Sindromul Brahioradial

SINDROMUL CLINIC
Mușchiul brachioradial flexează antebrațul la nivelul cotului, pronează antebrațul atunci
când este în supinație și supinează antebrațul atunci când este în pronație. Acesta își are originea
la nivelul crestei supracondilare laterale superioare a humerusului și la nivelul septului
intermuscular lateral al humerusului. Mușchiul se inseră pe fața superioară a apofizei stiloide a
radiusului, pe fața laterală a radiusului distal și pe fascia antebrahială. Mușchiul este inervat de
nervul radial.
Mușchiul brachioradial este susceptibil la apariția sindromului durerii miofasciale. Această
durere este cel mai adesea rezultatul microtraumatismelor repetate ale mușchiului, ca urmare a
unor activități precum rotirea unei șurubelnițe, călcatul prelungit, flexarea repetată a antebrațului
la cot (de exemplu, atunci când se folosesc echipamente de exerciții fizice), strângerea mâinilor
sau săpatul cu o mistrie. Leziunile de tenis cauzate de o tehnică necorespunzătoare a reverului cu
o singură mână au fost, de asemenea, implicate ca factor declanșator al sindromului durerii
miofasciale, la fel ca și traumatismele contondente asupra mușchiului (fig44.1).

Sindromul durerii miofasciale este un sindrom de durere cronică ce afectează o porțiune

focală sau regională a corpului. Condiția ”sine qua non” (fără de care nu se poate/ obligatorie) a
sindromului durerii miofasciale este constatarea punctelor de declanșare miofasciale la examinarea
fizică. Deși aceste puncte de declanșare sunt, în general, localizate în partea corpului afectată,
durerea este adesea referită în alte zone. Această durere referită poate fi diagnosticată greșit sau
atribuită altor sisteme de organe, ducând astfel la o evaluare extinsă și la un tratament ineficient.
Pacienții cu sindromul durerii miofasciale care implică mușchiul brachioradialis au adesea dureri
referite în antebrațul ipsilateral și, ocazional, deasupra cotului.
Punctul de declanșare este leziunea patognomonică a sindromului durerii miofasciale și
este caracterizat de un punct local de sensibilitate rafinată în mușchiul afectat. Stimularea mecanică
a punctului de declanșare prin palpare sau întindere produce nu numai durere locală intensă, ci și
durere referită. În plus, retragerea involuntară a mușchiului stimulat, numită semnul de salt, este
adesea observată și este caracteristică sindromului durerii miofasciale. Pacienții cu sindrom
brachioradialis au un punct de declanșare deasupra burții superioare a mușchiului (Fig. 44.2).

Brachioradialis m.

Trigger point

Referred pain

Benzile tensionate ale fibrelor musculare sunt adesea identificate atunci când sunt palpate
punctele de declanșare miofasciale. În ciuda acestei constatări fizice consistente, fiziopatologia
punctului de declanșare miofascială rămâne evazivă, deși se crede că punctele de declanșare rezultă
din microtraumatisme ale mușchiului afectat. Această traumă poate apărea în urma unei singure
leziuni, a unor microtraume repetitive sau a unei decondiționări cronice a unității musculare
agoniste și antagoniste.
În plus față de traumatismele musculare, diverși alți factori par să predispună pacienții la
dezvoltarea sindromului durerii miofasciale. De exemplu, un atlet de weekend care își supune
corpul la o activitate fizică neobișnuită poate dezvolta sindromul durerii miofasciale. O postură
proastă în timp ce se stă la calculator sau în timp ce se uită la televizor a fost, de asemenea,
implicată ca factor de predispoziție. Leziunile anterioare pot avea ca rezultat o funcție musculară
anormală și pot duce la dezvoltarea sindromului durerii miofasciale. Toți acești factori
predispozanți pot fi intensificați dacă pacientul suferă, de asemenea, de o stare de nutriție precară
sau de anomalii psihologice sau comportamentale coexistente, inclusiv de stres cronic și depresie.
Mușchiul brachioradial pare a fi deosebit de susceptibil la sindromul durerii miofasciale induse de
stres.
Rigiditatea și oboseala coexistă adesea cu durerea, iar acestea sporesc dizabilitatea
funcțională asociată cu această boală și complică tratamentul acesteia. Sindromul durerii
miofasciale poate să apară ca o stare primară de boală sau în combinație cu alte afecțiuni dureroase,
inclusiv radiculopatia și boala cronică de sindroame dureroase regionale cronice. Anomalii
psihologice sau comportamentale, inclusiv depresia, coexistă frecvent cu anomaliile musculare,
iar gestionarea acestor anomalii psihologice tulburări psihologice este parte integrantă a oricărui
plan de tratament de succes.

SEMNE ȘI SIMPTOME
Punctul de declanșare este leziunea patologică a sindromului brachioradial și se
caracterizează printr-un punct local de sensibilitate deosebită în mușchiul brachioradial. Acest
punct de declanșare poate fi cel mai bine pus în evidență punând pacientul să flecteze și să proneze
simultan antebrațul împotriva unei rezistențe active. Sensibilitatea punctuală de pe creasta
supracondilară laterală a humerusului poate fi, de asemenea, prezentă și poate fi susceptibilă de
terapie prin injectare.
Stimularea mecanică a punctului de declanșare prin palpare sau întindere produce atât
durere locală intensă, cât și durere referită. Semnul de salt este, de asemenea, caracteristic
sindromului brachioradialis, la fel ca și durerea deasupra mușchiului brachioradialis care radiază
de la epicondilul lateral și porțiunea superioară a mușchiului în antebraț.

