DREPTATEA

INTRODUCERE

CLASIFICAREA CONCEPŢIILOR ETICE

- Dupǎ cum sursa valorilor morale este localizatǎ:
Concepţii etice care plaseazǎ în eu sentiment (afect., pasiuni) = parte non-
raţionalǎ
sursa valorilor morale raţiune, intelect = parte raţionalǎ
în non-eu nivel sacru (autoritatea supranaturalǎ,
Dumnezeu)
nivel profan (relaţiile sociale)
- Dupǎ cum se exprimǎ ceea ce trebuie sǎ facem, sau se descrie ceea ce facem:
concepţii etice normaliste (prescriptiviste)
descriptiviste
-Dupǎ cum valorile morale sunt considerate invariante (anistorice) sau schimbǎtoare (istoric
determinate):
concepţii etice absolutiste
relativiste
-Concepţii etice sursa valorilor morale în eu (=absolutism etic laic) normativiste (car. norm. slab)
descriptiviste
sursa valorilor morale în non-eu în nivelul sacru al non-eului (Dumnezeu) =
normativism etic =
=desolutism etic
în nivelul profan al non-eului (rel. sociale) =
descriptivism etic
=
relativism etic
- relativism etic cu sursa valorilor morale localizate în eu = ø
- relativism teologal = ø

I. CARACTERUL UZUAL AL CONSIDERAŢIILOR ETICE

1. Familie
2. Şcoalǎ
3. Societate
II. TEMEIUL ACESTOR CONSIDERAŢII (→SENSURI POSIBILE)
1. Respectarea drepturilor egale, a legilor în general
-drept ≡ just
2. Respectarea promisiunilor
- excepţii posibile: apariţia vreunui motiv serios…
3. Nesupunerea în faţa eventualelor legi nedrepte
- nesupunerea civică (= protest non-violent)
4. A acorda corect pedepse (şi recompense)
a) dovedirea vinovăţiei
b) scalarea pedepsei conform gravităţii faptelor vinovate
5. Imparţialitatea, nepărtinirea

III. VALORIZAREA ACTELOR ŞI ATITUDINILOR DREPTE/NEDREPTE

1. Dezirabilitatea dreptăţii / indezirabilitatea nedreptăţii

2. Justificarea acestei valorizări
PLATON DREPTATE ŞI NEDREPTATE
(„Republica”) -31-

MITUL LUI GYGES

I. ENUNŢAREA TEZEI

1. Comportamentul drept  neputinţa practicării nedreptăţii

2. Intenţiile prime (originare) ale celor mai mulţi fapte nedrepte – natura inhibării
acestor porniri  una morală

II. JUSTIFICAREA TEZEI

1. Experiment mintal
a) se admite ca realizată îngăduinţa de a face fiecare ceea ce vrea
 - suspendarea consecinţelor primitive ale actelor nedrepte
(de ce: suspendarea temporară, dar certă a legilor juridice)
b) identitate între comportamente
 - şi cel ce se comportă drept şi cel ce se comportă nedrept (înainte)
se vor comporta nedrept (acum)
c) cei ce se comportă / cei ce se comportă // cei ce sunt / cei ce sunt
drept nedrept drepţi nedrepţi
A B

cei ce se cei ce se
comp. comp.
drept nedrept

traseul B-C popluat: Socrate,

C D Zeus

cei ce cei ce
sunt sunt
drepţi nedrepţi

2. Motivarea acestei
schimbări: lăcomia (= natura majorităţii)

III. EXEMPLIFICAREA TEZEI: MITUL LUI GYGES

1. Găsirea accidentală a inelului magic

2. Folosirea acestuia cf. lui (I)
IV. CONCLUZII
-2-

PLATON DREPTATE ŞI NEDREPTATE

(“Republica”) -32-

1. Generalizarea posedării unui astfel de inel

- redistribuirea de la A/B C/D
-cel mai populat canal: AD
2.Cei mai mulţi dintre cei ce se comportă drept: o fac în mod silit
[NOTĂ: Folosirea înşelătoare, în text, a cuantificatorilor universali]
3. F. puţini ar fi neschimbaţi: cei într-adevăr drepţi (canal AC)
a) ar fi socotiţi neghiobi de către cei majoritari
b) majoritarii i-ar lăuda însă, cf. tezei (I)
J. J. Rousseau TEMEIUL DREPTĂŢII
(„Emil, sau despre educaţie”) -33-

