Viță de vie

Viță de vie

Vitis vinifera (ilustrație)

Clasificare științifică

Regn: Plantae

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă: Magnoliopsida

Ordin: Vitales

Familie: Vitaceae

Gen: Vitis

Specie: V. vinifera

Nume binomial

Vitis vinifera
Linnaeus

Modifică text 

Vița de vie (Vitis vinifera) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae,

originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală și sud-vestul Asiei,
din Maroc și Spania până în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului.
[1]
Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alternează,
sunt lobate palmat și au o lungime și lărgime de 5–20 cm. Fructul este o bacă,
boabele respective dezvoltându-se într-un ciorchine cunoscut sub numele
de strugure. Boabele, la specia sălbatică, au un diametru de circa 6 mm, iar când se
coc dobândesc o culoare purpurie închis spre negru; la speciile cultivate, de regulă,
boabele sunt mult mai mari, de până la 30 mm lungime și pot avea diverse culori:
albe, alb-gălbui, alb-verzui, roșii sau purpurii. Specia sălbatică crește de obicei în
păduri umede și pe malurile apelor curgătoare.
Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subspecia silvestris (în unele
clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subspecia vinifera restricționată la
formele cultivate. Vița-de-vie cultivată are flori hermafrodite, dar
subspecia silvestris este dioecică (are flori masculine și feminine pe plante separate)
și pentru ca fructul să se dezvolte este necesară polenizarea.

Istorie
Strugurii sălbatici au fost recoltați de cultivatori și fermierii timpurii. De mii de ani,
fructul este cules atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru cele
nutriționale, istoria lui fiind strâns legată de cea a vinului.
Schimbări în conformația sâmburilor (mai mici la formele cultivate) și distribuții ale
semințelor sălbatice cultivatorilor, au avut loc între cca 3500-3000 î. Hr., în sud-vestul
Asiei sau în sudul Transcaucaziei (Armenia și Georgia). Cultivarea strugurilor s-a
răspândit și în alte părți ale lumii, în perioada preistorică sau în antichitate.
Strugurii au fost transportați în coloniile europene din întreaga lume, ajungând
în America de Nord în jurul anului 1600 și apoi în Africa, America de Sud și Australia.
În America de Nord, strugurii au format hibride cu o specie de Vitis, gen originar din
regiune; unele hibride fiind create intenționat pentru a combate Phylloxera, o pestă
cauzată de o insectă, care a afectat vița-de-vie europeană cu mult mai mult decât pe
cea nord-americană, reușind să devasteze producția europeană de vin în câțiva ani.
Mai târziu rădăcinile nord-americane au fost folosite în întreaga lume pentru a altoi V.
vinifera, astfel încât aceasta să reziste în fața Phylloxerei.
În America de Nord creșterea Vitis viniferei a fost limitată la regiunea cu climă
temperată de pe Coasta de vest a Statelor Unite, în New Mexico și California. Însă,
datorită unor cercetări întreprinse de Konstantin Frank, Vitis vinifera este cultivată
acum și în regiunile cu un climat mai aspru ca New York și sudul provinciei
canadiene Ontario. Munca Dr. Helmut Becker din anii '80 a adus Vitis vinifera și în
Valea Okanagan din British Columbia.
În martie 2007, cercetători australieni de la CSIRO, lucrând în Centrul cooperativ de
cercetare pentru viticultură[2] au descoperit că "mutații independente și extrem de rare
din două gene [VvMYBA1 și VvMYBA2] [din struguri roșii] produc o singură viță-de-
vie albă, care este părintele aproape tuturor varietăților de struguri albi din lume.
Dacă numai o singură genă ar fi suferit mutații, majoritatea strugurilor ar fi rămas roșii
și astăzi nu am avea mai mult de 3000 de cultivatori disponibili, de struguri albi."[3]

