Filosofi înaintea lui Socrate

Introducere
Filozofia antico-greaca europeană își are leagănul în Grecia antică, de unde derivă și numele: "iubire"
(philia) de "înțelepciune" (sophia) = φιλοσοφια. Atena a devenit centrul de întâlnire al sofiștilor și a
fost orașul lui Socrate, a cărui filosofie a dăinuit, prin intermediul operelor lui Platon, de-a lungul
istoriei până în zilele noastre.
Presocraticii
Presocraticii sunt filosofii care au trăit începând de la mijlocul secolului al VII-lea î. Chr. până în epoca
lui Socrate, fiind considerați întemeietorii filosofiei europene. Filosofia presocratică s-a dezvoltat din
filosofia naturii în regiunea ionică din Asia Mică în diferite școli: ionică, milesiană, pitagoreică, eleată,
atomistă.
Școala ionică: Heraclit (535 î. Hr. – 475 î. Hr.)
Considera că elementul din care derivă toate este focul, nefiind de acord cu Thales, Anaximandru și
Pitagora.
Heraclit a devenit cunoscut pentru că a afirmat: „Nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de
două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel”. Această afirmație exemplifică punctul
culminant al credinței materialiste.
Școala milesiană: Thales din Milet (625 î. Hr. - 540 î. Hr.)
Thales a fost primul filozof grec care a introdus noțiunea de element material primar al tuturor
lucrurilor și fenomenelor cosmice și pe care l-a identificat ca fiind apa.
Thales și-a pus întrebări despre natura universului și a dat răspunsuri care nu au luat în considerare
zeii și demonii. Renunțarea la mitologie a fost un pas crucial în gândirea științifică și a condus la o
explozie intelectuală care a durat sute de ani.
Școala pitagoreică: Pitagora (sec VI î. Hr. – 490 î. Hr.)
Ideea filosofică principală a pitagorismului este că numerele reprezintă esența lucrurilor, iar universul
este un sistem ordonat și armonios de numere și raporturi numerice.
Grație lui Pitagora și pitagoricienilor, filosofia greacă își consolidează ideea de Kosmos și armonie.
Determinarea numerică armonioasă este esențială pentru înțelegerea unor fenomene universale
diverse.
Școala eleată: Xenofan din Colophon (570 î.Hr. – 478 î. Hr.)
Xenofan a dedicat un grup de pasaje, în stil argumentativ, pentru a critica tendința umană de a crea
zei după chipul și asemănarea lor – antropomorfism religios. În opinia sa, muritorii presupuneau că
zeii se îmbrăcau, aveau voci și aveau trupuri.
Xenofan a fost cunoscut de lumea veche mai ales ca scriitor practicând o critică sarcastică și
denunțătoare. Era considerat de contemporani ca poet de satire, iar învățătura filosofică i-a fost
disprețuită.
Școala atomistă: Democrit (460 î. Hr. – 360 î. Hr.)
Învățătura sa a fost: Nu există altceva decât atomi și spațiul gol, totul altceva este părere. Sufletul
este constituit din atomi fini, asemenea cu aceia ai focului. Acești atomi sunt cei mai rapizi și prin
mișcarea lor, ce întrepătrunde întreg corpul, se produc toate fenomenele vieții. Deci, pentru
Democrit, sufletul este o materie specială, întâlnită în tot universul.