SENTIMENTUL DREPTĂŢII

I. CAR. ÎNNĂSCUT AL PRINCIPIULUI MORAL

1. Determinaţie a omului originar („... fundul sufletului”)

2. Spaţiu de joc între ceea ce suntem şi ceea ce credem sau înţelegem că suntem
 - motivele noaste etice / judecăţile noastre morale efective
3. Ac. principiu = conştiinţa

II. SURSA CONŞTIINŢEI (= SURSA VALORILOR MORALE)

1. Pornirile inimii (= sentimentul, afectul)

2. Rolul raţiunii: post-festum
a) luminează (clarifică) ceea ce este dat deja
b) imposibilitatea derivării raţionale a valorilor morale (rol ante-festum)
-raţional: - şansele de a ajunge vreodată în cutare poziţie a celuilalt
 = ignorabile
- nedreptatea = profitabilă
-ticăloşia = absenţa conştiinţei / nu a raţiunii

III. FORMULAREA PRINCIPIULUI

1. A mă vedea în celălalt
a)  repulsie pt. suferinţa celuilalt
b)  repulsie pt. propria suferinţă  dorinţa pt. propria-mi bunăstare
2. Iubirea pt. celălalt  iubirea de sine (principiul dreptăţii umane)
Im. Kant TEMEIUL DREPTĂŢII
(„Bazele metafizicii moravurilor”) -34-

ÎNCLINAŢIE ŞI DATORIE

I. ACŢIUNILE CONTRARE DATORIEI

- lipsa evidentă a valorii morale (în contradicţie cu valorile morale)

II. ACŢIUNILE CF. DATORIEI

1. Cele comise nu din înclinaţie nemijlocită, ci mijlocită [de un interes egoist]

a) uşor de stabilit lipsa valorii morale
b) comise din interes egoist
[ex: - felul în care serveşte o vânzătoare un client
- cordialit. sau “compasiune” manifestată de un partener de afaceri]
2. Cele comise din înclinaţie nemijlocită
a) greu de stabilit lipsa val. morale
[uşor de confundat cu faptele comportamental identiv, dar comise numai din
datorie, în absenţa oricărei înclinaţii, sau fiind vorba de o înclinaţie opusă]
b) exemple:
- conservarea vieţii
- din egoism
- pt. că iubeşti viaţa
- din frică de a ţi-o suprima
- din datorie
- indignat de ceea ce ţi se întâmplă, fără sa mai iubeşti
viaţa şi fără a-ţi fi frică să ţi-o suprimi
- binefacerile
- fără val. morală
- din egoism [marcat], vanitate
- graţie plăcerii intens resimţite
- cu val. morală
- doar pt. că tu poţi şi  cineva care are nevoie [suficient
pt. a fi o datorie]
- supărare personală, lipsa completă a compasiunii,
insensibilit. completă la suferinţa altora
- faptele de virtute militară
- fără val. mor.  din înclinaţie (înclinaţia pt. onoruri)
- cu val. mor  din datorie
3. Concluzii
a) când val. mor. lipseşte [„izvorul” acţ-ii fiind o înclinaţie]
- fapte onorabile, lăudabule, încurajabile
- se asiguă binele celorlalţi [al comunităţii]
- nu stimabile
b) când val. mor. e prezentă [„izvorul” acţiunii = datorie]
- fapte demne de stimă

III. CONSONANŢA MORALEI CREŞTINE CU IMP. CATEGORIC

- A-ţi iubi aproapele, chiar duşmanul [mai ales]

IM. KANT TEMEIUL DREPTĂŢII
-35-
-2-

a) îndemnul nu vizează o angajare prin înclinaţie

- înclinaţia nu poate fi poruncită
- dacă am considera etc  iubirea poruncitp ar fi una patologică
b) vizează o angajare din datorie
 - nici o înclinaţie nu ne îndeamnă
- dimpotrivă: afectiv  antipatie naturală f. puternică
- “izvorul”: voinţa / nu compasiunea
c) iubire practică (maximă cu conţinut moral).
PLATON DREPTATEA ŞI CONVENŢIILE UMANE
(“Gorgios”) -36-

DREPTUL NATURII ŞI LEGEA UMANĂ

I. LEGILE CETĂŢII

1. Pretenţii universalitate / în fapt: majoritatea ( = cei slabi)

2. Scopul: anularea inegalităţii fireşti, naturale
a) înfricoşarea celor dotaţi  ştergera diferenţelor
- anularea elanului celor superiori
3. Mecanismul de instituire: adecvarea la normalitate
a) instituită netranscendent (nu ca în teoria ideilor)
b) însumare statistică a cazurilor reale (medie)

