Sunteți pe pagina 1din 13

UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢE ALE EDUCAŢIEI

DIDACTICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI PSIHOMOTORII

(ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR)

Rolul ștafetelor și a parcursurilor cu obstacole în educația fizică/psihomotorie

NUMELE: ANDREI (căs. CIOCAN)

PRENUMELE: ANA MARIA

SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

GRUPA: 1

FORMA DE ÎNVĂŢĂMÂNT: ZI

LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

~ 2022~
Educația fizică este o experiență educațională care contribuie în mod direct și la obiectivele
care privesc aspectul intelectual al dezvoltării copiilor (Dragnea, 2002). Scopul educației fizice
orienteză desfășurarea unor activități educative determinate și concrete. Acesta are în vedere
efectele educației fizice asupra dezvoltării fizice, capacității motrice și obișnuitei copiilor de a se
integra și acționa în grup, pe nivele specifice ciclurilor de învățământ (Dragnea, 2002).

„Jocul reprezintă unul dintre cele mai interesante fenomene a culturii. Odată cu primii paşi
în viaţa sa, copilul capătă calităţi şi deprinderi necesare pentru trai prin intermediul jocului. Jocul
dezvoltă gândirea, perfecţionează educaţia, formează mecanismul de coordonare şi conducere a
mişcărilor; dă o experienţă excepţională de operare cu uneltele de muncă şi alte obiecte; dezvoltă
calităţi psihice şi multe altele.” (Morari, 2017, P. 282).

Jocurile de tip ștafetă, nu aparţin exclusiv uneia din componentele educaţiei fizice, și de
aceea este necesară cunoaşterea în profunzime a metodicii de utilizare a lor. Prezenţa ștafetelor în
lecţiile de Educație fizică „urmăreşte consolidarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice învăţate
în condiţii variabile de execuţie şi efort, desfăşurate sub formă de întrecere” (Dragomir, 2007, pg.
89). În conţinutul ştafetelor la vîrsta preșcolară și școlară mică vor fi incluse maximum două
deprinderi însuşite, alergarea fiind obligatorie (Dragomir, 2007).

În jocurile de tip ștafetă, un efect crescut au următoarele deprinderi: alergarea, săritura,


aruncare-prindere, transportul de greutăţi, echilibrul, târârea și tracţiunea. Întotdeauna, deprinderile
de echilibru, târâre, escaladare sau tracţiune vor fi plasate la începutul ştafetei, fiind executate
numai la ducere, urmate obligatoriu de alergare. Pentru buna desfăşurare a ştafetelor este bine ca
înainte de activitate să se realizeze marcajele necesare şi amplasarea materialelor didactice pe locul
stabilit sau î apropierea acestora. Numărul marcajelor trebuie să fie egal cu cel al echipelor
(Dragomir, 2007).

Formarea echipelor se va face prin repartizarea numerică echilibrată a copiilor, dorindu-se


împărțirea echipelor în mod egal. Totuși, atunci când copiii nu pot fi împărţiţi în mod egal pe cele 3-
4 echipe se va proceda astfel: „când o singură echipă are un copil în plus, acesta va fi folosit ca
arbitru sau ajutor al cadrului didactic, urmând ca la reluarea ştafetei acest rol să fie îndeplinit de un
alt copil din aceeaşi echipă; când una din echipe are un component mai puţin,
educatoarea/învăţătoarea va nominaliza pentru fiecare „cursă” copilul care va efectua două
execuţii” (Dragomir, 2007, pg. 90). Nu se recomandă constituirea echipelor pe baza alegerii făcute
de către copii, deoarece aceasta poate fi subiectivă.

