Tema 8.

Aspecte particulare privind etica in domeniul turismului

TURISMUL este un domeniu de activitate complex, reunind un ansamblu de servicii şi bunuri, proprii mai
multor ramuri, fiind punctul de interferenţă al acestora. De aceea, multitudinea relaţiilor care se nasc între
organizatorii activităţilor turistice şi diferiţi producători de bunuri şi servicii sau beneficiarii acestora, reclamă o serie
de operaţiuni foarte diverse, care ar trebui să asigure desfăşurarea eficientă şi corectă a activităţilor turistice.
Sectorul turistic este un "motor" al creşterii economice, datorită efectului multiplicator pe care îl generează.
Turismul creează locuri de muncă, contribuie la creşterea veniturilor populaţiei, a investiţiilor într-o serie de ramuri
economice, contribuind astfel la dezvoltarea economică de ansamblu.
Fiind o activitate complexă, industria turistică reuneşte eforturile a numeroşi agenţi economici, publici sau
privaţi, naţionali sau transnaţionali, fiecare contribuind la dezvoltarea ariilor turistice în care sunt implicaţi. Dar
activitatea acestora nu trebuie să vizeze numai efectul imediat, ci trebuie se bazeze pe o planificare pe termen mediu şi
lung care să asigure o dezvoltare durabilă a destinaţiilor turistice.
Astfel, în această ultimă parte a cursului, vor fi evidenţiate câteva probleme de etică, legate de
comportamentul "actorilor' fenomenului turistic - turişti, agenţi economici, populaţie locală, guverne sau administraţii
locale, alte instituţii.

8.1. Nevoia de etică în turism

Turismul contemporan este un proces social; el este un mod de viaţă al omului de astăzi.
Până în timpurile moderne, relaţiile sociale de bază erau o funcţiune a proximităţii sociale. Comunităţile
locale, cu un mediu cultural local, împărtăşind valori fundamentale, au făcut mai uşoară pentru indivizi definirea
identităţii şi au dat sens grupurilor sociale, în general stabile.
Procesul de urbanizare a condus la o schimbare substanţială. Migraţia de masă dinspre zonele rurale spre oraşe
şi dezvoltarea intensivă a oraşelor au cauzat dezintegrarea comunităţilor locale tradiţionale şi decăderea relaţiilor de
prietenie, de apartenenţă la un grup social stabil. într-un oraş mare, distanţa dintre familie şi naţiune este marcată de
vid şi numai parţial acoperită de relaţiile profesionale. In societatea "culturii de masă", toate valorile sunt amalgamate,
ceea ce duce la izolarea unui individ în "mulţimea singuraticilor".
Se ajunge astfel la cel de-al treilea stadiu, cel al "turistificării" lumii. Procesul se derulează în diverse părţi ale
Globului. în principal, acesta vizează ţările şi regiunile dezvoltate, dar, treptat, el se extinde în toată lumea.
Turismul este adeseori pus în relaţie cu conceptul de "neocolonialism", tocmai datorită faptului că aceleaşi ţări
dezvoltate sunt cele care "dictează" acest fenomen, în toate laturile sale.
Turismul este, înainte de toate, o formă a comportamentului uman. Omul este subiectul esenţial al turismului.
Iar acesta nu poate fi explicat decât dacă înţelegem omul, fiinţa umană.
Turismul nu este numai un mod de a petrece timpul liber - cu toate că cele mai multe vacanţe sunt corelate cu
activităţile de agrement -, ci este un mod de a atinge şi alte scopuri - cunoaştere, relaţii sociale, îmbogăţirea
cunoştinţelor, pelerinaje etc. De aceea, adeseori se spune că turismul internaţional poate introduce schimbări sociale şi
culturale în cadrul destinaţiilor, ca urmare a interferenţelor economice, sociale şi culturale dintre oameni proveniţi din
diverse colţuri ale lumii.
Pe lângă efectele economice şi sociale benefice, au fost evidenţiate de unii oameni de ştiinţă şi numeroase
efecte negative, printre care declinul tradiţiilor, materialismul, creşterea ratei infracţionalităţii şi a criminalităţii,
consumul de droguri, conflictele sociale, aglomerarea, deteriorarea mediului şi dependenţa de ţările industrializate
(principalele finanţatoare ale activităţii de turism, prin investiţii şi prin emisia de turişti). Toate acestea au fost
identificate drept costuri sociale negative ale turismului în zonele de destinaţie, care în cele din urmă pot afecta însăşi
imaginea destinaţiei.