II. LEGILE NATURII

1. Dreptul celui puternic (“destoinic”) asupra celui slab (“nevolnic”)

2. Universalitate veritabilă
- omogenitatea (din ac. p. de v.) a tuturor straturilor ontologice [admisibile
sofistic] – (vieţuitoare, oameni, familie, stat)
3. Temelia dreptului
 - individul superior / individul inferior
Concluzie: dreptate (legile cetăţii) = convenţii nedrepte

III. ADEVĂRATA DREPTATE

1. Car. psihologic şi convenţional, contingent şi fals al normelor morale

a) neputinţa satisfacerii poftelor  laşitate
(tratarea incapacităţii ca virtute)
b) orientate contra naturii
2. Car. natural şi real al satisfacerii trebuinţelor individuale
- adevărata dreptate, virtute, fericire = mijloace de mărire a plăcerii
3. Concluzii:
a) morala (falsa virtute şi falsă fericire) instituie false valori care să determine,
forţat şi artificial, fapte
b) adevărata dreptate (naturală, individuală): se pleacă de la fapte (= temelia
dreptului), ajungându-se la valori

N.B. Sunt puse în evidenţă neajunsurile, riscurile, hibele care survin în lipsa apelului
la substratul veritabil al Fiinţei – ca nivel ontologic ireductibil  teoria ideilor.
 TIPURI DE DREPTATE
-37-

INTRODUCERE

I. INSUFICIENŢA SATISFACERII NEVOILOR

- bunuri insuficiente
- distribuiri inegale

II. DREPTATEA PROCEDURALĂ

- respectarea legilor şi regulilor sociale
- inegalităţile care decurg din respectarea legilor nr. = justificate
- ex: legile pieţii  îmbogăţirea unora

III. DREPTATEA SOCIALĂ

- împletirea respectării regulilor pieţii cu omul şi criterii morale
- variante posibile:
- (i) - performanţele fiecăruia  să reflecte meritele fiecăruia
- a nu fi favorizat sau defavoriz. de factori care nu depind de tine
 însuţi
- egalitatea şanselor
- (ii) - nevoile, nu meritele = criteriul moral corectator
- învăţământ gratuit, asistenţă medicală
- poziţia radicală: Marx
- (iii) - var. mixtă = teoria statului asistenţial
- asigurarea de către stat a satisfacerii unor nevoi fundalmentale
- neintervenţia statului în rezolvarea nevoilor nefundamentale
AUGUSTIN DREPTATEA ŞI CONVENŢIILE UMANE
(„De Trinitate”) -38-

DREPTATEA ŞI LEGEA ETERNĂ

I. PUNEREA PROBLEMEI

1. Cei nedrepţi („păcătoşii”) au acces la normele morale

- se raportează oricând la acestea, în mod just, drept criterii de apreciere a
acţiunilor omeneşti
2. Cum este posibilă ac. raportare?
a) dacă normlele morale şi-ar avea sursa în eu-l omenesc, acest contact de-ar fi
imposibil celor nedrepţi
b) spiritul omenesc = schimbător / ceea ce spiritul întrevede = neschimbător

II. REZOLVAREA PROBLEMEI

1. Car. transcendent şi absolut ale sursei (D-zeu) valorilor morale (lumina lui D-zeu)
2. Rap. inel / pecete
- dreptatea omenească = imaginea lui D-zeu în inimile noastre
3. Rap.: dreptatea în ea însăşi / dreptatea pt. noi
absolut invariabilă abatere m. mare sau m. mică, cf. libertăţii omeneşti
(D-zeu)
F. A. HAYEK TIPURI DE DREPTATE
(“Drumul către robie”) -39-

DOMNIA LEGII

I. SOC. LIBERĂ

1. Reguli stabilite prealabil de exercitare a puterii (cadru formal)

2. Restricţiile de utilizare a mijloacelor = cunoscute dinainte, date pe termen lung
- efortul individual poate fi canalizat a. î.c. să nu fie zădărnicit de puterea
statului
3. Particularizare: activit. economică
 a) fixate legal: regulile de utilizare a resurselor
b) libere: scopurile individuale
Domnia legii

II. SOC. NON-LIBERĂ (= GUVERNATĂ SAMAVOLNIC)

1. Regulile de guvernare pot fi stabilite ad-hoc, cu durată de funcţionare arbitrar dată

2. Activit. econ. = planificată central
 a) producere planificată, preţuri planificate
b) impunerea către individ a scopurilor statului
3. Car. părtinitor al unui astfel de stat
- aprecierile şi scopurile unora (alcătuind puterea) = ridicate la rang de precieri
şi scopuri general-valabile