O echipă va fi formată din 5-7 copii. Echipele constituite se aşează la linia de plecare,
realizându-se explicaţia şi demonstrarea. Se începe cu precizarea locului de unde se pleacă, a
momentului în care se porneşte, şi consecinţele nerespectării acestor reguli. Primii copii din fiecare
echipă vor fi folosiţi pentru demonstrarea conţinutului ştafetei, deplasându-se în ritm lent şi fiind
opriţi la locul unde este prevăzută realizarea unei acţiuni. După caz, se explică şi se demonstrează
de către cadrul didactic modul de acţionare şi eventualele reguli şi consecinţele nerespectării lor.
Copiii folosiţi ca demonstranţi execută deprinderea arătată şi continuă deplasarea până la reperul
stabilit, efectuează întoarcerea şi revin la locul de plecare, predau ”ştafeta” şi se deplasează
aşezându-se ultimii în echipa lor. Se explică clar și modul de stabilire a echipei câștigătoare dar şi
modalitatea de semnalare, de către toate echipele a încheierii cursei. Va urma desfăşurarea
întrecerii, organizându-se de minimum 4-5 ori, stabilindu-se de fiecare dată clasamentul. Funcţie de
numărul de locuri I obţinute (din cele 4-5 întreceri) se stabileşte echipa câştigătoare.

Uneori copiii sunt tentaţi să stea foarte aproape de pornire. În acest caz, se va trasa o linie
paralelă cu cea de plecare, la o distanţă de 1,5 m, copiii din echipe situându-se după linia trasată, cu
excepţia celui care urmează să primească ştafeta. În timpul întrecerii participanţii trebuie lăsaţi şi
chiar stimulaţi să-şi încurajeze coechipierii făcând galerie şi să-şi manifeste satisfacţia pentru reuşită
(Dragomir, 2017). Ştafetele se plasează în structura lecţiilor în secvenţele de consolidare-
perfecţionare a deprinderilor şi priceperilor motrice.

Omul în viața de zi cu zi este supus celor mai diverse influențe ale mediului în care trăiește
și muncește, de aceea elevii trebuie informați astfel încat să poată face față tuturor solicitărilor și în
special celor de ordin fizic (Dragnea, 2002). Parcursurile cu obstacole aduc un aport esențial
în acest sens. Prin denumirea de parcurs se înțelege toate instalațiile, aparatele, improvizațiile,
obiectele așezate pe un traseu într-o anumită succesiune în funcție de scopul urmărit, dezvoltarea
calităților motrice și a deprinderilor motrice (Dragomir 2017).

În timpul parcursului aplicativ, copilul aleargă, sare, se cațără, se târăște, escaladează, toate
acestea întărindu-l din punct de vedere fizic. Fiind desfășurate sub forma de întrecere, acestea duc la
învingerea rușinii, a timidității, dezvoltându-se la școlari și preșcolari stăpânirea de sine și
dezvoltarea creativității. Cursele cu obstacole desfășurate sub forma de joc ajută mult la dezvoltarea
calităților intelectuale cum ar fi: gândire, atenție și spirit de observație.

Această manifestare simultană a mai multor laturi ale activității motrice este
posibilă și determinată de caracterul complex al parcursurilor. Raportul de interdependență
între deprinderile și calitățile motrice, realizarea lor la nivel superior în condițiile și pe
fondul solicitărilor intense a unor calități motrice și de voință subliniază importanța deosebită a
parcursurilor aplicative în dezvoltarea capacității motrice a elevilor. Parcursurile aplicative
contribuie la îndeplinirea sarcinilor educației fizice dacă sunt alese cu multă atenție și discernământ.
Această alegere condiționează influențarea pozitivă sub toate aspectele asupra copiilor (Dragnea,
2002).
Organizarea echipelor, explicaţia şi demonstrarea, precizarea regulilor, desfăşurarea
întrecerii şi stabilirea echipei învingătoare, se realizează ca la ştafete. Incluzând de obicei deprinderi
aplicativ utilitare combinate cu alergarea şi săritura, parcursurile cu obstacole implică existenţa unor
aparate, instalaţii, obiecte pe care să se poată realiza echilibrul, transportul, tracţiunile, târârea,
escaladarea. Saltelele, băncile, lăzile, etc. vor fi amplasate în suprafaţa de lucru preferabil înainte de
activitate sau cât mai aproape de locul în care vor fi utilizate, atunci când spaţiul este restrâns. În
raport de numărul materialelor vor fi alcătuite 2-3 trasee identice pentru toate echipele.

