Constitutia cutumiara si constitutia scrisa

Termenul de „constitutie cutumiara” nu este folosit intr-un sens strict, deoarece, de cele mai
multe ori, acest tip de constitutie este alcatuit dintr-o varietate de norme, atat cutumiare, cat si
scrise. In Marea Britanie, celebrul teoretician Dicey a facut pentru prima oara distinctia dintre
normele constitutionale. Astfel el distingea intre dreptul scrict care cuprindea cutuma straveche
si sursele scrise pe de-o parte, si conventiile constitutionale pe de alta parte.

Continutul constitutiei cutumiare: - obiceiuri, traditii, practici care au ca trasatura comuna faptul
ca sunt nescrise si ca reglementeaza modul de organizare si functionare a organelor de
guvernare si raporturile intre ele, statutul indivizilor. Aceste obiceiuri (in sensul comun al
termenului) nu sunt considerate ca fiind un element al dreptului englez, deorece nici o
jurisdictie nu ar putea sa le recunoasca intr-un caz concret. In plus, sistemul izvoarelor dreptului
constitutional britanic cuprinde si dreptul jurisprudential, format din totalitatea hotararilor
judecatoresti care se bucura de forta precedentului judiciar si care reflecta, la randul lor,
cutumele stavechi.

Doua elemente ar trebui reunite de o norma pentru a i se conferi calitate de cutuma:

a. elementul material (consta in continutul cutumei)

b. elementul psihologic (consta in cunoasterea de catre destinatarii cutumei a existentei

acesteia).

Pentru a deveni cutuma, obiceiul constitutional trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa se repete; durata actelor de repetare sa fie relativ indelungata; repetarea sa fie constanta;
obiceiurile repetate sa fie clare; obiceiul sa intruneasca consensul destinatarilor sai.

Cutuma constitutionala are un caracter istoric. Pana in secolul al XVIII-lea, raporturile constitutionale
erau reglementate prin cutuma. Rarele documente politice: Magna Charta din 1215 s.a., prin care se
reglementeaza unele raporturi intre rege si supusii , nu puteau fi socotite constitutii in intelesul pe care il
dam astazi acestui document.

Constitutia cutumiara este din punct de vedere al formarii sale supla, dar nesigura. Ca orice cutuma,
cutuma constitutionala, este esentialmente supla pentru ca s-a format in timp, fara a intruni conditii
speciale de forma. Ea a transpus in practica, fie vointa unei persoane fata de un model de organizare
politica, fie interese sociale vizand: prevenirea confuziei puterilor sau a subordonarii unei puteri de catre
alta; cutuma a fost verificata si modelata pe parcursul mai multor generatii; nu se cere nici o procedura
sau conditie formala pentru ca o cutuma sa fie modificata. Cutuma evolueaza odata cu transformarile ce
se produc in viata politica a statului. Supletea cutumei poate fi in unele cazuri un inconvenient. Existenta
sau disparitia cutumei nefiind legate de actiunea unui organism sau a unei persoane si nici de o anumita
procedura, poate da nastere la controverse. Nefiind inregistrata intr-un document, cutuma
constitutionala nu poate fi invocata intotdeauna si in toate cazurile de usurinta, mai ales in cazul in care
se afla in concurenta cu o alta cutuma avand un continut asemanator. Supletea cutumei constitutionale a
fost considerata de partizanii acesteia un avantaj incontestabil fata de rigiditatea textului scris, ce nu
poate fi adaptat cu usurinta la transformarile sociale. Adversarii cutumei au obiectat ca:

- traditia sau cutuma constitutionala se caracterizeaza prin incertitudine si este incompleta;

- cutuma fiind intr-o continua miscare, nu are o forma definitiv stabilita si nu i se cunoaste cu precizie nici
continutul. Altfel spus, nu se cunoaste daca un fapt derogand de la cutuma este un element de progres
constitutional sau un element negativ, care contravine acestuia;

- regulile cutumiare nu pot fi o stavila impotriva abuzurilor autoritatilor publice

Doua elemente ar trebui reunite de o norma pentru a i se conferi calitatea de cutuma:

1. elementul material - consta în cutuma propriu-zisa. Cutuma se formeaza printr-o repetare continua a
anumitor acte, proceduri sau obiceiuri. Repetarea trebuie sa fie identica si sa se desfasoare timp
îndelungat;

2. elementul psihologic – convingerea fiecarui destinatar al cutumei ca ea exista si ca trebuie sa se

conformeze continutului sau prescriptiei acesteia.

Constitutiile scrise au fost adoptate de majoritatea statelor. Ele apar sub forma unui act unic, unitar si
sistematic, care cuprinde principalele norme de organizare a statului. Constitutia scrisa a fost adoptata
prima oara de catre fostele colonii engleze din America, dupa 11 ani de la cucerirea independentei, ca un
act care a consfintit si a consolidat emanciparea lor politica in raport cu Coroana britanica, stabilita prin
Declaratia de Independenta din 4 iulie 1776. Statul virginia a adoptat prima Constitutie la 29 iunie 1776,
urmata de Constitutia statului New Jersey, in anul 1777 si de celelalte constitutii ale fostelor colonii
engleze din America de Nord, adoptate pana la constituierea Confederatiei celor 13 state nord-
americane, in 1777. Aceste constitutii sunt socotite ca reprezantand primul val al constitutionalismului.

Al doilea val al constitutionalismului este marcat de adoptarea Constitutiei federale americane in anul
1787, numita si „Constitutia de la Philadelphia” si constinuat de constitutiile revolutionare din Franta
(1791, 1793, 1795), precum si de constitutiile adoptate in alte tari ale Europei sub influenta
constitutionalismului francez (Constitutia Suediei la 8 iunie 1809, Constitutia Norvegiei la 17 mai 1814
etc).

Cel de-al treilea val al constitutionalismului incepe odata cu restauratia monarhiei in Franta, prin
Constitutia lui Ludovic al XVIII-lea din 1814 si dureaza pana in anul revolutionar 1848.

Cel de-al patrulea val al constitutionalismului incepe cu constitutiile revolutionare ale anului 1848 si
dureaza pana la caderea lui Napoleon al III-lea, iar cel de-al cincilea val incepe la 1875 (Constitutia
Rebulicii a III-a) si dureaza pana la primul razboi mondial. Perioada interbelica este considerata ca
perioada celui de-al saselea val, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial se apreciaza ca au mai fost trei
valuri (1945-1958 in Franta, 1975-1978 in Spania, Portugalia si Grecia, si in perioada 1948-1990 in statele
est-europene), iar azi strabatem cel de-al doilea val.