din
gestiune. Declaraţia va fi semnată de gestionar şi de comisia de inventariere, care atestă
că a fost dată în prezenţa sa.
Din declaraţie trebuie să rezulte dacă:
are în gestiune valori materiale şi în alte locuri de depozitare;
în afara valorilor materiale ale unităţii patrimoniale gestionează şi altele
aparţinând terţilor, primite cu sau fără documente;

19
 are documente de primire – eliberare care nu au fost operate în evidenţa gestiunii
sau nu au fost predate contabilităţii;
are cunoştinţă de plusuri sau minusuri cantitative sau valorice în gestiune;
are în gestiune valori materiale nerecepţionate sau care trebuie expediate pentru
care s-au întocmit documente corespunzătoare;
deţine numerar sau alte hârtii de valoare rezultate din vânzarea bunurilor aflate în
gestiunea sa.
a primit sau a eliberat valori materiale fără documente legale;
Să identifice toate încăperile şi locurile în care sunt păstrate valorile materiale ce
urmează a fi inventariate.
Să asigure închiderea şi sigilarea în prezenţa gestionarului, ori de câte ori se
întrerup operaţiunile de inventariere şi se părăseşte gestiunea. Atunci când
bunurile sunt gestionate de o singură persoană şi sunt depozitate în locuri diferite sau
când există mai multe căi de acces, acestea se vor sigila la începerea operaţiunilor de
inventariere.
Locul în care s-a început inventarierea se sigilează numai în cazul în care
operaţiunile nu se termină într-o singură zi.
La reluarea lucrărilor se verifică dacă sigiliul este intact, în caz contrar acest fapt
va fi consemnat într-un proces verbal de desigilare, semnat de către comisia de
inventariere şi de către gestionar, luându-se măsurile corespunzătoare.
Pe durata inventarierii, documentele întocmite de comisia de inventariere se
păstrează în cadrul gestiunii inventariate, încuiate şi sigilate, în fişete, casete, dulapuri
etc. Sigiliul se păstrează pe durata inventarierii de către responsabilul comisiei de
inventariere.
Să bareze şi să semneze la ultima operaţiune documentele care atestă intrări
respectiv ieşiri de valori materiale (fişă de magazie, raport de gestiune) pentru a se
evita emiterea altor documente după începerea inventarierii.
Să vizeze documentele care privesc intrări sau ieşiri de valori materiale existente
în gestiune dar neînregistrate şi să dispună înregistrarea lor în evidenţa scriptică a
gestiunii.
Să verifice dacă aparatele şi instrumentele de măsură şi cântărire sunt în bună

20
 stare şi dacă au fost verificate de organele autorizate.
Să verifice numerarul din casă şi să stabilească suma încasărilor din ziua
curentă, solicitând întocmirea monetarului (la unităţile cu amănuntul) şi
depunerea numerarului la casieria unităţii; să ridice benzile de control de la aparatele de
marcat electronice şi ştampila unităţii, acolo unde este cazul, şi să le păstreze în siguranţă.
Să efectueze inventarierea, de regulă, în afara orelor de program.
Să afişeze pe uşa de acces a gestiunii că magazia este închisă pentru
inventariere specificându-se perioada. Pe toată durata inventarierii, programul de
lucru şi programul inventarierii vor fi afişate la loc vizibil.
Pentru desfăşurarea corespunzătoare a inventarierii este indicat, dacă este posibil,
să se sisteze operaţiunile de predare – primire a bunurilor supuse inventarierii, luându-se
din timp măsurile corespunzătoare pentru a nu se stagna procesul normal de livrare sau
primire a bunurilor.
Dacă operaţiunile de predare – primire a bunurilor nu pot fi suspendate, se
prevede crearea unei zone tampon în care să se depoziteze bunurile primite în timpul
inventarierii sau să permită expedierea la clienţi. Operaţiunile respective se vor efectua
numai în prezenţa comisiei de inventariere care va menţiona pe documentele întocmite
„primit în timpul inventarierii” sau „eliberat în timpul inventarierii”, după caz, evitându-
se omisiunile sau dubla inventariere.
Pentru asigurarea continuităţii aprovizionării cu valori materiale, în perioada
inventarierii depozitelor, conducerea unităţii poate lua măsura înfiinţării temporare a unor
depozite de tranzit sau dirijarea mărfurilor sosite către alte depozite, chiar direct la
unităţile de desfacere.
La unităţile cu mai multe gestiuni (raioane, tonete, secţii) inventarierea se
efectuează parţial în sensul că, în timp ce se inventariază un raion, celelalte îşi continuă
activitatea.
În situaţia inventarelor inopinate este posibil ca în momentul sosirii comisiei de
inventariere la locul de desfăşurare a inventarului, gestionarul să lipsească din unitate. În
acest caz, comisia de inventariere va sigila intrările şi ieşirile încăperilor unde sunt
bunurile ce urmează a fi inventariate şi va comunica aceasta conducerii unităţii. Aceasta

21
are obligaţia să încunoştiinţeze în scris pe gestionar despre inventarierea ce trebuie să se
efectueze, indicând locul, ziua şi ora fixată pentru începerea inventarierii.
În situaţia în care gestionarul sau reprezentantul acestuia nu se prezintă la locul,
data şi ora fixată, inventarierea se va efectua de către comisia de inventariere în prezenţa
altor persoane care să îl reprezinte pe gestionar, persoane numite prin decizie scrisă a
conducătorului unităţii.

Inventarierea şi înscrierea în documente a rezultatelor inventarierii

În această etapă are loc constatarea şi consemnarea existenţei faptice a bunurilor,

disponibilităţilor, creanţelor şi datoriilor prin numărare, cântărire, măsurare, cubare sau
alte mijloace, în raport cu natura şi caracteristicile fiecărui element inventariat.
Executarea inventarierii depinde de natura bunurilor inventariate (bunuri, numerar,
disponibil în cont, creanţe, datorii etc.), de starea acestora (normală sau deteriorată, cu
termen de garanţie depăşit etc.) şi de apartenenţa acestora (patrimoniale sau
extrapatrimoniale).
Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv a căror existenţă nu poate fi
constatată prin inventarieri fizice se verifică pe baza datelor din contabilitate. Acest
procedeu al constatărilor indirecte se utilizează în cazul bunurilor aparţinând unităţii dar
care se află în afara acesteia ( mijloace fixe date cu chirie, materiale lăsate în păstrarea
furnizorului, produsele expediate către clienţi şi refuzate de către aceştia, bunurile trimise
spre prelucrare la terţi etc.).
Bunurile şi numerarul se inventariază la locurile de păstrare sau depozitare prin
numărare, cântărire, măsurare.
Disponibilităţile în numerar, în lei şi în valută, se inventariază în ultima zi
lucrătoare a exerciţiului financiar, după înregistrarea tuturor operaţiunilor de încasări şi
plăţi privind exerciţiul respectiv, confruntându-se soldurile din registrul de casă cu cele
din contabilitate. Numerarul se înscrie, pe măsură ce se constată, în monetar.

22
 Formularele cu regim special se înscriu în lista de inventariere în ordinea
codurilor iar mărcile poştale şi timbrele fiscale (cu excepţia timbrelor cu valoare
filatelică) se înscriu la valoarea lor nominală.
Bunurile din patrimoniul întreprinderii se inventariază pe structuri (imobilizări,
stocuri, titluri de valoare etc.). Pentru cele degradate, fără mişcare, cu termen de garanţie
depăşit etc., se întocmesc liste de inventariere separate.
Bunurile aparţinând altor persoane fizice sau juridice (închiriate, custodie,
consignaţie etc.) se înscriu în liste separate, pe structuri (stocuri de materii prime, stocuri
de mărfuri etc.) şi pe proprietari. În cazul bunurilor aflate în custodie, un exemplar din
listele de inventariere se transmit proprietarilor, în termen de cel mult 15 zile de la
terminarea inventarierii, urmând ca aceştia să comunice eventualele nepotriviri în termen
de 5 zile de la primirea listelor. Necomunicarea în acest termen presupune recunoaşterea
exactităţii datelor înscrise în listele de inventariere primite. Atunci când există nepotriviri,
unitatea deţinătoare este obligată să clarifice situaţia diferenţelor respective şi să le
comunice proprietarului.
Prioritate la inventariere au bunurile cu grad mare de perisabilitate, asigurându-se
condiţii pentru utilizarea sau desfacerea acestora imediat după inventariere.
Inventarierea clădirilor se face prin identificarea lor în baza datelor înscrise în
dosarul fiecărei clădiri şi a titlului de proprietate, prin inspectarea şi compararea
constatărilor cu datele prevăzute în documentele respective. În cazul terenurilor se au în
vedere schiţele de amplasare şi documentele care atestă proprietatea acestora.
Construcţiile şi echipamentele speciale cum sunt reţelele de energie electrică,
termică, gaze, apă, canal, telecomunicaţii etc., se inventariază potrivit regulilor stabilite
de deţinătorii acestora.
Mijloacele fixe care în perioada inventarierii se află în afara unităţii (vapoare,
avioane, vagoane etc.), plecate în cursă de lungă durată, maşini de forţă şi alte maşini,
utilaje sau instalaţii trimise pentru reparaţii în afara unităţii, se inventariază înaintea ieşirii
lor temporare din unitate
Pentru inventarierea brevetelor, licenţelor, know–how–urilor şi a altor imobilizări
necorporale este necesară constatarea existenţei şi apartenenţei acestora pe baza titlurilor
de proprietate.

23
 Cu ocazia inventarierii imobilizărilor necorporale şi corporale aflate în curs de
execuţie se menţionează pentru fiecare obiect, în baza constatărilor la faţa locului,
denumirea obiectului şi descrierea amănunţită a stadiului în care se află.
Unităţile care execută imobilizări corporale cu forţe proprii vor trece în listele de
inventariere a lucrărilor neterminate, cheltuielile aferente articolelor de deviz la care nu s-
a executat întregul complex de lucrări prevăzute în indicatoarele de norme de deviz. În
liste de inventariere separate se trec :
lucrări de investiţii care nu se mai execută fiind sistate sau abandonate, pentru
care se vor arăta cauzele sistării sau abandonării, aprobarea de sistare sau abandonare şi
măsurile ce se propun în legătură cu aceste lucrări;
materialele şi utilajele primite de la beneficiari pentru montaj şi neîncorporate în
lucrări.
investiţiile puse în funcţiune total sau parţial, cărora nu li s-au întocmit formele de
înregistrare ca mijloace fixe;
Inventarierea produselor în curs de execuţie, inclusiv lucrări, servicii şi studii în
curs de execuţie sau neterminate, are în vedere următoarele:
produsele care deşi au fost terminate nu au trecut toate probele de recepţionare
tehnică sau nu au fost completate cu toate piesele şi accesoriile lor;
produse care nu au trecut prin toate fazele prelucrării impuse de procesul
tehnologic.
În sectorul construcţii – montaj se cuprind în cadrul producţiei neterminate
lucrările şi părţile de elemente de construcţii la care nu a fost executat întregul volum de
lucrări prevăzute în indicatoarele de norme de deviz precum şi lucrările executate
terminate dar care nu au fost recepţionate de beneficiari.
Elementele de natura mijloacelor circulante (piese de schimb, materiale,
semifabricate) aflate la locurile de muncă şi nesupuse prelucrării nu se consideră
producţie în curs de execuţie. Ele se vor inventaria separat întregind costurile din care
provin.
Inventarierea producţiei în curs de execuţie din cadrul secţiilor auxiliare se face
prin stabilirea gradului de executare a lucrărilor.
Inventarierea producţiei neterminate presupune:

24
 colectarea din secţii sau ateliere a tuturor produselor şi deşeurilor, întocmindu-se
documente de constatare;
predarea la magazii şi la depozite a tuturor pieselor, ansamblurilor şi agregatelor a
căror prelucrare a fost terminată şi întocmirea documentelor corespunzătoare;
întocmirea documentelor de constatare şi prezentarea la control a semifabricatelor
a căror utilizare este îndoielnică.
Lucrările de reparaţii capitale neterminate se consemnează într-o listă de
inventariere separată în care se precizează denumirea obiectivului supus reparaţiei, gradul
de executare a reparaţiei, costul de deviz şi cel efectiv al lucrărilor executate. De
asemenea se înscriu în liste separate produsele aflate în execuţie.
Bunurile aflate în ambalaje originale, intacte, se despachetează şi se verifică prin
sondaj, fapt consemnat de comisie în procesul verbal.
Stivele formate din lăzi, saci, cutii, containere etc., se desfac şi se verifică separat.
În cazul lichidelor, a căror cantitate efectivă nu se poate stabili prin măsurare sau
transvazare a conţinutului vaselor, acestea se verifică prin scoaterea de probe (dacă
ambalajele nu sunt capsulate) ţinându-se seama de densitate, volum, compoziţie şi de alte
caracteristici, constatarea putându-se face fie organoleptic (pe calea simţurilor), fie prin
măsurare sau probe de laborator, după caz.
Sculele, uneltele, echipamentul, cazarmamentul etc. aflate asupra angajaţilor se
inventariază şi se trec pe liste separate specificându-se persoanele care răspund de
păstrarea acestora. În cadrul evidenţierii acestora pe formaţii, locuri de muncă etc.,
bunurile vor fi centralizate şi comparate cu datele din evidenţa tehnico – operativă
precum şi cu datele din evidenţa contabilă.
Unele materiale de volum mare sau greutate considerabilă (ciment în vrac,
produse de carieră, oţel beton, produse agricole etc.) a căror inventariere prin cântărire
sau măsurare ar necesita cheltuieli importante sau ar determina degradarea bunurilor
respective, se pot inventaria pe bază de calcule tehnice stabilite riguros de organele în
drept, cu menţionarea în procesul verbal a modalităţii de determinare utilizată.
Determinarea stocurilor faptice trebuie să evite omiterea sau inventarierea de două
sau mai multe ori a aceloraşi bunuri. În acest scop se recomandă aplicarea procedeului
dublei inventarieri.

