Cumpata Mihaela grupa 1 anul 2 FR

Varianta I.

Tema: Legea penală

1. Relatați despre structura și caracteristicele legii penale. (3 puncte)

Legea penală este actul legislativ adoptat de Parlamentul RM, care cuprinde

norme de drept penal ce stabilesc principiile şi dispoziţiile generale şi speciale

ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi prevede

pedepsele ce se aplică infractorilor, iar în unele cazuri temeiul şi condiţiile

liberării de răspundere şi pedeapsă penală.

legea penala are urmatoarele caracteristici:

a) este un act intern unic, adoptat de Parlamentul RM după o procedură strict

reglementată de Constituţie;

b) are o forţă juridică supremă, a cărei esenţă se exprimă prin faptul că:

- nici un alt organ, decît Parlamentul, nu este în drept să abroge sau să modifice

legea penală;

- nici un alt act normativ-juridic (cu caracter penal) nu trebuie să contravină

legii penale;

- în caz de neconcordanţă a altor acte normative cu legea penală, prioritate i se

acordă legii penale;

c) poartă un caracter normativ. Legea penală conţine norme de drept, adică

reguli de comportament cu caracter general-obligatoriu, ce se răsfrîng asupra unui

număr nedeterminat de cazuri de acelaşi gen şi asupra unui cerc nedeterminat de

persoane;

d) stabileşte principiile şi dispoziţiile generale ale dreptului penal;

e) determină faptele ce constituie infracţiuni, indicînd elementele şi semnele

lor concrete;

f) prevede categoriile şi mărimea pedepselor ce se aplică infractorilor pentru

săvîrşirea faptelor penale;

g) reglementează temeiul şi condiţiile liberării de răspundere şi pedeapsă

penală;

h) se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale actelor

internaţionale la care Republica Moldova este parte.

2. Calsificați normele penale. (3 puncte)

Normele penale generale sînt cuprinse în Partea generală a Codului Penal şi

cuprind dispoziţii cu caracter de regulă generală privind condiţiile în care se nasc, se

modifică şi se sting raporturile juridice penale. La rîndul său, normele penale

generale pot fi declarative şi determinative. Normele declarative stabilesc scopul şi

principiile fundamentale ale dreptului penal (art.2-7 CP al RM etc.).19 Normele

determinative conţin formularea instituţiilor şi noţiunilor separate ale dreptului penal

(art.14, 21, 41 CP al RM etc.).20

Aceste norme sînt de cea mai largă aplicaţiune, fiind incidente în raport cu

toate normele speciale.

Normele penale speciale sînt înscrise în Partea Specială a Codului Penal, dar

în unele situaţii sînt expres prevăzute în conţinutul legilor speciale. Aceste norme

indică condiţiile în care o anumită faptă prejudiciabilă constituie infracţiune şi

pedeapsa corespunzătoare pentru săvîrşirea faptei interzise, adică elementele unui

raport juridic penal concret.

Spre deosebire de normele penale generale, normele penale speciale sînt

aplicabile numai în raport cu actul de conduită la care se referă.

Interesul distincţiei între aceste două categorii de norme penale este legat de
regula că normele speciale derogă de la cele generale şi deci au prioritate de aplicare

în caz de concurs cu acestea.21

În funcţie de caracterul conduitei prescrise prin preceptul normelor, este

determinată existenţa normei penale prohibitive şi normei penale onerative.

Normele prohibitive conţin ca regulă de conduită abţinerea de a săvîrşi fapta

descrisă şi incriminată în dispoziţie (art.145, 164 CP al RM).

Normele onerative stabilesc ca regulă de conduită obligaţia de a face sau de

a acţiona (art.162, 163 CP al RM). Inacţiunea făptuitorului este interzisă, fiind de

natură să producă urmări prejudiciabile.