Utilizare
Strugure

Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui

depozit improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în
1996.[4] Alte dovezi au arătat că mesopotamienii și vechii egipteni aveau plantații de
vin și dețineau măiestria necesară fabricării vinului.[5] Filozofii greci preamăreau
puterea vindecătoare a strugurilor, atât ca întreg cât și sub formă de vin.
Cultivarea Vitis viniferei, ca și producția vinului, au început în China în timpul dinastiei
Han, în secolul al II-lea î.Hr.[6], odată cu importarea speciei din Ta-Yuan. Totuși, după
alți autori, vița de vie sălbatică, crescută la munte ca Vitis thunbergii, a fost folosită
pentru producerea vinului înainte de secolul al II-lea î.Hr.[7]
Seva viței de vie a fost folosită de vindecătorii tradiționali europeni pentru tratarea
bolilor de piele și de ochi. Alte utilizări includ folosirea frunzelor pentru oprirea
sângerării, dureri și inflamații ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea
durerilor de gât au fost folosiți strugurii necopți, iar stafidele au fost folosite pentru
tratarea tuberculozei, constipației și setei. În tratamentul cancerului, holerei, variolei,
amețelilor, infecțiilor de piele și ochi, bolilor de rinichi și ficat au fost folosiți struguri
necopți.[2] Arhivat în 31 august 2011, la Wayback Machine. Au fost dezvoltate și
varietăți de struguri fără sâmburi, pentru a atrage consumatorii, însă cercetări
recente au arătat că multe dintre proprietățile vindecătoare ale strugurilor provin chiar
de la sâmburi.
Frunzele viței de vie sunt folosite umplute cu carne tocată, orez și ceapă la
prepararea mâncării tradițional-balcanice dolma, precum și a sarmalelor românești.
Un nou studiu a arătat că consumul de struguri ar putea crește protecția naturală a
pielii împotriva razelor ultraviolete de tip UV-A ale soarelui cu 74,8%.[8]
Categorii de viță de vie
În prezent, soiurile de viță de vie se împart în două mari categorii[9]:

 vițe portaltoi (folosite pentru producerea de coarde), constituite din specii de

proveniență americană (Vitis riparia, Vitis berlandieri, Vitis rupestris etc) sau
hibrizi între acestea ori cu soiuri din Vitis vinifera;
 vițe roditoare (folosite prioritar pentru producția de struguri), constituite fie din
soiuri nobile (europene) provenite doar din Vitis vinifera, fie din soiuri de
proveniență americană (îndeosebi vechii hibrizi direct producători), fie din aceste
soiuri încrucișate cu unele provenind din Vitis vinifera.
Vițele roditoare se împart în 3 grupe[10]:

 soiuri nobile (europene) provenite exclusiv din Vitis vinifera. Se pot cultiva sub
formă de vițe nealtoite fie pe soluri nisipoase, fie în golurile din plantațiile care
urmează a fi defrișate în maximum 10 ani. De asemenea, se pot cultiva pe orice
tip de sol sub formă de vițe altoite pe portaltoi rezistenți la atacul filoxerei.
 hibrizi direct producători (HDP), proveniți din specii americane încrucișate între
ele, apoi dintre acestea încrucișate cu soiuri din Vitis vinifera.
 soiuri rezistente , rezultate din încrucișări multiple ale unor HDP cu soiuri
provenite din Vitis vinifera rezultând soiuri care se apropie până la identificare de
soiurile nobile, dar având genele de rezistență provenite de la soiurile de
proveniență americană.
Hibrizii direct producători se împart în funcție de generație[11]:

 hibrizi vechi americani (prima generație) este reprezentată de soiurile aduse de

pe continentul american, cele mai multe fiind create dinainte de invazia filoxerei în
Europa. Cele mai răspândite soiuri din această generație
sunt Noah, Othello, Isabelle, Lidia, Jacquez, Delaware, Clinton.
 hibrizi euro x americani (a doua generație) este rezultatul încrucișării între HPD
din prima generație sau și a altor specii, cu vițe nobile. Cei mai cunoscuți în
România sunt: Baco noir, Marechal Foch, Leon Millot, Ferdinad, Lesseps, Seibel
1000, Seibel 1, Flot d'or, Rayon d'or, Plantet, Terras 20.

Soiuri de viță de vie

În spațiul românesc s-au dezvoltat soiuri locale de viță de vie dintre care cele mai
reprezentative sunt:

 Soiuri albe: Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Galbenă

de Odobești, Mustoasă de Măderat, Iordană, Creață, Grasă de Cotnari, Zghihară.
 Soiuri roșii: Roșioară, Băbească neagră, Fetească neagră, Cadarcă.

