Sunteți pe pagina 1din 2

SCRISOARE DE MOTIVAȚIE

ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE


FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT – ÎNVĂȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ
Comisia de admitere
DOMENIUL DE STUDII: Științe Administrative
PROGRAMUL DE STUDII DE MASTERAT: Managementul Sectorului Public

Mă numesc Marius-Alin Mărgărit și sunt absolventul programului de licență – Ingineria Transporturilor și


a Traficului din cadrul Facultății de Inginerie Mecanică, Universitatea „Transilvania” din Brașov. Prin
prezenta îmi exprim interesul de a candida pentru ocuparea unui loc în regim: cu taxa, la programele de
masterat în științele administrative (forma cu frecvență redusă), opțiunea mea fiind cea pentru programul
„Managementul Sectorului Public”.

În anul 2020 am decis să fac o schimbare din punct de vedere profesional și astfel, am hotărât să lucrez
într-un domeniu promițător și anume, domeniul fondurilor europene. În cadrul Ministerului Fondurilor
Europene am avut posibilitatea de a-mi dezvolta abilitățile profesionale, de a lucra alături de colegi
experimentați de la care am învățat lucruri noi, cât și de a acumula o multitudine de experiențe
satisfăcătoare în acest domeniu. După 2 ani activi pe care i-am parcurs în cadrul ministerului, am decis să
îmi aprofundez cunoștințele în domeniul administrației publice, fapt ce m-a determinat să aleg programul
de masterat - Managementul Sectorului Public. Între timp, am contribuit la dezvoltarea competențelor
mele profesionale, fiind certificat în cursuri de specialitate aferente domeniului în care activez (Evaluator
proiecte finanțate din fonduri europene; Expert accesare fonduri europene nerambursabile).

De-a lungul timpului, am participat la întruniri și sedinte de lucru inițiate în cadrul ministerului, după cum
urmează:

➢ Întâlnire de lucru cu reprezentanții Direcției Generale Programare și Coordonare Sistem pe tema


stadiului transmiterii la Comisia Europeană a drafturilor Acordului de Parteneriat și a Programelor
Operaționale aferente perioadei de programare 2021-2027;

➢ Reuniunea Comitetului Interministerial pentru coordonarea și monitorizarea participării României


la programele și inițiativele europene gestionate centralizat de către Comisia Europeană;

➢ Videoconferință “Oportunități de finanțare din fonduri europene pentru România 2021-2027”


pentru Industrie și Cercetare din Parlamentul European și PE pentru Programul de Sănătate
EU4Health;
➢ Întâlnire de lucru “Tranziție Justă de la Cărbune – idei, proiecte și surse de finanțare în Valea Jiului”
– Oportunităti de finanțare din Fondurile Europene Structurale și de Investiții 2014-2020, Sinergii
și complementarități cu programele și inițiativele comunitare.

De asemenea, am fost atras de numeroase conferințe și workshop-uri organizate de Ministerul Fondurilor


Europene atât cu mediul de afaceri, cât și cu alte instituții publice, prin care se urmărește o mai bună
cunoaștere a nevoilor de competențe solicitate de către beneficiari sau instituții publice, dar și o
cunoaștere reciprocă directă.

În urma dezbaterilor care au avut loc în cadrul ministerului, cât și a experienței acumulate până în prezent,
am realizat faptul că, pentru o mai bună consolidare a educației și formării mele profesionale este necesar
parcurgerea unui program de masterat în cadrul Facultății de Administrație Publică. Pe de alta parte,
doresc să îmi dezvolt cunoștințele cu privire la relațiile intracomunitare și la activitățile desfășurate între
instituțiile publice ale statului, cât și dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Am constat că, disciplinele care se regăsesc în planul de învățamânt și care se vor parcurge pe toată
perioada programului de studii, răspund în totalitate nevoilor mele educaționale și îmi oferă posibilitate
de a mă perfecționa în domeniul managementului sectorului public.

Am convingerea că, programul de studii pentru care am optat este alegerea optimă pentru parcursul meu
profesional, cât și pentru un viitor de succes în administrația publică centrală. Astfel, îmi exprim dorința
de a face parte din viitorul colectiv al tinerilor aspiranzi din cadrul Facultății de Administrație Publică.

Având în vedere cele de mai sus, vă mulțumesc anticipat pentru analiza candidaturii mele la programul
„Managementul spațiului public”.

Data: Semnătura,
20.07.2022

S-ar putea să vă placă și