O atenţie deosebită trebuie acordată funcţionalităţii fiecărui obiect folosit la traseele cu


obstacole. În cazul în care nu există 2-3 aparate identice ca formă, dimensiuni, acestea pot fi şi
diferite cu condiţia să asigure efectuarea aceleiaşi deprinderi. În acest caz, după fiecare întrecere
echipele vor schimba traseele între ele. De exemplu, târârea se poate executa de către o echipă pe
saltele, iar, de către cealaltă pe două bănci alăturate. Escaladarea poate fi realizata pe un traseu peste
ladă, iar pe altul peste saltele suprapuse sau covor rulat. Într-un parcurs cu obstacole se introduc 1-2
deprinderi utilitare la preşcolari şi 2-3 la clasele primare (afară de alergare). Deprinderile de
echilibru şi târâre vor fi executate la începutul traseelor, evitându-se realizarea acestora din alergare,
prevenind pericolul de accidentare (Dragnea, 2002).

Pentru a corespunde spaţiului de lucru, traseele, pot fi aşezate în linie dreaptă sau într-o
succesiune de linii frânte. Parcursurile cu obstacole cuprind deprinderile aflate în faza de
consolidare-perfecţionare şi se plasează în structura activităţilor de educaţie fizică la preşcolari în
finalul secvenţei de predare sau în locul jocului dinamic afectat acestei secvenţe. La clasele primare,
traseele cu obstacole se includ în secvenţele care realizează temele lecţiilor precum şi în cele de
dezvoltare a vitezei sau îndemânării, a forţei sau a rezistenţei. Eficienţa parcursului cu obstacole
este condiţionată de numărul şi structura deprinderilor pe care le conţine, lungimea acestuia,
caracterul dinamic al efortului dar și de numărul de repetări realizat de fiecare executant.

Jocul sportiv trebuie îmbinat cu alte forme de activitate, prin intermediul cărora copilul îşi
îmbogăţeşte impresiile şi adună materialul necesar pentru creaţie. Este dăunător să separăm jocul de
alte forme de activitate, deoarece, pentru a deveni durabile, deprinderile şi calităţile pe care le
dobândeşte copilul în joc trebuie fixate în viaţa de toate zilele. Jocul trebuie să-l înveţe pe copil să
ducă la capăt sarcinile care i se încredinţează, să-şi folosească în mod util forţele proprii (Chelaru,
Popescu, 2020).

Este absolut necesar să existe preocupаreа permаnentă а profesorilor de educаţie fizică de а


аsigurа un conţinut аtrаctiv pentru lecţiile orgаnizаte, аstfel încât educаţiа fizică şcolаră să pună
bаzele educаţiei fizice permаnente, cаre înseаmnă un stil de viаţă, un mod de а gândi şi de а аcţionа
în beneficiul propriu şi în interesul societăţii (Codreanu, 2020).
Ştafeta artiştilor

(ștafetă pentru învățământul preșcolar)

Grupa: mare (preșcolari de 5-6 ani)

Locul de desfăşurare: sala de grupă sau terenul asfaltat din curtea grădiniței dacă situația
permite.

Calităţile motrice vizate a fi dezvoltate, în special sunt: viteza şi îndemânarea.

Deprinderile motrice vizate a fi consolitate şi perfecţionate sunt: alergatul

Materialele şi instalaţiile necesare sunt: table pentru scris, cretă colorată (galben, verde,
roșu, albastru și mov) și fluier (vezi Fig. 1). Dacă activitatea se desfășoară în curtea asfaltată, în loc
de tablele de scris pot fi folosite marcaje dreptunghiulare realizate cu cretă, direct pe asfalt.