Turismul în sine nu poate fi apreciat ca o acţiune "bună" sau "rea", "pozitivă" sau "negativă"; consecinţele sale
însă, foarte diverse, pot fi evaluate sub această formă. Efectele activităţii turistice, atât în plan economic, cât şi în plan
social, depind de comportamentul tuturor celor implicaţi, dar şi de respectarea unor norme de etică.
în ultimii ani, a devenit tot mai evident faptul că etica ar trebui să fie luată în considerare în procesul
dezvoltării turistice. De aceea, din 1992, s-a propus crearea unei comisii speciale care să se ocupe de problemele de
etică în turism, iar în anul 1999, Organizaţia Mondială a Turismului a elaborat un cod de etică pentru turism.
Adevăratele raţiuni ale tuturor consecinţelor negative se află în comportamentul oamenilor faţă de activitatea
turistică, adeseori în contradicţie cu normele de etică. Profiturile reale din turism (economice, sociale, culturale) ar fi
mult mai mari dacă normele eticii ar fi mai bine respectate. Şi acest lucru va fi evidenţiat în cele ce urmează.

8.2. Comportamentul persoanelor implicate în turism

Pot fi evidenţiate trei categorii de persoane implicate în desfăşurarea activităţii turistice:

 1. turistul, al cărui comportament poate fi analizat faţă de el însuşi, faţă de alţi turişti sau faţă de
populaţia locală
2. locuitorul, populaţia locală
3. agentul economic cu activitate turistică.
Pentru fiecare dintre aceştia, vom încerca o evaluare etică a comportamentului, încercând totodată elaborarea
unei deontologii a turismului.
1. Comportamentul turistului
Călătoria turistică dă posibilitatea turiştilor să facă cunoştinţă cu oamenii, cu cultura, cu natura; în acelaşi
timp, le dă posibilitatea să se cunoască mai bine.
Turistul ar trebui să facă un efort de a ştii, mai întâi de toate, ceea ce este cu adevărat important, de a înţelege
mai bine oamenii din zona de destinaţie, de a le înţelege cultura, modul de viaţă sau de gândire. El ar trebui să evite să
caute numai ceea ce este sugerat prin publicitate, care, adeseori, se concentrează asupra câtorva atracţii turistice şi
oferă o falsă imagine a locurilor vizitate. Acest efort al turistului trebuie văzut ca o obligaţie morală, pe care trebuie să
o aibă în vedere înainte de plecarea în călătorie.
O altă remarcă este legată de conceptul de libertate. Un turist este liber de orice îndatorire profesională şi
familială, poate călători oriunde, poate face orice doreşte, poate trăi diverse aventuri, este independent de rutina zilnică
şi de aceea se poate simţi eliberat de obligaţia de a respecta normele morale care reglementează viaţa de zi cu zi. O
astfel de libertate este văzută ca o eliberare, dar ea nu ar trebui să însemne o negare a principiilor eticii.
Ca turişti, noi trebuie să respectăm aceleaşi valori, ca şi acasă; noi suntem percepuţi de populaţia locală ca
reprezentanţi ai comunităţii din care facem parte, ceea ce ne face să fim responsabili pentru faptele şi vorbele noastre.
Faţă de alţi turişti, fiecare din noi trebuie să manifeste o atitudine de toleranţă, de respect şi chiar de
întrajutorare la nevoie. Dacă este vorba despre excursiile în grup, fiecare din noi trebuie să încerce să se adapteze
grupului, să se conformeze programului şi regulilor specifice, ca un semn de respect pentru ceilalţi participanţi.
In sfârşit, locuitorii zonelor vizitate ar trebui să fie trataţi ca persoane, nu ca obiecte; indiferent de nivelul lor
de educaţie sau de culoarea pielii, nu pot fi tolerate manipularea, umilirea sau obţinerea unor avantaje incorecte de pe
urma lor.
Atitudinea turiştilor faţă de locuitori trebuie să fie una de toleranţă, de acceptare a multiplelor diferenţe (de
rasă, educaţionale, de religie, de nivel de trai etc.). Este important să respecţi valorile care au semnificaţie pentru
locuitori, să respecţi ceea ce este sacru pentru ei (de exemplu, să te comporţi ca atare într-un lăcaş de cult).
