Simina Ioana Goia,

Curs universitar, licenta

5. Constituțiile cutumiare și constituțiile scrise

Normele constituționale pot fi sistematizate:

➢ fie într-un act unic sau în mai multe acte constituționale redactate în formă
scrisă;
➢ fie într-un sistem de norme scrise și cutumiare (nescrise) care în totalitatea
lor formează constituția statului.

Astfel că, în mod tradițional, constituțiile lumii se împart în;

- Constituții scrise

- Constituții cutumiare

A. Constituția cutumiară rezultă din uzanțe, cutume/obiceiuri, precedente cu privire

la constituirea, competența, funcționarea puterii, la raporturile dintre aceste organe și
dintre ele și cetățeni, la drepturile cetățenești.

▪ Cutuma reprezintă cristalizarea unor uzanțe ale societății, un ansamblu de

reguli nescrise care guvernează societatea.

▪ Nu orice cutumă devine cutumă constituțională. Pentru ca o simplă cutumă

să se transforme în cutumă constituțională, trebuie îndeplinite (cumulativ)
următoarele condiții:
➢ Repetarea cutumei – adică multiplicarea atitudinilor identice;

➢ Durata – respectarea obiceiului o anumită perioadă de timp

,,relativ” îndelungată (de exemplu, pentru formarea regimului
parlamentar englez a trebuit să treacă un secol și jumătate);

➢ Constantă – multiplicarea precedentului în același sens;

➢ Claritatea – precedentul să nu fie susceptibil de mai multe

interpretări (de exemplu, realegerea pentru a treia oară a lui
Roosevelt ca președinte al SUA, a anulat precedentul impus de
Washington, dar nu a dat naștere unei alte uzanțe).
Se mai impune încă o condiție - cutumele să fie acceptate, aplicate și sancționate (în
cazul încălcăriilor) de puterea de stat ca și cum ar fi veritabile norme juridice.

▪ Trebuie să facem distincție între ,,cutuma constituțională” și „constituția

cutumiară”. Prima se constituie într-un stat care are o constituție scrisă,
iar cea de a doua, în lipsa unei constituții scrise, constituie corpul de
norme fundamentale care guvernează organizarea politică a societății.
▪ Constituții cutumiare se întâlnesc în Anglia, Israel, Noua Zeelandă.

Exemplificare:
,,Constituția engleză” se prezintă astăzi ca fiind formată:

I. dintr-o parte scrisă compusă din:

a. dreptul statuar (statute law)
b. dreptul judiciar (common law)

II. dintr-o parte nescrisă formată din ,,dreptul cutumiar”, dreptul obiceiurilor și al
regulilor nescrise care guvernează organizarea statală engleză.

I. Dreptul statuar (I. a) este format din legi adoptate de Parlamentul englez, legi
care se referă la organizarea politică a statului și la drepturile fundamentale ale
cetățeanului. Aceste legi sunt (cu titlu exemplificativ):
 - Magna Charta Libertatum (1215) – primul text scris din lume prin care se
acordă și se garantează, prin voința regală, unele drepturi ale omului; este
rezultatul unei ,,înțelegeri politice”, confirmând un ,,pact” între monarh și
nobilime.

- Petition of Rights (1628) – primul text în care se precizează că nimeni nu poate

fi întemnițat fără o judecată prealabilă, efectuată de o instanță legal
constituită.

- Habeas Corpus (1679) – prima garantare a libertății individuale, formă

incipientă a prezumției de nevinovăție și a dreptului la judecată imparțială.

- Parliament Act (1911 revizuit în 1949) – prin care se limitează competențele

Camerei Lorzilor în cadrul procesului de adoptare a legii.
- Scotland Act (1998) – prin care se creează un parlament monocameral la
Edinborough.
- Norther Ireland Act (1998) – se recreează un parlament monocameral nord
irlandez la Stormond.
- Human Rights Act (1998) – prin care s-a abolit dreptul ,,pairilor ereditari” de a
mai fi automat și membri ai Camerei Lorzilor; apar ,,pairii numiți de regină”.
Dreptul judiciar (I. b) este format din reguli scrise aplicate/sancționate de
organele judiciare (suntem în prezența unor reguli neprevăzute în acte legislative, dar
care au primit în decursul anilor ,,aprobarea” prin decizii judiciare).
Dreptului judiciar aparține principiul potrivit căruia regele este iresponsabil
pentru actele sale, miniștri fiind răspunzători pentru actele ce emană de la rege (miniștri
contrasemnează actele ce emană de la monarh).

II. Partea nescrisă a Constituției engleze este formată din cutume, uzanțe, care nu
provin nici din acte legislative, nici din acte judiciare. Totuși ele se aplică și sunt
respectate, vizând regulile procedurale de organizare statală.
- O cutumă veche de 10 ani și care este respectată cu sfințenie de puterile
constituite în stat este cea care se referă la obligația regelui de a numi miniștri
exclusiv în rândul Camerei Comunelor (ministrul trebuie să fie și deputat în
Parlamentul englez).

