Sunteți pe pagina 1din 1

LICEUL TEHNOLOGIC „IORDACHE GOLESCU” GĂEȘTI

Raport privind măsurile luate în vederea prevenirii și combaterii


absenteismului - luna ianuarie, anul școlar 2017 – 2018

În perioada lunii ianuarie 2018, în cadrul clasei a XI – a G, 2 elevi au primit


avertismente pentru întrunirea unui număr de absențe nemotivate. Menționez că
acești elevi sunt :
1. Jurcă Petre Daniel
2. Dinu George Alexandru
În afara acestor cazuri de absenteism, nu au fost semnalate pe parcursul lunii
ianuarie, ale evenimente de indisciplină, atmosfera la orele de curs fiind una
destinsă, toți elevii respectând Regulamentul de Funcționare din Învățământul
Preuniversitar precum și Regulamentul de Ordine Interioară.
Având în vederea schimbarea comportamentului privind respectarea
Regulamentului de Funcționare din Învățământul Preuniversitar precum și
Regulamentul de Ordine Interioară la nivelul unității noastre școlare, a elevului Mantu
G. Daniel Adrian, propun anularea sancțiunii pe care acesta a primit-o în cadrul
consiliului profesional.
Pentru îndreptarea situației absențelor nemotivate a elevilor mai sus
menționați și pentru evitarea apariției altor cazuri de absenteism și indisciplină la
nivelul clasei au fost luate următoarele măsuri:
 depistarea elevilor problemă şi consilierea acestora.
 implicarea familiei în reabilitarea şcolară şi socială a elevului cu un număr
ridicat de absente si cu risc de abandon şcolar.
 stabilirea unor reguli care trebuiesc respectate de către elevii şcolii şi
aplicarea sancţiunilor şi recompenselor raportate la regulamentul şi acordul de
parteneriat
 colaborarea cu Poliţia de proximitate și conducerea școlii, în combaterea
abandonului şcolar, colaborarea cu asistenţii sociali şi psihologul şcolii .

Diriginte,
prof. Matei Sorin Gabriel

S-ar putea să vă placă și