II.

TEORIA ŞI METODOLOGIA EVALUĂRII

CUPRINS

10. NOTAREA
10.1. Modalităţi de apreciere
10.1.1. Apreciera verbală
10.1.2 Notarea
10.1.2.1. Notarea numerică
10.1.2.2. Notarea literală
10.1.2.3. Notarea prin culori
10.1.2.4. Notarea prin sistem binar
10.1.2.5. Aprecierile din limba latină
10.1.2.6. Acordarea de diplome
10.1.3. Aprecierea prin calificative
10.1.4. Aprecierea nonverbală
10.2. Variabilitatea notării
10.2.1. Subiectivismul în evaluare
10.2.2. Factorii variabilităţii notării
10.2.3. Efecte perturbatoare în apreciere şi notare
10.2.3.1. Efectul halo
10.2.3.2. Efectul de ancorare
10.2.3.3. Efectul Pygmalion sau oedipian
10.2.3.4. Ecuaţia personală a examinatorului
10.2.3.5. Efectul tendinţei centrale
10.2.3.6. Efectul de similaritate
10.2.3.7. Efectul de contrast
10.2.3.8. Efectul de ordine
10.2.3.9. Eroarea logică
10.2.3.10. Efectul de rol
10.3. Bibliografie

Note de curs nr. 10 Page 3

 Capitolul 10

NOTAREA

Aprecierea şcolară, ca atribuire a unei judecăţi de valoare, se poate realiza prin intermediul
anumitor expresii verbale sau simboluri. Aprecierea verbală are rol deosebit pentru stimularea elevului,
cultivând motivaţia pozitivă.
Notarea reprezintă un act de ataşare a unei etichete unui anumit rezultat al învăţării. Nota
este un indice care corespunde unei anumite sume realizate a randamentului şcolar. Pentru elev,
notele pot prezenta (Vrabie, apud Cădariu, 2005, p. 205):
- garanţia şi reuşita în viitor (admitere, reuşită într-o profesie);
- măsura capacităţii de învăţare, a posibilităţilor proprii;
- formă a recompensei şi pedepsei;
- rezultat al efortului depus în mod direct;
- indici în dozarea efortului, curba notelor determinând reglarea eforturilor pentru a menţine un
anumit nivel prevăzut.
V. Pavelescu sintetizează următoarele funcţii ale notei (apud Cădariu, 2005, p. 204): ✔
rol de informare pentru agenţii educaţionali (profesori, părinţi, elevi); ✔ rol de reglare a
procesului de învăţare, catalizator pentru aspiraţiile elevului; ✔ rol terapeutic, dinamizator,
prin stimulare pentru obţinerea unor „puncte în plus”; ✔ rol patogen, deoarece nota induce
stres, disconfort psihic în situaţiile de insucces; ✔ rol educativ, datorită interiorizării
aprecierii;
✔ catalizator pentru aspiraţiile elevului şi formarea conştiinţei de sine.

10.1. MODALITĂŢI DE APRECIERE

Aprecierea se poate realiza în mai multe moduri (Cucoş, 2008, pp. 160-161): ∙
aprecierea verbală sau propoziţională;
∙ aprecierea prin simboluri: numerice, literale, prin culori;
∙ aprecierea prin calificative;
∙ aprecierea nonverbală (ectosemantică).

10.1.1. Apreciera verbală

Frecvent folosită şi cu rol dinamizator, aprecierea verbală se exprimă prin intermediul
limbajului verbal şi cuprinde o gamă largă de exprimări valorice (laudă, mustrare, acord, dezacord,
„bine”, „corect”, „inexact” etc.). Deşi acest mod de apreciere nu este prea exact, mesajele evaluative
pot induce elevilor anumite stări de satisfacţie sau insatisfacţie, „forţa ratificatoare şi predictivă a
cuvântului” având capacitatea de „a întări sau de a pregăti o capacitate viitoare a educatului” (Cucoş,
2008, p. 161).