Din alt punct de vedere, în zonele de destinaţie întâlnim oameni care lucrează pentru noi, turiştii, oameni care
de regulă au venituri mai modeste, dar care, de multe ori, se lasă atraşi de obiceiurile de consum extravagante ale
turiştilor, mergând până la consumul de alcool sau de droguri. De aceea, responsabilitatea turiştilor ar trebui să fie una
mai ridicată.
2. Comportamentul localnicilor
In cele mai multe dintre cazuri, impactul activităţii turistice se manifestă la nivel local; comunităţile-gază
suportă efectele aglomeraţiei, presiunea asupra resurselor şi provocările de conservare a culturii locale. Intensitatea
impactului depinde de o serie de factori, precum tipul şi rata de creştere a turismului, rata de creştere a numărului de
vizitatori, sezonalitate etc. Aceste efecte sunt mai puţin resimţite însă acolo unde activitatea turistică aduce beneficii
economico-financiare comunităţii. în caz contrar, comunităţile-gazdă pot exercita presiuni sau se pot manifesta cu
ostilitate faţă de turişti.
Atitudinea locuitorilor faţă de turiştii-oaspeţi trebuie să fie una de ospitalitate şi bunăvoinţă. Turistul are
dreptul să fie bine informat, să se bucure de serviciile oferite la preţuri rezonabile, corecte. Este împotriva eticii să-1
înşeli sau să-1 furi pe turist, dar, din păcate, aşa înţeleg unii să primească turişti.
Din acelaşi motiv al câştigului din turism, foarte adesea valorile culturale autentice devin comercializate, devin
valori "de vânzare" sau sunt chiar falsificate, înşelând astfel buna-credinţă a turistului.
Turistul are dreptul la ajutor medical, la igienă publică satisfăcătoare şi la o calitate ridicată a serviciilor (în
limita normelor etice ale comunităţii, respectând demnitatea localnicilor).
Securitatea turiştilor trebuie să fie garantată. Turiştii au, de asemenea, dreptul de a-şi practica propria religie şi
de a avea acces la facilităţile respective.
Nu este permisă discriminarea de nici un fel în rândul turiştilor, pe motive de rasă, religie, naţionalitate etc.
Persoanele cu handicap ar trebui să aibă acelaşi acces la atracţiile şi facilităţile turistice, ca oricare alte persoane.
Turismul ar trebui să devină un element esenţial nu numai pentru dezvoltarea economică a societăţii, ci şi
pentru dezvoltarea culturală şi socială a acesteia. El poate crea posibilitatea de a reduce şomajul. El poate lărgi
orizontul gândirii în rândul locuitorilor, devenind "o fereastră deschisă" către lume, un factor de educaţie, de formare a
atitudinii de toleranţă, dar nu trebuie să fie un factor de relativism al moralităţii. Locuitorii trebuie să păstreze valorile
tradiţionale, să fie împotriva comercializării acestora, să aibă respect pentru tot ce le este sfânt şi să-şi păstreze
identitatea naţională şi culturală.
3. Comportamentul agenţilor economici din turism
în rândul agenţilor economici din turism intră toate întreprinderile implicate în pregătirea călătoriei, în
transport, în organizarea şederii, a sejurului turiştilor, fie prin prestarea unor servicii specifice (cazare, masă,
agrement, transport), fie prin oferirea unor bunuri sau servicii suplimentare, foarte diverse. Tot aici vom include şi
referiri la autorităţile locale sau guvernamentale.
Dacă ne referim, spre exemplu, la touroperatori sau agenţii de voiaj, ar trebui spus că cele mai importante
îndatoriri ale acestora sunt: să ofere transport confortabil şi sigur, să asigure securitatea turiştilor şi protejarea
drepturilor lor, să respecte contractele încheiate cu hotelurile şi să-şi respecte toate obligaţiile asumate faţă de turişti.
în plus, ei trebuie să asigure o bună informare a turiştilor, înainte ca aceştia să achiziţioneze pachetul turistic.
Hotelurile, la rândul lor, trebuie să asigure securitatea turiştilor, un grad de confort adecvat categoriei de
încadrare, condiţii de odihnă, de igienă, o calitate ridicată a serviciilor. De asemenea, trebuie să ţină cont de nevoile
speciale ale persoanelor handicapate. Principiile eticii impun ca personalul să fie cinstit şi să nu înşele oaspeţii.