Descriere: Preșcolarii vor fi împărțiți în 2 echipe a câte 5 concurenți. Vor juca echipele
simultan. Preșcolarii vor fi așezați în șir, cu fața spre tabla de scris (sau careul marcat cu cretă). În
faţa fiecărei echipe, la o distanţă de 7-8 metri, se plasează câte o tablă de scris, iar pe liniile de
plecare mai multe bucăţi de cretă de diferite culori (galben, verde, roșu, albastru și mov). Înainte de
începerea jocului educatoarea hotărăşte ce anume trebuie să se deseneze pe tablă şi ce elemente pot
fi desenate de către un copil. De exemplu, se stabileşte desenarea unei case. La comanda de
începere (suflat din fluer), primii copii din fiecare echipă iau o bucată de cretă, aleargă la tablă şi
desenează un singur element al casei, apoi aleargă la coada şirului propriu; pornesc următorii
ş.a.m.d., până se termină desenul respectiv (pereţii, acoperişul, ferestrele, uşile, coşul, pragul de la
intrare, gardul, florile din curte etc). Este declarată câştigătoare echipa care termină prima, care a
desenat cel mai corect şi a colorat mai bine (Trif, 2008). Pentru a nu exista neplăceri, este bine să
existe niște desene/planșe care să reprezinte un model al obiectului solicitat pentru a fi desenat,
așezat la vedere, în apropierea tablei de desen.

Fig. 1. Tablă, cretă colorată și fluier


Prezentare grafică
Oul în lingură

(ştafetă pentru învăţământul primar)

Clasele: a II-a, a III-a și a IV-a

Locul de desfăşurare: în curtea şcolii

Calităţile motrice vizate a fi dezvoltate, în special sunt: viteza, îndemânarea

Deprinderile motrice vizate a fi consolitate şi perfecţionate sunt: mersul

Materiale şi instalaţiile necesare sunt: fanion, lingură, ouă de lemn (vezi Fig. 2);

Descriere: Elevii vor fi împărțiți în 2 echipe a câte 5 concurenți. Vor juca echipele simultan.
Elevii vor fi așezați în șir, cu fața spre fanion. Primul concurent din fiecare echipă va avea o lingură
în care se aşează oul. Oul poate fi de lemn, simplu sau decorat. Concurentul va ţine lingura în gură.
La semnalul conducătorului de joc, concurentul va porni în mers rapid, cu mâinile pe lângă corp, pe
o distanţă de 10-15 metri, va ocoli un fanion, se va întoarce tot în mers rapid, cu mâinile pe lângă
corp, şi va preda ştafeta următorului concurent, care va proceda la fel, şi tot aşa, până ce toţi
membrii echipei vor realiza traseul. Pentru respectarea normelor de igienă personală, se recomandă
ca fiecare participant să aibă lingură proprie. Lingura şi oul nu trebuie susţinute cu mâinele. O
penalizare, pentru cei care nu respectă regula, poate fi aceea de a relua de la început traseul
(Asociaţia Judeţeană "Sportul pentru toţi", 2015). O ștafetă asemănătoare ar putea fi aceea în care
concurentul, în loc să susțină lingura în gură, cu dinții, să o țină în mâna dreaptă și să parcurgă
traseul cu oul în lingură fără a-l scăpa jos. La această ștafetă ar putea participa și preșcolarii de la 4
ani în sus. Lingura folosită este indicat să fie de lemn sau de metal deoarece lingurile de plastic sunt
fragile și se strică ușor. Cu siguranță va fi un joc captivant și foarte motivant pentru copii, aceștia
vor încerca să își susțină coechipierii prin galerie și încurajări.

Fig. 2. Lingură, ou și fanion


Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole 1

(parcurs cu obstacole pentru învăţământul primar)

Clasa: a IV-a

Locul de desfăşurare: sala de sport a școlii

Calităţile motrice vizate a fi dezvoltate, în special sunt: viteza și îndemânarea

Deprinderile motrice vizate a fi consolitate şi perfecţionate sunt: mersul (cu variante),


alergarea, săritura în adâncime, echilibrul, cățărarea și rostogolirea

Materiale şi instalaţiile necesare sunt: capră de gimnastică, ladă de lemn pentru sărit,
spalier, bancă de gimnastică, minge de tenis, saltea, coș și găleată pentru mingi de tenis,

