Sunteți pe pagina 1din 2

Alegerea fazelor de distribuţie

Realizarea unei bune evacuări a gazelor arse şi a unei umpleri cât mai bune a
cilindrului cu gaze proaspete, respectiv obţinerea unei diagrame de pompaj cât mai
favorabile, sunt direct dependente de fazele de distribuţie.
Astfel deschiderea supapei de evacuare trebuie să se facă cu un avans optim pentru a
se consuma un lucru mecanic minim la evacuarea gazelor arse şi a se pierde cât mai puţin
lucru mecanic de destindere a gazelor.
Închiderea supapei de evacuare trebuie să se realizeze cu o întârziere optimă pentru a
se fructifica la maxim efectul inerţiei coloanei de gaze până ce acesta este anulat de
depresiunea formată în cilindru.
Deschiderea supapei de admisie necesită un avans optim la care se asigură trecerea
unei cantităţi cât mai mici de gaze arse din cilindru în conducta de admisie, pierderi
gazodinamice cât mai mici la trecerea gazelor proaspete pe sub supapa de admisie şi în final
o umplere cât mai completă a cilindrului cu gaze.
Închiderea supapei de admisie trebuie realizată cu o astfel de întârziere încât să se
utilizeze la maxim, în folosul umplerii, efectul inerţional al coloanei de gaze proaspete.
Aceste considerente duc la valori optime experimentale ale unghiurilor de deschidere
şi închidere a supapelor pentru fiecare regim de funcţionare (turaţie, sarcină). Valorile medii
ale acestor unghiuri, pentru motoare în 4 timpi, sunt date în tabelul 1 iar pentru motoarele în
2 timpi în tabelul 2.
Tabelul 1
Admisie Evacuare
Avans la Întârzierea la Avans la Întârzierea la
Tipul Motorului deschidere închidere faţă deschidere închidere faţă
faţă de PMI de PME faţă de PME de PMI grade
grade RAC grade RAC grade RAC RAC
M.A.S. 10…14 20…45 30…50 10…35
M.A.C. 10…30 45…70 45…70 10…30
Motoare cu gaze 30…35 40…50 40…45 25…35

Tabelul 2
Tipul Organul de Deschiderea Închiderea după
Motorului distribuţie înainte de PME PME grade RAC
grade RAC
Evacuare prin 50…65 50…65
lumini
M.A.C. Evacuare prin 80…90 55…65
supape
Admisie prin lumini 30…50 30…50
Evacuare prin 65 65
lumini
M.A.S. Admisie prin lumini 50 50
Admisie în carter 70 faţă de PMI 70 faţă de PMI
Fig. 1 Diagrama fazelor de distribuţie la motorul în 4 timpi

O reprezentare sugestivă a fazelor de distribuţie pentru motorul în 4 timpi este


prezentată în fig. 1.

S-ar putea să vă placă și