Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanți și prolifici din literature romana, lucrările

sale fiind în general încadrate esteticii realismului și acoperind o tematica diversă incluzand
teme precum cea sociala, istorica, mitologica sau cea a naturii.
Dintre scrierile sale menționăm volume precum “Nada florilor” sau “Ostrovul lupilor” (tema
naturii), romanul “Creanga de aur” (tema mitologică), trilogia “Frații Jderi” (tema istorica), sau
romanul Baltagul, la limita dintre realismul social (Nicolae Manolescu “O femeie în lumea
barbatilor”) si infrastructură mitică (Alexandru Paleologu “Treptele lumiI: sau calea catre sine a
lui Mihail Sadoveanu”). Printre lucrarile sale mentionam romanul “Baltagul”, socotit o izbutita
narativă, luand in considerare faptul ca a fost scris in doar doua saptamani. Structural, acest
roman este ceea ce numim o opera deschisa (Umberto Echo, opera “Aperta”), el putand fi
asimilat pe mai multe nivele de receptare – mitologic, realist – ceea ce permite încadrarea
acestui roman în cel puțin un curent cultural. Evidenta este totuși apartenența lui la realism.
Tema acestui roman poate sa fie călătoria initiatica, avand in vedere faptul ca Vitoria Lipan si
fiul ei Gheorghita nu au ieșit niciodată din satul lor natal. De-a lungul intregii călătorii, ei le afla
pe toate ale vieții: afla răutatea oamenilor, viclenia acestora, dar si bunătatea lor, solidaritatea,
afla obiceiuri, din alte locuri - botez, nuntă - , cunosc ținuturi noi, se confruntă cu dificultăți, pe
care trebuie sa le depaseasca; amandoi învață calatorind, sunt personaje picaresti (se inițiază
prin călătorie).
Statutul social al Vitoriei Lipan este unul privilegiat, ea facand parte dintr-o familie instarita din
sat, care isi permite sa plateasca argati pentru ajutor in curte sau pentru paza oilor in balta Jijiei,
si este in acelasi timp o femeie care face parte dintr-o familie onorabila, respectata in
comunitate, prin virtutile pe care le manifesta. La fel fiul sau Gheorghita, este cuprins in acest
statul social al onorabilitatii si bunastarii materiale prin simpla sa apartenenta la aceasta
familie. Statutul social al relatiei dintre Vitoria si Gheorghita este unul firesc, de subordonare si
indrumare, mai cu seama datorita faptului ca autoritatea paterna din cadrul acestei familii nu
mai este fizic prezenta, si Vitoria Lipan preia pentru o vreme rolul de indrumator si intretinator
al familiei.
Statutul psihologic al Vitoriei Lipan este destul de complex, desi ea este doar o taranca
nestiutoare de carte, dintr-un sat autarhic de pe culmile Tarcaului. Ea are o vasta viata
interioara, frumoasa si plina de dedesubturi, de nuante, fiind in ciuda activismului sau, o natura
contemplativa. Viseaza, intelege semnele adanci ale lucrurilor, ale firii, pricepe psihologia
celorlalti oameni, si cunoaste multe folosind intuitia. Este felul in care va lua urma faptasilor si ii
va da in vileag. Ca fiu al mamei sale, Gheorghita este la inceputul acestui drum, dar invata
foarte multe, invata sa cunoasca oamenii, relatiile dintre ei, dar mai cu seama invata sa se
cunoasca, sa afle cine este, si sa isi delimiteze pozitia si rolul in lume. Psihologic, el parcurge in
acest roman calea cunoasterii de sine si a delimitarii conflictului identitate-nonidentitate.
Relatia psihologica dintre Vitoria si Gheorghita este una de indrumare si sustinere, Vitoria fiind
propunatorul si modelul, iar Gheorghita asumandu-si rolul de invatacel, intr-o calatorie a
cunoasterii in care pornesc amandoi.
Statutul moral al Vitoriei Lipan este specific femeii traditionale din satul moldovenesc de
munte, ea fiind un arhetip. Ea intruneste astfel toate trasaturile morale ale muntencei: bun
simt, sfiala, retinere, cinste, cumsecadenie, corectitudine, dar si forta, perseverenta, rabdare, si
un anume tip de activism si curaj specific mai degraba barbatilor, motiv pentru care o parte a
criticii literare o considera descendenta al unui arhetip prezent in balada populara “Salga”:
acela al “femeii-barbate”. Sub aspect moral, Gheorghita, fiul ei, ii urmeaza intocmai modelul,
incercand sa deprinda de la mama aceste virtuti, avand in vedere si un model moral al tatalui
disparut, Nechifor Lipan. De-a lungul acestei calatorii el se va desavarsi moral, indeplinand
simbolic rolul unui neofit intr-o calatorie initiatica, in care porneste copil, “baiet”, si la capatul
careia ajunge barbat, capabil sa preia in familie rolul tatalui disparut.