Descriere: Fiecare concurent va trebui să parcurgă traseul respectând îndicațiile oferite de profesor,
în sensul stabilit de la început și ținând cont de toate tipurile de mișcări inserate în traseu. Instalațiile
și echipamentele utilizate vor fi verificate înainte de începerea cursei pentru a nu pune în pericol
sănătatea școlarilor. Fiecare concurent, la semnalul sonor va parcurge traseul iar numai în momentul
în care concurentul a ajuns la capătul traseului pornește următorul concurent. Fiind un parcurs cu
obstacole mai complex, este nevoie de pregătirea anterioară a elevilor pe segmente scurte, fie
executate în momentul încălzirii, fie în alte contexte.

Coechipierii vor fi lăsați să-și încurajeze verbal colegul de echipă însă for fi situați înafara
terenului de joc pentru a nu perturba buna desfășurare a jocului. Traseul începe prin apucarea rapidă
cu mâna a unei mingi de tenis dintr-un coș aflat la intrarea în terenul de joc, transportarea acesteia
cu mâna dreaptă în pas alergător până la capătul sălii, unde va fi aruncată în găleata special
pregătită, apoi deplasarea elevului ghemuit cu mâinile pe genunchi (mersul piticului) până spre
spalierul fixat pe peretele sălii. În momentul în care elevul a ajuns în dreptul spalierului, acesta
trebuie să urce rapid fiecare treaptă apoi să se coboare (cu fața spre perete) și să parcurgă în
continuare traseul prin alergare, să ocolească capra de sărit (vezi reprezentarea grafică), să se
rostogolească pe saltea apoi să meargă echilibristic pe banca de gimnastică. În momentul în care a
ajuns la capătul băncii, este nevoie să coboare efectuând o săritură de pe bancă, apoi mergând rapid
să sară peste lada de lemn și la final să termine parcursul alergând.

Cred că un asemenea traseu poate fi folosit și la elevii mai mici care au antrenament sau
practică atletism. Conceput pentru a antrena copiii atât pe plan fizic cât și intelectual, parcursul cu
obstacole poate fi folosit atât în cadrul orelor de Educație Fizică, cât și în excursii sau tabere școlare
unde se urmărește dezvoltarea armonioasă a elevilor.
Prezentare grafică
Parcurs cu obstacole 2

(parcurs cu obstacole pentru învăţământul preșcolar)

Grupa: mijlocie (4-5 ani)

Locul de desfăşurare: sala de grupă cu mochetă/ covor

Calităţile motrice vizate a fi dezvoltate, în special sunt: echilibrul și îndemânarea

Deprinderile motrice vizate a fi consolitate şi perfecţionate sunt: săritul (cu variante),


alergarea, rostogolirea și mersul

Materiale şi instalaţiile necesare sunt: o băncuță foarte joasă, saltea de gimnastică, bandă
de hârtie pentru marcaje, 3 măsuțe și jaloane.

Descriere: La semnalul fluerului, preșcolarii vor porni în efectuarea traseului din partea
stângă a sălii de grupă iar prima mișcare realizată va consta în sărituri într-un picior (piciorul drept).
Vor fi marcate 5 cercuri cu bandă de hârtie pe mochetă. La finalul săriturilor într-un picior, aceștia
se vor urca pe băncuța de lemn și vor merge în echilibru, cu mâinile în lateral (ca aripile avionului),
apoi vor coborî cu grijă și va urma rostogolirea pe salteaua de gimnastică.
Rostogolirea se va realiza cu mâinile pe lângă corp, în poziție culcat. Va urma apoi un mers
în zing-zag printre jaloanele special așezate, după care preșcolarii vor merge ghemuit cu mâinile pe
genunchi pe sub măsuțele de plastic, urmând sărituri cu ambele picioare și cu mâinile ridicate.
Porțiunea de traseu pe care se vor desfășura săriturile, va fi marcată cu bandă de hârtie pe covorul
sau mocheta din sala de grupă. Activitatea aceasta va fi realizată individual de fiecare preșcolar iar
cadrul didactic va merge în centrul traseului, paralel cu copilul, pentru a asigura siguranța, în special
în dreptul băncuței (va ține copilul de mână dacă e cazul). Colegii de echipă vor fi lăsați să își
încurajeze verbal concurenții prin galerie. Un astfel de traseu cu obstacole va avea un impact pozitiv
asupra dezvoltării fizice și intelectuale ale copiilor de grădiniță.
Prezentare grafică
Bibliografie