Aceleaşi principii nu ar trebui să permită unele practici imorale, cum ar fi prostituţia.
Investitorii în turism, indiferent de obiectul lor de activitate, trebuie să ţină cont, în dezvoltarea planurilor de
investiţii, de drepturile şi interesele populaţiei locale, să nu distrugă moştenirea culturală şi mediul natural. De
asemenea, ei trebuie să asigure oportunităţi de angajare localnicilor, care au dreptul de a fi informaţi cu privire la
aceste oportunităţi, la posibilităţile de educare şi pregătire profesională pentru turism, precum şi la posibilele
consecinţe ale dezvoltării turistice locale. Mai mult, comunităţile-gazdă trebuie invitate să participe la deciziile de
dezvoltare turistică zonală. Turismul, aşa cum menţionam anterior, trebuie să reducă şomajul în zonă, dar să nu
agraveze condiţiile zilnice de trai ale populaţiei locale, prin consumarea în exces a unor resurse (de apă, energie etc.).
Administraţia turistică locală sau naţională este responsabilă de politica turistică, de planificarea şi crearea
condiţiilor necesare dezvoltării turismului. Din punct de vedere al eticii, este important ca acestea să ia în considerare
toate efectele turismului - în plan economic, social, cultural, educaţional; este, de asemenea, important ca de aceste
planuri de dezvoltare turistică să beneficieze în mod egal toate zonele. La acest nivel trebuie să se creeze condiţiile
necesare, pentru atragerea turiştilor în zonele de destinaţie, începând cu infrastructura şi terminând cu o foarte bună
informare turistică.
Guvernele s-au implicat şi se implică în combaterea unor fenomene negative, cum ar fi prostituţia şi
promovarea unor pachete turistice de turism sexual, printr-o serie de reglementări. Spre exemplu, legea americană
prevede aspre sancţiuni pentru agenţiile de turism care vând asemenea produse turistice.
Un rol important îl au şi şcolile împreună cu dascălii lor. Este responsabilitatea lor de a educa tinerii ca viitori
turişti, în spiritul respectului faţă de alţi oameni, faţă de natură, faţă de cultura proprie sau a altor popoare.
În concluzie, întreaga activitate de turism ar trebui să respecte principiile morale, răspunzând totodată şi
cerinţelor impuse de dezvoltarea durabilă. Chiar dacă nu întotdeauna încălcarea eticii este urmată de anumite
sancţiuni, mai mult sau mai puţin imediate, toţi participanţii la actul turistic trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi
respect faţă de semeni.

8.3. Codul global de etică pentru turism

Aşa cum arătam mai sus, ultimii ani au reprezentat o intensificare a eforturilor de implementare a eticii în
turism, la care s-a aliat şi Organizaţia Mondială a Turismului, prin elaborarea unui cod de etică. Iată în continuare
conţinutul acestuia.
Articolul 1. Contribuţia turismului la înţelegerea reciprocă şi respectul între popoare şi societăţi
1. înţelegerea şi promovarea valorilor comune ale umanităţii, cu o atitudine de toleranţă şi respect pentru
diversitatea religioasă, a convingerilor filosofice şi morale, reprezintă fundamentul şi consecinţele turismului
responsabil; actorii dezvoltării turismului şi turiştii înşişi vor respecta şi vor recunoaşte valoarea tradiţiilor sociale şi
culturale, a practicilor tuturor popoarelor, inclusiv ale minorităţilor.
2. Activităţile turistice vor fi desfăşurate în armonie cu atributele şi tradiţiile regiunilor şi ţărilor gazdă, cu
respectarea legilor, practicilor şi obiceiurile acestora.
3. Comunităţile gazdă, pe de-o parte, şi profesioniştii locali, pe de alta, îi vor trata cu respect pe turiştii care îi
vizitează, se vor informa cu privire la stilul lor de viaţă, la gusturile şi aşteptările acestora; educarea şi pregătirea
profesională a lucrătorilor din turism contribuie la calitatea primirii.
4. Este de datoria autorităţilor publice să asigure protecţia turiştilor şi vizitatorilor şi a bunurilor acestora; ele
sunt obligate să acorde o atenţie deosebită turiştilor străini datorită vulnerabilităţii deosebite a acestora; ele trebuie să
faciliteze introducerea de mijloace specifice de informare, prevenire, protecţie, asigurare şi asistenţă în concordanţă cu
nevoile lor; orice atacuri, bruscări, răpiri sau ameninţări la adresa turiştilor sau lucrătorilor în industria turismului, ca şi
distrugerea voită a facilităţilor turistice sau a elementelor de moştenire naturală sau culturală vor fi condamnate şi
pedepsite cu severitate în conformitate cu legislaţia naţională respectivă.
