Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale

al Republicii Moldova
Colegiul de Medicina din Orhei
Catedra Discipline Chirugicale

Referat
Tema: Erizipeloidul

Gr:24
Prezentator: Polușina Olga
Profesor:Țurcan Tatiana

Anul de studii: 2017-2018

Erizipeloidul este o infecţie bacteriană din grupul maladiilor zooantroponoze, provocată de
Eryzipelothrix rhusiopathiae, care pătrunde, de regulă, prin intermediul microleziunilor
cutanate după contactarea cu carnea infectată şi se caracterizează clinic prin semne slabe de
intoxicaţie, afectarea preponderentă a pielii de la mâini şi a articulaţiilor.

Pentru prima dată erizipeloidul a fost descris în 1873 de către Fox şi Baker, iar agentul
patogen a fost depistat din organismul uman bolnav în 1884 de către Rosenbach, în legătură
cu ce maladia în literatura de specialitate se mai numeşte boala Baker sau Rosenbach.

Agentul patogen - Erysipelotrix rhusiopathiae se atârnă la familia Corynebacteriaceae, este

un bastonaş cu dimensiuni mici, care creşte pe medii nutritive obişnute. Această bacterie
fiinţează sub 2 variante antigenice (suis şi murisepticum, adică porcină şi murină). Varianta
porcină circulă printre animalele domestice, iar murină - printre cele sălbatice.

Acest bacil (varianta porcină) provoacă la porci boala, ce poartă denumirea de rujet sau
brâncă, care decurge grav, cu manifestări cutanate, gastrointestinale, septicemii. Ambele
variante sunt rezistente în mediul ambiant, păstrându-se îndelungat în produsele de carne
sărate sau afumate. Totodată aceste microorganisme sunt destul de sensibile la acţiunea
dezinfectanţilor ce conţin clor sau fenol.

Sursa acestei infecţii este prezentată de multiple animale domestice şi sălbatice (porcinele,
bovinele, rozătoarele), diverse specii de peşti, însă o importanţă epidemiologică mai sporită o
au porcinele. Pătrunderea agentului patogen are ioc prin intermediul pielii lezate de la mâini
în rezultatul contactării cu carnea, peştele infestat sau animalele bolnave.

În unele cazuri este posibilă pătrunderea germenului cauzal pe cale bucală (prin mucoasa
lezată) sau pe cale transmisibilă, adică prin intermediul diferitor insecte, care transmit
infecţia mecanic. Afecţiunea, de obicei, are un caracter profesional şi se constată la lucrătorii
de la combinatele de carne, abatoare, întreprinderile de prelucrare a peştelui de stat sau
private, la vânători, veterinari, pescari, zootehnicieni, porcari, văcari etc.

După pătrunderea agentului patogen prin intermediul microleziunilor cutanate, mai frecvent
a degetelor şi palmelor, se dezvoltă un focar inflamator primar, care mai departe se extinde şi
asupra aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor interfalangiene, provocând maladia
propriu-zisă.
Uneori se observă o generalizare a acestei patologii cu o diseminare limfohematogenă a
germenului, multiple şi răspândite afectări dermale şi formarea focarelor secundare în
organele interne. Pe parcursul activităţii noastre medicale am observat 3 cazuri de
erizipeloid, unde 2 s-au molipsit după prelucrarea cărnii de porc, iar unul - după prelucrarea
peştelui.

Maladia se începe acut după o perioadă de incubaţie cu durata de 1-7 zile (mai frecvent 2-3
zile). Din punct de vedere clinic, boala se subdivizează în formă cutanată, cutanoarticulară şi
generalizată sau septică, decurgând sub forme uşoare, medii şi grave. Mai frecvent se
întâlneşte forma cutanată, care poate fi limitată şi difuză. În forma limitată procesul se
localizează, de obicei, pe pielea degetelor şi mâinilor.

Ea se caracterizează prin apariţia unui eritem de culoare roşie, roşie-purpurie sau roşie-roză
la poarta de intrare a infecţiei, de regulă, pe pielea degetelor mâinilor. Acest eritem este
însoţit de prurit local, usturime şi edem cutanat. Ultimul este mai pronunţat la marginea
eritemului, fiind mai slab evidenţiat în centrul lui şi având culoare mai palidă. Uneori
eritemul este fierbinte, având pe el vezicule cu conţinut seros sau seroso-hemoragic. Acest
eritem, de regulă, are tendinţă de a se răspândi, ocupând tot degetul ori alte sectoare ale
mâinii.

Mai frecvent eritemul este însoţit de o limfangoită şi limfadenită regională. Ganglionii

limfatici regionali se măresc moderat în volum şi devin dureroşi mai ales la palpare. La
finele maladiei în locul fostului eritem apare o descuamare a pielii. Această formă clinică de
erizipeloid durează de obicei 10-12 zile. Toate 3 cazuri observate de noi pot fi amplasate în
cadrul formei cutanate limitată.

Forma cutano-articulară se caracterizează prin asocierea eritemului cu apariţia inflamaţiei

articulaţiilor (artritelor) interfalangiene de la mâini. Ele se măresc în volum, fiind dureroase
în stare de repaus, la mişcări şi la palpare; volumul mişcării în aceste articulaţii devine
limitat, iar pielea lor uneori poate fi hiperemiată. Durata acestei forme de maladie se menţine
până la 14 zile, uneori şi mai îndelungat. În unele cazuri forma cutano-artralgică duce la
formarea artritelor cronice recidivante, ce decurg cu deformaţia articulaţiilor.

Semnele de intoxicaţie în formele indicate de erizipeloid sunt slab pronunţate, temperatura

fiind subfebrilă ori normală.

Forma generalizată sau septică se întâlneşte destul de rar. Ea se caracterizează prin simptome
de intoxicaţie pronunţate, temperatură ridicată până la 39-40°C, erupţii eritematoase pe
diverse părţi ale corpului şi membrelor, uneori fiind hemoragice; mărirea splinei şi ficatului
în volum. Această formă se mai exprimă prin focare de infecţii secundare (endocardite,
artrite, pneumonii etc), care la rândul său agravează şi mai pronunţat starea bolnavilor. Dacă
maladia capătă o aşa întorsătură şi pacienţii nu se adresează imediat după ajutorul medical,
viaţa lor poate avea un sfârşit tragic.

Confirmarea diagnosticului şi tratamentul erizipeloidului se efectuează în secţiile de boli

infecţioase, însă deoarece maladia nu se transmite de la omul bolnav la cel sănătos, pacienţii
cu forme uşoare şi medii necomplicate se pot trata şi în condiţii de ambulator, fiind
consultaţi periodic de medicul infecţionist din cabinetul de boli infecţioase al policlinicii
teritoriale respective.

Profilaxia erizipeloidului constă în depistarea precoce a acestei patologii la animalele

domestice de către serviciul veterinar. Controlul riguros de către medicii veterinari a
condiţiilor de tăiere a animalelor şi prelucrarea cărnii lor.

O importanţă primordială în profilaxia acestei patologii are respectarea igienei personale de

către acei, care participă la prelucrarea cărnii ori îngrijirea animalelor bolnave. La
prelucrarea cărnii animalelor bolnave trebuie de folosit haine de protecţie, inclusiv
obligatoriu mănuşi de cauciuc.