obstacolele și să încerce s ă stabilească un climat în care subordonații trebuie să planifice. Aceasta cere, ca la fiecare nivel managerial, să se stabilească scopuri, să se stabileasă și să se fac ă publice premisele planific ă rii, revederea planurilor și realizarea lor de către subordona și și asigurarea c ă oamenii au asistență din partea cadrelor de conducere și informații adecvate. Toate acestea întăresc recunoașterea că planificarea nu se face de la sine și că facilit ățile de a o întreprinde trebuie asigurate. - Planificarea trebuie să înceap ă de la nivelul top-managementului. în mod logic, scopurile de baz ă de la care se dezvolt ă cele ce revin departamentelor trebuie să fie aceleași pentru toat ă compania; de aceea, scopurile trebuie s ă fie stabilite la nivelul top-managementului. De asemenea, c ă nd managerii de la nivelul strategic revăd cu rigurozitate planurile subordonaților, interesul pentru planificare este stimulat în mod natural înîntreaga companie. - Planificarea trebuie să fie organizat ă. O bună structur ă organizatorică - prin gruparea potrivit ă a activităților și delegare clar ă a autorității - crează un mediu pentru performanță. în asemenea condiții, managerii au responsabilitatea planificării î n interiorul ariei lor de autoritate și nu se separ ă procesul de planificare a activităților de realizarea lor efectivă. - Planificarea trebuie să fie clară și precisă. Deși uneori planificarea nu poate fi precisă î n totalitate, ar trebui ca planul s ă reprezinte mai mult decăt dorință. Planurile devin mai precise, dacă prevăd etape strategice pentru acțiuni și necesarul de resurse umane, materiale și financiare pentru fiecare dintre ele. Cuantificarea informațiilor planului prin evaluare poate, de asemenea, să sporeasc ă precizia planificării. - Premisele, obiectivele, strategiile și politicile trebuie comunicate clar. Poate că cea mai importantv cauză a planific ă rii necoordonate este lipsa managerilor de a înțelege scopurile lor și premisele planific ă rii care afecteaz ă aria lor de acțiune. De asemenea, cauza principală a eșecurilor planificării este neînțelegerea strategiilor și politicilor companiei în domeniul în care managerul adoptă decizii. Aceste deficiențe pot fi evitate printr-un sistem și un proces de comunicare clare, capabile să asigure informații adecvate pănă la ultimul nivel ierarhic. - Planificarea trebuie să includ ă conștiența și acceptarea schimbării. Schimbarea este totdeauna necesară pentru supraviețuirea organizației economice. Dar, deoarece oamenii opun rezistență schimbării, un obiectiv al managerilor trebuie să fie crearea conștienței schimb ă rii în organizația lor, a unei atitudini generale de acceptare și a abilității de a o prevedea. Direcțiile principale în care trebuie să acționeze managerii pentru realizarea acestor cerințe se pot stabili pornind de la următoarele idei: - schimbarea este mai bine acceptată atunci când este înțeleas ă decât atunci când nu se înțelege; - schimbarea este mai mult acceptată când nu amenință siguranța; - schimbarea este acceptată când rezultă din aplicarea unor principii impersonale stabilite mai înainte, și nu atunci când este dictată prin ordine personale; - schimbarea este mai bine acceptat ă când urmează unei serii de schimbări care au determinat succes decât când urmeaz ă unei serii de eșecuri; - schimbarea este mai bine acceptată când este introdus ă dup ă o alta important ă care a fost asimilat ă decât când se suprapune unei confuzii provocaă de alte schimbări; - schimbarea este acceptată dacă a fost planificată și nu dacă este experimentată direct; - schimbarea este mai ușor acceptată de către oamenii noi în funcție decât de cei vechi; - schimbarea este acceptată de oamenii care participă la beneficiile determinate de aceasta; - schimbarea este mai ușor acceptat ă când cei afectați au fost ajutați să o creeze decât când a fost impus ă din afară;- schimbarea este mai mult acceptat ă dacă organizația a fost pregătită, în ansamblul ei, să o accepte.