FERICIREA

INTRODUCERE
I. UNITATE/DIVERSITATE
1. Fericirea e universal dezirabilă
2. Diversitate:
a) natura fericrii – mai clar ce nu este, decât ce este
b) modalităţile de dobândire

II. CLASIFICAREA CONCEPŢIILOR DESPRE FERICIRE

a) După natura fericirii
1. Ideal
a) realizabil; variante:
- incomensurabilitatea realizării sale
ex. Solon: abia după moartea cuiva se poate conchide
- oricând poate surveni o nenorocire
- poate fi confundată cu surogatele ei (bucuria,
plăcerea, gloria, prosperitatea)
- imprescriptibilitatea de a o dobândi
ex. Kant: o aceeaşi cale urmată de către persoane diferite
poate duce la rezultate diferite (chiar contrare)
- comensurabil şi prescriptibil
ex. epicureici
b) irealizabil, ex. Freud
NOTĂ: când fericirea este tratată ca ideal – accentul cade pe
caracterul nerealizabil sau greu realizare (din motive diferite) al
fericirii.
2. Stare (sufletească) în măsura în care este ideal realizabil
a) prin cunoaştere
b) prin iubire
c) prin credinţă

3. Acţiune, activitate
Aristotel – absurditatea considerării fericirii ca stare (ex. Somnul)
- activitate – efectele virtuţiilor – acte de curaj
- acte de dreptate
- acte de prietenie

B. După natura acordată fiinţei umane, exemple

1. Platon – concepţia tripartită despre suflet
a) cele trei părţi ale sufletului – cele trei virtuţi
b) plăceri superioare / plăceri inferioare
c) armonia celor trei virtuţi → dreptatea ≡ fericirea
2. Aristotel – activitatea de cunoaştere
1. Sartre - infernul sunt ceilalţi
2. Necesitatea existenţei celorlalţi
3. Relaţia individ / stat
a) liberalismul lui J. St. Mill
b) intervenţialismul statal
B. Pascal
(“Scrieri alese”)

CĂUTAREA FERICIRII

I. VALABILITATEA UNIVERSALĂ A DORINŢEI DE A FI

FERICIT
Inexistenţa posibilităţii excepţiilor

II. NECESITATEA CREDINŢEI

- juxtapunere
- divizibilitate
- resersibilitate

III. CARACTERUL VAN AL CELORLALTE CĂI

1. Plăceri pămanteşti
a) trei secte
- autoritate
- cunoaştere
- voluptăţi
b) corespunzător trei feluri de filosofie
c) rezultat
- practic → eşec
- teoretic → cum ar trebui să fie binele universal (nu un lucru
particular compus din părţi) ↓
[cum este orice lucru creat]
2. Conflictele eu-lui (tendinţe contradictorii în om)
a) instinctive fericirea de căutat în eu/ acolo pasiuni → lucruri exterioare
b) teoretic (filosofie) raţiunea orientată împotriva pasiunilor (înapoi în
eu) ↓
(în general, stoicismul în special)
3. Deşertăciunea filosifiei [ca opusă credinţei, ca liberă cugetare]
a) adevăruri universale prin procedee ilicite
b) urmare a unei “boli a minţii” [ stoicismul fusese elaborat înaintea
revelaţiei prin Hristos, stoicismul de
după Hristos urmărit cu deosebire]
↓
[lipsa de credinţă, repulsia omului de
Dumnezeu ≡ ruperea cugetului
omenesc în două → conflict
ireconciliabil între partea raţională şi
non raţională ale sufletului –
dezvoltat de modelele omului
autonom]
c) modele imperfecte – imposibil de urmat
- doar raţiune, fără pasiuni → dumnezei
- doar pasiuni, fără raţiune → vite
d) canal – limitele modelului lui “homo per se”
(“iată ce poate face omul prin el însuşi”)
- eşecul general al acestui model ca raport între nevoi, scopuri, dorinte,
rezultate
- adevăr/ incertitudine [cogniţie]
- fericire/mizerie [acţiune]
 Epicur
(“ Scrisoare către Menoiceus”)

PLĂCEREA ŞI INŢELEPCIUNEA

I. PLĂCERILE SUNT DE ALES RAŢIONAL

1. Criterii:
a) o plăcere rea = cea din care decurge o neplăcere mai mare
b) un chin dezirabil = cel din care decurge o plăcere mai mare
2. Modalitate de aplicare a criteriilor:
judecarea = măsurarea avantajelor şi dezavantajelor

