ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ GRIGORE GHICA VODĂ IAȘI

MODULUL 35: ONCOLOGIE ȘI NURSING SPECIFIC

Profesor: Lică Maricica

NURSING ÎN ONCOLOGIE

CAPITOLUL IV: ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL ÎN INGRIJIREA

PACIENȚILOR CU CHIMIOTERAPIE CITOTOXICĂ
1. GENERALITĂȚI

Chimioterapia reprezintă una din modalităţile majore de tratament sistemic a

cancerului, a cărei scop principal este distrugerea tuturor celulelor maligne fără a afecta excesiv
celulele normale sau a perturba procesele celulare normale. De aici şi termenul uzual de
„chimioterapie citotoxică”. Chimioterapicele au drept tinta cu predilectie ADN-ul celulelor
tumorale. Este o medicatie intens agresiva, cu numeroase efecte secundare motiv pentru care
inaintea inceperii tratamentului se face o evaluare a factorilor de risc.
După 50 de ani de dezvoltare terapeutică, citostaticele şi-au demonstrate utilitatea prin:
- capacitatea de a vindeca singure un număr de cancere: leucemii acute, limfoame, boală
Hodgkin, cancere ale sferei ORL la adult;
- capacitatea de a contribui la vindecarea unor cancere, în asociaţie cu radioterapia şi chirurgia,
în stadii precoce de boală (cancere de sân, ovar, osteosarcoame);
- capacitatea de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor cu tumori maligne în stadii avansate
(cancere de pulmon, sferă ORL).
Chimioterapia are în prezent următoarele forme clinice:
1. Primară, de inducţie – pentru tratamentul bolii avansate sau pentru cancerele pentru care nu
există un alt abord terapeutic eficace.
2. Neoadjuvantă – pentru pacienţii cu boală localizată pentru care există forme de terapie loco-
regională (chirurgia, radioterapia, sau ambele), dar acestea nu vor fi complet eficace
3.Adjuvantă – asociată tratamentelor loco-regionale cu scop radical, pentru combaterea apariţiei
micrometastazelor
Scopul chimioterapiei:
 curativ: unele tumori pot fi vindecateprin utilizarea CHT, singură sau în asociație cu alte
modalități terapeutice
 de control: controlul extinderii bolii, cresterea calitatii vietii, vindecarea nemaifiind un scop
realist
 paliativ: cand nici vindecarea nici controlul nu sunt posibile urmarim cresterea calitatii
vietii)
Indicatiile chimioterapiei
- pentru a vindeca anumite neoplazii
 - pentru paliaţia anumitor simptome la pacienţii cu cancer diseminat, când beneficiile potenţiale
depăşesc efectele nefavorabile ale tratamentului
- tratamentul pacientului asimptomatic în următoarele circumstanţe:
a. când cancerul este agresiv şi tratabil (ex. leucemia acută, cancerul pulmonar cu celule
mici)
b. când tratamentul este dovedit a scădea rata de recidivă şi creşte intervalul liber de
boală sau supravieţuirea generală (cancere de colon stadiu III, cancere mamare stadiile I-II,
sarcoame osteogene).
c. pentru a permite o intervenţie chirurgicală conservatorie în locul uneia mutilante, prin
CHT neoadjuvantă singură sau în asociaţie cu radioterapia (ex. cancere de laringe, esofag,
carcinoame anale, osteosarcoame).
Contraindicatiile chimioterapiei:
-bolile neoplazice in stadiu terminal;
-administrarea la gravide;
-bolnavi denutriti, casectici, comatosi sau cu functie hematologica deprimata;
-insuficienta medulara recenta
-pacientii cu neoplazii vindecabile chirurgical sau radioterapie;
Administrarea citostaticelor se face intr-un anumit ritm si doza care trebuie sa fie optime
pentru fiecare agent citotoxic. Se pot administra sub forma de
- monochimioterapie, modalitate rar folosita in prezent (exemplu: metotrexatul in boala
trofoblastica, 5 fluoro-uracil in tumorile digestive
- Polichimioterapie- presupune asocierea de mai multi produsi activi pe un anumit tip de tumora
din aceeasi clasa sau din clase diferite. Se asociaza droguri ce-si potenteaza reciproc efectul,
aceasta asociere permitand administrarea unor medicamente cu toxicitati diferite fara reducerea
dozei eficiente pentru fiecare in parte. Astfel toxicitatea generala nu depaseste limitele tolerantei
organismului.
Tipuri de citostatice
Există mai mult de 100 de medicamente diferite pentru chimioterapie. Principalele tipuri sunt:
Agenți de alchilare: împiedică reproducerea celulei prin deteriorarea ADN-ului său. Aceste
medicamente acționează în toate fazele ciclului celular și sunt utilizate pentru a trata multe tipuri
diferite de cancer : leucemie, limfom, limfom Hodgkin, mielom multiplu, sarcom, cancer
pulmonar, cancer mamar, cancer ovarian.
Exemple de agenți de alchilare: busulfan, mileran, carboplatin, carmustin, clorambucil,
cisplatina, ciclofosfamida, dacarbazină, lomustin.
Antimetaboliți: interferă cu creșterea ADN și ARN prin înlocuirea blocurilor normale de ARN și
ADN. Acești agenți afectează celulele în timpul fazei în care sunt copiați cromozomii celulei.
Sunt folosiți pentru a trata: leucemie, cancer mamar, cancer ovarian, cancerul tractului intestinal
Exemple de antimetaboliți includ: 5-fluorouracil, capecitabină, hidroxiureea, metotrexat.
Antibiotice antitumorale : nu sunt ca antibioticele folosite pentru a trata infecțiile. Acționează
prin schimbarea ADN-ului în interiorul celulelor canceroase pentru a le menține creșterea și
diviziunea. Antraciclinele sunt antibiotice antitumorale care interferă cu enzimele implicate în
copierea ADN-ului în timpul ciclului celular. Acestea sunt utilizate pe scară largă pentru o
varietate de tipuri de cancer.
Exemple de antracicline includ: doxorubicina, epirubicin, idarubicin
Antibioticele antitumorale care nu sunt antracicline includ: bleomicină, mitomicina C,
mitoxantronă
Inhibitori de topoizomerază: interferă cu enzimele numite topoizomeraze, care ajuta la separarea
lanțurilor de ADN, astfel încât acestea să poată fi copiate. Inhibitorii topoizomerazei sunt
utilizați pentru a trata anumite leucemii, precum și cancerele pulmonare, ovariene,
gastrointestinale și alte tipuri de cancer.
Inhibitorii de topoizomerază includ: topotecan, etoposida (VP-16), vinblastin, vincristina,
vinorelbină.