10.1.2 Notarea
De cele mai multe ori, aprecierea rezultatelor şcolare se caracterizează prin notare.
Referindu-se la modalităţile de apreciere prin simboluri, I. Bontaş (1998) şi C. Cucoş (2008)
enumeră următoarele sisteme de notare:
Note de curs nr. 10 Page 4
10.1.2.1. Notarea numerică. Face apel la cifre, fiecare simbolizând un anumit grad de reuşită
sau nereuşită. Scala de notare poate fi diferită de la un sistem educaţional la altul: 10 trepte în
România (1-10); 7 valori în Germania, Elveţia, Bulgaria (1-6); 8 trepte în Suedia, Norvegia (1-7) etc.
Ordinea valorică poate fi crescătoare sau descrescătoare. Extensiunea scalei de notare este importantă:
când scala este restrânsă, fidelitatea notării este ridicată, dar puterea de discriminare este scăzută;
scalele mai mari oferă discriminare precisă, dar riscul erorilor este mai ridicat.

10.1.2.2. Notarea literală. Utilizată cu precădere în ţările anglo-saxone, acest tip de notare
face apel la litere şi presupune o scală de 6-7 trepte, de la A la F sau chiar G în Anglia.
Semnificaţiile literelor (care pot fi convertite într-un punctaj) sunt: A – foarte bine, B – bine, C –
mediu, D – slab, E – nesatisfăcător, F – foarte slab.

10.1.2.3. Notarea prin culori se realizează mai ales la copiii de vârstă mică. Capacitatea
de impresionare a culorii poate fi accentuată prin asocierea cu diferite forme geometrice sau
figurative. Într-o anumită perioadă, notarea prin culori s-a materializat şi în învăţământul
universitar, prin utilizarea bilelor colorate: albe – pentru foarte bine; roşii – pentru suficient;
negre – pentru insuficient.

10.1.2.4. Notarea prin sistem binar. Este frecventă mai ales pentru proba practică sau la
unele concursuri, colocvii şi utilizează, de regulă, termenii admis/respins.

10.1.2.5. Aprecierile din limba latină. Sunt utilizate mai ales la finalizarea cursurilor
postuniversitare de doctorat magna cum laude (pentru foarte bine), cum laude (pentru bine).

10.1.2.6. Acordarea de diplome. Pot fi acordate diplome de merit la finalizarea

bacalaureatului, la absolvirea învăţământului superior etc.

Teoria şi practica evaluării a încetăţenit mai multe modele de notare (Cucoş, 2008, pp.
164-165):
∙ Modelul notării prin raportare la grup – se bazează pe comparaţia elevilor între ei sau prin
raportarea rezultatelor la un anumit standard.
∙ Modelul notării prin raportare la standarde fixe - se face prin raportarea rezultatelor la
criterii unitare pentru întreaga populaţie şcolară.
∙ Modelul notării prin raportare la obiectivele operaţionale ale lecţiei (Cădariu, 2005, p.
205).
∙ Modelul de notare individualizată - se caracterizează prin raportarea rezultelor obţinute de elevi
la alte rezultate individuale realizate de aceiaşi elevi în timp (raportarea la potenţialul fiecărui
elev, la achiziţiile dobândite ulterior – Cădariu, 2005, p. 205).

10.1.3. Aprecierea prin calificative se realizează prin expresii verbale standard, cele 4-6
calificative desemnând un anumit grad al realizării: F.B (foarte bine), B (bine), S
Note de curs nr. 10 Page 5
(satisfăcător), N (nesatisfăcător), precedate de E (excepţional) şi urmate de F.S. (foarte slab). În ţara
noastră notarea prin calificative se utilizează la nivelul învăţământului primar, valoarea calificativelor
putând fi mai uşor conştientizată de către copii. Deşi au corespondente cifrice: foarte bine (echivalentul
notelor 9 şi 10), bine (notele 7 şi 8), suficient (notele 5 şi 6), insuficient (notele de 1 la 4), calificativele
nu pot fi însumate, nu se poate calcula media aritmetică.

10.1.4. Aprecierea nonverbală se exprimă prin gestualitate, mimică, pantomimă, mişcările

unor părţi ale corpului, suspendări, tăceri etc. Prin intermediul acestora elevilor le sunt oferite întăriri
imediate cu privire la nivelul achiziţiilor sau performanţelor şcolare. „Uneori, degetul ridicat poate
semnifica mai mult decât o notă proastă trecută în catalog” (Cucoş, 2008, p. 164).

10.2. VARIABILITATEA NOTĂRII

Orice evaluare este caracterizată prin relativitate, deşi evaluarea modernă, spre deosebire de
cea clasică (unde scopul evaluării este de compara elevii, în vederea clasificării lor în raport cu alţii),
îşi propune să realizeze compararea elevilor la nivel individual (prin raportare la obiective, nu la alţi
colegi).