25
 Datele privind bunurile inventariate se înscriu în liste de inventariere, imediat
după determinarea cantităţilor respective, în ordinea în care au fost grupate de la început.
Se va ţine seama, în mod obligatoriu, de denumirile şi unităţile de măsură cu care
figurează în evidenţa tehnico – operativă şi nu în cea contabilă.
Listele de inventariere se întocmesc separat pe locurile de depozitare sau de
păstrare a bunurilor (de exemplu: fabrici, secţii, depozite, magazine etc.), precum şi pe
gestionari şi pe categorii de bunuri, astfel:
bunuri aparţinând altor unităţi (aşa cum s-a arătat mai sus);
bunuri necorespunzătoare (degradate, demodate, desperecheate, dezasortate etc.);
bunuri care nu aparţin gestiunii inventariate însă au fost găsite în această gestiune;
bunuri fără mişcare, de prisos, cu mişcare lentă.
Este necesar să se încheie procese verbale prin care să se constate cauzele care au
determinat situaţia acestor bunuri.
Listele de inventariere se scriu cu cerneală, pix sau creion chimic, citeţ şi fără
ştersături sau adăugiri. Orice modificare se certifică, sub semnătură, de persoanele care
urmează să semneze listele. Spaţiile libere din liste se barează.
Numerotarea bunurilor înscrise în liste se face în continuare, începând cu prima
listă. Listele se numerotează şi se datează cu ziua când a avut loc inventarierea.
Atunci când pentru imobilizările corporale şi alte elemente patrimoniale s-au
stabilit provizioane pentru deprecieri, în listele de inventariere se va înscrie valoarea
contabilă netă a acestora, care se va compara cu valoarea actualizată stabilită la
inventariere.
Listele de inventariere se întocmesc în 3 (trei) exemplare (1 exemplar se scrie de
către gestionar iar 2 exemplare, cu indigo, se scriu de către un membru al comisiei de
inventariere). În cazul în care inventarierea are loc în scopul înlocuirii gestionarului,
listele se întocmesc în 5 exemplare (1 exemplar se scrie de către gestionarul predător, 1
exemplar de către gestionarul primitor iar 3 exemplare se scriu, cu indigo, de către un
membru al comisiei).
Pe ultima filă a listelor de inventariere gestionarul trebuie să menţioneze dacă
toate cantităţile de bunuri au fost stabilite în prezenţa sa, dacă bunurile respective se află

26
în păstrarea şi răspunderea sa, dacă mai are în gestiune bunuri care au rămas
neinventariate şi eventualele obiecţii pe care le are de făcut.
În situaţiile în care există obiecţii comisia trebuie să le analizeze şi să le
soluţioneze, concluziile se vor menţiona la sfârşitul listelor de inventariere.
Listele de inventariere se semnează pe fiecare filă de membrii comisiei de
inventariere şi de gestionari. În cazul unei gestiuni colective cu mai multe schimburi,
listele se semnează de către toţi gestionarii. În situaţia primirii– predării gestiunii, listele
se semnează atât de gestionarul predător cât şi de gestionarul primitor.
Listele rămân în încăperea unde a avut loc inventarierea.
Disponibilităţile la bănci, creanţele şi datoriile se inventariază verificând şi
confruntând soldurile scriptice din conturile corespunzătoare evidenţiate în contabilitate,
cu soldurile din extrasele de cont emise de bănci (disponibilităţile) şi cu soldurile din
extrasele de cont emise de intreprinderile la care există datorii (furnizori, alţi creditori). În
acest scop, extrasele de cont emise de bănci în ziua de 31 decembrie a exerciţiului
financiar, vor purta în mod obligatoriu ştampila oficială a băncii.
Verificarea creanţelor faţă de terţi se face prin confirmare pe bază de extrase de
cont sau prin punctaje reciproce. Unitatea este obligată să emită extrase de cont, cu
confirmarea soldului creanţei / dată, în care se înscriu soldurile care cuprind sumele de
încasat. După confruntarea extraselor de cont cu sumele de încasat sau după eventualele
clarificări în urma acestei acţiuni, sumele devin sigure. Nu se încadrează în această regulă
creanţele curente ale agenţilor economici a căror pondere nu depăşeşte 1% din totalul
creanţelor. În cazul creanţelor cu o vechime mai mare de 6 luni, confirmarea soldurilor se
face în mod obligatoriu în baza unei adrese cu confirmare de primire. Nerespectarea
acestei proceduri precum şi refuzul de confirmare constituie abateri de la normele legale.
În cazul unităţilor care efectuează decontarea creanţelor şi obligaţiilor pe bază de
conturi sau deconturi externe ce urmează a fi confirmate de către partenerii externi, aceste
documente ţin locul extraselor de cont confirmate.
Se întocmesc separat liste de inventariere pentru creanţele şi datoriile incerte sau
în litigiu.

2.2.3 Evaluarea stocurilor

27
 După terminarea tuturor lucrărilor legate de inventarierea generală a
patrimoniului, trebuie să se efectueze unele regularizări şi rectificări ale unor operaţiuni
înregistrate în cursul anului financiar. Acestea sunt:
contabilizarea provizioanelor.
regularizarea amortizării imobilizărilor şi uzurii materialelor de natura obiectelor
de inventar;

Contabilitatea provizioanelor
Legislaţia în vigoare impune înregistrarea provizioanelor pentru deprecieri.
Provizioanele pentru deprecieri vizează acele elemente de activ neamortizabile a căror
valoare de inventar la data închiderii exerciţiului este mai mică decât valoarea de intrare.
Înregistrarea provizioanelor presupune o creştere a cheltuielilor şi concomitent o
creştere a provizioanelor care generează o diminuare a valorii activelor. Deoarece aceste
mişcări de valoare au un caracter reversibil, regularizarea se face la finele anului. Pentru
aceasta se procedează în felul următor:
în cazul în care deprecierea calculată pe baza inventarului este inferioară
provizioanelor constituite anterior, se anulează diferenţa de provizioane transformându-se
în venituri;
în cazul în care deprecierea calculată pe baza inventarului este superioară
provizioanelor constituite anterior, se constituie provizioane suplimentare.
În listele de inventariere ale valorilor materiale (imobilizări necorporale,
corporale, financiare sau stocuri de materii prime, mărfuri, produse finite etc.) se înscriu
valorile de origine (valorile contabile) în coloana corespunzătoare.
Valorile de origine (de intrare) sunt valorile cu care acestea figurează în
contabilitate (în cazul stocurilor, valorile FIFO, LIFO, CMP). Ele sunt necesare pentru
determinarea eventualelor diferenţe cantitative (de substanţă) care trebuie înregistrate în
contabilitate.
În vederea stabilirii diferenţelor de inventar, o problemă importantă ce trebuie
rezolvată este stabilirea corectă a valorii de inventar (valorii actuale sau de utilitate),

28
deoarece valoarea contabilă (valoarea de origine sau valoarea de intrare) se preia din
contabilitate.
Valoarea de inventar (valoarea actuală) este valoarea de utilitate în funcţie de
preţul pieţei de la data inventarierii, utilitatea pentru întreprindere, starea şi amplasarea
bunurilor inventariate. Pentru stabilirea acestei valori de utilitate, întreprinderea va
recurge la toate tehnicile adecvate (baremuri, mercuriale, cotaţii la bursă etc.).
La stabilirea valorii de inventar se aplică principiul prudenţei potrivit căruia nu se
admite supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor.
Astfel, dacă se constată că valoarea actuală (de inventar) stabilită în funcţie de
utilitatea bunului este mai mare decât valoarea evidenţiată în contabilitate în listele de
inventariere (valoarea de origine – de intrare). În listele de inventariere se vor înscrie
valorile din contabilitate.
Dacă valoarea actuală (de inventar) este mai mică decât valoarea contabilă (de
origine sau de intrare) atunci în coloana corespunzătoare acestor valori din listele de
inventariere a valorilor materiale se înscrie această valoare actuală determinată în funcţie
de utilitatea bunului şi preţul pieţei (valoare de inventar).
Pentru asigurarea imaginii fidele, evaluarea elementelor patrimoniale inventariate
se face astfel:
Bunurile de natura imobilizărilor şi stocurilor se evaluează la valoarea actuală
(valoare de inventar).
Imobilizările se evaluează la valoarea rămasă neamortizată, excepţie făcând cele
constatate ca fiind depreciate, care se vor evalua la valoarea lor actuală, în funcţie de
preţul pieţei, starea lor fizică precum şi de utilitatea lor în cadrul unităţii.
Evaluarea stocurilor se face cu respectarea principiului permanenţei metodei
(menţinerea metodelor şi regulilor de evaluare) potrivit prevederilor pct.19, 68 şi 69 din
Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991 precum şi a prevederilor
Ordinului Ministrului Finanţelor nr. 2388/15.12.1995.
Creanţele şi datoriile se evaluează la valoare nominală.
Bunurile depreciate se evaluează la valoarea de utilitate a fiecărui element
stabilită de utilitatea bunului în unitate şi de preţul pieţei.

29
 Valoarea de utilitate a creanţelor şi datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea
lor probabilă de încasat, respectiv de plată, potrivit prevederilor pct.19 din Regulamentul
de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, impunându-se totodată constituirea de
provizioane pentru deprecierea creanţelor, pentru creşterea datoriilor precum şi pentru
sumele aflate în litigiu.
Creanţele şi datoriile incerte şi în litigiu se evaluează la valoarea de utilitate,
stabilită în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat, respectiv de plată.
Disponibilităţile, creanţele şi datoriile în devize se evaluează la cursul valutar în
vigoare în ultima zi a exerciţiului financiar.
Creanţele şi datoriile în devize se evaluează în funcţie de cursul de referinţă al
Băncii Naţionale a României din ziua de 31 decembrie. Diferenţele în plus sau în minus,
reprezentând pierderi sau câştiguri latente faţă de acest curs, sunt reflectate în
contabilitate prin conturile: 665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar” sau 765
„Venituri din diferenţe de curs valutar” după caz.
Titlurile de plasament se evaluează la cursul mediu al ultimei luni a exerciţiului
sau la valoarea probabilă de negociere, după caz.
Titlurile imobilizate se evaluează la valoarea lor de utilitate.
Titlurile de plasament, titlurile de participare, titlurile imobilizate ale activităţii de
portofoliu precum şi alte titluri se evaluează astfel:
cele necotate la bursă la valoarea lor probabilă de vânzare.
în cazul celor cotate la bursă, la valoarea de cotare a acestora din 31 decembrie;
Dacă valoarea lor de inventar este mai mică decât valoarea cu care acestea
figurează în contabilitate se va proceda la constituirea de provizioane pentru deprecieri.
Toate aceste titluri se inventariază cu respectarea principiului prudenţei. Atunci când se
apreciază că valoarea de vânzare este superioară valorii contabile, în listele de
inventariere se înscrie valoarea contabilă. În cazurile în care se constată deprecieri
determinate de înregistrarea de rezultate financiare necorespunzătoare la unităţile la care
sunt deţinute titlurile, situaţie care conduce la scăderea valorii probabile de vânzare, în
listele de inventariere aceste titluri se evaluează la valoarea probabilă de vânzare (mai
mică), urmând a se constitui provizioane pentru depreciere.

