„Învățătorul este cel care dăruiește fiecărui om, la pornirea lui în drumul spre lumină, primele

elemente, călăuzindu-i pașiispre marele titlu de „OM”. El este acela care modelează materialul cel mai
de preț – COPILUL – tinzând ca din fiecare bloc de marmură brută să realizeze o ființă înzestrată cu cele
mai frumoase trăsături, un om care să înmănunchezecalitățilemoralecelemaiînalte.” (dumitrusalade) Se
știe că progresul general al oricărei națiuni moderne este direct proporțional cu valoarea capitalului
uman și intelectua ldecaredispuneîntr-oproporțiecelpuținconcurentăcuceaacelorlalteformedecapital-
fizicșifinanciarîndeosebi.Ori
nivelulșicalitateaacestuicapitalsuntconsacratedesistemuleducaționalcaretrebuiesăfieîntr-
adevăroprioritatenaționalășinu doar element de discurs electoral prins între foile unui dosar peste care
se așterne praful mandatelor de guvernanți. A investi astăzi în educație înseamnă a investi în dezvoltare,
în evoluția permanent ascendentă a societății, în construirea unui viitor mai sigur pentru generațiile care
vin. A investi astăzi în școală și-n oamenii ei este echivalent cu asigurarea unei temelii statornice
pentruosuprastructurătemeinică,rezistentălatrepidațiileuneilumiaflateîntr-ototmairapidăschimbare.
Trăimîntr-onouăperioadă,unnoumileniucareoferăfoartemulteșansedarșinenumărateriscuri. Ceamaimare
bucurie pe care o avemca oameni aișcolii este aceea că avemîn jur copiii. Prin ei percepemnoul, ei ne
ținlalocdecinsteiubirea,neoferăoridecâteoripotzâmbetul,eineaduc
informațiiproaspete,îneigăsimechilibrul. S-a spus pe bună dreptate că dascălul are fericita predestinare
de a fi ,,prin" și ,,odată" cu elevii săi în continuu progres, ca dintre toți oamenii el are celemai bune
condiții de a fi ,,omul-uman". Cadrul didactic aremenirea de a pătrunde în sufletul
copiluluișideafacedinacestao,,bijuterie"nespusdeprețioasă. Cureferință laeducație,învățatuldemocrit
afirma că: „Educațiacopiiloresteunlucrugingaș.Cândducelarezultate bune,ean-afostdecâtluptaşigrija;
cândnureuşeşte,durereanumai cunoaştemargini.” Educatorul(învățătorul / profesorul) este acea
persoană care conduce o acțiune complexă și complicată în timpul lecției, aceea de formare și
conducere a formării, el însuși exercitând o puternică influenta formativă. Apare din ce în ce mai puțin
ca sursă a cunoașterii și din ce în ce mai mult ca mediator al activității de cunoaștere și formare a
elevilor. Implicați în procesul cunoașterii, eleviise transformă pe parcurs, devin activi,
conștiențișiresponsabili. Treptatși ireversibil cunoașterea devine autocunoaștere și duce la descoperirea
de sine, formarea devine autoformare continuă, fără de care nu putem vorbi
deoautenticăconduităumană. Cunoașterea sistematică a elevilor sfarmă lanțurile formalismului, făurite
de tirania ,,tipicului", deschide spiritul dascălului spre optimism, spre încrederea în propriul potențial
educativ și în potențialul elevilor săi. Calitățile sale și modalitățile de acțiune îi aroga titlul de principal
factor motivațional si de agent optimizator al comunicării în grup, el este omul după care se aliniază și cu
care se compară elevii. Elstimulează energia grupuluiși o folosește pentru păstrarea coeziunii grupului
prin normalizarea rolurilor cadrului didactic și elevilorîn sensul cooperării. Pentru a putea forma
simodela el este în grup si nu în fața grupului, are datoria să asigure o activitate eficientă de formare. El
este în lecție și în joc, este cea mai activă
persoană,sarcinaelevuluifiindaceeadearăspundelasolicităriledascălului. Atitudinea sa este activ-pozitivă,
este bine pregătit științific, cunoaște psihologia copilului, are priceperea de a împărtăși idealuri mărețe,