10.2.1. Subiectivismul în evaluare

„O evaluare pur obiectivă”, impersonală şi absolut neutră, adică o evaluare fără subiect, este
nu numai imposibilă, dar şi mai slab semnificativă, mai puţin relevantă şi, în cele din urmă, mai puţin
obiectivă decât o evaluare care angajează explicit subiectivitatea, valorile, atitudinile, inclusiv sau
mai ales viziunea personală ale celui care este evaluat (Voiculescu, 2001, p. 45).
Cauzele care determină distorsiuni de natură subiectivă în procesul evaluării ţin de (idem, p.
48):
- insuficienţa informaţiilor primare pe baza cărora se realizează evaluarea; - alegerea defectuoasă
a metodelor şi strategiilor de evaluare în raport cu obiectul sau cu obiectivele evaluării;
- unele particularităţi ale relaţiei dintre profesor şi elevi, cu componentele ei afectiv-
atitudinale;
- influenţele directe ale mediului psihosocial în care se face evaluarea;
- influenţele datorate contextului pedagogic în care se efectuează evaluarea; - implicarea
factorilor de personalitate, atât a celor care ţin de profesor, cât şi a celor care ţin de elevi,
identificându-se din acest punct de vedere ipostaze ale evaluării defectuoase (Popescu, 1978):
∙ notarea - strategică (subaprecierea performanţelor elevilor, cu scopul de a-i
motiva);
∙ notarea - sancţiune (notarea sub limita de trecere din cauza unor motive care nu ţin de
gradul de pregătire);
∙ notarea-speculativă (depunctarea pentru aspecte nesemnificative ale conţinuturilor
şcolare);
∙ notarea - etichetă (categorizări evaluative justificate, care se menţin pentru o perioadă
mai lungă de timp).

Note de curs nr. 10 Page 6

Aşa cum observă Constantin Cucoş (2008, p. 188), evaluarea defectuoasă se manifestă fie
printr-o subevaluare (care conduce la demobilizare, neîncredere şi stres), fie printr-o supraevaluare
(care conduce la convingerea că totul se poate obţine uşor, fără efort, introducând un act de injustiţie
cu efecte perturbatoare).
Concluzionând, acelaşi autor este de părere că „problema care se pune nu este de a renunţa la
subiectivitate, ci la subiectivism, respectiv la o relativizare neţărmurită a actului valorizării în funcţie
de o multitudine de interese, gusturi, opinii etc. evaluative” (2008, p. 188).

10.2.2. Factorii variabilităţii notării

Relativitatea evaluării este amplificată mai ales în situaţia în care rezultatele nu se raportează
la o normă sau la obiective, dobândind dimensiuni şi mai mari la nivel geografic, zonal, regional sau
internaţional. Factorii care generează distorsiunile cele mai frecvente sunt (Radu, 2000, pp. 286-288):
∙ Profesorul poate reprezenta o sursă puternică a variabilităţii, generând următoarele tipuri de
distorsiuni: efectul halo, efectul de stereotipie, efectul de anticipaţie, efectul de contrast, efectul
de generozitate, eroarea personală constantă, eroarea logică etc.
∙ Alţi factori critici: natura disciplinei, specificarea deficitară a obiectivelor, selecţia aleatoare a
conţinuturilor, stabilirea neclară a criteriilor, irelevanţa metodelor, tehnicilor şi instrumentelor
de evaluare.

10.2.3. Efecte perturbatoare în apreciere şi notare

O notare şi, implicit, proba care generează anumite note) este corectă dacă îndeplineşte
condiţiile obiectivităţii, validităţii, fidelităţii, sensibilit ţii şi aplicabilităţii. 1. Obiectivitatea se
exprimă în existenţa unui anumit grad de concordanţă între aprecierile mai multor evaluatori.
2. Validitatea probei sau notei se materializează atunci când exprimă în modul cel mai just
obiectul pe care-l măsoară.
3. Fidelitatea se referă la constanţa notei acordate în cazul repetării probei, atât la acelaşi
evaluator, cât şi la evaluatori diferiţi.
4. Sensibilitatea se traduce prin evidenţierea corectă a diferenţelor dintre performanţele evaluate.
5. Aplicabilitatea semnifică uşurinţa administrării şi interpretării probei.
Însă nu întotdeauna condiţiile sunt respectate, în procesul evaluării fiind întâlnite mai multe tipuri de
erori. Afirmând că majoritatea acestor împrejurări „ţin de activitatea profesorului”, Constantin Cucoş
analizează situaţiile generatoare de erori şi fluctuaţii, precum şi efectele lor perturbatoare (2008, pp.
197-202):