TESTING
Biopsiile punctelor de declanșare identificate clinic nu au evidențiat în mod constant
caracteristici histologice anormale. Mușchiul care găzduiește punctele de declanșare a fost descris
fie ca fiind "mâncat de molii", fie ca având o "degenerare ceroasă". S-a raportat o creștere a
mioglobinei plasmatice la unii pacienți cu sindrom brachioradialis, dar această constatare nu a fost
coroborată de alți cercetători. Testarea electrodiagnostică a pacienților care suferă de sindrom
brachioradialis a relevat o creștere a tensiunii musculare la unii pacienți, dar, din nou, această
constatare nu a fost reproductibilă. Din cauza lipsei de teste de diagnosticare obiective, medicul
trebuie să excludă alte procese patologice coexistente care pot mima sindromul brachioradialis (a
se vedea "Diagnostic diferențial").
DIAGNOSTIC DIFERENȚIAL
Diagnosticul sindromului brachioradialis se face pe baza constatărilor clinice, mai degrabă
decât pe baza testelor specifice de laborator, electrodiagnostice sau radiografice. Din acest motiv,
la fiecare pacient suspectat că suferă de sindromul brachioradial trebuie să se efectueze o anamneză
și o examinare fizică țintite, cu o căutare sistematică a punctelor declanșatoare și identificarea unui
semn de salt pozitiv. Clinicianul trebuie să excludă alte procese patologice coexistente care pot
mima sindromul brachioradialis, inclusiv boala musculară inflamatorie primară și boala vasculară
a colagenului. Testele radiografice, inclusiv imagistica prin rezonanță magnetică, pot ajuta la
identificarea proceselor patologice coexistente, cum ar fi dereglarea internă a cotului, tumora,
bursita, tendinita, bolile cu depunere de cristale și cotul de tenisman (Fig. 44.3).

Electromiografia poate exclude sindroamele tunelului cubital și radial. De asemenea,

clinicianul trebuie să identifice anomaliile psihologice și comportamentale coexistente care pot
masca sau exacerba simptomele asociate cu sindromul brachioradial.

TRATAMENT
Tratamentul se concentrează pe blocarea declanșatorului miofascial și pe obținerea unei
relaxări prelungite a mușchiului afectat. Deoarece mecanismul de acțiune este puțin înțeles, este
adesea necesar un element de încercare și eroare atunci când se elaborează un plan de tratament.
Terapia conservatoare constând în injecții în punctele de declanșare cu anestezic local sau soluție
salină reprezintă punctul de plecare. Deoarece depresia și anxietatea subiacente sunt prezente la
mulți pacienți care suferă de sindromul brachioradial al coloanei cervicale, administrarea de
antidepresive este parte integrantă a majorității planurilor de tratament. S-a demonstrat, de
asemenea, că pregabalina și gabapentina oferă o oarecare paliație a simptomelor asociate cu
fibromialgia. Milnacipranul, un inhibitor al recaptării serotoninei-norepinefrinei, s-a dovedit, de
asemenea, a fi eficient în gestionarea fibromialgiei. Canabinoidul sintetic nabilone a fost, de
asemenea, utilizat pentru a gestiona fibromialgia la pacienții selectați care nu au răspuns la alte
modalități de tratament. În plus, sunt disponibile mai multe metode adjuvante pentru tratamentul
fibromialgiei coloanei cervicale. Utilizarea terapeutică a căldurii și a frigului este adesea
combinată cu injecții în punctele de declanșare și antidepresive pentru a obține ameliorarea durerii.
Unii pacienți experimentează o diminuare a durerii prin aplicarea stimulării nervoase transcutanate
sau a stimulării electrice pentru a obosi mușchii afectați. Exercițiile fizice pot oferi, de asemenea,
o oarecare paliere a simptomelor și pot reduce oboseala asociată cu această boală. Injectarea unor
cantități infime de botulinum toxină de tip A direct în punctele de declanșare a fost utilizată cu cu
succes la pacienții care nu au răspuns la tratamentele tradiționale modalitățile de tratament.

COMPLICAȚII ȘI CAPCANE
Injecțiile în punctele de declanșare sunt extrem de sigure dacă se acordă o atenție deosebită
este acordată anatomiei relevante din punct de vedere clinic. Tehnica sterilă trebuie folosită pentru
a evita infecțiile, împreună cu precauțiile universale pentru a minimiza orice risc pentru operator.
Majoritatea complicațiilor de injectare a punctelor de declanșare sunt legate de traumatismele
induse de ac la locul de injectare și în țesuturile subiacente. Incidența de formare a echimozelor și
a hematoamelor poate fi diminuată dacă se aplică presiune la locul de injectare imediat după
injecție. Evitarea acelor prea lungi poate diminua incidența traumatismelor la nivelul structurilor
subiacente. Îngrijire specială trebuie să se acorde atenție pentru a evita deteriorarea structurilor
neuronale subiacente structurilor nervoase atunci când se injectează punctele de declanșare în
apropierea cotului și antebrațului.