5. In timpul călătoriei, turiştii şi vizitatorii nu vor comite nici un act criminal sau nici un act considerat
criminal de către legislaţia ţării vizitate şi se vor abţine de la orice comportament perceput ca ofensator sau jignitor de
către populaţia locală, sau care deteriorează mediul natural; ei nu trebuie să sprijine traficul ilicit de droguri, de arme
şi antichităţi, de specii protejate şi produse sau substanţe care sunt periculoase ori interzise de reglementările
naţionale.
 6. Turiştii şi vizitatorii au responsabilitatea să se familiarizeze, încă dinainte de plecare, cu caracteristicile ţării
pe care se pregătesc să o viziteze; ei trebuie să cunoască riscurile legate de sănătatea şi securitatea personală, inerente
oricărei călătorii în afara mediului lor obişnuit, şi să se comporte în aşa fel încât să minimizeze acele riscuri.
Articolul 2. Turismul ca mijloc de împlinire individuală şi colectivă
1. Turismul, activitate asociată cel mai frecvent cu odihna şi relaxarea, sportul şi accesul la natură şi cultură,
trebuie planificat şi practicat ca un mijloc privilegiat de împlinire individuală şi colectivă; atunci când este practicat cu
responsabilitate, el este un factor esenţial dfe autoeducare, de toleranţă reciprocă şi de cunoaştere a diferenţelor
legitime dintre popoare şi culturi, în diversitatea lor.
2. Activităţile turistice trebuie să respecte egalitatea între sexe; ele trebuie să promoveze drepturile omului şi,
în mod special, drepturile individuale ale grupurilor mai vulnerabile, cum ar fi copiii şi bătrânii, persoanele
handicapate, minorităţile etnice si populaţiile indigene.
Exploatarea fiinţelor umane sub orice formă, mai ales sexuală, aplicată în special copiilor, contravine ţelurilor
fundamentale ale turismului şi reprezintă de fapt negarea turismului; astfel, ea trebuie combătută în mod energic,
printr-o cooperare între state şi penalizată fără concesii de către legislaţia naţională atât a ţării de destinaţie, cât şi a
ţării de provenienţă a făptuitorilor unor asemenea acte.
3. Călătoria în scopuri religioase, de îngrijire a sănătăţii, de învăţământ şi schimburile culturale sau lingvistice
sunt forme de turism deosebit de benefice, care merită să fie încurajate.
4. Introducerea în programele de învăţământ a temelor referitoare la valoarea schimburilor turistice, la
beneficiile economice, sociale şi culturale, precum şi riscurile lor ar trebui sprijinită.
Articolul 3. Turismul, factor al dezvoltării durabile
1. Toţi participanţii la dezvoltarea turismului trebuie să protejeze mediul natural şi să se preocupe de
asigurarea unei creşteri economice continue şi durabile, menite să satisfacă în mod echitabil nevoile şi aspiraţiile
generaţiilor prezente şi viitoare.
2. Toate formele de dezvoltare a turismului care conduc la economisirea de resurse preţioase şi rare, cum ar fi
apa şi energia, şi la reducerea producerii de deşeuri ar trebui să fie promovate în mod prioritar şi încurajate de către
autorităţile publice naţionale, regionale şi locale.
3. Distribuţia echilibrată în timp şi spaţiu a fluxurilor turistice, în mod special a celor motivate de petrecerea
vacanţelor, trebuie privită ca o cale de reducere a presiunii activităţilor turistice asupra mediului şi de creştere a
impactului pozitiv asupra industriei turismului şi economiei locale.
4. Infrastructura turismului şi activităţile turistice trebuie proiectate în aşa fel încât să se protejeze moştenirea
naturală, formată din ecosisteme şi biodiversitate, conservându-se speciile ameninţate; responsabilii dezvoltării
turismului trebuie să cadă de acord asupra impunerii unor limitări sau restricţii asupra activităţilor desfăşurate în zone
deosebit de fragile cum ar fi arealele deşertice, regiunile polare sau alpine, suprafeţele de coastă, pădurile tropicale sau
zonele umede propice creării de arii naturale protejate.
