În ceea ce privește adaptarea vizuală, Eleanor J.

Gipson și Richard Walk au investigat

capacitatea nou-născuților și a sugarilor umani de a detecta adâncimea prin celebrul experiment
“vizual cliff” în cadrul căruia au fost testați 36 de sugari cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 luni.
S-a folosit aşa-numita fantă vizuală, o platformă transparentă cu o suprafaţă tip tablă de
şah, acoperită cu sticlă, ce dă iluzia adâncimii. Fiecare copil era plasat în centrul platformei.
Mama trebuia să-l strige prima dată dinspre partea adâncă („prăpastie”), iar apoi dinspre partea
sigură. 9 copii au refuzat să se mişte, însă toţi ceilalţi 27 s-au apropiat de mame, chemaţi dinspre
partea sigură. În prima situaţie, majoritatea s-au îndepărtat de mame, mergând spre partea plată a
suprafeţei; alţii s-au îndreptat ezitant spre mame. Alţi copii au început să plângă atunci când ele
se aflau acolo, pentru că nu au putut să traverseze o prăpastie aparentă. Experimentul a
demonstrat că, de cele mai multe ori, sugarii pot avea percepţia de adâncime de îndată ce pot
dobândi mersul de-a buşilea. Comportamentul copiilor în această situaţie a dat dovezi clare
despre dependenţa lor de nevoia de a vedea. Unii copii bat uşor sticla dispozitivului cu mâinile,
dar în ciuda acestei asigurări tactile de soliditate, refuză să traverseze. A fost la fel de clar că
perceperea adâncimii a evoluat mai rapid decât s-au dezvoltat abilităţile lor locomotorii.
Concluziile arată faptul că, până la 6-7 luni, copilul traversează fără probleme această suprafaţă,
iar la 7-8 luni, când e chemat să traverseze partea „joasă” a mesei, copilul refuză, protestează,
dovadă ca s-a format percepţia adâncimii.
Folosind același aparat, Gibson și Walk au testat pui, miei și iezi, toți cu vârsta mai mică
de 24 de ore. Ei au folosit, de asemenea, o podea reglabilă pe partea adâncă a stâncii, astfel încât
testul să poată începe cu ea în poziția înaltă (și, prin urmare, sigură), dar să poată fi coborâtă
brusc odată ce animalul a fost pe ea. Acest lucru le-a dat ocazia să observe răspunsul animalului
și să vadă dacă a învățat din experiența de a nu „cădea în jos”.
Au fost testate și alte specii, inclusiv șobolani (care au fost testați suplimentar cu un pod
ridicat) și pisoi, care aveau câteva săptămâni înainte de a putea fi testați. Unii pisoi au fost testați
după ce au fost crescuți în întuneric. Autorii au concluzionat că lumea tridimensională este
percepută de oameni şi de animale care se pot târî
Argument contra:
1. La experiment au fost supuse pisici crescute în întuneric.
2. Viețuitoarele erau speriate prin “șocul căderii”.
Bibliografie:
“Manual de psihologia dezvoltării” - Florina Golu, Polirom, 2015
“Experimentul visual cliff” - Dr. Julia Russel, SimplyPsichologu, 2020