este devotat meseriei sale, dar toate acestea nu pot fi valorificate fără o capacitate perfectă de
comunicarecuelevul. Acțiunea de contact dintre structurile sufletești participante la lecție impune
multiplicarea mijloacelor de comunicaredintresubiecți. Educatorul
cașiarhitectultrebuiesăfieartistșiomdeștiință.Măiestriapedagogicăestecapacitateacadruluididacticde a
folosi întreg potențialulsău educativ, realizarea unei eficiente sinteze a însușirilorși cunoștințelor este o
adevărată lucrare de
artă.Intuițiasacontrolatămetodicdezvoltăștiințadespreacțiuneaeducaționalășioîmplineșteînartadeaforma
oameni. Drumul către succes este însă anevoios,necesitămultă răbdare șipricepere, consumămultă
energie și arenevoiede dăruire de sine. Pas cu pas dascălul îl străbate, făurește mereu ipoteze asupra
acțiunii pe care o conduce și creează mereu condiții ca să pună în valoare factorii de care depinde
validitatea lor. Folosind tot arsenalul de metode și mijloace de care
dispune,elobțineschimbăriînconduitaelevilorșidezvoltăabilități. Spiritulmereuactiv șiflexibil
aldascăluluiesteesențial caelsăpoată trececuușurințădelaprocedeulaprincipiul careîl
justificăși,porninddelaprincipiusăinovezealteprocedeepentrua-și
creaunstilpropriu.Conduitasacapătăuncaracter creator,
înoricemomentelsacrificămereucevapentrucevamaibun,iarceestebuntrebuiesă-șimăreascăproporțiile.
Personalitatea cadrului didactic este o configurație cu lumini puternice, dar și cu inerente umbre, ea
apare ca o veritabilă orchestrație în care disonanțele se estompează sau devine chiar uneori valori
pozitive în simfonia pe care o execută. Educatorul ,,scormonește" în sufletul copilului prin dialog. Prin tot
ce spune șiface în spirit creator, elsprijină pe elevi să se cunoască,să muncească,să se pregătească
pentru viața socială, le creează ocazia să se pasioneze. Pentru toate acestea este nevoie de o disciplinare
liber consimțită împletită cu o autoritate care trebuie să treacă din afară, înăuntrul elevului Educatorul -
rol major în educarea și formarea elevilor Iozsa Diana-Victorina C.J.R.A.E. Hunedoara 81 Învățământul
românesc între tradiție și modernism - ediția 2014 ”Cadrul didactic: statut actual și soluții” pentru
realizarea scopurilor propuse. Clasa este o ,,mica lume" care reflectă esența,structura și etica relațiilor
proprii ,,lumii majore" și în care elevul colaborând cu dascălul și sub autoritatea sa poate să învețe să-și
găseascăfericirea. Pentru a-și îndeplinimenirea, cadrul didactic trebuie să fiemodelul de omdupă care se
străduiește să educe copiii, el esteomulprezentuluiși al viitorului, el este celmaibunprietenal copilului.
Elpriveștepe fiecare copil ca pe un scop în sine, fiecare ,,eu" este ireductibilși ascunde multiple
potențialități, care puse în valoare servescumanității. Ceea ce contează în acțiunea educațională este
spiritul bogat, deschis, autentic șimai ales generos al educatorului careîlîndeamnăsăsedăruiascăelevului.
Dascălul se perfecționează continuu pentru a corespunde ca partener ideal al elevului, el este
prudentînacțiuneadeeducare,elseformeazăodatăcuelevul. Dualitatea cadru didactic – elev dispare atunci
când între cei doi apare acel raport în care unul nu se poate concepe fără celalalt, în care cel dintâi
găsește în celalalt un ,, alt el însuși". Cheia cu care educatorul deschide poarta succesului în acțiunea
educaționala este găsită atunci când educatorul regăsește ,,pe elev în sineînsuși"
(semndeasimilareaepocii)si,,pesineînsușiînelev" (mărturieainfluenteisaleasupraelevului). Din punct de
vedere comportamental, educatorul zilelor noastre trebuie să aparțină tipului activ – pozitiv care
conduce, dirijează, informează, oferă, ajută, susține, simpatizează, iubește, laudă, cooperează,
admiră,aprobă,estedreptșiesteloial.
