Extremul Orient-China

Particularități teologico-politice:
Yu cel Mare este întemeietorul istoriei chineze. Yu inovează în urma inundațiilor, digurile și
le adaugă canale ca supape, surplusul hidraulic fiind trimis pentru irigații. De reținut este că,
în China raportul dialectic între necesitatea de a sta lângă fluviu și inundațiile puternice care
amenințau așezările este mai intens. Mircea Eliade îl vede pe Yu ca pe un arhetip al eroului
civilizator. Prin puterile supranaturale pe care se credea că le are Yu, acesta a constituit o
lume atât una naturală, cât și una politică, fiind astfel începutul istoriei. Dragonul devine
simbolul monarhiei sacre deja în timpul dinastiei Zhou. Asocierea dragonului cu Imperiul
este semnificativă și descrie puterea ca fiind cosmică, unică, totală și sacră.
La constituirea regalității Shang avem documente religioase care vorbesc despre Di
(Dumnezeu) sau Shang Di. Di comandă ritmurile cosmice, fenomenele naturale, acordă
victorii, asigură bogăția recoltelor. Totodată, i se aduc două feluri de sacrificii: cele din
sanctuarul strămoșilor și cele din plin câmp. Numai strămoșii suveranului pot să comunice cu
Di.
Ultimul rege Shang este înfrânt de alianța Zhou. Victoria acestei alianțe cere și o nouă
elaborare teologică, nu numai politică. Astfel, s-a realizat teoria mandatului ceresc. Teoria a
fost făcută după modelul împăraților Yoo, Shun și Yu care erau eroi fondatori ai civilizației.
Întemeierea definitivă a ideii imperiale și unificarea imperiului pe cea mai mare întindere este
opera lui Qin. Gesturile prin care Qin întemeiază Imperiul sunt gesturi profund simbolice: se
construiește Marele Zid Chinezesc împotriva barbarilor, delimitarea Imperiului în timp,
construiește un palat grandios, concentrarea economică a puterii prin expropierea pământului
și trecerea lui în proprietatea statului.
Fundamentele teocrației orientale:
Încă de la origine China se constituie ca o monarhie sacră, iar Împăratul este Fiul Cerului, e
un rol carismatic, afirmă Weber, aflat în centrul Imperiului care era totodată centrul
Pământului. O altă analiză făcută de Weber evidențiază mutația produsă în sistemul economic
odată cu desăvârșirea ideii imperiale. În China centralizarea politică se sprijină pe o
centralizare economică. Centrul acaparează resursele pe care le redistribuie prin rotație prin
mijlocarea unei tot mai puternice birocrații. În China, organizarea economică constă în
Împărțirea periodică a pământului în loturi proporționale cu mărimea familiilor de către stat,
care percepea o parte din venituri.
Pe baza analizei lui Hegel ordinea morală este bază a ordinii politici. Familiile se află sun
autoritate paternă, iar pietatea familială este virtutea fundamentală. Raporturile între supuși și
suveran sunt concepute ca raportul între tată și fiu, adică raporturi naturale.
În vederea asigurării eficienței administrației, Imperiul a impus recrutarea prin concurs a
viitorilor funcționari. Conform acestui principiu, administrația a încercat să recruteze noi
funcționari pe baza unui concurs organizat cât mai obiectiv posibil. Birocrații sunt cei care
administrează resursele altcuiva, deși au și ei interesele lor proprii, nu au motivația să
investească în resursele pe care le administrează, devreme ce nu le aparțin.
Religia chineză:
Cele doua mari doctrine chinezești, umanismul etic confucian și misticismul daiosm
reprezintă polii fundamentali care compun, în esență, asamblul viziunii chineze despre lume.
Omul umanist confucian este preocupat de acțiunea omului în societate, de arta guvernării, de
respectarea îndatoririlor, integritatea etică în ordinea politică în vederea armoniei generale.
Omul misticist este preocupat de înțelegerea principiului metafizic intrunsec cosmosului, în
raportul și deschiderea spre natura subtilă a lucrurilor.
Confucianismul încearcă edificarea omului nobil și demn, omul care ilustrează virtutea în
lume și societate, pe când daoismul încearcă edificarea omului sfânt, integrarea în marele Tot,
acesta trebuie să ajungă la o atitudine de detașare, non-acțiune, lăsând lucrurile să se dezvolte
organic.
Omul confucian trebuie să urce tot mai sus, să devină tot mai mult, tot mai nobil și mai mare
în societate, iar omul daoist trebuie să coboare tot mai jos, să devină tot mai umil și mai retras
din societate.
În confucianism, Cerul(Tiam) este o forță activă în univers, cu voință proprie.În daoism, Dao
nu este un principiu transcendent lumii, o lume însăși. Dao nu este un Dumnezeu personal.
Scopul final al confucianismului este realizarea generoasă a individului într-o comunitate
armonioasă, pe când scopul final al daoismului este câștigarea păcii interioare și a
longevității.
Ideea Chineză:
Ideea dominantă în religia și filozofia chineză este aceea a unei totalități iminente a unui
întreg închis în sine al lumii. Această ordine cosmică include ordinea socială. Cosmosul,
societatea și individul fiind văzuți ca structurați dual sau polar( Yin-Yang)
Dragonul este simbolul predominant al civilizației chineze el fiind adoptat și pe drapelul
dinastiei Han, a Chinei clasice. Dragonul este venerat deoarece este o imagine a totalizării
nivelurilor cosmice, al forței generice a apei, un simbol al fertilității și puterii. Simbolismul
dragonului este un simbolism teologico-politic al totalității cosmice, dar și politice și este
pozitiv.
Ideii totalității cosmice tautologice îi corespunde în sistemul chinez, ideea totalității politice
tautologice. Eric Voeglin descrie ideea chineză ca o viziune compactă, mitologică unde
ordinea socială este incorporată în ordinea cosmică.
Epoca regatelor combatante când statul chinez este divizat de lupta puterilor locale este o
bună imagine în care contingenta istorică a fost înfrântă de necesitatea ideii chineze. Ideea
chineză a dus confruntarea regatelor combatante până la suprimarea definitivă a concurenței
ți diversității care amenința ordinea politică. Din punct de vedere hegelian am putea spune că
dacă regatul Qin nu ar fi triumfat altcineva ar fi făcut acest lucru, deci alt regat ar fi realizat
ideea chineză prin subjugarea celorlalte. Acest lucru echivalează cu a identifica în statul
centralizat imperial tocmai realizarea efectivă a ideii chineze. Istoria chineză apare astfel, ca
realizarea permanentă și consecventă a tendinței cosmo-politice a spiritului chinez.
Abia odată cu epoca șocului occidental realizarea ideii chineze a fost pusă în discuție, dar fără
să putem spune că occidentalizarea a abolit definitiv tautologia chineză.