10.2.3.1. Efectul halo. Aprecierea se realizează prin extinderea unor calităţi secvenţiale la întreaga
conduită a elevului, aprecierea bazându-se pe notele obţinute la alte discipline. Elevii cei mai afectaţi
de acest efect sunt elevii foarte buni sau foarte slabi, profesorii neremarcând lacunele elevilor buni,
sau dimpotrivă, progresele celor slabi.
Se pot identifica două variante al efectului halo: comportamentul blând (fogiveness behaviour),
caracterizat prin tendinţa de a aprecia cu indulgenţă persoanele cunoscute (noii veniţi sunt
întâmpinaţi cu circumspecţie) şi eroarea de generozitate, manifestată atunci când

Note de curs nr. 10 Page 7

evaluatorul are anumite motive pentru a se manifesta cu generozitate (dorinţa de a masca o anumită
stare de fapt, de a menţine aparenţele etc. )
Consecinţele negative ale efectului halo pot fi diminuate prin: recurgerea la evaluări externe,
realizarea de lucrări cu caracter secret, evitarea judecăţilor anticipative.
 10.2.3.2. Efectul de ancorare. Constă în supraevaluarea unor rezultate din cauză că acestea
atrag atenţia asupra unor aspecte neaşteptate, identificabile la majoritatea răspunsurilor oferite de
elevi. Cu acest prilej se constituie noi grile de valorizare a răspunsurilor care urmează.

10.2.3.3. Efectul Pygmalion sau efectul oedipian. Aprecierea rezultatelor elevului este
influenţată de părerea pe care şi-a format-o profesorul chiar de la începutul anului şcolar şi care a
devenit fixă. Ca şi în mitologia greacă, opiniile şi profeţiile cadrului didactic determină apariţia
fenomenului, deoarece fiecare profesor îşi formează despre elevii săi anumite impresii în legătură cu
posibilităţile acestora, păreri care vor influenţa comportamentul şi randamentul elevilor.
Manifestarea încrederii în capacităţile intelectuale şi posibilităţile de reuşită ale elevului
reprezintă una dintre modalităţile de diminuare a consecinţelor negative ale acestui efect.

10.2.3.4. Ecuaţia personală a examinatorului. Fiecare cadru didactic îşi stabileşte propriile
criterii de apreciere. Unii profesori sunt mai generoşi, alţii mai exigenţi; unii profesori folosesc nota
ca pe o modalitate de încurajare, alţii ca pe o modalitate de constrângere; unii apreciază originalitatea,
pe când alţii apreciază conformitatea. Trăsătura specifică a acestui efect constă în exigenţa diferită a
examinatorilor (atât la acelaşi examinator, cât şi la examinatori diferiţi).

10.2.3.5. Efectul tendinţei centrale. Se manifestă prin evitarea de către profesor a

extremelor scalei de notare, majoritatea notelor înscriindu-se în jurul valorilor medii. Manifestat
îndeosebi în cazul profesorilor începători şi mai ales la disciplinele socio-umane, acest efect conduce
la două consecinţe: slabă discriminare între elevii medii şi discriminare puţin evidentă între elevii
buni şi cei slabi.

10.2.3.6. Efectul de similaritate. Profesorii îşi valorizează elevii utilizând propriile lor norme drept
criterii de evaluare a rezultatelor şcolare. Prin raportare la sine, profesorii au tendinţa de a-şi activa
propria experienţă de elev sau de părinte care ce îşi judecă proprii copii, manifestând exigenţă (ca fost
elev foarte bun sau ca părinte de copii cu performanţe înalte) sau indulgenţă (elev mediu sau părinte de
copii care nu excelează în viaţa şcolară).

10.2.3.7. Efectul de contrast. Apare în cazul accentuării a două trăsături contrastante care
survin imediat în timp şi spaţiu. Se întâmplă, astfel, ca acelaşi rezultat să primească o notă mai bună
dacă urmează după evaluarea unui rezultat mai slab sau, dimpotrivă, să primească o notă mai mică
după un răspuns mai bun.