2. CAI DE ADMINISTRARE A CITOSTATICELOR

Citostaticele se pot administra:
 Sistemic
-Oral – o varietate de agenţi anti-canceroşi sunt administraţi pe cale orală (mai uşor de
utilizat, convenabilă economic, neinvazivă şi uneori, mai puţin toxică). Scopul acestei
modalităţi terapeutice este de a obţine o durată de expunere mai lungă la medicament şi
reprezintă o modalitate comodă de administrare în condiţii de ambulator la cei cu status
biologic depreciat. CHT orală poate juca un rol în tratamentul limfoamelor non-
hodgkiniene, cancerelor de sân, cancerelor de ovar şi a celor bronho-pulmonare cu celule
mici. Toleranţa digestivă este strict legată de produsul utilizat. Cel mai frecvent utilizate
citostatice sunt: Metotrexat, Ciclofosfamida, Lomustin (Nipalkin), Idarubicina,
Capecitabina (Xeloda).
Calea orală nu poate fi utilizată în următoarele cazuri:
- pacienţii nu sunt capabili să continue terapia (rar)
- dozele pot fi accidental omise
- tabletele pot provoca greaţă intolerabilă
- pacienţii prezintă dificultate de înghiţire a tabletelor / capsulelor
- Intramuscular (Metotrexat)
- Intravenos – cea mai utilizată cale (în bolus sau perfuzie); majoritatea citostaticelor; se pot
folosi camere permanente pe vene centrale, pompe, etc.
 Local
 Intra-arterial – direct în artera nutritivă a tumorii, pe cateter; răspuns local mai bun faţă de
administrarea sistemică. Această metodă de tratament poate fi utilizată în localizări precum:
ficat, colon, rect, cap și gât, sarcoamele și melanoamele extremităților. (Farmorubicina,
5Fluorouracil)
 Intracavitar – intravezical, intraperitoneal, intrapleural, intrapericardic, intrarahidian
 Topic cutanat – pentru noduli de permeaţie sau cancere cutanate Cel mai frecvent utilizat
este 5-FU, preparat pentru cremă în concentraţii cu 5%.
 Inainte de administrarea acestora se vor efectua analize pentru verificarea starii organismului,
deoarece schemele sunt particularizate pentru fiecare bolnav in parte, iar curele de chimioterapie
sunt insotite de efecte secundare neplacute, care difera de la o persoana la alta.
Asistenta medicala care administreaza – conform indicatiilor- schema de CHT trebuie sa fie
familiarizata cu tehnica de administrare a fiecarui citostatic, ordinea acestora, efectele secundare,
precautiile si tratamentul asociat pentru combaterea efectelor secundare.