II . CULTIVAREA PLĂCERII ŞI CUMPĂTAREA

1. Plăcerea = absenţa (suprimarea, evitarea) suferinţei
2. Cu cat absenţa unei suferinţe se obţine mai uşor, mai simplu, cu atât respectiva
plăcere este preferabilă raţional [ acelaşi efect cu un efort mai mic]
Ex: mancarea simplă/ mancarea scumpă

III. HEDONISMUL EPICUREIC

1. Viaţa plăcută = ataraxia = absenţa suferinţei fizice, eliberarea de superstiţii
(inclusiv inhibiţii morale), de frica de zei şi de frica
de moarte
2. Diferenţierea plăcerilor
a) plăceri la care ne conduc pasiunile (porniri inferioare)
- orgii sexuale, alimentare, excese, etc
b) plăceri la care ne conduce raţiunea ≡ scopul vieţii
↓
3. Ierarhie a plăcerilor dezirabile raţional
a) cel mai mare bun = înţelepciunea
b) din care izvorăsc toate virtuţile
 D. Laertios → Aristip
(“ Despre vieţile şi doctrinele filosfilor”)

PLĂCEREA ESTE SCOPUL VIEŢII

I. PLĂCEREA – DUREREA = STĂRI FUNDAMENTALE

1. Pentru toate vieţuitoarele
2. Omogenitatea placerilor
(“ o plăcere nu se deosebeşte de altă plăcere, nici nu există o plăcere mai
plăcută decat alta”)
3. Caracterul activ al dobandirii acestor stări (versus Epicur)
a) alungarea suferinţei = obţinerea nulului ≠ obţinerea plăcerii
b) absenţa plăcerii ≠ durere
↓
c) plăcerea şi durerea ← absenţa lor = repausul, asemănător
somnului, nu stării de veghe

II. CULTIVAREA PREZENTULUI [CARPE DIEM]

1. Scopuri propriu-zise ale acţiunilor noastre doar plăcerile de dobândit de
îndată, cele particulare, concrete
2. Fericirea = o abstracţie
a) suma plăcerilor trecute, prezente şi viitoare
b) nu are valoarea prin ea însăşi, ca însemnare, ci prin elementele
însemnate
[ ex: suferinţa pricinuită de o rană gravă nu este deloc micşorată de
către eventualele plăceri resimţite înainte - nu mai mult decat de către
cele resimţite în viitor].
3. Independenţa plăcerilor în raport cu valorile morale
- plăcerea este de dorit prin ea însăşi
 J. St. Mill
(“ Utilitarismul”)

PRINCIPIUL CELEI MAI MARI FERICIRI

I. UTILITARISMUL – CA TEORIE A VIEŢII

1. Utilitatea = principiul celei mai mari fericiri = fundamental moralei
2. Criterii:
a) acţiunile bune – cele ce aduc fericirea
b) acţiunile rele – cele ce aduc contrariul
3. Fericirea
a) prezenţa plăcerii
b) absenţa suferinţei

II. CARACTERUL NEJUSTIFICABIL AL RESPINGERII ACESTEI

TEORII
1. Antipatia pe care o provoacă ← contrariul sentimentelor valorilor
a) valorile = înţelese speculativ → superstiţia, intoleranţa (prejudecata)
b) utilitarismul înţeles superficial → dispreţ “elevat” (“doctrină a
porcilor”)
- atiutdine exercitată împotriva doctrinei încă de pe vremea lui
Epicur.
2. Ignorată ierarhizarea plăcerilor de către utilitarişti
a) superioritatea plăcerilor spiritului / inferioritatea plăcerilor trupului
b) criterii:
- cantitative:
- durată
- intensitate
- calitative
- certitudine
- natura nevoii satisfăcute (nevoi inferioare/ nevoi
superioare)
III. CARACTERUL COMPLET AL TEORIEI UTILITARISTE (≡
RECUPERARE INTEGRALĂ, DAR SIMPLĂ ŞI FIREASCĂ A
MESAJULUI VALORIC)
1. Fiinţele inferioare mai uşor de sacrificat/ cele superioare mai greu de sacrificat
2. Doctrina recunoaşte şi recuperează corect superioritatea fiinţelor superioare
( nu e o doctrină a porcilor)
- sunt de preferat întrucat îşi conştientizează şi preferă propria poziţie faţă
de poziţia fiinţelor inferioare (acestea neavand putinţa comparaţiei)
Este recuperată superioritatea unui Socrate nesatisfăcut faţă de un porc
satisfăcut.
 Aristotel
(“Etica”)

FERICIREA ESTE UN SCOP IN SINE

I. TRIPARTIŢIE VALORICĂ A LUCRURILOR (A CELOR CE

SUNT)
1. Cele ce sunt de dorit numai în vedrea dobandirii a altceva
2. Cele ce sunt de dorit şi pentru sine, dar şi în vederea dobandirii a altceva
3. Cele ce sunt de dorit numai pentru sine
a) scopuri absolute
b) cele mai desăvarşite dintre cele ce sunt