Note de curs nr. 10 Page 8

10.2.3.8. Efectul de ordine. Din cauza inerţiei, profesorul menţine acelaşi nivel de apreciere
pentru o serie de răspunsuri care, în realitate, prezintă diferenţe calitative.

10.2.3.9. Eroarea logică. Constă în substituirea obiectivelor evaluării cu obiective

secundare: efortul depus, acurateţea şi sistematizarea expunerii, conştiinciozitatea, seriozitatea. Deşi,
din considerente motivaţionale, abaterea se justifică uneori, ea nu trebuie să devină o regulă.
 10.2.3.10. Efectul de rol. Se manifestă ca urmare a presiunii dictate de rolul pe care trebuie
să-l joace profesorul sau expectanţele la care trebuie să se ridice în evaluare (impuse de inspectori,
factori de decizie etc.).

Una dintre erorile facilitate de specificul disciplinei la care se realizează este determinată de
faptul că obiectele de învăţământ riguroase, exacte, se pretează la o evaluare obiectivă, pe când cele
socio-umane, la una subiectivă.
Pentru diminuarea efectelor perturbatoare ale erorilor în notare, pot fi gândite mai multe
strategii (Cucoş, 2008, p. 202):
⮚ cunoaşterea şi conştientizarea capcanelor în care pot aluneca evaluatorii; ⮚ realizarea unor
ratificări după mai multe evaluări prin strategii şi metode combinate şi complementare;
⮚ încadrarea rezultatelor evaluării în procesul mai larg de observare curentă, pe intervale de timp
mai mari;
⮚ construirea de către elevii înşişi a criteriilor sau chiar a probelor de evaluare; ⮚
extinderea evaluării externe prin utilizarea reţelei Internet;
⮚ utilizarea testelor docimologice (de cunoştinţe);
⮚ corectarea în echipă (mai ales în cazul unor examene sau concursuri).

O notare exigentă presupune urmărirea unor aspecte, cum sunt:

✔ cantitatea şi calitatea cunoştinţelor dobândite, comparativ cu cantitatea şi calitatea celor cerute
în documentele şcolare;
✔ calităţile proceselor psihologice implicate în învăţare;
✔ greşelile comise, gravitatea greşelilor;
✔ activităţile desfăşurate de elevi (studenţi) în cursul semestrului;
✔ rezultatele obţinute la probele de evaluare din timpul semestrului.

Exigenţele în notare determină clasificarea profesorilor în (Cădariu, 2005, pp. 199- 200):
⮚ Examinatori foarte exigenţi, la care predomină notele mici;
⮚ Examinatori normal-exigenţi, la care se găsesc note diversificate, ce respectă efortul de
învăţare al elevului;
⮚ Examinatori indulgenţi, la care predomină notele foarte mari.

Comportamentul docimologic clasifică profesorii în (idem, p. 200):

⮚ Examinatori amorfi, reci, indiferenţi, care nu sunt interesaţi dacă elevul a luat o notă bună sau
rea;

Note de curs nr. 10 Page 9

⮚ Examinatori egocentrici, autoritarişti, care urmăresc să se impună prin exigenţă în notare;
⮚ Examinatori umanişti, care se implică în notare, au încredere în comportamentul elevilor, în
posibilităţile lor intelectuale, îi susţin pe elevi.
Activitate omniprezentă în toate sectoarele activităţii social-umane, cu o prezenţă mai
evidentă în sistemul educaţional (Cerghit, 2008, p. 346), evaluarea impune existenţa unor
competenţe reale obţinute de către cadrul didactic evaluator.
Note de curs nr. 10 Page 10
10.3. BIBLIOGRAFIE
Bontaş, I. (1994), Pedagogie, Bucureşti Editura All
Cădariu, L. (2005), Introducere în pedagogie. Note de curs, Timişoara, Editura Mirton
Cerghit, I. (2008), Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi
strategii, Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Iaşi, Editura Polirom Cucoş, C. (2008), Teoria şi
metodologia evaluării, Iaşi, Editura Polirom Radu, I.T. (2000), Evaluarea în procesul didactic,
Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică
Popescu, P. (1978), Examinarea şi notarea curentă, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică
Voiculescu, E. (2001), Factorii subiectivi ai evaluării şcolare. Cunoaştere şi control,
Bucureşti, Editura Aramis

Note de curs nr. 10 Page 11