3. REGULI GENERALE DE ADMINISTRARE A CITOSTATICELOR CITOTOXICE

1. Citostaticele se administrează de către asistente profesioniste, care au beneficiat de un

antrenament special şi au fost desemnate ca fiind calificate urmând uzanţele şi procedurile
specifice instituţiei.
2. Înainte de administrarea citostaticului, asistenta se asigură că a fost semnat
consimţământul informat şi clarifică orice nelămuriri pe care le-ar putea avea pacientul asupra
medicaţiei şi efectelor sale secundare. Trebuie evaluată experienţa anterioară a pacientului cu
substanţele antineoplazice, nivelul său de înţelegere şi dorinţa de a urma CHT.
3. Se evaluează analizele de laborator necesare, care trebuie să fie în limite normale (ex.
HLG, funcţia renală, funcţia hepatică).
4. Se aplică măsuri de minimalizare a efectelor secundare ale medicamentului înaintea
administrării acestuia (ex. hidratare, agenţi antiemetici, anxiolitice, asigurarea confortului
pacientului).
5. Se asigură calea corespunzătoare de administrare a medicamentului, conform prescripţiei
medicului.
6. Trebuie purtat un echipament de protecţie care să includă mănuşi chirurgicale, un halat
de unică folosinţă făcut dintr-un material fără scame, cu mâneci lungi cu manşete împletite
sau cu elastic, închis în faţă. Mănuşile trebuie schimbate după fiecare utilizare, în caz de
înţepare, ruptură, vărsarea medicamentului sau după 30 minute de folosire. Mâinile trebuie
spălate înainte şi după manipularea citostaticelor. Nu se atinge substanţa.
7. Suprafaţa de lucru trebuie protejată cu un material absorbant de unică folosinţă.
8. Medicamentul/medicamentele se administrează conform uzanţelor şi regulilor
instituţiei. Se verifică eticheta seringii, pungii sau flaconului cu citostatic, comparativ cu
prescripţia medicului, pentru numele pacientului, numărul de identificare, cale de
administrare, agent chimioterapic, doză, volum, timp de perfuzare şi dată de expirare. Multe
instituţii solicită o dublă verificare a produsului. Medicamentul se administrează într-un mediu
sigur, fără grabă.
9. Se notează protocolul de administrare a medicamentului, inclusiv reacţiile adverse, în
foaia de observaţie a pacientului.
10. Trebuie stabilită o modalitate de identificare a pacienţilor care au primit CHT pentru
primele 48h care urmează îndepărtării citostaticului.
11. În timpul manipulării secreţiilor corporale (sânge, vomă, excremente) ale pacienţilor
care au primit CHT în ultimele 48h, se utilizează mănuşi chirurgicale fără talc şi halat de
unică folosinţă.
12. În eventualitatea expunerii accidentale, halatul şi mănuşile contaminate se scot imediat
şi sunt distruse conform reglementărilor oficiale.
13. Pielea contaminată se spală cu apă şisăpun.
14. Ochiul expus accidental trebuie ţinut sub un jet de apă / ser fiziologic timp de cel puţin
5minute.
Cât mai curând după expunere trebuie efectuat un examen medical şi trebuie realizată
documentarea incidentului, conform uzanţelor şi regulilor instituţiei.