5. Turismul în natură şi ecoturismul sunt recunoscute în mod deosebit ca fiind determinante pentru
îmbogăţirea imaginii turismului, date fiind respectul pentru moştenirea naturală şi populaţiile locale şi asigurarea
concordanţei cu capacitatea de primire a destinaţiilor.
Articolul 4. Turismul, utilizator al moştenirii naturale a omenirii şi contribuabil la îmbogăţirea ei
1. Resursele turismului aparţin moştenirii comune a omenirii; comunităţile în teritoriile cărora ele se regăsesc
au drepturi şi obligaţii speciale în privinţa acestora.
2. Politicile şi activităţile turistice trebuie conduse cu respect faţă de moştenirea culturală, artistică şi
arheologică, pe care ele trebuie să le apere şi să le transmită generaţiilor viitoare; o grijă deosebită trebuie acordată
păstrării şi actualizării monumentelor, sanctuarelor şi muzeelor, ca şi a siturilor istorice şi arheologice, care trebuie să-
şi deschidă larg porţile către turism; se va încuraja accesul la monumentele şi proprietăţile culturale aflate în posesie
particulară, cu respectarea drepturilor proprietarilor, precum şi la lăcaşurile de cult, fără a prejudicia serviciul religios.
3. Resursele financiare rezultate din valorificarea turistică a monumentelor şi siturilor culturale, cel puţin
parţial, trebuie utilizate pentru întreţinerea, prezervarea, dezvoltarea şi înfrumuseţarea acestor moşteniri.
4. Activitatea turistică trebuie planificată astfel încât să permită menţinerea şi dezvoltarea produselor
culturale tradiţionale, a meşteşugurilor şi a folclorului şi în nici un caz să nu provoace degenerarea şi standardizarea
acestora.
Articolul 5. Turismul, activitate avantajoasă pentru ţările şi comunităţile gazdă
1. Populaţiile locale trebuie asociate activităţilor turistice, participând în mod echitabil la beneficiile
economice, sociale şi culturale pe care acestea le generează şi în special în crearea de locuri de muncă directe sau
indirecte.
2. Politicile turistice trebuie aplicate astfel încât să ajute la ridicarea nivelului de trai al populaţiei în regiunile
de destinaţie şi să satisfacă nevoile acestora; planificarea şi amenajarea turistică, precum şi valorificarea unităţilor de
cazare, a staţiunilor turistice trebuie se integreze, cât mai mult posibil, în viaţa economică şi socială locală; la angajare,
trebuie să se dea prioritate forţei de muncă locale.
 3. O atenţie deosebită trebuie să se acorde zonelor de litoral şi celor insulare, precum şi regiunilor rurale şi
montane mai vulnerabile, pentru care turismul reprezintă adesea o oportunitate rară de dezvoltare, în confruntarea cu
declinul activităţilor economice tradiţionale.
4. Profesionalistii din turism şi îndeosebi investitorii, ghidaţi de reglementările autorităţilor locale, trebuie să
întocmească studii privind impactul proiectelor lor de dezvoltare asupra mediului natural; de asemenea, trebuie să
ofere, cu cea mai mare transparenţă şi obiectivitate, informaţii privind proiectele lor viitoare, precum şi repercusiunile
lor previzibile şi să susţină dialoguri asupra conţinutului acestora cu populaţia interesată.
Articolul 6. Obligaţiile participanţilor la actul de turism
Profesioniştii din turism au obligaţia de a pune la dispoziţia turiştilor informaţii oneste şi obiective privind
destinaţiile turistice, condiţiile de călătorie, primire şi sejur; ei trebuie să se asigure că prevederile contractuale
propuse clienţilor lor sunt uşor de înţeles în privinţa naturii, tarifelor şi calităţii serviciilor pe care se angajează să le
presteze şi penalizărilor suportate de către turişti în cazul anulării unilaterale a călătoriei.
1. Agenţii economici din turism, în măsura în care depinde de ei şi în cooperare cu autorităţile publice,
trebuie să arate interes pentru securitatea, prevenirea accidentelor, protecţia sănătăţii şi siguranţa alimentaţiei celor ce
le solicită serviciile; de pildă, ei trebuie să asigure existenţa unor sisteme corespunzătoare de asigurări şi asistenţă; ei
trebuie să accepte obligaţiile de raportare prevăzute de reglementările naţionale şi să plătească compensaţii echitabile
în caz că nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale ce le revin.