✓ Asociaţia Judeţeană „Sportul pentru toţi”, N. (2015, 04 11). www.isjneamt.ro. preluat pe 17.11.2022
de pe http://www.isjneamt.ro/fisiere/comunicari/sport/Jocuri_sportiv_distractive.pdf
✓ Awana Clubs International. (2004). Carte de jocuri Awana. Illinois, U.S.A. https://www.awana.org/
✓ Carp I., Banari M. (2009). Formarea atitudinii pozitive pentru un mod sănătos de viaţă în procesul
educaţiei fizice la preşcolari. Materialele conferinţei ştiinţifice a doctoranzilor. „Cultura fizică:
Probleme ştiinţifice ale învățământului şi sportului”, ediţia a VI-a. Chişinău: USEFS,
✓ Chelaru, A. M., Popescu, V., (2020). Dezvoltarea vitezei la elevii din ciclul primar prin aplicarea
jocurilor de mișcare, UAIC, Iași. Preluat la 19.11.2022 de pe
https://www.usefs.md/PDF_NEW/USEFS_Sport.Olimpism.Sanatate_culegere%20congres.pdf
✓ Codreanu, T. M., (2020). Percepțiа cаdrelor didаctice din învățământul primаr a necesităţii
organizării аctivităților motrice cu elevii, SGS, Bacău, preluat pe 19.11.2022 de pe
https://www.usefs.md/PDF_NEW/USEFS_Sport.Olimpism.Sanatate_culegere%20congres.pdf
✓ Dragnea, A., Bota, A., Iancu, H., Ștefănescu, M., Șerbănoiu, S., Teodorescu, S., Tudor, V., (2002).
Teoria educaţiei fizice şi sportului, Editura Fest, Bucureşti, preluat pe 19.11.2022 de pe
https://romanialuiradu.files.wordpress.com/2015/02/dragnea-2002-teoria-ed-fizice-si-sportului.pdf
✓ Dragomir P. (2007). Educaţie psihomotorie şi didactica educaţiei psihomotorii. Bucureşti: M.E.C,
preluat la data de 15.11.2022 de pe
http://tinread.usarb.md:8888/tinread/fulltext/morari/ed_psihomo.pdf
✓ Morari, A., (2017). Unele particularităţi de promovare a jocurilor dinamice de către studenţi
USARB, Moldova, preluat pe 19.11.2022, de pe
http://dspace.usarb.md:8080/jspui/bitstream/123456789/3948/1/Morari_A_jocuri_dinamice.pdf
✓ Prodea C., Cobârzan H. (2004). Educaţia fizică – Bazele metodicii (suport de curs). Cluj Napoca:
Universitatea Babeş-Bolyai
✓ Prodea, C., Didactica educației fizice și psihomotorii (învățământ primar și preșcolar) – Suport de
curs. preluat pe 19.11.2022 de pe http://prodea.ro/wp-content/uploads/2019/09/PIPP-Did-efs-si-
psihomotorii-suport-curs.pdf
✓ Sport. Olimpism. Sănătate: Congresul ştiinţific internaţional. (2020, 10-12 Septembrie). Ministerul
Educaţiei, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, USEFS.
https://www.usefs.md/PDF_NEW/USEFS_Sport.Olimpism.Sanatate_culegere%20congres.pdf
✓ Trif, L. S. (2008, 04 10). Jocuri și ștafete. www.didactic.ro. preluat pe 17.11.2022, de pe
http://www.didactic.ro/materiale-didactice/61345_jocuri-si-stafete

S-ar putea să vă placă și