Vitis vinifera - Soiuri de struguri

Struguri roșii
 Acolon  Gaglioppo 
 Abouriou  Gamay / Gamay Noir 
 Agiorgitiko  Garnatxa / Grenache / Garnacha / Cann 
 Aglianico onau 
 Aleatico  Garrut 
 Alexandrouli  Graciano/ Moristel 
 Alfrocheiro Preto  Greco Nero 
 Alicante Bouschet  Grignolino 
 Alvarelhão  Gropello
 Ancellotta  Grolleau / Groslot 
 Aragónez  Helfensteiner
 Aramon  Heroldrebe
 Aspiran  Hondarrabi Beltza 
 Aubun  Jurancon noir 
 Băbească Neagră  Kalecik Karasi 
 Baga  Kotsifali 
 Barbarossa  Kratosija 
 Barbera  Lagrein 
 Bastardo/ Trousseau  Lambrusco 
 Black Muscat  Limnio 
 Blatina  Magaratch Ruby 
 Blauburger  Magliocco 
 Blauer Portugieser / Kékoportó / Portugais  Malbec / Auxerrois 
 Blaufränkisch / Lemberger / Kékfrankos / Gamé  Malvasia di Schierano 
 Bobal  Malvasia Nera 
 Bogazkere  Mammolo 
 Bonarda  Mandelaria 
 Bondola  Mandolari 
 Bovale Sardo  Maratheftiko 
 Borgonja Crna  Marsigliana 
 Brachetto sau Braquet  Marzemino
 Bual / Boal  Mavro 
 Cabernet Franc  Mavrodafni/ Mavrodaphne 
 Cabernet Sauvignon  Mavrud 
 Cabernet Severny  Mayorquin 
 Cadarcă  Mencia/ Jaen 
 Caladoc  Merlot 
 Calitor  Millot 
 Canaiolo  Mission 
 Carignan / Carignane / Cariñena / Carignano /  Molinara 
Mazuelo  Mondeuse 
 Carménère  Monica 
 Carnelian  Montepulciano 
 Castelão / Periquita  Moreto 
 Castiglione  Mourisco Tinto 
 Cesanese  Mourvèdre / Monastrell / Mataro 
 Cesar  Mujuretuli 
 Charbono  Muscardin
 Cienna 
 Nebbiolo
 Ciliegiolo 
 Negoska
 Cinsaut / Cinsault/ Ottavianello 
 Négrette
 Colorino 
 Negroamaro
 Complexa 
 Negru de Drăgășani
 Corvina / Corvinone 
 Nero d'Avola
 Counoise 
 Nerello Cappuccio
 Croatina 
 Nerello Mascalese
  Darkenuša  Nielluccio 
 Dobričić  Nocera 
 Dolcetto  Nielluccio 
 Domina  Okuzgozu 
 Dornfelder  Ojaleshi
 Dunkelfelder  Oseleta 
 Duras  Pais 
 Durif / Petite Syrah  Pamid 
 Espadeiro 
 Fer 
 Fetească Neagră 
 Frappato 
 Freisa 
 Frühroter Veltliner 