Clasificarea analizată stă la baza delimitării infracţiunilor comisive (săvîrşite

prin acţiune) de cele omisive (săvîrşite prin inacţiune). Totodată, interesul distincţiei

acestor două categorii de norme ţine de modul diferit în care se rezolvă unele

probleme ale vinovăţiei, ale tentativei etc.

În raport cu elementele ce sînt cuprinse în structura normei penale, distingem

norme penale complete şi norme penale divizate.

Normele penale complete (unitare) sînt acele care cuprind ambele elemente

ale unei norme penale (dispoziţie şi sancţiune), necesare incriminării şi sancţionării

unei fapte ca infracţiune.

Normele penale divizate nu au structura completă în acelaşi articol din lege,

dispoziţia sau sancţiunea fiind formulate într-un alt articol al aceleiaşi legi sau chiar

în alt act normativ.

În materie de tehnică legislativă se cunosc două tipuri principale de norme

divizate: norme de incriminare cadru (în alb) şi norme de trimitere sau referire.

Normele penale de incriminare cadru se caracterizează prin faptul că au în

structura lor o dispoziţie de incriminare cadru şi o sancţiune corespunzătoare,

urmînd ca prevederea faptelor interzise să se facă ulterior, prin alte acte normative.

Normele penale de trimitere sau de referire sînt norme incomplete, cît

priveşte dispoziţia sau sancţiunea, pentru care se face trimitere sau referire la o

normă complinitoare care este cuprinsă în aceeaşi lege ori în alta.

În legislaţia penală a Republicii Moldova cele mai multe norme penale de

incriminare sînt unitare, deoarece este firesc ca normele de drept penal să se găsească

integral în acelaşi text, iar nu fragmentată în diferite texte de lege. Sînt totuşi situaţii,

cînd pentru a evita unele repetări sau formularea unor articole cu numeroase alineate,

este preferabilă soluţia unor norme penale divizate. Însă, recurgerea la norme

divizate trebuie să aibă un caracter cu totul excepţional

3. Relatați despre tipurile/felurile sancţiunilor normei juridico-penale (5 punce)

Norma juridică penală reprezintă o specie de norme de drept care se

caracterizează prin conţinut şi structură specifică, prescriind reguli de drept

penal, precum şi sancţiuni aplicabile în cazul încălcării acestora.

considerăm că structura normei penale speciale

cuprinde elementele necesare din care rezultă conduita impusă participanţilor

(dispoziţie) şi sancţiunea care intervine ca element de constrîngere în caz de

nerespectare a dispoziţiei din normă.

Analiza fiecărui element constitutiv al normei juridice penale în parte

(dispoziţia şi sancţiunea) permite diferenţierea unor forme speciale de descriere a

acestora în actul normativ. Astfel, în materie de tehnică legislativă sînt cunoscute

următoarele tipuri de dispoziţii:

a. dispoziţie simplă – numeşte doar fapta infracţională cu un termen unanim

acceptat, dar nu dezvăluie semnele ei (de exemplu art.145, 164 CP al RM);

b. dispoziţie descriptivă – conţine o descriere generalizată a semnelor

esenţiale ale infracţiunii (art.186, 187, 188 CP al RM);

c. dispoziţie de blanchetă – face trimiteri la alte legi şi acte norm ative

(art.231, 236 CP al RM);

d. dispoziţie de trimitere - face trimitere la dispoziţiile altor norme penale

(art.152, 154 CP al RM).

La rîndul său, sînt cunoscute următoarele tipuri de sancţiuni penale:

a. sancţiune absolut determinată – stabileşte expres categoria şi mărimea

pedepsei. Legislaţia penală în vigoare nu conţine sancţiuni absolut

determinate, deoarece conţinutul lor nu permite individualizarea pedepsei în dependenţă de

circumstanţele concrete ale infracţiunii şi personalitatea

infractorului.17

b. sancţiune relativ determinată - stabileşte categoria concretă de pedeapsă şi

limitele ei, în dependenţă de care distingem următoarele modalităţi:

- stabilirea limitei maximale a pedepsei („de pînă la 3 ani” – art.208 CP

al RM). În acest caz, limita minimală este stabilită în normele Părţii

Generale ale Codului Penal pentru categoria concretă de pedeapsă.