30
 Atunci când se constată deprecieri definitive (ireversibile) la mijloace fixe sau
materiale de natura obiectelor de inventar, se va proceda la constituirea unei amortizări
suplimentare (care nu este deductibilă din punct de vedere fiscal) în vederea punerii de
acord a valorii contabile nete cu valoarea stabilită cu ocazia inventarierii.
În cazul constatării unor deprecieri relative (reversibile) trebuie constituit un
provizion pentru deprecieri care să reflecte situaţia reală, indiferent de situaţia economică
a unităţii patrimoniale, chiar şi atunci când aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct
de vedere fiscal.

Regularizarea amortizării imobilizărilor şi uzurii materialelor de natura obiectelor

de inventar
Valoarea de inventar a imobilizărilor determinată cu ocazia inventarierii generale
a patrimoniului ar trebui să fie egală cu valoarea net contabilă (rămasă de amortizat) a
imobilizărilor. Dar, dacă valoarea de inventar este mai mică, trebuie să se înregistreze o
depreciere ireversibilă a acestor imobilizări, respectiv o amortizare care nu este
deductibilă din punct de vedere fiscal. Această regularizare este impusă de principiul
prudenţei.
În mod similar se procedează şi pentru materialele de natura obiectelor de
inventar, când se înregistrează o uzură a acestora.

2.3. Regularizarea şi stabilirea diferenţelor constatate la inventariere

Înainte de stabilirea rezultatelor inventarierii se procedează la o verificare

minuţioasă a exactităţii tuturor stocurilor din fişele de magazie şi a soldurilor din
contabilitate pentru bunurile inventariate. Erorile descoperite trebuie corectate operativ,
după care se procedează la stabilirea rezultatelor inventarierii prin confruntarea
cantităţilor consemnate în listele de inventariere cu cele din evidenţa tehnico – operativă
pentru fiecare poziţie în parte, urmând ca poziţiile cu diferenţe să fie preluate în lista de
inventariere centralizatoare.

31
 La inventarierea structurilor patrimoniale pot fi identificate două categorii de
diferenţe:
diferenţe de evaluare a stocurilor faptice, denumite plusuri şi minusuri de valoare;
diferenţe între stocurile faptice şi stocurile scriptice, denumite şi diferenţe de
inventar.
Toate sortimentele structurilor patrimoniale la care se constată diferenţe de
inventar şi minusuri de valoare, se transpun în liste de inventariere distincte care au
coloane destinate acestui scop.

Stabilirea şi regularizarea plusurilor de valoare şi minusurilor de valoare ale

stocurilor faptice
Diferenţele valorice ale stocurilor faptice rezultă prin compararea valorii de
origine (valorii de intrare) cu care s-au înregistrat structurile patrimoniale la intrarea lor
în patrimoniu potrivit principiului costurilor istorice (nominalismul monetar), cu valoarea
actuală (valoarea de inventar), care s-a constatat la inventarierea structurilor patrimoniale
corespunzătoare.
În contabilitatea curentă elementele inventariate îşi menţin valoarea de intrare în
patrimoniu. Cu ocazia închiderii exerciţiului se compară valoarea de intrare sau contabilă
(Vc) cu valoarea de utilitate (Vu) stabilită pe baza inventarului, putându-se constata una
din următoarele situaţii:
a) – pentru elementele de activ
Dacă Vc >Vu diferenţa constatată în minus se înregistrează în contabilitate pe
seama cheltuielilor cu provizioanele sau amortizările, după caz, funcţie de natura
deprecierii, valoarea activelor menţinându-se la valoarea de intrare.
Dacă Vu  >Vc nu se fac înregistrări în contabilitate (în virtutea principiului
prudenţei), elementele îşi menţin valoarea de intrare sau contabilă.
– pentru elementele de pasiv
Dacă Vu >Vc diferenţa constatată în plus se înregistrează în contabilitate prin
constituirea unui provizion, valoarea pasivelor menţinându-se la valoarea de intrare.
Dacă Vc >Vu nu se înregistrează în contabilitate (în virtutea principiului
prudenţei), elementele îşi menţin valoarea de intrare sau contabilă.

32
 Dacă rezultă o depreciere a stocurilor considerată reversibilă, potrivit principiului
prudenţei, se constituie provizioane pentru depreciere prin creşterea cheltuielilor de
exploatare (reducerea profitului). În acest fel, pierderea probabilă din folosirea acestor
stocuri este suportată din profitul anului în curs, evitându-se transferarea ei asupra
rezultatelor exerciţiilor viitoare.
În cazul mijloacelor fixe, corectarea valorii lor contabile şi aducerea lor la nivelul
valorii de inventar înscrisă în listele de inventariere, se efectuează fie prin înregistrarea
unei amortizări excepţionale în cazul în care se constată o depreciere ireversibilă
(definitivă, caz tipic pentru mijloacele fixe inutilizabile propuse pentru a fi casate), fie
prin constituirea unor provizioane pentru deprecierea mijloacelor fixe în cazul în care se
constată o depreciere relativă (reversibilă) ca urmare a unor cauze cum sunt:
supraevaluarea mijloacelor fixe prin aplicarea unor coeficienţi neadecvaţi cu
ocazia reevaluării lor;
lipsa de utilitate a acestora pentru unitate în momentul inventarierii;
apariţia unei uzuri morale de care nu s-a ţinut seama cu ocazia amortizării;
alte cauze care determină o evaluare actuală mai scăzută a mijloacelor fixe decât
valoarea cu care acestea figurează în contabilitate.
Pe baza documentaţiei întocmite de comisia de inventariere, datele contabile se
pun de acord cu situaţia reală, operaţie ce presupune regularizarea plusurilor şi
minusurilor aşa încât să redea o imagine cât mai fidelă a patrimoniului.

b) Stabilirea şi regularizarea diferenţelor între stocurile faptice şi stocurile

scriptice
Stabilirea diferenţelor de inventar se face comparând stocurile faptice cu cele
scriptice (soldurile conturilor analitice din contabilitate): dacă stocul faptic este mai mare
decât stocul scriptic, rezultă un plus de inventar, iar dacă stocul faptic constatat la
inventar este mai mic decât soldul scriptic din contabilitate, rezultă un minus de inventar
(o lipsă de inventar).
Diferenţele de inventar se regularizează în funcţie de natura structurilor la care s-
au constatat (imobilizări, stocuri, creanţe, datorii etc.), de sensul lor (plusuri sau
minusuri) şi de cauzele care le-au determinat.Comisia de inventariere supune aceste

33
diferenţe de inventar unei analize minuţioase, propunând conducerii întreprinderii soluţii
de regularizare (de „valorificare”) a rezultatelor inventarierii.
În cazul diferenţelor de inventar la stocuri, de exemplu, se pot adopta compensări
între minusuri şi plusuri la sortimente asemănătoare, care prezintă riscul unor confuzii în
manipularea lor, pot fi acordate perisabilităţi, sau pot fi înregistrate plusuri sau minusuri
(imputabile şi neimputabile).
Dacă pentru lipsuri în gestiune se face vinovat gestionarul, atunci minusul de
inventar se impută acestuia la valoarea de înlocuire. Prin valoare de înlocuire se înţelege
costul de achiziţie al bunului respectiv la data constatării pagubei, care va cuprinde preţul
de cumpărare practicat pe piaţă, la care se adaugă taxele nerecuperabile, TVA, cheltuieli
de transport – aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de
utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.
Obligaţia înregistrării minusurilor sau plusurilor impune conducerii unităţii
obligaţia de a întreprinde măsuri pentru stabilirea adevăratelor cauze care au dus la ivirea
acestora. Plusurile sau minusurile pot fi datorate fie unor cauze obiective, fie unor fapte
ilicite, ambele împrejurări conducând la provocarea unor pagube în gestiune.
În cazul bunurilor constatate lipsă ce urmează a fi imputate, care nu pot fi
cumpărate de pe piaţă, valoarea de imputare se stabileşte de către o comisie formată din
specialişti în domeniul respectiv.
Prin înregistrarea diferenţelor de inventar, situaţia din contabilitate este pusă în
acord cu situaţia reală constatată la inventariere, apropiindu-se de imaginea fidelă asupra
patrimoniului.
După terminarea operaţiunii de inventariere se procedează la stabilirea
rezultatelor preliminare, în funcţie de felul gestiunilor:
la gestiunile de mijloace fixe, materiale de natura obiectelor de inventar etc.,
deschiderea unităţii se face imediat după inventarierea faptică;
la gestiunile care ţin evidenţa cantitativ – valoric se compară stocurile faptice
înscrise în listele de inventariere cu soldurile scriptice din fişele de magazie; dacă
gestionarul nu are obiecţiuni asupra eventualelor diferenţe se consemnează această
situaţie, iar gestiunea îşi reia activitatea;

34
 la gestiunile la care evidenţa se ţine global – valoric se compară soldul faptic, cu
soldul scriptic din contabilitate iar diferenţele se înscriu la sfârşitul recapitulaţiei
inventarului şi se semnează de comisie şi gestionar; gestiunea îşi poate relua activitatea;
dacă însă rezultă diferenţe mari, gestiunea rămâne închisă până la stabilirea rezultatului
definitiv al inventarierii.

Se confruntă stocul faptic stabilit în listele de inventariere cu stocul scriptic din

balanţa de verificare întocmită înainte de inventariere. Dacă există diferenţe între cele
două stocuri, acestea se preiau într-o listă de inventariere separată care are coloane pentru
determinarea diferenţelor în plus sau în minus, atât cantitativ cât şi valoric. Tot în acest
document se determină valorile de inventar, date de preţurile pieţei, care se compară cu
valorile contabile ale patrimoniului şi în final se determină plus valorile sau minus
valorile de inventar.
Urmează controlul documentelor, în totalitate sau prin sondaj, sub aspectul
legalităţii şi realităţii operaţiilor.
Prin controlul realităţii operaţiilor se înţelege verificarea existenţei în fapt a
operaţiilor consemnate în documente şi a înregistrării efective a conţinutului
documentelor în evidenţe.
Prin controlul legalităţii operaţiilor se înţelege verificarea respectării dispoziţiilor
legale privind mişcarea valorilor materiale şi băneşti şi a modului de întocmire a
documentelor.
Este necesar ca revizorii de gestiune să cunoască diferitele modalităţi (sisteme) de
verificare a realităţii operaţiilor sau valabilităţii documentelor.
Se pot aplica, de exemplu, sistemele de verificare reciprocă şi de verificare
încrucişată. Prin verificare reciprocă se înţelege confruntarea datelor din exemplarele
aceluiaşi document (unicate, duplicate, triplicate etc.) care se găsesc la diferite
compartimente. Prin verificare încrucişată se înţelege confruntarea datelor din
documentele gestiunii verificate cu cele din documentele întocmite de terţi, referitoare la
aceleaşi operaţiuni.

35
 După confirmarea de către compartimentul contabilitate a soldurilor scriptice,
rezultatele inventarierii se consemnează într-un proces verbal care trebuie să cuprindă
următoarele elemente:
data întocmirii;
numele şi prenumele membrilor comisiei de inventariere;
numărul şi data actului de numire a comisiei de inventariere;
data începerii şi terminării operaţiunilor de inventariere;
gestiunea inventariată;
rezultatele inventarierii;
concluziile şi propunerile comisiei cu privire la cauzele lipsurilor, plusurilor,
pierderilor şi a persoanelor vinovate,
propuneri de scoatere din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar;
volumul stocurilor depreciate, fără mişcare sau cu mişcare lentă, greu vandabile,
fără desfacere asigurată, precum şi propunerile de măsuri în vederea reintegrării lor în
circuitul economic;
declasarea sau casarea unor stocuri;
constatări privind păstrarea, depozitarea, conservarea şi asigurarea integrităţii
bunurilor din gestiune;
alte aspecte legate de activitatea gestiunii inventariate.
În cazul elementelor patrimoniale pentru care s-au constatat deprecieri şi au fost
întocmite liste de inventariere separat, comisia de inventariere face propuneri
privind:
înregistrarea de amortizări suplimentare;
cauzele care au determinat aceste aprecieri.
constituirea de provizioane pentru deprecieri;
Propunerile se prezintă conducătorului unităţii în termen de 3 zile de la încheierea
operaţiunilor de inventariere. În urma avizului directorului economic sau a contabilului
şef şi a şefului compartimentului juridic, conducătorul unităţii va decide asupra
soluţionării propunerilor făcute în termen de 5 zile.