III. CONCLUZII

1. Egalit. în faţa legii (eg. formală) = incompatibilă cu politica de impunere, prin

guvernare, a egalităţii între oameni
[a) egalit. potenţială / egalit. actuală
b) împărţirea dreptăţii (ca egalit. actuală)  nimicirea domniei legii
2. Consecinţa esenţială a domniei legii: inegalitatea la nivel de performanţe =
traducere izomorfică a inegalătăţii la nivel de competenţe
- de aceea: impunerea egalit. de performanţe  încălcarea principiului egalităţii
şanselor]
ARISTOTEL TIPURI DE DREPTATE
(„Politica”) -40-

DREPTATE ŞI MERIT

I. TEZA:
Puterea politică = de acordat cf. superiorităţii meritelor, nu în mod egal

II. PROBLEMA:
Cum este de aplicat conceptul “superioritatea meritelor” (criteriile)?
(Ce fel de superiorit. dă drept la put. pol.?)

1. Este vădit că nu superioritatea prin frumuseţe sau forţă fizică este aici angajată 
nu orice fel de superioritate.
2. Ex. flautistului:
a) cel mai bun flaut = acordabil celui mai destoinic flautist
b) nu celui mai nobil prin naştere, sau celui mai frumos.
3. Se poate vorbi, în general, de o ierarhie a meritelor
a) merite infer.  merite super.
b) ex: talentul de a cânta la flaut = merit inferior nobleţei, averii sau libertăţii
4. Prin generalizare (pornind de la exemple)  principiu metodologic de decizie:
a) fiecare tip de activitate presupune controlarea şi măsurarea unui anume tip
de merite, de superioritate (tip de neegalitate)
b) nu intervine în luarea deciziei corecte ierarhia meritelor, ci specificitatea
acestora
ADICĂ: (i) fie o mulţime de indivizi umani cu merite diferite, meritele prin
care se disting unii dintre ei fiind mai importante (sau mai bine
reliefate) decât meritele prin care se disting alţii;
(ii) avem de acordat o funcţie (un rol) sau/şi un set de instrumente cu
care unul dintre aceştia să poată presta cutare sau cutare funcţie;
(iii) nu vom face alegerea în ordinea importanţei meritelor - ci având
în vedere specificitatea meritelor: vom alege pe cel a cărui
superioritate faţă de ceilalţi este potrivită prestării respectivului
rol, chiar dacă meritele prin care el este superior celorlalţi sunt mai
puţin importante decât meritele prin care se disting aceia
 oricare altul ar îndeplini acea activitate mai puţin bine, chiar dacă
felul în care acesta este superior celorlalţi este superior felului în
care este superior cel ce este de ales
(iv) deci raţionăm fals dacă-i vom prefera pe cei cu merite mai
valoroase şi mai bine reliefate. Sunt de preferat cei cu merite
potrivite.

III. REZOLVAREA PROBLEMEI

1. Tipul de calităţi potrivite: cele ce contribuie la formarea statului

- nu cele valabile la întreceri sportive etc.,... .
2. Enumerare
a) nobleţe, libertate, avere
b) spirit de justiţie  fiinţarea statului
c) vitejie războinică  prosperitatea statului
 -2-

ARISTOTEL (TIPURI DE DREPTATE)

(“Politica”) -41-

3.Obs. finală: constituţiile carepresupun stabilirea egalităţii şi neegalităţii altfel dacât

prin temeiul specificităţii meritelor în raport cu specificitatea
activităţilor = constituţii complete
 DREPTATE ŞI EGALITATE
-42-

INTRODUCERE

- Între oameni  diverse inegalităţi.

- Problemă: aceste inegalităţi sunt drepte, nedrepte sau sunt de tratat diferenţiat?
- cf. căror criterii?
- Soluţii posibile:
-  inegalităţi care nu presupun nedreptatea (ex: talentul artistic) şi inegalităţi
care presupun nedreptatea (ex: a te naşte cerşetor)
- inegalitatea este necesară în realizarea dreptăţii (dreptatea = adecvarea la
inegalităţile dintre oameni)
- inegalitatea este, în sine, rea, într-un fel sau altul, trebuie abolită.