- stabilirea limitelor minimale şi maximale ale pedepsei („de la 12 la 20

ani” – alin.1 art.145 CP al RM). Este cea mai răspîndită modalitate de

expunere a sancţiunilor în Codul Penal al RM.

c. sancţiune alternativă – stabileşte două sau mai multe categorii de pedepse

din care numai una este aleasă de instanţa de judecată (art.177, 190, 192 CP

al RM).

d. sancţiune absolut nedeterminată – sancţiunea nu stabileşte nici categoria şi

nici limitele pedepsei. În Codul Penal al RM această modalitate de expunere

a sancţiunilor lipseşte, dar un şir de tratate internaţionale privind lupta cu

 criminalitatea conţin asemenea sancţiuni.

4. Relatați despre felurile interpretării legii penale după volum. (5 puncte)

Interpretarea legii penale se face, în principiu, în aceleaşi forme şi modalităţi

ca în orice ramură de drept. Astfel, în raport cu subiecţii care efectuează

interpretarea, aceasta poate fi oficială (cînd este efectuată de organe sau subiecţi

oficiali) şi neoficială (cînd este efectuată de oameni de ştiinţă, profesionişti, cetăţeni

de rînd).

5. Analizaţi principiul realității aplicării legii penale în spaţiu și condițiile

aplicării legii penale în baza acestui principiu. (7 puncte)

Principiul realităţii legii penale sau al protecţiei reale, denumit şi principiul naţionalităţii (cetăţeniei) pasive este
consacrat prin dispoziţia alin.3 art.11 CP al RM care stipulează că: „Cetăţenii străini şi apatrizii care nu
domiciliază permanent pe teritoriul Republicii Moldova şi au săvîrşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă
răspundere penală în conformitate cu Codul Penal al Republicii Moldova şi sînt traşi la răspundere penală pe
teritoriul Republicii Moldova dacă infracţiunile săvîrşite sînt îndreptate împotriva intereselor Republicii
Moldova, împotriva păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război ..., dacă aceştia nu au fost
condamnaţi în statul străin.”
Necesitatea apărării împotriva unor infracţiuni săvîrşite în străinătate ce atentează la unele valori de maximă
importanţă, cum sînt statul Republica Moldova sau persoana cetăţeanului acestuia, impune o extindere a
aplicabilităţii legii penale a Republicii Moldova. Este dreptul oricărui stat de a-şi apăra pe baza legii penale
naţionale siguranţa existenţei proprii şi a cetăţenilor săi. Recunoaşterea acestui drept al statelor se întemeiază şi
pe considerentul că legile penale ale unui stat nu incriminează în general infracţiuni contra altor state ori contra
cetăţenilor acestora, astfel că fiecare stat poartă răspunderea pentru ocrotirea acestor valori.
Aplicarea legii penale a Republicii Moldova pe baza principiului realităţii este limitată la infracţiunile
prevăzute în alin.3 art.11 CP al RM. Este vorba, în primul rînd, de infracţiunile contra intereselor statului
prevăzute în Capitolul XIII „Infracţiuni contra securităţii publice şi ordinii publice” (art.278-636 CP al RM) şi
Capitolul XVII „Infracţiuni contra autorităţilor publice şi securităţii de stat” (art.337- 363 CP al RM).
În al doilea rînd, sînt menţionate infracţiunile împotriva păcii şi securităţii omenirii sau infracţiuni de război,
nominalizate în Capitolul I. (art.135- 144 CP al RM).
Principiul realităţii legii penale se poate aplica numai dacă sînt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
- infracţiunea să fie comisă în străinătate;
- infracţiunea săvîrşită să fie îndreptată împotriva intereselor Republicii Moldova sau a cetăţenilor săi,
împotriva păcii şi securităţii omenirii, infracţiuni de război;
- infractorul să fie cetăţean străin sau apatrid ce nu are domiciliu permanent în Republica Moldova;
- punerea în mişcare a acţiunii penale se face numai cu autorizarea Procurorului general al Republicii Moldova.