36
 Procesul verbal, împreună cu toate documentele întocmite semnate de comisie şi
de gestionar se prezintă conducerii societăţii pentru a analiza şi decide cu privire la luarea
măsurilor ce se impun.
Rezultatele inventarierii generale a patrimoniului (anuale) se înscriu într-un
registru obligatoriu, „Registrul Inventar”. În acest registru se înscriu toate elementele
patrimoniale de activ şi de pasiv grupate după natura lor, la fel ca în bilanţul contabil.
Datele din Registrul Inventar (sintetice) şi din listele de inventariere (analitice)
formează împreună inventarierea patrimoniului, pe care se fundamentează elaborarea
Bilanţului.

2.4. ALTE SITUAŢII CARE NECESITĂ INVENTARIEREA

Inventarierea în vederea reînnoirii stocurilor

În unităţile comerciale care utilizează evidenţa global – valorică a gestiunilor,

reînnoirea stocurilor se poate face numai prin efectuarea unei inventarieri.
Unităţile comerciale utilizează în acest scop metoda operativ – statistică. Fiecare
şef de raion cunoaşte cerinţele cumpărătorilor. Ţinând cont de stocurile pe care le
determină printr-o inventariere ad – hoc, acesta întocmeşte o situaţie în care se arată felul
mărfurilor, cantităţile şi preţurile de vânzare cu amănuntul care trebuie aprovizionate.
Prin centralizarea acestora la nivel de unitate se determină necesarul de aprovizionat.
Multe unităţi comerciale au deschise caiete în care şefii de raion înscriu cererile
clienţilor. Aceste caiete se consultă înainte de a se cere reînnoirea stocurilor sau la
aprovizionarea cu stocuri noi de mărfuri.

Inventarierea stocurilor în vederea modificării preţurilor

În unităţile comerciale, în special la cele specializate în comerţul cu legume şi
fructe, la care preţurile de vânzare cu amănuntul se stabilesc în funcţie de calitate, sezon
şi în funcţie de cerere – ofertă, preţurile se pot modifica frecvent.

37
 Înaintea modificării preţurilor, unităţile procedează la inventarierea stocurilor de
mărfuri la care urmează a se modifica preţurile, întocmind documentul „Inventar pentru
modificare de preţ”.
Diferenţa dintre preţul actual şi cel propus se regularizează prin intermediul
contului 378 „Diferenţe de preţ la mărfuri”. De exemplu, dacă preţul de vânzare actual
este 2.000.000 lei şi preţul nou propus este 2.200.000 lei, vom avea TVA neexigibilă la
diferenţa de 200.000 (2.200.000 – 2.000.000 = 200.000) în sumă de 38.000 lei.
Înregistrarea contabilă este următoarea:

371 „Mărfuri” = % 238.000

378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” 200.000
4428 „T.V.A. neexigibilă” 38.000

Inventarierea în vederea estimării în câmp a recoltelor viitoare

În agricultură se fac estimări de recoltă în anumite faze de vegetaţie cu scopul de

a se asigura din timp spaţiile de depozitare şi mijloacele de transport, de a se evalua
posibilitatea satisfacerii cererilor de produse agricole, de a stabili preţurile etc. În acest
scop se inventariază suprafeţele ocupate de diferite culturi (a producţiei în curs), se
individualizează parcelele care se deosebesc unele de altele prin desimea plantelor, starea
de vegetaţie, atacul de boli şi dăunători, se stabileşte numărul de probe ce urmează a se
lua.

CAPITOLUL III

VALORIFICAREA REZULTATELOR

3.1. Valorificarea rezultatelor la inventarierea stocurilor

3.1.1. Plusuri în gestiune şi modul de soluţionare a acestora

38
 3.1.2. Minusuri în gestiune şi modul de soluţionare a acestora
3.2.Valorificarea rezultatelor la gestiunile de imobilizări corporale
3.3. Valorificarea rezultatelor a valorii valutelor
3.4. Valorificarea rezultatelor a drepturilor de creanţă faţă de debitori şi clienţi
3.5. Valorificarea rezultatelor a veniturilor şi cheltuielilor
3.6. Determinarea cheltuielilor privind consumul stocurilor
3.7. Constituirea, suplimentarea şi diminuarea provizioanelor

3.1. VALORIFICAREA REZULTATELOR LA

INVENTARIEREA STOCURILOR

În cazul inventarierii stocurilor se pot constata minusuri (lipsuri) sau plusuri în

gestiune.
Referitor la pagubele şi lipsurile din gestiunea inventariată, comisia de
inventariere va solicita explicaţii scrise de la persoanele care au răspunderea gestionării
valorilor materiale inventariate. Pe baza documentelor cercetate, a explicaţiilor primite şi
în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, comisia propune modul de regularizare a
diferenţelor dintre datele din contabilitate şi cele inventariate (faptic).
Cât privesc diferenţele cantitative constatate între stocurile scriptice şi cele
faptice, ele se soluţionează mai întâi şi, ca principiu general, plusurile se reflectă ca o
intrare în gestiune, iar minusurile se recuperează de la vinovaţi sau se înregistrează ca şi
cheltuieli.
Aceste diferenţe constatate la inventarierea generală a patrimoniului sunt
regularizate şi soluţionate în următoarea ordine:
compensarea plusurilor cu minusurile de inventar;
perisabilităţi normale;
înregistrarea în contabilitate a diferenţelor.

3.1.1. Plusuri în gestiune şi modul de soluţionare a acestora

39
 Plusurile de stocuri la materii prime, materiale consumabile, produse finite,
semifabricate, produse reziduale, mărfuri şi ambalaje, se pot datora următoarelor cauze:
eliberarea unor cantităţi mai mici decât cele înscrise pe documentele de ieşire;
aparatele de măsură nu corespund cu cele cu care au fost măsurate bunurile la
intrare;
intrarea în magazie a unor produse din producţie proprie fără întocmirea actelor
necesare.
În unităţile comerciale cu amănuntul unde evidenţa se ţine la preţ de vânzare cu
amănuntul şi unde gestiunile se organizează global –valoric, plusurile pot proveni din
vânzarea de mărfuri la un preţ mai mare decât cel cu care a fost încărcată gestiunea sau
din vânzarea unor materiale de ambalat la preţul mărfii.
Pentru conducătorii compartimentelor de contabilitate atât lipsurile cât şi plusurile
de valori mari trebuie să constituie un semnal de alarmă întrucât ambele situaţii denotă fie
o organizare necorespunzătoare a contabilităţii şi evidenţei operative, fie neglijenţă sau
premeditare din partea salariaţilor.
Regularizarea plusurilor la materii prime, materiale consumabile, se face astfel:
301 „Materii prime” = 601 „Cheltuieli cu materii prime” Valoare de
înregistrare

302 „Materiale = 602 „Cheltuieli cu materiale Valoare de

consumabile” consumabile” înregistrare
Plusurile la materiale de natura = 711 „Variaţia stocurilor” Cost efectiv
obiectelor de inventar noi,
provenite din producţie proprie:
303 „Materiale de natura
obiectelor de inventar”

Plusurile la produse finite, = 711 „Variaţia stocurilor” Cost efectiv

semifabricate, produse reziduale,
animale şi păsări din producţie
proprie neînregistrate la timp:

40
345 „Produse finite”,
341 „Semifabricate”,
346 „Produse reziduale”,
361 „Animale şi păsări”

Plusurile de mărfuri când = %

evidenţa se ţine la preţ de
vânzare cu amănuntul inclusiv
TVA se înregistrează astfel:
371 „Mărfuri”
607 „Cheltuieli privind mărfurile” Cost de
achiziţie
378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” Adaosul
4428 „TVA neexigibilă” TVA

Plusurile de ambalaje se = 608 „Cheltuieli privind ambalajele” Valoare de

regularizează prin înregistrare
înregistrarea:
381 „Ambalaje”

La mărfurile care se cântăresc şi sunt ambalate în hârtie, cartoane, pungi (ca de

exemplu: produse de carne, brânzeturi, zahăr, biscuiţi, cafea, fructe etc.), materialele de
ambalat se înregistrează la intrare la valoarea de achiziţie, dar se vând la preţul
mărfurilor. În toate cazurile preţul mărfurilor este mai mare decât cel al materialelor de
ambalat.
Vânzarea materialelor de ambalat la preţul mărfurilor duce la un sold creditor al
contului de mărfuri. Pentru a se regla această diferenţă, la inventarierea mărfurilor se
determină, pe de o parte, greutatea mărfurilor care se cântăresc şi s-au vândut, preţul
mediu de vânzare al acestora, iar pe de altă parte, greutatea materialelor de ambalat
vândute şi costul mediu de achiziţie al acestora.

41
 3.1.2. Minusuri în gestiune şi modul de soluţionare a acestora

Atunci când se constată lipsuri soluţionarea acestora se face diferit în funcţie de

natura acestora şi anume:
lipsuri în limita normelor legale;
lipsuri peste normele legale, neimputabile;
lipsuri provocate de calamităţi naturale;
lipsuri peste normele legale, imputabile;
lipsuri în curs de soluţionare.

Înainte de încadrarea lipsurilor în una din aceste categorii, actele normative în

vigoare (Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr.82/1991, Normele Ministerului
Finanţelor privind inventarierea patrimoniului) permit compensarea minusurilor cu
plusurile constatate la inventariere.
Compensarea este o operaţiune de regularizare, cel puţin parţial, a minusurilor cu
plusurile constatate la inventariere, operaţie care are loc atunci când lipsurile în gestiune
nu sunt considerate infracţiuni.
Condiţiile legale de efectuare a operaţiunilor de compensare sunt:
plusurile şi minusurile trebuie să fie constatate numai la sorturile aceluiaşi produs
la care este riscul de confuzie datorită asemănării aspectului exterior: culoare, model,
dimensiuni, ambalaj etc.;
plusurile şi minusurile să se fi produs în aceeaşi perioadă de gestiune, înţelegând
prin aceasta perioada dintre două inventarieri succesive;
plusurile şi minusurile să se fi produs în gestiunea aceleiaşi persoane.
Nu se vor admite compensări când există dovezi că lipsurile provin din sustrageri
sau degradări ale bunurilor respective datorită vinovăţiei gestionarilor.

Regulile de efectuare a operaţiunii de compensare cantitativă a minusurilor cu

plusurile de inventar sunt:
Operaţia de compensare nu este obligatorie, ea poate fi însă aprobată anual de
conducerea unităţii când nu intervine elementul infracţional.

42
 În acest scop, în prealabil şi cu caracter de uz intern, conducătorii unităţilor
economice sunt obligaţi să întocmească liste cu sorturi de produse, mărfuri, ambalaje şi
materiale care întrunesc condiţiile compensării datorită riscului de confuzie şi să le
propună aprobării Consiliului de administraţie.
Compensarea cantitativă se realizează numai pentru cantităţi egale între plusuri şi
minusuri.
În situaţia în care cantităţile sorturilor supuse compensării la care s-au constatat
plusuri sunt mai mari decât cantităţile sorturilor admise la compensare şi la care s-au
constatat lipsuri, se va proceda la stabilirea egalităţii cantitative prin eliminarea din calcul
a diferenţei în plus.
Operaţia de compensare se realizează cantitativ deoarece în procesul de
manipulare, depozitare sau însilozare a valorilor materiale confuzia a avut loc între
sorturi şi nu între preţuri de înregistrare.
Datorită existenţei preţurilor unitare de evaluare are loc şi o compensare valorică
fără însă a se diminua valoric patrimoniul unităţii economice.
Operaţia de compensare propriu – zisă se începe cu sorturile, atât de la minusuri
cât şi de la plusuri, care au preţurile unitare cele mai mari, continuându-se în ordine
descrescătoare a preţurilor.
Eliminarea prin compensare are loc (fie de la plusuri, fie de la minusuri) începând
cu sorturile ale căror preţuri unitare sunt cele mai mici, eliminarea continuându-se în
ordine crescătoare a acestora până la stabilirea egalităţii.
Preţurile utilizate în compensare sort cu sort sunt cele ale minusurilor sau
plusurilor, întotdeauna fiind luat în calcul preţul cel mai mic.
În urma operaţiei de compensare rezultă diferenţe valorice de natura plusurilor
precum şi diferenţe valorice de natura minusurilor.
Diferenţele se determină înmulţind cantitatea compensată cu diferenţa dintre
preţul plusurilor şi preţul minusurilor. Natura diferenţei valorice este dată de produsul cu
preţul cel mai mare.
După efectuarea operaţiei de compensare, pentru a avea certitudinea corectitudinii
calculelor, trebuie verificate următoarele corelaţii valorice:
P.v.t. = P.v.e. + P.v.c. + P.v.r.