II. CE ESTE FERICIREA

1. Ceva de dorit întotdeauna doar pentru sine/ niciodată şi pentru altcineva (tip
I.3)
- virtuţile = calităţile (onoare, inteligenţă, plăcere) → tip I.2
- de dorit atat pentru sine
- cat şi în vederea dobandirii a altceva ( o fericire)
2. O activitate
a) dintre cele de dorit în sine / niciodată în vederea altor lucruri (“îşi
ajunge sieşi”)
b) activităţi de dorit în sine ≡ cele prin care nu se urmăreşte altceva decat
activitatea însăşi
c) în această condiţie actele de virtute (actele virtuoase)

III. CE NU ESTE FERICIREA (≠JOC)

1. Jocul ≠ scop suprem (şi reciproc)
a) nu trudim ca să ne putem amuza (absurd), ne amuzăm ca să putem trudi
în continuare
b) jocul – moment de repaus – doar mijloc, nu scop(în vederea activităţii,
nu în sine)
2. Viaţa fericită = cea dusă conform virtuţii
a) presupune eforturi serioase, nu joc
b) în general cele serioase = superioare celor amuzante
c) activitatea cea mai serioasă e legată de
- partea cea mai elevată din om
- omul cel mai elevat
- partea cea mai elevată a existenţei
- existenţa ca existenţă, care este ceea ce este ≡ obiectul
filosofiei
d) cea mai aptă → fericirea
 I. Kant
(“ Metafizica moravurilor”)

DEMNITATEA DE A FI FERICIT

I. DORINŢA DE FERICIRE – CA DAT UNIVERSAL

1. Fiecare doreşte să I se îndeplinească dorinţele şi să-I fie conform voinţei sale
2. O astfel de stare, odată realizată = fericirea

II. PROBLEMA
1. Implinirea tutror dorinţelor cuiva ≠ garanţie suficientă pentru dobandirea
fericirii aceluia
a) ex: ceea ce îşi doreşte leneşul, viciosul, violentul, hoţul, etc
b) deşi acestea sunt mijloace alese de cei cu pricina spre a fi fericiţi
2. dorinţa şi voinţa au nevoie de un ghidaj din exteriorul lor

III. REZOLVAREA PROBLEMEI

1. Anterior dobandirii fericirii – dobandirea demnităţii de a fi fericit
2. Aspiraţie spre fericire = înclinaţie
3. Limitarea acestei aspiraţii ← raţiunea, astfel încat să fie demn de a fi fericit
a) în aceasta constă libertatea voinţei
b) demnitatea de a fi fericit = datorie
- obligare necondinţionată printr-o interdicţie a raţiunii
- acţionează nemijlocit
- te determină să acţionezi conform unei legi (raţională,
conform raţiunii)
c) respectarea datoriei = condiţie universală şi unică a demnităţii de a
fi feircit ≡ datorie
- fericirea depinde de împrejurări / demnitatea de a fi
dependent de noi înşine
- la întrebarea “ce-i de făcut?” → răspunsul nu este că trebuie
să facem aşa şi aşa astfel încat să fim fericiţi (este imprescriptibil ← depinde şi de ceea ce
nu este exterior – Dumnezeu, împrejurări obiective – (deci în afara puterii noastre), ci să
facem astfel încat să fim demni de a fi fericiţi
 Ecleziastul

FERICIREA PĂMANTEASCĂ

I. RELAŢIILE OMN - DUMNEZEU

1. Zbuciumul omului este dat de la Dumnezeu
2. Perfecţiunea creaţiei
3. Neputinţa omului de a o înţelege complet
- posibilitatea îndoielii

II. CERTITUDINILE OMULUI

1. Legate de această viaţă (terestră)
2. Fericirea de dorit şi de obţinut – cea pămantească

III. INCERTITUDINILE OMULUI

1. Nemurirea – soarta post-mortem a omului poate fi aceeaşi cu cea a animalelor
2. Car nematerial al omului făcut doar din ţărană (materie – înapoi în ţărană), (ca
şi animalele)↓
3. Singurul dar cert făcut de Dumnezeu omului în această viaţă →
- fericirea de a te bucura de viaţă, de ceea ce ai în timpul existenţei
terestre
S. F. Freud
(“Angoasă şi civilizaţie”)