Struguri albi
 Aidani  Gewürztraminer = Tramini 
 Airén / Valdepeñas  Gloria 
 Alarije  Godello 
 Albalonga  Goldburger 
 Albana  Goldriesling 
 Albariño / Alvarinho = Cainho  Gouais blanc 
Branco  Grasă de Cotnari 
 Albarola  Grecanico 
 Albillo  Grechetto 
 Aligoté  Greco 
 Altesse  Greco Bianco
 Amigne  Green Hungarian 
 Ansonica  Grenache Blanc 
 Antao Vaz  Grenache Gris
 Arbois  Grignolino 
 Arinto  Grillo 
 Arneis  Grasa 
 Arnsburger  Grk 
 Arrufiac  Grolleau gris 
 Arvine  Gros Manseng 
 Assario branco  Grüner Veltliner 
 Assyrtiko  Guardavalle 
 Athiri  Guarnaccia Bianca 
 Auxerrois Blanc  Gutenborner 
 Avesso  Hárslevelű
 Azal  Hondarribi Zuri 
 Barcelos  Humagne 
 Bacchus  Huxelrebe = Weisser Gutedel = Courtillier 
 Baiyu Musqué 
 Baroque  Incrocio Manzoni 
 Biancone  Inzolia 
 Bical  Irsai Oliver 
 Blanc de Morgex  Izsáki Sarfehér 
 Bogdanuša  Jacquère 
 Bombino Bianco  Jaen blanca 
 Borrado das Moscas  Juhfark 
 Bourboulenc  Keknyelu 
 Bouvier  Kerner 
 Bual  Knipperle = Klein Rauschling
 Bukettraube  Krstač 
 Burger = Monbadon  Ladikino
 Carignan blanc  Len de l'El 
 Catarratto  Loureira
 Cayetana  Macabeo / Macabeu = Alcañón = Viura
 Cereza  Madeleine Angevine
 Chardonnay  Malagousia 
 Chasan  Malvar 
 Chasselas = Fendant = Gutedel—cel  Malvasia, include câteva sub-specii 
mai vechi soi de strugure cunoscut  Malvoisie 
 Chenin Blanc = Pineau de la Loire  Mantonico Bianco 
 Clairette  Petit Manseng = Izkiriota Ttipi 
 Colombard  Gros Manseng = Izkiriota Handi 
 Completer  Maria Gomes = Fernão Pires 
 Cortese  Marsanne 
 Courbu = Xuri Zerratua = Bordelesa  Mauzac 
Zuri  Melon de Bourgogne = Muscadet de Bourgogne 
 Criolla Grande  Merseguera = Escanyavella 
 Crouchen = Clare Riesling = Cape  Misket 
Riesling  Molette 
 Cygne blanc  Morio-Muskat 
 Cserszegi Fűszeres  Moschofilero 
 Debina  Mtsvane 
 Dimiat  Müller-Thurgau = Rivaner 
 Dinka  Muscadelle 
 Dona blanca  Muscadet de Bourgogne / Melon de Bourgogne 
 Doradillo  Muscat / Moscato 
 Drupeggio o Muscat de 
 Ehrenfelser Alexandria = Moscatell / Moscatel d 
 Elbling e Málaga, de Setúbal 
 Emerald Riesling o Muscat Blanc = Muscat 
 Emir Karasi Frontignan = Muskateller = Moscatel 
 Encruzado Branco 
 Erbaluce o Muscadelle (Tokay în Australia) 
 Ezerjó o Muscat Ottonel 
 Faber / Faberrebe  Neuburger 
 Favorita  Nosiola 
 Falanghina  Nuragus 
 Fernao Pires  Ondenc 
 Ferral  Optima 
 Fetească Albă / Fetiaska = Leànyka  Oremus 
 Fetească Regală  Ortega 
  Fiano  Ortrugo 
 Fie  Oz 
 Flora  Parč
 Folle Blanche = Gros  Palomino / Palomino Fino 
Plant = Piquepoult  Pardillo 
 Francusa  Parellada 
 Freisamer  Pecorello 
 Friulano (ex Tocai Friulano)  Pecorino 
 Fromenteau 
 Frontignan 
 Furmint = Mosler = Sipon 
 Garganega Bianca
 Garnacha blanca
 Gellewza

Referințe
1. ^ Euro+Med Plantbase Project: Vitis vinifera Arhivat în 28 septembrie 2007, la Wayback
Machine.
2. ^ Walker, A. R., Lee, E., Bogs, J., McDavid, D. A. J., Thomas, M. R., & Robinson, S. P.
(2007). Struguri albi rezultați din mutația a două gene similare și adiacente. The Plant
Journal 49 (5): 772-785. Abstract.
3. ^ Găsind deosebirea vinului alb [1] Arhivat în 5 iunie 2011, la Wayback Machine. accesat
2 martie 2007
4. ^ World's Earliest Wine
5. ^ History-of-wine.com. (10 iunie 2004). Istoria vinului link dead at Feb 2007
6. ^ Plocher, T; Rouse, G; Hart, M. (2003). Descoperind strugurii și vinul în îndepărtatul nord
al Chinei
7. ^ Eijkhoff, P. (2000). Vinul în China; istoria și dezvoltarea sa contemporană.
8. ^ „Dietary table grape protects against ultraviolet photodamage in humans: 2. molecular
biomarker studies”, Journal of the American Academy of Dermatology (în engleză),  20
ianuarie 2021, doi:10.1016/j.jaad.2021.01.036, ISSN 0190-9622, accesat în 7 mai 2021
9. ^ Virgil Grecu, Soiuri rezistente de viță-de-vie, Editura M.A.S.T., București, 2010, pag. 20
10. ^ Virgil Grecu, Soiuri rezistente de viță-de-vie, Editura M.A.S.T., București, 2010, pag. 20-
21
11. ^ Virgil Grecu, Soiuri rezistente de viță-de-vie, Editura M.A.S.T., București, 2010, pag. 33

Bibliografie
 Daniel Zohary, Maria Hopf (2000). Cultivarea plantelor în lumea veche. Oxford:
Oxford University Press. ISBN 0-19-850356-3.