43
 M.v.t. = M.v.e. + M.v.c. + M.v.r
unde:
P.v.t. (M.v.t.) = plusul (minusul) valoric total
P.v.e. (M.v.e.) = plusul (minusul) valoric eliminat prin compensare
P.v.c. (M.v.c.) = plusul (minusul) valoric compensat
P.v.r. ( M.v.r.) = plusul (minusul) valoric rezultat din compensare
Nu se admite compensarea în cazul în care s-a făcut dovada că lipsurile constatate
la inventariere provin din sustragerea sau degradarea bunurilor respective datorită
vinovăţiei persoanelor care răspund de gestiunea acestor bunuri.

a) Lipsurile în limita normelor legale, considerate normale (perisabilităţile)

Perisabilităţile sau pierderile normale se produc la unele produse, materiale sau
mărfuri atât în procesul de aprovizionare, depozitare cât şi în procesul de desfacere, ca
urmare a evaporării, uscării, scurgerii, pulverizării, fărâmiţării, spargerii sau alte cauze
asemănătoare. Mărimea perisabilităţilor poate fi atât reglementată prin norme legale cât şi
stabilită la constatare de către persoanele ce au în răspundere gestionarea unităţilor
economice.
Organele fiscale se ghidează în prezent după prevederile unor acte normative în
vigoare, prin care s-au aprobat normele maxime admise pentru calculul perisabilităţilor
din activitatea de aprovizionare tehnico – materială şi comercială, acceptând trecerea pe
cheltuieli a acestor pierderi cu condiţia să nu depăşească nivelul maxim prevăzut şi
pierderea să se fi produs în mod efectiv. De asemenea, lipsurile constatate se pot încadra
în perisabilităţi dacă provin din aceeaşi perioadă de gestiune, determinată de două
inventare sau două controale de gestiune.
Administratorii sau alte persoane cu drept de decizie în administrarea bunurilor
pot aproba perisabilităţi mai mari decât cele prevăzute în actele normative ţinând cont de
situaţia reală şi specificul fiecărui caz de lipsă în gestiune.
Perisabilităţile (pierderile considerate normale) apărute în timpul transportului se
acordă pentru fiecare transport de bunuri pe baza unui proces verbal de constatare,
întocmit cu ocazia recepţionării bunurilor respective.

44
 Pierderile naturale ce se produc în timpul depozitării şi livrării sunt stabilite în
mod diferenţiat şi pe fiecare sezon, cum este cazul produselor alimentare, fructelor,
legumelor, cerealelor etc.
Normele de perisabilitate sunt adaptate prin hotărâri interne în cadrul ministerelor,
regiilor autonome, ţinând cont de specificul fiecărei ramuri de activitate.
Cuantumul perisabilităţilor se stabileşte şi se calculează procentual la volumul
cantitativ sau valoric a bunurilor intrate sau ieşite.
Pentru produsele electrice, din sticlă, porţelan, faianţă etc., acordarea
perisabilităţilor se face pe baza pierderilor reale constatate prin prezentarea probelor de
spargere, fărâmiţare sau a unor părţi componente, consemnate într-un proces verbal de
constatare sau listă de inventariere.
În cazul schimbării din funcţie a gestionarului, din drepturile de perisabilităţi
cuvenite gestionarului predător, se scad 50%, aferente bunurilor aflate în stoc, restul se
acordă gestionarului primitor. În felul acesta pierderile materiale se împart în mod just
între gestionarul predător, în timpul căruia au intrat bunurile respective, şi cel primitor,
care urmează să le gestioneze până la ieşirea din gestiune.

În scopul reducerii perisabilităţilor, conducerea unităţii este obligată:

să ia măsuri pentru respectarea strictă a normelor tehnice de manipulare, ambalare
şi depozitare a produselor, ţinând seama de caracteristicile fiecărui produs;
să prevadă în contractul de livrare clauze şi răspunderi precise cu privire la
obligaţiile beneficiarilor de a ridica produsele în anumite termene;
să ia măsuri pentru livrarea produselor în ordinea intrării în depozit;
să acorde o grijă permanentă distribuirii sau prelucrării în cel mai scurt timp a
produselor cu termene limită de depozitare sau prelucrare.

Regularizarea contabilă a lipsurilor la materiile prime şi materiale consumabile,

ce se încadrează în normele recunoscute de organele fiscale, se realizează astfel:

601 „Cheltuieli cu materii prime” = 301 „Materii prime”

45
602 „Cheltuieli cu materiale consumabile” = 302 „Materiale consumabile”
Lipsurile neimputabile ce se încadrează în normele legale la produse finite,
semifabricate şi produse reziduale se regularizează astfel:

Varianta 1. costul antecalculat 2.000.000 lei, costul efectiv 2.200.000 lei, abaterea
negativă 200.000 lei.

711 „Variaţia stocurilor” = % 2.200.000

345 „Produse finite” 2.000.000
348 „Diferenţe de preţ la 200.000
produse finite”

Varianta 2. costul antecalculat 2.000.000 lei, costul efectiv 1800.000 lei, abaterea
pozitivă 200.000 lei.

% = 345 „Produse finite” 2.000.000

711 „Variaţia stocurilor" 1.800.000
348 „Diferenţe de preţ la 200.000
produse finite”

b) Lipsurile peste normele legale, neimputabile

Aceste lipsuri trebuie tratate atât din punct de vedere al celor cu drept de decizie
în gestionare cât şi din punct de vedere fiscal. Întrucât aceste lipsuri se contabilizează la
cheltuieli, afectând rezultatul financiar, organele fiscale recunosc numai acele scăzăminte
ce se încadrează în normele legale aprobate.
Pentru valorile materiale la care sunt acceptate scăzăminte, acestea se calculează
numai în situaţia în care, după compensarea minusurilor cu plusurile stabilite la
inventariere, cantităţile lipsă sunt mai mari decât cantităţile constatate în plus.
În această situaţie cotele de scăzăminte se aplică în primul rând la valorile
materiale la care s-au constatat lipsurile. Dacă în urma aplicării scăzămintelor respective
mai rămân diferenţe cantitative în minus, cotele de scăzăminte se pot aplica şi asupra

46
 celorlalte valori materiale admise în compensare la care s-au constatat plusuri sau la care
nu au rezultat diferenţe.
Normele de scăzăminte nu se aplică anticipat ci numai după constatarea existenţei
efective a lipsurilor şi numai la limita acestora. De asemenea, normele de scăzăminte nu
se aplică automat, aceste norme fiind considerate maxime.
Scăzămintele se aplică atunci când apar lipsuri la inventariere generate de
acţiunea factorilor fizici şi chimici, urmare a manipulării, depozitării sau însilozării, când
lipsurile nu sunt determinate din culpa gestionarului şi deci nu i se pot imputa.
În gestiunile în care lipsurile ce se constată la inventariere nu sunt din vina
gestionarului sau a altei persoane şi depăşesc limita normelor legale de scăzăminte, aceste
lipsuri se trec pe seama cheltuielilor sub forma scăzămintelor peste normele legale, fiind
nedeductibile din punct de vedere fiscal.
La materiile prime şi materialele consumabile neimputabile ce depăşesc normele
legale, se înregistrează consumul acestora şi se evidenţiază şi TVA colectată, lipsurile
peste normele legale taxându-se de către organele fiscale ca fiind generatoare de TVA.
Înregistrările în contabilitate se fac prin articolele contabile:

601 „Cheltuieli cu materii prime” = 301 „Materii prime”

602 „Cheltuieli cu materiale consumabile” = 302 „Materiale consumabile”

635 „Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi = 4427 „T.V.A. colectată”
vărsăminte asimilate”
Pentru lipsurile neimputabile de mărfuri a căror evidenţă se ţine la preţ de vânzare
cu amănuntul, inclusiv TVA neexigibilă, este nevoie a se determina TVA-ul (folosind
procedeul sutei majorate), adaosul comercial şi costul de achiziţie al acestora.

În categoria lipsurilor neimputabile intră şi mărfurile care se scad din gestiune la

propunerea organelor abilitate, deoarece au termene de garanţie (utilizare) depăşite sau
prezintă semne de alterare (mărfuri alimentare, cosmetice etc.) sub denumirea de active
circulante declasate.

47
 Lipsurile neimputabile la producţia în curs (pierderi din rebuturi) se evaluează la
costurile prestabilite aferente fazelor procesului tehnologic parcurs.

711 „Variaţia stocurilor” = 331 „ Produse în curs de

execuţie”
Sau Cost
332 „Lucrări şi servicii în curs Prestabilit
de execuţie”

Lipsurile neimputabile la materiale de natura obiectelor de inventar se

regularizează astfel:

603 „Cheltuieli privind materiale = 303 „Materiale de natura

de natura obiectelor de obiectelor
inventar” de inventar”
Lipsuri neimputabile la animale adulte, păsări şi albine provenite din producţie
proprie se scad din evidenţă la preţul la care au fost înregistrate, evidenţiindu-se
diferenţele între costul prestabilit şi costul efectiv.

c) Lipsuri în gestiune provocate de calamităţi naturale

În categoria calamităţilor naturale se includ pierderi provocate de factori naturali
cum sunt inundaţii, furtuni sau incendii provocate de fulgere.
Bunurile aparţinând unităţii economice pot fi asigurate sau nu.
În caz de pierderi de bunuri asigurate, obligaţia de a stabili pierderea revine
asiguratorului. Pe baza procesului verbal încheiat cu ocazia stabilirii pierderii, în
contabilitatea unităţii economice, bunurile vor fi scoase din evidenţă la valoarea lor
contabilă.
Pentru a fi încadrate în categoria lipsurilor în gestiune datorate calamităţilor
naturale sau din cauze de forţă majoră stocurile trebuie consemnate în anumite

48
 documente de către o comisie formată din membrii desemnaţi de organele de conducere a
unităţii patrimoniale, fie de asigurator (când bunurile sunt asigurate). În asemenea situaţii
se determină cu exactitate: care sunt bunurile distruse şi nu se mai pot valorifica, care se
mai pot valorifica în starea în care se găsesc sau care pot fi trimise spre prelucrare.
Indiferent dacă activele sunt asigurate sau nu, scăderea din gestiune se
contabilizează la cheltuieli folosind contul 671 “Alte cheltuieli de exploatare” prin
creditarea conturilor 301“Materii prime”, 302“Materiale consumabile”, 341
“Semifabricate”, 345 “Produse finite”, 361 “Animale şi păsări”, 371 “Mărfuri”, 381
“Ambalaje”.
Producţia în curs calamitată (de = 331 „Producţia în curs de Cost prestabilit sau
exemplu în agricultură) se scade execuţie” cost efectiv
din evidenţă la nivelul costurilor
prestabilite iar acolo unde se
poate stabili costul efectiv,
scăderea se face la acest cost.
711 „Variaţia stocurilor”
În situaţia în care bunurile sau producţia în curs a fost asigurată, primirea
despăgubirii se evidenţiază astfel:

5121 „Conturi la bănci în = 7581 „Venituri din despăgubiri, Valoarea

lei” amenzi şi penalizări” despăgubirii
încasate

d) Lipsuri imputabile la stocuri şi producţia în curs

Diferenţa stabilită în minus în urma compensării şi aplicării tuturor cotelor de
scăzăminte, reprezentând prejudicii pentru unitate, se recuperează de la persoanele
vinovate în conformitate cu dispoziţiile legale.
Pentru regularizarea lipsurilor, la scăderea din gestiune, se utilizează
înregistrările:

% = 371 „Mărfuri” 2.000.000

49
607 „Cheltuieli privind mărfurile” 1.292.825
378 „Diferenţe de preţ la mărfuri” 387.847
4428 „T.V.A. neexigibilă” 319.328

711 „Variaţia stocurilor” = % 2.200.000

345 „Produse finite” 2.000.000
348 „Diferenţe de preţ la 200.000
produse finite”
% = 345 „Produse finite” 2.000.000
711 „Variaţia stocurilor” 1.800.000
348 „Diferenţe de preţ la produse finite” 200.000
603 „Cheltuieli privind materialele de = 303 „Materiale de natura 600.000
natura obiectelor de inventar” obiectelor de inventar”
% = 361 „Animale şi păsări” 800.000
711 „Variaţia stocurilor” 650.000
368 „Diferenţe de preţ la animale şi 150.000
păsări”
711 „Variaţia stocurilor” = 331 „Producţia în curs de Cost prestabilit sau cost
execuţie” efectiv
Imputarea se reflectă în următoarele înregistrări contabile:
persoana vinovată este salariatul unităţii
4282 „Alte creanţe în legătură cu = % Valoare imputată
personalul”
7588 „Alte venituri din Valoarea de
exploatare” imputare
4427 „TVA colectată” TVA aferentă

persoana vinovată este din afara unităţii

461 „Debitori diverşi” = % Valoare imputată
7588 „Alte venituri din Valoarea de

50
 exploatare” imputare
4427 „TVA colectată” TVA aferentă

e) Lipsuri în curs de soluţionare

Lipsurile constatate la inventariere care din motive justificate nu pot fi încadrate
în nici una din categoriile amintite (imputabile sau neimputabile) se înregistrează prin
debitarea contului 473 “Decontări din operaţii în curs de clasificare” şi creditarea
conturilor: 301 “Materii prime”, 302 “Materiale consumabile”, 341 “Semifabricate”, 345
“Produse finite”, 361 “Animale şi păsări”, 371 “Mărfuri”, 381 “Ambalaje”.
Comisia de inventariere, respectiv administratorul, este obligat a stabili termene
precise de soluţionare juridică a acestor diferenţe, astfel încât să nu se prescrie termenul
de recuperare a pagubei (60 de zile, dar să nu depăşească sfârşitul exerciţiului).