5.DISPOZITIVE DE ACCES VENOS

Îngrijirea şi întreţinerea dispozitivelor de acces venos (DAV) reprezintă una dintre cele
mai importante responsabilităţi ale unei asistente medicale. Numărul DAV inserate va
continua să crească în viitor, ca rezultat al modalităţilor terapeutice tot mai complexe şi al
îmbătrânirii demografice la nivel mondial.
Adaptarea DAV şi descoperirea de noi strategii pentru diminuarea complicaţiilor rămâne în
continuare un obiectiv important. Pacientul oncologic prezintă risc crescut pentru multe dintre
complicaţiile asociate utilizării DAV, necesitând o atenţie sporită sub acest aspect.
Tipuri de dispozitive de administrare venoasă a chimioterapiei
1.Catetere venoase periferice
- ≤3cm, inserate într-o venă periferică, pe termen scurt
- inserate la pat
- incidență redusă a infecțiilor
- necesită înlocuire frecventă
- pot determina flebite, extravazare, durere
Îngrijirea CVP:
- Spălarea corectă a mâinilor
- Evaluarea locului de inserție de 2 ori/zi: semne de infecție, infiltrare, dislocare
- Menținerea permeabilității prin spălare cu soluție salină
- Schimbarea pansamentului în caz de lipsă de aderență, murdar, umed, îmbibat cu sânge

2.Catetere de linie mediană

– 10-13cm (adulţi) cu lumen simplu sau dublu, inserate într- o venă din fosa antecubitală,
menţinute 2-4 săptămâni
- inserate la pat
- permit prelevarea de sânge
- nu trebuie utilizate pentru perfuzarea continuă de agenţi vezicanţi / soluţii hiperosmotice)
- pot determina flebită, prezintă risc crescut de tromboză dacă sunt plasate pe subclavie
3.Catetere venoase centrale
Acces venos sigur, stabil, de lunga durata
Indicatii:
- administrarea medicamentelor iritante,
- alimentatie parenterala,
- acces venos periferic imposibil,
- administrarea concomitentă de medicamente

Tipul cateterului depinde de starea pacientului și durata tratamentului:

a.CVCIP (catetere venoase centrale cu inserție periferică)
- plasate într-o venă din fosa antecubitală, cum ar fi vena bazilică, cefalică sau mediană (vena
bazilică este preferată de obicei datorită dimensiunilor şi traiectului său mai rectiliniu)
- extremitatea distală ajunge în vena cavă superioară
- inserate la pat, de către o asistentă special pregătită
- utile când terapia I.V. depăşeşte 6 zile
b.Catetere centrale fără tunelizare, pe termen scurt (ex. Arrow)
- fabricate dintr-un material mai rigid, care facilitează inserţia (de obicei în vena subclaviculară,
jugulara internă sau femurală)
- inserate şi uşor de extras la pat
- prezintă până la 5 lumene separate
- durata depinde de tolerarea DAV de către pacient şi de apariţia complicaţiilor
- risc crescut de infecţie datorită lumenelor multiple (mai ales în cazul abordului pe jugulara
internă / femurală la adult)
- schimbare periodică a pansamentului necesită masuri antiseptice
- CVC neutilizate trebuie spălate cu heparină şi închise
c.Catetere tunelizate (Broviac, Cook, Hickman)
- cateterele au un traiect subcutan înainte de a intra în vena-ţintă
- tunelizarea asigură distanţa între locul de inserţie şi cel de pătrundere în venă, ceea ce scade
riscul de infecţie
- manşonul din Dacron fixează cateterul şi scade migrarea microbiană în tunel
- manşonul antimicrobian eliberează ioni de argint la locul de inserţie al cateterului, după
plasarea acestuia
- poate fi utilizat perioade indefinite de timp dacă nu survin complicaţii
- lumen simplu / dublu / triplu
- necesită inserarea de către un chirurg, într-o sală de operaţie dedicată şi sub sedare
- firele de sutură se scot la 7-10 zile
4.Port-uri implantabile
- rezervoare auto-sigilabile plasate într-un buzunar subcutanat, la care este ataşat un cateter
inserat într-o venă centrală
- pot fi plasate la nivel toracic sau în fosa antecubitală
- necesită spălare minimă după utilizare pentru a preveni înfundarea
- necesită inserarea într-o sală de operaţie, sub sedare
- rezervorul este utilizat pentru a realiza o perfuzie cu ajutorul unui ac special
- în prezenţa infecţiei, malnutriţiei sau extravazării substanţei pot surveni necroză cutanată şi
erodarea pielii de către cateter
Avantaje :
- menţinerea capitalului venos
- riscuri infectioase mai mici comparativ cu un cateter extern
- posibilitatea de a perfuza cantitati mari de medicamente pe aceeaşi cale fără risc de
alterare a vaselor
- perfuzie continuă sau discontinuă mai confortabilă asigurand un acces mai uşor şi mai
rapid
- permite tratamente ambulatorii în condiţii de siguranţă
- permite, realizarea de recoltări sanguine pt analize, administrarea de produse sanguine,
alimentaţie parenterală
- păstrarea calităţii vieţii pacientului (băi şi duşuri posibile, confort estetic), dispariţia spaimei de
« înţepături », durata de viata lunga a dispozitivului
Materiale necesare: ac Huber de dimensiuni corespunzatoare (ac îndoit la un unghi de 900,
comprese cu betadină, seringa de 10 ml cu sr fiziologic, seringa de 5 ml cu 100 unitati/ml
Heparina, manuşi sterile
Execuția tehnicii:
- spălarea mâinilor
- localizarea septului cutiei prin palpare
- punerea mănuşilor sterile
- cuplarea acului cu o tubulatură în care se introduce ser fiziologic apoi se lasă sistemul
cuplat
- curăţarea pielii de la centru în jurul cutiei cu compresele betadinate. Se face o miscare
circulara dinăuntru în afară
- fixarea camerei implantabile şi septului între două degete, punând pielea sub tensiune.
- se împinge ferm acul, perpendicular pe piele şi sept până când atinge fundul camerei
 - stabiliţică acul este plasat corect in cameră prin aspirarea de sânge, apoi introduceţi 10 ml
soluţie ser fiziologic.
- dacă acul rămâne pe loc pt tratamente, se va acoperi cu un pansament ocluziv transparent.
Nu se va acoperi cu vată sau comprese.
- dupa ce sângele este recoltat sau/şi medicaţia administrată, cateterul va fi spălat cu 10 ml
ser fiziologic şi 5 ml solutie Heparina 100 unităţi/ml