2. Profesioniştii din turism, în măsura în care depinde de ei, trebuie să contribuie la împlinirea spirituală şi
culturală a turiştilor şi să le permită acestora, în timpul călătoriei, practicarea religiei lor.
3. Autorităţile publice ale statelor emiţătoare şi ale celor receptoare, în cooperare cu profesioniştii din turism
şi asociaţiile lor, se vor asigura de funcţionarea mecanismele necesare repatrierii turiştilor în caz de faliment al
întreprinderii care le-a organizat călătoria.
4. Guvernele au dreptul - şi datoria în mod special pe timp de criză, să-şi informeze cetăţenii asupra
circumstanţelor dificile sau chiar a pericolelor pe care le-ar putea întâmpina pe parcursul călătoriei lor în străinătate;
cade în sarcina lor, în orice caz, să furnizeze astfel de informaţii fără a aduce, într-o manieră exagerată sau
nejustificată, prejudicii industriei turismului din ţara gazdă şi intereselor propriilor operatori; conţinutul sfaturilor de
călătorie trebuie, prin urmare discutat în avans cu autorităţile ţării gazdă şi firmele de turism; recomandările formulate
trebuie proporţionale strict cu gravitatea situaţiilor întâmpinate şi delimitate ariile geografice unde a apărut
insecuritatea; aceste recomandări trebuie modificate sau anulate odată cu reîntoarcerea la normalitate.
5. Presa, şi în mod deosebit presa specializată de turism, şi alte mijloace de media, inclusiv mijloacele
moderne de comunicare electronice, trebuie să furnizeze informaţii oneste şi echilibrate asupra evenimentelor şi
situaţiilor care pot influenţa fluxul de turişti; de asemenea, presa trebuie să furnizeze informaţii corecte consumatorilor
de servicii turistice; trebuie dezvoltate şi utilizate în acest scop tehnologiile noi de comunicaţie şi de comerţ electronic;
mass media nu trebuie în nici un fel să promoveze turismul sexual.
Articolul 7. Dreptul la turism
1. Accesul individual şi direct la descoperirea resurselor turistice ale planetei constituie un drept deschis în
mod egal tuturor locuitorilor lumii; participarea tot mai mare la turismul naţional şi internaţional trebuie privită ca una
dintre cele mai bune reflectări ale creşterii timpului liber şi nu trebuie puse obstacole în calea acestui fenomen.
2. Dreptul universal la turism trebuie privit ca un corolar al dreptului la odihnă şi recreare, asigurându-se
limitări rezonabile ale timpului de muncă şi concedii periodice plătite, garantate de articolul 24 al Declaraţiei universale
a drepturilor omului şi articolul 7, punctul "d" al Convenţiei internaţionale a drepturilor culturale, sociale şi economice.
3. Turismul social, şi în particular turismul asociativ, care facilitează accesul pe scară largă la relaxare,
călătorii şi vacanţe, trebuie dezvoltat cu sprijinul autorităţilor publice.
4. Turismul familial, de tineret, studenţesc şi pentru vârsta a treia, ca şi turismul pentru persoanele cu
infirmităţi trebuie încurajat şi sprijinit.
Articolul 8. Libertatea mişcărilor turistice
1. Turiştii şi vizitatorii trebuie să beneficieze, în conformitate cu legea internaţională şi legislaţia naţională, de
libertate de mişcare în ţările lor şi dintr-o ţară în alta, în concordanţă cu articolul 13 al Declaraţiei universale a drepturilor
omului; ei trebuie să aibă acces la locurile de tranzit şi de sejur şi la siturile culturale şi turistice fară a fi supuşi unor
formalităţi excesive sau discriminatorii.
2. Turiştii şi vizitatorii trebuie să aibă acces la toate formele de comunicare disponibile, interne sau externe;
ei vor beneficia de acces prompt şi facil la serviciile locale administrative, juridice şi de sănătate; ei vor fi liberi să
contacteze reprezentanţele consulare ale ţărilor lor de origine în conformitate cu convenţiile în vigoare.
3. Turiştii şi vizitatorii vor beneficia de aceleaşi drepturi ca şi cetăţenii ţării vizitate în privinţa
confidenţialităţii datelor personale şi informaţiilor care-i privesc personal, în special când acestea sunt stocate
electronic.