3.2. VALORIFICAREA REZULTATELOR LA GESTIUNILE

DE IMOBILIZĂRII CORPORALE

În cazul imobilizărilor corporale pot apărea plusuri şi minusuri justificabile sau

nejustificabile.
Lipsurile în gestiune de care se fac vinovaţi salariaţii unităţii patrimoniale sau
persoane din afara acesteia se impută la valoarea rămasă de amortizat. În condiţiile de
inflaţie este necesară actualizarea valorii mijlocului fix, recalculând bineînţeles şi
amortizarea la cele cu un anumit grad de uzură.
În caz de lipsă imputabilă, intervin două operaţiuni, pe de o parte scăderea din
evidenţa scriptică a mijlocului fix, iar pe de altă parte imputarea prejudiciului provocat.
Exemplu: Valoarea de intrare a mijlocului fix 16.400.000 lei, amortizarea
calculată 10.400.000 lei.
Scoaterea din evidenţă :

% = 213 „Instalaţii tehnice, 16.400.000

mijloace de transport,

51
 animale şi plantaţii”
2813 „ Amortizări privind 10.400.000
imobilizările corporale”
6811 „Cheltuielile de exploatare 6.000.000
privind amortizarea imobilizărilor”

Imputarea se face la valoarea = % 7.140.000

neamortizată inclusiv TVA
(19%).
4282 „Alte creanţe în
legătură cu personalul”
sau
461 „Debitori diverşi”
7588 „Alte venituri din exploatare” 6.000.000
4427 „T.V.A. colectată” 1.140.000

Notă: contul 4282 „Alte creanţe în legătură cu personalul” se utilizează în cazul în

care persoana vinovată este salariatul unităţii iar contul 461 „Debitori diverşi” atunci
când persoana vinovată este din afara unităţii.

Pierderile cauzate de calamităţi = 213 „Instalaţii tehnice, mijloace de 16.400.000

naturale sau din cauze de forţă transport, animale şi plantaţii”
majoră (incendii, inundaţii,
furtuni) se înregistrează astfel:
%
281 „ Amortizări privind 10.400.000
imobilizările corporale”
6583 „Cheltuieli privind 6.000.000
activele cedate şi alte
operaţii de capital”

52
În cazul existenţei unei asigurări = 7583 „Venituri din vânzarea 6.000.000
la o societate de asigurări, activelor şi alte operaţii de capital”
încasarea despăgubirilor
cuvenite se înregistrează:
5121 „Conturi la bănci
în lei”

Plusurile pot apărea în cadrul unităţilor patrimoniale când s-au confecţionat

mijloace fixe prin efort propriu fără să se fi întocmit documentele de recepţie necesare,
precum şi în situaţia în care mijloacele fixe, deşi casate şi scăzute din evidenţă, nu au fost
dezmembrate sau distruse utilizându-se în continuare.
Regularizarea se face astfel:

213 „ Instalaţii tehnice, mijloace de = %

transport, animale şi plantaţii” 722 „Venituri din producţia de imobilizări
corporale”
4427 „T.V.A. colectată”

3.3. VALORIFICAREA REZULTATELOR A

VALORII VALUTELOR

Regularizarea valorii valutelor aflate în casă sau în conturi bancare se face la

cursul zilei în care se efectuează inventarierea. Ca urmare a transformării valutelor în lei
pot rezulta diferenţe, după cum urmează:
valoarea contabilă este mai mare decât cursul zilei (abatere nefavorabilă)

665 „Cheltuieli din diferenţe = %

de curs valutar” Diferenţa
5124 „Conturi la bănci în de valoare
valută”
5314 „Casa în valută”

53
 valoarea contabilă este mai mică decât cursul zilei (abatere favorabilă)

% = 765 „Venituri din diferenţe

de curs valutar” Diferenţa
5124 „Conturi la bănci în valută” de valoare
5314 „Casa în valută”

3.4. VALORIFICAREA REZULTATELOR A DREPTURILOR

DE CREANŢĂ FAŢĂ DE DEBITORI ŞI CLIENŢI

Pentru debitori diverşi deveniţi = 461 „Debitori diverşi”

insolvabili se face înregistrarea:
654 „Pierderi din creanţe şi debitori
diverşi”

În cazul debitorilor insolvabili = 754 „Venituri din creanţe reactivate şi

reactivaţi: debitori diverşi”
461 „Debitori diverşi”

Pentru clienţii incerţi cu care unitatea = 4111 „Clienţi”

patrimonială se află în litigiu se face
înregistrarea:
4118 „Clienţi incerţi sau în litigiu”

În cazul clienţilor incerţi reactivaţi: = 754 „Venituri din creanţe reactivate şi

4118 „Clienţi” debitori diverşi”

3.5. VALORIFICAREA REZULTATELOR A VENITURILOR

54
 ŞI CHELTUIELILOR
Delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor este impusă de aplicarea în
sistemul contabil românesc a principiului independenţei exerciţiilor financiare.
De obicei, delimitarea în timp se face la finele exerciţiului financiar, deoarece
numai atunci se pot cunoaşte toate veniturile şi cheltuielile înregistrate în avans ce
privesc anii următori. Dacă totuşi se fac înregistrări şi în cursul anului, la finele
exerciţiului financiar se vor înregistra numai diferenţele.

a) Regularizarea veniturilor

Prin inventariere se stabilesc veniturile care revin perioadei curente şi cele care
privesc perioadele următoare. Acestea reprezintă încasări sau creanţe aferente unor
lucrări sau prestaţii neefectuate şi se vor înregistra ca venituri în avans. Intră în această
categorie: redevenţe, locaţii de gestiune, chirii, abonamente, asigurări, vânzări de locuinţe
cu plata în rate etc.
Regularizarea veniturilor încasate în avans se face astfel:
Incasarea:
% = 472 „Venituri înregistrate în avans” 10.500.000
5121 „Conturi la bănci în lei” 9.800.000
5311 „Casa în lei” 700.000

În perioada următoare se delimitează, la nivelul perioadei de referinţă, veniturile

acestei perioade:
Regularizarea:
472 „Venituri înregistrate în = %
avans”
704 „Venituri din lucrări executate
şi servicii prestate”
705 „Venituri din studii şi cercetări”
706 „Venituri din redevenţe, locaţii de
gestiune şi chirii”

55
 707 „Venituri din vânzarea mărfurilor”
708 „Venituri din activităţi diverse”

b) Regularizarea cheltuielilor

Cheltuielile aferente unei perioade de gestiune care contribuie la realizarea

veniturilor şi în perioadele următoare constituie cheltuieli efectuate în avans. Acestea
sunt: reparaţii capitale la imobilizările corporale, chiriile, abonamente la publicaţii, radio
– tv.
La inventariere, cheltuielile făcute în avans se eşalonează pe baza unui scadenţar
stabilindu-se cât din acestea revin perioadei curente şi cât perioadelor viitoare. La fel se
stabileşte cât din costurile pentru un produs revine producţiei terminate şi cât revine
producţiei în curs.
Regularizarea cheltuielilor făcute în avans se face cu valoarea cheltuielilor ce nu
privesc perioada curentă (de referinţă) prin înregistrarea:

471 „Cheltuieli înregistrate = %

în avans” Valoarea
611 la 628 cheltuielilor
658 „Alte cheltuieli de exploatare” făcute în
666 „Cheltuieli privind dobânzile” avans

Costurile aferente producţiei în curs de execuţie se centralizează astfel:

% = 711 „Variaţia stocurilor” 24.000.000

331 „Produse în curs de 11.000.000
execuţie”
332 „Lucrări şi servicii în 13.000.000
curs de execuţie”

56
 Costurile aferente produselor finite se înregistrează în momentul obţinerii lor,
valoarea de înregistrare fiind un cost prestabilit (planificat).

345 „Produse finite” = 711 „Variaţia stocurilor” 45.000.000

3.6. DETERMINAREA CHELTUIELILOR PRIVIND

CONSUMUL STOCURILOR (METODA INVENTARULUI INTERMITENT)

Prin utilizarea metodei inventarului intermitent la inventarierea gestiunilor se pot

obţine informaţii despre stocuri şi respectiv despre cheltuielile pe care le generează
consumul de stocuri. Evaluarea stocurilor se face la cost de achiziţie sau la alte preţuri în
funcţie de modul de intrare în gestiune.
Metoda inventarului intermitent are în vedere necesitatea simplificării evidenţei şi
reducerii lucrărilor de contabilitate la unităţile mici şi mijlocii. Metoda poate fi aplicată în
două variante:
Varianta I – Înregistrarea direct pe cheltuieli a materialelor aprovizionate (intrate)
şi reflectarea în conturile de materiale la sfârşitul exerciţiului a celor neconsumate
stabilite prin inventariere.
Aplicarea acestei variante are la bază ideea că stocurile (materialele) sunt
aprovizionate cu scopul de a fi utilizate curent şi nu pentru a fi stocate.

Varianta II – Cumularea pe stoc a materialelor aprovizionate şi descărcarea

gestiunii la finele exerciţiului.
Pentru determinarea cheltuielilor aferente stocurilor ieşite se însumează stocul de
la începutul perioadei cu intrările din cursul perioadei şi se scade stocul existent la finele
perioadei, stabilit prin inventariere.
Această variantă are dezavantajul că prezintă în cursul exerciţiului solduri
însemnate de materiale, în conturile de materiale, deşi în mare parte acestea sunt
consumate.

57
 3.7. CONSTITUIREA, SUPLIMENTAREA ŞI
DIMINUAREA PROVIZIOANELOR

A. Constituirea provizioanelor
Potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991 se pot constitui provizioane pentru riscuri
şi cheltuieli, provizioane pentru deprecierea imobilizărilor, provizioane pentru
deprecierea stocurilor şi producţiei în curs de execuţie, provizioane pentru deprecierea
creanţelor, provizioane pentru deprecierea conturilor de trezorerie.
Cu ocazia inventarierii pot apărea unele incertitudini în ceea ce priveşte regăsirea
la acelaşi nivel valoric într-o perioadă viitoare a unor elemente patrimoniale, fie din cauza
deprecierii monedei, fie din cauza unor situaţii de risc. De aici apare nevoia de a
constitui, pe seama cheltuielilor, rezerve destinate acoperirii pierderilor şi cheltuielilor
probabile, certe sau incerte, dar nedeterminate ca volum şi importante ca mărime,
eşalonate pe parcursul mai multor exerciţii financiare.
În conformitate cu prevederile codului fiscal organele fiscale recunosc
deductibilitatea provizioanelor constituite pentru următoarele scopuri:
provizioane pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor conform clauzelor
contractuale în limita cheltuielilor prevăzute pentru efectuarea remedierilor în perioada de
garanţie; aceste provizioane se constituie lunar;
provizioane pentru clienţi neâncasaţi în cazul declarării falimentului acestora, pe
baza hotărârii judecătoreşti prin care se atestă această situaţie, în limita creanţei
neacoperite prin avansurile încasate şi garanţiile deţinute de agentul economic asupra
clienţilor respectivi şi orice alte elemente asiguratorii;
provizioane pentru pierderi din diferenţe de curs valutar aferente creanţelor şi
obligaţiilor în valută evidenţiate în bilanţul contabil de la sfârşitul exerciţiului financiar,
la nivelul pierderii nete din diferenţele de curs valutar, respectiv din valoarea creanţelor şi
datoriilor evaluate la cursul valutar de referinţă a Băncii Naţionale a României din ultima
zi a exerciţiului financiar şi cursurile de schimb valutar la care acestea au fost înregistrate
în contabilitate.
Provizioanele pentru depreciere şi cele pentru riscuri şi cheltuieli apar ca o
consecinţă a aplicării principiului prudenţei. Ele au caracter obligatoriu chiar dacă