6. Propuneţi o situaţie practică în care se va aplica exepția de la principiul

teritorialității aplăcării legii penale în spațiu. (7 puncte)

Excepţii de la principiul teritorialităţii

Aplicarea legii penale, în temeiul principiului teritorialităţii, cunoaşte anumite
restrîngeri, în sensul că ea nu se aplică în raport cu anumite categorii de infracţiuni
săvîrşite pe teritoriul ţării:
- infracţiuni săvîrşite pe teritoriul Republicii Moldova de persoane ce se bucură de imunitate de jurisdicţie
penală sau în localurile (automobilele) misiunilor diplomatice;
- infracţiuni săvîrşite pe o navă maritimă sau aeriană străină ce se află pe teritoriul Republicii Moldova;
- infracţiuni săvîrşite în timpul staţionării ori trecerii unor armate străine pe teritoriul Republicii Moldova.
Excepţiile de la jurisdicţia statului nostru nu reprezintă o ştirbire a suveranităţii acestuia, deoarece sînt
consecinţa unor convenţii internaţionale care prevăd concesii reciproce între state pentru desfăşurarea normală a
relaţiilor internaţionale.
A. Imunitatea de jurisdicţie penală. Legislaţia penală a unui stat nu se aplică infracţiunilor săvîrşite pe
teritoriul său de către agenţii diplomatici ai altor state acreditaţi în statul respectiv sau de alte persoane oficiale
străine care, potrivit convenţiilor şi uzanţelor internaţionale, se bucură de imunitate de jurisdicţie penală.
Graţie acestei imunităţi, persoanele susmenţionate nu pot fi supuse urmăririi penale
şi judecate pe teritoriul statului în care sînt acreditate sau pe al cărui teritoriu se află
ca reprezentanţi oficiali ai statelor lor.
Legea penală a Republicii Moldova prevede imunitatea de jurisdicţie penală prin dispoziţia alin.4 art.11 CP al
RM care stipulează că „Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvîrşite de reprezentanţii diplomatici ai
statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sînt supuse jurisdicţiei
penale a Republicii Moldova.”
Imunitatea de jurisdicţie penală decurge din imunitatea diplomatică prevăzută de Convenţia cu privire la
relaţiile diplomatice, încheiată la Viena la 18 aprilie 1961, convenţii internaţionale bilaterale, reflectate şi în
Legea RM nr.1133-XII din 04.08.92 „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova în
alte state” şi Legea RM nr.1134-XII din 04.08.92 „Cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale statelor
străine în Republica Moldova”.
 Cît priveşte cercul persoanelor considerate reprezentanţi diplomatici, potrivit normelor internaţionale aceştia
sînt: ambasadorul, însărcinatul cu afaceri ad-interim, consilierul de ambasadă sau de legaţie, ataşaţii de
ambasadă, secretarii de ambasadă sau de legaţie.
Personalul tehnic şi administrativ al ambasadei sau legaţiei, membrii familiilor lor, nu se bucură de imunitate de
jurisdicţie penală. De aceeaşi imunitate se bucură şi alte persoane oficiale, cum sînt şefii de state sau de
guverne, membrii misiunilor speciale, funcţionarii consulari şi alţii, aflaţi pe teritoriul altor state.
Potrivit normelor de drept internaţional, imunitatea de jurisdicţie se referă şi la inviolabilitatea sediului,
imobilului, mijloacelor de transport al misiunilor diplomatice a statelor străine în Republica Moldova,
autorităţile publice neputînd pătrunde în incinta acestora fără consimţămîntul şefului misiunii.
Însă, reprezentanţii diplomatici au obligaţia să predea autorităţilor Republicii Moldova pe infractorii care s-ar
refugia în localul acestor reprezentanţe. Totodată, statul acreditar, deşi nu poate urmări şi judeca reprezentantul