4. Procedurile administrative legate de trecerile de frontieră, reglementate de statele vecine sau rezultând din
acordurile internaţionale, ca de exemplu vizele sau formalităţile de vamă şi cele de sănătate, vor fi adaptate, pe cât
posibil, pentru a asigura maximum de libertate de călătorie şi acces larg la turismul internaţional; vor fi încurajate
acordurile între grupuri de ţări pentru armonizarea şi simplificarea acestor proceduri; taxele specifice şi impozitele
care afectează industria turismului subminându-i competitivitatea vor fi eliminate treptat sau revizuite.
5. În măsura în care situaţia economică a ţărilor din care ei provin o va permite, călătorii pot avea acces la
alocaţii în valută convertibilă necesară în deplasările lor în străinătate.

Articolul 9. Drepturile lucrătorilor şi întreprinzătorilor din industria turismului

1. Drepturile fundamentale ale lucrătorilor salariaţi şi liber profesionişti din industria turismului şi activităţile
aferente vor fi garantate prin grija administraţiilor naţionale şi locale, atât în ţările de emisie cât şi în ţările gazdă, date
fiind restricţiile specifice legate de sezonalitatea activităţii lor, dimensiunea globală a industriei lor şi flexibilitatea
impusă de natura muncii pe care o prestează.
2. Lucrătorii salariaţi şi liber profesioniştii din industria turismului şi activităţile aferente au dreptul şi datoria
să dobândească o pregătire corespunzătoare iniţială şi continuă; li se va acorda o protecţie socială adecvată;
insecuritatea locului de muncă va fi limitată cât de mult posibil; lucrătorilor sezonieri din sector li se va oferi un statut
legal specific, cu o atenţie deosebită pentru bunăstarea lor socială.
3. Orice persoană fizică şi juridică are dreptul să desfăşoare o activitate profesională în domeniul turismului în
condiţiile legislaţiei naţionale în vigoare, cu condiţia ca aceasta să aibă calităţile şi calificarea necesare; antreprenorii
şi investitorii - în special în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii - vor avea dreptul la acces liber în sectorul
turismului cu un minim de restricţii legale şi administrative.
4. Schimburile de experienţă între ţări oferite managerilor şi lucrătorilor din turism contribuie la dezvoltarea
industriei turistice mondiale; aceste deplasări vor fi facilitate, cât mai mult posibil, în conformitate cu legile naţionale
şi convenţiile internaţionale.
5. Ca un factor de neînlocuit al solidarităţii în dezvoltarea şi creşterea susţinută a schimburilor internaţionale,
întreprinderile turistice multinaţionale nu vor exploata poziţiile dominante pe care uneori le ocupă; ele vor evita să
devină vehicule ale unor modele culturale şi sociale impuse în mod artificial comunităţilor gazdă; în schimbul
libertăţii de a investi şi de a face afaceri, libertate pe deplin recunoscută, ele se vor implica în dezvoltarea locală,
evitând, prin repatrierea excesivă a profitului lor sau prin importurile induse, o reducere a contribuţiei lor la
economiile naţionale în care funcţionează.
6. Parteneriatul şi stabilirea de relaţii echilibrate între întreprinderile ţărilor emiţătoare şi ale ţărilor de
destinaţie contribuie la dezvoltarea durabilă a turismului şi la o distribuţie echitabilă a beneficiilor creşterii sale.
Articolul 10. Implementarea principiilor Codului Global de Etică pentru Turism
1. Participanţii publici şi privaţi la desfăşurarea activităţii turistice trebuie să coopereze pentru implementarea
acestor principii şi să monitorizeze aplicarea lor efectivă.
2. Agenţii economici din turism trebuie să cunoască rolul instituţiilor internaţionale, între care Organizaţia
Mondială pentru Turism este cea mai importantă, şi al organizaţiilor nonguvernamentale cu competenţe în domeniul
promovării şi dezvoltării turismului, protecţiei drepturilor omului, mediului înconjurător sau sănătăţii, cu respectarea
principiilor generale ale dreptului internaţional.
3. Aceiaşi participanţi trebuie să se adreseze, pentru orice dispută legată de aplicarea sau interpretarea Codului
Global de Etică pentru Turism, în vederea reconcilierii, unui organism terţ imparţial, cunoscut sub numele de Comitetul
Mondial de Etică a Turismului.