58
 întreprinderea este în pierdere, deoarece conturile anuale trebuie să dea o imagine fidelă
asupra patrimoniului, situaţiei financiare şi rezultatului exerciţiului.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie pentru acoperirea riscurilor
şi cheltuielilor probabile a căror realizare este certă (pentru litigii, pierderi din diferenţe
de curs valutar, garanţii, cheltuieli repartizate pentru mai multe exerciţii etc.) astfel:

6812 „Cheltuieli de exploatare privind 151 „Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli”

provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli” =

Provizioanele pentru pierderi din diferenţe de curs valutar aferente creanţelor şi

datoriilor în valută sunt deductibile fiscal numai la închiderea exerciţiului financiar anual,
la nivelul pierderii nete din diferenţe de curs valutar, respectiv dintre valoarea creanţelor
şi datoriilor evaluate la cursul de referinţă al Băncii Naţionale a României din ultima zi a
exerciţiului financiar şi cursurile de schimb la care acestea au fost înregistrate în
contabilitate. Pierderea netă se stabileşte ca diferenţă între sumele înregistrate în contul
665 „Cheltuieli din diferenţe de curs valutar” şi cele înregistrate în contul 765 „Venituri
din diferenţe de curs valutar” la sfârşitul fiecărui an.
a) diferenţe favorabile de curs rezultate la închiderea exerciţiului în urma creşterii
cursului valutar a creanţei în valută
411 „Clienţi” = 765 „Venituri din diferenţe de
curs valutar”

diferenţa nefavorabilă aferentă datoriei în valută rezultată la încheierea

exerciţiului 27.300.000 lei
665 „Cheltuieli din diferenţe de curs = 162 „Credite bancare pe
valutar” termen mediu şi lung”
c)Constituirea provizionului pentru pierderi din diferenţă de curs valutar:

6862 „Cheltuieli financiare privind = 1518 „Alte provizioane pentru

provizioanele pentru riscuri şi riscuri şi cheltuieli”
cheltuieli”

59
 În cazul în care agentul economic înregistrează la sfârşitul exerciţiului diferenţe
favorabile de curs valutar a creanţei în valută (cont 765) mai mare decât valoarea
diferenţei nefavorabile de curs valutar a datoriei în valută (cont 665), nu se constituie
provizioane.
Provizioane pentru garanţii de bună execuţie acordate clienţilor conform clauzelor
contractuale se constituie în limita cheltuielilor prevăzute pentru efectuarea remedierilor
în perioada de garanţie şi sunt deductibile fiscal.
Provizioane se constituie lunar numai pentru bunurile livrate, lucrări executate şi
servicii prestate în cursul lunii şi care au perioada de garanţie în perioadele următoare.
Constituirea provizioanelor se face la nivelul cotelor prevăzute în contractele încheiate,
dar nu mai mult decât cota medie realizată în exerciţiul financiar anterior.
Pentru lucrările de construcţii care necesită garanţii de bună execuţie, conform
contractelor încheiate, provizioanele se constituie în fiecare lună, în limita prevăzută în
contracte, cu condiţia reflectării integrale la venituri a valorii lucrărilor executate şi
confirmate de beneficiari pe baza situaţiilor de lucrări. Dacă în anul precedent nu s-au
făcut cheltuieli pentru remedierea lucrărilor în perioada de garanţie, provizioanele din
anul curent pentru garanţia de bună execuţie se constituie la nivelul cheltuielilor efective,
dar nu mai mult decât cota prevăzută în contract.
La sfârşitul exerciţiului, în cadrul lucrărilor de inventariere, odată cu constatarea
existenţei cantitative a stocurilor se face şi o apreciere a utilităţii şi a valorii de piaţă a
stocurilor. Dacă cu acest prilej se constată anumite cantităţi de stocuri de materii prime,
materiale, mărfuri care au suferit degradări sau care sunt demodate, se estimează minusul
de valoare şi se constituie provizioane.
Provizioanele pentru depreciere se pot constitui, în aceleaşi condiţii, şi pentru alte
categorii de active:
pentru deprecierea imobilizărilor financiare

6863 „Cheltuieli financiare privind = 296 „Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru deprecieri” imobilizărilor financiare”

60
 pentru deprecierea imobilizărilor necorporale, corporale şi în curs:

6813 „Cheltuieli de exploatare = %

privind provizioanele pentru
deprecierea imobilizărilor”
290 „Provizioane pentru deprecierea
imobilizărilor necorporale”
291 „Provizioane pentru deprecierea
imobilizărilor corporale”
293 „Provizioane pentru deprecierea
imobilizărilor în curs”

pentru deprecierea creanţelor care sunt determinate de deprecierea creanţei,

insolvabilitatea sau falimentul clienţilor

constituirea provizioanelor pentru deprecierea creanţelor – clienţi, în limita

creanţelor neacoperite prin avansuri încasate şi garanţiile deţinute de agentul economic
asupra clienţilor respectivi şi orice alte elemente asiguratorii

6814 „Cheltuieli de exploatare = 491 „Provizioane pentru deprecierea

privind provizioanele pentru creanţelor – clienţi”
deprecierea activelor circulante”

constituirea provizioanelor pentru deprecierea creanţelor din ajutoare acordate în

cadrul grupului, unităţii sau asociaţilor

6863 „Cheltuieli financiare privind = 495 „Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru deprecierea creanţelor – decontări în cadrul
imobilizărilor financiare” grupului, unităţii şi cu asociaţii”

constituirea provizioanelor pentru deprecierea debitorilor

61
681 „Cheltuieli de exploatare privind = 496 „Provizioane pentru deprecierea
amortizările şi provizioanele” creanţelor-debitori diverşi”

pentru deprecierea titlurilor de plasament

6863 „Cheltuieli financiare privind = 598 „Provizioane pentru deprecierea

provizioanele pentru deprecierea altor investiţii financiare şi creanţe asimilate”
imobilizărilor financiare”

La sfârşitul exerciţiului financiar, conturile de cheltuieli corespunzătoare

provizioanelor constituite se vor include în contul 121 „Profit şi pierdere” urmând ca
după determinarea cheltuielilor deductibile şi nedeductibile fiscal, valoarea celor
nedeductibile să se includă în baza de impozitare în momentul determinării impozitului
pe profit.

B. Suplimentarea, diminuarea sau anularea provizioanelor

La finele fiecărui exerciţiu, cu ocazia inventarierii, provizioanele constituite în
perioadele anterioare sunt supuse analizării. În urma analizei se înregistrează cheltuieli cu
provizioane, în cazul suplimentării provizioanelor existente, determinată de situaţia în
care provizioanele constituite sunt inferioare deprecierilor constatate, sau venituri din
provizioane, determinate de diminuarea sau anularea provizioanelor existente.
Diminuarea provizioanelor are loc la sfârşitul exerciţiului financiar când
provizioanele constituite anterior se readuc la situaţia concretă nou intervenită.
Anularea provizioanelor are loc în cazurile în care acestea rămân fără obiect,
respectiv atunci când elementele patrimoniale pentru care s-au constituit au ieşit din
patrimoniul unităţii (vânzare, consum intern etc.).
Atât anularea cât şi diminuarea provizioanelor generează aceeaşi operaţie
contabilă, adică o reducere a provizioanelor şi concomitent o creştere a veniturilor. În
cazul anulării provizioanelor, veniturile obţinute sunt egale cu întreaga sumă a

62
provizionului constituit anterior iar în cazul diminuării provizioanelor, veniturile obţinute
sunt reprezentate numai de diferenţele cu care se reduc provizioanele constituite anterior.
În cazul în care, la sfârşitul exerciţiului financiar, deprecierea constatată pentru
elementele patrimoniale inventariate este inferioară deprecierii anterioare, respectiv
provizionului constituit la finele exerciţiului financiar precedent, are loc diminuarea
provizioanelor pentru depreciere.
Sumele reprezentând diminuarea sau anularea provizioanelor constituite creează
venituri diferenţiate funcţie de natura activităţilor generatoare (exploatare, financiară,
excepţională) presupunând creditarea conturilor de venituri şi debitarea conturilor de
provizioane.

CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ PRIVIND INVENTARIEREA PATRIMONIULUI LA SC
„PETROMSERVICE VEST ARAD ” SA

4.1. Prezentarea SUC. PETROMSERVICE VEST

SECTOR ARAD

Societatea Comercială PETROMSERVICE VEST – Sucursala S.C.

PETROMSERVICE S.A. BUCUREŞTI, s-a înfiinţat la data de 01.03.2002, ca o societate
pe acţiuni prin aportul salariaţilor la constituirea capitalului social, prin cumpărarea de
acţiuni la valoarea de emisiune de 25.000 lei pe acţiune, capitalul subscris şi vărsat de
S.C. PETROMSERVICE S.A. este de 975.000.000 lei.
Din punct de vedere al continuităţii activităţii, cu aceleaşi mijloace de producţie,
mijloace fixe şi personal salariat, S.C. PETROMSERVICE VEST continuă activitatea
unităţii GENERAL PETROSERVICE ARAD – Sucursală a S.N.P. PETROM S.A.
BUCUREŞTI, unitate înfinţată la data de 17.06.1997, prin decizia nr.300/09.06.1997,
emisă de directorul general al REGIEI AUTONOME A PETROLULUI PETROM RA
BUCUREŞTI, decizie prin care pentru aducerea la îndeplinirea a Hotărârii Consiliului de
Administraţie al Regiei Autonome a petrolului PETROM S.A. nr.7/12.07.1996, privind

63
înfiinţarea sucursalelor de servicii şi în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului
nr.23/1991 cu modificările ulterioare, a Hotărârii nr.7/1992 a Consiliului de
Administraţie şi a contractului de management nr.5015/01.10.1996, directorul general al
Regiei autonome a PETROM R.A ., decide că începând cu data de 15.06.1997, să se
înfiinţeze Sucursala GENERAL PETROSERVICE ARAD cu sediul în Arad,
str.Episcopiei, nr.44, ca Sucursală în componenţa Regiei Autonome a Petrolului Petrom
R.A., prin desprinderea din cadrul sucursalei SCHELA DE PETROL ARAD, a
activităţilor corespunzătoare obiectului de activitate următor : activităţi şi servicii anexe
extracţiei petrolului şi gazelor naturale (1130 ), extracţia ţiţeiului (1111), extracţia gazelor
naturale (1120), fabricarea gazului industrial (azot, oxigen, bioxid de carbon)(2411),
construcţii metalice şi părţi componente (2811), structuri şi tâmplării metalice (2812),
producerea de rezervoare, cisterne şi containere metalice (2821), producţia de radiatoare
şi cazane pentru încălzire centrală (2822), producţia de generatoare de aburi (2830),
industria de maşini şi echipamente (2911,2912,2913,2914,2931,2940,2952,2956),
industria de echipamente electrice şi optice (3110,3120,3330), industria mijloacelor de
transport (3410,3420,3430), energia electrică şi termică, gaze, apă(4011,4012,4020),
comerţ cu ridicata şi amănuntul (5021,5022,5050), transport şi depozitare
(6021,6023,6024,6030,6110,6311,6312,6321,6322), hoteluri şi restaurante
(5511,5512,5530,5541,5551,5552), alte activităţi de servicii colective, sociale şi
personale (90000,9120,9130,9232,9251).
Conform Certificatului de Înmatriculare Sucursală emis de Camera de Comerţ şi
Industrie a Judeţului Arad – Oficiul Registrului Comerţului se certifică ca Sucursală a
firmei REGIA AUTONOMĂ PETROM RA BUCURŞTI cu numărul de înmatriculare
J40/1996/13.03.1991 din localitatea Bucurşti, Sucursala GENERAL PETROSERVICE
ARAD, cu acelaşi sediu, sub numărul J02/333/17.06.1997 cod sirues 023109510, primind
de la Ministerul Finanţelor codul de înregistrare fiscală R 9525500/23.06.1997.
Conducerea Sucursalei este numită prin decizia 301/09.06.1997 emisă de
Directorul general al RA PETROM BUCUREŞTI, prin transfer în interes de serviciu de
la SCHELA DE PETROL ARAD.
Sucursala îşi desfăşoară activitatea sub această denumire până la data de
01.08.2001, când se hotărăşte prin Hotărârea nr.6 a Adunării Generale Extraordinare a