6.COMPLICAȚII LEGATE DE CATETER

A. Ocluzia – permeabilitatea cateterului trebuie menţinută în permanenţă!
– poate fi parţială (infuzie posibilă, dar aspirare de sânge imposibilă sau – mult mai rar –
invers) sau completă (imposibilitatea aspirării de sânge, infuzare foarte lentă / imposibilă)
Ocluzia trombotică (59%) poate fi cauzată de: spălare inadecvată / forţată a cateterului, presiune
intratoracică crescută (vărsături, strănut, tuse); stază venoasă (deshidratare, hipotensiune,
imobilizare), coagulopatii.
Intervenţii – terapie trombolitică locală sau sistemică (pentru un tromb intravascular mare);
uneori poate fi necesară extragerea cateterului
Ocluzia mecanică / non-trombotică (41%) cauzată de poziţionare incorectă sau migrarea
cateterului; sindromul de pensare a cateterului (între coasta I şi claviculă) Intervenţii – cateterele
greşit inserate / care au migrat pot fi uneori repoziţionate (eventual după extragere)
– în cazul sindromului de pensare a cateterului se solicită pacientului să-şi ridice braţele deasupra
capului şi se spală cateterul cu pacientul în poziţie ortostatică; necesită extragerea cateterului în
cele mai multe cazuri.
B. Infecţii
1. locale – manifestate prin eritem, sensibilitate şi/sau purulenţă
2. diseminate – cele mai severe complicaţii ale DAV la pacienţii oncologici
= bacteriemie la un pacient cateterizat, cu cel puţin o hemocultură pozitivă şi simptome
sugestive (febră, frisoane şi/sau hipotensiune), fără altă sursă aparentă de infecţie hematogenă
cu excepţia cateterului.
– agenţi etiologici frecvenţi: stafilococi, S. aureus, bacili Gram-negativi aerobi şi Candida
albicans
– factori de risc: mielosupresia, cateterizarea prelungită, întreţinerea deficitară,
manipularea frecventă şi/sau cu tehnici de asepsie incorecte a cateterului, lumene multiple,
tipul cateterului şi locul de inserare
– evaluare: trebuie să fie atentă şi frecventă, eventual utilizând şi o scală de flebită; în
cazul suspiciunii de infecţie, se vor realiza culturi din cateter şi din periferie
– tratament: la pacienţii neutropenici (neutrofile ≤ 500/mm3) se vor administra antibiotice
I.V. şi îngrijiri localeatente.
Scala de evaluare a flebitei
Grad Criteriu clinic
 0 Fără simptome
1 Eritem ± durere la locul de inserţie
2 Durere la locul de inserţie, cu eritem şi/sau edem
Durere la locul de inserţie, cu eritem şi/sau edem
3
Apariţia de dungi pe piele
Cordon venos palpabil
Durere la locul de inserţie, cu eritem şi/sau edem
4 Apariţia de dungi pe piele
Cordon venos palpabil mai lung de 2,5 cm Secreţii
purulente

