Tema 2 CULTURA COMUNICĂRII PEDAGOGICE

1. Interpretarea culturii în context pedagogic

Definiri şi axe de interpretare ale culturii:

CULTÚRĂ, culturi, DEX

Totalitatea valorilor materiale şi spirituale create
de omenire şi a instituţiilor necesare pentru
comunicarea acestor valori.

Faptul de a poseda cunoştinţe variate în diverse

domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel
(ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge
cineva.

Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual

ridicat, care posedă cunoştinţe universale multe
şi temeinice.

Axe de interpretare ale culturii

1. ansamblul de realizări anterioare pe care le moştenim.

Cultura comportă o dimensiune patrimonială, în special
artistică, literară, arhitecturală...
2. dezvoltarea anumitor facultăţi spirituale, în particular
de judecată, care vor face diferenţa între o persoană
incultă şi o persoană cultivată. Este vorba despre o
formă de ştiinţă, de erudiţie. În acest sens, o cultură este
un ansamblu constituit de cunoştinţe, dar şi un ansamblu
de cunoştinţe în constituire.
 3. ansamblul de comportamente create în timp într-o
societate. Putem defini termenul de „comportament” ca
gestică, raport la timp sau la spaţiu.

VALOAREA este cea care determină comportamentul la

nivelul individului şi al grupului.

Cultura generală ansamblul de valori fundamentale

necesare fiecărui om pentru realizarea sa
individuală şi socială.

Cultura de specialitate: „un ansamblu de cunoştinţe,

priceperi şi deprinderi necesare stăpânirii teoretice şi
practice a unei anumite profesii”.

Cultura pedagogică- acoperă toate laturile educaţiei

(intelectuală, morală, profesională, estetică, fizică) şi toate
nivelurile sistemului de învăţămînt.

2. Analiza comunicării pedagogice

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al

existenţei umane încă din Antichitate.

Comunicarea a fost din totdeauna:

● o componentă principală a educației;
● un suport indispensabil învățământului.

Scopurile comunicării
● să fim receptaţi (auziţi sau citiţi);
● să fim înţeleşi;
● să fim acceptaţi;
● să provocăm o reacţie (o schimbare de comportament sau
de atitudine).

Tendinţe în evoluţia conceptului de comunicare

pedagogică
1. tendinţa accentuării rolului subiectului educaţiei
(profesorului) –sec.XIX -perioada interbelică;
Cadrul didactic (emiţătorul) elaborează şi valorifică
simultan conţinutul-mijloacele-canalele mesajului
educaţional, realizabil în funcţie de resursele psihice
individuale şi psihosociale ale obiectului educaţiei
(elevului)
2. tendinţa accentuării rolului obiectului educaţiei
(elevului) -(perioada anilor 1950—1960);
Elevul (receptor) , (auto)perfectibil la nivelul
mecanismelor declanşate şi al structurilor psihologic
angajate
3. tendinţa dezvoltării interacţiunii formative dintre
profesor/emiţător şi elev/receptor,- (perioada anilor
1970-1990 dezvoltată şi în prezent) angajarea în plan
cognitiv, dar şi afectiv, motivaţional, caracterial la nivel
verbal, dar şi nonverbal