FR. NIETZSCHE
(“Dincolo de bine şi rău”)

MORALE DE STĂPÂNI ŞI MORALE DE SCLAVI

I. INTRODUCERE

1. Diversitate a moralelor
2. Dar: reunibile în două tipuri fundam.
a) morale de stăpâni
b) morale de sclavi.

II. MORALA STĂPÂNILOR (ARISTOCRAŢII)

1. Cei ce determină (stabilesc, creează) valorile

a) se consideră repere general-valabile
b) glorificarea sinelui
2. Sentimentul belşugului şi puterii
a) dărnicia - ca efect al prea-plinului puterii (nu sinelui)
b) cultivarea severităţii şi durităţii.
3. Respect pt. tradiţie şi cultul strămoşilor (orientare spre trecut)
a) prin contrast: societ. modernă  viitor, progres (lipsa nobleţii)
b) pt. ceilalţi (rang inferior de putere, străini): exigenţele castei nu se aplică ( 
criterii dincolo de bine şi rău)

III. MORALA SCLAVILOR

{1. Ideile morale = necristalizate

- absenţa spiritului teoretic, a conştiinţei de sine (presupusă intens la II)}
2. Suspiciune şi pesimism
3. Preţuirea calităţilor apte să uşureze suferinţa
  - compătimire, sensibilitate, căldură sufletească, răbdare. hărnicie, modestie
morală a utilităţii

-2-
(FR. NIETZSCHE) (DREPTATE ŞI EGALITATE)
-43-

IV. COMPARAŢIE FINALĂ

Artă, respect, devotament (II) / năzuinţa libertăţii, instinctul fericirii (III)
K. MARX DREPTATE ŞI EGALITATE
(“Critica programului de la Gotha”) -44-

REPARTIŢIA DUPĂ MUNCĂ ŞI REPARTIŢIA DUPĂ NEVOI

I. REP. DUPĂ MUNCĂ

1. Per. istorică: perioada de trecere de la capitalism  comunism (socialismul)

2. Caracteristici [ dreptate parţială şi relativă]
a) dinspre comunism
- lipseşte exploatarea (capitalistul nu-şi mai însuşeşte plus-valoare)
- primeşte de la societ. (fiecare) atât cât dă, sub o formă care să asigure
diversitatea consumului
b) dinspre capitalism
- acest tip de repartiţie = un drept al inegalităţii
(la muncă egală, rep. egală / dar: dotare fizică şi intelect. diferită)

II. REP. DUPĂ NEVOI

1. Per. istorică: comunismul

a) nivel f. ridicat al dezvoltării forţelor productive
b) suspendarea dependenţei individului faţă de diviziunea muncii
c) ştergerea diferenţelor m-ca fizică / m-ca intelectuală
d) m-ca = mijloc de exist.  m-ca = necesitate vitală
e) belşugul va ţâşnii prin toţi porii
2. Caracteristici
- depăşire completă a limitelor înguste ale dreptului burghez [dreptate socială
absolută]
 J. RAWLS DREPTATE ŞI EGALITATE
(“Dreptate ca echitate”) -46-

PRINCIPIILE DREPTĂŢII

I. CELE DOUĂ PRINCIPII

1. Fiecare persoană are acces egal la libertatea maxim presupusă de practica la care
participă.
{2. Inegalităţile contestabile = cele care nu îngăduiesc avantajul tuturor celor afectaţi
 de ele
- a. î.c. posturile şi funcţiile respective nu sunt deschise tuturor}

II. DREPTATEA = COMPUS TRIPARTIT

1. Libertatea.
2. Egalitatea.
3. Recompensarea activităţilor care vizează binele comun.

III. INEGALITĂŢI ADMISE ( PRINCIP. I. 2)

1. Sens relevant pt. “inegalitate”

a) nu orice diferenţe
-ex.: posturi şi funcţii diferite
b) ci diferenţele problematice: legate de beneficii şi răspundere
 - inegalităţi dorite
- prestigiu
- avere
- inegalităţi nedorite
- obligaţia plătirii impozitelor
c) distribuirile diferite ale lucrurilor de dorit şi/sau de respins, prilejuite de o
practică sau alta
- este normal şi admis să existe f-cţii super. şi f-cţii inferioare
- este susceptibil de protest:
- funcţiile super.  privilegii, salarii f. mari
- distribuirea puterii prin anumite feluri de a folosi şansele
create de o practică
- ex.: concentrarea averii în econ. de piaţă
2. Concluzii:
a) admisă inegalitatea prilejuită de o practică dacă acea ingalit. acţionează în
folosul tuturor participanţilor la acea practică
b) respinsă inegalitatea care îngăduie acumularea unor avantaje într-o zonă pe
seama acumulării unor dezavantaje într-o altă zonă