Intervenţii: – evaluarea locului de inserţie (semnele de infecţie pot lipsi la un pacient

neutropenic!)
– întreţinerea cateterului conform regulilor de asepsie
– recoltarea de hemoculturi
– instruirea pacientului / familiei asupra întreţinerii cateterului
C. Alte complicaţii
1. Embolie gazoasă – prevenţie: manipularea atentă a cateterului, pentru a nu permite
pătrunderea aerului în sistemulvascular
– îngrijire: poziţionarea pacientului pe partea stângă în poziţie Trendelenburg, administrarea
de oxigen şi anunţarea imediată a medicului
2. Flebită – îngrijire: odihnă, ridicarea membrului respectiv, aplicarea de comprese calde,
eventual extragerea cateterului
3. Sângerare la locul de inserţie (hematom)–datorită unei inserări forţate a cateterului sau la
pacienţi cu trombocitopenie / coagulopatii
– îngrijire: presiune locală cu un tampon steril şi anunţarea medicului
4. Extravazare – datorată de obicei desprinderii acului din port; riscul major este legat de
infuzarea de agenţi vezicanţi (citostatice), dar şi de electroliţi (clorură de potasiu, calciu),
antibiotice (vancomicina, nafcilina)
5. Deplasarea cateterului – apare mai frecvent în cazul unui DAVnou
– îngrijire: presiune locală cu un tampon steril şi anunţarea medicului

8.EXTRAVAZAREA CHIMIOTERAPICELOR
Extravazarea este definită ca revărsarea paravenoasă sau infiltrarea în ţesutul
subcutanat a citostaticului. Citostaticele vezicante sunt capabile să determine necroză sau
induraţii subcutane. Citostaticele iritante determină inflamaţie sau durere la locul extravazării.
Gravitatea extravazării depinde de particularitatea citostaticului, cantitatea de extravazat,
concentraţia sa şi timpul până la diagnostic şi tratament.
Debutul simptomelor poate apare imediat sau după câteva zile de la administrarea
medicamentului. Simptomele imediate frecvent observate sunt: senzaţia de disconfort, arsură
şi eritem. Durerea, edemul, induraţia, ulceraţia şi necroza survin mai târziu.
Factorii de risc pentru extravazare includ: venele mici, fragile, tehnica de
venopunctură, locul puncţiei venoase, utilizarea concomitentă a unei medicaţii care determină
somnolenţă, alterarea statusului mental, agitaţia pacientului, vomismentele, tusea care
determină schimbarea bruscă a poziţiei membrului perfuzat.
Ca regulă generală, în caz de accident de extravazare, poziţia cateterului trebuie controlată
prin aspiraţie în cursul administrării. La pacienţii cu durere, cu eritem şi tumefacţie
paravenoasă în cursul perfuziei/injecţiei, administrarea va fi oprită imediat, chiar dacă canula
pare poziţionată corect. În caz de dubiu, se montează o nouă linie de perfuzie!
Perfuziile cu citostatice de risc în vecinătatea unei articulaţii (ex. vena cubitală) trebuie
evitate, deoarece un accident de extravazare poate conduce la distrucţia articulaţiei. Sunt
preferabile venele de calibru mare de la mijlocul antebraţului. Nu se recomandă puncţia
venelor uşor perforate anterior. Sunt necesare condiţii de calm, linişte şi luciditate. Dacă se
suspectează extravazarea se vor întreprinde urgent următoarele măsuri:
1. Măsuri generale
- se întrerupe imediat injecţia/perfuzia agentulu icitostatic
- se lasă acul/cateterul pe loc şi se imobilizează extremitatea
- se încearcă aspirarea paravazatului prin acul/canula lăsată pe loc
- se suprimă acul intravenos (dacă este periferic)
- se alertează medicul
- se aplică în general local rece (gheaţă sau comprese reci) pentru majoritatea
citostaticelor, cu excepţia alcaloizilor de Vinca şi Etoposid, în cazul cărora se aplică căldură
locală şi hialuronidază
- se prepară şi se administrează antidotul subcutanat, în jurul extravazatului utilizând un
ac de calibru25G.
- la pacienţi cu flictene/paravazate mari se recomandă aspirarea (ac hypodermic calibru16)
din sedii multiple
- se ridică imediat membrul perfuzat, se menţine astfel până la 48 ore şi se continuă
administrarea antidotului
- se monitorizează atent regiunea extravazată cel puţin 2 săptămâni de la incident
- se instruieşte pacientul cu privire la regiunea afectată, se asigură analgezia locală şi
sistemică şi se planifică supravegherea periodică.