64
acţionarilor S.N.P. PetromSA din data de 12.04.2001, schimbarea denumirii în
PETROSERV ARAD, fără întreruperea activităţii şi a indicatorilor economico-financiari.
Având în vedere această modificare se atribuie de către M.F. codul de înregistrare fiscală
14078042/30.07.2001, sub această denumire unitatea îşi desfăşoară activitatea până la
data de 28.02.2002, când se hotărăşte restrângerea activităţii SUCURSALEI
PETROSERV BUCUREŞTI, la nivel de sediu central prin desfinţarea sucursalelor din
teritoriu şi continuarea activităţii de producţie în această zonă de către SC
PETROMSERVICE SA ARAD ca punct de lucru a SC PETROMSERVICE SA
BUCUREŞTI, societate cu capital integral privat, personalul fiind transferat la noua
unitate în interes de serviciu iar mijloacele de producţie au fost închiriate de la SNP
PETROM RA, beneficiarul principal al lucrărilor şi serviciilor prestate.
S.C PETROMSERVICE S.A. ARAD, are codul de înregistrare fiscală
14471750/28.02.2002, având în vedere faptul că majoritatea unităţilor similare din ţară îşi
desfăşoară activitatea pe raza mai multor localităţi s-a hotărât prin Hotârârea nr.4 a
Consiliului de Administraţie a SC PETROMSERVICE SA din data de 11.06.2002, ca
începând cu data de 01.08.2002, punctele de lucru din teritoriu să fie transformate în
sucursale ale unităţii tutelare, având la rândul lor puncte de lucru în teriroriu. În urma
acestei modificări Camera de Comerţ şi Industrie Arad, eliberează pentru SC
PETROMSERVICE SA ARAD, certificatul de înregistrare J02/551/10.07.2002 seria A
0127771, cod unic de înregistrare 14743030, activitate principală 1130- activităţi de
servicii anexe extracţiei petrolului şi gazelor naturale.
Prezentare generală şi a pieţei de desfacere
Produse şi servicii oferite
Servicii oferite:
Lucrări de confecţii metalice, debitări suduri, prelucrări prin
aşchiere;
Lucrări de reparaţii şi curăţat de şlam containere petroliere;
Lucrări de confecţii metalice speciale pentru echipamente
petroliere;
Lucrări cu utilaje speciale IC5, trolii;
Lucrări cu utilaje de construcţii terasiere;

65
 Lucrări de construcţii şi întreţinere linii electrice;
Lucrări energetice;
Lucrări de izolaţii conducte;
Lucrări de comprimare gaze;
Lucrări de construcţii montaj hale, totemuri, claviaturi;
Lucrări de producere a azotului lichid;
Lucrări de producere a oxigenului;
Lucrări producere a apei distilate;
Lucrări de îmbuteliat uleiuri minerale;
Staţii de distribuţie produse petroliere;
Transport persoane;
Transport mărfuri;
Transport produse petroliere;
Transport gaze lichefiate;
Transport utilaje agabaritice, şi utilaje de construcţii.
Structura organizatorică şi funcţională
Organizarea este definită ca fiind calea prin care activităţile oamenilor sunt
coordonate pentru atingerea unui scop sau ca un proces de grupare a resurselor şi
activităţilor pentru îndeplinirea unui obiectiv într-o modalitate efectivă şi eficientă.
Structura societăţii este formată din următoarele secţii de producţie:
Secţia Mecanică;
Secţia Energetică;
Secţia Compresoare;
Fabrica de azot-oxigen;
Coloana Auto;
Staţii de distribuţie carburanţi în localităţile: Sicula, Bârzava, Pecica, Felnac,
Şepreuş.
Principalele documente care definesc şi prezintă structura organizatorică, pe care
acţionarii le dezbat şi aprobă sunt:
organigrama
regulamentul de organizare şi funcţionare

66
 fişa postului
Organul suprem de conducere al societăţii conforma Legii 31/1990 este Adunarea
Generală a Acţionarilor.
Adunarea Generală a Acţionarilor numeşte Consiliul de Administraţie şi Comisia
de Cenzori conform Legii 31/1990, art.93,alin4 şi art.111, alin.2
Capitalul social integral al SC PETROMSERVICE SA BUCUREŞTI, este de
37.263.200.000 lei, divizat în 1420528 acţiuni nominative cu o valoare nominală de
25.000 lei. Capitalul social este vărsat în întregime în numerar la data constituirii
societăţii 10.01.2002, când s-a semnat actul constitutiv, în capitalul social nu sunt incluse
bunuri de natura celor prevăzute la art.35 din Constituţie.
Aportul acţionarilor la capitalul social este:
- asociaţia salariaţilor din SNP PETROM SA, care deţine 50% din capitalul
social, respectiv 18.631.600.000 lei echivalentul a 745.264 acţiuni nominative.
- persoane fizice române menţionate în anexa nr.1 la actul constitutiv care deţin
50% din capitalul social, respectiv 745.264 acţiuni nominative în valoare de
18.631.600.000 lei.
- fiecare acţiune subscrisă şi vărsată de acţionari potrivit legii conferă dreptul la
vot în Adunarea Generală a Acţionarilor, dreptul de a alege şi de a fi ales în organele de
conducere, dreptul de a participa la distribuirea profitului şi alte drepturi:
de a fi informat cu privire la probelemele ce urmează să se discute în cadrul
AGA , consultarea documentelor aferente se va face numai la sediul societăţii centrale;
de a lua la cunoştiinţă, la sediul societăţii situaţia bilanţului contabil, contul de
profit şi pierdere şi rapoartele anuale de gestiune.
de a primi la cerere textul integral al hotărârilor AGA.
de a sesiza cenzorilor în vederea verificării faptele ce cred că sunt contrare legii şi
intereselor acţionarilor.
de a participa la AGA (ordinară sau extraordinară) direct sau prin reprezentanţi şi
la luarea hotărârilor acesteia.
Patrimoniul societăţii nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii personale
ale acţionarilor. Un creditor al unui acţionar poate formula pretenţii asuptra părţii din

67
profitul societăţii ce i se va repartiza acţionarului de către AGA sau asupra cotei părţi
cuvenite acesteia la lichidarea societăţii, în conformitate cu dispoziţiile legii.
Contabilitatea societăţii comerciale SC PETROMSERVICEVEST este organizată
în conformitate cu dispoziţiile legale şi a Legii Contabilităţii valabile pentru unităţile
economice din România.

4.2. Inventarierea patrimoniului la SC „PETROMSERVICE VEST ARAD ”SA

GESTIUNILE STATIE DE CARBURANTI SI DEPOZIT MATERIALE
PECICA

La „SC PETROMSERVICE VEST ARAD SA” in urma deciziei de inventariere

s-a stabilit comisia de inventariere(anexa1) care va proceda la inventarierea produselor
petroliere şi a celorlalte valori existente în gestiunea Staţie Peco Pecica. Inventarierea s-a
făcut in prezenţa gestionarului Dan Betea . Comform procesului verbal( anexa 2), a
declaraţiei de inventar( anexa 2) şi în urma analizării listelor de inventar ( anexa 3 ) s-au
descoperit minusuri in gestiune care vor fi imputate gestionarului Staţiei , care işi asumă
angajamentul de plată ( anexa 4 ) si oferă informaţii cu privire la minusurile descoperite
prin nota explicativ( anexa 4 ) .
Minusurile descoperite vor fi inregistrate in contabilitate conform registrului
jurnal ( anexa 5 ) si a notei contabile ( anexa 3 ) .
In urma deciziei de inventariere s-a stabilit şi comisia de inventariere(anexa 6)
care va proceda la la inventarierea produselor petroliere şi a celorlalte valori existente în
gestiunea Depozit de materiale Pecica. Inventarierea a avut loc în prezenţa gestionarei
Csak Eva-Maria . Comform procesului verbal( anexa 7) , a declaraţiei de inventar( anexa
7) şi în urma analizării listelor de inventar ( anexa 8 ) s-au descoperit minusuri in gestiune
care vor fi imputate gestionarului Staţiei , care işi asumă angajamentul de plată ( anexa
9 ) si oferă informaţii cu privire la minusurile descoperite prin nota explicativă ( anexa 9 )
.
Minusurile descoperite vor fi inregistrate in contabilitate conform registrului
jurnal ( anexa 5 ) si a notei contabile ( anexa 8 ) .

68
 La SC „PETROMSERVICE VEST ARAD ”SA s-a realizat procesul de
inventariere general a patrimoniului s-au respectat toate regulile şi etapele desfăşurării
acestui proces, şi anume: au fost numiţi prin decizie scrisă comisia de inventariere
formată din trei persoane; s-au luat declaraţiile celor doi gestionari în care sunt
specificate ultimele intrări şi ieşiri de marfă din gestiune. Bunurile menţionate în ultima
factură, au fost înregistrate în fişe de magazie, iar după vizarea acestor documente de
către comisie, acestea au fost transmise compartimentului financiar – contabil pentru
înregistrare.
Inventarierea patrimoniului s-a realizat pe o perioadă de două zile, conform
regulamentului s-a recurs la sigilarea tuturor căilor de acces în magaziile unităţii, iar
ştampila şi documentele necesare inventarierii au rămas în incinta magaziilor, realizându-
se o bună desfăşurare a procesului de inventariere.
În urma inventarierii s-au constatat minusuri în cele doua gestiuni, comisia
propunând imputarea minusurilor gestionarilor (minusurile fiind realizate din neglijenţa
acestora).

Concluzii şi propuneri

Pentru determinarea situaţiei financiare, reală şi rezultatul corect, al unei unităţi

patrimoniale, la un moment dat şi pe o anumită perioadă de timp, trebuie să se efectueze
în prealabil inventarierea elementelor patrimoniale. Acesta trebuie să exprime o realitate
a substanţei patrimoniului, respectând astfel principiul imaginii fidele.
Prin intermediul inventarierii trebuie să se asigure reflectarea reală atât a cantităţii
(mărimii) faptice a elementelor patrimoniale cât şi a stării fizice şi de utilitate a acestora,
în vederea stabilirii gradului de depreciere în raport de care se efectuează evaluarea lor.
Evaluarea actuală sau de inventar se face în funcţie de valoarea de utilitate stabilită în
funcţie de variaţia preţului pieţei şi de puterea de cumpărare a banilor.
Evaluarea se face cu respectarea principiului prudenţei potrivit căruia „nu este
admisă supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea

69
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor, ţinând cont de deprecierile, riscurile şi pierderile
posibile generate de desfăşurarea activităţii exerciţiului curent sau anterior”.
Principala problemă la evaluarea elementelor patrimoniale o constituie inflaţia. O
rată ridicată a inflaţiei în decursul unei perioade de timp conduce la multiplicarea valorii
de înlocuire la anumite elemente patrimoniale. O asemenea situaţie are influenţe directe
asupra mărimii capitalului şi a costurilor determinând o creştere nejustificată a profitului
impozabil faţă de rezultatul real.
În literatura de specialitate se reţin două metode alternative, teoretice şi practice,
ale contabilităţii convenţionale numită şi „contabilitatea în costuri istorice”, metode care
îşi propun soluţionarea impactului inflaţionist asupra valorilor înregistrate în conturi:
metode de conversie sau „contabilitatea în costuri istorice convertită în monedă
constantă”, care au la bază creşterea generală a preţurilor;
metode bazate pe evaluare sau metoda costurilor de înlocuire.
Prin reforma sistemului contabil din România, odată cu introducerea principiului
fundamental al contabilităţii, respectiv cel de imagine fidelă, au fost stabilite reguli şi
metode noi de evaluare a patrimoniului, realizându-se un proces de tranziţie de la
contabilitatea bazată pe centralism şi dirijism exagerat spre contabilitatea adaptată
cerinţelor economiei de piaţă.
În perioada de după 1990, s-au manifestat puternice fenomene hiperinflaţioniste,
iar începând cu anul 1994, odată cu o uşoară creştere a nivelului de dezvoltare
economico-socială, să se înregistreze o mutaţie din sfera hiperinflaţionistă în cea
inflaţionistă.
Pentru soluţionarea acestei probleme s-ar impune elaborarea unor metodologii de
actualizare periodică, dar cel puţin la sfârşitul exerciţiului, odată cu inventarierea anuală,
metodologii care să permită agenţilor economici să reevalueze elementele patrimoniale în
funcţie de unele criterii, sub controlul autorităţilor, fără a fi nevoie de un act normativ
separat care să dispună acest lucru.

70