Sindrom de durere miofasciala

Sindromul de durere miofasciala este o afectiune a durerii cronice. In aceasta afectiune, presiunea
asupra punctelor sensibile din muschii dvs. (puncte declansatoare) provoaca durere in muschi si
uneori in parti aparent nelegate ale corpului. Aceasta se numeste durere referita. 
Sindromul dureros miofascial poate surveni la pacientii cu o articulatie temporomandibulara
normala. Acesta poate fi cauzat de miscari repetitive utilizate in locuri de munca sau hobby-uri sau
de tensiunea musculara legata de stres.
In timp ce aproape toata lumea a suferit dureri de tensiune musculara, disconfortul asociat cu
sindromul de durere miofasciala persista sau se agraveaza. Optiunile de tratament includ terapia
fizica si injectiile cu punct de declansare. Medicamentele pentru durere si tehnicile de relaxare pot,
de asemenea, sa va ajute.
Sindromul de durere miofasciala vs. fibromialgie

Majoritatea persoanelor cu durere si oboseala la nivelul muschilor scheletici au fie fibromialgie, fie
sindromul dureros miofascial. Fibromialgia este o afectiune a durerii musculare raspandite. Poate fi
simtit pe intregul corp. In schimb, persoanele cu durere miofasciala simt dureri localizate in grupuri
regionale de muschi, cum ar fi partea inferioara a spatelui, gatului sau maxilarului.
Sindromul dureros miofascial se caracterizeaza prin cateva puncte de declansare localizate in benzile
intinse ale muschilor. Aceste puncte declansatoare sunt fragede si pot produce durere localizata. Dar
caracteristica lor definitorie este aceea ca declanseaza durere referita. 
Fibromialgia este asociata cu puncte de licitatie multiple, mai raspandite. Acestea difera de punctele
de declansare, deoarece nu produc durere referita.
Complicatiile sindromului de durere miofasciala

Complicatiile asociate cu sindromul de durere miofasciala pot include:

 Probleme cu somnul. Semnele si simptomele sindromului de durere miofasciala pot ingreuna

somnul noaptea. Este posibil sa aveti probleme in a gasi o pozitie de somn confortabila. Si daca te
misti noaptea, s-ar putea sa lovesti un punct de declansare si sa te trezesti;
 Fibromialgia. Unele cercetari sugereaza ca sindromul de durere miofasciala se poate transforma
in fibromialgie la unele persoane. Fibromialgia este o afectiune cronica care prezinta dureri
raspandite. Se crede ca creierul persoanelor cu fibromialgie devine mai sensibil la semnalele de
durere in timp. Unii medici considera ca sindromul de durere miofasciala poate juca un rol in
demararea acestui proces.

Cauzele sindromului de durere miofasciala

Afectiunea este cauzata de tensiune, oboseala sau spasm al muschilor masticatori (pterigoizii medial
sau intern si lateral sau extern, temporalii si maseterii). 
Acest sindrom este cea mai frecventa afectiune de la nivelul regiunii temporo-mandibulare. Este mai
frecvent la femei si apare fie in jurul varstei de 20 de ani,  fie in preajma menopauzei. 
Spasmul muscular care produce aceasta tulburare apare de obicei ca o consecinta a bruxismului
nocturn (scrasnitul dintilor). 
Cauza bruxismului este controversata, fiind puse in discutie contactele neregulate ale dintilor, stresul
emotional sau tulburarile de somn. Bruxismul are de obicei o etiologie multifactoriala. Sindromul
dureros miofascial nu e limitat la muschii masticatori. Poate aparea oriunde in corp, cel mai frecvent
implicand muschii gatului si ai spatelui.
Factorii de risc ai sindromului de durere miofasciala

Sindromul de durere miofasciala este cauzat de un stimul, cum ar fi etansitatea musculara, care
declanseaza punctele declansatoare ale muschilor. Factorii care va pot creste riscul de a declansa
punctele musculare includ:

 Leziune musculara. O vatamare musculara acuta sau un stres muscular continuu poate duce la
dezvoltarea punctelor declansatoare. De exemplu, o rana in interiorul sau in apropierea unui
muschi incordat poate deveni un punct declansator. De asemenea, miscarile repetitive si postura
slaba va pot creste riscul;
 Stresul si anxietatea. Persoanele care prezinta frecvent stres si anxietate pot avea mai multe sanse
sa dezvolte puncte de declansare in muschii lor. O teorie sustine ca este posibil ca acesti oameni
sa-si incleseze muschii, o forma de incordare repetata care lasa muschii susceptibili de a declansa
puncte.