Un episod care evidentiaza modul in care se manifesta relatia dintre Vitoria Lipan si Gheorghita
este cel al descoperirii osemintelor lui Nechifor Lipan. Strabatand culmile Dornelor, la un
moment dat intr-o rapa, intre Suha si Sabasa, ei gasesc ramasitele pamantesti ale acestuia.
Privelistea este grozava, dar apriga, hotarata si pragmatica, Vitoria intelege repede ce are de
facut: ea va cobori culmea muntelui pana in primul sat sa anunte autoritatile si sa le aduca la
locul faptei, cerandu-i lui Gheorghita sa ramana sa pazeasca osemintele tatalui sau sa nu
dispara sau sa nu le spulbere salbaticiunile padurii pana cand ea se intoarce cu autoritatile.
Frumoasa lor relatie de intelegere, colaborare si o fireasca supunere a lui Gheorghita la
autoritatea mamei sale este vizibila aici, in aceasta situatie in care un om crud, tanar,
neexperimentat, cum e Gheorghita, isi invinge spaima si accepta la cererea Vitoriei sa stea
singur, pe timp de noapte, intr-o rapa pustie dintr-un varf de munte, langa tatal sau mort din
care au ramas doar niste oase albite de ploi.
Un al doilea episod care evidentiaza modul in care se manifesta relatia dintre cele doua
personaje este cel al parastasului pe care cei doi il fac sotului, respectiv tatalui plecat dintre cei
vii, din finalul romanului. La acest parastas, ca un autentic Hamlet feminin (George Calinescu),
Vitoria invita autoritatile si asasinii sotului sau, pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui. La un moment
dat, in timpul acestui parastas, ea ii cere lui Calistrat Bogza toporisca cu care banuieste ca
acesta l-a omorat pe Nechifor Lipan si i se adreseaza: “frumos baltag! De unde-l ai?...”, apoi
scurt, sec, neasteptand raspunsul acestuia, se intoarce catre Gheorghita, spunandu-i:
“Gheorghita, pe baltagul asta scrie sange, si asta-i omul care l-a palit pe tata-tu”, demers care
va provoca o reactie de demascare din partea faptasului, care se va da in vileag, ridicandu-se de
la masa si incercand sa scape cu fuga. Observam in acest episod perfecta colaborare intre
Vitoria si Gheorghita, si mai cu seama increderea pe care mama i-o confera acestui baiat al sau,
facandu-l parte din acest joc al demascarii criminalului, el fiind singura ei posibilitate sa-l prinda
pe faptas, miza fiind din aceasta cauza foarte mare.
O prima componenta de structura semnificativa pentru relatia dintre Vitoria si Gheorghita este
actiunea. Ea presupune o lunga calatorie pe care acestia doi o fac impreuna, pe timp de iarna,
in conditii aspre, traversand culme dupa culme, de-a lungul apelor Dornei, poposind uneori la
cate un han pe timp de noapte. Dovedita fiind infrastructura mitica a romanului “Baltagul” (G.
Calinescu, S. Cioculescu, Al. Paleologu), aceasta calatorie care face de fapt substanta actiunii
romanului, este o calatorie initiatica, in care Vitoria Lipan indeplineste rolul simbolic de saman,
iar Gheorghita pe cel de neofit, care sub indrumarea Vitoriei, trece pe rand probele dificile (v.
M. Eliade, “proba” si “labirintul”), dintre care cea mai grea este confruntarea mortii intr-o
simbolica “coborare in infern”, in episodul in care ramane singur in rapa cu oasele tatalui sau.
O a doua componenta de structura semnificativa pentru relatia dintre cele doua personaje este
conflictul. Trebuie sa mentionam ca, cei doi functioneaza ca unitate la nivelul conflictului.
Relatia dintre ei este atat de stransa incat fac corp comun atunci cand e vorba de orice conflict
exterior. Ilustrativa este in acest sens scena din carciuma domnului Iorgu Vasiliu, in care un
barbat manifestandu-se nerespectuos fata de Vitoria Lipan, starneste o reactie exterioara
identica de punere la punct si distanta demna din partea Vitoriei si a lui Gheorghita. In ceea ce
priveste conflictul interior, ca orice mama, Vitoria preia toata greutatea si ii dozeaza lui
Gheorghita doze “digerabile”, carora acesta sa le poata face fata fara sa se surpe si din care sa
invete ceva. De exemplu, ea nu-i va spune mult timp lui Gheorghita ca simte, “vede”, crede ca
tatal lui e mort. S-a framantat singura, in multe episoade ale acestui conflict interior, si lui
Gheorghita i-a spus doar atunci cand pentru ea era evident ca Nechifor nu se mai intoarce si a
hotarat sa porneasca in cautarea ramasitelor sale.
Desi bagatelizat de unii critici literari - “Ce este Sadoveanu? Un car mare cu rasarituri de soare.
Un car mare cu apusuri de soare. Un car mare cu pranzuri.” (E. Ionesco) – Mihail Sadoveanu
ramane unul dintre cei mai buni prozatori ai literaturii romane si unul dintre autorii foarte
iscusiti ai textului epic. Asa cum spune criticul literar Eugen Simion “Este un uriaș scriitor, l-as
compara cu Iorga”.