Îmiplacesăcredcă,noidascălii,avemiubirepentrucopiiînspecialșipentruoameni,îngeneral,darșitalent. „Spre
a creşte oameni înainte de orice ştiinţă şi de orice metodă trebuie să ai inima”, spunea Pestalozzi.
Dragostea faţă de copii reprezintă cerinţa esentială, condiţia inductabilă în asigurarea eficienţei,
calităţiişiprogresuluiînîntregulşi complicatuluidemersinstructiv-educativ,înrealizareaoptimuluipedagogic.
Cunoașterea copilului, înțelegerea, respectul, încrederea, prietenia, exigența rezonabila, terapia
diferențialași
diversificată,altruismulșioptimismulpedagogicaudreptpiatradecăpătâidragosteapentrucopii. Secretul
bucuriei educației este dat de darul de a convinge, de a se adresa inimii, nu numai minții. Educatorul
care se apropie de copii cu iubire și cu simțul dreptății, care îi ascultă cu bunăvoință, care glumește cu ei,
care caută să ajute, care le insufla sentimente morale, este dascălul a cărui autoritate rezistă în timp.
Asemeneadascăliîșifac simțităinfluențaînîntreagaviațăulterioarăacopilului. Un educator priceput adoptă
următoarea strategie , folosind o gamă variată de metode. Pentru ca
metodeledepredaresăfieeficiente,dascălultrebuiesăcreezeunmediupozitivdeînvățare, caresăofere: –
siguranță: fără teama de abuz fizic sau emoțional, fără amenințări, pedeapsă, coerciție, stres,
presiune,intimidare,umilire; –libertate:eleviisăexersezealegerirealeînprivințaparticipăriilaactivitățișilecții;
–respect:eleviișiînvățătorulîșirespectănevoileemoționale, credințele,valorileșiunicitatea; – suport: elevii
sunt tratați individual, iar nevoile lor individuale, talentele potențiale și interesele sunt sprijinite; –
inteligențăemoțională:sentimentelesuntvalorizate,discutateșivalidate; – practică și relevanță:
materialele ajută elevii care au probleme reale în viața lor și sunt exersate abilitățideviață,derelaționare;
– empatie și grijă,stimuli creativiși inteligenți:materialele șimediul dezvoltă curiozitatea naturală și
plăcereaelevilordeaînvăța; – flexibilitatefațădeschimbărileproduse. Imaginea dascălului a fost viu
ilustrată atât în literatura pedagogică cât și în cea beletristică (Ion Creangă, M. Sadoveanu, etc.), a acelor
,, slujitori” ai școlii care și–au dedicat o mare parte din activitatea lor îmbunătățirii condițiilordeviațăși
culturăapoporului,fiindadevărați,,inovatoriaisocietății”. Desfășurându –și activitatea în școală,
educatorul nu se oprește aici, căci folosind metode și mijloace adecvate le utilizează și în afara școlii,
extrașcolar. Numai continuându– și activitatea și în afara cadrului
profesionalputemvorbideadevăratamenireamentoruluișcolii. Cel
careposedăînsușirileamintitearetoateșanselesărămână„mereu” tânăr.
Putemspunefărăsăgreșimcă:EDUCATORULESTECAOLUMÂNARECAREARDELUMINÂNDPEALȚII…..

Bibliografie:
Bîrzea, C., Arta și știința educației, Editura Didactică și Pedagogică R.A, București, 1995 Cerghit, I.,
Neacșu, I., Negreț - Dobridor, I., Pânișoară, I.-O., Prelegeri pedagogice, Iași, Polirom, 2001 Cucoș, C.,
Pedagogie (Ediția a II-a revăzută și adăugită), Editura Polirom, Iași, 2002 Neacșu, I., Instruire și învățare,
Editura Didactică și Pedagogică, București, 1999 Șerdean, Ioan, Pedagogie – compediu, Editura Fundației
„România de Mâine”, București, 2004