2.Măsuri profilactice
Următoarele măsuri generale privind venopunctura şi perfuzia sunt menite să scadă riscul de
extravazare:
- se recurge la ace cât mai fine
- se începe o nouă perfuzie pentru administrarea citostaticelor
- dacă venopunctura nu este reuşită se va repeta la braţul opus, iar dacă trebuie utilizat
acelaşi braţ, atunci se va alege o zonă proximală de locul primei puncţii (asigurarea că nu este
aceeaşi venă!)
- se începe prin montarea unei perfuzii cu ser fiziologic pentru a testa permeabilitatea
venoasă
- se va instrui pacientul să raporteze imediat orice senzaţie particulară: durere, arsură, prurit.
- se va supraveghea pacientul, ca să nu mişte braţul cu perfuzia
- după administrarea citostaticului se vor perfuza cel puţin 20 ml de ser fiziologic(spălare)

9. EFECTE ADVERSE ALE CITOSTATICELOR

Efectele adverse aparute in urma tratamentului chimioterapic sunt consecinta mecanismului prin
care citostaticele functioneaza. Cele mai frecvente reactii adverse ale chimioterapiei:
 caderea parului,
 senzatia de greata si varsaturile,
 astenia (datorata anemiei),
 sangerari,
 producerea de infectii si uneori
 scaderea apetitului.
In afara acestora mai sunt si alte organe care sufera in urma chimioterapiei: inima, rinichii,
vezica urinara, plamanii si sistemul nervos.
Greața și vărsăturile
Citostatice cu efect puternic emetizant- Cisplatin, Ciclofosfamida, Methotrexat
Se recomandă cocktail antiemetic cu 30 min înainte de tratament și 24 ore după
Regim alimentar pentru primele 3 zile: În prima zi de administrare se ia micul dejun la alegere,
se elimină masa de pranz, iar la cină o supă ușoară. A doua zi mic dejun normal, supă la pranz
și seara. A treia zi la alegere.
In timpul tratamentului cu citostatice se mai recomanda:
1. Se va evita consumul unor cantitati prea mari de alimente si alimentarea cu cantitati mici de
mancare de mai multe ori pe zi, decat doua trei mese bogate; se vor bea lichide inainte sau dupa
masa in loc sa fie consumate in timpul mesei.
2. Se vor evita mancarurile grase, prajite, prea dulci sau prea condimentate; se preferă sucuri
naturale, neacidulate, preferabil fara zahar.
3. Se vor consuma alimente si bauturi usor digerabile sau alimente care au putut fi consumate in
alte afectiuni care au produs greata (precum gripa).
4. Pacientii se vor odihni doua trei ore dupa masa pe un scaun si vor evita sa se intinda in pat
imediat.
5. Se vor evita mirosurile care deranjeaza precum fum de tigara, parfumuri.
 Caderea parului (sau alopecia) este un efect advers destul de frecvent al chimioterapiei,
care desi nu este la fel de grav ca alte reactii adverse, are un impact psihologic puternic
asupra persoanei respective, mai ales daca este o femeie. Alopecia survine dupa a 10-a zi de
 terapie. In urma chimioterapiei parul poate deveni mai rar sau poate cadea in totalitate, insa
va creste la loc dupa incheierea tratamentului. Caderea parului se poate manifesta pe toata
suprafata corpului, nu numai pe cap. Parul poate creste mai des, poate avea o alta culoare si
isi schimba textura.
 Un alt efect advers este oboseala, care se datoreaza anemiei, adica scaderii numarului de
globule rosii din sange. Aceasta este cauzata de afectarea maduvei osoase de catre
chimioterapie. Se va putea ameliora starea de slabiciune datorata anemiei prin perioade mai