FERICIREA – UN IDEAL IREALIZABIL

I. FERICIREA – CA DORINŢĂ UNIVERSALĂ ŞI IREPRESIBILĂ

1. Compozituri
a) scop pozitiv – trăirea plăcerii
b) scop negativ – evitarea durerii
↓
2. Două sensuri
a) sens strict – obţinerea plăcerii
b) sens larg – ambele scopuri
↓
3. Două tipuri fundamentale de activităţi (conform sensului strict şi sensului larg)
4. Principiul plăcerii = scopul vieţii

II. IREALIZABILITATEA FERICIRII

A. Scopul pozitiv
1. Impotrivirea naturii – macrocosm
- microcosm
a) indiferenţa, ostilitatea naturii
b) omul pare a fi un accident al existenţei
[exprimarea acestei idei în limbaj teologic = o ironie]
2. Mecanismul însuşi de satisfacere a plăcerii
a) satisfacere a nevoilor
- caracterul imediat al satisfacerii
- caracterul tensionat al nevoii
b) fenomen episodic
- intermitenţă – caracter nepermanent
- anulare a unei tensiuni
[“minusul” = condiţie de posibilitate a “plusului” →
apariţia “plusului” ≡ insituirea nulului
c) fenomen specific contrastului
- necesitatea termenului contrar (≡anulator)
- persistarea plăcerii (= imposibilă) ≡ îndepărtarea de starea
contrastuală → diminuarea plăcerii
B. Scopul negativ
1. Suntem alcătuiţi astfel încat suntem apţi să traim separaţi
a) nu are un caracter neapărat episodic
b) nu se demonstrează prin persistenţă
c) se cere îndurată prin efort
 2. Sursele suferinţei
a) propriul corp
b) lumea exterioară (stihial desfăşurată)
c) relaţiile cu ceilalţi
3. La ordinea realităţii
a) pretenţia la fericire = limitată la realizarea scopului negativ
b) realizarea scopului negativ = de clauza realizării scopului
pozitiv

III. FERICIREA DOAR CA SPERANŢĂ

1. Diversitatea căilor necesare efectiv
2. Imperscriptibilitatea acestora
3. Apropierea de fericirea înseamnă:
a) o sumă din ce în ce mai mare de satisfacţii
b) capacitatea de redependeţă (faţă de exterior)
c) capacitatea de modificare a dorinţelor
4. Concluzii
a) împrejurările obiective
b) consituţia psihică
- ereticul – relaţia afectivă cu ceilalţi
- narcisistul – că tot viaţa sa lăuntrică
- omul de acţiune - către lumea exterioară
Evanghelia după Matei

PREDICA DE PE MUNTE
I. ENUMERAREA CELOR NOUĂ FERICIRI
II. NATURA FERICIRII = MANTUIREA
III. SURSA FERICIRII = DUMNEZEU
IV. CONDIŢIILE CE DEPIND DE NOI
- a iubi pe domnul Dumnezeul tău şi pe aproapele tău mai mult ca pe
tine însuţi
- lepădarea sinelui
- smerirea
- facerea voii lui Dumnezeu
notă: aşa cum aceste condiţii sunt echivalente între ele, şi cele nouă fericiri sunt
echivalente, nu reprezintă variante diferite, a o satisface pe oricare una = a o
satisface pe oricare dintre celelalte
A. Camus
(“ Mistul lui Sisif”)

MITUL LUI SISIF

I, LEGENDA LUI SISIF

1. Pedeapsa starnea rostogolirea înapoi
2. Justificarea pedepsei
- munca zadarnică, fără speranţă (absurdul) = cea mai crancenă pedeapsă

II. INTERPRETĂRI
1. Interpretare istorică (Homer)
a) înţelepciune, prudenţă
b) infidelitate faţă de zei (Platon)
2.Interpretarea existenţialistă
a) erou absurd
b) întruchipare exemplară a omenescului
- dispreţ pentru zei
- ură pentru moarte
- dragoste pentru viaţă

III. RELAŢIA FERICIRE/ABSURD

1. inextrabilitatea relaţiei
- revers/ avers
2. Oedip “Totul e bine” [pentru că altceva nu e ce să fie]
a) inexistenţa lui Dumnezeu
b) responsabilitatea totală a omului
3. Specificul existenţei noastre
a) bucuria tăcută a lui Sisif / bucuria de a-ţi asuma existenţa
b) superioritatea şi demnitatea lui Sisif
- ştie că e lipsit de speranţă (că omul este singur, fără Dumnezeu)
- îşi dispreţuieşte destinul
4. Mesajul central
a) omul = singura sursă a propriului său sens
b) conştientizarea caracterului absurd al existenţei şi decizia continuării
luptei = fericirea
(“Trebuie sa ni-l îndeplinim fericit”)