Simptomele sindromului de durere miofasciala

Simptomele includ bruxismul, durerea si sensibilitatea la nivelul si in jurul aparatului masticator sau
referata, cu alte localizari in zona capului si gatului, insotite adesea de anomalii ale mobilitatii
mandibulei.
Simptomele mai includ durere si sensibilitate la nivelul muschilor masticatori si adesea durere si
limitarea excursiei mandibulare. 
Bruxismul nocturn poate produce cefalee, care este mai severa la trezire si se remite gradat pe
parcursul zilei. O asemenea durere trebuie diferentiata de arterita temporala. Simptomele din timpul
zilei, inclusiv cefaleea, se pot inrautati daca bruxismul continua pe parcursul zilei.
Mandibula deviaza la deschiderea gurii, dar de obicei nu la fel de brusc sau nu intotdeauna la acelasi
grad al deschiderii, asa cum se intampla in cazul deranjamentului articular intern. Exercitand o
presiune usoara, examinatorul poate deschide gura pacientului cu inca 1-3 mm fata de dechiderea
maxima de care este capabil pacientul fara ajutor.

Diagnosticarea sindromului de durere miofasciala

Diagnosticul se bazeaza pe istoric si pe examenul fizic. Medicul dumneavoastra va efectua un

examen fizic pentru a cauta puncte declansatoare miofasciale. Acesta va cauta noduli in benzile
intinse ale muschilor si le va apasa pentru a gasi un raspuns la durere. Cand apasati un punct de
declansare, medicul dumneavoastra va simti pentru un zgomot in muschi (numit si „semn de
saritura”).
Exista mai multe tipuri diferite de puncte declansatoare miofasciale pe care le poate gasi medicul
dumneavoastra, inclusiv:

 Puncte declansatoare active. Aceste puncte declansatoare sunt noduli dintr-o banda de muschi
intinsa. De obicei sunt sursa durerii musculare. Sunt foarte tandre, provoaca durere si produc un
zgomot la atingere;
 Puncte de declansare latente. Acesti noduli nu provoaca durere atunci cand sunt atinsi. Ele pot
ramane in stare latenta ani de zile si pot deveni active atunci cand exista stres sau trauma;
 Punct de declansare secundar. Acesta este un punct dureros in muschi care devine activ atunci
cand stresati un alt muschi;
 Punct miofascial prin satelit. Acesta este un loc dureros care devine activ, deoarece este situat
langa un alt punct declansator.

De obicei radiografiile sunt utile doar pentru excluderea artitei. 

Daca se suspecteaza arterita temporala, se determina VSH.

Tratamentul sindromului de durere miofasciala

Tratamentul conservator, care include analgezice, relaxante musculare, modificarea obiceiurilor si

folosirea gutierelor, este de obicei eficient
O gutiera de plastic realizata de stomatologi poate impiedica dintii sa vina in contact si previne
consecintele bruxismului. Gutiere conformtabile, modelabile la caldura, se gasesc in multe farmacii. 
Admnistrarea unor doze reduse de benzodiazepine la culcare este adesea eficienta in cazul
exacerbarilor acute si amelioreaza temporar simptomele. 
Sunt indicate analgezicele usoare, de tipul AINS sau acetaminofenului. Deoarece afectiunea este
cronica, nu ar trebui folosite opioidele, cu exceptia unor cure scurte pentru exacerbrile acute. 
Pacientul trebuie sa invete sa nu-si mai inclesteze mandibula si sa nu-si mai scrasneasca dintii.
Alimentele care se mesteca greu si guma de mestecat trebuie evitate. 
Terapia fizicala, biofeedback-ul pentru incurajarea relaxarii si consilierea sunt utile in cazul unor
pacienti. 
Modalitatile de terapie fizicala includ stimularea nervoasa electrica transcutanata si metoda “spray
and stretch”, in care mandibula este deschisa larg dupa ce tegumentul care acopera zona dureroasa a
fost racit cu gheata sau cu un spray ce contine o substanta refrigeranta tegumentara, cum este clorura
de etil. 
Toxina botulinica a fost de curand folosita cu succes pentru reducerea spasmului muscular din
sindromul dureror miofascial. Majoritatea pacientilor, chiar si netratati, inceteaza sa mai acuze
simptome semnificative in decurs de 2 pana la 3 ani.