diplomatic ce a săvîrşit infracţiunea, el îl poate declara „persona non grata”, îi poate cere să părăsească teritoriul
său şi poate solicita statului acreditant să-l judece potrivit propriilor sale legi.
B. Infracţiuni săvîrşite pe o navă maritimă sau aeriană străină ce se află pe teritoriul Republicii
Moldova. Nu cad sub jurisdicţia Republicii Moldova eventualele infracţiuni săvîrşite la bordul navelor
maritime şi aeronavelor militare ori guvernamentale ce aparţin unui stat străin, întrucît acestea reprezintă statul
căruia aparţin şi se află pe teritoriul Republicii Moldova cu aprobarea specială a Guvernului Republicii
Moldova.
Mai mult ca atît, nu se aplică jurisdicţia Republicii Moldova nici faptelor săvîrşite pe teritoriul Republicii
Moldova de persoanele care fac parte din echipajul sau personalul specializat al acestor nave pe timpul cît nava
s-a aflat în porturi, ape maritime interioare, ape teritoriale. Soluţionarea conflictelor apărute în aceste situaţii se
soluţionează pe calea dreptului internaţional.
În cazul navelor şi aeronavelor comerciale, principiul general admis este că infracţiunile săvîrşite la bordul
acestora şi de personalul lor pe teritoriul ţării cad sub incidenţa legii penale a statului pe teritoriul căruia se află.
Se face referire la timpul cînd acestea se află în porturile statului nostru sau în apele maritime interioare.
Situaţia este diferită în cazul infracţiunilor săvîrşite la bordul navelor comerciale aflate în trecere prin marea
teritorială a statului străin. În cazul acestor infracţiuni nu se exercită jurisdicţia penală a statului nostru, existînd
o excepţie de la principiul teritorialităţii.
Totuşi, în practică ar putea exista situaţii cînd legislaţia penală a statului nostru ar putea fi aplicată:
- infracţiunea a fost săvîrşită de un cetăţean al Republici Moldova sau de o persoană fără cetăţenie care are
domiciliu permanent pe teritoriul Republicii Moldova;
- infracţiunea este îndreptată împotriva intereselor Republicii Moldova sau împotriva unui cetăţean al
Republicii Moldova ori a unei persoane rezidente pe teritoriul Republicii Moldova;
- infracţiunea este de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică în ţară sau ordinea în marea teritorială;
- exercitarea jurisdicţiei Republicii Moldova este necesară pentru reprimarea traficului ilicit de stupefiante sau
de substanţe psihotrope;
- asistenţa autorităţilor Republicii Moldova este cerută, în scris, de căpitanul navei sau de un agent diplomatic
ori un funcţionar consular al statului al cărui pavilion îi arborează nava.
C. Infracţiuni săvîrşite în timpul staţionării ori trecerii unor armate străine pe teritoriul Republicii
Moldova. În dreptul internaţional este admis, în mod unitar, că trupele străine staţionate pe teritoriul unui stat
sau aflate în trecere pe acest teritoriu nu sînt supuse jurisdicţiei statului pe teritoriul căruia se află.
Pentru infracţiunile săvîrşite pe acest teritoriu de personalul trupelor străine se aplică legea statului căruia îi
aparţin aceste trupe. De regulă, regimul trupelor militare staţionate ori aflate în trecere pe teritoriul străin este
reglementat prin convenţii bilaterale între statele interesate.
Dacă staţionarea trupelor străine se produce în timp de război, sancţionarea faptelor săvîrşite de militarii străini
se realizează potrivit reglementărilor specifice stării de război. Aplicarea legii penale a Republicii Moldova
infracţiunilor săvîrşite în străinătate sau faţă de infractorii aflaţi în străinătate este guvernată de principiul
personalităţii, realităţii şi universalităţii.