Argument

Hortensia Papadat-Bengescu este personalitatea, care a izbutit, după un lung travaliu

sufletesc, să se impună printre atâtea nume sonore din literatura română. Proza scriitoarei se
încadrează în perioada interbelică, deosebindu-se de tot ceea ce se scrisese până atunci şi
reprezintă o deschidere de drum în raport cu mentalitatea estetică a epocii. Romancierei i se
atribuie o bogăţie extraordinară de „material sufletesc”, la îndemâna unui condei desăvârşit de
zbucium şi de artă. Aceasta aduce un suflu nou de inspiraţie de sorginte feminină în acea
perioadă în care se remarca supremaţia masculinului. Alături de Camil Petrescu, scriitoarea a
contribuit la modernizarea prozei româneşti.
Scriitura Hortensiei Papadat – Bengescu se caracterizează printr-o fină proză de analiză
a celor mai subtile reacţii ale sufletului feminin. Începuturile literare ale scriitoarei, situate sub
semnul colaborării la revista Viaţa românească, sunt realizate dintr-o perspectivă subiectivă.
Mentorul scriitoarei, Eugen Lovinescu, vedea în opera acesteia o evoluţie necesară de la
subiectiv spre obiectiv în cadrul prozei româneşti. Lovinescu are acum un rol hotărâtor în
orientarea prozatoarei spre romanul european modern.
Prin creaţia sa, prozatoarea se află la confluenţa tradiţei cu inovaţia deoarece se
regăsesc în opera ei o multitudine de procedee moderne de o surprinzătoare noutate cum ar fi:
analiza psihologică profundă, însoţită uneori de elemente senzoriale, tehnica microscopică a
analizei, interiorizarea lumii într-o conştiinţă, introspectia psihologică, tipurile variate de
personaje (personajul-reflector, personajele-martor), exteriorizarea sufletului, autoanaliza
(pers.I), multiplicarea vocilor subiective. Astfel, prezentarea evenimentelor şi a personajelor
de către narator alternează cu introspecţia (analiza psihologică întreprinsă de către personajul
însuşi) şi cu diferitele puncte de vedere asupra aceleiaşi situaţii. Alături de aceste modalităţi
moderne, întâlnim elemente specifice romanului tradiţional: analiza psihologică a celor mai
fine mutaţii sufleteşti (pers. a III-a), interesul pentru social, pentru descrierea mediului, a
societăţii, interesul pentru construcţia de personaje, personaje caracter: parvenitul, snobul,
ipocritul, amanta.
Nicolae Manolescu în Arca lui Noe a încadrat-o pe Hortensia Papadat Bengescu în
cadrul romanului ionic, caracterizat printr-o lume înfăţişată ce îşi pierde omogenitatea, cu
spiritul de fineţe şi de analiză, contemplaţia, individualismul, dramele personale, spiritul
reflexiv, problematica filosofică şi psihologică, discontinuitatea epică, absenţa unui subiect
închegat. Compoziţia este modernă (jurnal, scrisori, articole de ziar, confesiune etc.), modul
de expunere dominant este monologul, finalul este deschis, naratorul este şi personaj.
Autoarea are specificul ei, originalitate care a situat-o în rândul marilor romancieri ai vremii
ei şi cei care s-au impus a fi într-adevar ctitori ai romanului românesc.
În lucrarea de faţă, voi încerca să evidenţiez modul în care elementele de analiză
psihologică vin să aducă o lumină nouă asupra construcţiei personajelor bengesciene, modul
în care, astăzi, putem percepe just opera celei mai mari romanciere a literaturii române.