lungi de odihna si printr-o dieta echilibrata. De multe ori organismul necesita o transfuzie
de sange pentru cresterea numarului de hematii.
 Riscul de a face infectii este mai mare pentru persoanele care fac chimioterapie pentru ca
in afectarea medulara, alaturi de globulele rosii, scade si numarul de globule albe,
responsabile de lupta impotriva infectiilor. Este importanta preventia infectiilor in aceasta
perioada prin: spalarea mainilor cat mai des pe parcursul zilei; pastrarea distantei fata de
persoanele cu boli contagioase, evitarea oricaror zgarieturi sau taieturi; vor fi spalate
imediat taieturile si zgarieturile cu apa calduta, sapun si antiseptic; nu se vor face vaccinuri
decat dupa ce se va verifica ca sunt permise in timpul chimioterapiei.
Administrarea de citostatice da: leucopenia, trombocitopenie, anemie si se instaleaza din a
8-a zi a tratamentului. Daca in cursul tratamentului initial numarul total de leucocite scade sub
3.000 leucocite/mm3 sau cel al trombocitelor scad sub 80000 trombocite/mm3, tratamentul
trebuie suspendat temporar pana la refacerea leucocitelor si trombocitelor.
 In urma chimioterapiei mai scade si numarul de plachete sau celule responsabile de
coagularea sangelui si de aceea, sangerarile sunt mai frecvente, de aceea este bine ase evita
contuziile, lovirile de orice natura, chiar si cele usoare; nu se vor consuma bauturi alcoolice;
se foloseste o periuta de dinti moale; nu se vor lua medicamente inainte de a intreba medicul
(inclusiv aspirina, ibuprofen); si se va avea grija la intepaturi cand se foloseste foarfeca, ace,
cutite. Administrarea chimioterapicelor se face sub stricta monitorizare a H.L.G., V.S.H. si a
altor analize stabilite de medicul curant.
 Diareea apare ca urmare a afectarii celulelor intestinale. Pentru a controla diareea, se vor
consuma cantitati mici de alimente de mai multe ori pe zi, de evitat alimentele cu continut
mare de fibre; se evita cafeaua, ceaiul, dulciurile, laptele si produsele lactate. Intrucat diareea
produce pierderi de potasiu sunt recomandate produse bogate in acest element: banane,
portocale, caise, cartofi. Este important consumarea mai multor lichide in caz de diaree pentru
a compensa pierderile- sucul de mere, apa, ceai slab, supa strecurata, insa nu bauturi
carbogazoase.
Toxicitatea citostaticelor poate fi imediata manifestandu-se imediat dupa administrare si
se mentine 10-l2 zile si tardiva care se manifesta dupa incetarea terapiei. Se stie ca toate
chimioterapicele anti-neoplazice actioneaza atat asupra celulelor tumorale cat si asupra
celulelor normale, in special asupra tesuturilor cu reinnoire rapida (tesutul hematopoietic,
mucoasa digestivă).
S-au stabilit patru grade de toxicitate, cea mai grava fiind toxicitatea de gradul IV. Pentru
fiecare organ in parte s-au stabilit criterii precise pentru aprecierea gradului de toxicitate. De cele
mai multe ori toxicitatea de gradul I si II este reversibila, fara a necesita obligatoriu interventie
medicala, in schimb toxicitatea de gradul III si IV trebuie combatuta cu metode specifice pe care
trebuie sa le aiba la indemana cel ce aplica tratamentul.
Toxicitatea tardiva la barbat consta in oligospermie sau azoospermie, iar la femeie in inhibitia
functiei ovariene.