Noua Zeelandă nu are o constituție scrisă alcătuită dintr-un singur document, ci o

colecție de Legi fundamentale. Una din legile fundamentale este Tratatul de la Waitangi
(6 februarie 1840), prin care s-a stabilit suveranitatea britanică și s-a precizat ziua
națională. Țara și-a câștigat independența față de Marea Britanie la 26 septembrie 1907.
Al doilea document fundamental îl constituie Actul Constituțional din 1986, care
stabilește un Guvernator General pentru țară, modul de alcătuire a executivului,
organizează o Cameră a Reprezentanțelor, cu putere de legiferare și precizează că
Parlamentul este alcătuit din Camera Reprezentanților și Guvernul Noii Zeelande.
Ultimul act fundamental a fost creat în 1990, Bill of Rights, în care s-au specificat o serie
de drepturi și liberalități cetățenești, și în care se stabilesc condițiile necesare desfășurării
proceselor echitabile.
Regimul constituțional cutumiar a fost considerat, începând cu sec. al XVIII-lea ca
necorespunzător:
- regulile cutumiare erau considerate neclare, incerte și incomplete;

- regulile cutumiare erau greu de păstrat deoarece se puteau revizui ușor;

- regulile cutumiare nu erau ,,limite redutabile” pentru guvernanți.

Astfel că s-au impus regulile scrise care consfințesc organizarea stabilă și care conferă
o mai multă stabilitate social-politică.
Avantajele regulilor scrise sunt următoarele:
- sunt clar definite, fără incertitudini;

- sunt permanente și intangibile (orice revizuire a lor trebuie să respecte o anumită

procedură).

B. Constituția scrisă se impunea începând cu sec. al XVIII-lea, pe considerentul că

aceasta oferă o mai mare precizie, claritate și stabilitate în raport cu normele
constituționale cutumiare.
În general, constituția scrisă se prezintă sub forma unui document politico-juridic,
având mai multe sau mai puține articole și care este adoptat direct de popor sau de
reprezentanții acestuia, potrivit unei proceduri speciale și solemne.
Constituția scrisă conține reguli referitoare la: organizarea/exercitarea puterii în stat,
la drepturile fundamentale cetățenești, cuprinse într-un document unic, oficial, adoptat și
revizuit prinr-o procedură specifică. Constituția scrisă se poate rezuma la ceea ce spunea
juristul Th. Payne (1737-1809): ,,nu există constituție dacă ea nu poate fi pusă în
buzunar”.
După cum putem observa, diferențele dintre constituția scrisă și constituția
cutumiară se rezumă doar la criteriul formal (al procedurii de adoptare și
revizuire).
Noțiunea clasică a constituției ca document scris, oficial, solemn, relativ rigid, clar,
precis, adoptat după un ,,ritual legislativ” specific, își are originea (general recunoscută
de doctrina juridică) în ,,mișcarea constituționalismului”. Această mișcare (tendință
generală) a apărut în Epoca Luminelor și și-a propus să substituie cutumele existente
(vagi și incerte) cu norme scrise.
Constituțiile scrise se vor afirma ca:

- instrumente de protecție în fața absolutismului și a despotismului, instrumente ce

vor oferi o mai mare stabilitate politică și juridică;

- mijloace de educație morală și politică, potrivit cărora un simplu individ este ridicat
la ,,rang de cetățean” cu drepturi clar definite.

Primele constituții scrise apărute în lume sunt: Constituția americană (1787) și cea
franceză (1791).
Nu există constituții cutumiare sau constituții scrise ,,pure”, deoarece regulile scrise
și regulile cutumiare coexistă și se completează reciproc.
Exemplificări:

➢ În SUA, până în anul 1951 a funcționat cutuma constituțională (regula nescrisă)

potrivit căreia președintele statului nu putea trece de al doilea mandat; pentru a
conferi stabilitate acestei cutume, ea a fost inclusă în Constituția americană sub
forma unui amendament (amendamentul XII), transformându-se astfel într-o
veritabilă regulă constituțională. Unele reguli constituționale scrise făceau
trimitere la obiceiuri/cutume (respectiv acele reguli – desuete în zilele noastre –
care se refereau la buna organizare a rutelor poștale sau la prohibiția băuturilor
alcoolice pe teritoriul american). Într-o dispoziție constituțională, se stipulează că
în fiecare an, în ,,luna ianuarie”, președintele american este obligat să prezinte
Congresului american ,,raportul privind starea națiunii” (dar, nu se identifică exact
care zi din luna ianuarie); există o cutumă constituțională (veche de peste 50 de
ani) care rezolvă ,,lacuna” normei scrise, identificând ,,ziua din ianuarie” ca fiind
,,ultima zi de luni din luna ianuarie”.
➢ În România, există o regulă constituțională, respectiv art. 44 alin. 7 din Constituție,
care face trimitere la obicei/cutumă. Astfel se enunță că ,,dreptul de proprietate
obligă... și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului revin
proprietarului”.

Trebuie însă menționat că niciodată cutuma constituțională nu va putea să

modifice sau să abroge o normă constituțională scrisă.